1.

Noțiunea și importanța calificării infracțiunilor

Noțiunea și conceptul calificării infracțiunilor
În dreptul penal, prin calificarea unei infracţiuni se înţelege а-i da faptei prejudiciabile aprecierea juridică adecvată, invocînd
norma juridico-penală din Partea Specială a Codului penal (după caz, cu trimitere la unele din normele Părţii Generale a Codului
penal), care cuprinde semnele infracţiunii săvîrşite şi comise în realitatea obiectivă.

Conform alin.(1) art.113 CP RM, se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte
între semnele faptei prejudiciabile săvîrşite şi semnele componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală.

lato sensu – aprecierea juridico-penală a faptei pînă la momentul stabilirii dacă aceasta conţine semnele unei componenţe de
infracţiune.

stricto sensu – aprecierea juridico-penală a faptei drept infracțiune. Iniţial nu se cunoaşte dacă fapta comisă în realitatea
obiectivă constituie sau nu infracţiune.

Scopul calificării constă în aflarea răspunsului la întrebarea dacă a fost săvîrşită sau nu o infracţiune într-un anumit caz concret,
în a determina care anume infracţiune a fost comisă sau în a stabili lipsa infracţiunii.

Calificarea infracţiunii ca proces – presupune activitatea persoanelor abilitate cu încadrarea juridico-penală a faptelor
infracţionale, compusă din diverse acţiuni (operaţiuni) îndreptate spre stabilirea corespunderii exacte între semnele faptei
prejudiciabile comise şi semnele componenţei de infracţiune concrete.

Calificarea infracţiunii ca rezultat reprezintă consecinţa activităţii desfăşurate de persoanele sus-numite exprimată prin
elaborarea unor acte aplicative şi fixarea în acestea a corespunderii exacte între semnele faptei infracţionale săvîrşite şi
semnele componenţei de infracţiune, prin invocarea unei norme concrete din Partea Specială a Codul penal.

Calificarea infracţiunii ca proces logic. Calificarea infracţiunii constituie un proces complicat de gîndire, care necesită formularea
unor aprecieri juridice bine chibzuite avînd la bază diverse raţionamente logice. Logica este ştiinţa despre legităţile şi operaţiile
gîndirii corecte.

Bazele ştiinţifice şi metodologice ale calificării infracţiunilor

Categoriile dialecticii filosofice. Unul dintre postulatele dialecticii prevede că dialectica subiectivă (dezvoltarea gîndirii)
reprezintă reflectarea dialecticii obiective (dezvoltarea lumii materiale). De aici rezultă unele categorii ale dialecticii filosofice
la care sînt atribuite:
 generalul şi singularul,
 concretul şi abstractul,
 adevărul obiectiv.
În contextul calificării infracţiunilor, abstractul şi generalul formează norma juridico-penală. În acelaşi timp, concretul şi
singularul reprezintă fapta infracţională comisă.
Norma juridico-penală corespunde categoriei de general, deoarece aceasta cuprinde într-o formă generalizată semnele faptei
infracţionale comise.

Calificarea infracţiunilor şi adevărul obiectiv. La calificarea infracţiunilor, activitatea practicienilor este îndreptată spre
determinarea adevărului obiectiv. În lipsa unei astfel de sarcini nu este posibilă realizarea scopului justiţiei penale.
Adevărul – corespunderea (concordanţa) între realitatea înconjurătoare şi ideile, percepţiile persoanei faţă de aceasta.
Adevărul trebuie să vizeze:
a) circumstanţele obiective şi subiective ale faptei săvîrşite;
b) conţinutul normei alese.

Calificarea infracţiunilor şi logica. În procesul de calificare a infracţiunilor, folosind datele obţinute pe marginea unei cauze
penale concrete şi analizînd conţinutul normelor de incriminare aplicabile, ajungem la o anumită concluzie, şi anume: prezenţa
sau lipsa vreunei componenţe de infracţiune.
Această activitate a persoanei învestite cu calificarea faptelor infracţionale, după formă şi conţinut, este una logică.

Raţionamentele logice. La calificarea infracţiunilor, ca şi în orice altă sferă de manifestare a gîndirii logice, sînt folosite diverse
reguli logice. Cel mai des sînt utilizate raţionamentele logice, ca fiind operaţiile constînd dintr-o înlănţuire de judecăţi, pe baza
cărora se trage o concluzie.
Raţionamentele logice sînt utilizate pe larg la calificarea infracţiunilor. Persoana abilitată cu calificarea infracţiunilor, cunoscînd
împrejurările faptei comise (prima judecată) şi conţinutul normei de incriminare pasibile de aplicare (a doua judecată), prin
confruntarea acestora, va ajunge la concluzia dacă comportamentul făptuitorului constituie sau nu infracţiunea descrisă de
norma incriminatoare aleasă pentru aplicare, adică dacă poate fi încadrat potrivit normei respective.
Modalităţile de calificare a infracţiunilor

I. În dependenţă de subiectul care face calificarea:

1) calificarea oficială (legală);
2) calificarea neoficială (doctrinară).
Calificarea oficială (legală) sau formală reprezintă calificarea efectuată de către anumite persoane, abilitate prin lege. Potrivit
alin.(2) art.113 CP RM, calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele
care efectuează urmărirea penală şi de către judecători.

Particularităţile calificării oficiale:

 este făcută în legătură cu o cauză penală concretă;
 poartă un caracter obligatoriu;
 dă naştere la anumite consecinţe juridice;

Calificarea neoficială (doctrinară) constituie aprecierea juridică dată unei fapte prejudiciabile şi pasibile de pedeapsă penală de
diferite persoane, altele decît cele din prima categorie, ca: oamenii de ştiinţă, studenţii etc.

O asemenea calificare se consideră neoficială, deoarece nu produce consecințe juridice.

Particularitățile calificării neoficiale:

 este efectuată de un cerc nedeterminat de persoane care nu sînt împuternicite prin lege cu calificarea infracţiunii;
 de regulă, nu este făcută în legătură cu o cauză penală concretă;
 nu are un caracter obligatoriu, deşi poate contribui la efectuarea calificării oficiale;
 nu dă naştere la anumite consecinţe juridice;

Doctrina evidenţiază şi calificarea semioficială (combinată), făcînd referire la hotărîrile explicative ale Plenului CSJ, care aduc
recomandări teoretico-practice de aplicare a legii penale în toate cazurile cînd sînt săvîrşite infracţiuni de acelaşi tip, precum şi
calificarea efectuată de participanţii la procesul penal – apărătorul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente-
responsabilă.

II. În dependenţă de rezultatul obţinut în urma calificării:

1) calificarea pozitivă – în rezultatul căreia se stabileşte că comportamentul persoanei conţine semnele unei
componenţe de infracţiune;
2) calificarea negativă – în rezultatul căreia se stabileşte că comportamentul persoanei nu conţine semnele unei
componenţe de infracţiune.

III. În dependenţă de precizia stabilirii coincidenţei semnelor infracţiunii şi semnelor componenţei de infracţiune:
1) calificarea corectă – semnele infracţiunii care au importanţă la calificare coincid integral cu semnele componenţei de
infracţiune prevăzute de norma juridico-penală;
2) calificarea incorectă – semnele infracţiunii care au importanţă la calificare coincid parţial cu semnele componenţei de
infracţiune prevăzute de norma juridico-penală.

IV. După origine:

1) calificarea eronată – depinde de cel care efectuează calificarea şi constă în alegerea şi fixarea în documentele
procesuale a normei care nu corespunde faptei infracţionale comise. De ex., indicarea în ordonanţa de punere sub învinuire
a art.165 CP RM – traficul de fiinţe umane, deşi în realitate a fost comisă infracţiunea prevăzută la art.362 1 CP RM –
organizarea migraţiei ilegale;
2) calificarea obiectiv-incorectă – este incorectă din cauza modificării legislaţiei penale ce are loc după aprecierea
juridico-penală dată faptei prejudiciabile săvîrşite. De ex., pînă la 24.05.2009 omorul intenţionat comis din intenţii
huliganice era calificat potrivit lit.c) alin.(2) art.145 CP RM. Iar ca rezultat al adoptării de către Parlamentul RM, la data de
18.12.2008, a Legii nr.277 pentru modificarea şi completarea Codului penal al RM, o astfel de faptă infracţională urmează a
fi calificată potrivit alin.(1) art.145 CP RM.

V. După etapa la care are loc calificarea:

1) calificarea preliminară – efectuată în baza informaţiei preliminare, rezultate din sesizarea organului de urmărire
penală în vederea începerii urmării penale (informaţii ce decurg dintr-o plîngere, denunţ etc.);
2) calificarea iniţială – calificarea făcută în timpul efectuării urmăririi penale (punerea sub învinuire, întocmirea
rechizitoriului);
3) calificarea finală – efectuată de instanţa de judecată la faza judecării cauzei, inclusiv la examinarea căilor ordinare şi
extraordinare de atac.

Principiile calificării infracţiunilor

 Principiile calificării infracţiunilor – cele mai generale, fundamentale idei de care sînt ghidate persoanele abilitate cu
aplicarea legii penale la stabilirea coincidenţei (corespunderii) semnelor faptice ale faptei săvîrşite şi semnelor componenţei de
infracţiune, în rezultatul căreia se determină ce infracţiune a fost săvîrşită şi de care articol din Codul penal este prevăzută.
Principiile calificării infracţiunilor pot fi clasificate în două categorii:
1) principiile fundamentale – care stau la baza întregului sistem de drept penal;
2) principiile specifice calificării infracţiunilor.

La principiile fundamentale se atribuie:

 Principiul legalităţii obligă persoana împuternicită cu aplicarea legii penale să califice fapta în conformitate cu articolul din
Codul penal care prevede respectiva faptă şi nicidecum potrivit unei norme penale similare sau în acord cu o normă
suplimentară la cea care urmează să fie aplicată. Principiul legalităţii incriminării, ca aspect al principiului legalităţii, presupune
ca toate reglementările, în special acelea care impun sau care permit să se impună sancţiuni, să fie clare şi precise pentru ca
destinatarii să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile ce decurg din acestea. Principiul guvernează nu doar normele care stabilesc
elementele constitutive ale unei infracţiuni, dar în aceeaşi măsură şi cele care stabilesc consecinţele ce decurg din săvîrşirea
unei infracţiuni.
 Principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii – calificarea infracţiunii potrivit unei sau altei norme nu trebuie să se facă în
dependenţă de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la
o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. În unele cazuri, legea cere anumite calităţi speciale ale subiectului
infracţiunii care trebuie întrunite suplimentar pe lîngă semnele generale cerute de Partea Generală a Codului penal, pentru
efectuarea calificării potrivit normei respective (de ex., subiect al infracţiunii de pruncucidere (art.147 CP RM) poate fi doar
mama copilului nou-născut). Acest lucru nu are să semnifice că legea penală se aplică în mod discriminator, ci presupune
instituirea de către legiuitor a unor norme care urmează să se aplice în anumite condiţii specifice rezultate din natura juridică a
comportamentelor ilegale interzise de legea penală.
 Principiul vinovăţiei – calificarea infracţiunii are la bază, inclusiv, atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta şi urmările
prejudiciabile. De forma vinovăţiei făptuitorului depinde care va fi calificarea.

În mare parte principiile specifice rezultă din principiile fundamentale, în special din principiul legalităţii incriminării. La
această categorie se atribuie:
principiul calificării obiective – calificarea trebuie fundamentată pe împrejurările de fapt în care a fost comisă infracţiunea.
Avînd în vedere că calificarea infracţiunii presupune stabilirea unei corespunderi între semnele faptei prejudiciabile şi semnele
componenţei de infracţiune, iar fapta prejudiciabilă reprezintă nu altceva decît un comportament al unei entităţi exteriorizat în
realitatea obiectivă, e şi firesc ca calificarea potrivit unei norme concrete să aibă la bază anumite date obiective (împrejurări,
circumstanţe).
principiul stabilirii adevărului. Pentru stabilirea adevărului, la calificarea infracţiunilor este necesară determinarea obiectivă şi
multiaspectuală a împrejurărilor de fapt în interiorul cărora a fost săvîrşită fapta infracţională şi selectarea din totalitatea
datelor stabilite doar a celor care au importanţă calificativă.
precizia – calificarea trebuie să determine cu exactitate articolul, alineatul, litera din Partea Specială a Codului penal în care se
conţine norma de drept penal ce interzice şi sancționează comportamentul infracţional concret.
integralitatea – calificarea trebuie să cuprindă toate articolele, alineatele, literele din Codul penal, inclusiv din Partea Generală a
acestuia.

Locul calificării infracţiunilor în procesul de aplicare a normelor juridico-penale

Normele juridico-penale sînt transpuse în realitatea vieţii sociale pe două căi:
a) prin respectarea normelor de către destinatarii acestora;
b) prin aplicarea normelor de drept penal în caz de nerespectare.
Aplicarea legii penale constituie o activitate juridică destul de complicată, care cuprinde mai multe etape.
Etapele procesului de aplicare a legii penale sînt:
1) determinarea împrejurărilor de fapt;
2) alegerea normei juridico-penale care ar putea fi aplicabilă situaţiei;
3) interpretarea normei juridico-penale;
4) elaborarea actului de aplicare.
Specificul aplicării normelor juridice constă în faptul că în fiecare caz concret trebuie să descoperim semnele cele mai
importante, esenţiale şi tipice, care formează esența acestui fenomen şi să le comparăm cu semnele indicate în actul normativ,
pentru adoptarea deciziei despre faptul că, elaborînd şi adoptînd acest act normativ, legiuitorul a avut în vedere anume acest
caz.

Importanţa calificării infracţiunilor

De faptul cît de corect va fi calificată fapta prejudiciabilă săvîrşită depinde desfăşurarea cauzei penale şi echitatea pedepsei. De
calificarea justă a faptei, conform alineatului sau punctului respectiv al articolului din Partea Specială a Codului penal, depinde
alegerea, stabilirea de către instanţa de judecată a tipului şi termenului pedepsei pentru infracţiunea săvîrşită. O mică abatere
de la principiul dat are drept consecinţă încălcarea legislaţiei, a drepturilor şi libertăţilor persoanei.
Importanţa calificării infracţiunii constă în următoarele:
 susţine politica statului în sfera juridico-penală;
 formează o condiţie de bază în realizarea principiilor dreptului penal;
 este garantul înfăptuirii justiţiei în baza normelor prevăzute de lege;
 este garantul ridicării autorităţii organelor abilitate cu înfăptuirea justiţiei şi menţinerii acesteia;
Atribuirea faptei prejudiciabile la una din respectivele categorii are relevanţă la:
 aplicarea instituţiei liberării de răspundere penală,
 stabilirea tipului penitenciarului (în cazul condamnării la pedeapsa sub forma închisorii),
 individualizarea pedepsei penale,
 stingerea antecedentelor penale etc.