UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

PROCEDURA DE LEGIFERARE
ÎN ROMÂNIA

REFERAT
LA DISCIPLINA DREPT CONSTITUȚIONAL

Conf. univ. dr. Gabriela NEMȚOI

STUDENT: BUTA C. ANDREEA

FORMĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ID
AN DE STUDIU: I

1
Cuprins

Considerații generale .................................................................................................. 3

Etapele procedurii legislative ................................................................................. 4-16
Concluzii ............................................................................................................... 16-17
Bibliografie................................................................................................................. 18

2
 Considerații generale ale procedurii de legiferare în România

Începem prezenta lucrare științifică prin a reitera modelul expus de marele

filozof, istoric, judecător francez Charles Louis de Secondat, Baron de La Brède et de
Montesquieu, recunoscut mai degrabă după numele, simplu de Montesquieu, după
care, un stat ar trebui să funcționeze după  un sistem de separare al puterii
politice între trei tipuri diferite de entități, pe care le-a desemnat ca
fiind executivul, legislativul și juridicul, iar noi ne focusăm atenția asupra
legislativului (Parlamentul) care este una dintre cele trei puteri fundamentale
independente și este însărcinat cu dezbaterea și aprobarea legilor în sensul
conținutului și formei acestora, precum și cu controlul asupra executivului și
judiciarului.
La nivel profan putem enunța următoarele idei cu privire la obiectul prezentei
lucrări științifice. Așadar, din punctul nostru de vedere, procedura de legiferare în
România reprezintă ansamblul de etape și procese prin care se realizează elaborarea,
adoptarea și promovarea legilor în sistemul juridic al țării. Această procedură este
esențială pentru asigurarea unui cadru legal coerent și adecvat pentru funcționarea
statului și a societății în ansamblu, iar în acest referat, vom explora etapele și structura
procedurii de legiferare din România.
În acest sens, achiesăm asupra opiniei academice, prin care se definește
procedura legislativă ca fiind ansamblul actelor şi a formelor desfăşurate în
cadrul activităţii de elaborare şi emitere a legilor. Aceasta, în mod evident, cuprinde
reguli de conturare, definire a ideii de lege, de elaborare şi de adoptare, până la
publicarea ei.
Conform doctrinei, procedura legislativă poate îmbrăca două forme de
bază: procedura legislativă ordinară (obişnuită) şi procedura legislativă specială
(extraordinară). Așadar, procedura legislativă are un caracter complex şi presupune
parcurgerea obligatorie, imperios necesar, a unor etape.

3
 Etapele procedurii legislative în țara noastră

Trecând, în mod abrupt asupra analizei etapelor procedurii legislative, care

sunt de esența acestei proceduri, putem enunța următoarele categorii, conform legii
fundamentale a Statului Român, respectiv Constituției, care are la bază rezultatul
luptei burgheziei aflată în ascensiune economică şi politică împotriva absolutismului
feudal, astfel:
Etapele procedurii legislative ordinare:
I. iniţiativa legislativă,
II. avizarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative,
III. dezbaterea şi votarea în plenul Camerei parlamentare,
IV. exercitarea controlului de constituţionalitate (singura etapă facultativă)
V. promulgarea de către Preşedintele Republicii,
VI. publicarea în Monitorul oficial al României.

I. Iniţiativa legislativă.
Iniţiativa legislativă este definită ca fiind dreptul de a sesiza Parlamentul
(instituție introdusă de regimurile constituționale moderne, pe baza principiului
suveranității populare sau ca o dezvoltarea a vechilor ”Adunări de stare”, din
perioada medievală) cu examinarea unui proiect de lege sau a unui propuneri
legislative, drept căruia îi corespunde obligaţia corelativă a autorităţii legiuitoare de a
se pronunţa asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative. Aici, trebuie să
menționăm faptul că Preşedintele României, cea mai importantă și puternică persoană
din Stat, nu are drept de iniţiativă legislativă.
Așadar, conform art. 74 alin. 1 din Constituţia României (care ), această
instituție a iniţiativei legislative aparţine:
1. Guvernului - care îşi exercită dreptul de iniţiativă legislativă prin
elaborarea unui proiect de lege, conform normelor de tehnică legislativă. Guvernul
este iniţiatorul marii majorităţi a legilor emise de Parlament, în considerarea rolului
său de asigurare a realizării politicii interne şi externe a statului. Guvernul deţine o
competenţă exclusivă privind elaborarea proiectului bugetului de stat şi al bugetului
asigurărilor sociale de stat (art. 138 alin. 2 din Constituţia României).

4
 2. deputaţilor şi senatorilor (individual sau colectiv) - Parlamentarii şi
cetăţenii îşi exercită dreptul de iniţiativă legislativă prin elaborarea unei propuneri
legislative, care trebuie să îmbrace forma unui proiect de lege.
3. unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Constituţia
României stabileşte două restricţii privind exercitarea dreptului de iniţiativă
legislativă de către populaţie. Prima se referă la procedura de exercitare (cel puţin
100.000 de cetăţeni cu drept de vot care trebuie să provină din cel puţin un 1/4 din
judeţele ţării, iar fiecare judeţ trebuie să furnizeze cel puţin 5.000 de semnături – art.
74 alin. 1), iar cea de-a doua la obiectul iniţiative legislative: art. 74 alin. 2 stabileşte
că nu pot face obiectul iniţiativei legislative populare problemele fiscale,
problemele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
Proiectul de lege sau propunerea legislativă se transmite Camerei
parlamentare competente să fie sesizată prima. Înainte de revizuirea din 2003 a
Constituţiei României, nu era reglementată o competenţă specială pentru cele două
Camere ale Parlamentului României. Mai mult, iniţiatorul unui proiect de lege putea
să depună proiectul la oricare din Camere (Senat sau Camera deputaților).
Prin modificàrile introduse de Legea de revizuire din 2003 a Constituției
României, este reglementatà o specializare funcțională pentru cele două Camere,
concretizată în existența unei Camere decizionale şi a unei Camere de reflecție. De
asemenea, art. 75 alin. 1 din Constituția României, actualizată și revizuită, care
stabileşte o competență specială de a fi sesizată prima a fiecărei Camere.
Astfel, potrivit art. 75 alin. 1 din Constituția României, republicatà, se supun
spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, care are
astfel rol de cameră de reflecție, proiectele de lege pentru urmàtoarele domenii:
1. proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau
a altor acorduri internaționale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea
acestor tratate sau acorduri;
2. proiectele legilor organice prevăzute în Constituția României, republicatà,
la:
a. art. 31 alin. 5 - organizarea şi funcționarea serviciilor publice de radio şi
televiziune şi controlul parlamentar al acestora;
b. art. 40 alin. 3 - dreptul de asociere, respectiv incompatibilitatea cu calitatea
de membru al partidelor politice a unor categorii socio-profesionale;
c. art. 55 alin. 2 - condițiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare;

5
 d. art. 58 alin. 3 - organizarea şi funcționarea instituției Avocatului Poporului;
e. art. 73 alin. 3 - categorii de legi;
lit. e - organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării;
lit. k - contenciosul administrativ;
lit. l - organizarea şi funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii,
a instanțelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curții de Conturi;
lit. n - organizarea generală a Invățământului;
lit. o - organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum
şi regimul general privind autonomia locală;
f. art. 79 alin. 2 - înființarea, organizarea şi funcționarea Consiliului
Legislativ;
g. art. 102 alin. 3 - Guvernul - rolul şi structura;
h. art. 105 alin. 2 - incompatibilitàtile cu funcția de membru al Guvernului;
i. art. 117 alin. 3 - înfiintarea de autorități administrative autonome;
j. art. 118 alin. 2 şi 3 - structura sistemului national de apărare,
pregătirea populației, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, statutul
cadrelor militare şi reglementàri similare referitoare la celelalte componente ale
forțelor armate;
k. art. 120 alin. 2 - raporturile cetățenilor aparținând unei minorități naționale
cu serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale, unde
respectivele minorități au o pondere semnificativà, în ceea ce priveşte utilizarea
limbii materne;
l. art. 126 alin. 4 şi 5 - compunerea Înaltei Curti de Casație şi Justiție,
regulile de funcționare ale acesteia şi înfiintarea de instanțe judecàtoreşti specializate
în anumite materii;
m. art. 142 - Curtea Constituțională.
De asemenea, pentru proiectele de legi și propuneri legislative pentru care
Camera Deputaților are rol de Cameră de reflecție, Senatul va avea rol de Cameră
decizională (potrivit art. 75 alin. 3 din Constitutia României republicatà).
În acest sens, conform art. 75 alin. 1 din Constituția României republicată,
toate celelalte proiecte de legi şi propuneri legislative se supun spre dezbatere
Senatului, ca primă Cameră sesizată. Astfel, Senatul are rol de Cameră de

6
reflecție, iar Camera Deputaților rol de Cameră decizională pentru următoarele
proiecte sau propuneri legislative:
1. toate proiectele de legi şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare,
altele decât cele pentru ratificarea tratatelor internaționale sau a altor
acorduri internaționale, precum şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea
acestora;
2. proiectele legilor organice prevăzute în Constituția României, republicată,
la:
a. art. 3 alin. 2 - frontierele țării;
b. art. 5 alin. 1 - dobândirea şi pierderea cetățeniei române;
c. art. 12 alin. 4 - simboluri naționale;
d. art. 16 alin. 4 - dreptul cetățenilor Uniunii Europene de a alege şi de a fi
aleşi în autoritățile publice locale;
e. art. 44 alin. 2 - dreptul de proprietate privată;
f. art. 52 alin. 2 - dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică;
g. art. 73 alin. 3 - categorii de legi:
lit. a - sistemul electoral, organizarea şi funcționarea Autorității
Electorale Permanente;
lit. b - organizarea, functionarea şi finantarea partidelor politice;
lit. d - organizarea şi desfàşurarea referendumului;
lit. f - regimul stàrii de mobilizare partialà sau totalà a fortelor armate
şi al stàrii de ràzboi;
lit. g - regimul stàrii de asediu şi al stării de urgență;
lit. h - infracțiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
lit. i - acordarea amnistiei sau a grațierii colective;
lit. j - statutul funcționarilor publici;
lit. m - regimul juridic general al proprietàtii şi al moştenirii;
lit. p - regimul general privind raporturile de muncà, sindicatele,
patronatele şi protecția socialà;
lit. r - statutul minoritàtilor naționale din România;
lit. s - regimul general al cultelor;
h. art. 83 alin. 3 - prelungirea mandatului Preşedintelui;
i. art. 123 alin. 3 - atribuțiile prefectului;

7
 j. art. 125 alin. 2 - statutul judecàtorilor În raport cu Consiliul Superior al
Magistraturii;
k. art. 128 alin. 2 - folosirea limbii materne şi a interpretului în fața instanțelor
judecătoreşti de càtre cetățenii români aparținând minoritàtilor naționale;
l. art. 136 alin. 3, 4 şi 5 - obiectul exclusiv al proprietàtii publice, darea În
administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică,
inviolabilitatea proprietàtii private;
m. art. 141 - Consiliul Economic şi Social. Proiectele de legi şi propunerile
legislative se depun la Camera competentă să fie sesizată prima însoțite de expunerile
de motive şi vor fi înregistrate la biroul permanent în ordinea prezentării lor de către
inițiator.

II. Avizarea
În continuare, trecem spre analiza următoarei etape de legiferare, respectiv la
avizarea dupà înregistrarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative, înainte
de a fi supuse dezbaterii. În acest sens, preşedintele biroului permanent va solicita
avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere sau informarea, după caz, a
Guvernului.
Acest aviz al Consiliului Legislativ este unul consultativ, adică obligatoriu de
cerut pentru toate proiectele sau propunerile legislative, dar, de care parlamentarii
pot sau nu să țină seama. În unele cazuri, trebuie cerut şi avizul Consiliului Economic
şi Social sau al Consiliului Suprem de Apărare a Ţàrii (în funcție de domeniul de
activitate reglementat).
Aici, discutând asupra faptului că în cazul propunerilor legislative ale
cetățenilor, preşedintele biroului permanent va sesiza Curtea Constituțională în
vederea verificării ndeplinirii condițiile impuse (conform art. 146 lit. j din Constituția
României republicată).
Așadar, Consiliul Legislativ şi Guvernul au la dispoziție 15 zile pentru a
comunica avizul. După primirea răspunsului sau dacă, în acest termen, nu se transmite
Camerei sesizate avizul sau informarea, Biroul permanent distribuie proiectul sau
propunerea legislativă deputaților sau senatorilor, după caz, şi îl trimite comisiei
parlamentare de specialitate, în vederea dezbaterii în cadrul acestei comisii şi al
întocmirii raportului. Pentru proiectele complexe, biroul permanent poate sesiza mai
multe comisii permanente.

8
 De asemenea, deputații, senatorii, grupurile parlamentare şi Guvernul pot
propune amendamente care trebuie depuse la comisia permanentà sesizată.
Amendamentul este actul prin care se propune o modificare de fond sau de formă unui
proiect de lege supus spre dezbatere Parlamentului. Amendamentele pot fi făcute atât
în timpul dezbaterii proiectului de lege în cadrul comisiei permanente sesizate, cât şi
în cadrul dezbaterii în plenul Camerei. Amendamentele se fac în scris, dar sunt
acceptate şi cele orale, care pot fi prezentate direct în şedința Camerei, dar numai
pentru probleme de redactare sau de mică însemnătate.
Comisia, prin raport, propune adoptarea, adoptarea cu modificări ori
completări sau respingerea proiectului ori a propunerii legislative.
Raportul va cuprinde şi amendamentele admise sau respinse, cu menționarea
autorilor acestora, avizele celorlalte comisii, referiri la modul cum s-au soluționat
propunerile cuprinse în avizul Consiliului Legislativ, referiri cu privire la punctul de
vedere al Guvernului. Raportul se transmite Biroului permanent, care va asigura
multiplicarea şi difuzarea acestuia Guvernului, deputaților şi inițiatorilor.

III. Dezbaterea şi votarea

Dezbaterea şi votarea în plenul Camerei Proiectele şi propunerile legislative
avizate se supun dezbaterii plenului Camerei în succesiunea prevăzută pe ordinea de
zi aprobată, în condițiile regulamentului Camerei.
De asemenea, dezbaterea în plenul Camerei este precedată de prezentarea
expunerii de motive a inițiatorului şi a raportului comisiei permanente. Totodată,
dezbaterea presupune parcurgerea a două faze: dezbaterea generală şi dezbaterea pe
articole.
În cadrul dezbaterii generale se face o primă evaluare a proiectului sau
propunerii legislative şi în aceastà fază nu se pot aduce amendamente. Dezbaterea
generală nu este urmată de exprimarea votului, cu excepția situației în care prin
raportul comisiei s-a propun respingerea proiectului.
Urmează dezbaterea pe articole a proiectului sau propunerilor legislative şi se
începe cu dezbaterea amendamentelor. Amendamentele se depun În scris, motivat, cu
câteva zile Înainte de dezbatere. În situații speciale, se pot face noi amendamente în
timpul dezbaterilor.

9
 De asemenea, se pot face şi unele amendamente oral. Urmeazà dezbaterea
fiecărui articol în parte. Așadar, după încheierea dezbaterilor pe articole se trece la
votare, iar pentru început se votează separat fiecare articol, dupà care se trece la
votarea îtregului text al proiectului de lege sau a propunerii legislative.
Pentru a fi considerat adoptat, un proiect legislativ trebuie sà fie votat de un
anumit numàr minim de deputați sau senatori (majoritate). Majoritatea necesară este
diferită În funcție de tipul legii (constituțională, organică sau ordinară).
Cu privire la acest aspect, menționăm faptul că există mai multe tipuri de
majoritate:
- majoritate simplă – reprezintă jumătate plus unu din numàrul membrilor
Camerei prezenți la şedință – necesară pentru adoptarea legilor ordinare;
- majoritate absolută – jumătate plus unu din numărul total al membrilor
Camerei – necesară pentru adoptarea legilor organice sau a regulamentelor
Camerelor Parlamentului, pentru suspendarea din funcție a Preşedintelui României,
pentru acordarea Încrederii Guvernului;
- majoritate calificată – fie 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere
(necesară pentru adoptarea legilor constituționale), fie 2/3 din numărul total al
parlamentarilor (necesară pentru a hotàrî punerea sub acuzare a Preşedintelui
Republicii, conform art. 96 alin. 1 din Constituția revizuità sau pentru adoptarea legii
privind aderarea României la Uniunea Europeană şi a legii privind aderarea
României la Tratatul Atlanticului de Nord), fie 3/4 din numàrul total al
parlamentarilor (necesară adoptării unei legi constituționale, în cazul în care
medierea a eşuat - art. 151 alin. 2 din Constituția României revizuite).
Se mai practicà şi majoritatea relativă, ce exprimă situația în care se poate
decide cu cele mai multe voturi exprimate (de exemplu, este considerat câştigător al
alegerilor, candidatul care obține cel mai mare numàr de voturi În cel de-al doilea tur
de scrutin). Pentru a fi considerat valabil, votul trebuie exprimat într-o şedință legală,
adică cu respectarea condiției cvorumului. Cvorumul reprezintă numărul de membrii
care se cere a fi prezent la lucrările Camerei pentru că acestea să se desfăşoare în
condiţii de legalitate. Acesta (cvorumul) este stabilit prin Constituție (cvorumul legal -
art. 67 - „majoritatea membrilor”) şi regulamentul fiecărei Camere a Parlamentului.
Prima Camerà parlamentară sesizată este obligată să se pronunță în termen de
45 de zile de la depunerea proiectului la biroul permanent. Fac excepție, codurile şi
alte legi complexe, pentru care termenul este de 60 de zile (art. 75 alin. 2 din

10
Constituție) şi proiectul legii de adoptare a unei ordonanțe de urgență, pentru care
termenul este de 30 de zile, conform art 115 alin. 5 din Constituție.
În cazul În care Camera nu adoptă proiectul în aceste termene, acesta se
consideră adoptat de drept. După adoptarea sau respingerea de càtre prima Cameră
sesizată (Camera de reflecție), proiectul sau propunerea legislativà este trimis
celeilalte Camere, care vă decide definitiv (Camera decizională).
La cea de-a doua Cameră este urmată exact aceeaşi procedură legislativă.
deoarece, prin revizuirea Constituție, procedura medierii a fost înlăturată (fiind
folosită acum doar în cazul legilor constituționale), este reglementatà procedura
„întoarcerii legii”, pentru situații în care una dintre Camere adoptă o prevedere
legislativă, dar care întră în competența celeilalte Camere. Astfel, conform art. 75
alin. 4 şi 5 din Constituție, dacă prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care întră
în competența sa decizională (adică această Cameră a fost sesizată greşit, iar legea
trebuia adoptată, în primă fază, de cealaltă Cameră), prevederea este definitiv adoptatà
dacà şi cealaltă Cameră este de acord. În caz contrar, numai acea prevedere revine
primei Camere sesizate, care decide definitiv, în procedură de urgență. La fel se
procedează şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care
competența aparține primei Camere.

V. Exercitarea controlului de constituționalitate

În continuare expunem prevederile exerctării controlului de
constituționalitate, conform art. 146 lit. a din Constituția României republicată, o
lege adoptată de Parlament, dar Înainte de promulgarea ei de càtre Preşedintele
Republicii, poate fi supusă controlului de constituționalitate.
În acest caz, autoritatea competentă să se pronunțe asupra constitutionalității
legii înainte de promulgare este Curtea Constituțională a României. Acesta este un
control de constituționalitate anterior (a priori).
Așadar, au dreptul de a sesiza Curtea Constituționalà: Preşedintele României,
preşedinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul, Înalta Curte de Casație
şi Justiție, un numàr de cel puțin 25 de senatori sau cel puțin 50 de deputați, Avocatul
Poporului. Sesizarea Curții cu o asemenea obiecție de neconstitutionalitate suspendă
termenul de promulgare a legii. În cazul În care Curtea Constituționalà decide cà
legea este neconstitutionalà, iar Parlamentul are obligația de a reexamina legea pentru
a o pune de acord cu prevederile deciziei Curții. Ca rezultat, legile declarate

11
constituționale se trimit spre promulgare Preşedintelui Republicii, care este astfel
obligat sà o semneze (în termen de 10 zile), şi nu mai pot face obiectul unui control de
contituționalitate posterior întràrii lor în vigoare.

VI. Promulgarea legii

Din punct de vedere legislativ, promulgarea legii revine competenței
Preşedintelui României. Promulgarea se face prin emiterea de càtre Preşedinte a unui
decret de promulgare (care se publicà În Monitorul Oficial al României).
Promulgarea este actul prin care şeful statului confirmà oficial cà o lege a fost
adoptată de Parlament cu respectarea procedurii prevăzute şi dispune punerea ei în
executare. Preşedintele Republicii are la dispoziție un termen de 20 de zile, de
primire, pentru promulgare. Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere, o singură
dată, reexaminarea legii de càtre Parlament sau, aşa cum s-a menționat mai sus, poate
sesiza Curtea Constituționale cu o obiecție de neconstitutionalitate. Cererea de
reexaminare se adresează, printr-un mesaj, Camerei competente sà fie sesizată prima
şi astfel este reluată întreagă procedură legislativă. Parlamentul se pronunță cu aceeaşi
majoritate cu care a adoptat legea.
Conform dispozițiilor legale, Preşedintele este obligat să promulge legea după
reexaminare, în termen de 10 zile. Promulgarea este necesară doar în cazul legilor
organice şi ordinare, nu şi a celor constituționale.

VII. Publicarea legii

Publicarea legii în Monitorul Oficial al României conform art. 78 din
Constituție revizuite, legile se publică în Monitorul Oficial al României, sub
sancțiunea inexistentei şi întră în vigoare la 3 zile de la publicare sau la o dată
ulterioară prevàzută în textul ei.
Publicarea În Monitorul Oficial este modalitatea de aducere la cunoştința
publică a legii, respectiv de intrare, în vigoare care instituie regula obligativității
respectării legii.
Introducerea „termenului de grație” de 3 zile pentru intrarea în vigoare a legii
a fost justificată de necesitatea de a acorda persoanelor fizice şi juridice o şansă de a
lua la cunoştință efectiv de conținutul textelor legale. Deoarece, Constituția revizuită
prevede doar pentru legile emise de Parlamentul României, un termen de intrare în
vigoare de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, înseamnă că acest

12
termen nu se aplică şi celorlalte acte normative pentru care Constituția prevede că
modalitate de intrare în vigoare, sub sancțiunea inexistenței lor, publicarea în
Monitorul Oficial (decrete prezidențiale, hotărâri şi ordonanțe guvernamentale, ordine
ministeriale, etc.).

Proceduri legislative speciale

Procedurile legislative speciale sunt acele proceduri desfăşurate după reguli
speciale, derogatorii de la regulile generale prezentate mai sus.
În sistemul nostru constituțional sunt reglementate şi aplicate o serie de
proceduri legislative speciale, precum:
1. adoptarea legilor constituționale (de revizuire a Constituției),
2. adoptarea legilor în şedinta comunà a celor douà Camere,
3. procedura de urgență,
4. adoptarea unui legi prin angajarea ràspunderii Guvernului în fața
Parlamentului.
1. Procedura adoptării legilor constituționale, de revizuire a
Constituției, prezintă o serie de aspecte specifice, referitoare în principal la:
- inițiativă revizuirii Constituției revine: Preşedintelui României, la propunerea
Guvernului; cel puțin unei 1/4 din numàrul total al deputaților şi senatorilor; cel puțin
unui numàr de 500.000 de cetàteni cu drept de vot;
- inițiativelor de revizuire a Constituției sunt supuse din oficiu controlului de
constituționalitate anterior efectuat de către Curtea Constituțională;
- doar după pronunțarea Curții Constituționale, proiectul de lege sau
propunerea de revizuire se înregistreazà la Parlament, urmându-se regulile generale de
dezbatere şi votare.
- pentru adoptarea proiectului sau propunerii de revizuire este necesară
majoritatea de 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere;
- în cazul unor diferențe Intre textele adoptate de cele două Camere, se
apeleazà la procedura medierii (comisia de mediere este formată dintr-un număr egal
de deputați şi senatori - 7). Cu toate acestea, dacă, în urma medieri nu se ajunge la un
text comun, acesta va fi supus dezbaterii în şedința comună a celor două Camere şi,
pentru a fi adoptat, va fi necesar votul a cel puțin 3/4 din numărul total al
parlamentarilor;

13
 - legile constituționale nu se supun promulgării Preşedintelui. Acestea întră în
vigoare doar după ce sunt aprobate în cadrul unui referendum național. Legea de
revizuire se publicà în Monitorul Ofical al României la 5 zile de la adoptare şi după
publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale prin care sunt
confirmate rezultatele referendumului.
2. Procedura adoptării legilor în şedinta comună a celor două Camere
ale Parlamentului.
Constituția stabileşte câteva situații în care procedura legislativà nu se
desfăşoarà succesiv în cele două Camere, ci în şedință comună:
- aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale
de stat, a legilor rectificative şi a contului de execuție bugetară;
- adoptarea proiectelor sau propunerilor de revizuire a
Constituției în cazul în care, prin procedura de mediere, Camerele nu
ajung la un acord;
- adoptarea legilor de aderare a României la Uniunea
Europeană şi Tratatul Atlanticului de Nord;
- stabilirea statului deputaților şi a senatorilor, stabilirea
indemnizației şi a celorlalte drepturi ale acestora.
3. Procedura de urgență este o modalitate accelerată de adoptare a
legilor, care prezintă o serie de caracteristici privind scurtarea termenelor sau
chiar eliminarea unor etape din procedura legislativă obişnuită.
Procedura de urgență se declanşează la cererea Guvernului sau din inițiativă
Parlamentului şi se desfăşoară dupà regulile stabilite prin regulamentele Camerelor
Parlamentului. Constituția României stabileşte în ce situații o lege poate fi adoptată în
procedurà de urgență:
- în cazul „întoarcerii legii”,
- în cazul depunerii la Parlament spre aprobare a unei ordonanțe de urgență a
Guvernului.
Regulamentele celor două Camere ale Parlamentul prevăd că se adoptă în
procedură de urgență şi proiectele de lege referitoare la armonizarea legislației
naționale cu cea a Uniunii Europene sau a Consiliului Europei, precum şi proiectele
de lege necesare Îndeplinirii obligației României în calitate de membră NATO
(Organizația Tratatului Atlanticului de Nord).

14
 Proiectul sau propunerea supusà procedurii de urgență se înscrie cu prioritate
pevordinea de zi a şedintei Camerei. Termenul în care se poate exercita controlul de
constituționalitate este de doar 2 zile.
4. Procedura adoptării unui proiect de lege prin angajarea răspunderii
Guvernului în fata Parlamentului. Potrivit art. 114 alin. 1 din Constituție,
Guvernul îşi poate angaja răspunderea în fața Camerelor reunite ale
Parlamentului pentru un program, o declarație de politică generală sau un
proiect de lege.
Programul, declarația de politică generală sau proiectul de lege sunt
considerate adoptate dacà, în termen de trei zile (termenul începe să curgă din
momentul în care primul-ministru declară expres că îşi asumă răspunderea în şedința
comună a celor două Camere, convocate special) nu se depune o moţiune de cenzură
sau, dacă o asemenea moțiune a fost depusă, nu este adoptată cu votul majorității
deputaților şi senatorilor.
Astfel, programul sau declarația de politică generală devin obligatorii pentru
Guvern, iar proiectul de lege se consideră adoptat fără a fi parcursă procedura
legislativă obişnuită. Dupà „adoptarea” în aceste condiții, legea este trimisă
Preşedintelui în vederea promulgàrii.
Înainte de promulgare, legea poate fi supusă controlului de constituționalitate
anterior sau Preşedintele poate cere, o singură dată, reexaminarea legii. În cazul în
care s-a cerut reexaminarea unei asemenea legi, această operațiunea se desfàşoarà tot
în şedință comună a celor două Camere. Dacà, în cele 3 zile se depune o moțiune de
cenzură şi aceasta este adoptată cu votul majorității parlamentarilor, Guvernul este
demis.
În sistemul nostru constituțional este reglementată şi o altă procedură
legislativă şi anume, delegarea legislativă. Este caracterizată că o procedură
legislativă complementară sau o procedură excepţională de substituire.
În viața oricàrui stat, apar, şi situații în care adunarea legislativă nu este în
măsura să intervină, fie datorită faptului că nu îşi poate exercita atribuțiile (de
exemplu, pe timpul vacantei parlamentare), fie a apărut nevoia luării şi aplicării unei
măsuri urgente, ceea ce nu ar fi posibil dacă s-ar respecta procedura legislativă (de
exemplu, în situații extraordinare). În astfel de cazuri, o altă putere decât cea
legislativă este competentă sà emită şi să aplice reguli generale de conduită socială,
obligatorii şi impersonale.

15
 Rolul acesta revine executivului, care, astfel, în limitele şi condițiile impuse
de instituția „delegării legislative”, participă la procesul de reglementare.
În literatura juridică, de specialitate, au fost formulate mai multe definiții
privind instituția delegàrii legislative. Conform părerii unui autor, delegarea
legislativă reprezintă „Împuternicirea, pe termen limitat, a unei alte autorități decât
cea legiuitoare de a exercita prerogative legislative” sau „abilitatea temporară şi
conditionață a Guvernului de a emite norme cu putere de lege, a căror valoare juridică
este egală cu a legii ordinare şi organice, cu condiția de a fi emise în conformitate cu
prevederile constituționale şi a legilor organice în vigoare în momentul emiterii lor”.
Delegarea legislativă a fost consideratà şi „o Împuternicire legislativă de
abilitare specială a Guvernului în domenii rezervate legii ordinare” în baza căreia pot
fi emise ordonanțe, cu mențiunea cà ordonanțele de urgență se emit în cazuri
excepționale potrivit Constituției.
De asemenea, conform art. 115 din Constituție, Guvernul poate emite
ordonanţe în domenii care nu fac obiectul de reglementare al legilor organice, în baza
(şi după adoptarea) unei legi speciale de abilitare de càtre Parlament şi Guvernul
poate adopta ordonanţe de urgenţă, numai în situații extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată. Se consideră că există două forme a delegării
legislative: prima este cea conferită de legea de abilitare, numită delegare
parlamentară sau delegare legislativă propriu-zisă, iar cea de-a doua, delegarea
constituţională, conferită direct de Constituție.
Ordonanțele emise în baza legii speciale de abilitare se mai numesc şi
ordonanțe simple sau obişnuite şi pot interveni, pentru a reglementa primar sau
secundar, doar în domenii de competenta legii ordinare. Deci, au forța juridică a unei
legi ordinare, putând modifica, completa sau chiar abroga a asemenea lege.
În sensul în care, legea de abilitare prevede expres, ordonanțele emise în baza
ei se supun aprobàrii ulterioare a Parlamentului. Ordonanțele de urgență ale
Guvernului pot fi emise numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate
fi amânată. Urgența măsurii trebuie motivată de către Guvern. Așadar, se supun spre
aprobare Parlamentului, în procedură de urgentță, iar dacă Parlamentul nu se află în
sesiunea este convocat în mod obligatoriu, în 5 zile.
Ordonanțele de urgență pot interveni şi în domeniul legii organice. Totuşi,
Constituția stabileşte că nu pot fi emise nici măcar ordonanțe de urgență cu privire la:
- legile constituționale,

16
 - regimul instituțiilor fundamentale ale statului,
- drepturile, libertàtile şi îndatoririle prevàzute de Constituție,
- drepturile electorale,
- màsuri de trecere silità a unor bunuri în proprietatea publicà a statului.
Parlamentul, prin lege, poate aproba, aproba cu modificări sau completări ori
poate respinge o ordonanță guvernamentală. Instituția delegării legislative este un
instrument prin care executivul încearcă să domine puterea legislativă.
Se trece astfel peste faptul că, cel puțin teoretic, delegarea legislativă nu ar
trebui să reprezintă decât o modalitate de a ajuta Parlamentul în activitatea de
legiferare, privită că un mijloc de control reciproc, în cadrul sistemului de „frâne şi
contragreutăți” necesar în vederea respectàrii principiului separației şi echilibrului
puterilor în stat.

CONCLUZII

În finalul acestei lucrări științifice, concluzionăm, asupra celor spuse mai sus,
succint, asupra următoarei idei.
Procedura legislativă în România, ar cuprinde următoarele etape, expuse și
mai sus, mai exact:
- iniţiativa legislativă,
- sesizarea Camerelor;
- examinarea şi avizarea proiectului de lege sau a propunerii legislative de
către comisiile parlamentare;
- includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea de zi a
şedinţelor Camerelor;
- votarea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul fiecărei
Camere;
- votarea proiectului de lege sau a propunerii legislative în fiecare Cameră;
semnarea legii de către preşedinţii Camerelor;
- promulgarea şi publicarea legii;
- aprobarea legii prin referendum (dacă este cazul).
Totodată, deschidem o discuție, petntru o eventuală, temă viitoare, cu privire
la comparația procedurii legiferării naționale cu cea a Uniunii Europene.

17
 În comparaţie cu legislaţia naţională în materie, se pot constata o serie de
diferenţe specifice. Spre deosebire de dreptul naţional românesc (şi
 nu numai), în care singur legiuitor, în sens restrâns, este Parlamentul, la nivelul U.E.,
activitatea de legiferare este în sarcina mai multor entităţi, fiecare cu zona sa de
competenţă legislativă, în anumite cazuri regăsindu-se procedura
demediere/conciliere. În privinţa iniţiativei legislative, la nivelul U.E., Comisia
Europeană estesingura în măsură să iniţieze proiecte legislative. În U.E. s-a acordat
reprezentanţilor statelor membre un rol legislativ important în cadrul Consiliului.
În concluzie, indiferent de maniera diferenţiată mai mult sau mai puţin în care
se procedează la edictarea actelor juridice normative atât în U.E. cât şi în dreptul
naţional, evidenţiem necesitatea adoptării actelor normative/legislative în condiţiile
şi la nivelul cerinţelor specifice unei bune guvernări.

18
BIBLIOGRAFIE

Nemțoi Gabriela, Drept constituțional - Curs Universitar, 2020.

Constituția României - Legea privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, Editura Hamangiu, Ediția 2012.
Noul Cod Civil și Legea de punere în aplicare, Editura Hamangiu, Ediția 2012.
Ionescu Cristian, Tratat de drept constituţional contemporan, Bucureşti, Editura
Juridică, 2003.
Drăganu Tudor, Drept constituţional şi instituţiile publice, Editura Universitatea
Ecologică „Dimitrie Cantemir”, Tg. Mureş, 1993.
https://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
file:///C:/Users/acer/Downloads/Drept-Constitutional.pdf
https://www.scribd.com/document/379076157/Procedura-legislativ%C4%83-la-
nivelul-UE
https://www.scribd.com/document/31743419/Procedura-legislativa#
https://ro.wikipedia.org/wiki/Separa%C8%9Bia_puterilor
https://www.google.com/search?q=importanta+procedura+legiferare&ei=Fj2LZPn-
H6aI9u8Pm_yD0A8&start=10&sa=N&ved=2ahUKEwj54YPn2cX_AhUmhP0HHRv
-APoQ8tMDegQIBhAE&biw=1366&bih=657&dpr=1
https://www.google.com/search?q=rolul+procedurii+de+legiferare
Convenția europeană a drepturilor omului, Editura Hamangiu, 2013.
Chiriță Radu, Convenția europeană a drepturilor omului, Editura C.H. Beck, 2008.

19