Sunteți pe pagina 1din 1

ROLUL ŞI LOCUL INSTITUŢIEI PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI

Constituţia României îi conferă Preşedintelui Republicii o poziţie aparte în structura


organizatorică a statului, caracterizată prin funcţiile care îi sunt conferite:
1. de reprezentare a statului român – rezultă din caracterul reprezentativ al
instituţiei, Preşedintele fiind ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat. Acest lucru îi conferă şefului statului o reprezentativitate egală cu cea a
puterii legiuitoare.
2. funcţia de garant – Preşedintele României este garantul independenţei naţionale, al
unităţii şi al integrităţii teritoriului şi garantul Constituţiei, veghind la respectarea
ei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice
3. funcţia de mediator - este mediator între puterile statului şi între stat şi societate,
rol fundamentat pe două aspecte: reprezentativitatea şi neapartenenţa la nici un
1
partid politic .

Preşedintele are un triplu rol: 1. şef al statului


2. şef al executivului
3. mediator

1
A se vedea Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale, p. 623-624.

S-ar putea să vă placă și