Subiectele dreptului internaţional

Unitate de învăţare Nr. 4

SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 4………………………………………………...... 2

4.1 Statele subiecte primare ale dreptului internaţional public....................................... 2
4.2 Criteriile de identificare a statelor în dreptul internaţional....................................... 2
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4……………………………………....... 5
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare…………………............................ 6
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4………………………………………………..... 7

Dreptul internaţional public I

 Subiectele dreptului internaţional

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 4

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 4 sunt:

 să cunoască subiectele dreptului internaţional public;

 să îşi însuşeasca succesiunea şi recunoaşterea statelor;

4.1 Statele – subiectele primare ale dreptului internaţional public

Introducere
Categorii de subiecte în dreptul internaţional public contemporan:
a) statele ;
b) organizaţiile internaţionale interguvernamentale.

Alte entităţi, cum ar fi popoarele şi mişcările de eliberare naţională,

organizaţiile neguvernamentale internaţionale, societăţile
transnaţionale, sunt incluse de unii autori în categoria subiectelor
dreptului internaţional. Acestea au un statut special, putând dobândi
anumite drepturi şi asuma anumite obligaţii internaţionale, dar fără a
dispune de o capacitate juridică deplină pe plan internaţional. De
asemenea, o poziţie aparte în privinţa capacităţii juridice de drept
internaţional o ocupă individul.

Test de autoevaluare 4.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Categorii de subiecte în dreptul internaţional public?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 2.

4.2 Criterii de identificare a statelor în dreptul intenaţional

Convenţia de la Montevideo privind drepturile şi îndatoririle statelor din

19331 cuprinde o un set complet de criterii pentru identificarea statelor.
Art. 1 al acestei convenţii stabileşte că statul, ca persoană în dreptul
internaţional, trebuie să aibă următoarele caracteristici:
a) o populaţie permanentă;
b) un teritoriu determinat;
c) o autoritate guvernamentală;
d) capacitatea de a intra în relaţii cu alte state.

1 Adoptată de a 7-a Conferinţă Internaţională a Statelor Americane. Definiţia statului cuprinsă în această
Convenţie este astăzi considerată ca făcând parte din dreptul internaţional cutumiar.
2

Dreptul internaţional public I

 Subiectele dreptului internaţional

Statele sunt cele mai importante subiecte ale dreptului internaţional

public, în calitatea lor de colectivităţi umane organizate care se bucură de
suveranitate: de altfel, suveranitatea este cea care asigură "baza politică şi
juridică a calităţii statului ca subiect de drept internaţional".

Suveranitatea şi egalitatea statelor

Suveranitatea şi egalitatea statelor reprezintă principii de bază ale
dreptului internaţional şi ale societăţii internaţionale. Doctrina dreptului
internaţional a identificat cele mai importante consecinţe ale celor două
principii:
a) suveranitatea implică în primul rând competenţa exclusivă asupra unui
teritoriu determinat şi asupra populaţiei ce îl ocupă;
b) suveranitatea implică obligaţia de non-ingerinţă a altor state în zona de
competenţă exclusivă a statului;
c) suveranitatea şi egalitatea statelor implică dependenţa oricăror obligaţii
ce decurg din cutumă sau din tratate de acordul statului ce se obligă;
d) dreptul statelor de a-şi stabili liber regulile interne, de a defini şi încheia
liber relaţiile internaţionale, de a aparţine sau nu organizaţiilor
internaţionale etc.

Elementele statului
1. Teritoriul reprezintă spaţiul în cadrul căruia se exercită suveranitatea
de stat. Elementele teritoriului sunt: solul, subsolul, apele interioare,
marea teritorială, spaţiul aerian.
2. Populaţia este colectivitatea umană aflată în mod permanent sau
temporar pe un anumit teritoriu, formată din cetăţeni ai statului respectiv,
precum şi din cetăţeni străini şi apatrizi.
3. Autoritatea guvernamentală reprezintă ansamblul de organe care
exercită prerogativele suveranităţii în limitele teritoriului determinat şi
asupra populaţiei aflate pe acest teritoriu.
4. Capacitatea de a intra în relaţii cu alte state, denumită şi
"independenţă", a fost considerată de jurişti ca Charles Rousseau şi
Guggenheim ca fiind criteriul decisiv în determinarea existenţei statului.
Unele tipuri speciale de state în dreptul internaţional contemporan
1. Federaţia sau statul federal;
2. Asociaţiile de state;
3. Vaticanul;
Recunoaşterea internaţională a statelor şi guvernelor;
Recunoaşterea poate fi definită ca acea manifestare unilaterală de voinţă
prin care un stat constată existenţa anumitor acte, fapte sau situaţii care
pot avea consecinţe asupra drepturilor şi obligaţiilor sale sau asupra
intereselor sale politice şi declară expres sau admite implicit că acestea
constituie elemente pe care se vor baza relaţiile sale juridice viitoare în
raport cu noua situaţie sau entitate.

Recunoaşterea poate fi determinată de o serie de situaţii juridice noi care

pot influenţa relaţiile dintre state, cum ar fi: crearea unui stat nou,
instalarea unui guvern nou, modificări teritoriale, apariţia unei stări
3

Dreptul internaţional public I

 Subiectele dreptului internaţional

insurecţionale etc. Cel mai frecvent însă, recunoaşterea apare în legătură

cu apariţia unor state sau guverne noi.

Recunoaşterea statelor
Recunoaşterea unui stat reprezintă manifestarea de voinţă prin care un stat
admite, în mod expres sau tacit, că o entitate politică întruneşte criteriile
de existenţă a unui stat nou cu personalitate juridică deplină de drept
internaţional. Actul recunoaşterii conţine, deci, manifestarea de voinţă a
statului de a considera entitatea respectivă membru al comunităţii
internaţionale.

În principiu, recunoaşterea are un caracter discreţionar, neexistând nici o

obligaţie în acest sens în sarcina statelor. Recunoaşterea are şi un caracter
neuniform. Nu există un set general aplicabil de reguli care să determine
modalităţile şi criteriile recunoaşterii statelor. La nivelul Comunităţii
Europene a fost elaborate, în anul 1991, două declaraţii privind
recunoaşterea, generate de dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice şi a
fostei Iugoslavii.

Una din cele mai controversate probleme privind recunoaşterea statelor

este cea a efectelor acesteia. Există două mari curente de opinie în această
privinţă: cei care susţin existenţa unui efect constitutiv al recunoaşterii şi
cei care susţin că recunoaşterea are doar un efect declarativ.
Formele recunoaşterii. Recunoaşterea statelor poate fi:
- expresă şi tacită;
- de iure şi de facto;
- individuală şi colectivă.

Recunoaşterea guvernelor este actul unilateral prin care un stat

consideră guvernul altui stat ca organ capabil să stabilească relaţii
bilaterale între cele două state. Acest tip de recunoaştere apare atunci când
o nouă autoritate guvernamentală se instalează la putere prin forţă, cu
schimbarea ordinii constituţionale a statului, de regulă ca urmare a unei
revoluţii sau lovituri de stat.

Succesiunea statelor
În contextul mai larg al statului ca subiect primar al dreptului internaţional
public, poate apărea problema modificării structurii comunităţii
internaţionale prin dispariţia unor state prin, dezmembrare sau separare,
urmată de regruparea componentelor (prin fuziune sau absorbţie) ori
formarea unor state noi. O altă cauză a creerii unor state noi a fost procesul
de decolonizare. În aceste situaţii, se pune problema transmisiunii
drepturilor şi obligaţiilor vechiului stat, problemă ce face obiectul
instituţiei succesiunii statelor.

În cadrul ONU, Comisia de Drept Internaţional a elaborat două convenţii

multilaterale cu caracter de codificare în materia succesiunii statelor:
Convenţia referitoare la succesiunea statelor cu privire la tratate (Viena,
1978, intrată în vigoare în 1996) şi Convenţia referitoare la succesiunea
4

Dreptul internaţional public I

 Subiectele dreptului internaţional

statelor cu privire la bunuri, arhive şi datorii (Viena, 1983; nu a intrat

încă în vigoare). Aceste convenţii cuprind şi o definiţie a instituţiei
succesiunii: "prin expresia succesiune a statelor se înţelege substituirea
unui stat în locul altuia, în ceea ce priveşte răspunderea pentru relaţiile
internaţionale ale unui teritoriu".

Domeniul cel mai complex al succesiunii statelor este cel al succesiunii la

tratate. Dacă numai o parte a unui teritoriu trece de la statul predecesor la
statul succesor, tratatele încheiate de statul predecesor îşi încetează
aplicabilitatea pe acest teritoriu, în timp ce tratatele încheiate de statul
succesor îşi extind câmpul de aplicare şi pe teritoriul care a devenit parte
a statului succesor.

Test de autoevaluare 4.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Recunoaşterea statelor?

Răspunsul la test se găseste la pagina 4.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 4.

Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în

În loc de rezumat
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 4 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4

Statul – subiect principal al dreptului internaţional public?

Dreptul internaţional public I

 Subiectele dreptului internaţional

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 4.1
4.1. Categorii de subiecte în dreptul internaţional public contemporan:
a) statele ;
b) organizaţiile internaţionale interguvernamentale.
Alte entităţi, cum ar fi popoarele şi mişcările de eliberare naţională,
organizaţiile neguvernamentale internaţionale, societăţile
transnaţionale, sunt incluse de unii autori în categoria subiectelor
dreptului internaţional. Acestea au un statut special, putând dobândi
anumite drepturi şi asuma anumite obligaţii internaţionale, dar fără a
dispune de o capacitate juridică deplină pe plan internaţional. De
asemenea, o poziţie aparte în privinţa capacităţii juridice de drept
internaţional o ocupă individul.

Răspuns 4.2
Recunoaşterea statelor
Recunoaşterea unui stat reprezintă manifestarea de voinţă prin care un stat
admite, în mod expres sau tacit, că o entitate politică întruneşte criteriile
de existenţă a unui stat nou cu personalitate juridică deplină de drept
internaţional. Actul recunoaşterii conţine, deci, manifestarea de voinţă a
statului de a considera entitatea respectivă membru al comunităţii
internaţionale.
În principiu, recunoaşterea are un caracter discreţionar, neexistând nici o
obligaţie în acest sens în sarcina statelor. Recunoaşterea are şi un caracter
neuniform. Nu există un set general aplicabil de reguli care să determine
modalităţile şi criteriile recunoaşterii statelor. La nivelul Comunităţii
Europene a fost elaborate, în anul 1991, două declaraţii privind
recunoaşterea, generate de dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice şi a
fostei Iugoslavii.
Una din cele mai controversate probleme privind recunoaşterea statelor
este cea a efectelor acesteia. Există două mari curente de opinie în această
privinţă: cei care susţin existenţa unui efect constitutiv al recunoaşterii şi
cei care susţin că recunoaşterea are doar un efect declarativ.
Formele recunoaşterii. Recunoaşterea statelor poate fi:
- expresă şi tacită;
- de iure şi de facto;
- individuală şi colectivă.

Dreptul internaţional public I

 Subiectele dreptului internaţional

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4

1. Florica Brașoveanu, Instituții fundamentale ale dreptului internațional

public, Editura Sitech, Craiova, 2016.
2. Bianca Selejan - Guţan, Drept internaţional public. Editura
Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2003.
3. Dumitru Mazilu, Drept internaţional public, vol. I si II, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2008.
4. Adrian Nastase, Drept internaţional public, Editura. All Beck,
Bucureşti, 2007.

Dreptul internaţional public I