Tema Nr.

Încadrarea juridică a infracțiunilor: noțiune, esență și

caracterizare de ansamblu
1. Noțiunea și trăsăturile definitorii ale încadrării infracțiunilor
2. Bazele metodologice și științifice ale încadrării infracțiunilor
3. Importanța încadrării infracțiunilor
4. Modalitățile încadrării infracțiunilor
5. Locul încadrării infracțiunilor la aplicarea normelor de drept penal

1.Noțiunea și trăsăturile definitorii ale încadrării infracțiunilor

Conform art.113 Cod Penal al R.Moldova „Se consideră calificare a infracțiunii determinarea și
constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrșite și semnele
componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală”.

Calificarea oficială a infracțiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care
efectuează urmărirea penală și de către judecători.

Din cuprinsul acestui articol deducem următoarele trăsături definitorii ale încadrării juridice:

1) calificarea infracțiunilor este un proces logic, o activitate a persoanelor ce desfășoară urmărirea

penală și a judecătorilor cu scopul de a stabili la toate etapele procedurii penale corespunderea exactă
a semnelor unei fapte prejudiciabile concrete, comise în realitatea obiectivă, cu semnele componenței
de infracțiune prevăzute de legea penală într-o normă incriminatoare.
2) calificarea infracțiunilor este o apreciere juridică a faptei prejudiciabile sau un rezultat al procesului
de identificare ce se exprimă prin recunoașterea oficială și fixarea în documentele juridice
corespunzătoare fiecărei etape a procedurii penale a coincidenței semnelor faptei prejudiciabile
comise cu semnele componenței de infracțiune prevăzute de norma juridico-penală aleasă.

Procesul calificării infracțiunii reprezintă o activitate îndelungată, determinată de legislația procesual penală.
Calificarea oficială a infracțiunii se realizează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care
efectuează UP și de către judecători. Inițial trebuie de clarificat dacă fapta examinată se referă cu certitudine
la grupa delictelor sau ea constituie pur și simplu o faptă imorală. Dacă fapta comisă reprezintă o încălcare a
unor dispoziții legale, urmează de a fi stabilit gradul ei prejudiciabil pentru a determina dacă ea constituie o
infracțiune sau un delict.

Alegația (invocarea) normei juridico-penale reprezintă o condiție necesară pentru aprecierea juridică a
faptei prejudiciabile și constă în invocarea sau trimiterea la una sau mai multe norme juridico-penale care
cuprind fapta comisă. Nu fiecare alegație poate fi recunoscută drept calificare a infracțiunii.

La calificarea infracțiunii teoria dreptului penal nu exclude posibilitatea aplicării tuturor articolelor din
Partea generală, deoarece fără concursul lor ar fi imposibilă calificarea justă a faptei infracționale.

Condițiile unei calificări juste a infracțiunii sunt:

- stabilirea grupului de relații sociale de aceeași natură, asupra cărora a fost îndreptată infracțiunea
(obiectul generic și nemijlocit);
- precizarea dacă semnele faptei prejudiciabile săvîrșite corespund exact, în întregime cu semnele
componenței de infracțiune descrise în art. invocat în Partea Specială a Codului penal;
1
 - stabilirea dacă a fost comisă o faptă consumată sau o activitate infracțională neconsumată
(tentativă);
- precizarea dacă fapta prejudiciabilă este comisă de o singură persoană sau de o pluralitate de
infractori (participația);
- verificarea dacă la comiterea faptei infracționale nu au existat cauze care înlătură caracterul penal
al faptei;
- verificarea dacă acțiunea sau sistemul de acțiuni comise alcătuiesc o infracțiune unică sau o
pluralitate de infracțiuni;
- soluționarea problemei în caz de concurență a normelor juridico-penale;
- verificarea dacă nu există circumstanțe care exclud urmărirea penală;
- stabilirea prezenței temeiurilor de liberare de răspundere penală;
- respectarea regulilor de calificare a infracțiunilor în prezența cauzelor ce înlătură răspunderea penală
(amnistia, grațierea, împăcarea).

2.Bazele metodologice și științifice ale încadrării infracțiunilor

Calificarea infracțiunilor se bazează pe principiile formulate în lege, elaborate de doctrina penală, care la
rîndul lor se întemeiază pe anumite categorii ale dialecticii ca:

- singularul și generalul
- concretul și abstractul
- adevărul obiectiv

Singularul reprezintă obiectul, fenomenul sau procesul cu toate însușirile ce îi sunt proprii,deosebindu-l de
celelalte lucruri, fenomene sau procese din aceeași clasă. În domeniul dreptului penal drept singular ne apare
o infracțiune concretă comisă pe o anumită dată, într-un anumit loc, de o anumită persoană și împotriva unei
anumite victime.

Generalul reprezintă acel fenomen, proces, care, conform filosofiei, reflectă proprietăți comune, repetabile
pentru toate obiectele, fenomenele, procesele omogene, evidențiind astfel esențialul și caracteristicile lor.
Astfel, regula spune că de fiecare dată, la încadrarea juridică a infracțiunii trebuie să identificăm generalul în
singular.

Concretul – desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în
spațiu. În dreptul penal astfel de fenomene se consideră infracțiunea concretă.

Abstractul – constă în înlăturarea mintală, logică a anumitor însușiri sau a legăturilor secundare ale
obiectului sau fenomenului în studiu și în evidențierea proprietăților și a relațiilor lui esențiale. Abstracția
redă esența lucrurilor prin noțiuni generale, ajutînd la pătrunderea în adîncul sens al lor și la însușiirea
legilor generale ale dezvoltării. Astfel, regula spune că de fiecare dată trebuie să identificăm abstractul în
concret.

Adevărul obiectiv reprezintă conținutul real al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii
obiective, independent de subiectul cunoscător, și apare în procesul cunoașterii sub formă de adevăr relativ
sau adevăr absolut.

Adevărul absolut reflectă complet realitatea obiectivă, este confirmat de practică și nu poate fi negat.

Adevărul relativ cuprinde cunoștințe aproximativ exacte, limitate ale realității, care în procesul cunoașterii
se completează, se precizează și se corectează mereu.

2
Logica formală este știința demonstrației, al cărei obiect reprezintă stabilirea condițiilor corectitudinii
gîndirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte:

- analiza
- sinteza
- inducția
- deducția
- comparația
- silogismul simplu

Silogismul simplu constituie un raționament deductiv format din 3 judecăți legate între ele astfel încît cea
de-a 3 judecată, care reprezintă o concluzie, să decurgă din cea dintâi prin intermediul celei de-a doua.

3.Importanța încadrării infracțiunilor

Conform art. 21 Constituției R.Moldova „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată
pînă cînd vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-
au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale.

Calificarea corectă a infracțiunii înseamnă a stabili că fapta prejudiciabilă examinată conține toate semnele
prevăzute de legislator, de un anumit articol, alineat sau de un cumul de aticole, în care se încadrează
infracțiunea.

Calificarea corectă a infracțiunii:

a) asigură realizarea principiilor dreptului penal și mai întîi de toate a principiului legalității –
ajută la calificarea corectă a infracțiunii, care atrage după sine o pedeapsă echitabilă;
b) constituie garanția respectării drepturilor persoanei, care a comis o infracțiune;
c) dă naștere unor anumite raporturi juridico-penale, în temeiul cărora statul obține dreptul de a-l
trage pe vinovat la răspunderea penală respectivă, de a aplica cu strictețe forma de procedură penală
prevăzută de lege.;
d) constituie temeiul statisticii judiciare obiective și precise. Ea permite aprecierea corectă a stării,
structurii și dinamicii infracționalității. Calificare eronată denaturează situația reală a
infracționalității și influențează elaborarea măsurilor preventive și de combatere a infracțiunilor;
e) are o mare importanță pentru aplicarea unui șir de acțiuni procesuale penale, măsurile procesual
de constrîngere, măsurile preventive;
f) de calificarea corectă a infracțiunii depinde momentul apariției antecedentelor penale și termenul
stingerii lor.

4.Modalitățile încadrării infracțiunilor

Doctrina dreptului penal cunoaște 2 temeiuri de clasificare a modalităților de calificare a infracțiunii:

1) după subiectul calificării

2) după obiectul calificării

După subiectul calificării distingem:

- calificare oficială (legală)

- calificare neoficială (doctrinală)

3
Calificarea oficială (legală) reprezintă evaluarea juridico-penală a infracțiunii efectuată asupra fiecărui dosar
penal aparte de reprezentanții autorităților anume împuterniciți. Conform alin. 2 art.113 Cod Penal
„Calificarea oficială a infracțiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care
efectuează urmărirea penală și de către judecători.

Trăsăturile esențiale ale calificării oficiale sunt:

- este înfăptuită de subiecți oficiali (OUP,judecători)

- îmbracă forma unui act juridic oficial (ordonanță,rechizitoriu,sentință de condamnare)
- produce de fiecare dată efecte juridice (închisoare,antecedente penale)

Calificarea neoficială (doctrinală) reprezintă aprecierea juridico-penală corespunzătoare a faptei

prejudiciabile efectuată de diferite persoane: savanți, autori de manuale, studii monografice, articole și
materiale didactice, de studenții care cercetează unele dosare penale în cadrul instruirii lor, soluționarea
spețelor practice.

Trăsăturile esențiale ale calificării neoficiale sunt:

- nu este înfăptuită de subiecți oficiali savanți, autori de manuale, profesori, studenți)

- nu îmbracă forma unui act juridic oficial (interviu, articol științific, manual)
- nu produce efecte juridice (are doar importanță științifică, dezbateri publice)

În funcție de obiect, teoria dreptului penal evidențiază calificările:

a) activității infracționale neconsumate

b) participației penale
c) unei pluralități de infracțiuni
d) concurenței normelor penale
e) implicării la infracțiune
f) unui grup de infracțiuni
g) unui subgrup de infracțiuni
h) infracțiuni unice concrete

Calificarea activității infracționale neconsumate reflectă gradul neconsumat al activității infracționale,

adică al unei pregătiri sau tentative de infracțiune.

Calificarea participației penale se efectuează în cazul în care infracțiunea este comisă de doi sau mai mulți
infractori prin evaluarea naturii juridice a activității infracționale a fiecărui participant la săvîrșirea ei.

Calificarea pluralității de infracțiune se efectuează în cazul în care acțiunile unui sau mai multor infractori
conțin un concurs de infracțiuni sau o recidivă.

Calificarea concurenței normelor penale presupune aprecierea juridico-penală a săvîrșirii de către o

persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile, cuprinse în întregime de dispozițiile
două sau mai multor norme penale, care constituie o singură infracțiune.

Calificarea implicării la infracțiune reprezintă aprecierea juridică a activității infracționale care n-a
contribuit la săvîrșirea unei infracțiuni, dar este legată de comiterea ei.

Calificarea unui grup de infracțiuni presupune calificarea infracțiunilor prevăzute de un singur capitol din
Partea Specială a Codului Penal, de exemplu calificarea infracțiunilor economice.

4
Calificarea unei infracțiuni unice concrete presupune calificarea unei infracțiuni concrete descrise într-un
singur articol din Partea specială a Codului Penal, ex. calificarea huliganismului.

5.Locul încadrării infracțiunilor la aplicarea normelor de drept penal

Prin realizarea dreptului se înțelege procesul transpunerii în viață a conținutului normelor juridice, în cadrul
căruia cetățenii ca subiecte de drept respectă și execută dispozițiile normative, iar organele de stat aplică
dreptul în temeiul competenței lor.
Realizarea dreptului se efectuează prin 2 mari forme:

1) respectarea și executarea benevolă a dispozițiilor legale de către cetățeni

2) aplicarea forțată a normelor juridice de către organele de stat

Aplicarea dreptului constă în elaborarea și realizarea unui sistem de acțiuni statale în vederea transpunerii în
practică a dispozițiilor și sancțiunilor normelor de drept.

Fazele aplicării dreptului:

1. Stabilirea, verificarea și clarificarea circumstanțelor faptice ale cauzei penale în lumina ipotezei
unei norme juridico-penale, presupune selectarea unor surse reale de informații capabile să contureze
circumstanțele cauzei, să creeze convingeri ferme în legătură cu situația de fapt și să înlăture dubiile
și neclaritățile.
2. Alegerea și interpretarea normei juridico-penale
3. Elaborarea și adoptarea actului de aplicare a normei juridico-penale, sau pronunțarea unei soluții,
înseamnă stabilirea firească a circumstanțelor reale și alegerea normei corespunzătoare de executare.
În această fază de aplicare a legii penale, hotărîrea judecătorească prevede și pedeapsa penală ce va fi
executată de cel care a săvîrșit infracțiunea.
4. Activitatea organelor penitenciare în vederea executării pedepsei penale, constituie faza finală a
procesului de aplicare a normei juridice penale, cu respectarea cerințelor Codului execuțional.