Sunteți pe pagina 1din 2

ATRIBUŢIILE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

1
1. Atribuţia legislativă – constă în activitatea de elaborare şi emitere a legilor. Termenul
„lege” este utilizat, în acest context, în accepţiunea lui restrânsă, de act normativ emis
de Parlament, cu cea mai mare forţă juridică, ce cuprinde reguli generale de
conduită, formulate în abstract, impersonale, cu caracter general, obligatorii, a căror
2
respectare, la nevoie, poate fi impusă prin forţa de constrângere a statului .
2. Atribuţii privind organizarea internă şi a activităţii Parlamentului – referitoare la:
validarea mandatelor deputaţilor şi senatorilor, alegerea şi constituirea propriilor organe
de conducere, adoptarea propriilor regulamente de organizare şi funcţionare, aprobarea
bugetului propriu etc.
3. Stabilirea direcţiilor generale ale activităţii sociale, economice, culturale, statale şi juridice
- în baza competenţei generale de care se bucură ca organ reprezentativ suprem,
parlamentul stabileşte liniile principale ale dezvoltării societăţii şi ale naţiunii române,
prin intermediul legilor adoptate, legi pe care Guvernul are obligaţia de a le pune în
executare. Parlamentul reglementează, prin intermediul legilor, domenii importante şi
foarte importante, precum: bugetul naţional, drepturile şi libertăţile fundamentale
ale omului şi cetăţeanului, alegeri, instituţiile fundamentale ale statului, organizarea
forţelor armate, apărarea şi siguranţa naţională, sistemul general al impozitelor şi taxelor,
regimul general al infracţiunilor etc.
4. Atribuţii exercitate în legătură cu alte autorităţi publice – se referă, în principal, la
alegerea, numirea sau destituirea din funcţie a unor funcţionari şi demnitari publici:
Parlamentul îl poate suspenda din funcţie pe Preşedintele României (art. 95 din
Constituţie); hotărăşte punerea sub acuzare a Preşedintelui Republicii pentru săvârşirea
infracţiunii de înaltă trădare (art. 96); acordă votul de încredere Guvernului şi programului
general de guvernare a acestuia (art. 103); poate retrage încrederea acordată Guvernului,
ceea ce echivalează cu demiterea acestuia (art. 113); numirea în funcţie a Avocatului
Poporului, a şefilor serviciilor de informaţii, a consilierilor de conturi din cadrul Curţii de
Conturi (art. 140 alin. 4); fiecare cameră a Parlamentului numeşte câte trei judecători ai
Curţii Constituţionale; Senatul numeşte pe cei doi reprezentanţi ai societăţii civile din

1
S-a susţinut că Parlamentului îi revine o funcţie deliberativă, care are o sferă de
cuprindere mai largă decât funcţia legislativă, prima incluzând-o pe cea de-a doua – a se vedea
Ion Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul comparat şi în dreptul român, p. 578.
2
Termenul „lege” poate fi utilizat şi într-un sens larg, de act normativ, adică de o regulă
generală de conduită obligatorie, emis de organul competent, după o procedură reglementată.
cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (art. 133 alin. 2 lit. b); Senatul validează în
funcţie pe cei 14 membrii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aleşi de către adunările
generale ale magistraţilor (art. 133 alin. 2 lit. a) etc.
5. Atribuţii de control parlamentar. Funcţia de control decurge din calitatea Parlamentului de
organ reprezentativ suprem şi de unică autoritate legislativă, având ca suport teoretic,
3
principiul separaţiei puterilor în stat . Controlul este necesar, deplin şi diferenţiat.
Modalităţile de control parlamentar sunt:
- controlul exercitat prin intermediul comisiilor parlamentare
- controlul exercitat prin intermediul dărilor de seamă, a mesajelor, rapoartelor,
programelor (de exemplu, audierea rapoartelor prezentate în faţa Parlamentului de
Curtea de Conturi, Avocatul Poporului etc.)
- controlul exercitat asupra activităţii Preşedintelui republicii şi a membrilor
guvernului (control politic)
- dreptul deputaţilor şi al senatorilor de a cere informaţii necesare
- controlul exercitat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor
- controlul exercitat prin intermediul Avocatului Poporului
6. Atribuţii în domeniul politicii externe – Parlamentul ratifică sau denunţă tratatele şi
celelalte acte internaţionale negociate de Guvern şi semnate de Preşedintele Republicii,
la care România devine parte; declararea stării de război, decizia de începere sau
încetare a
4
ostilităţilor militare; participă la structurile parlamentare internaţionale .

3
A se vedea Cristian Ionescu, Tratat de drept constituţional contemporan, p. 678.
4
A se vedea Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamentar românesc, p. 133.