Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT
DISCIPLINA
Studenta:
Văsuian C. Claudia-Raluca
An IV
Forma de învățământ: FR
Grupa 2406
- 18 ianuarie 2022 -
1
CUPRINS
INTRODUCERE
Considerații generale
Definiția dreptului internațional public
Noțiunea de drept diplomatic și consular
CAPITOLUL I
CAPITOLUL II
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
2
INTRODUCERE
Dreptul internațional public este un ansamblu de norme juridice create în vederea reglementării
raporturilor dintre state, dar și între acestea și alte subiecte de drept internațional public. Aceste
norme sunt exprimate prin tratate și alte izvoare de drept și sunt duse la îndeplinire prin
respectarea lor de bunăvoie ori prin luarea unor măsuri de constrângere, exercitate individual sau
colectiv1.
Dreptul internațional s-a dezvoltat din necesitatea formării unui cadru ordonat pentru relațiile
internationale, primele reguli de conduită formându-se încă din timpuri străvechi, înainte de
apariția statelor.
Pe de o parte, dreptul diplomatic este o ramură a dreptului internațional, are ca obiect diferite
aspecte ale activității diplomatice desfășurate de organele pentru relații externe și cuprinde
totalitatea normelor juridice privind, competenta, organizarea și sarcinile acestor organe.
Pe de altă parte, dreptul consular este format din totalitatea regulilor și normelor ce
reglementează relațiile consulare, funcționarea oficiilor consulare, precum și statutul juridic al
acestora.
1
A se vedea V. Crețu, Drept internaţional public, ediţia a IV-a revăzută şi adăugită, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2006, pag. 20.
3
CAPITOLUL I
Subiectul de drept internațional public este acea entitate care participă la raporturile juridice ale
dreptului internațional public, obține drepturi și își asumă obligații internaționale, deci
beneficiază de personalitate juridică internațională. De asemenea, subiecții dreptului
internațional public poartă răspundere internațională și se deosebesc între ei prin modul de
formare și scopurile lor.
Statul se definește ca o colectivitate umană care este instalată permanent pe un teritoriu și care se
bucură de suveranitate. De asemenea, doar statul posedă totalitatea obligațiilor și drepturilor cu
caracter internațional și nu este doar un subiect al dreptului internațional, ci și un creator al
acestuia2.
Organizațiile internaționale sunt subiecte ale dreptului internațional, întrucât acestea posedă
drepturi și au aptitudinea de a dobândi și îndeplini atribuțiile în baza statutușui sau a altor acte
constitutive.
Pe de altă parte, mişcărilor de eliberare naţională li s-a recunoscut calitatea de subiecţi de drept
internaţional în relațiile cu alţi subiecţi de drept internaţional după cel de-al doilea Război
Mondial.
2
A se vedea Ion Diaconu, Drept internaţional public, Editura Lumina Lex, 2007, pag. 164.
4
Vaticanul este subiect de drept internaţional chiar dacă nu poseda elementele specifice statului.
CAPITOLUL II
Problemele esențiale ale comunității internaționale au fost și sunt pacea și războiul, care au dus
la modificări politico-judiciare importante în ceea ce privește relațiile dintre state.
Diferendele internaționale se împart în juridice și politice, statele fiind entități cu grade diferite
de dezvoltare în plan politic, economic și social, dar și cu tradiții diverse, de aici și interesele
contradictorii ale acestora3.
Diferendele internaționale sunt neînțelegerile între două sau mai multe subiecte de drept
internațional și presupun formularea de pretenții și contrapretenții.
Arbitrajul internațional;
Instanțele de judecată internaționale.
Arbitrajul internațional a apărut încă din antichitate și prezintă anumite caractere specifice.
Astfel, părțile supun un diferend arbitrajului fie printr-un acord numit compromis, fie pe calea
unei clauze compromisorii incluse în anumite tratate ori printr-un tratat general de arbitraj
permanent.
3
A se vedea O. Bălan, Drept Internațional Public, volumul I, Ed. Serbenco, Tipografia Centrală, Chişinău, 2001.
5
Acordurile de arbitraj definesc litigiul, desemnează organul arbitral, îi stabilesc competența și
fixează regulile de procedură, întrucât au ca obiect litigiul concret ce s-a ivit între părți.
O sentinţă arbitrală poate fi lovită de nulitate pentru vicii precum depăşirea competenţelor de
către arbitri, pronunţarea sentinţei sub influenţa constrângerii ori în situația în care compunerea
organului arbitral a fost nereglementară.
Arbitrajul internațional are caracter judiciar, consensual, limitat și suplu. Avantajele acestuia
sunt următoarele:
Justiția internațională s-a extins la anumite domenii concrete și s-au creat: Tribunalul
Internațional pentru Dreptul Mării, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, Curtea de
Justiție (de la Luxemburg) a Comunităților Europene (organul juridic suprem al Uniunii
Europene) etc.
CONCLUZII
Dreptul internațional public este un ansamblu de norme juridice create în vederea reglementării
raporturilor dintre state, dar și între acestea și alte subiecte de drept internațional public.
Subiectul de drept internațional public este acea entitate care participă la raporturile juridice ale
dreptului internațional public, obține drepturi și își asumă obligații internaționale,
Statele dețin o poziție dominantă, întrucât sunt subiecte principale, originare, universale și tipice
ale dreptului internațional public.
BIBLIOGRAFIE
1. Constituția României;
2. Plastra, George, Manual de drept internaţional public, Bucureşti, 1927, pag. 163;
3. Duculescu, Victor și Nicolae Ecobescu, Drept internaţional public, Bucureşti, 1993, pag. 154;
4. Năstase, Adrian și Dumitra Popescu, Drept internaţional public, Ed. Șansa SRL, 1997, pag. 308;
5. Beşteliu, Raluca-Miga, Introducere in drept internaţional public, Bucureşti, 1998, pag. 302;
6. Aurescu, B.; A. Bolintineanu; A. Năstase, Drept internaţional contemporan, ediţia a 2-a revăzută
şi adăugită, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2000, pag. 2;
7. Bălan, O., Drept Internațional Public, volumul I, Ed. Serbenco, Tipografia Centrală, Chişinău,
2001;
8. Burian, Alexandru, Diplomaţia prin organizaţii internaţionale // „Revista de Filosofie şi Drept”,
2001, pag. 20-24;
9. Bălan, O. și Al. Burian, Drept Internațional Public, volumul II, Chişinău, Tipografia Centrală,
2003;
10. Bălan, O. și Al. Burian, Drept Internațional Public, ediția a II-a, Ed. Serbenco, Chişinău, 2005;
11. Creţu, V., Drept internaţional public, ediţia a IV-a revăzută şi adăugită, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2006, pag. 20;
12. Onica-Jarka, B.; C. Brumar; D.-A. Deteşeanu, Drept internaţional public. Caiet de seminar,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 1;
13. Diaconu, Ion, Drept internaţional public, Editura Lumina Lex, 2007, pag. 164;
14. Burian, Alexandru, Teoria relaţiilor internaţionale (Ediţia a 3-a, revăzută şi adăugită) -
Chişinău, 2008, pag. 624;
15. Beșteliu, Raluca-Miga, Drept internațional public, Volumul I, Editura C.H.Beck, București,
2010;
16. Anghel, Ion, Dreptul diplomatic şi dreptul consular, Editura Universul Juridic, 2011;
17. Corlățean, Titus, Protecția europeană și internațională a Drepturilor Omului, ediția a II-a,
Universul Juridic, București, 2015;
18. www.juridice.ro.