Sunteți pe pagina 1din 9

Tehnica juridica. Definitie. Structura actului normativ. Interpretarea normelor juridice.

Raspunderea juridica. Notiune. Forme. Conditii.

Seminar nr. 2- Tehnica juridica. Definitie.


Structura actuluinormativ. Interpretarea normelor
juridice.Raspunderea juridica. Notiune. Forme. Conditii.

TEHNICA JURIDICĂ. DEFINIŢIE

Tehnica juridica reprezinta ansamblul mijloacelor,procedeelor prin


care sunt exprimate,
în continutul normeijuridice, necesitatile sociale (tehnica legislativa), iar
maiapoi sunt puse în practica (tehnica realizarii si a interpretariidreptului)¹.

Tehnica legislativa asigura sistematizarea, unificareasi coordonarea le


gislatiei, precum si continutul si formajuridica adecvate pentru fiecare
act normativ. Normele detehnica legislativa definesc partile constitutive
ale actuluinormativ, structura, forma si modul de sistematizare
acontinutului acestuia, procedeele tehnice privindmodificarea, completarea,
abrogarea, publicarea sirepublicarea actelor normative, precum si limbajul si
stilulactului normativ.

STRUCTURA ACTULUI NORMATIV

Din punct de vedere structural, un act normativ estecompus, de regula,


din urmatoarele parti: titlul, formulaintroductiva si, daca este
cazul, preambulul, parteadispozitiva, formula de atestare
a autenticitatii actului. În unele cazuri, exista si o expunere de motive, în
care sunt prezentate pe scurt conditiile ce au facut necesara aparitia actului
respectiv, precum si a finalitatilor urmarite prin adoptarea acelui act
normativ.

• Titlul actului normativ cuprinde denumirea generica a actului, în functie


de categoria sa juridica si de autoritatea emitenta, precum si obiectul
reglementarii exprimat sintetic. Ca element de identificare, titlul se
întregeste, dupa adoptarea actului normativ, cu un numar de ordine, la
care se adauga anul în care a fost adoptat acesta (ex.: legea nr. 303/2004).

• Formula introductiva consta într-o propozitie care cuprinde denumirea


autoritatii emitente si exprimarea hotarârii de luare a deciziei referitoare
la emiterea sau adoptarea actului normativ respectiv. În cazul legilor, de
exemplu, formula introductiva este: "Parlamentul României adopta
prezenta lege."

• Preambulul enunta, în sinteza, scopul reglementarii. El precede de


obicei formula introductiva.

• Partea dispozitiva a actului normativ reprezinta continutul propriu-zis al


reglementarii, alcatuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru
sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia.

• Actul normativ adoptat se semneaza de reprezentantul legal al


emitentului, se dateaza si se numeroteaza. Data legii este aceea la care i
se da numar, dupa promulgare. Actele Guvernului poarta data sedintei
Guvernului în care actul a fost aprobat. Data celorlalte acte normative
este aceea la care au fost semnate. Formula de atestare a
legalitatii adoptarii legii, utilizata de fiecare Camera în ordinea
adoptarii, este: "Aceasta lege a fost adoptata de... în sedinta din ".., cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (1)" sau, dupa caz, "art. 74 alin. (2)
din Constitutia României". Formula este urmata de semnatura
presedintelui Camerei respective.

În cadrul continutului propriu-zis al actului normativ (partea


dispozitiva), întâlnim urmatoarea structurare: dispozitii generale, dispozitii
privind fondul reglementarii, dispozitii tranzitorii, dispozitii finale.

• Dispozitiile generale cuprind prevederi care orienteaza întreaga


reglementare, determina obiectul si principiile acesteia.

• Dispozitiile de fond cuprind reglementarea propriu-zisa


a relatiilor sociale ce fac obiectulactului normativ.

• Dispozitiile tranzitorii cuprind masurile ce se instituie cu privire


la derularea raporturilorjuridice nascute în temeiul vechii reglementari
care urmeaza sa fie înlocuita de noul actnormativ.

• Dispozitiile finale cuprind masurile necesare pentru punerea în aplicare


a actului normativ, data intrarii în vigoare a acestuia, daca aceasta
este ulterioara publicarii, implicatiile asupraaltor acte
normative, ca: abrogari, modificari,
completari, precum si dispozitia de republicare,daca este cazul.
La actul normativ cu caracter temporar se va prevedea si perioada de
aplicare sau data încetarii aplicarii sale.

În cuprinsul textului unui act normativ se mai


pot întâlni, ca parti componente ale acestuia,anexe care contin prevederi
ce cuprind exprimari cifrice, desene, tabele, planuri
sau alteleasemenea, precum si reglementari
ce trebuie aprobate de autoritatea publica competenta, cum
sunt: regulamente, statute, metodologii sau norme cu
caracter predominant tehnic.

Elementul structural de baza al partii dispozitive îl constituie articolul.


Articolul cuprinde, de regula, o singura dispozitie normativa aplicabila unei
situatii date. În cazul în care din dispozitia normativa primara a unui articol
decurg, în mod organic, mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate
în alineate distincte, asigurându-se articolului o succesiune logica a ideilor
si o coerenta a reglementarii.

Este interzisa folosirea neologismelor, daca exista un sinonim de larga


raspândire în limba româna, fiind, de asemenea, recomandabila evitarea
regionalismelor. De asemenea, în cazul utilizarii unor termeni si expresii
straine, se va alatura corespondentul lor în limba româna, iar termenii de
specialitate se recomanda a fi utilizati numai daca sunt consacrati în
domeniul de activitate la care se refera reglementarea. Pe lânga
aceasta, exprimarea prin abrevieri a unor denumiri sau termeni se poate face
numai prin explicitare în text, la prima folosire, si ca nu este permisa
prezentarea unor explicatii prin folosirea parantezelor. Cu alte cuvinte,
redactarea textului normativ trebuie sa fie subordonata dezideratului
întelegerii cu usurinta a textului de catre destinatarii acestuia.

INTERPRETAREA NORMELOR JURIDICE

Aplicarea corecta a unei norme juridice este în directa dependenta de


întelegerea corecta a textului sau, în vederea stabilirii compatibilitatii ei cu o
anumita situatie de fapt (o speta). Organul de aplicare va trebui sa
stabileasca exact sensul cuvintelor folosite de legiuitor, daca a facut
enumerari limitative sau daca lista sa de exemple a ramas deschisa, etc.
Dupa forta ei juridica, interpretarea juridica poate fi de 2 categorii:

• interpretare oficiala

- este realizata de catre organele de stat (fie cele cu atributii în


domeniul elaborarii actelornormative, fie cele cu atributii în
aplicarea actelor normative)

- în acest sens, interventiile legislative


pentru clarificarea sensului unor norme legale serealizeaza: printr-
un act normativ interpretativ de acelasi nivel cu actul vizat,
prin dispozitiiinterpretative cuprinse într-un nou act normativ sau
prin modificarea dispozitiei al careisens trebuie clarificat

- în ceea ce priveste interpretarea normelor legislative


de catre instantele de judecata,
înurma solutionarii actiunii, si aceasta interpretare
are forta juridica obligatorie, întrucât ea va fi obligatorie
pentru cauza respectiva si fata de partile si ceilalti participanti din
acelproces

• interpretare doctrinara (neoficiala)

- dupa cum
o arata si denumirea, vorbim despre interpretarea data în doctrina (
vezicapitolul dedicat izvoarelor de drept) normelor juridice

- aceste interpretari nu au forta juridica obligatorie, ele nu


vor trebui respectate, cum seîntâmpla în
cazul interpretarii oficiale, când respectivul text de lege
va trebui interpretatnumai în sensul aratat de “interpreti”

METODE DE INTERPRETARE

1. Metoda gramaticala - presupune


o analizare a textului normativ din punct de vedere lexical,sintactic si
morfologic

2. Metoda sistematica - presupune încadrarea normei juridice


de interpretat în economiaîntregului act normativ în care
este prevazuta sau în economia altor acte normativerelevante
3. Metoda istorica - pentru întelegerea sensului normei juridice,
se analizeaza evolutia saistorica (daca exista:
de exemplu variantele anterioare ale legii, în
prezent modificata) si“împrejurarile social-juridice care au stat la
baza elaborarii si adoptarii legii”¹

4. Metoda logica - aici putem vorbi de:

- interpretare prin “reducere la absurd”


(se demonstreaza ca orice alta interpretareadusa normei ar
conduce la o concluzie ce ar contraveni dispozitiilor legale),

- de interpretare “per a contrario” (în


cazul notiunilor contradictorii, se pleaca de
lapremisa ca numai una dintre ele poate fi adevarata; este
cazul enumerarilor limitative:legiuitorul a intentionat sa le regle
menteze numai si numai pe cele stipulate în textulde lege)

- de argumentul “a majori ad minus” (cine poate


mai mult poate si mai putin)

- argumentul “a minori ad minus”


(daca legea interzice mai putin, atunci în mod evident
ea interzice si mai mult -
ex.: daca este interzis furtul de documente de identitate,
evident ca legea interzice si furtul de masini, caci valoarea socia
la ocrotita esteaceeasi, patrimoniul persoanei,
dar atingerea adusa acestei valori de cea de-a douafapta este
mai grava)

- argumentul “a fortiori” (“ratiunea aplicarii unei norme


este si mai puternica într-o altaipoteza decât cea indicata expres
în norma respectiva”¹; este într-un fel o aplicareparticulara a lui
a minori ad minus)

- argumentul “a pari”
(pentru situatii identice sa se pronunte solutii identice; argumen
tulînsa nu e aplicabil daca este vorba de o norma exceptionala,
aceasta fiind de strictainterpretare - nu poate
fi extinsa aplicarea ei,
prin analogie, si asupra altor situatii,neprecizate în text)
5. Analogia - atunci când întâlneste o lacuna a legii, organul de aplicare
face apel, pentru asolutiona totusi cauza, fie la principiile generale de
drept din materia respectiva, fie la onorma de drept asemanatoare cu
cea lacunara, daca gaseste.

Pentru a realiza o interpretare cât mai corecta a unei norme juridice, se


vor folosi doua sau mai multe din aceste metode, rareori una singura.

Din punctul de vedere al rezultatelor interpretarii normelor


juridice, interpretarea poate fi:

• literala - se întâlneste în acele cazuri în care textul de lege


este clar, iar organelorde stat nu le mai ramâne decât sa-l
aplice

• extensiva -
în urma interpretarii prin metodele mentionate mai sus, se
poate ajunge la concluzia ca sfera de aplicare
a textului normativ ar trebui sa fie mailarga decât cea care
se deduce din text

• restrictiva - în urma interpretarii prin metodele mentionate,


se poate ajunge si laconcluzia ca sfera de
aplicare textului normativ ar trebui sa fie
mai restrânsadecât cea care se deduce din text

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ. NOŢIUNE. FORME. CONDIŢII.

Principiul responsabilitatii este, dupa cum spuneam în capitolul anteri


or, unul din principiile fundamentale ale dreptului.
Din larga paleta a tipurilor de responsabilitate (morala, religioasa,juridica, so
ciala, politica, etc.), pe noi ne intereseaza cea juridica.

În termeni simplisti, se spune despre o persoana care


a încalcat prevederile unui actnormativ ca “i s-
ar putea angaja raspunderea juridica”. Asadar, raspunderea juridica este un
complex de drepturi si obligatii conexe ce
se nasc ca urmare a savârsirii unei fapte ilicite si careconstituie cadrul de real
izare a constrângerii de stat, prin aplicarea sanctiunilor juridice.[1]

 Forme -
în linii mari, aproape fiecare ramura a dreptului are propria sa forma d
eraspundere juridica: raspundere civila, raspundere penala, raspundere
contraventionala, etc.

 Conditii - nu vom insista asupra lor deocamdata, ne vom limita la a


le enumera:

- Fapta ilicita

- Existenta vinovatiei faptuitorului

- Producerea unui prejudiciu

- Existenta unei legaturi de cauzalitate între fapta ilicita si producere


a prejudiciului

Tehnica juridica
Notiunea tehnici juridice se intelege ansamblul normelor al
procedeelor si si regulilor care imbinate cu o anumita maiestrie personala, sunt
aplicate in vederea executari unei operatii, sau lucrari in practica unei profesii
oarecare. Tehnica juridica are srcina de a gasi mijloacele optime, pentru a
transpune in drept, norme juridice vointa de stat careia conducerea politica vrea
sa-i dea forta juridica si sa o ridice la rang de lege. O prima sarcina in
determinarea conceptului este sa se stabileasca corelatia ei cu stiinta juridica. In
liter 939m1223j atura juridica s-au depus eforturi pentru a face distinctie intre
stiinta juridica si tehnica juridica. S-a ajuns la o delimitare intre cele doua prin
conceptul „dat” si „construit”. „Datul” este realitatea existenta, faptul obiectiv pe
care stiinta cauta sa il descopere. „Construitul” este rezultatul vointei oamenilor.
Tehnica juridica a aparut odata cu dreptul si mai ales cu cel scris. Studiile despre
tehnica juridica au aparut mult mai tarziu. Tehnica juridica reprezinta ansamblu
sau totalitatea procedurilor si metodelor folosite intr-un sistemde drept, cu scopul
elaborarii actelor normative si aplicari acestora in viata. Tehnica juridica este un
concept complex, care coprinde atat tehnica elaborarii dreptului, tehnica
legislativa, cat si tehnica realizari aplicari si intrpretati dreptului.
Tehnica elaborari dreptului Actul normativ are intotdeauna mai
multe parti constructive menite sa-i dea forma finala. Aceasta regula nu este
obligatorie ci se adapteaza functie de caracterul si intinderea actului normativ.
Actul normativ cuprinde de regula; titlu, preambul si forma introductiva, cand este
cazul dispozitii sau principii generale si dispozitii de continut, dispozitii finale,
dispozitii tranzitosii.

-Titlul trebuie sa fie concis si sa exprime precis obiectul reglementari.

-Preambulul actului normativ reprezinta o succinta introducere unde se


arata consideratiile sociale, economice politice, avute in vedre la elaborarea
actului.

-Forma introductiva este acea parte a actului normativ unde se arata


temeiul constitutional sau juridic legal in baza caruia este data reglementarea
respectiva

-Reglementarea propiuzisa, in functie de volumul reglementarilor, se


divide in mai multe parti; o parte este data de „dispozitii” sau „principii generale”
si o parte de „dispozitii de continut” care pot fi mult mai numeroase si sa se
imparta in „subdiviziuni” .

-Partea finala contine, dispozitii finale propiuzise ce se refera la data


intrari in vigoare .

In textul legii pot exista si dispozitii tranzitorii. Acestea se unifica de obicei


cu dispozitiile finale, alteori se alcatuiesc distinct.

Elementele de structura ale actelor normative. Elementul structural de


baza este „articolul”. Articolul cuprinde mai multe aliniate, cand dispozitia
cuprinde mai multe propozitii si contine mai multe variabile. Articolele sunt
numerotate cu cifra arabe. Exista si articole unice ce nu cuprind aliniate.

Modificarea actelor normative se face printr-un act normativ sau print-un


act de aceeas categorie. Cand se adauga sau se modifica un act normativ astfel
incat din vechiul act normativ nu mai ramane nimic sau aproape nimic, este bine
sa se inlocuiasca vechiul act normativ.

Stilul si limbajul. O cerinta elementara este claritatea actelor normative.


Ele terbui sa fie accesibila maselor prin precizia si termeni folositi cu sensuri de
exprimare fara echivoc.

O alta modalitate tehnica folosita pentru reglementarea juridica este


aceea a prezumtiilor juridice. Prezumtia juridica presupune ca ceva fara a fi fost
dovedit exista cu adevarat. Se disting : prezumtii absolute – irefragabile si
prezumtii relative – refragabile.
Un alt procedeu este acela al fictiunilor juridice. Potrivit acestui procedeu
un anumit fapt este considerat ca existent sau ca stabilit desi el nu a fost stabilit
sau nu exista inca in realitate.

Tehnica sistematizari actelor. Structuira interna a dreptului cuprinde


urmatoarele parti independente: norma juridica, institutia juridica, ramura de
drept. Astfel sistematizarea actelor normative contine o activitate juridica
importanta ce se sprijina pe aceasta structura. Elaborarea dreptului consta in
primul rand in activitatea normativa a statului. Unitatea de baza a sistemului
actelor normative consta in actul normativ in diverse forme ca: lege, decret,
hotarare, ordin, instructie. Organizarea actelor normative se fac pe verticala in
functie de organele ce le emana si pe orizontala in functie de categoriile sau
modalitatile actului normativ. Sistematizarea are drept obiect o anumita asezare
a actelor normative in vigoare conform unor criterii obiective si/sau subiective.
Sistematizarea actelor normative are ca efect elaborarea unor colectii, culegeri
de acte normative a codurilor.

Formele principale ale sistematizari : acte normative -incorporate

-codificate

-In incorporare este considerata ca fiind forma simpla de sistematizare a


actelor normative prin care legile decretele, hotararile de guvern si alte acte
normative se grupeaza in anumite colectii dupa institutia juridica sau ramura de
drept : oficiala, neoficiala.

-Codificarea este forma superioara de sistematizare a actelor normative si


se deosebeste de sistematizarea incorporata atat dupa obiectul sistematizari,
subiectele sistematizari cat si dupa forta juridica a rezultatului sistematizati.