Drept international – curs 1 – 03.10.

2023
Denumirea"Drept internaţional"

Sintagma ‚,drept international" a aparut in epoca modernă, fiind folosită pentru prima dată de filosoful şi
juristul englez Jeremy Bentham într-o lucrare publicată în 1789.

În secolul XVIl autori ca Grotius, Puffendorf şi Vattel au folosit expresia ‚,jus gentium" (dreptul ginţilor,
dreptul popoarelor).

Actualmente, expresia ,Drept internaţional public" sau ,Drept internaţional" (In engleză Public International
Law", în franceză ,,Droit international public") s-a generalizat atât în doctrină, cât și în practica diplomatică.

Expresia ,,drept international public”

Semnifica faptul ca obiectul reglementării îl constituie relatiile internationale (interstatale și/sau între alte
subiecte de drept internaţional), spre deosebire de relaţile din interiorul unui stat care formează obiectul dreptului intern.

Societatea internaționala

În prezent, societatea internaţională este alcătuită din :

1. STATE, ca singurele entităţi purtătoare de suveranitate în temeiul căreia iși pot asuma, în mod nemijlocit,
drepturi și obligaţii in plan internaţional;

2. ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE INTERGUVERNAMENTALE a caror capacitate de a-şi asuma

drepturi și obligaţii internaţionale rezultă din voinţa statelor,

3. MIŞCĂRILE POPOARELOR CARE LUPTĂ PENTRU ELIBERARE cărora, în virtutea principiului

autodeterminărli, li se recunoaște capacitatea de a-și însuși anumite drepturi și obligatil internationale,

4. VATICANUL, care desi nu întruneste în totalitate elementele depline statalităţi, îşi poate asuma in mod limitat,
anumite drepturi și obligaţii internaţionale.

In afara acestor patru entităţi, care aparţin categoriei mari de subiecte de drept internaţional, în societatea
internaţională contemporană acţionează și alte entităţi de natură diferită, cum sunt:

- organizaţii internaţionale neguvernamentale,

- marile societăţi transnaţionale şi în condiţii determinate, chiar
- indivizii (persoanele fizice).

Calitatea de subiect de drept internaţional a acestor entităţi de natură diferită este controversată în doctrină și
prea puţin semnificativă pentru dreptul internaţional.

Relațiile internaționale

Raporturile care se stabilesc între entităţile care acţionează în societatea internaţională sunt generic cunoscute
ca ,,relaţii internaţionale", în cadrul cărora relaţiile interstatale reprezintă segmentul cel mai cuprinzător.

Sub incidenţa dreptului internaţional public intră numai relaţiile ce se stabilesc între subiectele dreptului
internaţional și numai atunci când acestea acţionează în această calitate
 Relaţiile internaţionale care se stabilesc între alte entităţi care nu au calitatea de subiecte de drept internaţional
nu sunt guvernate de normele acestui drept.

Drept international public

Dreptul internaţional reglementează/ordonează relaţiile dintre subiectele sale, fiind influenţat în evoluţia și
dezvoltarea sa de nivelul și dinamica relaţiilor internationale.

Derularea relatilor internaţionale reglementate de norme și principii juridice în conformitate cu dreptul

international duce la instituirea ordinii juridice internaţionale.

În concluzie, cad sub incidenta dreptului internațional:

- relaţiile în care statele apar ca purtătoare ale suveranităţii lor,

- relaţiile in care organizaţiile internationale interguvernamentale, mişcările popoarelor care luptă pentru eliberare,
inclusiv Vaticanul participă în calitatea lor de subiecte de drept international.

Dreptul internaţional public și politica externă a statelor

01. Între dreptul internaţional și politica externă a statelor există raporturi de influentare și interconditionare

02. Dreptul internaţional influenţează si direcţionează politica externă a statelor prin acţiunea normelor și principiilor
sale care trebuie respectate în înfăptuirea politicii externe de către state. Politica externă recurge la instrumentele
dreptului internaţional, inter alia, tratate, organizatii si instante internationale pentru realizarea obiectivelor sale

03. Politica externă se reflectă în tratatele pe care statele le incheie, în negocierile și propunerile din cadrul
organizaţiilor internaţionale, poziţia privind gestionarea și rezolvarea conflictelor

Dreptul international public si dreptul international privat

Dreptul international public nu reglementează toate raporturile juridice care includ un element de extraneitate.
Un asemenea element poate rezulta din faptul că una din părţile raportului juridic, obiectul sau efectele raportului
respectiv sunt situate in state diferite. Astfel de raporturi privesc persoane fizice sau juridice și intră in sfera de
reglementare a dreptului internaţional privat.

Raporturile de drept international privat sunt raporturi civile, comerciale, de muncă, de procedură civilă și alte raporturi
de drept privat cu elemente de extraneitate.

Normele dreptului internaţional privat soluţionează conflictul de legi, indicând legea aplicabilă, și conflictul de jurisdicţii.

Dreptul transnaţional

 Raporturile juridice care se stabilesc fn baza unor contracte încheiate între un stat și mari societăţi transnaţionale, prin
natura lor, depăşesc dreptul internațional public dar nu Îşi găsesc locul nici în dreptul intern al statelor.
 Existenta unor asemenea contracte care reglementează regimul de exploatare a unor resurse naturale, a unor sectoare
extinse de servicii sau alte acţiuni care depăşesc granitele naţionale a dat naştere unui anumit tip de reglementări
considerat ca ,,drept transnaţional".

Acordul de voinţă - fundamentul dreptului internațional

 Dreptul internaţional se formează pe baza acordului de voinţă al statelor care compun la un moment dat societatea
internaţională. Noile state care apar sunt, de regulă, obligate să respecte dreptul internaţional in vigoare la
momentul aparitiei lor. În principal normele dreptului international sunt create de catre state, dar – in anumite
limite – si alte subiecte ale acestui drept participa la crearea normelor acestui drept. Statele in conditii de egalitate
si pe baza liberului lor consimtamant, intr-un proces de coordonare, de punere de acord a vointei lor ( de formare
 a consesnului) creaza norme juridice pe care le exprima prin tratate, cutuma sau alte izvoare de drept

 În acest sens, esential este interesul statelor, al altor subiecte ale dreptului internaţional pentru domeniile,
resursele sau valorile care trebuie protejate pe calea reglementări lor juridice, cum ar fi de exemplu pacea și
securitatea internaţională, mările și oceanele, ori protecţia mediului sau reprimarea terorismului.

 Acordul de voinţă al statelor asupra creării normelor de drept internaţional se realizează, de obicei, în cadrul unui
proces complex, uneori sinuos, în cursul căruia se ajunge treptat, pe cale de concesii și compromisuri reciproce, la
soluţii acceptabile. Normele astfel create devin obligatorii și ele trebuie respectate și aplicate de către state.

Trăsăturile caracteristice ale dreptului international public

Dreptul internaţional este un drept de coordonare, în sensul că, în lipsa unei autorităţi cu funcţii de legiferare,
normele acestui drept sunt create prin punerea de acord a voinţei statelor, în conformitate cu interesele lor. Ele capătă
forţă juridică și caracter general sau universal tot prin consensul statelor care sunt în același timp destinatarele normelor.

Spre deosebire de aceasta, dreptul intern este considerat ca un drept de subordonare, normele sale find create de
autoritatea legislativă (parlamentul) și sunt obligatorii pe întreg teritoriul statului pentru persoanele fizice și juridice.

O altă trăsătură decurge din sistemul de aplicare a normelor dreptului internaţional care nu sunt aduse la
îndeplinire de o autoritate internaţională superioară, ci de către state care acţionează de bunăvoie, iar în caz de
nerespectare prin măsuri luate individual, sau colectiv, în baza unor tratate sau prin organizaţii internaţionale. În contrast
cu aceasta, în dreptul intern normele sunt asigurate în respectarea și aplicarea lor prin organe ale administraţiei publice
având autoritate superioară faţă de persoanele care încalcă.

În sfârșit, cea de-a treia trăsătură privește controlul executării normelor acestui drept, în cadrul căruia nu există,
ca în dreptul intern, un sistem de organe judecătorești competente să intervină și să aplice sancţiuni în caz de încălcare a
normelor.

În dreptul internaţional există si este pe cale de a se consolida jurisdicţia internaţională dar, in principiu, nu este
obligatorie, find necesar pentru declanșarea proceduri, consimţământul expres și prealabil al statului.

Diferit în dreptul internaţional este și sistemul sancționator care constă dintr-o gamă de sanctiuni individuale
sau colective, fără folosirea fortei armate (măsuri de constrângere de ordin economic, comercial etc.) ori în mod
exceptional cu folosirea forţei armate.

Definiția dreptului internaţional public

Totalitatea normelor juridice create de state (și celelalte subiecte de drept internațional) pe baza acordului de
voinţă-exprimate în tratate și alte izvoare de drept - în vederea reglementării relaţiilor dintre ele, norme a căror aducere la
fîndeplinire este asigurată prin respectarea lor de bunăvoie, iar în caz de necesitate prin măsuri de constrângere aplicate de
către state în mod individual sau colectiv, ori prin intermediul organizaţiilor internaţionale.