Romania, stat național, suveran si independent, unitar

și indivizibil

Disciplină: Instituții politice

Student: Bogdan Alexandra
 Noțiunea de stat în înțelesul ei modern s-a conturat mult mai târziu, fiind folosită pentru
prima data de Niccolo Machiavelli în lucrarea sa fundamentală "Il Principe", apărută în 1516.
Astfel, Machiavelli in opera sa personalizează puterea legând statul de puterea "Principelui".
Excluzând această confuzie pe care el o face, între stat și conducător, putem constata faptul că
s-a produs un lucru important și anume consacrarea noțiunii de stat, urmând ca ea să fie
cristalizată în perioada urmatoare, ca entitatea abstractă ce presupune ideea de stabilitate, de
permanență, de durabilitate și continuitate.
Constatăm, de asemenea, faptul că statul este un fenomen istoric, el este produsul
dezvoltării istorice a societății umane pentru că apare o anumită treaptă de evoluție a acestuia.
De altfel, putem constata că statul are o personalitate juridică, care este în mod
incontestabil una din criteriile esențiale ale sale. Criteriul personalității juridice nu este însaă
suficient pentru conturarea completa a instituției statului. Într-adevăr constatăm faptul că într-
o societate umană există și alte persoane morale de drept public și privat. Nici societatea
românească nu face excepție, unde în temeiul și condițiile legii există numeroase astfel de
persoane: județul, comuna, orașul- persoane juridice de drept public; regii autonome, societăți
comerciale- persoane juridice de drept privat. Toate acestea se deosebesc esențial de stat prin
faptul că le lipsește o a doua calitate- suveranitatea.
Suveranitatea este o calitate proprie și exclusivă a autorității statului, ceea ce înseamnă
că nicio altă autoritate din interior sau din exterior nu i se poate opune și nici nu o poate concura.
Un stat suveran este un stat cu un tertoriu determinat, asupra caruia el își exercită intern
și extern suveranitatea și dispune de capacitatea de a avea și întreprinde relații cu alte state
suverane, așadar se subînțelege de aici că un stat suveran nu este dependent sau supus influenței
unui alt stat sau unei puteri statale străine.
Conform Constituției României, la articolul 1, alin. 1 sunt menționate caracterele
statului român, "stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil".
Statul național pornește de la ideea de națiune. Națiunea exprimă istoria și continuitatea
comunității spirituale și materiale din cadrul unei populații. Statul român s-a format în urma
unui proces istoric îndelungat, totul culminând cu Marea Unire din decembrie 1918, moment
ce a fost determinat de lupta poporului român pentru eliberarea națională și socială. Dorința
principatelor române a fost mereu aceea de unire într-un singur stat.
Caracterul național al statului român urmărește, de fapt, să sublinieze originile istorice ale
națiunii române.
De altfel, suveranitatea este un element definitoriu al statului. Ea este compusă
din supremație, care se manifestă în interiorul statului și independență, care apare în
raporturile statului cu alte state. Practic, suveranitatea statului reprezintă libertatea statului de
a lua propriile decizii pe plan intern și extern.
Termenul de „stat independent” are o mai mare semnificație pentru poporul român care s-a
luptat constant pentru câștigarea acestui atribut.
Întelegerea suveranității de stat a României impune o succintă prezentare a noțiunii de
suveranitate. Suveranitatea ca atribut al statului a survenit o dată cu apariția acestuia, dar ideile
si concepțiile despre suveranitate apar mult mai tarziu, ele fiind situate spre sfarsitul evului
mediu.
Așa cum se subliniază in literatura juridică, conținutul suveranității, adică domeniile in
care se exercită, s-au extins de la politic la economic cu precizarea că însuși politicul și-a
schimbat in timp semnificația.
Precum observăm în stabilirea conceptului de suveranitate trebuie explicate și alte două
noțiuni, des întâlnite atât in literatura juridică și mai ales in cea politică și anume suveranitatea
poporului și suveranitatea natională.
Prin suveranitatea poporului se înțelege dreptul poporului de a decide asupra sorții sale,
de a stabili linia politică a statului și alcătuirea organelor lui precum și de a controla activitatea
acestora.
Prin suveranitatea natională se întelege dreptul la autodeterminare și la dezvoltarea
independentă a fiecarei națiuni.
In doctrina juridică pot fi identificate două moduri în definirea suveranității de stat. În
aceste două moduri se regăsesc cu mici excepții aproape toate definițiile date suveranității de
doctrina juridică. Caracteristica definițiilor date este definirea suveranitătii ca dreptul statului
de a decide liber în treburile sale interne și externe.
Menționarea însă în definiția suveranității de stat a obligației de a respecta drepturile altor
state, precum și normele dreptului internațional poate fi interpretată in sensul de condiții pentru
existența suveranității ceea ce este bineînțeles criticabil.

Definirea suveranității numai prin supremație sau numai prin independență este
insuficientă, căci în timp ce supremația evoca acea însușire a puterii de stat de a fi superioară
oricărei alte puteri in raporturile cu populația, cuprinsă în limitele frontierelor statului,
independența evocă acea trăsătură a puterii de stat de a nu fi îngradită, limitată, în realizarea
scopurilor și sarcinilor sale, de nici o alta putere de stat straină.
 Constituțiile române au consacrat in formulări din ce in ce mai clare suveranitatea și
independența. Suveranitatea și independența României își găsesc și trebuie să-și găsească
garanțiile în economia românească, în existența forțelor armate, în capacitatea de apărare a
țării. Totodată, se constituie ca garanții eficiente pentru suveranitatea si independența statelor
și deci și pentru România, climatul internațional de destindere, cooperare, încredere și
securitate, organismele internaționale (ONU, organismele sale specializate, Consiliul Europei,
alte organisme internaționale) la care țara noastră participă.
Sub aspectul structurii de stat, România se prezintă ca un stat unitar. Astfel, pe
teritoriul României este organizată o singură formaţiune statală. De aici, drept consecinţă,
decurge existenţa unui singur rând de autorităţi publice centrale: un singur Parlament, un
singur Guvern şi un singur for judecătoresc suprem.
Cetăţenii au o singură cetăţenie, cetăţenia română. După 1989 s-a reglementat şi
posibilitatea de a avea dublă cetăţenie. Teritoriul ţării este organizat în unităţi administrativ-
teritoriale (judeţe, oraşe şi comune), iar autorităţile publice din aceste unităţi sunt subordonate
uniform, faţă de cele centrale, concomitent cu o autonomie administrativă.
Întreaga organizare statală este stabilită prin Constituţie.
Caracterul naţional al statului unitar român exprimă unul din elementele constitutive
ale acestuia, ştiut fiind că, în accepţiunea largă, statul este constituit din trei elemente: teritoriu,
populaţie (naţiune) şi suveranitate (puterea organizată statal). Se preferă însă, în contextul
explicării caracteristicilor statului, termenul naţional pentru că, din punct de vedere riguros
ştiinţific, naţiunea este elementul constitutiv al statului, ea putând fi definită ca populaţia
de ieri, de azi şi de mâine. Naţiunea exprimă istoria, continuitatea şi mai ales comunitatea
spirituală şi materială. In populaţie, de regulă distingem trei categorii de persoane şi anume:
cetăţenii, străinii şi apatrizii, ori aceste două categorii din urmă nu sunt încorporate în
categoria naţiune.
Formarea statului român ca stat naţional unitar, este rodul unui proces istoric îndelungat,
proces dominat de lupta poporului român pentru unitate şi independenţă, pentru eliberarea
naţională şi socială. Formarea statului naţional român a fost mult timp întârziată deoarece în
această parte a Europei capitalismul s-a dezvoltat mult mai târziu şi mai lent decât în apus. La
aceasta s-a adăugat jugul străin, îndeosebi cel otoman.
Un moment important în formarea statului naţional unitar român l-a constituit unirea
Moldovei cu Ţara Românească în anul 1859. Desăvârşirea statului naţional unitar român s-a
realizat în anul 1918 prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România.
Formarea statului naţional unitar român a fost opera întregului popor, a întregii naţiuni.
 Forma unitară corespunde conţinutului statului precum şi compoziţiei naţionale a
poporului român.
De aceea, Constituţia României stabileşte, prin articolul 1 , că România este stat
naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil.
In decursul istoriei, anterior formării statului naţional unitar, pe teritoriul ţării, alături de
români s-au aşezat maghiari, evrei, ţigani şi germani, precum şi într-un număr mai mic oameni
de alte naţionalităţi. Aceştia au muncit şi luptat alături de români, au suferit împreună cu românii
şi se bucură astăzi de drepturi egale cu românii. Cât priveşte caracterul indivizibil al statului
român, caracter exprimat încă de Constituţia din anul 1866, acesta priveşte toate cele trei
elemente constitutive ale statului, precum şi pe fiecare dintre ele. Nici unul dintre cele trei
elemente, teritoriu, populaţie şi suveranitate, nu poate fi împărţit în sensul de a fi sub stăpânirea
altor state.
Bibliografie:
George Alexianu- "Drept constituțional", București, 1930
Ioan Muraru- "Drept constituțional și instituții politice", București
Ion Deleanu- "Drept constituțional și instituții politice", volum I, București, 1991