PROCEDURA LEGISLATIVĂ

Procedura legislativă reprezintă ansamblul actelor şi a formelor desfăşurate

în cadrul activităţii de elaborare şi emitere a legilor.
Procedura legislativă cuprinde reguli de conturare a ideii de lege, de elaborare şi de
1
adoptare, până la publicarea ei .
Procedura legislativă poate îmbrăca două forme: procedura legislativă ordinară
(obişnuită) şi procedura legislativă specială (extraordinară).
Procedura legislativă are un caracter complex şi presupune parcurgerea obligatorie a
unor etape.
2
Etapele procedurii legislative ordinare :
I. iniţiativa legislativă
3
II. avizarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative
III. dezbaterea şi votarea în plenul Camerei parlamentare
IV. exercitarea controlului de constituţionalitate (singura etapă
facultativă) V. promulgarea de către Preşedintele Republicii
VI. publicarea în Monitorul oficial al României.

I. Iniţiativa legislativă.

1
A se vedea Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, p. 206.
2
S-a mai susţinut că procedura legislativă ordinară este formată dintr-o fază
extraparlamentară şi faza parlamentară. Faza extraparlamentară are o componentă pre-parlamentară
(iniţiativa legislativă, avizarea proiectelor de lege şi a propunerilor legislative) şi o componentă post-
parlamentară (promulgarea legii şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României). Faza
parlamentară cuprinde: sesizarea Parlamentului, prima lectură a proiectului, examinarea şi dezbaterea
în cadrul comisiilor parlamentare, a doua lectură în plenul Camerelor, votarea şi, eventual,
reexaminarea proiectului sau a propunerii legislative în cazul exercitării controlului de
constituţionalitate anterior – a se vedea Ioan Vida, Manual de legistică formală, ediţia a II-a, Editura
Lumina Lex. Bucureşti, 2004, p. 149-150. Într-o altă opinie, s-a susţinut că procedura legislativă
ordinară comportă două faze distincte: faza preliminară (include iniţiativa legislativă, sesizarea
Camerei parlamentare competente, avizarea şi dezbaterea în una sau mai multe comisii parlamentare)
şi faza de dezbatere şi decizie (presupune prezentarea proiectului sau a propunerii de către iniţiator,
prezentarea raportului comisiei parlamentare, dezbaterea generală şi pe articole, votarea, promulgarea
şi publicarea legii în Monitorul Oficial al României).
3
La baza distincţiei între proiecte de lege şi propuneri legislative stau categoriile de iniţiatori.
Guvernul va sesiza Parlamentul prin intermediul proiectelor de lege, iar iniţiativele parlamentarilor şi a
cetăţenilor vor îmbrăca forma propunerilor legislative. Dar, distincţia nu are nici o semnificaţie
juridică – a se vedea Tudor Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol.
II, p. 109.
 Iniţiativa legislativă este definită ca fiind dreptul de a sesiza Parlamentul cu
examinarea unui proiect de lege sau a unui propuneri legislative, drept căruia îi corespunde
obligaţia corelativă a autorităţii legiuitoare de a se pronunţa asupra proiectului de lege sau a
4
propunerii legislative .
Conform art. 74 alin. 1 din Constituţia României, iniţiativa legislativă aparţine:
1. Guvernului,
2. deputaţilor şi senatorilor (individual sau colectiv),
3. unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.

Preşedintele României nu are drept de iniţiativă legislativă.

Guvernul îşi exercită dreptul de iniţiativă legislativă prin elaborarea unui proiect de
5
lege, conform normelor de tehnică legislativă . Guvernul este iniţiatorul marii majorităţi a
legilor emise de Parlament, în considerarea rolului său de asigurare a realizării politicii interne
şi externe a statului. Guvernul deţine o competenţă exclusivă privind elaborarea
proiectului bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 138 alin. 2 din
Constituţia României).
Parlamentarii şi cetăţenii îşi exercită dreptul de iniţiativă legislativă prin elaborarea
unei propuneri legislative, care trebuie să îmbrace forma unui proiect de lege.
Constituţia României stabileşte două restricţii privind exercitarea dreptului de
iniţiativă legislativă de către populaţie. Prima se referă la procedura de exercitare (cel puţin
100.000 de cetăţeni cu drept de vot care trebuie să provină din cel puţin un 1/4 din judeţele
ţării, iar fiecare judeţ trebuie să furnizeze cel puţin 5.000 de semnături – art. 74 alin. 1), iar
cea de-a doua la obiectul iniţiative legislative: art. 74 alin. 2 stabileşte că nu pot face obiectul
iniţiativei legislative populare problemele fiscale, problemele cu caracter
internaţional, amnistia şi graţierea.
Proiectul de lege sau propunerea legislativă se transmite Camerei parlamentare
competente să fie sesizată prima. Înainte de revizuirea din 2003 a Constituţiei României,
nu era reglementată o competenţă specială pentru cele două Camere ale Parlamentului
României.
Mai mult, iniţiatorul unui proiect de lege putea să depună proiectul la oricare din
Camere.

4
A se vedea Ioan Vida, Manual de legistică formală, p. 150.
5
Normele de tehnică legislativă privind elaborarea actelor normative sunt reglementate prin
Legea nr. 24/2000, republicată în M.Of. nr. 777 din 25 august 2004.
 6
Prin modificàrile introduse de Legea de revizuire din 2003 a Constitutiei României ,
este reglementatà o specializare functionalà pentru cele douà Camere, concretizatà In
existenta unei Camere decizionale şi a unei Camere de reflectie. De asemenea, art. 75 alin. 1
stabileşte o competenta specialà de a fi sesizatà prima a fiecàrei Camere.
Astfel, potrivit art. 75 alin. 1 din Constitutia României, republicatà, se supun spre
dezbatere şi adoptare Camerei Deputatilor, ca primà Cameră sesizată, care are astfel rol de
7
cameră de reflectie, proiectele de lege pentru urmàtoarele domenii :
1. proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor
acorduri internationale şi a màsurilor legislative ce rezultà din aplicarea acestor tratate
sau acorduri;
2. proiectele legilor organice prevàzute In Constitutia României, republicatà, la:
a. art. 31 alin. 5 - organizarea şi functionarea serviciilor publice de radio şi
televiziune şi controlul parlamentar al acestora;
b. art. 40 alin. 3 - dreptul de asociere, respectiv incompatibilitatea cu calitatea de
membru al partidelor politice a unor categorii socio-profesionale;
c. art. 55 alin. 2 - conditiile privind Indeplinirea Indatoririlor militare;
d. art. 58 alin. 3 - organizarea şi functionarea institutiei Avocatului Poporului;
e. art. 73 alin. 3 - categorii de legi;
lit. e - organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apàrare a
Ţàrii;
lit. k - contenciosul administrativ;
lit. l - organizarea şi functionarea Consiliului Superior al Magistraturii,
a instantelor judecàtoreşti, a Ministerului Public şi a Curtii de Conturi;
lit. n - organizarea generalà a Invàtàmântului;
lit. o - organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum şi
regimul general privind autonomia localà;
f. art. 79 alin. 2 - Infiintarea, organizarea şi functionarea Consiliului Legislativ;
g. art. 102 alin. 3 - Guvernul - rolul şi structura;
h. art. 105 alin. 2 - incompatibilitàtile cu functia de membru al Guvernului;

6
Legea nr. 429 aprobatà de cele douà Camere ale Parlamentului In 18 septembrie 2003,
publicatà In M.Of. nr. 669 din 22 septembrie 2003, supusà referendumului national din 18-19
octombrie 2003, şi publicatà In M.Of. nr. 758 din 29 octombrie 2003, dupà publicarea In M.Of. a
Hotàrârii Curtii Constitutionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 privind confirmarea rezultatelor
referendumului national.
7
Conform art. 92 alin. 8 din Regulamentul Camerei Deputatilor şi art. 88 alin. 8 din
Regulamentul Senatului.
 i. art. 117 alin. 3 - Infiintarea de autoritàti administrative autonome;
j. art. 118 alin. 2 şi 3 - structura sistemului national de apàrare, pregàtirea
populatiei, a economiei şi a teritoriului pentru apàrare, statutul cadrelor
militare şi reglementàri similare referitoare la celelalte componente ale fortelor
armate;
k. art. 120 alin. 2 - raporturile cetàtenilor apartinând unei minoritàti nationale cu
serviciile publice deconcentrate In unitàtile administrativ-teritoriale, unde
respectivele minoritàti au o pondere semnificativà, In ceea ce priveşte
utilizarea limbii materne;
l. art. 126 alin. 4 şi 5 - compunerea Înaltei Curti de Casatie şi Justitie, regulile de
functionare ale acesteia şi Infiintarea de instante judecàtoreşti specializate In
anumite materii;
m. art. 142 - Curtea Constitutionalà.
Pentru proiectele de legi şi propuneri legislative pentru care Camera Deputatilor are
rol de Camerà de reflectie, Senatul va avea rol de Camerà decizionalà (potrivit art. 75 alin. 3
8
din Constitutia României republicatà ).
Conform art. 75 alin. 1 din Constitutia României republicatà, toate celelalte proiecte
de legi şi propuneri legislative se supun spre dezbatere Senatului, ca primà Camerà sesizatà.
Astfel, Senatul are rol de Camerà de reflectie, iar Camera Deputatilor rol de Camerà
9
decizionalà pentru urmàtoarele proiecte sau propuneri legislative :
1. toate proiectele de legi şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare, altele
decât cele pentru ratificarea tratatelor internationale sau a altor acorduri
internationale, precum şi a màsurilor legislative ce rezultà din aplicarea acestora;
2. proiectele legilor organice prevàzute In Constitutia României, republicatà, la:
a. art. 3 alin. 2 - frontierele tàrii;
b. art. 5 alin. 1 - dobândirea şi pierderea cetàteniei române;
c. art. 12 alin. 4 - simboluri nationale;
d. art. 16 alin. 4 - dreptul cetàtenilor Uniunii Europene de a alege şi de a fi
aleşi In autoritàtile publice locale;
e. art. 44 alin. 2 - dreptul de proprietate privatà;
f. art. 52 alin. 2 - dreptul persoanei vàtàmate de o autoritate publicà;
8
Art. 75 alin. 3: „După adoptare sau respingere de prima Cameră sesizată, proiectul sau
propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere, care va decide definitiv”.
9
Conform art. 92 alin. 9 din Regulamentul Camerei Deputatilor şi art. 88 alin. 7 din
Regulamentul Senatului.
 g. art. 73 alin. 3 - categorii de legi:
lit. a - sistemul electoral, organizarea şi functionarea Autoritàtii
Electorale Permanente;
lit. b - organizarea, functionarea şi finantarea partidelor politice;
lit. d - organizarea şi desfàşurarea referendumului;
lit. f - regimul stàrii de mobilizare partialà sau totalà a fortelor
armate şi al stàrii de ràzboi;
lit. g - regimul stàrii de asediu şi al stàrii de urgentà;
lit. h - infractiunile, pedepsele şi regimul executàrii acestora;
lit. i - acordarea amnistiei sau a gratierii colective;
lit. j - statutul functionarilor publici;
lit. m - regimul juridic general al proprietàtii şi al moştenirii;
lit. p - regimul general privind raporturile de muncà, sindicatele,
patronatele şi protectia socialà;
lit. r - statutul minoritàtilor nationale din România;
lit. s) - regimul general al cultelor;
h. art. 83 alin. 3 - prelungirea mandatului Preşedintelui;
i. art. 123 alin. 3 - atributiile prefectului;
j. art. 125 alin. 2 - statutul judecàtorilor In raport cu Consiliul Superior al
Magistraturii;
k. art. 128 alin. 2 - folosirea limbii materne şi a interpretului In fata
instantelor judecàtoreşti de càtre cetàtenii români apartinând
minoritàtilor nationale;
l. art. 136 alin. 3, 4 şi 5 - obiectul exclusiv al proprietàtii publice, darea In
administrare, concesionarea sau Inchirierea bunurilor proprietate
publicà, inviolabilitatea proprietàtii private;
m. art. 141 - Consiliul Economic şi Social.
Proiectele de legi şi propunerile legislative se depun la Camera competentà sà fie
sesizatà prima Insotite de expunerile de motive şi vor fi Inregistrate la biroul permanent In
ordinea prezentàrii lor de càtre initiator.

II. Avizarea
Dupà Inregistrarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative, Inainte de a fi
supuse dezbaterii, preşedintele biroului permanent va solicita avizul Consiliului Legislativ şi
punctul de vedere sau informarea, dupà caz, a Guvernului. Avizul Consiliului Legislativ este
unul consultativ, adicà obligatoriu de cerut pentru toate proiectele sau propunerile
legislative, dar, de care parlamentarii pot sau nu sà tinà seama.
În unele cazuri, trebuie cerut şi avizul Consiliului Economic şi Social sau al
Consiliului Suprem de Apàrare a Ţàrii (In functie de domeniul de activitate reglementat).
În cazul propunerilor legislative ale cetàtenilor, preşedintele biroului permanent va
sesiza Curtea Constitutionalà In vederea verificàrii Indeplinirii conditiile impuse (conform art.
146 lit. j din Constitutia României republicatà).
Consiliul Legislativ şi Guvernul au la dispozitie 15 zile pentru a comunica avizul.
Dupà primirea ràspunsului sau dacà, In acest termen, nu se transmite Camerei sesizate avizul
sau informarea, Biroul permanent distribuie proiectul sau propunerea legislativà deputatilor
sau senatorilor, dupà caz, şi Il trimite comisiei parlamentare de specialitate, In vederea
dezbaterii In cadrul acestei comisii şi al Intocmirii raportului. Pentru proiectele complexe,
biroul permanent poate sesiza mai multe comisii permanente.
10
Deputatii, senatorii, grupurile parlamentare şi Guvernul pot propune amendamente
care trebuie depuse la comisia permanentà sesizatà.
Amendamentul este actul prin care se propune o modificare de fond sau de formà unui
11
proiect de lege supus spre dezbatere Parlamentului . Amendamentele pot fi fàcute atât In
timpul dezbaterii proiectului de lege In cadrul comisiei permanente sesizate, cât şi In cadrul
dezbaterii In plenul Camerei. Amendamentele se fac In scris, dar sunt acceptate şi cele orale,
care pot fi prezentate direct In şedinta Camerei, dar numai pentru probleme de redactare sau
12
de micà Insemnàtate .
Comisia, prin raport, propune adoptarea, adoptarea cu modificàri ori completàri sau
respingerea proiectului ori a propunerii legislative. Raportul va cuprinde şi amendamentele
admise sau respinse, cu mentionarea autorilor acestora, avizele celorlalte comisii, referiri
la modul cum s-au solutionat propunerile cuprinse In avizul Consiliului Legislativ, referiri
cu privire la punctul de vedere al Guvernului. Raportul se transmite Biroului permanent, care
va
asigura multiplicarea şi difuzarea acestuia Guvernului, deputatilor şi initiatorilor.

10
În literatura de specialitate a fost sustinutà şi opinia cà numai parlamentarii au dreptul de
a propune amendamente, fiind „apanajul” acestora – a se vedea Ion Deleanu, Instituţii şi
proceduri constituţionale – în dreptul comparat şi în dreptul român, p. 593.
11
A se vedea Tudor Dràganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol.
II, p. 114
12
A se vedea Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, p. 227.
 III. Dezbaterea şi votarea In plenul Camerei
Proiectele şi propunerile legislative avizate se supun dezbaterii plenului Camerei In
succesiunea prevàzutà pe ordinea de zi aprobatà, In conditiile regulamentului Camerei.
Dezbaterea In plenul Camerei este precedatà de prezentarea expunerii de motive a
initiatorului şi a raportului comisiei permanente.
Dezbaterea presupune parcurgerea a douà faze: dezbaterea generalà şi dezbaterea pe
articole.
În cadrul dezbaterii generale se face o primà evaluare a proiectului sau propunerii
legislative şi In aceastà fazà nu se pot aduce amendamente. Dezbaterea generalà nu este
urmatà de exprimarea votului, cu exceptia situatiei In care prin raportul comisiei s-a propun
respingerea proiectului.
Urmeazà dezbaterea pe articole a proiectului sau propunerilor legislative şi se Incepe
cu dezbaterea amendamentelor. Amendamentele se depun In scris, motivat, cu câteva zile
Inainte de dezbatere. În situatii speciale, se pot face noi amendamente In timpul dezbaterilor.
Se pot face şi unele amendamente oral. Urmeazà dezbaterea fiecàrui articol In parte.
Dupà Incheierea dezbaterilor pe articole se trece la votare. Pentru Inceput se voteazà
separat fiecare articol, dupà care se trece la votarea Intregului text al proiectului de lege sau a
propunerii legislative.
Pentru a fi considerat adoptat, un proiect legislativ trebuie sà fie votat de un anumit
numàr minim de deputati sau senatori (majoritate). Majoritatea necesarà este diferità In
functie de tipul legii (constitutionalà, organicà sau ordinarà). Existà mai multe tipuri de
majoritate:
- majoritate simplă – reprezintà jumàtate plus unu din numàrul membrilor Camerei
prezenti la şedintà – necesarà pentru adoptarea legilor ordinare;
- majoritate absolută – jumàtate plus unu din numàrul total al membrilor Camerei –
necesarà pentru adoptarea legilor organice sau a regulamentelor Camerelor
Parlamentului, pentru suspendarea din functie a Preşedintelui României, pentru
acordarea Increderii Guvernului;
- majoritate calificată – fie 2/3 din numàrul membrilor fiecàrei Camere (necesarà
pentru adoptarea legilor constitutionale), fie 2/3 din numàrul total al
parlamentarilor (necesarà pentru a hotàrI punerea sub acuzare a Preşedintelui
Republicii, conform art. 96 alin. 1 din Constitutia revizuità sau pentru adoptarea
legii privind aderarea României la Uniunea Europeanà şi a legii privind aderarea
României la Tratatul Atlanticului de Nord), fie 3/4 din numàrul total al
 parlamentarilor (necesarà adoptàrii unei legi constitutionale, In cazul In care
medierea a eşuat - art. 151 alin. 2 din Constitutia României revizuite).
Se mai practicà şi majoritatea relativă, ce exprimà situatia In care se poate decide cu
13
cele mai multe voturi exprimate (de exemplu, este considerat câştigàtor al alegerilor,
candidatul care obtine cel mai mare numàr de voturi In cel de-al doilea tur de scrutin).
Pentru a fi considerat valabil, votul trebuie exprimat Intr-o şedintà legalà, adicà cu
respectarea conditiei cvorumului. Cvorumul reprezintà numărul de membrii care se cere a fi
14
prezent la lucrările Camerei pentru ca acestea să se desfăşoare în condiţii de legalitate .
Cvorumul este stabilit prin Constitutie (cvorumul legal - art. 67 - „majoritatea membrilor”) şi
regulamentul fiecàrei Camere a Parlamentului.
Prima Camerà parlamentarà sesizatà este obligatà sà se pronuntà In termen de 45 de
zile de la depunerea proiectului la biroul permanent. Fac exceptie, codurile şi alte legi
complexe, pentru care termenul este de 60 de zile (art. 75 alin. 2 din Constitutie) şi proiectul
legii de adoptare a unei ordonante de urgentà, pentru care termenul este de 30 de zile,
conform art 115 alin. 5 din Constitutie. În cazul In care Camera nu adoptà proiectul In aceste
termene, acesta se considerà adoptat de drept.
Dupà adoptarea sau respingerea de càtre prima Camerà sesizatà (Camera de
reflectie), proiectul sau propunerea legislativà este trimis celeilalte Camere, care va decide
definitiv (Camera decizionalà). La cea de-a doua Camerà este urmatà exact aceeaşi
procedurà legislativà.
Deoarece, prin revizuirea Constitutie, procedura medierii a fost Inlàturatà (fiind
folosità acum doar In cazul legilor constitutionale), este reglementatà procedura
„întoarcerii legii”, pentru situatii In care una dintre Camere adoptà o prevedere legislativà,
dar care intrà In competenta celeilalte Camere. Astfel, conform art. 75 alin. 4 şi 5 din
Constitutie, dacà prima Camerà sesizatà adoptà o prevedere care intrà In competenta sa
decizionalà (adicà aceastà Camerà a fost sesizatà greşit, iar legea trebuia adoptatà, In
primà fazà, de cealaltà Camerà!), prevederea este definitiv adoptatà dacà şi cealaltà
Camerà este de acord. În caz contrar, numai acea prevedere revine primei Camere
sesizate, care decide definitiv, In procedurà de urgentà. La fel se procedeazà şi In cazul
In care Camera decizionalà adoptà o prevedere pentru care competenta apartine primei
Camere.

IV. Exercitarea controlului de constitutionalitate

13
A se vedea Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, p. 58.
14
A se vedea Ioan Vida, Manual de legistică formală, p. 171.
 Conform art. 146 lit. a din Constitutia României republicatà, o lege adoptatà de
Parlament, dar Inainte de promulgarea ei de càtre Preşedintele Republicii, poate fi supusà
controlului de constitutionalitate. Autoritatea competentà sà se pronunte asupra
constitutionalitàtii legii Inainte de promulgare este Curtea Constitutionalà a României. Este un
control de constitutionalitate anterior (a priori). Au dreptul de a sesiza Curtea Constitutionalà:
- Preşedintele României,
- preşedintii celor douà Camere ale Parlamentului,
- Guvernul,
- Înalta Curte de Casatie şi Justitie,
- un numàr de cel putin 25 de senatori sau cel putin 50 de deputati,
- Avocatul Poporului.
Sesizarea Curtii cu o asemenea obiectie de neconstitutionalitate suspendà termenul de
promulgare a legii.
În cazul In care Curtea Constitutionalà decide cà legea este neconstitutionalà,
Parlamentul are obligatia de a reexamina legea pentru a o pune de acord cu prevederile
deciziei Curtii.
Legile declarate constitutionale se trimit spre promulgare Preşedintelui Republicii,
care este astfel obligat sà o semneze (In termen de 10 zile), şi nu mai pot face obiectul unui
control de contitutionalitate posterior Intràrii lor In vigoare.

V. Promulgarea legii
Promulgarea legii revine competentei Preşedintelui României. Promulgarea se face
prin emiterea de càtre Preşedinte a unui decret de promulgare (care se publicà In Monitorul
Oficial al României).
Promulgarea este actul prin care şeful statului confirmà oficial cà o lege a fost
adoptatà de Parlament cu respectarea procedurii prevàzute şi dispune punerea ei In
15
executare .
Preşedintele Republicii are la dispozitie un termen de 20 de zile, de primire, pentru
promulgare. Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere, o singurà datà, reexaminarea legii

15
A se vedea Tudor Dràganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol.
II, p. 121. Promulgarea a fost definità şi ca actul prin care Preşedintele Republicii atestà faptul cà legea
a fost constitutional şi legal adoptatà - Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar
românesc, p. 251; sau ca o operatiune de verificare şi de autentificare a legii - Ion Deleanu, Instituţii şi
proceduri constituţionale – în dreptul comparat şi în dreptul român, p. 598.
de càtre Parlament sau, aşa cum s-a mentionat mai sus, poate sesiza Curtea Constitutionale cu
o obiectie de neconstitutionalitate.
Cererea de reexaminare se adreseazà, printr-un mesaj, Camerei competente sà fie
sesizatà prima şi astfel este reluatà Intreaga procedurà legislativà. Parlamentul se pronuntà
cu aceeaşi majoritate cu care a adoptat legea. Preşedintele este obligat sà promulge legea
dupà reexaminare, In termen de 10 zile.
Promulgarea este necesarà doar In cazul legilor organice şi ordinare, nu şi a celor
constitutionale.

VI. Publicarea legii In Monitorul Oficial al României

Conform art. 78 din Constitutie revizuite, legile se publicà In Monitorul Oficial al
României, sub sanctiunea inexistentei şi intrà In vigoare la 3 zile de la publicare sau la o datà
ulterioarà prevàzutà In textul ei.
Publicarea In Monitorul Oficial este modalitatea de aducere la cunoştinta publicà a
legii, respectiv de intrare, In vigoare care instituie regula obligativitàtii respectàrii legii.
16
Introducerea „termenului de gratie” de 3 zile pentru intrarea In vigoare a legii a fost
justificatà de necesitatea de a acorda persoanelor fizice şi juridice o şansà de a lua la
cunoştintà efectiv de continutul textelor legale.
Deoarece, Constitutia revizuità prevede doar pentru legile emise de Parlamentul
României, un termen de intrare In vigoare de 3 zile de la publicarea In Monitorul Oficial al
României, Inseamnà cà acest termen nu se aplicà şi celorlalte acte normative pentru care
Constitutia prevede ca modalitate de intrare In vigoare, sub sanctiunea inexistentei lor,
publicarea In Monitorul Oficial (decrete prezidentiale, hotàrâri şi ordonante guvernamentale,
ordine ministeriale etc.).
Proceduri legislative speciale
Procedurile legislative speciale sunt acele proceduri desfàşurate dupà reguli speciale,
derogatorii de la regulile generale prezentate mai sus. În sistemul nostru constitutional sunt
reglementate şi aplicate o serie de proceduri legislative speciale, precum:
1. adoptarea legilor constitutionale (de revizuire a Constitutiei)
2. adoptarea legilor In şedinta comunà a celor douà Camere
3. procedura de urgentà
4. adoptarea unui legi prin angajarea ràspunderii Guvernului In fata Parlamentului

16
A se vedea Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tànàsescu,
Constituţia României revizuită – comentarii şi explicaţii, p. 139.
 1. Procedura adoptàrii legilor constitutionale, de revizuire a Constitutiei, prezintà o
serie de aspecte specifice, referitoare In principal la:
- initiativa revizuirii Constitutiei revine: Preşedintelui României, la propunerea
Guvernului; cel putin unei 1/4 din numàrul total al deputatilor şi senatorilor; cel putin unui
numàr de 500.000 de cetàteni cu drept de vot;
- initiativelor de revizuire a Constitutiei sunt supuse din oficiu controlului de
constitutionalitate anterior efectuat de càtre Curtea Constitutionalà;
- doar dupà pronuntarea Curtii Constitutionale, proiectul de lege sau propunerea de
revizuire se Inregistreazà la Parlament, urmându-se regulile generale de dezbatere şi votare.
Pentru adoptarea proiectului sau propunerii de revizuire este necesarà majoritatea de 2/3 din
numàrul membrilor fiecàrei Camere;
- In cazul unor diferente Intre textele adoptate de cele douà Camere, se apeleazà la
procedura medierii (comisia de mediere este formatà dintr-un numàr egal de deputati şi
senatori - 7). Dacà, In urma medieri nu se ajunge la un text comun, acesta va fi supus
dezbaterii In şedinta comunà a celor douà Camere şi, pentru a fi adoptat, va fi necesar votul a
cel putin 3/4 din numàrul total al parlamentarilor;
- legile constitutionale nu se supun promulgàrii Preşedintelui. Ele intrà In vigoare doar
dupà ce sunt aprobate In cadrul unui referendum national. Legea de revizuire se publicà In
Monitorul Ofical al României la 5 zile de la adoptare şi dupà publicarea In Monitorul Oficial a
deciziei Curtii Constitutionale prin care sunt confirmate rezultatele referendumului.
2. Procedura adoptàrii legilor In şedinta comunà a celor douà Camere ale
Parlamentului. Constitutia stabileşte câteva situatii In care procedura legislativà nu se
17
desfàşoarà succesiv In cele douà Camere, ci In şedintà comunà :

17
Alte situatii In care Camerele lucreazà In şedintà comunà sunt stabilite prin Regulamentul
şedintelor comune ale Camerei deputatilor şi Senatului: primirea mesajului Preşedintelui României;
declararea mobilizàrii generale sau partiale; declararea stàrii de ràzboi; examinarea rapoartelor
Consiliului Suprem de Apàrare a Ţàrii şi ale Curtii de Conturi; numirea, la propunerea Preşedintelui
României, a directorului Serviciului Român de Informatii şi exercitarea controlului asupra activitàtii
acestui serviciu; depunerea juràmântului de càtre Preşedintele României; punerea sub acuzare a
Preşedintelui României pentru Inaltà tràdare; suspendarea din functie a Preşedintelui României sau a
persoanei care asigurà interimatul In exercitarea acestei functii, In cazul In care a sàvârşit fapte grave
prin care se Incalcà prevederile Constitutiei; Incuviintarea stàrii de asediu sau a stàrii de urgentà, In
Intreaga tarà ori In unele localitàti, instituità de Preşedintele României; dezbaterea programului şi a
listei Guvernului şi acordarea votului de Incredere; retragerea Increderii acordate Guvernului prin
adoptarea unei motiuni de cenzurà; desfàşurarea procedurii privitoare la angajarea ràspunderii
guvernului asupra unui program, a unei declaratii de politicà generalà sau a unui proiect de lege;
alegerea magistratilor ce compun Consiliul Superior al Magistraturii; numirea membrilor Curtii de
 - aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asiguràrilor sociale de stat, a legilor
rectificative şi a contului de executie bugetarà;
- adoptarea proiectelor sau propunerilor de revizuire a Constitutiei In cazul In care,
prin procedura de mediere, Camerele nu ajung la un acord;
- adoptarea legilor de aderare a României la Uniunea Europeanà şi Tratatul
Atlanticului de Nord;
- stabilirea statului deputatilor şi a senatorilor, stabilirea indemnizatiei şi a celorlalte
drepturi ale acestora.
3. Procedura de urgentà
Procedura de urgentà este o modalitate acceleratà de adoptare a legilor, care prezintà o
serie de caracteristici privind scurtarea termenelor sau chiar eliminarea unor etape din
18
procedura legislativà obişnuità .
Procedura de urgentà se declanşeazà la cererea Guvernului sau din initiativa
Parlamentului şi se desfàşoarà dupà regulile stabilite prin regulamentele Camerelor
19
Parlamentului .
Constitutia României stabileşte In ce situatii o lege poate fi adoptatà In procedurà de
urgentà:
- In cazul „Intoarcerii legii”,
- In cazul depunerii la Parlament spre aprobare a unei ordonante de urgentà a
Guvernului.
Regulamentele celor douà Camere ale Parlamentul prevàd cà se adoptà In procedurà
de urgentà şi proiectele de lege referitoare la armonizarea legislatiei nationale cu cea a
Uniunii Europene sau a Consiliului Europei, precum şi proiectele de lege necesare Indeplinirii
obligatiei României In calitate de membrà NATO.
Proiectul sau propunerea supusà procedurii de urgentà se Inscrie cu prioritate pe
ordinea de zi a şedintei Camerei.

Conturi; efectuarea altor numiri In functii care, potrivit legii, intrà In competenta Parlamentului;
adoptarea unor declaratii, mesaje sau a altor acte cu caracter exclusiv politic; proclamarea rezultatelor
referendumului national; primirea unor reprezentanti ai altor state sau ai unor organisme
internationale; celebrarea unor sàrbàtori nationale sau a unor comemoràri; constituirea unor comisii
comune de ancheta sau a altor comisii speciale; alte situatii In care birourile permanente ale celor douà
Camere considerà necesarà convocarea lor In şedintà comunà.
18
A se vedea Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul comparat şi
în dreptul român, p. 603.
19
Regulamentul Camerei Deputatilor stabileşte cà au drept de a solicita adoptarea
In procedurà de urgentà, In cadrul acestei Camere, initiatorul, Biroul permanent, un grup
parlamentar.
Regulamentul Senatului prevede cà au drept de a cere adoptarea In procedurà de urgentà: Guvernul sau
Senatul din proprie initiativà.
 Termenul In care se poate exercita controlul de constitutionalitate este de doar 2 zile.
4. Procedura adoptàrii unui proiect de lege prin angajarea ràspunderii Guvernului In
fata Parlamentului.
Potrivit art. 114 alin. 1 din Constitutie, Guvernul Işi poate angaja ràspunderea In fata
Camerelor reunite ale Parlamentului pentru un program, o declaratie de politicà generalà
sau un proiect de lege. Programul, declaratia de politicà generalà sau proiectul de lege
sunt considerate adoptate dacà, In termen de trei zile (termenul Incepe sà curgà din
momentul In care primul-ministru declarà expres cà Işi asumà ràspunderea In şedinta comunà
a celor douà
20
Camere, convocate special) nu se depune o moţiune de cenzură sau, dacà o asemenea
motiune a fost depusà, nu este adoptatà cu votul majoritàtii deputatilor şi senatorilor. Astfel,
programul sau declaratia de politicà generalà devin obligatorii pentru Guvern, iar proiectul de
lege se considerà adoptat fàrà a fi parcursà procedura legislativà obişnuità.
Dupà „adoptarea” In aceste conditii, legea este trimisà Preşedintelui In vederea
promulgàrii. Înainte de promulgare, legea poate fi supusà controlului de constitutionalitate
anterior sau Preşedintele poate cere, o singurà datà, reexaminarea legii. În cazul In care s-a
cerut reexaminarea unei asemenea legi, aceastà operatiunea se desfàşoarà tot In şedintà
comunà a celor douà Camere.
Dacà, In cele 3 zile se depune o motiune de cenzurà şi aceasta este adoptatà cu votul
majoritàtii parlamentarilor, Guvernul este demis.

În sistemul nostru constitutional este reglementatà şi o altà procedurà legislativà şi

21
anume, delegarea legislativă. Este caracterizatà ca o procedură legislativă complementară
22
sau o procedurà excepţională de substituire .
În viata oricàrui stat, apar, şi situatii In care adunarea legislativà nu este In màsura sà
intervinà, fie datorità faptului cà nu Işi poate exercita atributiile (de exemplu, pe timpul
vacantei parlamentare), fie a apàrut nevoia luàrii şi aplicàrii unei màsuri urgente, ceea ce nu ar
fi posibil dacà s-ar respecta procedura legislativà (de exemplu, In situatii extraordinare). În
23
astfel de cazuri, o altă putere decât cea legislativă este competentà sà emità şi sà aplice
reguli generale de conduità socialà, obligatorii şi impersonale. Rolul acesta revine

20
Motiunea de cenzurà mai poate fi utilizatà şi In conditiile art. 113 din Constitutie pentru
retragerea votului de Incredere acordat Guvernului.
21
A se vedea Ioan Vida, Manual de legistică formală, p. 183.
22
A se vedea Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul comparat şi
în dreptul român, p. 611.
23
A se vedea Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul comparat şi
în dreptul român, p. 612.
executivului, care, astfel, In limitele şi conditiile impuse de institutia „delegàrii
legislative”, participà la procesul de reglementare.
În literatura juridicà au fost formulate mai multe definitii privind institutia delegàrii
24
legislative . Conform pàrerii unui autor, delegarea legislativà reprezintà „Imputernicirea, pe
termen limitat, a unei alte autoritàti decât cea legiuitoare de a exercita prerogative legislative”
sau „abilitatea temporarà şi conditionatà a Guvernului de a emite norme cu putere de lege, a
càror valoare juridicà este egalà cu a legii ordinare şi organice, cu conditia de a fi emise In
conformitate cu prevederile constitutionale şi a legilor organice In vigoare In momentul
25
emiterii lor” . Delegarea legislativà a fost consideratà şi „o Imputernicire legislativà de
abilitare specialà a Guvernului In domenii rezervate legii ordinare” In baza càreia pot fi emise
ordonante, cu mentiunea cà ordonantele de urgentà se emit In cazuri exceptionale potrivit
26
Constitutie .
Conform art. 115 din Constitutie, Guvernul poate emite ordonanţe In domenii care nu
fac obiectul de reglementare al legilor organice, In baza (şi dupà adoptarea) unei legi
speciale de abilitare de càtre Parlament, şi Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă,
numai In situatii extraordinare a càror reglementare nu poate fi amânatà.
Se considerà cà existà douà forme a delegàrii legislative: prima este cea conferità de
27 28
legea de abilitare, numità delegare parlamentară sau delegare legislativă propriu-zisă , iar
29
cea de-a doua, delegarea constituţională , conferità direct de Constitutie.
Ordonantele emise In baza legii speciale de abilitare se mai numesc şi ordonante
simple sau obişnuite şi pot interveni, pentru a reglementa primar sau secundar, doar In
domenii de competenta legii ordinare. Deci au forta juridicà a unei legi ordinare, putând
modifica, completa sau chiar abroga a asemenea lege. Dacà legea de abilitare prevede expres,
ordonantele emise In baza ei se supun aprobàrii ulterioare a Parlamentului.

24
A se vedea Tudor Dràganu, Drept constituţional şi instituţii politice – tratat elementar, vol.
II, p. 133; Emil Boc, Delegarea legislativă în sistemul constituţional românesc, In Revista Transilvanà
de Ştiinte Administrative, nr. 1(2)/1999, p. 173.
25
A se vedea Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul comparat şi
în dreptul român, p. 326; Lucian Chiriac, Drept administrativ III, curs universitar, Editura
Universitàtii
„Petru Maior” Târgu Mureş, 2006, p. 24.
26
A se vedea Ioan Santai, Drept administrativ şi Ştiinţa administraţiei, Editura „Risoprint”,
Cluj Napoca, 2002, p. 235.
27
A se vedea Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Ordonanţele guvernamentale – doctrină şi
jurisprudenţă, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2000, p. 202.
28
A se vedea Lucian Chiriac, Drept administrativ III, curs universitar, p. 34.
29
A se vedea Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Ordonanţele guvernamentale – doctrină şi
jurisprudenţă, p. 202; Lucian Chiriac, Drept administrativ III, curs universitar, p. 33.
 Ordonantele de urgentà ale Guvernului pot fi emise numai In situatii extraordinare, a
càror reglementare nu poate fi amânatà. Urgenta màsurii trebuie motivatà de càtre Guvern. Se
supun spre aprobare Parlamentului, In procedurà de urgentà, iar dacà Parlamentul nu se aflà In
sesiunea este convocat In mod obligatoriu, In 5 zile. Ordonantele de urgentà pot interveni şi In
domeniul legii organice. Totuşi, Constitutia stabileşte cà nu pot fi emise nici màcar ordonante
de urgentà cu privire la:
- legile constitutionale
- regimul institutiilor fundamentale ale statului
- drepturile, libertàtile şi Indatoririle prevàzute de Constitutie
- drepturile electorale
- màsuri de trecere silità a unor bunuri In proprietatea publicà a statului.
Parlamentul, prin lege, poate aproba, aproba cu modificàri sau completàri ori poate
respinge o ordonantà guvernamentalà.
Institutia delegàrii legislative este un instrument prin care executivul Incearcà sà
domine puterea legislativà. Se trece astfel peste faptul cà, cel putin teoretic, delegarea
legislativà nu ar trebui sà reprezintà decât o modalitate de a ajuta Parlamentul In activitatea de
legiferare, prività ca un mijloc de control reciproc, In cadrul sistemului de „frâne şi
30
contragreutàti” necesar In vederea respectàrii principiului separatiei şi echilibrului
puterilor
31
In stat .

30
A se vedea Tudor Dràganu, Introducere în teoria şi practica statului de drept, p. 9; Ioan
Santai, Drept administrativ şi Ştiinţa administraţiei, p. 235.
31
Art. 1 alin. 1 din Constitutia României republicatà.