Introducere

CE DORIM PRIN CURSUL DE INSTITUȚII DE DREPT FINANCIAR ?

Cunoasterea institutiile de drept financiar implicate in politica financiara pornind de la notiunile
de baza ale dreptului financiar si apoi sa identificarea rolului fiecarui organism al statului in
indeplinirea obiectivelor intregii societăți.

OBIECTIVUL GENERAL AL CURSULUI

Însusirea conceptelor fundamentale privind dreptul financiar si identificarea organismelor
statului implicate in activitatea financiara, respective a institutiilor de drept financiar.

OBIECTIVE SPECIFICE ALE CURSULUI

La finalul cursului, studenţii vor fi capabili:
• Să definească noţiunile, principiile, teoriile dreptului financiar;
• Să utilizeze conceptele şi teoriile din domeniul juridic, pentru explicarea şi
interpretarea textelor de lege (normelor juridice) în domeniu;
• Să identifice corect reglementările în vigoare aplicabile in domeniul dreptului
financiar;
• Să identifice instituţiile în domeniul financiar și rolul lor in acest domeniu.

Resurse si mijloace de lucru:

Cursul va fi distribuit studentilor in format electronic, sub forma de Notite de curs și
slideuri, incărcate pe platforma apcampus.ro și va conţine informaţii teoretice de bază,
exemple şi speţe, întrebări şi teme de control.
In cadrul întâlnirilor cu studenţii vor fi explicate şi exemplificate noţiunile teoretice cu
incidenţă în materie, în scopul inţelegerii facile şi însuşirii conceptelor fundamentale ale
disciplinei institutii de drept financiar.

Metoda de evaluare:
Examenul se va susţine sub formă de test grilă și fiecare grilă va avea un singur
răspuns corect. Nota de la examen va reprezenta 70% din nota finală, iar temele de control
vor reprezenta 30% din nota finală.

1
UNITATEA 1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE FINANŢELE PUBLICE
ORGANISME ALE STATULUI IMPLICATE IN ACTIVITATEA FINANCIARA
Cuprins
1.1. Introducere in drept
1.2. Noţiunea de finanţe publice
1.3. Structura finanțelor publice
1.4. Funcțiile finanțelor publice
1.5. Organisme ale statului implicate în activitatea financiară
1.5.1 Parlamentul
1.5.2 Guvernul
1.5.3 Ministerul Finantelor
1.5.3.1 Repere istorice in domeniul finanțelor
1.5.3.2 Rolul MF
1.5.3.3 Structura organizatorica a MF

1.1. Introducere in drept

Dreptul reprezinta un ansamblu de norme juridice constituite într-un sistem unitar intr-
o societate data.
Romanii au fost un popor practic, astfel că preocupările lor în domeniul teoretizării au
avut un rol secundar, fapt pentru care considerau că ˝știința dreptului sau jurisprudența este
cunoașterea lucrurilor divine și umane, știința a ceea ce este drept și nedrept˝( „Juris
prudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia, justi atque injusti scientia” ).
Potrivit opiniei lui Celsus, "dreptul este arta binelui și a echității" („jus est ars boni et
aequi” ).
Clasificarea normelor juridice în norme de drept public și norme de drept privat nu este
un atribut exclusiv al statului modern.
Încă din antichitate, jurisconsulții romani făceau distincția dintre dreptul public și
dreptul privat.
Teoria dreptului cunoaste doua mari diviziuni ale acestuia, respectiv
- drept public
și
- drept privat.

2
 Diferenta dintre dreptul public si dreptul privat se gaseste formulata si in dreptul roman,
de către juristconsultul Ulpian care a clasificat dreptul astfel: ˝Dreptul public este cel care se
referă la organizarea statului, iar dreptul privat este cel care privește interesul fiecăruia˝
(˝Publicum ius es quod ad statum rei spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem˝).
Ulpian a definit dreptul roman prin intermediul principiilor sale, astfel: "principiile
dreptului sunt acestea: a trăi în mod onorabil, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al
său” („juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere suum cuique tribuere”).

Dreptul public
Caracteristic dreptului public este raportul de subordonare dintre subiectele raportului
juridic. Acesta are are mai multe subramuri de drept din care exemplificam:
• Drept constituțional - reglementează organizarea a statului;
• Drept administrativ- totalitate de norme juridice și principii de drept, care se referă la
organizarea și funcționarea administrației publice;
• Drept financiar- reglementează politica financiar-fiscală a statului;
• Drept bancar- reglementează activitatea băncilor și a altor instituții de credit;
• Drept internațional public - reglementează raporturile juridice la nivel de stat;
• Drept penal - reglementează relațiile dintre individ și societate, individ ca membru al
societății organizate (în stat) și societatea în întregul ei (statul). Dreptul penal, prin Codul
Penal și alte legi, stabilește care din acțiunile sau inacțiunile oamenilor au caracter penal și,
astfel, necesită o tragere la răspundere a persoanei sau persoanelor care se fac vinovate;
• Drept procesual penal - reglementează modul de desfășurare a proceselor cu caracter penal
în instanță;

Dreptul privat
În cazul dreptului privat raporturile sunt caracterizate de o egalitate a subiectelor
raportului juridic.
• Drept civil - reglementează raporturile patrimoniale și nepatrimoniale în care părțile
figurează ca subiecte egale în drepturi, unele raporturi personale legate de ndividualitatea
persoanei, precum și condiția juridică a persoanelor fizice și a altor subiecte colective, în
calitatea lor de participante la raporturile juridice civile;
• Drept comercial - este definit ca fiind o ramură a dreptului privat, cuprinzând ansamblul
reglementărilor privind relațiile sociale cu caracter de comercialitate. Obiectul dreptului
comercial este raportul juridic comercial, adică o relație socială formată pe baza unei norme

3
 juridice comerciale și în care participanții devin titulari de drepturi și obligații comerciale și a
căror poziție juridică este egală;
• Dreptul muncii - cuprinde normele juridice aplicabile relațiilor individuale și colective care
se nasc între patroni (persoane fizice sau persoane juridice) și salariații care prestează
muncă sub autoritatea lor. Izvorul acestor relații îl constituie contractul individual de
muncă;
• Dreptul familiei - cuprinde norme de reglementare a relațiilor sociale ce au la bază familia;
• Drept procesual civil - reglementează modul de desfășurare a proceselor în instanță, altele
decât cele cu caracter penal;
• Dreptul proprietății intelectuale - reglementează dreptul de autor și alte drepturi conexe,
dreptul de proprietate industrială, precum și alte relații sociale ce țin de domeniul
proprietății intelectuale;
• Drept internațional privat - reglementează raporturile juridice dintre persoane fizice sau
juridice ce au în componență un element de extraneitate;
• Dreptul comerțului internațional - reglementează raporturile juridice dintre comercianți cu
caracter de internaționalitate.
Primele elemente de relații financiare publice sunt legate de apariția statului, a
instituțiilor publice, a producției de mărfuri și a dezvoltării schimburilor prin intermediul
banilor.
Statul a apărut în orînduirea sclavagistă și în acel stadiu, statul avea venituri, cheltuieli și
datorii proprii.
Nevoile și interesele publice se realizează de către stat, în principal (și uneori exclusiv)
prin bani. Într-adevăr, cheltuielile pe care le are de efectuat statul nu se pot efectua decât în
bani.
Fără bani nu există nici finanțe publice.

1.2. Noţiunea de finanţe publice

Această caracteristică explică și preocuparea pentru etimologia cuvântului finanțe.
După câte se pare, noțiunea de finanțe provine de la cuvintele latinești fiare sau finis, care se
traduc prin a termina, a încheia un diferend, o acțiune judiciară în legatură cu plata unei sume
de bani. De la aceste cuvinte s-a format financia sau financia pecuniaria, adică plata unei sume
de bani.
Etimologic cuvântul finanţe provine din limba latină unde au fost utilizate mai multe
expresii “finantio”, “financias”, ”finis”, care însemna “termen de plată” sau “scadenţă”
formându-se mai târziu expresia “financia pecuniaria” care desemna operaţiunea de a
încheia o tranzacţie patrimonială prin plata unei sume de bani.

4
 Țara ce a întrebuințat pentru prima dată în secolul XV cuvântul „Finanțe" este Franța.
Finanțele au apărut ca urmare a accentuării diviziunii sociale a muncii și a condus la creșterea
productivității muncii, la creșterea producției și a dezvoltării până la un nivel al relației marfă-
bani.
Finanțele publice reprezintă forma băneasca a relațiilor economice, în procesul
repartiției produsului social și venitului național în cadrul îndeplinirii funcțiilor statului.
Conținutul social, economic și în special juridic al relațiilor financiare, funcțiile și importanța lor
sunt câteva din problemele fundamentale ale științei dreptului financiar.
Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, noțiunea de finanțe publice
desemnează1 ˝Totalitatea mijlocelor bănești care se află la dispoziția unui stat (sau a unei
colectivități publice locale) și care îi sunt necesare pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor
sale.˝
Reglementarea juridica având drept obiect relatiile financiare a fost denumita in
literatura de specialitate in mai multe modalitati. De exemplu, profesorul Ioan Gliga, utilizeaza
doua denumiri: dreptul finantelor publice si drept financiar public, astfel ca prima formula
concorda cu titlul Legii finantelor publice, iar cea de-a doua exprima faptul ca este vorba de
ansamblul normelor juridice privind nu orice acte sau operatiuni financiare, ci numai acele de
domeniul finantelor publice. In acest sens, este decisiv atributul ``public`` cuprins in intitularea
``dreptului financiar public``.
De asemenea, profesorul Dan Drosu Șaguna foloseste în primele sale publicații
denumirea de ``drept financiar si fiscal``, iar profesorul Ioan Condor pe aceea de ``drept fiscal si
financiar``.
Dreptul financiar, aparține ca ramură de drept, dreptului public și grupeaza toate
normele juridice care reglementeaza relatiile financiare si are, la randul sau, mai multe
subramuri.
Dreptul financiar este alcătuit din două subramuri principale: dreptul bugetar (public) şi
dreptul fiscal. Această distincţie se susţine din modul de reglementare a materiei prin acte
normative diferite şi prin obiectul distinct al reglementării.2
Astfel, normele juridice care privesc bugetul public si procedura elaborarii, adoptarii,
executarii si incheierii executarii bugetului pot fi grupate in subramura dreptului bugetar.
De asemenea, dreptul fiscal reprezinta o subramura a dreptului financiar care reunește
normele juridice privind impozitele, taxele si contribuțiile, venituri ale bugetului public, precum
si cele referitoare la procedura fiscala.
Dreptul financiar, spre deosebire de cel fiscal, nu se limiteaza numai la normele juridice
referitoare la impozite, taxe, contributii, ci cuprinde si normele in conformitate cu care statul isi
asigura sub orice forma resursele financiare.

1
DEX – Dicționarul explicative al limbii romăne, p. 380
2
https://legeaz.net/dictionar-juridic/dreptul-financiar

5
 In ultima perioada, tot mai multi autori procedeaza la analiza dreptului financiar distinct
de dreptul fiscal și amintesc aici pe Dan Drosu Saguna care a publicat la Editura C.H. BECK in
2019 cartea intitulată Drept financiar public - Editia 7 și in 2020 Drept fiscal – Ediția 5 sau pe
Cosmin Flavius Costas care a publicat ediția a III a, revizuită și adaugita atat a Dreptului
financiar, cât și a Dreptului fiscal, lucrari apărute în anul 2021 la Editura Universul juridic –
București.
Având în vedere creșterea numărului de norme juridice care reglementeaza dreptul
financiar, a numărului mare de spețe și complexitatea acestora, precum și importanța acestora
in contextul actual, este necesar să delimităm analiza dreptului financiar de cea a dreptului
fiscal.

1.3. Structura finanțelor publice

Statul, in acceptiunea cea mai larga a termenului, nu poate functiona fara a cheltui
resurse financiare pentru a-si indeplini functiile, fie ca este vorba despre plata salariilor
angajatiilor sai (inclusiv impozitele si contributiile aferente) sau de dobandirea de bunuri, lucrari
sau servcii necesare indeplinirii atributiilor diverselor autoritati si institutii publice, de realizarea
de investitii in bunuri de utilitate publica sau in organizarea si finantarea serviciilor publice.
Orice autoritatea publica sau institutie publica are nevoie, pentru a functiona, de un
sediu cu utilitatile aferente, de mobilier, de echipamente, de consumabile, de mijloace de
transport etc., la care se adauga cheltuielile de personal, prin urmare functionarea ansamblului
autoritatilor si institutiilor publice presupune in mod necesar utilizarea unor resurse financiare
corespunzatoare.
Resursele financiare pe care statul le dobandeste și le utilizeaza in mod legitim și in
conformitate cu prevederile constitutionale sunt veniturile publice, pe care le regasim si sub
denumirea de fonduri publice sau bani publici.
In statul modern, sursele pri ncipale ale veniturilor publice sunt prezentate de:
-venituri fiscale sub forma de impozite, taxe si contributii percepute in temeiul legii
-venituri nefiscale rezultate din exploatarea proprietatilor sau din activitatile economice ale
statului si unitatilor administrative –teritoriale (chirii, redevente, amenzi, confiscari, donatii
sponsorizari , fonduri nerambursabile etc.)
Elementul comun al veniturilor fiscale este obligatia de a le plati impusa de stat
debitorilor in mod unilateral prin lege.
Din cele mai vechi timpuri și până azi, asa cum remarca și profesorul Ioan Gliga 3 ˝Din
antichitate si pâna in statele contemporane, in structura finantelor publice s-au pastrat doua
componente: cheltuielile publice si veniturile publice.˝
Astazi, la nivelul oricărui stat există cheltuieli publice și venituri publice și, în funcție de
necesități, acestea din urmă sunt completate din împrumuturi publice. În vederea echilibrării
3
Ioan Gliga - Noțiuni introductive în studiul dreptului financiar –p. 16

6
celor două categorii, cheltuieli publice și venituri publice, statul elaborează în fiecare an un
plan finaciar denumit buget.
Potrivit prevederilor Legii finanțelor publice, bugetul reprezintă documentul prin care
sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile, sau, după caz, numai
cheltuielile în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice.4
Din această perspectivă, bugetul public este un plan prealabil în care se regăsesc
veniturile și cheltuielile, în care sunt estimate veniturile ce urmează a fi colectate la nivelul
întregii țari și modul în care acestea vor fi utilizate prin efectuarea de cheltuieli care să acopere
nevoile generale ale societății, document întocmit și aprobat înainte de începerea anului și
care nu are rolul unui bilanț în care sunt evidențiate veniturile colectate și cheltuielile deja
efectuate.5

În prezent, noțiunea de buget nu este abordată în mod unitar, întrucât există diferențe
între terminologia constitutională și cea prevăzută de legile care reglementeaza sistemul
bugetar. Astfel, potrivit art.1386, Constituția consacră noțiunea de ˝buget public național˝ care
cuprinde:
- bugetul de stat,
- bugetul asigurarilor sociale de stat
- bugetele locale,
în timp ce în legislația finaciară în vigoare, respectiv art.2 pct.38 din Legea nr.500/2002
privind finanțele publice, bugetul public national este numit sistem bugetar 7 care cuprinde:
- bugetul de stat;
- bugetul asigurărilor sociale de stat;
- bugetelor fondurilor speciale;

4
Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, publicată în MO nr.597 din 13 august 2002
5
Simona Gherghina - Drept financiar public – Notițe de curs
6
Constituția Romăniei Art. 138 – Bugetul public national
(1) Bugetul public national cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele
locale ale comunelor, ale oraselor si ale judetelor.
(2) Guvernul elaboreaza anual proiectul bugetului de stat si pe cel al asigurarilor sociale de stat, pe
care le supune, separat, aprobarii Parlamentului.
(3) Daca legea bugetului de stat si legea bugetului asigurarilor sociale de stat nu au fost adoptate cu
cel putin 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplica in continuare bugetul de stat si
bugetul asigurarilor sociale de stat ale anului precedent, pana la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaboreaza, se aproba si se executa in conditiile legii.
(5) Nici o cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea sursei de finantare
7
Art.2 pct.38 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice - ˝38. sistem bugetar - sistem unitar de
bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi bugetele locale;˝

7
 - bugetului trezoreriei statului;
- bugetelor instituţiilor publice autonome;
- bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
- bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
- bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau
garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigura din fonduri
publice;
- bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Bugetul este întocmit anual de Guvern și aprobat înainte de începerea anului de către
Parlament.
Exista o separare orizontala a puterii financiare la nivel central intre Parlament si
Guvern, consacrata la nivel constitutional si detaliata apoi de legile finantelor publice.
Parlamentul adopta anual planul tuturor veniturilor și cheltuielilor publice, executivul
este cel care intocmeste proiectele supuse spre aprobare legislativului, iar apoi după aprobare,
le pune in executare.
Astfel, Guvernul are initiativa atat in materie fiscala, cat si in materie bugetara, cu alte
cuvinte executivul propune politica fiscala si planul bugetar, precum și executia propriu –zisa a
bugetelor prin incasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor, iar Parlamentul are rolul de a
aproba, modifica sau respinge aceste propuneri, precum și de a aproba anual bilantul executiei
bugetelor publice și de a coordona controlul acesteia, prin rapoartele de control intocmite de o
institutie publica autonoma, cu rol de control al modului de administrare a fondurilor publice
consacrat constitutional, respectiv Curtea de conturi.
In plus, fata de separarea orizontala a puterii financiare in stat, prezenta la nivelul
autoritatilor publice centrale, a aparut afirmarea autonomiei locale și a componentei sale
financiare, reflectate prin existenta unei legi dedicate Legea finantelor publice locale, dar si prin
reglementarea unor transferuri permanente sau ocazionale de la bugetul de stat catre bugetele
locale, se contureaza din ce in ce mai clar si separarea verticala a puterii financiare.
Avand o putere reala de a colecta venituri si de a decide modul de utilizare a fondurilor,
fara implicarea autoritatilor publice centrale, autoritatile locale pot dobandi o autonomie
efectiva.

1.4. Funcțiile finanțelor publice

Finantele publice, pentru statul modern, nu mai reprezintă doar un simplu mijloc de
asigurare a banului public pentru acoperirea cheltuielilor sale de administrare, acestea fiind in

8
primul rand un mijloc de interventie in viata social-economica, de exercitare a unei influente
pozitive pentru organizarea intregii societati.
Finantele publice exista pentru a servi la realizarea unor obiective precis determinate si
pentru indeplinirea anumitor sarcini, care nu ar putea fi realizate pe alta cale sau cu alte
mijloace.
Finanțele publice, în procesul formării, repartizarii și utilizarii mijloacelor bănești ale
societații, isi indeplinesc misiunea lor sociala prin functiile pe care le exercita.
În literatura de specialitate sunt consacrate două funcții importante ale finanțelor
publice, și anume:
1. funcţia de repartiţie
2. funcţia de control.

1. Funcția de repartiție se manifestă în procesul repartiției produsului social (produsului

intern brut) și cuprinde două faze:
• formarea resurselor (constituirea fondurilor bănesti);
• repartizarea resurselor (distribuirea fondurilor bănești).
La constituirea fondurilor bănești publice participă toate sectoarele economice,
respective public, privat, mixt, precum și populația, într-o porporție mai mica, în raport cu
puterea financiară a fiecăruia. (ex. Companie mare cu o cifră de afaceri mare fata de o
companie mica, un angajat cu salariu mare comprativ cu unul care are salariu minim pe
economie.)
Astfel, o mare parte din resursele financiare provin din taxe, impozite si contribuții, au
caracter definitiv și sunt fără o contraprestație directa, și doar o mica parte, de regulă a
fondurilor publice, este rambursabilă, respectiv acea parte care provine din împrumuturi
publice.
În ceea ce privește funcția de repartiție propriu-zisă a resurselor, aceasta este
precedată de o inventariere a nevoilor social-economice existente în perioada de referință,
respectiv anul financiar și de cuantificarea acestora în expresie bănească și ierarhizarea în
funcție de priorități.
Distribuirea resurselor financiare publice are la baza dimensionarea volumului
cheltuielilor publice în funcție de: destinații, beneficiar, obiective și acțiuni. Astfel, cheltuielile
publice se impart în următoarele categorii: sanatate, învățamânt, cultură, asigurări sociale și
protecție socială, apărare națională, ordine publică, datorie publică etc.
Prin urmare, se poate observa că o data cu creșterea volumului fondurilor publice
sporesc și posisibilitățile autorităților publice de a satisfice nevoile sociale.
Resursele financiare publice constituite la dispoziția autorităților publice, respectiv,
statul și autoritățile publice locale, aparțin întregii societăți care este interesată de modul în

9
care sunt colectate și gestionate, de cum se repartizează și se utilizeaza aceste fonduri, motiv
pentru care a fost instituită funcția de control a finanțelor publice.
2. Functia de control a finanțelor publice are ca scop asigurarea legalității și creșterea
eficienței economice printr – o mai buna administrare a banului public.7
In aceste conditii, controlul statului favorizeaza luarea de masuri care impiedica
irosirea avutului public, previne efectuarea de cheltuieli ilegale, inoportune sau ineficiente,
contribuie la repararea prejudiciului adus avutului public, la instaurarea ordinii si disciplinei in
gestionarea banilor si a altor valori publice.
Controlul statului are o sferă largă de cuprindere care vizează toate domeniile vieții
social economice din sectorul public sau care au legătură cu acesta, respective activitatea
economică, culturală, educativă, de ocrotire medicală și protecție socială, de asigurări sociale,
de menținere a ordinii publice, de apărare a țării etc.
Prin urmare, controlul de stat îmbracă mai multe forme și se realizează de către organe
diferite care utilizează instrumente diferite.
Controlul financiar, ca parte componentă a controlului, este o manifestare a funcției de
control a finanțelor publice și se exercită atât prin intermediul organelor reprezentative ale
statului, cum ar fi Guvern, cât și de către organe specializate, cum ar fi Curtea de Conturi, MFP.
Controlul financiar se efectueaza in procesul de repartitie a resurselor publice si urmareste:
• provenienta resurselor care alimenteaza fondurile publice si destinatia pe care acestea o
capata;
• titlul cu care se mobilizeaza resursele si titlul cu care se repartizeaza catre diversi
beneficiari;
• dimensiunile fondului in raport cu produsul intern brut;
• gradul de redistribuire a fondului intre sferele de activitate, sectoarele sociale si
membrii societatii;
• modul de asigurare a echilibrului intre necesarul de resurse financiare si posibilitatile de
procurare;

1.5. Organisme ale statului implicate în activitatea financiară

În domeniul finanțelor publice, formarea, administrarea și utilizarea fondurilor bănești
publice presupune un complex de activități și acțiuni care să asigure utilizare corectă și
distribuirea echitabilă a resurselor financiare ale statului.
Statul intervine în viața economică utilizând două modalități concrete, și anume:
I. realizarea resurselor financiare prin preluarea unei părți, mai mari sau mai mici,
din veniturile agenților economici

7
Cosmin Flavius Costaș – Drept financiar - Ed. Universul Juridic -2019, p.30

10
 II. utilizarea resurselor financiare în vederea realizării obiectivelor stabilite.
În sens larg, totalitatea organelor statului care contribuie în mod direct sau pe acelea
care înlesnesc numai înfăptuirea activității financiare, prin care se aplică politica financiară a
statului reprezintă ˝aparatul financiar˝. În sens restrans, prin aparat financiar se înțelege numai
sistemul organismelor de specialitate ale statului care au atribuții în domeniul financiar. 8
Astfel, se disting două categorii de organe ale statului care au atribuții în domeniul
finanțelor publice:
A. organe ale statului cu competență generală, cum ar fi de exemplu:
- Parlamentul României, ca organ reprezentativ suprem al poporului roman și
unica autoritate legiuitoare a țării 9, aproba bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi
bugetele fondurilor externe nerambursabile 10, adoptă legile bugetare anuale şi legile de
rectificare11 legile contului general anual de execuţie12;
- Guvernul, ca organ al administrației publice, asigura realizarea politicii fiscal-
bugetare, elaborează proiectele legilor bugetare anuale și proiectele legilor de rectificare
bugetară şi le transmite spre adoptare Parlamentului; exercită conducerea generală a activităţii
executive în domeniul finanţelor publice, scop în care examinează periodic execuţia bugetară şi
stabileşte măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului bugetar; utilizează fondul
de rezerva bugetară13 şi fondul de intervenţie14 la dispoziţia sa, pe baza de hotărâri;
-consiliile județene;
-consiliile locale;
-instituțiile publice.
B. organe ale statului cu competență specială, care au atribuții doar în domeniul
finanțelor publice și care sunt denumite organe de specialitate și care se impart în două
categorii:
-organe centrale de specialitate, din care exemplificăm: Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor
Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală;
8
Dan Drosu Șaguna – Drept financiar și fiscal - Ed. Oscar Print, București, 1997, vol.I, p.35
9
Constituția României –art.61
10
Constituția României –art.65 lit.b)
11
Art.17 alin.(1) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice
12
Art.17 alin.(4) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice
13
Art.30 alin.(2) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice - Fondul de rezerva bugetară la
dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai
bugetelor locale, pe baza de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau
neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.
14
Art.30 alin.(4) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice - Fondul de intervenţie la dispoziţia
Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor
locale, pe baza de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea
înlăturării efectelor unor calamitaţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate.

11
-organe teritoriale de specialitate, reprezentate de subunitățile organelor centrale de
specialitate.

1.5.1 Parlamentul României

Potrivit art.61 din Titlul III Autoritati publice din Constitutia României, Parlamentul este
organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
In conformitate cu prevederile Constitutiei, cele doua camere ale Parlamentului,
Camera Deputaţilor şi Senatul, au drepturi egale cu privire la adoptarea bugetului stat pe care
si le exercita in cazul dezabaterii bugetului de stat, aprobarii legii bugetare anuale, a legilor de
rectificare ale bugetului sau a legii contului general anual de executie .
Datorita importantei deosebite pe care o are bugetul public national in viata economica,
sociala si politica a tarii si avand in vedere ponderea bugetului de stat in cadrul acestuia, in
conformitate cu dispozitiile legii finantelor publice, aprobarea bugetului de stat este de
competenta exclusivă a Parlamentului.
Parlamentul, examineaza proiectul de buget si verifica daca este in masura să acopere
nevoile generale ale societatii care se prefigureaza in anul viitor, respectiv să refelecte
asigurarea drepturilor cetatenesti cu privire la invatamant, sanatate, cultura, arta, ocrotire
sociala, ordine publica, protectia mediului inconjurator, stimularea activitatii agentilor
economice prin mijloace fiscale, să reprezinte un factor stabilizator al economiei nationale si
sa asigure corelarea necesitatilor interne cu resursele disponibile.
Discutarea si dezbatearea bugetului anual se face mai intai pe aliniate, articole, capitole
si apoi pe ansamblu, care se voteaza si se adopta prin legea bugetara anuala.
Legile bugetare anuale pot fi modificate in cursul exercitiului bugetar prin legi de
rectificare, elaborate cel mai tarziu pana la data de 30 noiembrie. Legilor de rectificare li se vor
aplica aceleasi proceduri ca si legilor bugetare anuale initiale, cu exceptia termenelor din
calendarul bugetar.
Daca legile bugetare nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile inainte de expirarea
exercitiului bugetar, Guvernul indeplineste sarcinile prevazute in bugetul anului precedent,
limitele lunare de cheltuieli neputand depasi de regula 1/12 din prevederile bugetelor anului
precedent, cu exceptia cazurilor deosebite, temeinic justificate de catre ordonatorii principali
de credite.
Parlamentul si Guvernele care s-au succedat dupa 1989 nu au reusit sa urmeze
procedurile de elaborare si aprobare a bugetului cu incadrarea in teremenele prevazute de
lege.
Pentru anul 2021 Parlamentul a adoptat Legea bugetului de stat nr.15/2021 și Legea
bugetului asigurărilor sociale de stat nr.16/2021.

12
 1.5.2 Guvernul României
Guvernul asigura realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia in considerare
perspectivele economice si prioritatile politice cuprinse in Programul de guvernare acceptat
de Parlament.
Guvernul asigura:
a) elaborarea raportului privind situatia macroeconomica pentru anul bugetar
respectiv si proiectia acesteia in urmatorii 3 ani;
b) elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre
adoptare Parlamentului, in cadrul termenului limita prevazut de lege;
c) exercitarea conducerii generale a activitatii executive in domeniul finantelor
publice, scop in care examineaza periodic executia bugetara si stabileste masuri pentru
mentinerea sau imbunatatirea echilibrului bugetar, dupa caz;
d) supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare si a
contului general anual de executie;
e) utilizarea fondului de rezerva bugetara si a fondului de interventie la dispozitia
sa, pe baza de hotarari.
Fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia Guvernului se repartizeaza
ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat si ai bugetelor locale, pe baza de
hotărâri ale Guvernului, pentru finantarea unor cheltuieli urgente sau neprevazute in
timpul exercitiului bugetar.
Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori
principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe baza de hotărâri ale
Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor
calamitaţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate
In ceea ce priveste rectificarea bugetara, aceasta a fost efectuata prin OUG
nr.97/2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 și OUG nr.98/2021
pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.
Primele patru ministere care primesc cei mai mulți bani la această rectificare sunt:
 Ministerul Sănătății – 3,7 miliarde de lei
 Ministerul Dezvoltării – 2,3 miliarde de lei
 Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene – 760 milioane de lei
 Ministerul Transporturilor – 660 milioane de lei

1.5.3. Ministerul Finanţelor

13
 În România, instituţia care are pricipalul rol în gestionarea resurselor financiare
publice este reprezentată de Ministerul Finanţelor.

1.5.3.1 Repere istorice in domeniul finanțelor

Încă de la începutul întemeierii Principatelor, organizarea de stat a Munteniei şi
Moldovei, Domnul concentra în mâinile sale toate cele trei puteri: legislativă, executivă şi
judecătorească.
Administrarea fiscală a Principatelor era făcută de un întreg aparat fiscal începând cu Domnul,
care scotea şi ridica toate dările, continuând cu Marele Vistiernic până la ceilalţi funcţionari din
oraşe şi sate care se ocupau cu încasarea în mod efectiv a dărilor. Toţi aceştia formau aparatul
fiscal. 
Astfel, Domnul – stabilea cuantumul dărilor, iar Marele Vistiernic deținea funcţia
corespunzătoare ministrului de finanţe de azi. Această denumire apare pentru prima dată în
hrisovul din 8 ianuarie 1394, privitor la donaţiile făcute de Mircea cel Bătrân Mănăstirii Cozia.

Având în vedere că primele dări din Principatele noastre au fost în natură, funcţionarii
însărcinaţi cu strângerea lor se clasificau in:

Găletarii - funcţionari însărcinaţi cu strângerea produselor agricole;

Vinăricerii - funcţionari care luau vinăriciul; 
Fânarii - funcţionari însărcinaţi cu strângerea fânului; 
Goştinarii - funcţionari însărcinaţi cu strângerea dijmei pe oi, porci sau vaci; 
Oiarii - funcţionari însărcinaţi cu strângerea vămii pe oi; 
Mierarii - funcţionari însărcinaţi cu strângerea dijmei pe miere şi ceară de albine; 
Stolniceii - funcţionari însărcinaţi cu strângerea dijmei pe peşte; 
Clucerii - funcţionari însărcinaţi cu strângerea dijmei de la fân și orz; 
Vameşii pentru produsele laptelui - funcţionari însărcinaţi cu strângerea dijmei pentru
produsele lactate; 
Vameşii pe fructe - funcţionari însărcinaţi cu strângerea dijmei pe produsele pomilor; 
Găblarii - funcţionari însărcinaţi cu strângerea dijmei de la cereale; 
Ilişarii - funcţionari însărcinaţi cu strângerea anumitor dări în natură, dar numai în situaţii
extraordinare; 
Caminarii - funcţionari însărcinaţi cu strângerea dijmelor din băuturi spirtoase.

În afară de aceste dijme locuitorii mai erau obligaţi să presteze şi alte munci. Cea mai
importantă categorie de funcţionari era cea a birarilor, care erau funcţionarii însărcinaţi cu
strângerea dărilor în bani (a birurilor). Îi întâlnim pentru prima dată în actul din 22 iunie 1418 al
domnitorului Mihail I al Munteniei prin care acesta a permis mănăstirilor Cozia şi Cotmana să ia
dănii.

In epoca domnitorilor fanarioţi care a început la 1711 şi a ţinut până în anul 1821 când
s-au instaurat domnii pământeni în urma Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, unul din domnii

14
care s-au ocupat de organizarea Principatelor a fost Constantin Mavrocordat și din punct de
vedere financiar putem enumera următoarele reforme: a introdus principiul generalităţii la
impozit, care însemna că toţi locuitorii ţării erau obligaţi la plata birului; a desfiinţat o parte din
dări; a dat fiecărui boier deţinător de demnităţi în stat o leafă în raport cu munca sa, iar
celorlalţi o leafă în raport cu venitul lor; a fixat birul fiecărui ţăran la 10 lei pe an plătibil în 4 rate
pe an etc.
Epoca domnilor pământeni se caracterizează din punct de vedere al finanţelor cu cea
fanariotă. Organizarea fiscală a Principatelor rămâne la fel cum hotărâse Mavrocordat. 

Epoca Regulamentului Organic

În anul 1828 Principatele Române sunt ocupate de către ruşi în urma războiului ruso-
turc care s-a încheiat cu pacea de la Adrianopol din septembrie 1829. În urma păcii s-a hotărât
ca Principatele să rămână sub administraţie rusească şi suzeranitate turcă. 
Regulamentele Organice (1831, pentru Muntenia și 1832 pentru Moldova) organizează
asemănător administrația și finanțele fiecăruia dintre Principate.
Pentru unificarea organizării celor două principate, se recomandă ca aceleaşi impozite
să fie introduse în acelaşi timp în amândouă principatele. De asemenea, tot acum se naşte şi o
nouă clasă socială, cea a arendaşilor de moşii. 
În perioada 1827-1831 instituţia însărcinată cu administrarea finanţelor publice
funcționase sub denumirea de Visteria Ţării Româneşti, iar dupa adoptarea Regulamentului
Organic, această instituţie a funcţionat începând cu anul 1831 sub numele de Departamentul
Visteriei Ţării Româneşti.

Dupa unirea Principatelor romane in anul 1859 și alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca
domn în cele două Principate, se impunea cu tot mai multă acuitate realizarea unirii
administrative a Moldovei şi a Ţării Româneşti.
În acest sens, prin Decretul Domnesc din data de 31 ianuarie 1862, se hotărăşte
desfiinţarea Ministerelor din Iaşi şi transportarea arhivei cancelariilor Departamentelor
Ministerelor în Bucureşti. În aceste condiţii, ca urmare a preluării atribuţiilor Ministerului din
capitala Moldovei, sarcinile Ministerului de Finanţe din Bucureşti au sporit în mod simţitor. Se
impunea, în consecinţă, elaborarea unei legi de organizare a Ministerului care să-i permită
desfăşurarea activităţii în cele mai bune condiţii.
Decretul Domnesc pentru organizarea provizorie a Ministerului Finanţelor din data
de 4 iunie 1862 stabilea serviciile şi birourile fiecărei structuri a Ministerului cu menţionarea
atribuţiilor lor. În aceste condiţii, la începuturile sale, administraţia centrală a Ministerului
Finanţelor a fost organizată provizoriu după cum urmează:
-Secretariatul General;
-Inspecţiunea generală de finanţe;
-Administraţia contribuţiilor directe;
-Administraţia veniturilor indirecte: sare, timbru, domenii şi alte produse ale bugetului;
-Direcţia Vămilor;
-Direcţia Poştelor;
-Contabilitatea generală şi mişcarea fondurilor şi
-Casieria centrală a tezaurului public. 

15
 După unificarea administrativă şi fiscală a Principatelor din anul 1862, au avut loc o serie
de reforme, cum ar fi de exemplu:
-Legea pentru unificarea contribuţiei de poduri şi şosele din 31 martie 1862; 
-Legea contribuţiei funciare din 31 martie 1862;
-Legea petentelor din 26 ianuarie 1863 (această lege este practic prima lege prin care
cei nemulţumiţi de calcularea impozitelor se puteau adresa în scris statului); 
24 ianuarie 1864 – Se înființeaza Curtea de Conturi, organism suprem de control a gestiunii
publice, cu atribuții de control administrativ și judecătoresc. Inițial, conducerea acesteia este
asigurată de reprezentanți aleși de Adunarea Deputaților, iar după 1895 conducerea este
numită de Ministerul Finanțelor.
22 august 1864 - Primul împrumut extern din istoria României, încheiat cu bancherii Stern din
Londra în timpul mandatului lui Ludovic Steege ca ministru de Finanțe. Acesta a reprezentat
momentul debutului țării noastre pe piața financiară a Europei.
1 decembrie 1864 - Publicarea legii de înființare a Casei de Depuneri și Consemnațiuni ;
24 decembrie 1864 – Constituirea primului Buget Unificat al României, prezentat Adunarii
Elective de către ministrul de Finanțe Ludovic Steege.
1 ianuarie 1865 – A fost pusă în aplicare prima lege a contabilității statului, care cuprindea
dispoziții asupra modului de întocmire și executare a bugetului de stat. 
13 ianuarie 1868 – Intră în vigoare Legea pentru înființarea sistemului monetar al leului și
pentru fabricarea monedelor naționale. Adoptarea acestuia a avut un rol decisiv în obținerea
independenței economice a României. A fost adoptat astfel sistemul bimetalist. Legea
monetară mai stabilea caracteristicile monedelor naționale de aur și argint și condițiile de
fabricare ale acestora. Dreptul de a bate monedă era rezervat statului român. Baterea monedei
de aur și argint a fost întârziată nu numai din lipsa mijloacelor financiare, dar și din cauza
relațiilor de dependență a statului român față de Imperiul Otoman. Așadar, primele monede
emise au fost cele divizionare din bronz, cu valori nominale de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani,
care au fost bătute în Anglia, în 1867. Primele monede de argint au fost bătute abia în 1872. În
1879 au fost bătute și cele de aur, purtând efigia prințului Carol.
11 aprilie 1880 – Principele Carol I promulga legea de înființare a Băncii Naționale a României
(Legea pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune).
1 Decembrie 1918 – Înfăptuirea statului național unitar. Primul Război Mondial adusese imense
jertfe umane și materiale; gravele dificultăți cu care se confruntau producția agricolă și
industrială, transporturile, comerțul afectau profund finanțele publice și circulația monetară.
Bugetul ordinar al țării care, timp de 15 ani înainte de război, se încheiase cu importante
excedente, în 1919 înregistra un deficit de peste 3 miliarde de lei.
1918-1938 - Portofoliul finanțelor a fost ocupat de o serie de personalități precum Oscar
Kiracescu, Ion N. Angelescu, Aurel Vlad, Mihai Popovici, Constantin Argetoianu, Vintilă Brătianu,
Ion I. Lapedatu, Iuliu Maniu, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Mircea Cancicov, care și-au adus
pe deplin contribuția în administrarea finanțelor statului român.
1939-1944 - La conducerea Ministerului Finanțelor s-au aflat Mitiță Constantinescu, Gheorghe
N. Leon, Ion Gigurtu, George Gh. Cretzianu, general Nicolae Stoenescu, Ion C. Marinescu,
Alexandru Neagu, Gheron Netta, general Gheorghe Potopeanu, general Constantin Sănătescu,
Mihail Romniceanu, care au administrat România din punct de vedere fiscal în perioada
dificilă a celui de-al Doilea Război Mondial.

16
 Intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial a pus o imensă presiune asupra
bugetului de stat, în special în ceea ce privește susținerea cheltuielilor de război, acestea fiind
suportate în special prin împrumuturi masive de pe piața internă. „Împrumutul Reîntregirii“,
prin care se solicita tuturor cetățenilor români să susțină financiar acțiunea de reconstrucție a
Basarabiei și Bucovinei de Nord, a fost inițiat prin decretul-lege nr. 2200 din 1941.

In perioada regimului comunist 1947 – 1965, sub presiunea sovieticilor si fără o

informare prealabilă a populației a fost adoptată Legea nr. 287 pentru reforma monetară, care
a intrat în vigoare la 15 august 1947. Anii celui de-al Doilea Război Mondial și perioada care a
urmat produseseră o depresiune fără precedent a monedei naționale. Până la începutul lunii
august 1947, nivelul prețurilor cu amănuntul crescuse de 8365 ori față de 1938, în circulație
vehiculându-se o masă uriașă de semne monetare. Potrivit acesteia, bancnotele BNR și
monedele emise de Ministerul Finanțelor au fost retrase din circulație. Acestea au fost înlocuite
cu noi însemne monetare: bancnote de 100, 500 și 1000 de lei emise de BNR și monede în
valoare de 50 de bani, 1, 2 și 5 lei de metal, cărora li se adăugau și bilete de 20 de lei de hârtie.
Raportul de preschimbare a banilor vechi cu cei noi a fost de 20.000 de lei vechi pentru 1 leu
stabilizat.
La 30 decembrie 1947, monarhia a fost abolită, regele Mihai I a fost nevoit să abdice și
să părăsească țara. Parlamentul – care după alegerile generale din 1946 s-a transformat în
Marea Adunare Națională – a adoptat Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947, prin care Statul
român a fost proclamat Republică Populară. Regimul comunist a adoptat o serie de măsuri care
au vizat distrugerea elitei financiare și police interbelice, naționalizarea mijloacelor de
producție, colectivizarea, reforma monetară ș.a
In perioada 1965 – 1989, Republica Socialistă România (RSR) condusă de Nicolae
Ceaușescu, în calitatea sa de secretar general al partidului unic, Partidul Comunist Român (PCR),
la care s-a adăugat, începând cu anul 1974, funcția de președinte, a fost menținut controlul
rigid al Comitetului Central asupra planificării centralizate, ceea ce a împiedicat orice pas către
socialismul de piață.

După Revoluția Română din 1989 care au dus la sfârșitul regimului comunist din
România, între primele măsuri luate de noul regim politic figurează abandonarea planificării
centralizate, liberalizarea prețurilor și conversia fostelor întreprinderi de stat în societăți
comerciale, punându-se astfel bazele economiei de piață, asigurarea independenței de
guvern a BNR, astfel încât politicile pro-ciclice ale guvernelor să fie stăvilite de o autoritate
monetară independentă. Dupa anul 1989 au fost luate o serie de masuri și au fost emise noi
acte normative din care enumeram:
Ianuarie 1990 – Apare seria nouă a „Revistei de contabilitate”, sub numele „Revista Finanțe,
Credit, Contabilitate”.
1 iulie 1993 – Introducerea cotei TVA, reglementată prin Ordonanța nr. 3/1992, aprobată prin
Legea nr. 130/1992. Măsura a fost pusă în aplicare pentru a înlocui impozitul pe circulația
mărfurilor. Valoarea cotei TVA în 1992 a fost stabilită la 18%.
24 octombrie 1994 – Legea nr. 87 pentru combaterea evaziunii fiscale.
11 mai 1999 – Legea datoriei publice nr. 81.
23 aprilie 2001 – Legea nr. 215 privind administrația publică locală.

17
11 iulie 2002 – Legea nr. 500 privind finanțele publice.
22 decembrie 2003 – Legea nr. 571 privind Codul fiscal
24 decembrie 2003 - Ordonanta Guvernului nr.92 privind Codul de procedura fiscala
1 ianuarie 2007 – Aderarea României la Uniunea Europeană.
1 ianuarie – 30 iunie 2019 - Președinția română a Consiliului UE. România a prezidat reuniunile
Consiliului Afacerilor Economice și Financiare (ECOFIN)

1.5.3.2 Rolul MF
De-a lungul timpului, organizarea inițială a Ministerului de Finanțe a suferit schimbări
radicale ca urmare a necesității adaptării la realitățile create de diverse evenimente precum:
lărgirea sferei de acțiune a Statului prin realizarea Unirii, cele două războaie mondiale și
consecințele lor, modificările regimului politic, alinierea la standardele internaționale prin noi
sisteme de impunere, noi concepții și metode asupra controlului avutului statului.
Astazi, Ministerul Finanțelor se organizează şi funcționează ca organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică
strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanțelor publice, acceptat de Parlament.
Ministerul Finanțelor Publice este minister cu rol de sinteză și îndeplinește următoarele
funcții principale:
o de strategie, prin care se asigură, în conformitate cu politica financiară a Guvernului şi cu
normele Uniunii Europene, elaborarea strategiei în domeniile de activitate specifice
ministerului: fiscal, bugetar, contabilitate publică, reglementări contabile, datorie publică,
audit public intern, managementul investițiilor publice, domenii reglementate specific;
o de reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi
instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul finanțelor
publice;
o de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român şi al Guvernului României,
reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate şi în limitele stabilite
prin actele normative în vigoare;
o de concepție bugetară şi fiscală;
o de administrare a veniturilor statului;
o de administrare a resurselor derulate prin Trezoreria Statului;
o de administrare a datoriei publice;
o de implementare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană
pentru domeniul financiar şi fiscal; etc.
Principiile care stau la baza activității Ministerului Finanțelor Publice sunt următoarele:
a. coerența, stabilitatea şi predictibilitatea în domeniul finanțelor publice pe
termen mediu;
b. armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;

18
 c. întărirea autorității instituției;
d. perfecționarea managementului fondurilor publice;
e. transparența activității în toate domeniile sale de activitate;
f. colaborarea cu partenerii sociali;
g. asigurarea unui mediu de afaceri concurențial şi predictibil.

Elaborarea proiectului sistemului bugetar reprezinta un proces de mare complexitate si

responsabilitate pentru Guvernul aflat la putere. In cadrul Guvernului, Ministerul Finantelor
raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, iar Ministerul Muncii si Justitiei sociale
coordoneaza activitatea de intocmire a proiectului bugetului asigurarilor sociale de stat.
Proiectele bugetelor locale si proiectul contului de incheiere a exercitiului bugetar local se
intocmesc de ordonatorii principali de credite (presedintele consiliului judetean, primarul) pe
baza propunerilor de bugete transmise de ordonatorii ce conduc institutiile subordonate si se
aproba de autoritatea deliberativă locala (consiliul local pentru comune, orase si sectoare ale
MB, consiliul judetean pentru judete, respective Consiliul General al MB pentru bugetele
aferente ale MB).

Elaborarea proiectelor de bugete si a proiectelor legilor bugetare anuale de catre

Guvern prin Ministerul Finantelor se bazeaza pe o serie de estimari si date cuprinse in
documente care alcatuiesc Programul de guvernare acceptat de Parlament.
In elaborarea proiectului bugetului anual trebuie parcurse mai multe etape de catre
Ministerul Finantelor:
-prognoza indicatorilor macroeconomici MF impreuna cu Comisia Nationala de Prognoza
(de ex. PIB, cresterea preturilor de consum, castigul salarial mediu lunar, brut si net, numarul
mediu de salariati si numarul de someri inregistati);
-intocmirea si transmiterea scrisorii cadru de către ministrul finantelor (pana la 1 august
a fiecarui an va transmite ordonatorilor de credite o scrisoare cadru in care va specifica
contextual macroeconomic pe baza caruia vor fi intocmite proiectele de buget, metodologiile
de elaborare a acestora si limitele de cheltuieli);
-formularea propunerilor bugetare de catre ordonatorii principali de credite (au obligatia
de a depune pana la 1 septembrie si se poate prelungi pana la 15 septembrie daca MF solicita
ajustari ale proiectelor de buget pentru a asigura conformitatea cu strategia fiscal bugetara );
-intocmirea proiectului general al bugetului de stat de catre MF - examineaza proiectele
de bugete ale celorlalte ministere si organe centrale de stat, intre caestea sunt incluse si
bugetele Senatului, Camerei deputatilor, Adminsitratiei Prezidentiala, Guvernului si poate cere
modificare cifrelor de venituri si cheltuieli pe care le socoteste pentru mentinerea echilibrului
bugetar;
-transmiterea proiectului de bugetul la Guvern spre analiza pana la 30 septembrie, iar pe
baza previziunilor Comisiei Nationale de Statistica si Prognoza din trimestrul al treilea, MF va
ajusta proiectele transmise si se vor retransmite in forma finala pana la 1 noiembrie a fiecarui

19
an, iar executivul trebuie sa-si insuseasca proiectul pana pe data de 15 noiembrie, termen limita
prevazut pentru depunerea in Parlament; proiectul de buget care se trimite Parlamentului
trebuie insotit de raportul privind situatia macroeconomica a tarii pentru anul urmator si pentru
urmatorii trei ani si proiectul legii bugetare anuale.
1.5.3.3 Structura organizatorica a MF
Ministerul Finanțelor functioneaza în baza Hotararii Guvernului nr.34/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările și completările
ulterioare, iar prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 212/2020 ministerul s-a reorganizat
şi şi-a schimbat denumirea în Ministerul Finanţelor.
Ministrul finanțelor este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 secretari
de stat și de un secretar general al ministerului, ajutat de 2 secretari generali adjuncţi, care sunt
înalţi funcţionari publici, numiţi în condiţiile legii prin decizie a prim-ministrului, iar răspunderile
şi atribuţiile fiecarui secretarilor de stat/secretar general/secretar general adjunct se stabilesc
prin ordin al ministrului finanțelor.
In cadrul aparatului propriu Ministerului Finanțelor, potrivit OMFP nr.2085/2020 privind
organizarea MFP, sunt prevăzute 28 de structuri organizatorice, din care: -16 directii generale
-6 directii simple-4 servicii-1 birou, iar numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al este
de 1.715, exclusiv demnitarii.

20
 Corpul de control - directie - realizează activități de inspecție pentru activitatea proprie
a ministerului, precum și la unitățile aflate în subordinea sau sub autoritatea ministerului
Direcția de politici publice, relatia cu Parlamentul și dialog social – elaborează,
monitorizează și evaluează politicile publice, asigură relația cu Parlamentul, transmite punctul
de vedere al ministerului referitor la propunerile legislative, întrebările și interpelările adresate
de parlamentari și susține în Parlament proiectele de acte normative pe care le inițiază; asigură
relația cu Consiliul Economic și Social, Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social,
sindicatele, patronatele și alte asociații legal constituite, în problemele specifice activității
ministerului,
Direcția generala de inspectie economico finaciara - exercită, prin organele sale de
specialitate, activitatea de inspecție economico-financiară; realizează activități de inspecție
privind constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare apărute în obținerea și
utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale

21
 Unitatea de management al investitiilor publice – serviciul - asigură elaborarea
politicilor și strategiilor Guvernului României în domeniul managementului investițiilor publice,
Directia de contencios – reprezinta ministerul in fata instantelor judecatoresti
Directia juridica si de reglementare – colaboreaza, semneaza, participa, avizeaza la
elaboreaza proiecte de acte normative
Directia generala de polictici, analiza si cercetare in domeniul finantelor publice –
avizeaza proiectele de acte normative care au legatura cu veniturile bugetului de stat, bugetele
de asigurari sociale si veniturile proprii ale bugetelor locale
Directia generala de control financiar preventiv – exercita, prin controlorii delegati
activitatea de control financiar preventiv delegat si indruma metodologic controlul financiar
preventiv propriu
Unitatea centrala de armonizare pentru auditul public intern – coordoneaza si
evalueaza activitatea de audit public intern la nivel national, efectueaza misiuni de audit public
intern cu implicatii multisectoriale
Directia de audit public intern – exercita auditul public intern asupra activitatilor
desfasurate in cadrul aparatului propriu
Serviciul informatii clasificate – elaboreaza si prezinta informari conducerii ministerului
asupra activitatii desfasurate pentru protectia informatiilor clasificate
Serviciul de solutionare a plangerilor prealabile si a contestatiilor – solutioneaza
plangerile prealabile formulate impotriva dispozitiilor obligatorii emise de catre organul de
inspectie economico financiara
Directia generala management al domeniilor reglementate specific – monitorizeaza
activitatile comisiilor de autorizare in domeniul accizelor, autorizeaza si monitorizeaza case de
schimb valutar,
Directia generala de legislatie fiscala si regelemntari contabile – elaboreaza proiecte
de acte normative pentru modificarea si completarea legislatiei fiscale si procedural fiscale, in
domeniul de regelementare contabila, transpunerea si implementarea directivelor europene
Comisia fiscala centrala – compartiment – asigura plicarea unitara a prevederilor
Codului fiscal, Codului de procedura fiscala si ale actelor normative subsecvente acestora –
adopta solutii fiscale prin emiterea de decizii aprobate prin ordinul ministrului finantelor
Directia generala pregatire ECOFIN, asistenta comunitara si relatii financiare
internationale – interfata la nivel tehnic cu instiitutiile financiare internationale si bancile
guvernamentale de dezvoltare/cooperare internationla privind activitatea acestora in Romania
Autoritatea de certificare si plata - gestionează asistența financiară nerambursabilă
acordată României de Uniunea Europeană, transferă fondurile nerambursabile primite de
România atât de la Uniunea Europeană cât și de la statele membre ale Asociației Europene a
Liberului Schimb către agențiile de implementare/autoritățile de management/ operatorii de
program/beneficiarii finali;

22
 Directia generala de sinteza a politicilor bugetare – elaboreaza proiectul bugetului de
stat, al legii bugetare anuale, precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat,
elaboreaza raportul privind situtia macroeconomica pentru anul bugetar pentru care se
elaboreaza proiectul de buget etc
Directia generala de programare bugetara – programarea bugetara a cheltuielilor
alocate de la bugetul de stat pentru uinstitutii si autoritati publice
Directia de contabilitatea publica – organizeaza si conduce contabilitatae operatiunilor
efectuate de Ministerul Finantelor in contul si in numele statului care privesc veniturile si
cheltuielie bugetului trezoreriei statului, incasarile si platile, imprimuturi externe
guvernamentale, finantarea deficitului bugetului de stat sau refinantarea datoriri publice
Directia legislatie si reglementare in domeniul activelor statului - elaborează și prezintă
în fiecare an, un raport privitor la activitatea regiilor autonome și societăților comerciale la care
statul deține o participație majoritară sau integrală,asigură actualizarea inventarului centralizat
al bunurilor din domeniul public al statului
Directia de trezorerie si datorie publica – are 4 deparatamente – Front Office; middle
Office, Back Office si Unitatea de management a trezoreriei (implemenateaza strategia privind
managementul datoriei publice si adminsitraeza contul in lei al MF deschis la BNR
Directia generala de ajutor de stat – intocmeste informari privind ajutoarele de stat al
caror furnizor e MF in vederea autorizarii de către Comisia Europeana, implementeaza scheme
de ajutor de stat
Serviciul de comunicare, relatii publice, mass media si transparenta – coordoneaza si
monitorizeaza sistemul de comunicare interna si externa
Directia generala managementul resurselor umane – elaboreaza, actualizeaza,
implementeza si monitorizeaza strategii in domeniul resurselor umane si in formarea
profesionala a personalului
Directia generala economica – fundamenteaza si elaboreaza proiectul bugetului de stat
si monitorizeaza executia bugetara pentru aparatul central al ministerului si a unitatilor care
functioneaza in subordinea sa
Unitatea de vanzare certificate de emisii de gaze cu efect de seră –birou – elaborarea
cadrului legal aferent licitarii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera
Directia generala de servicii interne si achizitii publice – adminsitraeza spatiile afeernte
MF, organizeaza si getsioneaza bunurile MF, elaboreaza programul de achizitii publice
Central national de inormatii financiare - asigura susținerea activitatilor specifice MF si
institutiilor din subordine prin intermediul tehnologiei informatiei si comunicatiilor.

In ceea ce priveste unitatile care se afla in subordinea Ministerului Finanțelor avem

mai multe tipuri:
A. Unități care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor
23
I. Cu finanțare de la bugetul de stat
1. Agenția Națională de Administrare Fiscală
2. Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate
3. Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc
4. Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
II. Cu finanțare din venituri proprii şi, în completare, subvenții de la bugetul de stat
1. Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar

B. Instituții şi activități care funcționează pe lângă Ministerul Finanțelor

1. Tipărirea şi difuzarea publicației "Revista Finanțe Publice şi Contabilitate

C. Companii naționale, societăți naționale şi societăți aflate în administrarea sau sub

autoritatea Ministerului Finanțelor, la care acesta exercită calitatea de reprezentant al
statului ca acționar
1. Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A.
2. CEC BANK – S.A.
3. Banca de Export - Import a României EXIMBANK - S.A.
4. Fondul Român de Contragarantare S.A.
5.Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii -
F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN și filialele sale.

24