Test nr.

2
Drept intenațional public
Realizat: Echim Alexandrina, grupa 2, secția frecvență redusă
6 noiembrie 2022

Subiectul 1

1.1

Teritoriul de stat reprezintă spaţiul geografic în limitele căruia un stat îşi exercită
suveranitatea sa deplină şi exclusivă.
În dreptul internaţional teritoriul de stat este un element de o deosebită importanţă,
întrucât vizează o valoare fundamentală pentru existenţa însăşi a statelor.Teritoriul
constituie, după cum s-a mai arătat, una din premisele materiale ale existenţei statului,
alături de populaţie. Statul se bazează pe populaţia care este situată pe un anumit
teritoriu.
Asupra teritoriului său statul îşi exercită pe deplin şi în mod exclusiv suveranitatea şi
acţionează în vederea realizării sarcinilor şi funcţiilor sale, celelalte state fiind
obligate să nu aducă atingere integrităţii teritoriale a altor state şi drepturilor suverane
pe care acestea le au în limitele lor teritoriale.
Deplinătatea suveranităţii teritoriale a unui stat se exprimă prin aceea că în propriul
teritoriu fiecare stat este în măsură să determine întinderea şi natura competenţelor
sale, să reglementeze raporturile sociale în cele mai variate domenii, să-şi impună
autoritatea sa asupra întregului mecanism social şi să dispună asupra resurselor şi
bogăţiei naţionale.

1.2

Teritoriul, din punctul de vedere al regimului juridic, se împarte în trei categorii:

1. teritoriul statelor care se află sub suveranitatea lor;

2. teritorii cu regim internaţional nesupuse suveranităţii statelor;
3. teritorii cu regimuri juridice

Teritoriul de stat reprezintă spaţiul geografic în ale cărui limite sta-tul îşi exercită
suveranitatea deplină şi exclusivă şi este alcătuit din suprafeţe terestre, acvatice şi
marine, din solul, subsolul şi spaţiul aerian.

Teritoriul de stat reprezintă una din premisele materiale naturale de existenţă a statului
ca subiect principal al dreptului internaţional. Regimul juridic al teritoriului de stat
este reglementat prin legislaţia naţională a fiecărui stat, în temeiul suveranităţii sale,
cu luarea în considerare şi a prevederilor dreptului internaţional.

Teritoriile cu regimuri internaţionale nesupuse suveranităţii state-lor includ: zona

internaţională a spaţiilor submarine, spaţiul cosmic şi corpurile cereşti, marea liberă şi
Antarctica.

Regimul juridic al acestor spaţii este reglementat de principii şi norme de drept

internaţional. La baza acestui regim stă conceptul de res communis omnium, ceea ce
înseamnă patrimoniu co- mun al întregii omeniri. Aceste spaţii sunt deschise folosirii
de către toate statele şi popoarele, în condiţii de egalitate şi numai în scopuri paşnice.

Teritoriile cu regimuri juridice combinate sunt acele spaţii asupra cărora acţionează în

acelaşi timp normele dreptului internaţional şi normele dreptului intern. Aceste
teritorii cuprind:

1. zona contiguă;
2. zona economică exclusivă;
3. platoul

Zona contiguă reprezintă fâşia adiacentă mării teritoriale, care se întinde în largul

mării până la distanţa de 24 de mile marine, măsurate de la liniile de bază ale mării
teritoriale.

Zona economică exclusivă este fâşia adiacentă mării teritoriale, care se întinde în

largul mării pe o distanţă de până la 200 de mile marine de la liniile de bază de la care
se măsoară lăţimea mării teritoriale.

Platoul continental reprezintă, din punct de vedere geologic, prelungirea naturală a

ţărmului care coboară în pantă uşoară sub apele mării până la marginea continentală,
unde adâncimea este de 150-200 m, dincolo de care începe panta continentală şi
marile adâncimi. Din punct de vedere juridic, platoul continental reprezintă fundul
mărilor şi oceanelor şi subsolul acestuia, dincolo de limita exterioară a mării
teritoriale, în larg, până la o distanţă, de regulă, de 200 de mile, măsurate de la linia de
bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale.

În cadrul teritoriilor de stat şi ale teritoriilor cu regimuri internaţionale nesupuse

suveranităţii statelor există anumite regimuri juridice, cum ar fi condominiul,
servituţile internaţionale şi ce- siunea temporară de teritoriu.

1.3

După cum statele înseşi nu au rămas aceleaşi de-a lungul istoriei, nici teritoriul lor
nu a rămas imuabil.
Uneori limitele statelor s-au modificat prin voinţa populaţiei respective sau a
statelor în cauză în baza unor acte de drept civil, cum ar fi vânzarea- cumpărarea,
cesiunea, schimbul, donaţia sau arenda, dar cel mai adesea prin forţă, istoria
cunoscând extrem de numeroase situaţii când statele puternice, prin presiuni sau
războaie, au impus statelor mai slabe ori învinse modificări substanţiale ale teritoriului
lor.
Expansiunea statelor europene pe alte continente ca rezultat al descoperirilor
geografice a pus problema legitimităţii cuceririi noilor teritorii descoperite. Asemenea
teritorii erau considerate res nulius şi puteau fi însuşite potrivit teoriei priorităţii
descoperirii sau a primului descoperitor, ca orice lucru care nu aparţine nimănui, deşi
în fapt erau locuite de populaţii adesea foarte numeroase. Stabilirea chiar formală a
puterii statului descoperitor prin ridicarea unui monument sau arborarea pavilionului
unei nave era considerată drept temei juridic suficient pentru dobândire.
Odată cu încheierea, în mare, a procesului de cucerire a altor teritorii şi de constituire
a imperiilor coloniale, Congresul de la Berlin din 1885 stabilea, în special sub
impulsul Germaniei unificate care dorea să ia locul vechilor puteri coloniale în
posesiunile fictive ale acestora, unele condiţii restrictive pentru stăpânirea de teritorii,
între care ocuparea lor efectivă, ceea ce presupune posesia reală cu intenţia de a-şi
exercita suveranitatea, stabilirea unei autorităţi responsabile cu funcţii de guvernare şi
notificarea către alte state a ocupaţiei, cu precizarea situaţiei geografice şi a limitelor
teritoriului respectiv.
Recunoscându-se, însă, dreptul la război al fiecărui stat, se recunoştea în
continuare dreptul de a pune stăpânire pe teritoriile ocupate cu forţa. Aceasta se putea
face fie prin anexiune (detaşarea unei părţi din teritoriul statului ocupat), fie prin
debelaţiune (preluarea întregului teritoriu a statului ocupat şi, ca urmare, desfiinţarea
statului respectiv). Exemplele sunt numeroase, unor asemenea procedee căzându-le
adesea victimă şi ţara noastră de-a lungul istoriei (Anexarea Bucovinei în 1774, de
către Imperiul Habsburgic, a Basarabiei în 1812, apoi în 1940 de către Rusia, ca şi a
unei părţi din Transilvania în 1940 etc.).
Interzicerea războiului de agresiune a determinat ca în conformitate cu dreptul
internaţional contemporan ocuparea sau anexarea forţată a teritoriului unui stat, ori a
unei părţi din acesta, să nu mai fie permise, constituind acte ilicite care atrag
răspunderea internaţională şi obligaţia de restituire. Deci, ca răspuns la întrebare orice
modificare teritorială se poate face astăzi potrivit voinţei libere a statelor şi dreptului
la autodeterminare al popoarelor, exprimate prin adoptarea unor acte politice şi
legislative corespunzătoare ale organelor reprezentative ale statului sau ale mişcării de
eliberare naţională respective ori, în anumite conditii, prin voinţa liberă a populaţiei ce
ocupă un anumit teritoriu, exprimată sub forma unui plebiscit organizat sub control
internaţional.

În prezent pentru a se modifica teritoriul unui stat, acest aspect nu ar trebui să

afecteze securitatea și siguranța populației statului respectiv, modificările respective
fiind făcute în comformitate cu aprobarea tuturor statelor incluse în procesul
respectiv, cât și acesta să întrunească respectarea tuturor drepturilor și obligațiunilor
ca parte a dreptului internațional public. Modificarea teritoriului unui stat trebuie să
respecte principiile dreptului internațional, iar ulterior după finisarea procesului dat,
acestea noi delimitări teritoriale trebuie să fie recunoscute de către comunitatea
internațională, adică de statele lumii pentru a i se conferi un temei juridic complet și
ca cetățenii să nu aibă de suferit din punct de vedere economic, social și psihologic în
cazul în care noul teritoriu nu se recunoaște la nivel internațional și aceștia întâmpină
dificultăți de ordin juridic.
 Subiectul 2

2.1

Populaţia reprezintă, alături de teritoriu şi de autoritatea guvernamentală, unul din

elementele constitutive necesare pentru existenţa însăşi a statului .Nu se poate vorbi
de existenţa unui stat dacă acesta nu are populaţie.Populaţia este în general definită ca
totalitatea persoanelor fizice care locuiesc pe teritoriul unui stat şi sunt supuse
jurisdicţiei acestuia.Această definiţie prezintă un dublu inconvenient: ea este prea
largă, pentru că include şi alte persoane care , nefiind legate de stat prin cetăţenie, nu
pot fi considerate ca element constitutiv al statului şi totodată este prea îngustă,
necuprinzând şi pe cetăţenii proprii care, temporar sau definitiv, locuiesc pe teritoriul
altui stat.
Într-o definiţie mai corectă din punct de vedere juridic, populaţia, ca element
constitutiv al statului, cuprinde totalitatea persoanelor fizice legate de stat prin
cetăţenie.

2.2

Apatrid (din franceză apatride = lipsit de patrie) înseamnă o persoană care nu este

considerată cetățean al nici unui stat, conform legii naționale a acestuia.
Conform Convenției privind statutul apatrizilor adoptate de ONU la New York la 28
septembrie 1954 și intrate în vigoare la 6 iunie 1960, orice apatrid are obligații față de
țara unde se află, ceea ce presupune, în special, ca acesta să se conformeze legilor și
regulilor sale, precum și măsurilor luate pentru menținerea ordinii publice. Statutul
personal al unui apatrid este guvernat de legea țării de domiciliu sau, dacă nu are
domiciliu, de legea țării de reședință.

Potrivit legii Nr. 275 din 10-11-1994 cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini
şi al apatrizilor în Republica Moldova art. 2:
 Se consideră apatrid persoana care nu are cetăţenia Republicii Moldova şi nici
dovada apartenenţei sale la un  alt stat.De asmenea, în art. 3 a aceleiași legi, se
specifică că:

Cetăţenii străini şi apatrizii sînt obligaţi să respecte Constituţia Republicii Moldova

şi alte legi ale ei. Acest aspect le conferă aceleaşi drepturi, libertăţi şi îndatoriri ca şi
cetăţenilor Republicii Moldova, cu scopul de a putea convețui în aceiași ambianță ca
și cetății statului respectiv, și tot odată excluzând criteriul discriminării în baza
naționalității cetățeaului respectiv.
Cetăţenii străini şi apatrizii au dreptul la domiciliere în Republica Moldova în baza
actelor de identitate valabile, iar cei sosiţi temporar în Republica Moldova au dreptul
să se domicilieze în republică în modul stabilit de legislaţia în vigoare. Acești cetățeni
au drepturi egale ca și cetățenii obișnuiți, cum ar fi:
 Dreptul la muncă;
 Dreptul la ocrotirea sănătății;
 Dreptul la educație;
 Libertatea conştiinţei,opiniei şi a exprimării, în conformitate cu legislaţia în
vigoare.
 etc.
În cazul în care, acestor cetățeni li se încalcă anumite drepturi și interese legitime,
aceștia se pot adresa avocatului parlamentar, aceștia beneficiind în instanțele de
judecată de aceleași drepturi procedurale ca și în rândul cetățenilor Republicii
Moldova. Tot odată, pe langă drepturi, aceștia mai au și unele limite, precum ar fi:
imposibiitatea de a alege și de a fi aleși, neputând fi membri ai unor partide politice și
nu pot satisface serviciul militar în forţele armate ale Republicii Moldova.
 Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi expulzaţi din Republica Moldova, dacă:

            a) intrarea şi şederea lor în republică sînt efectuate cu încălcarea legislaţiei în

vigoare;

            b) aflarea în republică aduce prejudiciu siguranţei naţionale, ordinii, sănătăţii

ori moralei publice.

            (2) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în·baza unei convenţii
internaţionale sau în condiţii de reciprocitate în·temeiul,hotărîrii instanţei de judecată.
 De menționat este că expulzarea (surghiunirea, exilarea sau dezrădăcinarea,
proscrierea) este un tip de pedeapsă pe care un Stat poate să o impună vreunei
persoane pentru ca ar fi comis o infracțiune sau o faptă delictivă. Constă în a-l expulza
pe cineva dintr-un loc sau dintr-un teritoriu; aceasta numindu-se expulzare
limitată (fiind vorba, de obicei, de limita teritoriului asupra căreia se
extinde suveranitatea celui care impune pedeapsa).

Între prevederile Convenției privind statutul apatrizilor adoptate de ONU, se remarcă

următoarele:

 Articolul 23: Ajutorul public

Statele contractante vor acorda apatrizilor care stau legal pe teritoriul lor același
tratament în ceea ce privește ajutorul și asistența publică ca și cel acordat propriilor
cetățeni.

 Articolul 27: Actele de identitate

Statele contractante vor elibera acte de identitate oricărui apatrid de pe teritoriul lor,
care nu deține acte de călătorie valabile.

 Articolul 31: Expulzarea

1. Statele contractante nu vor expulza un apatrid aflat legal pe teritoriul lor, cu
excepția cazului când există motive de securitate națională sau ordine publică.
2. Expulzarea unui astfel de apatrid se va face pe baza unei hotărâri luate în
instanță. Cu excepția cazului când motive acute de securitate națională reclamă
altfel, apatridul va avea posibilitatea de a prezenta dovezi în apărarea sa, de a face
apel și de a fi reprezentat în acest scop în fața autorităților competente sau a
persoanei ori persoanelor special desemnate de autoritatea competentă.
3. Statele contractante vor permite unui astfel de apatrid să beneficieze de o
perioadă de timp rezonabilă în care să solicite admiterea legală într-o altă țară.
Statele contractante își rezervă dreptul de a aplica în această perioadă măsurile
interne pe care le consideră necesare.
 În concluzie, putem afirma faptul că statul Republica Moldova protejează cetățenii
apatrizi, fapt ce le confera acestora siguranță și un mediu prielnic convețuirii acestora
în statul ce îi găzduiește.

2.3

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări asupra
mediului, cadrului social şi economic. Încălzirea sistemului climatic este fără echivoc,
spune Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice (IPCC), iar
observaţiile indică creşteri ale temperaturilor medii globale ale apei şi ale oceanului, o
topire extinsă a zăpezii şi gheţii şi creşterea globală medie a nivelului mării. Este
foarte probabil ca, în mare parte, încălzirea să poată fi pusă pe seama emisiilor de
gaze cu efect de seră provenite din activităţi umane.
Convenția privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951
definește termenul de refugiat în felul următor:
(1) care a fost considerata refugiat potrivit aranjamentelor din 12 mai 1926 si 30
iunie 1928 sau potrivit conventiilor din 28 octombrie 1933 si din 10 februarie 1938
si protocolului din 14 septembrie 1939 sau ca urmare a aplicarii Constitutiei
Organizatiei Internationale pentru Refugiati. Hotaririle de neadmitere ca refugiat
luate de Organizatia Internationala pentru Refugiati in timpul mandatului sau nu
constituie o piedica pentru acordarea calitatii de refugiat persoanelor care
indeplinesc conditiile prevazute de paragraful 2 din prezenta sectiune;
(2) care, in urma unor evenimente survenite inainte de 1 ianuarie 1951 si unor
temeri justificate de a fi persecutata datorita rasei, religiei, nationalitatii,
apartenentei la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se afla in afara tarii
a carei cetatenie o are si care nu poate sau, datorita acestei temeri, nu doreste
protectia acestei tari; sau care, neavind nici o cetatenie si gasindu-se in afara tarii in
care avea resedinta obisnuita ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau,
datorita respectivei temeri, nu doreste sa se reintoarca.In cazul unei persoane care
are mai multe cetatenii, expresia tara a carei cetatenie o are vizeaza fiecare dintre
tarile a carei cetatenie o are. Nu va fi considerata ca lipsita de protectia tarii a carei
 cetatenie o are orice persoana care, fara un motiv valabil intemeiat pe o teama
justificata, nu a solicitat protectia uneia dintre tarile a carei cetatenie o are.
O soluție pentru modificarea definiției refugiatului ar fi modificarea acestui
termen în comformitate cu situația politică internațională actuală a secolului 21.
Cateva exemple de definiții a termenului de refugiat ar suna în felul următor:
1. Se consideră refugiat orice cetățean străin ce s-a refugiat în altă tară decât cea în
care este cetățean, aflat sub pericol din cauza schimbărilor climatice de pe teritoriul
propiului stat, de natură ce poate să-i atace securitatea și siguranța personală
2. Rufugiatul este acel cetățean stăin, care nu deține cetățenia statului în care a
decis să locuiască pentru o perioadă determinată de timp și căruia i-a fost fost afectată
securitatea personală din cauza unor schimbări climatice aflate pe teritoriu statului ce
locuia anterior;
3. Refugiatul este cetățeanul străin ce și-a modificat domiciliul într-o altă țară din
cauza unor evenimente survenite în propriul său stat cu privire la schimbările
climatice, fapt ce nu-i garantează acestuia siguranța și protecție.
Acestea sunt 3 exemple de definiții care pot modifica art.1, denumit "Definiția
termenului de refugiat" din Convenția privind statutul de refugiați, Aceste modificări,
s-ar conforma cerințelor și nevoilor actuale din unele state în care persistă problema
schimbărilor climatice, cum ar fi spre exemplu statele continentului african, în care
temperaturile crescând reduc cantitatea apei potabile, ceia ce scade din calitatea vieții.
Tot odată, creșterea temperaturilor poate genera și condiționa apariția unor boli și
infecții transmisibile în rândul populației, unele dintre ele putând duce și la creșterea
ratei de deces în rândul populației.
Schimbările climatice includ și topirea ghețarilor, ceia ce favorizează creșterea
nivelului mării, respectiv o parte din locuințele multor cetățeni de nivel internațional
(ex: italieni, turci, români, etc.) riscând să fie inundate și distruse, lăsând o bună parte
din oameni fără de locuințe.

De asemenea, schimbările climatice pot afecta și viața marină din cauza modificării
salinității apei , o parte din speciile maritime riscând să dispară din cauza schimbării
mediului în care convețuiesc. Pentru a stopa pierderea biodiversităţii, trebuie reduse în
mod semnificativ emisiile globale de gaze cu efect de seră, şi, în acest sens, se
stabilesc politici specifice.
Principalele surse ale gazelor cu efect de seră produse de oameni sunt:

 arderea combustibililor fosili pentru producerea de electricitate, transport,

industrie şi gospodării;
 schimbări privitoare la agricultură şi la utilizarea terenurilor, cum ar fi
defrişarea;
 depozitarea deşeurilor; şi
 utilizarea gazelor industriale fluorurate.

  Consecințele încălzirii globale sunt multiple, iar inetervenția comunității

internaționale, inclusiv a înalților oficiali a marilor state, cum fi SUA, Federația Rusă
și a UE în acest sens este una primordială pentru prevenirea și stoparea consecințelor
acestui proces iminent. Modificarea termenului de refugiat, poate fi tot odată prima
necesitate în rândul cetățenilor ce își părăsesc țara și optează pentru un loc sigur și
oportun vieții, iar exemplele de mai sus ar putea fi incluse în Convenția privind
statutul refugiaţilor.