Principiile Contenciosului administrativ

Cuvîntul „principiu” vine de la latinescul „principium” care înseamnă

„început”, „obîrşie”. În sensul obişnuit cuvîntul „principiu” se foloseşte pentru a
desemna :
„1. Element fundamental, idee de bază pe care se întemeiază o teorie
ştiinţifică, un sistem politic etc. prepoziţie admisă ca adevărată care serveşte la
deducerea propoziţiilor unui sistem deductiv.
1. Lege fundamentală a unei ştiinţe a unei arte, a unei discipline”1
În viziunea profesorul român Mircea Preda principiile sunt regulile sau
ideile fundamentale călăuzitoare, cu forţă juridică obligatoriei prioritară, care
este exprimată, direct, prin una sau printr-un ansamblu coerent de norme juridice
sau, indirect, prin ansamblu reglementărilor juridice într-un anumit domeniu;
idee care, nu poate fi nesocotită prin norme cu forţă juridică inferioară sau prin
inacţiuni sau acţiuni concrete. Astfel, respectarea principiilor este o obligaţie
juridică a tuturor celor care, într-o formă sau alta, au tangenţă cu domeniu de
activitate, indiferent dacă acestea au sau nu calitatea de autoritate publică ori
sunt persoane fizice sau juridice.2
Deci, principiile contenciosului administrativ sunt regulile sau ideile
fundamentale, cu forţă juridică obligatorie şi prioritară, reglementate de lege sau
care rezultă din interpretarea normelor de drept administrativ, ce duc la
realizarea echităţii în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice şi
persoană, autorităţile administraţiei publice şi funcţionar public, funcţionar
public şi persoană.
Principiile contenciosului administrativ se referă la emiterea actelor
administrative cu caracter individual sau normativ ce încalcă direct sau
drepturile, libertăţile sau interesele persoanelor. Analizînd principiile

1
Vasile Creţu, Gheorghe Avornic, Sergiu Baieş, Ion Guceag, Boris Negru, Tudor Negru, Cătălina Negru,
Dumitru Zabunov, Bazele statului şi dreptului Republicii Moldova Chişinău, Ed. Cartier, 1997, p. 32.
2
Mircea Preda, Tratat elementar de drept administrativ, Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 1996, p. 421.
contenciosului administrativ, le vom diviza în principii materiale şi principii
procesuale.
În contenciosul administrativ există următoarele principiul materiale:
- principiul legalităţii;
- principiul egalităţii în faţa legii;
- principiul scopului şi al obiectivelor prevăzute de lege;
- principiul proporţionalităţii;
- principiul obiectivităţii şi imparţialităţii;
- principiul protecţiei încrederii şi al drepturilor legitime;
- principiul transparenţei.3
Principiul legalităţii este unul dintre principiile fundamentale, proprii
contenciosului administrativ, care presupune nu numai că autorităţile publice nu
trebuie să încalce legea, dar, de asemenea, că deciziile lor trebuie să fie bazate
pe lege, iar conţinutul acestora să fie în conformitate cu legea. Principiul
respectiv cere ca această conformare a autorităţilor publice cu aceste cerinţe să
poată fi executată efectiv. Implicit, principiul legalităţii presupune că legea
trebuie să fie adoptată într-un mod adecvat, fiind suficient de clară şi de concretă
în ceia ce priveşte funcţiile şi atribuţiile autorităţilor administraţiei publice.
(Legea cu privire la actele normative). Principiul legalității cere de asemenea
ca actele administrative ilegale să fie, în principiu revocate. Actele
administrative în contextul respectării principiului legalității nu produc efect
retroactiv (explicație), cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege sau care
sunt favoarea persoanei private.
Referindu-se la contenciosul administrativ, principiul legalităţii cere
respectarea:
- Constituţiei;
- principiilor generale ale dreptului;
- legilor organice şi ordinare;
3
Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Creţu, Contenciosul administrativ, Chişinău, Ed. Cartier juridic,
2004, p. 32.
 - hotărîrilor Curţii Constituţionale;
- tratatelor internaționale la cere Republica Moldova este parte;
- hotărârilor judecătorești în măsura în care acestea au nu efect
obligatoriu;
- principiilor dreptului administrativ relevante în măsura în care acestea
pot fi invocate în fața instanțelor de judecată.
Principiul egalităţii în faţa legii presupune că autorităţile administraţiei
publice trebuie să examineze atent şi echitabil fiecare caz individual, luînd în
consideraţie legile (organice şi ordinare) şi principiile de drept aplicabile. Legile
şi principiile de drept aplicabile trebuie elaborate şi adoptate astfel încît să nu
împiedice autorităţilor administraţiei publice să examineze fiecare caz într-un
mod adecvat circumstanţelor acestuia.
Este semnificativ faptul că principiul egalităţii în faţa legii nu poate fii
invocat pentru a forma o practică ilegală. În scopul evitării confuziilor şi a
diferenţelor de tratare ce rezultă din schimbările survenite în aplicarea generală a
politicii sau a practicii privind exercitarea puterilor direcţionare, acestea trebuie
pronunţate public.
Principiul respectării scopului şi a obiectivelor stabilite de lege presupune
că autorităţile administraţiei publice trebuie să-si exercite atribuţiile numai
pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor care sunt prevăzute de legislaţia în
vigoare. Deoarece acest principiu se află într-o strînsă legătură cu principiul
legalităţii, el obligă autorităţile administraţiei publice ca la emiterea actelor
administrative să nu urmărească un scop sau un obiectiv străin atribuţiilor care le
revin.
Principiul proporţionalităţii presupune utilizarea de măsuri proporţionale
scopurilor urmărite şi faptul că măsurile luate trebuie să stabilească un echilibru
echitabil între interesele publice şi interesele private implicate, astfel încît să se
evite imixtiunea inutilă de drepturi şi interese personale.
 Principiul obiectivităţii şi imparţialităţii presupune că toţii factorii
relevanţii unui act administrativ cu caracter normativ sau individual trebuie luaţi
în consideraţie, apreciindu-l pe fiecare la justa sa valoare, iar factorii care nu
sunt relevanţii trebuie omişii în orice examinare. Actul administrativ adoptat sau
emis de o autoritate publică nu trebuie să fie influenţat de interesele sau
pagubele private sau personale ale funcţionarului public care adoptă sau emite
actul administrativ.
Potrivit principiului obiectivităţii şi imparţialităţii, nici-un funcţionar
public al unei autorităţii a administraţiei publice nu trebuie să fie implicat în
emitere sau adoptarea unui act administrativ privind interesele financiare sau de
altă natură în interesele sale proprii, ale familiei sale, ale prietenilor sau
oponenţilor săi, sau cînd alte circumstanţe subliniază imparţialitatea sa, şi chiar
şi apartenenţa de subiectivitate trebuie evitată.
Principiul protecţiei încrederii şi a drepturilor legitime presupune că
autorităţile administraţiei publice trebuie să fie consecvente în actele lor
administrative în ceia ce priveşte respectul încrederii legitime pe care trebui să-l
inspire persoanele private. Astfel persoanele dobîndesc „drepturi legitime”, ceea
ce înseamnă de fapt că actele administrative nu pot avea efect retroactiv decît în
cazurile prevăzute expres de lege sau dacă aceste acte sunt în avantajul
persoanei fizice sau juridice.
Principiul transparenţei se manifestă prin dreptul persoanei, fără a da
dovadă de un interes concret, la cererea sa, de a obţine informaţie deţinută de
autoritatea administrației publice, într-un termen rezonabil, la fel ca oricare altul
şi prin metode efective şi adecvate.4
De menționat că accesul la informație poate fi supus unor restricții,
necesare într-o societate democrată pentru protecția intereselor private legitime,
a intimităţii.

4
Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Creţu, op. cit.,p. 34.
 Autoritățile administrației publice trebuie sa-și argumenteze refuzul de a
prezenta informația solicitată și refuzul trebuie să fie susceptibil de un control
judiciar sau de un alt control independent.
Din categoria principiile procesuale fac parte:
- principiul accesului la autoritățile administraţiei publice;
- principiul privind dreptul de a fi ascultat;
- principiul privind reprezentarea şi asistenţa;
- principiul respectării termenilor;
- principiul comunicării, enunţării motivelor şi indicării căilor de atac;
- principiul executării actelor administrative.
Principiul accesului la autorităţile administraţiei publice – potrivit acestui
principiu, orice persoană, fizică sau juridică, are dreptul de a adresa petiţii
autorităţilor administraţiei publice, care au obligaţia corelativă de ale accepta şi
ale soluţiona adecvat. Modul adecvat de soluţionare a petiţiilor depinde de
caracterul acestora şi este definit în Codul administrativ.
În cazul depunerii unei cereri privind recunoaşterea sau protejarea unui
drept pretins persoana este obligată să respecte termenul rezonabil de adresare
prevăzut de lege, iar termenele în care autorităţile administraţiei publice
urmează să răspundă trebuie să fie prevăzut de lege. Chiar şi în cazurile cînd
persoana depune o cerere neoficială, autoritatea publică nu trebuie să respingă
cererea fără a o examina, cu excepţia cazurilor cînd apelarea este în mod evident
absurdă sau vădit neîntemeiată.
Dacă o petiţie este adresată în unei autorităţi a administraţiei publice de
competenţa căreia nu ţine soluţionarea petiţiei, acea autoritate va transmite
petiţia autorităţii administraţiei publice competente şi va informa persoana
interesată despre acest fapt.
Dacă o petiţie este formulată într-o formă neadecvată, autoritatea
administraţiei publice are obligaţia de a o accepta, iar dacă este necesar, să asiste
persoana în întocmirea petiţiei în forma adecvată sau să acorde soluţionarea
necesară.
Potrivit acestui principiu, autoritatea administraţiei publice trebuie să fie
disponibilă a furniza informaţia ce ar permite persoanei să găsească metoda cea
mai eficientă de a-şi atinge scopul şi de a-şi evalua posibilităţile pentru atingerea
scopului său. Procedura administrativă trebuie să se desfăşoare într-un mod mai
puţin costisitor pentru persoana interesată.
Principiul privind dreptul de a fi ascultat oferă persoanelor interesate
dreptul de a prezenta fapte, argumente sau probe.
Acolo unde este adecvat, autoritatea administraţiei publice trebuie să
informeze persoana interesată în termenul prevăzut de lege şi prin metodele
adecvate că procedura administrativă a început şi persoana interesată are dreptul
de a prezenta fapte, probe sau argumente.
Dacă procedura administrativă reglementează şi participarea persoanelor
interesate, acestea sunt în drept, la cerere sau ca excepţie să în cazurile prevăzute
de lege, să fie informate înainte de emiterea actului administrativ, prin metode
adecvate, despre toate faptele, argumentele sau probele pe baza cărora
autoritatea administrativă intenţionează să emit actul administrativ, precum şi
despre baza legală pe baza căreia autoritatea publică emite sau adoptă actul
administrativ.
Pentru ca dreptul persoanei implicate în prezentarea probelor să fie
efectiv, este necesar ca probele să fie prezentate anterior emiterii actului
administrativ, iar persoanei să i se acorde timp suficient pentru a pregăti probele.
Acestea urmează a fi prezentate în formă scrisă sau verbală în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Principiul privind reprezentarea şi asistenţa prevede dreptul persoanei
interesate de a fi reprezentată sau asistată pe parcursul procesului administrativ
în care este implicată.
 Principiul respectării termenelor presupune că dacă o procedură cere
adoptarea unui act administrativ formal la sfîrşitul ei atunci autoritatea publică
trebuie să respecte toate fazele procedurii şi să adopte actul în termenele
rezonabile prevăzute de lege, acest principiu se aplică indiferent dacă procedura
a fost iniţiată de autoritatea publică sau de către persoană.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, lipsa de acţiune, sau tăcerea sau
inacţiunea, trebuie să fie considerate echivalent unui act administrativ, deciziei
pozitive sau negative, sau să fie supusă unui posibil control efectuat de către o
autoritate publică sau de o instanţă de judecătorească de contencios
administrativ.
Principiul comunicării, enunţării, motivelor şi indicării căilor de atac,
autorităţile trebuie să comunice actul administrativ tuturor persoanelor
interesate.
Motivele trebuie enunţate în scris pentru toate actele administrative care
ar putea afecta în mod nefavorabil drepturile sau interesele persoanelor fizice
sau juridice. Actul administrativ trebuie fie să enunţe temeiul său, fie să indice
clar unde pot fi găsite aceste motive.
Enunţarea motivelor trebuie să fie adecvată, clară şi suficientă. Aceasta va
indica în mod normal principalele forme, argumente sau probe, precum şi
temeiul legal pe care autoritatea publică şi-a bazat actul administrativ adoptat.
Actul administrativ trebuie să conţină prevederi privind căile de atac
oferite pentru contestarea sa, cum ar fi natura căilor de atac, organele înaintea
cărora pot fi exercitate aceste căi de atac, precum şi termenele pentru exercitarea
unor asemenea căi de atac.
Principiul executării actelor administrative presupune că actele
administrative care acordă un drept sau protejează un interes al unei persoane
trebuie implementate într-un termen rezonabil. Neimplementarea acestora de
către autorităţile publice trebuie să fie supusă unui control judiciar pe calea
contenciosului administrativ sau ne-judiciar, care ar putea oferi despăgubiri.
 Realizarea principiilor materiale şi procesuale enumerate mai sus este
garantată de Constituţie şi prin legi, efectuîndu-se controlul activităţii
autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, poziţii importante pentru
dezvoltarea unui stat de drept.
În concluzie putem afirma că principiile aplicabile contenciosului
administrativ sunt regulile sau ideile fundamentale călăuzitoare, cu forţă juridică
obligatorie şi prioritară, reglementate de lege sau care rezultă din interpretarea
normelor de drept administrativ, ce duc la realizarea echităţii în relaţiile dintre
autorităţile administraţiei publice şi persoană, autorităţile administraţiei publice
şi funcţionar public, funcţionar public şi persoană. Atît principiile materiale cît
şi principiile procesuale aduc