Ministerul Educaiei al Republicii Moldova.

Universitatea de Stat din Republica Moldova.

Referat
Tema:Importana calificrii infraciunii.

A elaborat:Chiselia Alina gr.3

Coordonator:Hadrc Igor.

Facultatea de Drept.
Chiinau 2016.
1

Cuprinsul:
Cuprinsul.......................................................................................................2
Introducere.....................................................................................................3
1. Calificarea greit a infraciunilor...........................................................6
2. Raportul de cauzalitate,una din cele mai dificile probleme ale teoriei i
practicii calificarii infractiunii.......................................................................9
3. Calificarea juridica,in legislatia penala romaneasca si in cea
moldoveneasca.................................................................................................11
4. Probleme de calificare juridica a infractiunii de lipsire de viata din
imprudenta. Delimitarea lipsirii de viata din imprudenta de la componentele
infractiunilor similare....................................................................................14
5. Concluzie ...................................................................................................18
6.Bibliografie..................................................................................................19

Introducere:
Una dintre principalele direcii ale preocuprilor specialitilor din domeniul penal este stabilit
prin nsi finalitatea legii penale, i anume: aprarea ordinii de drept mpotriva faptelor
socialmente periculoase, care aduc atingere acestei ordini. Un rol important n procesul de
adaptare a mijloacelor de protecie social la standardele naionale i internaionale a politicii
penale, n raport cu modificarea i evoluia relaiilor sociale, l joac teoria calificrii
infraciunilor.n general, prin aplicarea legii penale se are n vedere adoptarea i fixarea
deciziei privind existena sau inexistena circumstanelor de fapt stabilite n norma penal
corespunztoare, precum i privind determinarea sau nedeterminarea msurii cu caracter
juridico-penal, care se conine n aceast norm.
Aplicarea legii penale reprezint prin sine o activitate multidirecional a organelor de drept care
const n soluionarea numeroaselor probleme, principalele dintre care sunt:
a) aprecierea juridico-penal a faptei;
b) aplicarea pedepsei;
c)liberarea de rspundere penal i pedeaps;
d)aplicarea msurilor de constrngere cu caracter educativ fa de minori;
e)aplicarea msurilor de constrngere cu caracter medical.
Aprecierea juridico-penal a faptei este constituit din dou componente:
-delimitarea infraciunii de alte fapte ilegale sau imorale;
-calificarea infraciunii.

n activitatea practic de aplicare a legii penale aceste dou componente snt mbinate, ns, n
teoria dreptului penal ele snt abordate separat.
Importana acestei divizri este condiionat de faptul c atestarea caracterului nepenal al faptei
exclude necesitatea soluionrii celorlalte probleme de drept penal.
n opoziie, n ipoteza atestrii caracterului penal al faptei apare necesitatea primar de a ncadra
juridico-penal (califica) infraciunea, adic de a stabili corespunderea acestei fapte semnelor unei
componene de infraciune concrete.
Calificarea infraciunii constituie, dup caz, fundamentul pentru stabilirea pedepsei, liberarea de
rspundere i pedeaps penal, aplicarea msurilor de constrngere cu caracter medical sau
educativ.Lund n consideraie cele menionate mai sus, constatm c calificarea infraciunilor
reprezint baza aplicrii legii penale n practica judiciar.
Tragerea la rspundere penal sau represiunea penal de alt gen presupune existena unui temei
de drept i a unui temei de fapt. n aceast ordine de idei, sub aspectul de drept, urmeaz de
constatat existena unei norme n Partea Special a Codului penal, care incrimineaz sau
stabilete n calitate de infraciune o anumit fapt. Sub aspect de fapt, necesit de constatat, n
primul rnd, c fapta la care norma se refer a fost svrit.
Scopul studierii acestei discipline const n familiarizarea audienilor cu instituiile principale ale
calificrii infraciunilor, baza juridic a ncadrrii juridico-penale n procesul calificrii
infraciunilor, calificarea unor forme speciale ale activitii infracionale, calificarea pluralitii
de infraciuni, precum i cu concurena normelor penale n procesul calificrii infraciunilor.
n contextul formrii profesionale a judectorilor i procurorilor, disciplina Calificarea
infraciunilor ocup un loc determinant reieind din faptul c viitorul specialist capt abiliti
n vederea analizei, interpretrii i aplicrii corecte a normelor de drept penal.Or, esena
principiului legalitii (statuat n art.3 CP RM) const n aplicarea strict a legii penale.

Dezvoltnd aceast idee, art.1 din Codul de procedur penal stabilete c orice persoan, care a
svrit o infraciune, trebuie s fie pedepsit potrivit vinoviei sale i nici o persoan
nevinovat nu trebuie tras la rspundere penal i condamnat.

1.Calificarea greit a infraciunilor:

Calificarea greit a infraciunilor poate aduce atingeri grave justiiei penale. n cele mai
frecvente cazuri din practica judiciar, greita calificare se prezint sub urmtoarele forme:
a) o fapt este considerat infraciune, dei n realitate nu este, deoarece i lipsete un element
constitutiv prevzut n norma de incriminare;
b) fapta comis este ncadrat n raport cu o anumit norm de incriminare, dei n realitate ea
ntrunete elementele constitutive ale altei norme cu dispoziie mai grav sau mai uoar;
c) fapta nu este considerat o infraciune, dei n realitate constituie infraciune,ajungndu-se n
acest caz la achitarea unor persoane vinovate, care ar trebui s fie sancionate penal.
ns, nu doar instana de judecat, dar i cei care reprezint partea acuzrii particip la procesul
de calificare a infraciunilor. De aceea, de contribuia lor depinde, de asemenea, aplicarea strict
a legii penale, n corespundere cu principiul legalitii.
Astfel, o prim calificare propriu-zis a infraciunii, atribuit organului de urmrire penal,
inclusiv procurorului, se realizeaz n momentul nceperii urmririi penale. n aceast ipotez,
actul oficial, care include n cuprinsul su obligatoriu calificarea infraciunii, reprezint
ordonana de ncepere a urmririi penale.
Un alt moment esenial al procesului de calificare a infraciunilor rezid n punerea sub nvinuire
a fptuitorului, - aciune procesual de competena exclusiv a procurorului care emite n acest
sens o ordonan n cuprinsul creia urmeaz, n mod obligatoriu, a fi realizat ncadrarea
juridico-penal a faptei svrite.
n fine, n faza judecrii cauzei penale de ctre instana competent, calificarea faptei este
exercitat i stabilit prin sentina instanei de judecat, care, n cazul n care rmne definitiv,

devine executorie. n situaia n care sentina este atacat la o instan ierarhic superioar, ultima
poate confirma sau infirma calificarea constatat de prima instan.
Aadar, calificarea infraciunii este rezultatul unui proces lung de evaluare sau reevaluare a
calificrii iniiale, proces care este contradictoriu i privete, att temeiurile de drept, ct i
temeiurile de fapt pe care se fundamenteaz calificarea cuprins n hotrrea definitiv a
instanei de judecat. La realizarea acestui proces contribuie inclusiv procurorii i judectorii,
care acioneaz n formele i modalitile prevzute n normele dreptului penal i ale dreptului
procesual penal, asigurnd legalitatea aplicrii dreptului penal material i procesual.
Calificarea incorect creeaz o imagine fals despre caracterul si gradul prejudiciabil al fraudei
comise. Ea exclude individualizarea corect a rspunderii i a pedepsei penale i are consecine
juridice negative pentru vinovat: imposibilitatea aplicrii amnistiei, graierii, reabilitrii,
condamnrii condiionate, liberrii de pedeaps nainte de termen, aplicrii incorecte a regimului
i a categoriilor penitenciarilor n care se execut pedeapsa cu nchisoarea i este un impediment
la reeducarea i resocializarea infractorului. Calificarea incorect genereaz plngeri, reexaminri
n instituia de judecat a cauzelor, ceea ce tergiverseaz soluionarea cauzei, sustrage atenia
organelor respective.
Prin urmare, calificarea corect este o garanie a:
a) drepturilor cetenilor;
b) politicii statului privind pedepsirea infraciunilor;
c) autoritii justiiei;
d) statisticii judiciare.

De exemplu, calificarea unei lipsiri de via din impruden ca un omor intenionat constituie o
nclcare flagrant a drepturilor cetenilor, deoarece n acest caz infractorului, conform art.59
C.P. al R.M., nu i se poate aplica liberarea condiionat de rspundere penal.
Dei calificarea infraciunilor se efectueaz conform prevederilor legislaiei, totui anumite
greeli se comit. Anual aproximativ zece la sut din sentine snt supuse modificrii. Numai o
conformare cu stipulaiile legale i o apreciere juridic corect a faptei pot garanta o pedeaps
echitabil. n aa fel se poate de spus c calificarea infraciunii are scopul de a afla dac conine
fapta svrit de infractor elementele componenei de infraciune, sau nu sa vrit nici o
infraciune.
Unii autori restrng coninutul scopului ce st la baza calificrii infraciunii, reducndu-l doar la o
parte a acestuia. Aa de exemplu Kurinov B.A. spune c calificarea infraciunii duce la concluzia
ce norm penal reglementeaz fapta prejudiciabil. ns sunt opinii care consider c n
procesul de aplicare a normelor juridice se poate conchide c fapta persoanei nu conine
elementele componenei de infraciune. i n acest caz tot va avea loc procesul de calificare a
infraciunii, ce se finiseaz cu concluzia c nici o infraciune nu sa svrit. De exemplu ofierul
de urmrire penal la calificarea decesului unei persoane dup ce a cercetat toate circumstanele
a ajuns la concluzia c a avut loc cazul fortuit i moartea a survenit fr vina cuiva, n aa caz a
indica o norm din partea special nu este posibil, pentru c fapta nu conine semnele vreunei
infraciuni. Consider ca aceast divergen a survenit din cauza c n cel de-al doilea caz procesul
calificrii infraciunii sa considerat ca o totalitate de aciuni, cercetri a ofierului de urmrire
penal ce se finiseaz cu o concluzie, deci un proces materializat prin fapte concrete. Aceasta
fiind o definiie a calificrii infraciunii din punct de vedere practic. Din punct de vedere teoretic
calificarea reprezint un ansamblu de operaiuni logice si este situaia cnd existena a unei
norme penale n vigoare are vocaia de a primi aplicarea cu privire la o fapt real. n concluzie,
se poate de spus c scopul calificrii infraciunii este de a da rspuns la ntrebarea s-a svrit ori
nu infraciunea.
8

2.Raportul de cauzalitate,una din cele mai dificile probleme ale teoriei i

practicii calificarii infractiunii:
Raportul de cauzalitate constituie una din cele mai dificile probleme ale teoriei i practicii
calificarii infractiunii. n literatura de specialitate, cercetarea raportului de cauzalitate a constituit
o problema asupra creia i-au indreptat atenia numeroi autori, ale cror eforturi sau canalizat
in vederea elucidrii sale pe planul dreptului penal i a crerii astfel, a unui instrument care , pus
la ndemna practicii, s ofere soluii juste pentru toate situaiile cu care snt confruntate
instanele de judecat, situaii care, prin diversitatea i complexitatea lor, au ridicat adeseori,
aspecte delicate, a cror rezolvare nu a fost lipsit de dificultate.
Raportul de cauzalitate constituie cea de-a treia component a laturii obiective si poate fi
definit ca: legatura de la cauz la efect intre aciunea sau inaciunea voluntar, contient a
infractorului i rezultatul socialmente periculos produs.
Din cauza mprejurrilor i condiiilor n care se pot comite infraciunile n realitatea lor
obiectiv, survin diferite dificultai n stabilirea raportului cauzal. Un asemenea raport este
necesar s fie la baza oricrei infraciuni, ns prin aciunea sau inaciunea prejudiciabil svrit
cu vinovie se cere ca rezultatul s fie material, cerut expres de norma de incriminare. Astfel, n
cazul infraciunilor de omor intenionat (art.145 CP al RM), lipsirea de via din impruden
(art.159 CP al RM), vtmri corporale grave (art.151 CP al RM), neglijena n serviciu (art.329
CP al RM) va trebui s se stabileasc legtura de cauzalitate dintre moartea sau vtmarea
integritaii corporale a victimei. Dac se va dovedi c urmrile provocate nu sunt urmarea
aciunii realizate de aceasta, ci se datoreaz altor cauze, nu se va putea stabili o legtur de
cauzalitate ntre aciunea persoanei i urmarile constatate.
n literatura de specialitate modoveneasc i anume de ctre autorii, Stela Botnaru, Alina
avga i ali autori, raportul de cauzalitate este privit ca: raportul de cauzalitate dintre aciune-

inaciune i urmarile prejudiciabile, un raport obiectiv, de la cauz la efect, o relaie de

determinare, fiind uneori uor de stabilit (de ex.: moartea unei persoane este rezultatul unei
aciuni de mpucare realizat de infractor).
Stabilirea dependenei cauzale ridic probleme mai cu seam n acele cazuri n care urmarea
a fost precedat de mai multe aciuni concomitente sau succesive ale mai multor persoane, sau de
mai multe mprejurri care au influenat, ntr-o msur oarecare producerea urmrii periculoase.
Un exemplu n aceast situaie ne l ofer manualul lui Matei Basarab: deci ntr-o spe,
fptuitorul a fost condamnat pentru omorul svrit din impruden (art.159 CP al RM), deoarece
aflndu-se sub influena buturilor alcoolice, a circulat noaptea cu bicicleta, pe partea stng a
drumului fr a avea lumini, i-a lovit alt biciclet care circula din sens opus, din care cauz a
survenit moartea ultimului. Dup o examinare minuioas a cazului, s-a stabilit c vor fi vinovai
ambii biciliti, ns aceast sentin a fost considerat greit. Deoarece, c chiar dac biciclistul
care a decedat era i el n stare de ebrietate i nici bicicleta sa nu va avea dispozitiv de iluminat,
accidentul s-a datorat biciclistului care conducea pe partea stng a drumului.
Matei Basarab explic ideia n manualul su, c exist infraciuni n care nu se poate stabili
legtura de cauzalitate, prin intermediul exemplului: X pilota un autovehicul pentru care
nu avea permis de conducere, corespunztor categoriei respective, Y s-a angajat n depire
fr a se asigura c o poate executa fr pericol, i ca urmare, a tamponat maina condus
de X, care circula regulamentar pe partea dreapt a oselei. n cazul dat se consider c X
nu a contribuit la producerea accidentului care a cauzat prejudiciul, astfel el nu poate fi
obligat la plata despgubirilor, deoarece conducerea fr permis, nu se afl n legtur
cauzal cu urmarea duntoare produs, n condiiile concrete.

10

3.Calificarea juridica in legislatia penala romaneasca si in cea moldoveneasca:

Calificarea juridica, atat in legislatia penala romaneasca cat si in cea moldoveneasca, este
stabilirea caracterului penal al unei fapte, incadrarea in textul de lege care o prevede si o
sanctioneaza si determinarea, in fapta comisa, a conditiilor cerute de norma incriminatoare
pentru existenta acelei infractiuni (incadrarea juridica).
Calificarea juridica a unei fapte sau activitati antisociale, ca formand o singura
infractiune sau dimpotriva doua sau mai multe infractiuni produce consecinte juridice
importante. In primul caz faptuitorul va raspunde pentru o singura infractiune, iar in a doilea caz
acesta va raspunde pentru doua sau mai multe infractiuni. Cand prin activitatea savarsita se
formeaza o singura infractiune, va exista unitate de infractiune, iar cand prin activitatea savarsita
se realizeaza mai multe infractiuni va exista pluralitate de infractiuni. Distinctia dintre cele doua
prezinta importanta sub aspectul raspunderii juridice.
In practica judiciara se intalnesc uneori solutii discutabile datorate dificultatii de a distinge in
concret infractiunea de omor (mai ales cand este comisa cu intentie directa), fata de infractiunea
de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte.
Una dintre principalele directii ale preocuparilor specialistilor din domeniul penal este stabilit
prin insasi finalitatea legii penale si anume: apararea ordinii de drept impotriva faptelor
socialmente periculoase, care aduc atingere acestei ordini. Un rol important in procesul de
adaptare a mijloacelor de aparare sociala, in raport cu modificarea si evolutia relatiilor sociale, il
joaca teoria calificarii infractiunilor.
In general, prin aplicarea legii penale se are in vedere adoptarea si fixarea deciziei privind
prevederea (sau neprevederea) circumstantelor de fapt stabilite in norma penala corespunzatoare,
precum si privind determinarea (sau nedeterminarea) masurii cu caracter juridico-penal, care se
11

contine in aceasta norma. Aplicarea legii penale reprezinta prin sine o activitate multidirectionala
a organelor de drept ce consta in solutionarea numeroaselor probleme, principalele dintre care
sunt: aprecierea juridico-penala a faptei, aplicarea pedepsei, liberarea de raspundere penala si
pedeapsa, aplicarea masurilor de constrangere cu caracter educativ fata de minori, aplicarea
masurilor de constrangere cu caracter medical. Aprecierea juridico-penala a faptei este constituita
din doua componente: delimitarea infractiunii de alte fapte ilegale sau imorale, calificarea
infractiunii.
In activitatea practica de aplicare a legii penale aceste doua componente sunt imbinate, dar in
teoria dreptului penal ele sunt abordate separat. Importanta acestei divizari este conditionata de
faptul ca atestarea caracterului nepenal al faptei exclude necesitatea solutionarii celorlalte
probleme de drept penal. In opozitie, in ipoteza atestarii caracterului penal al faptei apare
necesitatea primara de a califica infractiunea, adica de a stabili corespunderea acestei fapte
semnelor unei componente de infractiune concrete.
Calificarea infractiunii constituie fundamentul pentru stabilirea pedepsei, liberarea de
raspundere si pedeapsa penala, aplicarea masurilor de constrangere cu caracter medical si
educativ. Luand in consideratie cele mai sus mentionate, constatam ca, calificarea infractiunilor
reprezinta baza aplicarii legii penale in practica judiciara.
Tragerea la raspundere penala sau represiunea penala de alt gen presupune existenta unui temei
de drept si a unui temei de fapt. Astfel spus, in drept, trebuie constatat ca exista o norma din
Partea Speciala a Codului penal, care incrimineaza sau considera infractiune o anumita fapta. In
fapt, trebuie constatat, in primul rand, ca fapta la care norma se refera a fost savarsita. A califica
o infractiune in dreptul penal echivaleaza, in general vorbind, cu operatiunea de identificare a
normei din Partea Speciala a Codului penal, aplicabile in cazul dat. In alti termeni, calificarea
infractiunii constituie introducerea faptei in tiparul legii penale.

12

Esenta principiului legalitatii, consta in aplicarea stricta a legii penale. Dezvoltand aceasta idee,
art.1 din Codul de procedura penala stabileste ca orice persoana, care a savarsit o infractiune,
trebuie sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata nu trebuie trasa la
raspundere penala si condamnata. Gresita calificare a infractiunilor poate aduce atingeri grave a
justitiei penale. Cel mai des, in practica judiciara, gresita calificare se prezinta sub urmatoarele
forme: o fapta este considerata infractiune, desi in realitate nu este, deoarece ii lipseste un
element constitutiv prevazut in norma de incriminare; fapta comisa este incadrata in raport cu o
anumita norma de incriminare, desi in realitate ea intruneste elementele constitutive ale altei
norme cu dispozitie mai grava sau mai usoara; fapta nu este considerata o infractiune, desi in
realitate constituie infractiune, ajungandu-se in acest caz la achitarea unor persoane vinovate,
care ar trebui sa fie sanctionate penal.
Insa, nu doar instanta de judecata, dar si cei care reprezinta partea acuzarii participa la procesul
de calificare a infractiunilor. De aceea, de contributia lor depinde de asemenea aplicarea stricta a
legii penale, in corespundere cu principiul legalitatii.
Astfel, o prima calificare propriu-zisa a infractiunii se realizeaza in momentul inceperii urmaririi
penale, atribuita, dupa caz, inclusiv procurorului. In aceasta ipoteza, actul oficial ce include in
cuprinsul sau obligatoriu calificarea infractiunii este reprezentat de ordonanta procurorului de
incepere a urmaririi penale.
Un alt moment esential al procesului de calificare a infractiunilor este reprezentat de punerea sub
invinuire, act procesual de competenta procurorului care va emite in acest scop o ordonanta in
cuprinsul careia trebuie obligatoriu facuta calificarea faptei savarsite.
In fine, in faza judecarii cauzei penale de catre instanta competenta, calificarea faptei este
statuata prin hotararea instantei de judecata, care, daca ramane definitiva, devine executorie. In
ipoteza in care hotararea este atacata la o instanta superioara, aceasta din urma poate confirma
sau infirma calificarea data de prima instanta.
13

Asadar, calificarea infractiunii este rezultatul unui proces lung de evaluare sau reevaluare a
calificarii initiale, proces care este contradictoriu si priveste atat temeiurile de drept, cat si
temeiurile de fapt pe care se fundamenteaza calificarea cuprinsa in hotararea definitiva a
instantei de judecata. La realizarea acestui proces contribuie inclusiv procurorii si judecatorii,
care actioneaza in formele si modalitatile prevazute in normele dreptului penal si ale dreptului
procesual penal, contribuind la asigurarea legalitatii pe planul dreptului penal material si
procesual.
Dificultatile pe care le ridica uneori in practica stabilirea legaturii cauzale pot fi depasite printr-o
atenta examinare a tuturor imprejurarilor cauzei. Daca victima a contribuit prin culpa sa la
producerea rezultatului, raspunderea penala a faptuitorului nu este inlaturata, afara de cazul cand
aceasta culpa are caracter exclusiv. Daca moartea persoanei s-a produs ca rezultat al actiunii sau
inactiunii mai multor faptuitori, acestia vor fii considerati autori ai infractiunii.

4.Probleme de calificare juridica a infractiunii de lipsire de viata din

imprudenta. Delimitarea lipsirii de viata din imprudenta de la componentele
infractiunilor similare:
Interferenta a doua sau mai multe actiuni sau inactiuni apartinand unor persoane diferite, dar
toate in stransa legatura cu rezultatul, constand din moartea prin imprudenta a unei persoane se
intalneste destul de frecvent in traficul rutier si in accidentele de munca (spre exemplu,
coliziunea a doua autovehicule sau manuirea de catre mai multe persoane a unui dispozitiv
periculos, etc.). In situatiile de acest fel, contributiile mai multor persoane la producerea
rezultatului se ordoneaza succesiv intr-un lant cauzal. Desi toate aceste contributii se produc
simultan, nu toate au in mod egal capacitatea de a constitui cauza rezultatului produs, fie ca
unele sunt mult prea indepartate de rezultat, fie ca nu apar eficiente. Se face distinctia dintre
cauze principale si secundare, cauze directe si indirecte. Pluralitatea de cauze se poate infatisa fie
sub forma unui concurs de cauze concomitente, cand doua sau mai multe cauze actioneaza
14

independent sau cand doua sau mai multe cauze laolalta determina efectul, fie sub forma unui
concurs de cauze succesive, cand fiecare cauza determina un efect care la randul sau determina
un altul. Rezultatul infractional se poate produce fie in urma actiunii directe a subiectului, fie
prin mijlocirea altor forte pe care subiectul le foloseste in vederea comiterii faptului.
Responsabilitatea poate fi definita ca un fapt social ce se rezuma la reactia initiata de o actiune
pe care societatea o considera condamnabila. Responsabilitatea medicala decurge din
particularitatile profesiei medicale, dar si din posibilitatile actului medical de a se desfasura
uneori imprevizibil sau ireversibil. De regula, abaterile morale ale medicilor sunt analizate de
Colegiul Medicilor. In cazurile in care se constata ca aceste abateri au depasit limitele
regulamentelor moralei medicale, vor fi sanctionate de acest for. Iar daca abaterile sunt de natura
juridica, vor intra in competenta organelor de drept. Raspunderea juridica a personalului medicosanitar poate fi: administrativa (sanctiuni disciplinare si contraventionale), civila (sanctionata de
codul civil, referindu-se in general la patrimoniu bunuri, bani), penala (sanctionata de codul
penal). Expertiza medico-legala in anchetarea responsabilitatii penale a personalului medical, are
ca temei juridic, printre alte infractiuni. Infractiunea de leziuni cauzatoare de moarte si
infractiunea de lipsire de viata din imprudenta din culpa.
In analiza diferentierii infractiunii de leziuni cauzatoare de moarte de cea de omor din culpa,
dupa parerea mea, un prim criteriu izvoraste din insasi terminologia folosita de legiuitor. Astfel,
in cazul omorului, se foloseste expresia uciderea unei persoane, ceea ce denota ca actiunea
(omisiunea) ce a condus la decesul victimei reprezinta nu numai cauza primara declansatoare, ci
si cauza, neconexa cu alte conditii sau imprejurari, apta de a aduce rezultatul letal.
Stim insa ca in cazul leziunilor cauzatoare de moarte procesul cauzal este complex, compus
dintr-o cauza (care poate fi un factor primar declansator sau un factor secundar, declansat) sau
imprejurari (anumite stari sau situatii, cum ar fi: batranetea, starea de ebrietate, locul unde se afla
victima, fenomene ale naturii, actiunea unor substante toxice, actiunea animalelor), cu legatura

15

de cauzalitate, ce decurg din una din alta care, de asemenea, pot juca rol de factori primari
(declansatori) sau secundari (declansati, derivati).
La infractiunea de omor, procesul cauzal este linear, in sensul unei legaturi imediate de la cauza
primara (si unica) la efect. Apreciem ca in cazul concurentei unor cauze echivalente in
determinismul decesului (de natura violenta si patologica), fiecare cauza in parte putand produce
efectul letal, actiunea violenta va avea o relevanta juridica mai pronuntata, iar fapta va trebui
incadrata la omor, si nu la leziuni cauzatoare de moarte, cum s-a sustinut. La infractiunea de
leziuni cauzatoare de moarte, acest proces ia forma unui traseu sinuos sau a unor trasee multiple
si intersectate; rezultatul mai grav survine conditionat si nu cauzat de leziunile initiale.
In cazul ambelor infractiuni, rezultatul este acelasi moartea; rezultatele letale decurg
deopotriva, desi in masuri diferite, intr-un act heteroagresiv initial, cu rol de cauza, conditie, ori
imprejurare. Daca intre cauza primara (actul agresiv) vatamare moarte nu intervin verigi
intermediare sub forma unor conditii (imprejurari) preexistente, concomitente ori subsecvente,
cauza primara fiind apta si suficienta prin ea insasi a produce decesul, atunci efectul primar
vatamarea, este absorbit in mod natural de efectul secundar mai grav moartea, urmand ca fapta
inculpatului sa fie incadrata la omucidere intentionata, neputandu-se retine culpa. In cazul unui
astfel de raport de cauzalitate direct, agentul nu se poate prevala de preexistenta sau aparitia unor
elemente pe care nu le-a prevazut, desi trebuia si putea sa le prevada, ori prevazandu-le, a socotit
fara temei ca nu se vor produce pentru simplul fapt ca ele nu mai ajung sa indeplineasca in acest
nex cauzal vreun rol de cauza sau conditie. De exemplu survenirea mortii ca urmare a unei
puternice lovituri in cap, generatoare de traumatism cranio-cerebral cu dilacerare, este irelevant
faptul ca victima era in varsta si suferinda (eventual si sub influenta bauturilor alcoolice), aceste
elemente fiind extrinseci nexului cauzal, intrucat lovitura, prin intensitatea ei, ar fi avut acelasi
efect aplicata la o persoana mai tanara si mai viguroasa.

16

Cu aceasta, cred ca am dat si raspunsul negativ la intrebarea daca se poate vorbi de moarte
instantanee la leziunile cauzatoare de moarte si daca acestea se pot constitui in infractiuni
spontane, si aici avem in vedere cazul asa-numitei morti prin inhibitie. Pentru a fi constituita
infractiunea de leziuni cauzatoare de moarte trebuie indeplinita conditia ceruta de codul penal
roman, in sensul de a se produce mai intai urmarile proprii ipotezelor prevazute de art.180-182 si
apoi moartea.
In concluzie, fara a putea vorbi despre confundarea raportului de cauzalitate cu vinovatia, pot sa
afirm ca in cazul unei vatamari de pe urma careia intervine direct si neconditionat moartea
victimei, reprezentarea psihica initiala a infractorului pentru vatamare, se va extinde in mod
necesar si asupra ultimului efect (rezultatul letal), sub forma putintei de a prevedea potentialul
tanatogenerator al actiunii initiale, si aici am in vedere nu numai ipoteza mortii produse prin
vatamarea unor organ vital, ci si asupra unei regiuni a corpului nevitala.
Dupa parerea mea, nu se pot include aici cazurile tipice pentru leziunile mortale de loviri
urmate de dezechilibrarea victimei si lovirea acesteia de un plan dur sau de un autovehicul in
miscare, cand actiunea de lovire intentionata constituie doar conditia declansatoare, iar izbirea de
plan dur reprezinta factorul cauzal declansat. Bineinteles ca daca din elementele concrete ale
spetei se va deduce ca o actiune cauzatoare de leziuni lipsite de gravitate a fost savarsita in
scopul producerii mortii, se va retine, indubitabil, intentia de a ucide.

17

Concluzie:
Dupa cele analizate de mine mai amplu in acest raport am dedus o serie de momente care
necesita o atentie sporita cind vine vorba de a da o apreciere juridica unei fapte
prejudiciabile.Calificarea infraciunii ne rspunde la ntrebarea sa svrit sau nu infraciunea.
Reieind din aceasta, devine evident importana pe care o are aceast noiune n tiina dreptului
penal. Pentru ct de corect va fi calificat fapta prejudiciabil svrit depinde i viitorul curs al
cauzei penale i echitatea pedepsei. n cazul unei calificri incorecte se ncalc principul
legalitii, echitii i vinoviei de aceea e foarte important de a nelege esena calificrii
infraciunii pentru a nu face erori n aplicarea normelor juridice . In dreptul penal calificarea
infraciunii constituie o premiz, etap, condiie absolut necesar pentru aplicarea normelor
juridico-penale, adic ai da faptei prejudiciabile apreciere juridic adecvat, invocnd norma
juridico-penal din codul penal . Aici se are n vedere att dispoziiile prii speciale ct i celei
generale. Cu toate acestea n literatura de specialitate se ntlnesc i constatri ce derog de la
regulile generale i neglijeaz legtura indisolubil ntre partea special i general a dreptului
penal . Unii autori susin c calificarea infraciunii este aplicarea normei speciale n rezultatul
stabilirii corespunderii semnelor unei fapte prejudiciabile i elementele unei infraciuni concrete
prevzut de un articol din partea special a codului penal.Metodele prin care se efectueaz
calificarea faptei prejudiciabile nu influeneaz la coninutul i esena calificarea infraciunii, sau
vom suprapune asemenea fapte i semnele componenei de infraciune sau comparndu-le pe
acestea, n ambele cazuri noi trebuie s stabilim dac se conin n cazul concret semnele
componenei de infraciune indicate n lege sau s introducem fapta n tiparul legii.Pentru a
obine acest rezultat calificarea trebuie s fie ntemeiat, adic s se bazeze pe fapte stabilite n
lege, exact adic s aib trimitere nu la un articol anumit ci la aliniatul n care aceast
infraciune este descris n detaliu i n sfrit deplin adic s aib trimitere la toate normele
juridice n care sunt stipulate infraciunile svrite.

18

Bibliografie:
1. Surse normative i explicative:
1.Culegere de hotrri ale Plenului Curii Supreme de Justiie
2.Codul penal al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova
3. Constituia Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova
2. Manuale i monografii:
1.Borodac A., German M. Calificarea infraciunilor. - Chiinu, 2006
2.Brnz S., Ulianovschi X., Stai V., Grosu V., urcanu I. Drept penal. Partea Special. Chiinu, 2005.
3.Brnza S., Stati V. Tratat de Drept penal. Partea Special Chiinu 2015.
4.Giurgiu N. Legea penal i infraciunea (doctrin, legislaie practic). - Iai: Gama, 1998.
5.Jidveian V. Raportul de cauzalitate n dreptul penal. Aspecte practice. - Alba-Iulia: Mesagerul,
1995
6. Trainin A.N. Teoria general a coninutului infraciunii. - Bucureti: Editura tiinific, 1959
(ediia romn)
7.Ulianovschi Gh. Participaia penal. - Chiinu, 2000.

19