Rogojan Alexandra

AN: II
GRUPA: IV

Drept internațional public

An II.

TEST GRILĂ

1. Definiția dreptului internațional public.

2. Care sunt elementele statului pentru a fi subiect de drept internațional ?
3. Care sunt formele recunoașterii internaționale ?
4. Izvoarele dreptului internațional public. Enunțare.
5. Cine sunt subiecții dreptului internațional public ?
6. Care este teritoriul de stat și care sunt limitele sale ?

REZOLVARE:

1.Dreptul internațional public este totalitatea normelor asupra cărora au convenit

două sau mai multe state în scopul regulării raporturilor lor social-politice sau
care au păstrat puterea de drept, sub forma dreptului consuetudinar.

2. Statul pentru a fii subiect de drept internțional trebuie să întrunească

urmatoarele elemente: - teritoriul bine definit;
- o populație relativ permanentă;
- un guvern care exercită o autoritate efectivă și
deplină asupra acestui teritoriu și populații, precum și capacitatea de a
reprezenta în mod real acea populație și acel teritoriu în relațiile cu alte state.

3. Problema recunoașterii internaționale este una deosebit de importantă din

punct de vedere atât al teoriei dreptului cât și al practicii internaționale a statelor
și celorlalte subiecte ale acestei ramuri de drept. Indiferent că discutăm despre
 Rogojan Alexandra
AN: II
GRUPA: IV
recunoașterea statelor sau a guvernelor, avem de-a face cu acte unilaterale ale
statelor de la care provin acestea. Din acest punct de vedere, recunoașterea
internațională întrunește acele caracteristici sau forme pe care literatura juridică
le-a enunțat cu claritate:
 este un act individual;
 este un act unilateral cu caracter discrețional;
 ca și act declarativ este unul pur și simplu;
 nu produce efecte ex nunc ceea ce înseamna ca personalitatea juridică a
statului este recunoscută la data întrunirii celor trei elemente respectiv
teritoriu populație și un guvern;
 recunoașterea statelor se face cu caracter definitiv, ceea ce semnifică că o
dată recunoașterea acordată nu mai poate fi retrasă.

4. Teoria dreptului definește izvorul de drept ca fiind forma de mafinestare a

normei juridice, modul în care acesta se materializează. Ele sunt izvoare
primordiale și fundamentale pentru această ramură de drept care este dreptul
internațional public.
Primul izvor este cutuma care a fost primul izvor de drept nu numai în
această materie ci si a dreptului în general, dacă privim lucrurile din perspectivă
istorică astfel cutuma este definită ca fiind o practică indelungată în timp și
constantă căreia subiecții de drept îi dau caracter obligatoriu.
Cel de-al doilea izvor de drept asupra căruia există unanimitate de opinii
este tratatul sau convenția internațională. Înteles ca un acord de voință intre două
sau mai mulți subiecți de drept internațional public, tratatul sau convenția
internațională reprezintă în prezent cel mai important izvor de drept.
 Rogojan Alexandra
AN: II
GRUPA: IV
Concluzia nu poate fi decât una singură. Izvoare de drept internațional nu
pot fi decât cele care întrunesc în mod cumulativ anumite caracteristici, la ora
actuală nu pot fi decât cutuma și tratatul sau convenția internațională.

5. Una din categoriile de persoane juridice căreia nu i se contestă calitatea de

subiect de drept internațional public este statul. Considerat subiect original și
primar al dreptului internațional public, statul este în deplinătatea exercitării
drepturilor și atributelor sale derivate din suveranitate și independență. Aceste
atribute sunt, indispensabile pentru ca manifestarea sa de voință să fie neviciată
deci ca ea să reprezinte un acord valabil din punct de vedere juridic. Înafara
acestor atribute, statul mai trebuie să indeplinească niște condiții preliminare am
spune noi, dar ele constituie obiectul unei abordări ulterioare. Ne referim la
existența unor condiții privind teritoriul și populația. În lumea contemporană,
statele sunt acele entități care participă in mod esențial și majoritar la crearea
normelor juridice internaționale, nașterea unor norme juridice noi sau
modificarea, actualizarea, celor deja existente.
A doua categorie de subiecți de drept internațional sunt organizațiile
internaționale cu caracter guvernamental. Aceste organizații sunt înființate de
state în vederea reglementării domeniilor internaționale care intereseaza statele
în cauză. De regulă, organizațiile internaționale au ca și domeniu de activitate, o
anumită felie, dacă ne este permisă utilizarea unui asemenea termen, și nu
întregul domeniu al vieții internaționale. Această specializare este una din
caracteristicile acestor organizații internaționale cu precizarea că există și
excepții notabile cum este Organizația Națiunilor Unite, singura organizație
universală din zilele noastre.
O a treia categorie de subiecți de drept internațional public necontestat de
literatura juridică sunt organizațiile – mișcările naționale – care luptă pentru
dobândirea independenței și suveranității naționale. Calitatea lor de subiect de
drept derivă din principiul dreptului la autoguvernare, la obținerea independenței
 Rogojan Alexandra
AN: II
GRUPA: IV
naționale ca atare în cazul existenței unor forme de organizare politică, a unor
structuri care reprezintă în mod real o asemenea mișcare sau populație, ele pot
participa în numele acestor populații sau mișcări la semnarea unor acorduri
internaționale.
În concluzie, unii autori apreciaza că există și alți subiecți de drept
internațional public, dar cele enunțate si explicate mai sus sunt principalii
subiecți de drept internațional public.

6. Pentru a exista un stat are nevoie de un teritoriu pentru că acesta nu poate sta
în aer, astfel teritoriul unui stat este format din suprafața uscatului, a apelor
interioare și de frontieră respectiv spațiul aerian. Tot din teritoriul național face
parte și subsolul terestru respectiv de sub apele teritoriale. Teritoriul de stat este
acea parte a globului asupra căruia statul își exercită suveranitatea sa exclusivă
și deplină. Delimitarea sau limitarea teritoriului se face prin frontiere. Acestea
sunt desemnate ca fiind acele linii naturale ( frontiere orografice ) sau imaginare
( geometrice ) care desparte si delimitează teritoriile statelor. Prin linii naturale
ne referim și la diverse cursuri de ape, alte linii naturale de demarcație cum pot
fi culmi muntoase, etc.
În situațiile în care frontiera este delimitată prin linii imaginare, discutăm
despre frontiere convenționale stabilite prin acordul statelor și care sunt trasate
și identificate prin diverse mijloace ( borne sau stâlpi de frontieră, etc.).
Procedura de delimitare a acestor trasee care constituie frontiera dintre state este
o procedură laborioasă care reclamă munca a diverse grupe de experți,
specialiști în diverse domenii, juriști, geografi, topografi, etnografi, etc.
În concluzie, ceea ce trebuie amintit, cu frontiera de stat este aspectul care
se referă la diferențierea regimului frontierei de cel al zonei de frontieră. Dacă
frontiera este delimitată și stabilită în comun acord de statele care au teritorii
învecinate, pe baza unei convenții internaționale, regimul juridic al zonei de
frontieră este un regim stabilit pe baza legislației interne a fiecărui stat în parte.