Testare Drept penal

Realizat: Echim Alexandrina

Grupa 2.2

1.1

Infracţiunea este un act de conduită a fiinţei umane, care din cauza tulburării pe care o
produce ordinei sociale şi de drept, este supusă represiunii penale.

Comform articolului 14, al.1, noţiunea de infracţiune este o faptă (acţiune sau
inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă
de pedeapsă penală.

1. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt următoarele:

1) prediciabilitatea - fapta domeniului modul de manifestare a individului, în cadrul

real social și poate avea caracter social sau antisocial. Din totalitatea faptelor care
prezintă pericol pentru societate, cea mai periculoasă este infracțiunea.

Pericolul social în orice activitate contrară normelor în vigoare și care împiedică

desfășurarea normală a relațiilor sociale. Pericolul social al infracțiunii este apreciat în
dependență de valoare socială care este afectată, de împrejurări în care se săvârșește
fapta și nu în ultimul rind de personalitate infractorului. De aici rezultă că pericolul
social este diferit pentru toate infracțiunile, în funcție de interesul ocrotit, valoare
socială protejată, afectată de fapta penală.

În doctrină pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunilor este cunoscut sub

două forme:

a)pericol social generic sau abstract   - domeniul aceluiași pericol social apreciat de
legiutor la momentul producerii periculoase în legea penală drept infra.

b)pericol concret - pericol pe care să-l ajute la fapta concretă, pe o persoană concretă
și să aprecieze instanta de judecată ca fiind periculoasă prin aplicarea pedepsei penale.

2)vinovăția -reprezintă aspectul subiectiv al infracțiunii și cuprinde o psihică a

făptuitorului, față de faptă săvîrșită și urmărire după.

Factorii vinovăţiei :

1. Voinţa sau factorul volitiv - cînd insăşi făptuitorul este conştient că săvîrşeşte
acţiunea.

2.Conştiinţa sau factorul intelectual - atitudinea făptuitorului faţă de sensul, conţinutul

şi rezultatul urmărilor pe care săvîrşeşte.

3) trăsătura penală obligativității prevederii faptei penale într-o dispoziție legală cu

caracter incriminator se respectă ilegală din momentul intrării în vigoare a normei
juridice-penale care prevede și sancționează ază.
O faptă se vede a fi prevăzută de legea penală ,atunci cînd o normă legală stabilește în
aceste condiții, acțiunea sau inacțiunea socialmente periculoasă și săvîrșită cu
vinovăție, este susceptibilă de a fi considerată ca infracțiune și de a fi trasă la
răspundere penală.

4) pasibilitatea de pedeapsă penală

Infracțiunile sunt acele fapte pentru care legea penală trebuie să fie aplicată pedeapsa
concretă. Fiecărei fapte i se prevede o anumită pedeapsă, nu există infracțiune care să
nu stabilească sau pedeapsă concretă.

1.2
În funcție de caracterul și gradul prejudiciabil, infracțiunile sunt clasificate în
următoarele categorii: ușoare, mai puțin grave, grave, deosebit de grave și excepțional
de grave. Cele mai grave infracțiuni sunt numite crime. Trebuie menționat faptul că
noțiunea de crimă din limbajul comun nu are același înțeles cu noțiunea de crimă în
sens juridic. Astfel, în această categorie nu sunt incluse doar omorul, („crimele” de
sânge) ci și alte infracțiuni deosebit de periculoase care pun în pericol mari valori
sociale. De exemplu, datorită unei pedepse aspre, infracțiunile contra siguranței
statului sunt incluse în această categorie.
Comform art. 16, cod penal clasificarea infracțiunilor se face în felul
murmător:
(1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de
prezentul cod sînt clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave,
deosebit de grave şi excepţional de grave.
(2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în
calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 2 ani
inclusiv.
(3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală
prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 5 ani inclusiv.
(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede
pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani inclusiv.
(5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie
pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce
depăşeşte 12 ani.
(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu
intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.
În funcție de gravitatea faptei săvârșite, aceasta se împarte în una dintre cele 5
categorii și tot odată se aplică pedepse în funcție de gravitatea faptei săvârșite. Ține de
latitudinea, profesionalismul și obiectivitatea judecătorului de a încadra fapta într-o
anumită categorie și respectiv aplicarea pedepsei, care în funcție de caz poate fi și
detențiune pe viață. De menționat este faptul că în Republica Moldova detenția pe
viață nu se aplică în cazul femeilor.

1.3

Prin componența infracțiunii înțelegem ansamblul condițiilor impuse de o normă

de drept penal pentru existența unei anumite infracțiuni. În partea specială a codului
Penal sunt descrise semnele specifice ale unor componente de infracțiuni concrete
prin care se delimitează de alte componente de infracțiuni.

Componentele de infracțiune pot fi clasificate după mai multe criteii,

1) După gradul de pericol social al infracțiunilor componente se clasifică în:

a) componentență de bază sau tip -sunt acelea care corespund infracțiunii în formă

simplă, fiind alcătuită din trăsături obiective și subiective fără de care nu se poate
concepe o infracțiune.

b) componentenţă agravantă - cuprinde pe lîngă componenţa de bază anumite trăsături

sau împrejurări obiective ce sporesc gradul prejudiciabil al infracţiunilor.

c)componenţa atenuantă - aceasta presupune componenţa de bază şi împrejurări care

micşorează pericolul social al faptei.

2) În functie de natura juridica deosebim :

a) Componență simplă – care cuprinde descrierea doar a unei fapte infracționale , în

felul acesta de componență toate elementele se manifestă o singură dată : o
acțiune/inacțiune , o consecință , o formă a vinovățăiei , un singitent a seinei, un
singitent la care. (majoritatea componentelor sunt simple)

b) Componența complexă- constă din trăsături ce caracterizează două sau mai multe

fapte infracționale, care pot fi pedepsite penal fiecare în parte. Componențele
complexe pot prevedea două acțiuni/inacțiuni, două forme de vinovăție, atentarea la
două obiecte,survenirea a două consecințe.(tîlhăria).

3) După specificul structurii deosebim:

a) Componenţă materială - care este specifică infracţiunilor ce se consumă în

momentul survenirii consecinţeor.

b)Componenţă formală – legiutorul se limitează doar la descrierea semnelor

acţiunilor/inacţiunilor şi nu includ consecinţele sociale periculoase în calitate de
semne obligatorii ale componenţei. pentru valoare socială ocrotită de legea penală.

1.4

Clasificarea reprezintă o metodă ştiinţifică de cunoaştere, ea având importanţă

deosebită în instrumentarul ştiinţific, inclusiv din domeniul juridico-penal. Aceasta
este catalogată ca fiind un instrument firesc de sistematizare în cadrul obiectului de
studiu şi permiţând, totodată, cunoaşterea realităţii obiective. Doar în baza unor
criterii de clasificare bine definite este posibilă delimitarea diferitelor entităţi penale,
precum şi determinarea naturii juridice a acestora. Prin urmare, metoda clasificării are
o importanţă teoretico-practică semnificativă, întrucât constituie un element al
activităţii umane, inclusiv ştiinţific.
Totodată, clasificarea după obiectul juridic oferă posibilitatea evidenţierii
condiţiilor în care poate fi desfăşurată justiţia, care, de fapt, derivă din natura relaţiilor
sociale supuse protecţiei juridico-penale. Un argument în plus îl prezintă şi faptul că
anume obiectul juridic al infracţiunii constituie acel criteriu care stă la baza
sistematizării Părţii speciale a legislaţii- lor penale, inclusiv a Republicii Moldova.
Claritatea legii se exprimă printr-un grad suficient de exactitate a prevederilor
respective, adică legea trebuie să conţină măsuri de protecţie contra acţiunilor
arbitrare ale autorităţilor publice. Pentru a satisface exigenţa previzibilităţii
prevederilor legale, legea trebuie să fie redactată în termeni suficient de clari şi
precişi, cu toate noţiunile bine definite, care permit corelarea acţiunilor organului de
urmărire penală cu exigenţele legii şi definesc în mod clar domeniul conduitei
interzise şi consecinţele nerespectării prevederilor respective.
Necesitatea clasificării infracțiunii este deosebit de importantă deoarece în funcție
de încadrarea în tipul infracțiunii săvârșite, judecătorul poate lua o decizie bazată pe
prevederile legale care pedepsește infractorul în funcție de circumstanțele, condițiile,
starea fizico-psihică șio mulți alți factori care au contribuit la săvârșirea unei acțiuni
ilegale, fie ea voită sau nevoită.
Clasificarea infracținilor este un proces amplu de cunboștere mai întâi a faptei
inspășite, analiza materilelor prezentate în instanță, ca maiapoi să fie încadrată într-o
anumită categorie. Această decizie, de încadrare într-o anumită categorie a infracțiunii
va depinde viața infractorului, acesta putând fi pedepsit, în funcție de gravitatea
infracțiunii, chiar și cu detenție pe viață.
În concluzie, necesitatea clasificării infracțiunilor este una primordială, deoarece
de aceasta va depinde siguranța și liniștea altor persoane din cercul social al
infractorului, care nefiind pedepsit corespunzător, poate aduce nesiguranță și pericol
în rândul anturajului său social, dar și a altor cetățeni ce pot avea contact direct sau
indirect cu acesta.

1.5

Infracțiunea este o acțiune ilegală, faptă ce prezintă un pericol social pentru

ceilalți și constă în săvârșirea cu vinovăție a unei abateri de la legea penală, care este
sancționată de lege.
În comformitate cu Codul penal al Republicii Moldova, articolul 14. Noţiunea
de infracţiune este defintă în felul următor:
(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de
legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.
(2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine
semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu
prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.
Inacțiunea (nonacțiunea) constă într-o comportare negativă, în neîndeplinirea unei
obligații impuse de lege. (ex : nehrănirea unui copil de vârstă fragedă și provocarea
acestuia unor dureri cauzate de lipsa hranei reprezintă infracțiune prin omisiune, adică
prin inacțiune).

Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea

infracţiunii săvâșite de către infăptuitorul ilegalității.
Prin componenţa de infracţiune înţelegem ansamblul condiţiilor impuse de o normă
de drept penal pentru existenţa unei anumite infracţiuni. În partea specială a codului
Penal sunt descrise semnele specifice unei componenţe de infracţiuni concretă prin
care se delimitează de alte componenţe de infracţiuni.
Componenţa de infracţiune are mai mulţi factori:
1) Componenţa de infracţiune reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale .
2)Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii.
3)Componenţa infracţiunii constituie temeiul stabilirii de către instanţa de judecată a
tipului şi termenului pedepsei penale.
4)Componenţa infracţiunii constituie o garanţie a drepturilor şi libertăţilor
persoanei ,contribuie la respectarea legalităţii şi ordinii de drept în societate.
Între infracțiune și componența infracțiunii există un coraport, deoarece o faptă
odată încadrată în categoria de infracțiune are și o componență constuită din
elementele infracțiunii (categoria în care este încadrată infracțiunea, timpul săvârșirii,
motivul ce a stat la baza săvârșirii infracțiunii, circumstanțe atenuante/agravante, etc.)
poate fi considerată ca infracțiune.
Infracțiunea ușoară spre exemplu, în ciuda faptului că poate conține elemente de
contravenție, prin componența ei per asamblu este încadrată de către legiuitor în
infracțiune ușoară (ex: un accident rutier). Astfel acest exemplu reflectă un coraport
dintre infracțiune și componența acesteia.
Pentru a putea delimita și a înțelege coraportul dintre aceste 2 elemente este necesar de
a înțelege raportul direct și indirect dintre acestea. În funcție de caracterul și gradul
prejudiciabil, infracțiunile sunt clasificate în următoarele categorii: ușoare, mai puțin
grave, grave, deosebit de grave și excepțional de grave. Cele mai grave infracțiuni
sunt numite crime. Trebuie menționat faptul că noțiunea de crimă din limbajul comun
nu are același înțeles cu noțiunea de crimă în sens juridic. Astfel, în această categorie
nu sunt incluse doar omorul, („crimele” de sânge) ci și alte infracțiuni deosebit de
periculoase care pun în pericol mari valori sociale. De exemplu, datorită unei pedepse
aspre, infracțiunile contra siguranței statului sunt incluse în această categorie. În fine,
ca ideie există un coraport dintre infracțiune și componența acesteia care poate fi
deosebit de complexă.
În final, pot afirma faptul că există un coraport evident dintre infracțiune și
componența acesteia, fiind 2 elemente interdependente, una fără de cealaltă având un
non-sens. Important este ca legiuitorul să studieze atât dacă fapta se încadrează sau nu
în categoria de infracțiune care mai apoi, în funcție de componența acesteia să de-a un
verdict final, de decizia căruia poate depinde în eventualitatea săvârșirii unei
infracțiuni, viața fiecărui cetățean al Republicii Moldova.