T E S T 

pentru examen la  disciplina: DREPTUL CONFLICTELOR ARMATE

1. 1.      Ocupaţia militară

1.3. Expuneți definiția regimului ocupaţiei militare

Dicţionarul de drept internaţional public arată că “ocupaţia militară (în limba latină
«ocupatio bellica») este situaţia unui teritoriu aflat sub puterea armatei inamice (după
încetarea operaţiunilor militare), care exercită asupra lui, în mod efectiv, o autoritate
temporară.”

Cu alte cuvinte este controlul provizoriu al unei puteri de conducere asupra

unui teritoriu, Ocupația militară este un control provizoriu efectiv a unei anumite puteri
dominante asupra unui teritoriu care nu se găsește sub suveranitatea oficială a acelei entități,
control exercitat în afara voinței puterii suverane de drept a respectivului teritoriu.. Ocupația
militară se distinge de anexare prin natura sa dorit temporară , prin natura sa militară și prin
faptul că drepturile cetățenești ale puterii dominante nu sunt acordate populației subjugate.
pretenție formală suveranitate.

1.2.Analizaţi impactul regimului ocupaţiei militare asupra suveranităţii statului ocupat

Din cele mai vechi timpuri şi pînă în a doua treime a sec. al XIX-lea, regula după care
un teritoriu ocupat de inamic era considerat ca proprietate a acestuia avea o recunoaştere
generală. Potrivit acestei reguli, ocupantul putea dispune de teritoriul respectiv după bunul lui
plac: îl putea cuceri, îl putea ceda, îl putea devasta, îl putea jefui. Puterile sale discreţionare se
extindeau şi asupra locuitorilor, care puteau fi ucişi, făcuţi sclavi, vînduţi etc. Ulterior, apar
primele preocupări ale specialiştilor de a reglementa juridic situaţia de ocupaţie militară, care
se materializează în elaborarea normelor privind ocupaţia militară, norme care au pus piatra
de temelie a dreptului internaţional de ocupaţie actual. Astfel inpactul regimul ocupatiei
militare afecteaza suveranitatea statului , fapt care pune statul intro situatie fara margini si il
lasa lipsit de putere.

1.3. Formulaţi obligaţiile puterii ocupante faţă de populaţia civilă din teritoriul ocupat.
În cazul ocupației străine, relațiile dintre ocupant și civili se schimbă. Nu mai e vorba
doar de Situație de Urgență provizorie, în care se execută luptă, ci de o situație obișnuită,
uneori de lungă durată. De aceea, obligațiile ocupantului în raport cu populația civilă și a
proprietății ei crește, și odată cu ea crește obligația ei privind protecția drepturilor omului și a
face posibilă desfășurarea obișnuită a vieții de zi cu zi.
Puterea ocupantă e obligată să asigure ordinea și securitatea publică, respectând în același
timp aleșii locali. Drepturile și interdicțiile care trebuiesc apărate de către ocupant sunt:
Dreptul la viață; Dreptul la libera circulație; Dreptul de a-și câștiga existența; Dreptul la
locuință; Dreptul la proprietate; Dreptul la un proces echitabil; Dreptul la tratament medical;
Dreptul la planificarea mediului; Interzicerea pedepsei colective; Interzicerea expulzării
locuitorilor în afara teritoriului ocupat; Interzicerea populării cu civili din statul ocupant pe
teritoriul ocupat; Interzicerea aplicării presiunii de a coopera cu forțele de ocupație.

1. 2.      Răspunderea în dreptul internaţional al conflictelor armate

2.1.            Identificaţi temeiurile răspunderii în dreptul internaţional al conflictelor armate

Gravele incălcări ale dreptului umanitar sau a conflictelor armate sunt calificate de
tratatele internaţionale drept crime, deci violări ale unor obligaţii erga omnes ale statelor

Statele nu răspund penal in sensul strict al acestei forme a răspunderii juridice, ci

numai moral, politic şi material. Răspunderea morală a statelor este o formă a răspunderii
internaţionale a acestora, determinată de prejudiciul moral cauzat altui stat printr-o faptă
contrară dreptului internaţional. Repararea prejud - iciului constă, de obicei, оntr-o satisfacţie
sub forma exprimării de scuze datorate de statul-autor statului lezat. Prezentarea scuzelor este
efectuată, uneori, оn cadrul unei anumite ceremonii. Răspunderea morală poate fi concretizată
chiar şi prin aplicarea unor sancţiuni funcţionarilor sau cetăţenilor care au săvвrşit fapta sau
оn plata unor sume de bani ca despăgubiri punitive. Răspunderea morală nu are nu - mai o
funcţie reparatorie din punct de vedere moral, ci, prin reafirmarea normelor оncălcate, şi o
funcţie de pro - movare a respectării normelor dreptului internaţional. Răspunderea politică
este o formă a răspunderii internaţionale a statelor, care poate fi angajată pentru actele ilicite
de natură să atragă aplicarea unor sancţiuni оmpotriva statului delicvent, avвnd ca scop
оncetarea conduitei ilicite şi restabilirea situaţiei anterioare.

2.2.            Analizaţi angajarea răspunderii în dreptul internaţional al conflictelor armate 

Asigurarea respectării normelor dreptului internaţional se realizează prin exercitarea

constrвngerii individuale sau colective de către state, prin aplicarea de măsuri coercitive
admise de dreptul internaţional. Sancţiunile politice pot fi materializate оn condamnarea şi оn
alte luări de poziţie de dezaprobare, ruperea relaţiilor diplomatice, excluderea dintr-o
organizaţie internaţională, оntreruperea relaţiilor economice, comerciale, de comunicaţie sub
diverse forme, оncetarea totală sau parţială a efectelor tratatelor pentru оncălcarea lor
substanţială, iar pentru un act de agresiune sau de оncălcare a păcii, statele vor putea folosi
forţa armată, оn baza rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU

2.3.            Prezentaţi soluţia pentru speţa:

În luna mai a anului 1993 Consiliul de Securitate a Organizaţiei Naţiunilor Unite a instituit
Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavia. În anul 1994 Tribunalul, în
conformitate cu articolul 9 al Statutului său, s-a adresat Germaniei cu cererea de a-l extrăda pe
Duşco Tadici, sârb de naţionalitate, care a luptat de partea sârbilor bosniaci şi este acuzat de
violări grave a dreptului internaţional umanitar în Serbia şi Herţegovina.

Acuzatul în timpul examinării cazului a depus plângere în Camera de Apel a Tribunalului,

solicitând examinarea contestării sale a jurisdicţiei Tribunalului. Camera de Apel a purces la
examinarea cererii.

Argumentele acuzatului se rezumau la următoarele:

1. la elaborarea Cartei ONU nu s-a preconizat crearea de către Consiliul de Securitate a

ONU în baza capitolului VII a astfel de organe jurisdicţionale. Violări grave a
dreptului internaţional au avut loc întotdeauna, însă la acel moment n-au fost create
careva organe asemănătoare;
2. Tadici afirma, de asemenea, că Tribunalul a fost instituit ilegal, deoarece conform
principiului general de drept instanţa trebuie instituită în baza legii sau tratatului
internaţional.

Evaluați argumentele ce ţin de contestarea jurisdicţiei Tribunalului penal internaţional pentru

Iugoslavia, după cum au fost expuse de către D. Tadici.