Populaţia în dreptul internaţional public

Unitate de învăţare Nr. 10

POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10……………………………………………….. 2

10.1 Populaţia ca element constitutiv al statului............................................................. 2
10.2 Regimul juridic al străinilor.................................................................................... 3
10.3 Protecţia diplomatică............................................................................................... 4
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10…………………………………....... 6
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………............................ 6
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10………………………………………………. 7

Dreptul internaţional public I

 Populaţia în dreptul internaţional public

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 10

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 10 sunt:

 să cunoască conflictele de cetăţenie;

 să îşi însuşească noţiunile de expulzare şi extradare.

10.1 Populaţia ca element constitutiv al statului

1. Populaţia ca element constitutiv al statului

Populaţia statului a fost definită, în sens larg, ca fiind totalitatea persoanelor
care trăiesc pe teritoriul statului, indiferent de cetăţenie. Alături de cetăţenii
proprii, pe teritoriul unui stat se pot afla şi cetăţeni străini, precum şi
apatrizi, în mod permanent sau temporar, ei având un regim juridic diferit
de cel al cetăţenilor.

2. Cetăţenia
În doctrina dreptului constituţional, noţiunea de cetăţenie are două sensuri
principale. În primul rând, ea este utilizată pentru a desemna o instituţie
juridică, iar cel de-al doilea sens al noţiunii de cetăţenie vizează condiţia
juridică sau statutul juridic al persoanei care are calitatea de cetăţean, statut
creat prin anumite norme juridice. Desigur, între cele două sensuri ale
noţiunii de cetăţenie există o strânsă legătură. Dacă primul sens se axează
pe componenta obiectivă, normativă a noţiunii, cel de-al doilea are în
vedere componenta sa subiectivă, accentuând persoana ca element central
al cetăţeniei.

Cetăţenia poate fi aşadar definită ca fiind acea situaţie juridică specială a

persoanei fizice, situaţie ce rezultă din apartenenţa acelei persoane la un
anumit stat, şi care îi conferă deplinătatea existenţei şi exerciţiului
drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţia şi legile statului
respectiv.

2.1 Dobândirea cetăţeniei

În dreptul comparat, reglementările privind dobândirea de drept cetăţeniei
se subsumează la două mari sisteme consacrate: ius sanguinis şi ius solii.

2.2 Pierderea cetăţeniei

Pierderea cetăţeniei poate avea loc fie de drept (de exemplu, prin adopţia
unui minor de către cetăţeni străini), fie prin renunţare sau retragere.

2.3 Conflictele pozitive şi negative de cetăţenie.

Situaţiile în care, datorită lipsei de uniformitate între legislaţiile mai multor

state privind acordarea şi pierderea cetăţeniei, un individ are mai multe

Dreptul internaţional public I

 Populaţia în dreptul internaţional public

cetăţenii sau nu are nici o cetăţenie, poartă denumirea de conflicte de

cetăţenie.

Conflictul pozitiv de cetăţenie apare în cazul pluricetăţeniei, cel mai

frecvent sub forma bipatridiei sau dublei cetăţenii.

Conflictul negativ de cetăţenie apare atunci când, din cauza

neconcordanţelor legislaţiilor în materie, o persoană devine apatrid, sau fără
cetăţenie. Pentru a reduce aceste cazuri, au fost elaborate la nivel
internaţional o serie de convenţii: Convenţia ONU privind statutul
apatrizilor (New York, 1954) şi Convenţia pentru reducerea cauzelor de
apatridie (1961). Aceste convenţii recunosc dreptul oricărei persoane la o
cetăţenie.

Test de autoevaluare 10.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Conflicte pozitive şi conflicte negative de cetăţenie?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 3.

10.2 Regimul juridic al străinilor

Regimul juridic al străinilor este stabilit de către fiecare stat în parte şi

constă în determinarea drepturilor şi obligaţiilor străinilor, condiţiile în
care aceştia pot intra, rămâne şi părăsi teritoriul statului ş.a.

Tratamentul aplicabil strănilor cunoaşte mai multe forme, rezultate din

practica statelor:
a) regimul naţional, conform căruia cetăţenii străini beneficiază de
aceleaşi drepturi ca şi proprii cetăţeni ai statului, cu excepţia drepturilor
politice;
b) regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate, în temeiul căruia statul
acordă străinilor, în temeiul unor tratate internaţionale, regimul cel mai
favorabil care a fost acordat cetăţenilor unui stat terţ.

Doctrina dreptului internaţional a subliniat necesitatea stabilirii unui

standard minim internaţional în privinţa regimului străinilor
(international minimum standard).

Din practica actuală a statelor rezultă aplicarea combinată a regimurilor

menţionate în privinţa străinilor aflaţi pe teritoriul lor. În România,
regimul străinilor este reglementat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului

Dreptul internaţional public I

 Populaţia în dreptul internaţional public

nr. 194/20021, aprobată cu unele modificări prin Legea nr. 357/2003.2

Probleme deosebite, sub aspectul dreptului internaţional, au apărut în
privinţa extrădării şi expulzării.

EXTRĂDAREA este actul prin care un stat predă, în anumite condiţii, la

cererea altui stat, o persoană aflată pe teritoriul său, presupusă a fi autoarea
unei infracţiuni, pentru a fi judecată sau pentru a executa o pedeapsă la
care a fost condamnată anterior.

EXPULZAREA este actul prin care un stat constrânge unul sau mai mulţi
străini aflaţi pe teritoriul său să-l părăsească, în situaţia în care aceştia
devin indezirabili ca urmare a săvârşirii unor fapte care încalcă legile sau
interesele acelui stat.

Test de autoevaluare 10.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Extrădarea?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 4.

10.3 Protecţia diplomatică

Obiectul protecţiei diplomatice a unui stat sunt proprii cetăţeni aflaţi pe

teritoriul altui stat şi care au suferit prejudicii. Protecţia diplomatică este
una din obligaţiile misiunilor diplomatice ale statului respectiv. Protecţia
diplomatică derivă din legătura de cetăţenie între persoana fizică şi stat.

Constituţia României prevede, în art. 17, dreptul la protecţie diplomatică

a cetăţenilor români, în ambele dimensiuni ale acestuia.

Categorii speciale: regimul refugiaţilor şi al persoanelor strămutate

Persoanele refugiate reprezintă o categorie distinctă de străini existenţi, la
un moment dat pe teritoriul unui stat. La nivelul dreptului internaţional
public, s-a dezvoltat, în mod special după cel de-al doilea război mondial,
un "drept internaţional al refugiaţilor", care grupează normele privind
protecţia specială a acestor persoane. Dreptul refugiaţilor are două
dimensiuni: cea universală şi cea regională.

Principalele surse ale dreptului refugiaţilor la nivel universal şi regional

sunt:
- Convenţia privind statutul refugiaţilor (1951);
- Protocolul la Convenţia privind statutul refugiaţilor (1967);

1
Publicată în M.Of. nr. 955/2002.
2
Publicată în M.Of., nr. 537/2003.
4

Dreptul internaţional public I

 Populaţia în dreptul internaţional public

- Convenţia Organizaţiei Unităţii Africane privind aspecte specifice ale

problemelor refugiaţilor (1969);
- Regulile comune europene asupra azilului (Tampere, 1999).

Alături de aceste norme, s-a dezvoltat şi un corpus complex de soft law,

care cuprinde: Declaraţia ONU asupra Azilului Teritorial, rezoluţii ale
Consiliului de Securitate ONU, reguli elaborate de Înaltul Comisariat al
Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi ş.a. În aplicarea acestor surse
internaţionale, fiecare stat şi-a dezvoltat propriul sistem de protecţie a
refugiaţilor.

Statutul persoanelor refugiate cuprinde o serie de drepturi şi obligaţii

reglementate atât de Convenţia din 1951, cât şi de dreptul intern al statelor.
Astfel, Convenţia stabileşte, în art.2, obligaţia generală a refugiaţilor de a
se conforma legilor, regulamentelor, precum şi măsurilor luate pentru
menţinerea ordinii publice, în ţara în care se află. Pe de altă parte, statele
părţi la Convenţie se obligă:
- să aplice dispoziţiile acesteia fără discriminări;
- să acorde refugiaţilor un tratament cel puţin la fel de favorabil ca şi cel
acordat cetăţenilor, în ce priveşte libertatea de a practica religia lor şi
libertatea de instruire religioasă a copiilor lor;
ş.a.

Unul din cele mai importante principii ale dreptului refugiaţilor este cel al
non-returnării (principle of non-refoulement), în temeiul căruia statele se
obligă să nu expulzeze sau să nu returneze, în nici un fel, un refugiat, peste
frontierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea sa ar fi ameninţate pe
motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social
sau opinii politice (art. 33 al Convenţiei).

În România, regimul juridic al refugiaţilor este reglementat de Ordonanţa

nr. 102/2000, aprobată, cu unele modificări, prin Legea nr. 323/2001.3

Azilul teritorial
Acordarea azilului teritorial reprezintă un drept suveran al statului privind
intrarea şi şederea pe teritoriul său a unor persoane de altă cetăţenie, care
sunt supuse în ţara de origine unor persecuţii pentru activităţi politice,
religioase. Dreptul de a acorda sau de a refuza acordarea azilului teritorial
este o manifestare a suveranităţii statului. La baza acordării azilului stau,
de regulă, raţiuni umanitare. De aceea, această acordare nu poate fi
considerată un act inamical faţă de statul de origine al celui care solicită
azilul.

3
Publicată în M.Of., partea I, din 27 iunie 2001.
5

Dreptul internaţional public I

 Populaţia în dreptul internaţional public

Test de autoevaluare 10.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Azilul teritorial?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 5.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 10.

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

În loc de rezumat
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 10 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10

Populaţia în dreptul internaţional public?

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 10.1
Situaţiile în care, datorită lipsei de uniformitate între legislaţiile mai
multor state privind acordarea şi pierderea cetăţeniei, un individ are mai
multe cetăţenii sau nu are nici o cetăţenie, poartă denumirea de conflicte
de cetăţenie.
Conflictul pozitiv de cetăţenie apare în cazul pluricetăţeniei, cel mai
frecvent sub forma bipatridiei sau dublei cetăţenii.
Conflictul negativ de cetăţenie apare atunci când, din cauza
neconcordanţelor legislaţiilor în materie, o persoană devine apatrid, sau
fără cetăţenie. Pentru a reduce aceste cazuri, au fost elaborate la nivel
internaţional o serie de convenţii: Convenţia ONU privind statutul
apatrizilor (New York, 1954) şi Convenţia pentru reducerea cauzelor de
apatridie (1961). Aceste convenţii recunosc dreptul oricărei persoane la o
cetăţenie.

Răspuns 10.2
EXTRADAREA este actul prin care un stat predă, în anumite condiţii, la
cererea altui stat, o persoană aflată pe teritoriul său, presupusă a fi autoarea
unei infracţiuni, pentru a fi judecată sau pentru a executa o pedeapsă la
care a fost condamnată anterior.

Dreptul internaţional public I

 Populaţia în dreptul internaţional public

Răspuns 10.3
Azilul teritorial
Acordarea azilului teritorial reprezintă un drept suveran al statului privind
intrarea şi şederea pe teritoriul său a unor persoane de altă cetăţenie, care
sunt supuse în ţara de origine unor persecuţii pentru activităţi politice,
religioase. Dreptul de a acorda sau de a refuza acordarea azilului teritorial
este o manifestare a suveranităţii statului. La baza acordării azilului stau,
de regulă, raţiuni umanitare. De aceea, această acordare nu poate fi
considerată un act inamical faţă de statul de origine al celui care solicită
azilul.

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10

1. Florica Brașoveanu, Instituții fundamentale ale dreptului internațional

public, Editura Sitech, Craiova, 2016.
2. Bianca Selejan - Guţan, Drept internaţional public. Editura
Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2003.
3. Dumitru Mazilu, Drept internaţional public, vol. I si II, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2008.
4. Adrian Nastase, Drept internaţional public, Editura. All Beck,
Bucureşti, 2007.

Dreptul internaţional public I