SEMNELE SUBIECTIVE, FACULTATIVE ALE INFRACȚIUNII

Chișinău 2017
 CUPRINS
Introducere.....................................................................................................................................2
Capitol I Fundamentare teoretică...................................................................................................3
1.1 Noţiunea componenţei de infracţiune si importanta ei.....................................................3
1.2 Elementele şi semnele componentei infracţiunii..............................................................5
1.2.1 Calificarea infractiunii................................................................................................6
1.2.2 Obiectul infracţiunii...................................................................................................7
1.2.3 Latura obiectivă a infracţiunii....................................................................................7
1.2.4 Subiectul infracţiunii..................................................................................................8
1.2.5 Latura subiectivă a infracţiunii...................................................................................9
1.2.6 Semnele principale şi cele facultative ale componenţei infracţiunii........................10
Capitol II. Studiu ce caz Provocarea ilegală a avortului în reglementarea legislaţiei penale......11
2.1 Generalități.....................................................................................................................11
2.2 Analiza juridico-penală a infracţiunii de provocare ilegală a avortului.........................12
2.2.1 Obiectul juridic al infracţiunii de provocare ilegală a avortului..............................12
2.2.2 Latura obiectivă a infracţiunii de provocare ilegală a avortului...............................13
2.2.3 Latura subiectivă a infracţiunii de provocare ilegală a avortului.............................14
2.2.4 Subiectul infracţiunii de provocare ilegală a avortului............................................15
Concluzii generale si recomandări...............................................................................................16
Bibliografie..................................................................................................................................17

Introducere
Este imposibil de a menţine ordinea în societate, de a apăra drepturile şi interesele cetăţenilor
numai prin convingere. De aceea, în unele cazuri, statul este nevoit să recurgă la aplicarea constrângerii
faţă de persoanele care au încălcat legea pentru a-şi realiza interesele sale şi cele sociale aplicând
sancţiunea penală. Pentru rezolvarea cu succes a acestei probleme se cere o pregătire deosebită în
special cunoaşterea instituţiei calificării infractiunilor. Calificarea infracţiunii ne răspunde la întrebarea
sa săvârşit sau nu infracţiunea, iar pentru a realiza calificarea corect este nevoie de a cunoaște
elementele și semnele componentei infracțiunii. Ultimile au o anumită definire dar și clasificare. În
cadrul acestei lucrări vom acorda atenție clasificarii semnelor subiective si facultative ale infractiunii.
Reieşind din aceasta, devine evidentă importanţa pe o au acestea în ştiinţa dreptului penal. Pentru că cât
2
de corect va fi calificată fapta prejudiciabilă săvârşită depinde şi viitorul curs al cauzei penale şi
echitatea pedepsei.
Actualitatea subiectului abordat se explică nu numai prin includerea în Codul penal al
Republicii Moldova unui capitol ce în întregime reglementează instituţia calificării infracţiunii, implicit
a semnelor subiective si facultative ae infractiunilor, dar şi prin faptul că calificarea corectă este o
garanţie a: drepturilor cetăţenilor; politicii statului privind pedepsirea infracţiunilor; autorităţii justiţiei;
statisticii judiciare.
Scopul lucrării. Scopul studiului nostru este de a elabora şi a evidenţia noţiunea şi semnele
calificării subiective si facultative ale infracţiunii ca operaţiune esenţială a realizării justiţiei penale.
Pentru a ajunge la scopul propus vom îndeplinit următoarele sarcini:
 evidenţierea etapelor componente a calificării infracţiunii;
 cercetarea multiaspectuală a instituţiei componenţei de infracţiunii;
 determinarea condiţiilor de calificare a elementelor infracţiunii: obiect, latura obiectivă, subiect,
latura subiectivă;
 cercetarea propriu-zisă a semnelor principale și facultative ale componenței infracțiunii.
Metodologia şi metoda efectuării studiului. Cercetarea ştiinţifică a procesului calificării
infracţiunilor se bazată pe folosirea a unei metodologii şi ansamblu de procedee şi metode. Dintre
acestea putem menţiona: metoda logică – procesul de calificare a infracţiunii după forma sa logică;
metoda filosofică – norma juridico-penală, analizată din punct de vedere al categoriilor filosofice,
constituie o noţiune a generalului. Baza normativă a lucrării constituie atît noul Cod penal al R.M. cît şi
cel precedent precum si o serie de legi si articole din domeniu.
Structura lucrării conţine doua capitole, introducere, concluzii si recomandari şi suportul
bibliografic. Primul capitol expune noţiuni generale privind calificarea infracţiunii, componenţa de
infracţiune, procedeele de calificare a: obiectului, laturii obiective, subiectului, laturii subiective;
descrierea semnelor principale si facultative ale componentei infractiunii. Ultimul capitol cuprinde o
exemplificare privind provodarea ilegala a avortului.
Capitol I Fundamentare teoretică
1.1 Noţiunea componenţei de infracţiune si importanta ei
Codul penal al Republicii Moldova în alin.(1) art. 51 prevede: „Temeiul real al răspunderii
penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvîrşită, iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală,
reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale” Astfel legea stabileşte ca temei al răspunderii penale
săvîrşirea unei anumite fapte care conţine semnele unei componenţe de infracţiune prevăzute într-o
normă concretă din Partea specială a Codului penal. Codul penal conţine o descriere exhaustivă a
componenţelor infracţiunii.
Pentru tragerea la răspundere penală a unei persoane este necesar să se stabilească dacă fapta
prejudiciabilă săvîrşită conţine semnele unei componenţe a infracţiunii.

3
 În dreptul penal se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi
subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă (alin.(1)
art. 52 din CP al RM).
Fapta prejudiciabilă săvîrşită reprezintă o realitate obiectivă, iar componenţa infracţiunii – o
noţiune juridică despre aceasta ca infracţiune care se află în dispoziţia normei penale. Absenţa în
acţiunile persoanei măcar a unui semn al componenţelor infracţiunilor indicate anterior are drept
consecinţă imposibilitatea tragerii persoanei la răspundere penală. Potrivit pct.3 art. 275 din CPP al
RM, urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată şi va fi încetată
în cazul în care fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. Răspunderea penală apare numai pe baza
faptei persoanei, faptă ce conţine semnele componenţei infracţiunii. În sensul dat deci, nu orice faptă
săvârşită poate fi privită ca infracţiune, chiar şi dacă conţine anumite semne ale acesteia. În primul rând
trebuie de determinat spectrul de valori ocrotite de legea penală, care sunt periclitate, cu toate că,
prejudiciul adus nu întotdeauna mărturiseşte faptul că a avut loc o infracţiune. Se poate întîmpla, că
acest prejudiciu este ocreaţie a naturii, şi nici într-un caz nu este legat de acţiunea sau inacţiunea
omului. Constatarea cauzalităţii unui astfel de prejudiciu descoperă mecanismul survenirii lui, adică
caracterul acestui mecanism. În procesul punerii în aplicare a acestuia urmează de a stabili locul şi rolul
omului înstructura mecanismului dat1. Totodată, afirmând, că fapta infracţională este o acţiune sau
inacţiune a omului, trebuie de avut în vedere nu orice faptă a lui, ci doar o astfel de faptă care este
produsă în rezultatul unei activităţi conştiente şi determinate. Pe deplin întemeiată este ideea, că nu
există infracţiune, în cazul comiterii acesteia de către o persoană iresponsabilă, indiferent de urmările
survenite. Componenţa infracţiunii este echivalentă cu conţinutul noţiunilor diferitelor infracţiuni şi
îndeplineşte în procesul adoptării, interpretării şi aplicării legii funcţia generală de determinare,
cunoaştere şi identificare a oricărei infracţiuni, constituind singura bază de caracterizare juridico-penală
a unei fapte, fie în etapa calificării ei juridice (în cursul procesului legislativ), fie în etapa încadrării
juridice a unor fapte concrete 2. Fiecare componenţă a infracţiunii descrisă în lege constituie un
ansamblu de semne caracteristice unei anumite infracţiuni. O faptă poate fi recunoscută ca infracţiune
doar prin prisma unei componenţe corespunzătoare, în aceasta şi se ascunde natura sa juridico - penală 3.
Cînd legea penală stabileşte componenţa unei infracţiuni, ea nu face prin aceasta decît să descrie acea
faptă, deci să determine care sînt elementele constitutive ale infracţiunii respective. Aşadar, cu ajutorul
particularităţilor fiecărei fapte, legea penală fixează componenţa fiecărei infracţiuni. Cu ajutorul
elementelor şi semnelor constitutive ale componenţei infracţiunii se realizează practic încadrarea
faptelor concrete şi se ajunge la corecta lor calificare.
Astfel, după cum legea penală foloseşte „trăsăturile esenţiale ale infracţiunii”, reglementate în
art. 14, 15, 17, 18, 19 din CP pentru a stabili o linie de demarcaţie între faptele ilicite penale
(infracţiuni) şi celelalte fapte ilicite (delicte civile, disciplinare, contravenţionale), aşa şi legea penală
foloseşte semnele constitutive ale fiecărei fapte pe care o prevede, pentru a o diferenţia de celelalte

1
Natalia Mocanu-Dodica, Latura subiectiva, disponibil la https://www.scribd.com/doc/78533329/latura-subiectiva-referat
27.3.17
2
Docslide, articolul LUCRARE PENAL, disponibil la http://documentslide.com/documents/lucrare-penal.html 27.3.17
3
Octavian Bejan şi Sergiu Ilie, Unele Aspecte Privind Componenţa De Infracţiune, Revista de filozofie şi drept, nr.1/1998
4
fapte prevăzute de această lege. Nu pot exista două componenţe ale infracţiunii absolut identice.
Fiecare componenţă conţine semnele unui anumit tip de infracţiuni, deosebindu-se de o altă
componenţă fie chiar şi printr-un singur semn. Descrierea făcută în dispoziţia normei de incriminare
constituie astfel definiţia unui tip particular de infracţiune (omor, furt, viol etc.), prin indicarea tuturor
semnelor cerute de lege pentru existenţa acelei infracţiuni. Unele dintre aceste semne caracterizează
acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă, care constituie elementul material al infracţiunii sau urmarea
acesteia, altele – poziţia psihică a făptuitorului necesară pentru ca fapta respectivă să cadă sub incidenţa
legii penale şi, în fine, cele care vizează obiectul material, juridic, precum şi persoana subiectului
infracţiunii. Fiind o noţiune stabilită prin lege şi deci obligatorie, componenţa infracţiunii are un rol
important în realizarea principiului legalităţii în domeniul dreptului penal, întrucît calificarea faptei ca
infracţiune nu se poate face decît în deplină conformitate cu legea. Potrivit alin.(2) art. 52 din CP al
RM: „Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui
articol concret din prezentul Cod”.
Dacă semnele faptei prejudiciabile şi ale componenţei infracţiunii coincid, atunci trebuie să
recunoaştem faptul că calificarea infracţiunii a fost făcută corect 4.
Importanţa componenţei infracţiunii constă în următoarele:
a) reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale;
b) reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii;
c) constituie temeiul stabilirii de către instanţa judecătorească a tipului şi termenului pedepsei
penale;
d) constituie o garanţie a drepturilor şi libertăţilor persoanei, contribuie la respectarea legalităţii
şi ordinii de drept în societate.
1.2 Elementele şi semnele componentei infracţiunii
Orice faptă infracţională prezintă o totalitate de semne obiective şi subiective ale
comportamentului persoanei, care sînt indicate în legea penală într-o componenţă concretă de
infracţiune.
În acest sens, fiecare infracțiune poate fi conceputa numai daca exista:
 dispoziţie de lege care să o proclame ca atare;
 un interes sau un lucru care să fie vătămat sau primejduit prin săvîrşirea faptelor care
constituie infracţiune;
 persoană care să o comită (infractor) şi fără o altă persoană (fizică sau juridică) care să fie
vătămată sau ameninţată în interesele sale;
 un loc unde s-a comis şi un moment în care a fost săvîrşită.
Ştiinţa dreptului penal distinge noţiunea de „element” şi „semn” al componenţei infracţiunii.
Elementele componenţei infracţiunii reprezintă părţi componente ale unui sistem integral, ce include
4
Docslide, articolul LUCRARE PENAL, disponibil la http://documentslide.com/documents/lucrare-penal.html 27.3.17
5
grupuri de semne care corespund diferitelor laturi ale faptelor prejudiciabile caracterizate de legea
penală ca infracţiuni. Deosebim patru părţi componente care se numesc elemente ale componenţei
infracţiunii: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.
Semnele componenţei infracţiunii reprezintă o caracteristică concretă, legislativă a celor mai
importante trăsături ale infracţiunii. Semnele componenţei infracţiunii sînt trăsăturile concrete,
specifice, caracteristice elementelor. Ele sunt fixate în dispoziţiile normelor Părţii speciale ale Codului
penal.
Prin urmare, celor 4 elemente ale componenţei infracţiunii le corespund 4 grupuri de semne ce
caracterizează aceste elemente: grupul de semne ce caracterizează obiectul infracţiunii, grupul ce se
referă la subiectul infracţiunii, grupurile privind particularităţile laturii obiective şi ale celei subiective.
În literatura de specialitate, semnele ce caracterizează obiectul şi latura obiectivă şi reflectă
fenomene ale realităţii obiective poartă denumirea de semne obiective, iar semnele care se referă la
caracteristica laturii subiective şi a subiectului, reflectînd particularităţile subiective ale persoanei
care a comis infracţiunea, sînt numite semne subiective5.
1.2.1 Calificarea infractiunii
Acesta este un proces logico-juridic, realizat la toate stadiile urmăririi penale şi a examinării
cauzei de către instanţa de judecată.
Procesul calificării parcurge careva etape:
1. determinarea circumstanţelor de fapt care reprezintă drept semne ale unei anumite componenţe de
infracţiune;
2. determinarea normei juridico-penale care era în acţiune la momentul săvârşirii faptei
prejudiciabile;
3. aplicarea articolului cuvenit, al aliniatului sau literei acestuia sau a totalităţii de articole în cazul
săvârşirii unui şir de infracţiuni;
4. suprapunerea circumstanţelor determinate pe un caz concret şi norma juridico-penală aleasă, în
scopul stabilirii corelaţiei între ele.
Rezultatele procesului de calificare a unui caz concret sunt reflectate în principalele documente
procesuale, şi în primul rând în rechizitoriul şi sentinţa de condamnare. În aceste documente rezultatul
calificării unei infracţiuni este fixat prin indicarea tuturor articolelor din Codul Penal în conformitate cu
care, persoana vinovată de comiterea infracţiunii este atrasă la răspunderea penală. Calificarea corectă a
infracţiunii atrage după sine anumite urmări de natură juridico-penală şi procesual-penală stabilite de
lege. Concluziile calificării privind prezenţa într-o faptă a semnelor unei infracţiuni concrete, se
prezintă în calitate de temei juridic al atragerii persoanei la răspunderea penală, aplicării măsurilor de
constrângere, înaintării învinuirii şi stabilirii pedepsei penale. Nu în ultimul rând calificarea corectă a

5
Docslide, articolul LUCRARE PENAL, disponibil la http://documentslide.com/documents/lucrare-penal.html 27.3.17
6
infracţiunii contribuie la efectuarea unei statistici criminologice obiective şi exacte, ceea ce are o mare
valoare pentru elaborarea măsurilor preventive şi de profilaxie a infracţiunilor6.
1.2.2 Obiectul infracţiunii
Valorile sociale arătate în alin.(1) art. 2 din CP al RM, şi anume: persoana, drepturile şi
libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orînduirea constituţională, suveranitatea,
independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, întreaga
ordine de drept, precum şi relaţiile sociale create în jurul acestora şi care sînt ocrotite împotriva
infracţiunilor, devin obiect al infracţiunii. Obiectul infracţiunii constituie acele relaţii sociale, în care se
manifestă interesele persoanei, societăţii, statului, ce sunt sau pot fi periclitate în rezultatul atentatului
infracţional7. Nu există infracţiune care să nu fie îndreptată împotriva unor valori sociale ocrotite de
legea penală. În teoria dreptului penal se face distincţie între mai multe categorii de obiecte ale
infracţiunii, ţinîndu-se seama de anumite probleme teoretice şi practice privind structura Părţii speciale
a dreptului penal, determinarea gradului prejudiciabil al infracţiunilor şi corecta calificare a acestora.
Sînt cunoscute, categoriile de obiect juridic şi obiect material, obiect juridic generic (de grup) şi obiect
juridic special (specific), obiect juridic principal şi obiect juridic secundar (adiacent) 8.
Se poate de spus că procesul calificării infracţiunii după obiect presupune elucidarea
următoarelor chestiuni9:
 care relaţii sociale au suferit sau au putut suferi în urma faptei comise;
 care norme juridico-penale apără aceste obiecte;
 alegerea dintre aceste norme a unei singure norme penale sau a unui cumul de norme
care trebuie invocate pentru calificarea faptei concrete.
1.2.3 Latura obiectivă a infracţiunii
Prin latura obiectivă a unei infracţiuni se înţelege totalitatea condiţiilor cerute de norma de
incriminare privitoare la actul de conduită pentru existenţa infracţiunii. Acestea vizează: elementul
material, urmarea prejudiciabilă, legătura de cauzalitate dintre acţiunea (inacţiunea) ce constituie
elementul material şi consecinţa prejudiciabilă. Acestora li se ataşează uneori şi alte cerinţe esenţiale,
cum sînt locul, timpul, modul şi mijloacele de săvîrşire a infracţiunii. Latura obiectivă a infracţiunii se
realizează prin manifestarea exterioară a persoanei – acţiune sau inacţiune - care lezează valorile
(obiectul juridic) ocrotite prin legea penală, atingere care poate consta într-o anumită schimbare în
realitatea obiectivă, denumită urmare infracţională. Ea conţine numărul cel mai mare de semne, şi este
principalul element al faptei infracţionale care îi atribuie individualitatea, şi care permite de a delimita

6
Biroul asociat de avocti Rechin, articolul Noţiunea şi importanţa componenţei de infracţiune. Corelaţia acesteia cu
calificarea infracţiunii.
7
Octavian Bejan şi Sergiu Ilie, Unele Aspecte Privind Componenţa De Infracţiune, Revista de filozofie şi drept, nr.1/1998
8
Docslide, articolul LUCRARE PENAL, disponibil la http://documentslide.com/documents/lucrare-penal.html 27.3.17
9
Alexandru Mariț dr. în drept, conf. univ. Eugen Florea dr. în drept, conf. univ. Lichii Boris dr. în drept, lector superior,
Universitatea De Studii Europene Din Moldova Facultatea De Drept Note De Curs Calificarea Infracţiunii (Ciclul I),
Chisinau 2013
7
o infracţiune de alta. Aceste semne sunt: fapta (acţiunea sau inacţiunea), consecinţele infracţionale,
legătura de cauzalitate, precum şi locul, timpul, împrejurările, metoda săvârşirii infracţiunii 10.
Elementul material este reprezentat de însăşi fapta incriminată, întrucît fară o activitate
exterioară nu poate exista infracţiunea. Numai o acţiune (inacţiune) poate leza o valoare arătată în alin.
(1) art. 2 din CP al RM, deci să producă o urmare prejudiciabilă.
Acţiunea constă în săvîrşirea a ceea ce legea interzice, încălcîndu-se o normă prohibitivă, de
exemplu, răpirea unei persoane (art. 164), furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane
(art. 186). Inacţiunea constă în abţinerea de a efectua o acţiune pe care legea pretinde să fie comisă,
încălcîndu-se în acest fel o normă onerativă, de exemplu, neacordarea de ajutor unui bolnav (art. 162),
lăsarea în primejdie (art. 163), neexecutarea hotărîrii instanţei de judecată (art. 320 din CP al RM).
Urmarea prejudiciabilă este cea de-a doua componentă a laturii obiective a infracţiunii şi
desemnează rezultatul faptei care trebuie să se producă în realitatea obiectivă. Ea poate consta fie într-o
vătămare materială, fie într-o periclitare a unei valori sociale, adică în producerea unei stări de pericol
ce ameninţă o anumită valoare socială. Deci, urmarea se poate materializa fie într-un rezultat, fie într-o
stare de pericol ce se creează pentru valorile sociale protejate de legea penală. Urmarea nu trebuie
identificată numai cu rezultatul, aşa cum se consideră uneori, deoarece este doar o formă sub care
aceasta se poate prezenta, ea putînd fi şi de pericol.
Legătura cauzală constituie a treia componentă (semn) a laturii obiective a infracţiunii, care
constă în legătura de la cauză la efect ce trebuie să existe între acţiunea (inacţiunea) incriminată de lege
şi urmarea pe care aceasta o produce. Problema legăturii cauzale se pune numai în cazul infracţiunilor
materiale (art. 151, 186, 191, 211, 223 etc. din CP al RM), întrucît în cazul infracţiunilor formale
legătura cauzală rezultă din însăşi săvîrşirea faptei. Raportul de cauzalitate deşi caracteristic la toate
infracţiunile în mod practic la calificarea infracţiunii, problema stabilirii sale se pune numai în legătură
cu infracţiunile materiale11. În abordarea teoriei raportului de cauzalitate, în dreptul penal se porneşte
de la necesitatea stabilirii faptului că rezultatul produs prin infracţiune este urmarea acţiunii sau
inacţiunii subiectului activ al infracţiunii sau a participanţilor la aceasta, atunci cînd la producerea
rezultatului au cooperat mai multe persoane12.
1.2.4 Subiectul infracţiunii
Subiectul infracţiunii este persoana care săvîrşeşte nemijlocit latura obiectivă a infracţiunii.
Subiect al infracţiunii poate fi atît persoana care săvîrşeşte o infracţiune consumată, cît şi cea care
comite o tentativă de infracţiune. Persoana fizică poate fi subiect al infracţiunii dacă întruneşte
cumulativ următoarele condiţii: limita de vîrstă cerută de lege şi responsabilitatea. Aceste condiţii mai
sînt numite generale, fiind condiţii sine qua non pentru calitatea de subiect al infracţiunii în general şi
nu sînt incluse în componenţele infracţiunilor, ci rezultă din normele cuprinse în Partea generală a

10
Octavian Bejan şi Sergiu Ilie, Unele Aspecte Privind Componenţa De Infracţiune, Revista de filozofie şi drept, nr.1/1998
11
Alexandru Mariț dr. în drept, conf. univ. Eugen Florea dr. în drept, conf. univ. Lichii Boris dr. în drept, lector superior,
Universitatea De Studii Europene Din Moldova Facultatea De Drept Note De Curs Calificarea Infracţiunii (Ciclul I),
Chisinau 2013
12
Docslide, articolul LUCRARE PENAL, disponibil la http://documentslide.com/documents/lucrare-penal.html 27.3.17
8
Codului penal (art. 21, 22, 23, 23). În dreptul penal al ţării noastre, vîrsta de la care orice persoană
responsabilă răspunde penal pentru săvîrşirea unei fapte prejudiciabile este vîrsta de 16 ani.
Legea penală în vigoare defineşte noţiunea de responsabilitate astfel: responsabilitatea este
starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei,
precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile (art. 22 din CP al RM). În
asemenea stare, factorul intelectiv (inteligenţă, raţiune) şi cel volitiv al persoanei nu sînt afectaţi în
niciun fel. Responsabilitatea este o premisă a vinovăţiei, a infracţiunii şi a răspunderii penale,
iresponsabilitatea (art. 23 din CP al RM) constituind o stare psihofizică anormală şi o cauză.
Conform alin.(4) art. 21 din CP al Republicii Moldova: persoanele juridice, cu excepţia
autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile pentru săvîrşirea cărora este prevăzută sancţiune
pentru persoanele juridice în Partea specială din prezentul cod. Persoana juridică care desfăşoară
activitate de întreprinzător poartă răspundere penală pentru infracţiunile săvîrşite, prevăzute la art.215-
218, 221, 223-246, 248-251, 257, 259-261 C.P. al R.M. Răspunderea penală a persoanei juridice care
desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea
săvîrşită. Legiuitorul nostru recunoscînd responsabilitatea penală a persoanei juridice a recunoscut
implicit şi existenţa elementului subiectiv în cazul persoanelor juridice 13.
1.2.5 Latura subiectivă a infracţiunii
Prin latura subiectivă a infracţiunii se înţelege atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta
săvîrşită şi urmările ei, motivul şi scopul infracţiunii. Spre deosebire de latura obiectivă, latura
subiectivă se caracterizează prin-tr-o manifestare interioară a infracţiunii 14. În doctrina penală,
cercetarea laturii subiective a componenţei infracţiunii se face prin prisma semnelor sale componente.
Semnul de bază, uneori singurul, ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracţiuni, este
vinovăţia. Ea nu poate lipsi, întrucît reprezintă, în acelaşi timp, şi o trăsătură esenţială a infracţiunii,
astfel cum rezultă din alin.(1) art. 14 din CP al RM. În cazul anumitor infracţiuni, pentru completarea
laturii subiective, prin textele de incriminare ale acestora, sînt prevăzute şi alte condiţii (semne)
referitoare la scop sau motiv. Sistemul prevederii în toate dispoziţiile normelor de incriminare a formei
vinovăţiei cu care trebuie săvîrşită fapta pentru a fi considerată infracţiune este greu de realizat, de
aceea legiuitorul penal a stabilit în Partea generală a Codului penal reguli cu caracter de principiu după
care se poate determina forma vinovăţiei necesară pentru existenţa unei anumite infracţiuni (art. 17 şi
18 din CP al RM).
Prin motiv al infracţiunii se înţelege impulsul interior care determină hotărîrea infracţională şi
deci implicit comiterea infracţiunii. Scopul infracţiunii reprezintă finalitatea urmărită prin săvîrşirea
faptei ce constituie elementul material al infracţiunii, obiectivul propus şi reprezentat de făptuitor ca
rezultat al faptei sale. Motivul şi scopul infracţiunii interesează calificarea infracţiunii doar în cazul

13
Alexandru Mariț dr. în drept, conf. univ. Eugen Florea dr. în drept, conf. univ. Lichii Boris dr. în drept, lector superior,
Universitatea De Studii Europene Din Moldova Facultatea De Drept Note De Curs Calificarea Infracţiunii (Ciclul I),
Chisinau 2013
14
Octavian Bejan şi Sergiu Ilie, Unele Aspecte Privind Componenţa De Infracţiune, Revista de filozofie şi drept, nr.1/1998
9
cînd în textul legii penale se fac menţiuni despre acestea, atunci ele constituie semne esenţiale ale
infracţiunii.
1.2.6 Semnele principale şi cele facultative ale componenţei infracţiunii
După cum am menţionat anterior, componenţa infracţiunii este formată dintr-o totalitate de
elemente şi semne care caracterizează o anumită infracţiune. Dacă analizăm componenţele concrete de
infracţiune incluse în Partea specială a Codului penal, observăm că, după semnele care le
caracterizează, acestea se deosebesc: în unele componenţe legiuitorul descrie fapta prejudiciabilă prin
intermediul unui număr impunător de semne caracteristice, iar altele conţin un număr minim al
acestora. În funcţie de rolul şi de importanţa semnelor în caracterizarea faptei ca infracţiune, acestea
pot fi principale si facultative. Semnele principale sînt cele care caracterizează toate componenţele de
infracţiune, iar neîndeplinirea lor are drept consecinţă nerealizarea infracţiunii, cu alte cuvinte, fapta nu
poate fi considerată infracţiune. Ştiinţa dreptului penal, din numărul total de semne ce caracterizează
toate componenţele de infracţiune, le-a evidenţiat pe acelea care au fost folosite de legiuitor în procesul
descrierii oricărei componenţe din Partea specială a Codului penal. De cele mai dese ori, semnele
principale sînt prevăzute nemijlocit în normele Părţii speciale sau în dispoziţiile Părţii generale, în
calitate de principii generale (de bază) ale dreptului penal. De pildă, semnele subiectului general le
găsim în alin.(1) art. 21 din CP al RM, cele ale vinovăţiei intenţionate în art. 17 din CP al RM, iar cele
ale imprudenţei în art. 18 din CP al RM. Semnele principale caracteristice celor patru elemente ale
componenţei infracţiunii sînt: pentru obiectul infracţiunii — valorile şi relaţiile sociale, asupra cărora
atentează infracţiunea, referitor la latura obiectivă – fapta (elementul material, adică acţiunea sau
inacţiunea) prejudiciabilă; în cazul subiectului — persoana fizică, responsabilă, care a împlinit în
momentul comiterii infracţiunii vîrsta prevăzută de lege, şi pentru a caracteriza latura subiectivă –
vinovăţia (intenţionată sau imprudentă). Semnele facultative sînt cele care nu caracterizează toate
componenţele, ci numai pe unele, legiuitorul indicîndu- le suplimentar în procesul descrierii acestora pe
lîngă semnele principale, astfel punînd în evidenţă specificul lor 15. E necesar de menţionat că aceste
semne sînt numite facultative doar în raport cu conceptul de bază al componenţei infracţiunii. În
normele Părţii speciale a Codului penal, aceste semne speciale nu pot fi facultative, ele sînt principale,
întrucît au fost incluse de legiuitor în enunţarea articolului respectiv. Semnele facultative pot
completa toate elementele componenţei infracţiunii: în cazul obiectului, acestea sînt obiectul juridic
secundar şi obiectul material; în ceea ce priveşte latura obiectivă – urmările pfejudiciabile, legătura
cauzală, locul, timpul, metoda şi mijlocul comiterii infracţiunii; cu privire la subiect – persoana
juridică, cu excepţia autorităţilor publice şi subiectul special, iar referitor la latura subiectivă – motivul
şi scopul infracţiunii. Dacă aceste semne facultative speciale nu sînt indicate în calitate de semne
principale, obligatorii ale componenţei infracţiunii, ele urmează a fi luate în seamă de către instanţa de
judecată la stabilirea categoriei şi a termenului pedepsei pentru fapta săvîrşită în calitate de
circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea făptuitorului (art. 76, 77 din CP al RM).
În dependenţă de faptul, cât de mare este atenţia acordată de către legiuitor unui sau altui semn
facultativ al componenţei de infracţiune, acesta din urmă poate avea o semnificaţie triplă, şi anume:

15
Docslide, articolul LUCRARE PENAL, disponibil la http://documentslide.com/documents/lucrare-penal.html 27.3.17
10
  deseori un anumit semn facultativ poate fi introdus în componenţa de infracţiune de bază, şi
devine prin urmare, un semn obligatoriu pentru componenţa dată;
 acelaşi semn în alte circumstanţe poate să obţină însemnătatea unuia de calificare, adică, a
acelui semn, care sporeşte gradul prejudiciabil al infracţiunii, modificând prin urmare
calificarea acesteia;
 dacă semnul nu face parte din componenţa de bază (nu a devenit obligatoriu) şi nu este prevăzut
în calitate de semn calificativ, acesta poate fi privit ca circumstanţă care atenuează sau
agravează pedeapsa penală (art.76 - 77 CP al RM), astfel influenţând asupra alegerii de către
instanţa de judecată a tipului şi mărimii pedepsii penale16.
Capitol II. Studiu ce caz Provocarea ilegală a avortului în reglementarea legislaţiei
penale
1.3 Generalități
Dreptul la viaţă este proclamat ca valoare universală şi consemnat în mai multe acte legislative
internaţionale la care Republica Moldova este parte: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Convenţia internaţională cu privire la drepturile
copilului etc. În contextul promovării acestei valori, protejarea vieţii persoanei apare în calitate de
îndatorire internaţională a statului, din care decurge obligaţia legiuitorului autohton ca actele normative
naţionale să o apere cu prioritate. Un rol decisiv în apărarea vieţii omului îl are legea penală, stabilind
la Capitolul II din Partea specială a CP al RM, un cadru variat şi, în acelaşi timp, ordonat de
incriminări, prin care se instituie răspunderea penală pentru faptele ilicite ce le aduc. Din şirul acestor
fapte infracţionale face parte şi infracţiunea de avort, incriminată la art.159 CP al RM, care fixează un
regim mai blând de sancţionare a faptei de privare a vieţii fătului săvârşită de către mamă în condiţiile
pretinse în textul legii. Aplicarea normei de drept presupune, pe de o parte, constatarea existenţei unei
infracţiuni, iar pe de altă parte, identificarea persoanei care a comis-o şi, evident, stabilirea de către
instanţa de judecată a unei pedepse echitabile infractorului17.
Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei sînt acele fapte prejudiciabile şi ilegale, care
cauzează nemijlocit prejudiciu vieţii şi sănătăţii persoanei, ceea ce serveşte drept temei pentru tragerea
făptuitorilor la răspundere penală. Aceste infracţiuni prezintă un pericol social sporit.
Obiectul generic al grupei date de infracţiuni îl constituie personalitatea – omul care se prezintă
în societate nu numai ca individ biologic, dar şi ca membru al acestei societăţi – participant (subiect) al
relaţiilor sociale. Datorită acestui fapt, omul capătă ocrotire socială din partea societăţii şi. totodată,
este dator să respecte regulile de comportare stabilite în această societate.

16
Academia.edu, articolul COMPONENŢA INFRACŢIUNII, disponibil la
http://www.academia.edu/9439913/Articolul_52._COMPONEN%C5%A2A_INFRAC%C5%A2IUNII 27.3.17
17
1. DreptMD, articolul Provocarea ilegală a avortului în reglementarea legislaţiei penale, disponibil la
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/provocarea-ilegala-a-avortului-in-reglementarea-legislatiei-penale/
28.3.17
11
 Obiectul special al acestor infracţiuni este viaţa sau sănătatea persoanei. Obiectul suplimentar al
acestor infracţiuni îl constituie interesele materiale ale victimei sau ale rudelor ei apropiate
(recompensarea cheltuielilor pentru tratament, pentru capacitatea de muncă pierdută, pentru
înmormîntare etc.).
Latura obiectivă a categoriei date de infracţiuni se caracterizează atît prin acţiuni (vinovatul
împuşcă în jertfa, îi provoacă o lovitură cu pumnul, piciorul, băţul, piatra, cuţitul, foloseşte obiecte de
pericol sporit – maşini, mecanisme, otravă, forţele naturii etc.). cît şi prin inacţiuni (mama nu îşi
hrăneşte copilul).
Majoritatea acestor infracţiuni au o componenţă materială şi faptele se consideră consumate din
momentul cînd au survenit consecinţele criminale indicate în dispoziţia articolului corespunzător. Dacă
aceste urmări nu au survenit din cauze independente de voinţa vinovatului, acţiunile lui vor fi calificate
ca tentativă la săvîrşirea infracţiunii, însă o parte din aceste infracţiuni au o componenţă formală şi
pentru a le recunoaşte drept consumate nu este necesar să survină consecinţele socialmente periculoase,
pentru aceasta fiind de ajuns săvîrşirea acţiunilor indicate în dispoziţia articolului respectiv.
Latura subiectivă a infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii se caracterizează, în majoritatea
cazurilor, cu vinovăţie intenţionată. Intenţia poate fi directă şi indirectă, în caz de vinovăţie intenţionată
vinovatul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale şi doreşte (intenţie directă) sau admite
(intenţie indirectă) survenirea urmărilor concrete.
Subiect al acestor infracţiuni se recunoaşte persoana fizică, responsabilă, care la momentul
comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 14 sau de 16 ani. în unele cazuri, subiect al infracţiunii poate fi un
subiect special (art.147, 159, 160, 161 CP).
1.4 Analiza juridico-penală a infracţiunii de provocare ilegală a avortului
1.4.1 Obiectul juridic al infracţiunii de provocare ilegală a avortului
Analiza juridico-penală a al.1 al art.2 CP RM permite a evidenţia valorile ocrotite de legea
penală: persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orînduirea
constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi
securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. Însă, reieşind din prevederile art.4 al aceluiaşi
cod, întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca valoare supremă
a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia. Anume în funcţie de obiectul generic, legiuitorul divizează
ansamblul infracţiunilor în grupuri mari, formînd capitole ale Părţii Speciale a Codului penal, ca
„Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei” (cap.II), „Infracţiuni contra libertăţii, cinstei şi
demnităţii persoanei” (cap.III), „Infracţiuni privind viaţa sexuală” (cap.IV), „Infracţiuni contra
patrimoniului” (cap.VI) etc. Prin obiect special al infracţiunii se are în vedere relaţia socială concretă
care suferă în urma săvîrşirii infracţiunii. În aşa mod, obiectul special al infracţiunilor care pun în
pericol viaţa şi sănătatea persoanei este viaţa şi sănătatea acesteia. Sau, altfel spus, obiectul îl va
constitui totalitatea relaţiilor sociale, ale căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală implică
respectul valorii vieţii şi sănătăţii persoanei şi al normelor care le ocrotesc şi care obligă pe fiecare
individ să se comporte astfel încît să nu le lezeze. Specificînd că se deosebeşte sănătatea individului,
12
adică a fiecărei persoane în parte, cît şi sănătatea populaţiei, mai numită „sănătate publică” capitolul II
al Părţii Speciale a Codului penal conţine norme ce reglementează faptele ilicite care atentează anume
la sănătatea fiecărei persoane.
Provocarea ilegală a avortului, este considerată de unii autori ca infracţiune medicală, deoarece
conform legislaţiei RM, întreruperea cursului sarcinii poate fi înfăptuită numai de către medicii
obstetricieni-ginecologi. Însă, analizînd conţinutul art.159 CP RM din 2002, se observă că subiect al
infracţiunii poate fi nu numai medicul de specialitate, dar şi oricare persoană „care nu are studii
medicale superioare speciale”, de aceea atribuirea acestei fapte la categoria infracţiunilor medicale nu
trebuie să fie atît de precisă. De asemenea, e problematic a stabili care este obiectul special al
provocării ilegale a avortului. Se poate de spus că obiect al avortului ilegal va fi viaţa şi sănătatea
femeii însărcinate, iar după termenul de 28 săptămîni de graviditate – şi fătul viabil, precum şi
încălcarea ordinii stabilite de lege de efectuare a acestei operaţii. Săvîrşind o asemenea faptă,
făptuitorul încalcă un principiu important al ocrotirii sănătăţii, cum este calificarea acordării ajutorului
medical la înfăptuirea operaţiei respective de către instituţiile medicale”. Alti autori considera că obiect
al avortului ilegal poate fi atît sănătatea femeii, cît şi fătul, dacă întreruperea artificială a sarcinii a avut
loc fără acordul femeii, contrazicînd-o prin următorul argument: acordul femeii la provocarea avortului
sau lipsa lui nu poate influenţa la recunoaşterea fătului în calitate de obiect al acestei infracţiuni,
deoarece nu există nici o legătură între aceste două categorii. Analizînd aceste afirmaţii, permite a
formula următoarea concluzie: sub protecţia normei penale trebuie să fie luat şi fătul.
În ştiinţa dreptului penal se operează şi cu noţiunea de obiect material al infracţiunii. Astfel,
acesta reprezintă entitatea corporală concretă, în care îşi găsesc reflectare anumite laturi, însuşiri ale
relaţiilor sociale, prin influenţarea fizică sau psihică asupra căreia se pricinuieşte prejudiciu social-
periculos sferei relaţiilor sociale. Obiectul material îl reprezinta corpul persoanei (în cazul nostru a
femeii însarcinate).
1.4.2 Latura obiectivă a infracţiunii de provocare ilegală a avortului
Latura obiectivă e caracterizată de un grup de semne ce determină partea exterioară a
comportamentului social-periculos al persoanei. Din această grupă fac parte:
1) fapta prejudiciabilă;
2) consecinţele infracţionale;
3) legătura cauzală;
4) locul, timpul, metoda, mijloacele şi instrumentele, împrejurările săvîrşirii infracţiunii.
Primele trei semne sînt obligatorii, adică este obligatorie prezenţa lor în componenţele materiale
ale infracţiunii, iar în componenţele de infracţiune formale e necesară prezenţa doar a faptei social-
periculoase ca semn obligatoriu. Grupa a 4-a de semne are un caracter facultativ.
Provocarea ilegală a avortului, de asemenea, constituie o componenţă de infracţiune, în care
latura obiectivă reprezintă partea exterioară a faptei respective şi este formată din anumite semne. În
aşa mod, din punct de vedere al laturii obiective, provocarea ilegală a avortului constă în întreruperea
13
artificială, ilegală a gravidităţii. Reieşind din prevederile al.1 al art.159 CP RM, latura obiectivă a
provocării ilegale a avortului se caracterizează prin săvîrşirea acţiunii, care constă în întreruperea
cursului sarcinii, prin orice mijloace, contrar legii. De vreme ce legiuitorul descrie conduita interzisă
printr-un comportament activ – „întreruperea”, neîndeplinirea unor acţiuni juridiceşte obligatorii,
obiectiv necesare şi realmente posibile în raport cu femeia însărcinată faţă de care s-a instaurat un astfel
de proces, nu poate să caracterizeze latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.159 CP RM 18. În aşa
mod, pentru ca întreruperea cursului sarcinii să fie calificată ca infracţiune, este necesar ca ea să fie
săvîrşită sub una din următoarele forme (mai numite „forme ale laturii obiective”):
1) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
2) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
3) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni;
4) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
5) în condiţii antisanitare.
Spre deosebire de aceste prevederi, în cadrul art.108 CP RM din 1961, latura obiectivă a
infracţiunii de efectuare ilegală a avortului se caracteriza prin acţiune, care consta în întreruperea
ilegală, artificială a sarcinii, săvîrşită de către un medic (al.1), iar efectuarea avortului în condiţii
antisanitare sau de către o persoană fără studii medicale superioare constituiau circumstanţe care
agravau răspunderea.
1.4.3 Latura subiectivă a infracţiunii de provocare ilegală a avortului
Latura subiectivă a infracţiunii, prevăzute la al.1 art.159 CP RM, se manifestă prin vinovăţie
sub formă de intenţie directă. Autorul prevede că activitatea sa ilegală are ca urmare întreruperea
cursului sarcinii în afara condiţiilor admise de lege şi urmăreşte producerea acestui rezultat, cu
consimţămîntul femeii însărcinate. De asemenea, făptuitorul trebuie să-şi dee seama că operaţia se
săvîrşeşte nu în instituţie medicală sau cabinet medical autorizat în acest scop, sau că el nu are studii
medicale superioare speciale, şi, deci, nu are dreptul să o înfăptuiască. Cînd provocarea avortului se
realizează în împrejurările prevăzute la al.1 lit.c) şi lit.d), mai este necesar ca făptuitorul să cunoască
vîrsta sarcinii (mai mare de 12 săptămîni) şi existenţa contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei
asemenea operaţii.
În acest sens, intenţia directă se compune din următoarele caracteristici:
1) din conştientizarea faptului că vinovatul, prin acţiunile sale, întrerupe cursul sarcinii;
2) din conştientizarea caracterului ilegal al întreruperii sarcinii;
3) din existenţa dorinţei de a obţine întreruperea artificială a sarcinii.
În cazul cînd avortul a fost provocat din imprudenţă, ca rezultat al unor acţiuni neatente, fapta
nu va fi calificată în baza art.159 CP RM. Astfel, de exemplu, dacă vinovatul din neatenţie a împins
18
Plop Aliona, Răspunderea penală pentru provocarea ilegală a avortului Specialitatea 554.01 – Drept penal şi execuţional
penal Teză de doctor în drept. Universitatea de Stat din Moldova, Chisinau 2015
14
femeia însărcinată, ceea ce a dus la avort spontan, atunci el urmează să poarte răspundere pentru
vătămarea corporală gravă, cauzată din imprudenţă, adică în baza art.157 CP RM. În baza aceluiaşi
articol poate fi tras la răspundere penală şi lucrătorul medical (medic, felcer etc.), care, acordînd ajutor
medical femeii, din imprudenţă foloseşte anumite mijloace sau metode, care duc la un avort spontan. În
asemenea situaţii făptuitorul nu prevedea că acţiunile sale pot duce la întreruperea cursului sarcinii,
deşi trebuia şi putea să prevadă acest lucru.
1.4.3.1 Motivul si scopul
Motivul şi scopul infracţiunii sînt nişte semne de sine stătătoare ale laturii subiective a
componenţei de infracţiune, care apar pînă la momentul săvîrşirii faptei ilegale şi au un caracter
facultativ. Motivul şi scopul infracţiunii de provocare ilegală a avortului nu constituie semne obligatorii
ale laturii subiective şi asupra calificării faptei nu influenţează. În cazul cînd motivul săvîrşirii
infracţiunii de provocare ilegală a avortului are un caracter cupidant, atunci scopul acestei infracţiuni
va fi obţinerea unui profit în mod ilegal, iar în situaţia cînd operaţia este înfăptuită în baza unui
sentiment de ajutor, scopul ar fi acordarea acestui ajutor.
1.4.4 Subiectul infracţiunii de provocare ilegală a avortului
Nu poate fi vorba despre existenţa unei componenţe de infracţiune, dacă nu va fi prezent un alt
element al acesteia – subiectul infracţiunii, care poate fi orice persoană ce a săvîrşit o faptă social-
periculoasă şi care, conform legii, este capabilă să poarte răspundere pentru fapta comisă.
Deoarece, conform al.1 al art.159, provocarea ilegală a avortului constituie o infracţiune uşoară,
rezultă că, în baza analizei al.1 art.21 CP RM, subiect al acestei infracţiuni poate fi orice persoană
fizică, responsabilă, care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani.
În al.1 al art.108 CP RM din 1961 se prevedea ca subiect al infracţiunii unul special – medicul.
În calitate de medic este considerată persoana care posedă astfel de studii ce-i dau dreptul titularului de
a efectua, în prezenţa temeiurilor legale, intervenţiile chirurgicale corespunzătoare legate de avort. O
asemenea caracterizare poate fi atribuită numai studiilor medicale superioare, dar legea penală nu cerea
în mod expres ca medicul să activeze într-un anumit domeniu al medicinii. Astfel, în calitate de subiect
al infracţiunii de provocare ilegală a avortului poare apărea orice medic, moaşă, asistente medicale
(indiferent de specialitatea acestora), dar şi alte persoane care folosesc mijloace avortive pentru a
întrerupe cursul sarcinii unei femei, dar care n-au studii medicale superioare de specialitate. Poate fi
subiect şi medicul obstetrician – ginecolog, dacă intervenţia pentru întreruperea sarcinii se efectuează:
1) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor autorizate în acest scop sau,
2) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămîni, sau,
3) în condiţii antisanitare, sau
4) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea operaţiei.
Din punct de vedere victimologic, provocarea ilegală a avortului este o infracţiune specifică,
deoarece:

15
  victima poate fi numai femeia însărcinată;
 victima este voluntară;
 victima este mereu activă (adică iniţiativa vine din partea ei).
La comiterea infracţiunii de provocare ilegală a avortului nu este exclusă şi participaţia. Potrivit
art.41 CP RM, se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la
săvîrşirea unei infracţiuni intenţionate. Va exista coautorat la provocarea ilegală a avortului, în cazul
cînd acesta a fost săvîrşit, de exemplu, de către o moaşă şi un medic de altă specialitate, urmînd să
poarte răspundere ambii autori în baza art.159 CP RM.
Concluzii generale si recomandări
În cadrul acestei lucrări am analizat componența de infracțiune cu elementele și semnele
acesteia, evidențiind semnele subiective și facultative ale infracțiunii. Dacă infracţiunea este o acţiune
sau inacţiune concretă, săvârşită într-o realitate obiectivă, atunci componenţa de infracţiune apare sub
forma unui model logic, unei categorii normative, care fixează semnele tipice a unei anumite acţiuni
sau inacţiuni, reflectând esenţa sa infracţională. Trebuie de menţionat, că componenţa de infracţiune
este unicul temei juridic al răspunderii penale. Elementele sunt părţile care compun infracţiunea
(componenţa acesteia), iar semnele - trăsăturile specifice şi calităţile inerente ale fiecărul element al
componenţei de infracţiune. Stabilirea corectă şi în deplinătate a circumstanţelor obiective ale
infracţiunii săvîrşite este condiţia necesară pentru calificarea justă a faptei. Fiecare infracţiune în parte
este însoţită de multiple şi diferite circumstanţe, factori. Însă pentru calificarea corectă a faptei au
însemnătate numai acele circumstanţe obiective, care sînt totodată şi elemente ale componenţei de
infracţiune. La calificarea infracţiunii latura obiectivă trebuie analizată în strînsă legătură cu latura
subiectivă, deoarece pentru existenţa infracţiunii nu se poate concepe o latură fără cealaltă, fiindcă ele
formează o unitate. Elementul de bază ce trebuie stabilit la calificarea infracţiunii este vinovăţia.
Semnele obligatorii sunt acelea care se referă absolut la toate componenţele de infracţiune fără nici o
excepţie. La categoria dată se referă: obiectul infracţiunii, fapta prejudiciabilă (acţiune sau inacţiune),
vinovăţia sub formă de intenţie sau imprudenţă, responsabilitatea şi atingerea vârstei de la care pentru
săvârşirea faptei poate surveni răspunderea penală. Semnele facultative sunt considerate acele semne
juridice pe care legiuitorul le aplică în cazul creării unor componenţe de infracţiuni separate, ca
completare la semnele principale. La această grupare se referă astfel de semne cum ar fi: consecinţele
infracţionale, legătura de cauzalitate dintre faptă şi consecinţe, locul, timpul, împrejurările, metoda şi
mijloacele săvârşirii infracţiunii, motivul şi scopul infracţiunii.
Pentru a exemplifica cele expuse, în capitolul II al acestei lucrări am analizat Provocarea ilegală
a avortului drept studiu de caz. Latura Subiectivă a infracţiunii de provocare ilegală a avortului
reprezintă aceasta ca element constitutiv, care este conţinutul şi anume semnele: vinovăţia ca semn
obligatoriu, motivul şi scopul ca semne facultative. Analizînd conţinutul Subiectului infracţiunii de
provocare ilegală a avortului, acesta este persoana fizică responsabila care la momentul săvîrşirii
infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani. La lit. b al. 1 art. 159 CP al RM se menţionează despre persoana
care nu are studii medicale superioare speciale, însă aceasta nu înseamnă ca doar o asemenea poate fi

16
subiectul infracţiunii analizate, astfel dacă e prezentă măcar una din condiţiile prevăzute la literele a, c,
d, e, al. 1 art. 159 CP chiar şi un medic de specialitate poate fi tras la răspundere în baza art. 159 CP.
Am observat că, conform legislaţiei noastre, răspunderii penale nu este supusă femeia care şi-a
provocat avort singură sau care a determinat altă persoană la acest fapt, spre deosebire de legislaţiile
altor state. Sîntem de părerea că o asemenea reglementare ar fi binevenită.
Bibliografie
1. Docslide, articolul LUCRARE PENAL, disponibil la http://documentslide.com/documents/lucrare-
penal.html 27.3.17
2. CODUL PENAL al Republicii Moldova, COD Nr. 985 din 18.04.2002, Publicat: 14.04.2009 în
Monitorul Oficial Nr. 72-74 art Nr: 195. , disponibil la http://lex.justice.md/md/331268/ 27.3.17
3. Academia.edu, articolul COMPONENŢA INFRACŢIUNII, disponibil la
www.academia.edu/9439913/Articolul_52._COMPONEN%C5%A2A_INFRAC%C5%A2IUNII
27.3.17
4. Biroul asociat de avocti Rechin, articolul Noţiunea şi importanţa componenţei de infracţiune.
Corelaţia acesteia cu calificarea infracţiunii, disponibil la www.rechin.md/index.php/ro/2012-07-
18-13-39-36/2012-07-23-14-36-13/92-notiunea-si-importanta-componentei-de-infractiune-
corelatia-acesteia-cu-calificarea-infractiunii-nr-11-2007 27.3.17
5. Octavian Bejan şi Sergiu Ilie, Unele Aspecte Privind Componenţa De Infracţiune, Revista de
filozofie şi drept, nr.1/1998, disponibil la http://criminology.md/index.php/ro/articole/117-unele-
aspecte-privind-componen-a-de-infrac-iune 27.3.17
6. Natalia Mocanu-Dodica, Latura subiectiva, disponibil la
https://www.scribd.com/doc/78533329/latura-subiectiva-referat 27.3.17
7. Alexandru Mariț dr. în drept, conf. univ. Eugen Florea dr. în drept, conf. univ. Lichii Boris dr. în
drept, lector superior, Universitatea De Studii Europene Din Moldova Facultatea De Drept Note
De Curs Calificarea Infracţiunii (Ciclul I), Chisinau 2013, disponibil la
http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/046_-
_Calificarea_infractiunilor.pdf 27.3.17
8. DreptMD, articolul Provocarea ilegală a avortului în reglementarea legislaţiei penale, disponibil la
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/provocarea-ilegala-a-avortului-in-reglementarea-
legislatiei-penale/ 28.3.17
9. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994. // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.1 din 12.08. 1994.
10. Legea cu privire la ocrotirea sanătăţii reproductive si planificarea familială, nr. 185- XV din
24.05.2001. Monitorul Oficial al RM nr. 90-91/697, 02.08.2001.
11. Plop Aliona, Răspunderea penală pentru provocarea ilegală a avortului – Drept penal şi execuţional
penal Teză de doctor în drept. Universitatea de Stat din Moldova, Chisinau 2015, disponibil la
http://www.cnaa.md/files/theses/2015/22329/aliona_plop_thesis.pdf 28.3.17

17