DREPT MARITIM INTERNAȚIONAL

12C/12S
Evaluare finală=Cv 50%
Evaluare de progres= teste
periodice 30%
REFERAT = 20%

Ubi societas, ibi jus - unde este societate este şi drept

DREPT MARITIM INTERNAȚIONAL

OBIECTIVE OPERAȚIONALE
1.Identificarea locului DMI în cadrul DIP/DIC;
2.Însușirea cunoștințelor referitoare la modul de delimitare a
spațiilor maritime;
3.Identificarea statutului navelor militare și civile care
tranzitează spațiile maritime și a influenței DMI asupra acțiunilor
navale;
4.Legea conflictelor armate (LOAC);
5.ROE – Reguli de angajare.
13 mai 2020
 NOȚIUNI GENERALE DE DREPT.

 NOŢIUNEA DE DREPT INTERNAȚIONAL ȘI

EVOLUȚIA SA ISTORICĂ;
 IZVOARELE DREPTULUI INTERNAȚIONAL;
 PRINCIPIILE FUNDAMENTALE;
 SUBIECŢII DREPTULUI INTERNAȚIONAL;
 DREPTUL MARITIM INTERNAȚIONAL.
GENERALITĂȚI
 ROLUL ȘI SCOPUL ESENȚIAL ALE
DREPTULUI INTERNAȚIONAL

De a asigura funcționarea armonioasă a ansamblului statelor și

entităților angajate în relațiile internaționale, rolul rezultând din
ansamblul principiilor și normelor juridice create de către state în
scopul reglementării raporturilor lor reciproce. Cu alte cuvinte,
pentru apariția dreptului internațional nu a fost suficientă numai
apariția statelor, ci și stabilirea unor raporturi între acestea, ceea
ce a adus la formarea regulilor care să guverneze aceste raporturi
 DEFINIȚII

a)Dreptul internaţional public constituie un ansamblu de norme juridice care

guvernează raporturile ce se stabilesc în cadrul societăţii internaţionale
b)Dreptul internaţional este un sistem de norme juridice creat şi dezvoltat în baza
acordului de voință a statelor, chemat să reglementeze relaţiile internaţionale cu
scopul de a asigura coexistența pașnică a statelor şi autodeterminarea popoarelor.
c)Dreptul internaţional este un sistem de norme juridice care reglementează
relaţiile dintre state şi alți subiecți ai acestui sistem de drept.
d)Dreptul internaţional este o totalitate de norme juridice, create de către state cu
scopul de a reglementa relaţiile lor reciproce, precum şi alte relaţii din sfera
intereselor comune
 DEFINIȚII
a) Dreptul internaţional reprezintă un sistem aparte de drept, o totalitate de norme
internaţionale şi principii, create de subiecții dreptului internaţional, ce reglementează
relaţiile dintre state, popoarele ce luptă pentru autodeterminare, organizațiile
internaţionale, entitățile cu caracter statal contestat, precum şi în anumite cazuri,
raporturile cu participarea persoanelor fizice şi juridice.
b) Dreptul internaţional public este un sistem de principii şi norme juridice ce reglementează
relaţiile internaţionale care exprimă acordul de voință al statelor, condiționată de legitatea
relațiilor internaţionale la o anumită etapă de dezvoltare a civilizației.
c) Dreptul internaţional public reprezintă un sistem de norme internaţionale convenţionale
şi cutumiare, create de către state şi alți subiecți de drept internaţional având drept scop
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, stabilirea şi dezvoltarea cooperării mutilările
internaţionale, care sunt asigurate prin executarea cu bună credință a obligațiilor
internaţionale de către subiecții de drept internaţional, iar la necesitate prin aplicarea
forței coercitive, realizată de state în mod individual sau colectiv în concordanță cu
normele dreptului internaţional.
 SCHIMBĂRI DICTATE DE PROCESELE CE AU LOC ÎN
CADRUL ORDINII JURIDICE INTERNAȚIONALE

 schimbarea configurației subiectelor dreptului internaţional public, prin dispariţia

vechilor „actori” (federații etc.) și apariţia altor noi (state independente,
confederații, organizații guvernamentale);
 apariţia unor noi norme ale dreptului internaţional public, ca urmare a încheierii,
în aceasta perioada, a unui mare număr de tratate internaţionale;
 formarea unor noi norme cutumiare, ca rezultat al practicii recente a statelor în
cadrul relațiilor internaţionale;
 conturarea unor noi ramuri ale dreptului internaţional public, concretizare a
intereselor statelor față de domenii de actualitate: dreptul păcii, dreptul mediului,
dreptul dezvoltării, dreptul spațial, dreptul internaţional al drepturilor omului etc.
 PARTICULARITĂŢILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
Trăsături dreptul intern dreptul internațional public
Structură principii fundamentale, sistemele au în componență ramuri, subramuri, instituții, norme
Cine creează și Statele și alți subiecți ai dreptului internațional. Prin acceptare normele
Statele
aplică normele devin obligatorii
state în mod individual sau colectiv, de către organizațiile
internaţionale, în baza acordului dintre state, precum şi de către
Asigurarea
statele prin organele executive – mișcările de eliberare naţională prin intermediul organisme
respectării
sancțiuni/pedepse internaţionale cu funcţii jurisdicţionale, competenta acestora fiind
normelor
condiţionată de exprimarea acordului expres al statelor aflate în cauza –
buna credință a statelor că vor respecta norma (nu exclude sancțiuni)
statul, organele de stat, subiectele statele suverane, organizațiile internaţionale interguvernamentale;
Cine sunt subiecții federației, persoanele fizice, persoanele mișcările de eliberare naţională; entitățile cu caracter statal contestat
juridice, asociațiile obștești etc (Vaticanul, orașele libere etc.)
raporturile juridice apărute între subiecţii raporturile juridice ce apar în procesul coexistenţei, conlucrării şi
Obiect de
dreptului intern, localizate în limitele cooperării dintre subiecţi dreptului internaţional în vederea realizării
reglementare
frontierelor statului unor scopuri comune
tratatul şi cutuma, în calitate de izvoare principale, precum şi doctrina,
Constituția, legile organice, legile ordinare hotărârile judecătorești, principiile generale de drept, actele
Izvoare
şi actele normative subordonate legii conferinţelor, organizaţiilor internaţionale şi actele unilaterale ale
statelor
 RAMURI ALE DREPTULUI
•dreptul constituţional – ramura de bază (fundamentală) a dreptului. Ea
cuprinde normele ce reglementează raporturile sociale ce iau naştere prin
exercitarea activității fundamentale a puterii şi a organelor puterii de stat
(puterea legislativă, executivă, judecătorească etc.) ;
•dreptul administrativ – cuprinde norme ce reglementează activitatea,
organizarea administraţiilor de stat (executive) ;
•dreptul financiar – cuprinde normele referitoare la bugetul de stat, finanţe,
asigurări (sociale, de sănătate etc.) sistemul bancar, creditul şi organizarea
organelor financiare ;
•dreptul civil – reglementează raporturile patrimoniale, în care părţile apar ca
subiecte de drept egale, şi raporturile nepatrimoniale în care se manifestă
individualitatea persoanei cu însuşirile ei caracteristice (toate relaţiile între
oameni – pământ, case etc.)
 RAMURI ALE DREPTULUI
•dreptul muncii – reglementează raporturile de muncă şi alte raporturi derivate din acestea (contractul colectiv şi
individual de muncă, de sindicate, legislaţia protecţiei sociale, protecţia muncii, timpul de muncă şi de odihnă,
asigurările sociale, de sănătate);
•dreptul funciar – reglementează raporturile sociale în legătură cu proprietatea asupra pământului şi folosirea
acestuia;
•dreptul familiei – cuprinde norme referitoare la căsătorie, filiaţie, înfiere, tutelă, la raporturile patrimoniale şi
personale între soţi;
•dreptul penal – stabileşte care fapte sunt considerate infracţiuni, care sunt pedepsele pentru fiecare din acestea şi
cum se exercită forţa statului pentru aplicarea lor;
•dreptul judiciar – cuprinde normele ce se referă la organizarea organelor judiciare, instanţe, parchete, poliţie şi
căpitănia de port, şi modul de realizare a justiţiei (codul de procedură civilă, penală, reguli de procedură arbitrală);
•dreptul internaţional public – cuprinde normele ce se creează prin acordul dintre state suverane şi egale, relaţiile
dintre acestea. Mai cuprinde şi organizarea şi funcţionarea organizaţiilor internaţionale începând cu O.N.U.;
•dreptul internaţional privat – reglementează raporturile dintre persoane fizice dintre care cel puţin una este
element străin;
•dreptul maritim – reglementează raporturile ce se produc în activitatea umană pe mare şi în porturi.
 RAMURI ALE DREPTULUI

 Internaţional public
 Internaţional privat
 Constituţional
 Administrativ
 Financiar  Maritim:
 Civil  Maritim
 Muncii administrativ
 Funciar
 Maritim comercial
 Familiei
 Penal  Penal maritim
 Judiciar  Maritim internaţional
drept maritim administrativ – reglementează raporturile juridice în legătură cu
exploatarea maritimă (comercială), cu organele care participă la aceasta şi raporturile în
legătură cu pregătirea şi încadrarea în condiţiile de muncă, îmbarcare-debarcare etc.;
drept maritim comercial – reglementează raporturile ce se nasc cu ocazia exploatării
navei, dobândirii proprietăţii asupra navei, privilegii maritime, contacte maritime,
ipoteca, creditul etc.;
drept maritim internaţional – cuprinde normele ce reglementează raporturile
dintre state şi alte subiecte de drept maritim internaţional în legătură cu marea pe
timp de pace şi război. Se referă de asemenea şi la organizaţiile internaţionale şi
formarea lor.
GENEZA ŞI EVOLUŢIA DREPTULUI INTERNAŢIONAL

• Dreptul internaţional în antichitate

• Dreptul internaţional în Evul mediu
• Dreptul internaţional în epoca modernă
• Dreptul internaţional în epoca contemporană
 DREPTUL INTERNAŢIONAL ÎN ANTICHITATE
- Începuturile dreptului internaţional se situeaza în Antichitate,
- Dreptul international s-a constituit mai întâi ca un drept al războiului.
Ex:
•în sec. al VI-lea î. H., statele Chinei antice încheie un tratat privind renunţarea la război şi
soluţionarea diferendelor prin arbitraj.
•Legile lui Manu, elaborate în sec. al V-lea î. H., consemnează existenţa unor misiuni diplomatice ad
hoc. Tratatele încheiate în India antică erau considerate sacre şi se încheiau cu pronunţarea unui
jurământ religios, iar executarea se garanta prin predarea unor ostatici. Erau dezvoltate regulile de
război, care făceau distincţie între combatanţi şi necombatanţi şi interziceau uciderea prizonierilor.
•Un rol deosebit în dezvoltarea relaţiilor internaţionale l-a jucat Egiptul antic, care întreţinea
legături comerciale şi politice cu toate ţările Orientului. Tablele de la Tell-Amarna (360 de tăbliţe de
lut ars) atestă existenţa unei corespondenţe diplomatice a Egiptului din sec. XVII-XV î. H. cu
Babilonul şi alte state din Orient. Cel mai vechi tratat internaţional, conceput şi redactat asemănător cu
cele de astăzi, este acela încheiat la 1296 î. H. între Ramses al II-lea, faraonul Egiptului, şi Hattusil al
III-lea, regelehitiţilor.
 DREPTUL INTERNAŢIONAL ÎN ANTICHITATE
• În relaţiile externe ale statelor-cetăţi greceşti au apărut şi s-au dezvoltat o serie de reguli de drept
internaţional referitoare la soli, negocieri, tratate religioase, tratate de pace, de alianţă militară, de
neagresiune şi ajutor reciproc, tratate comerciale, reguli cu privire la rezolvarea paşnică a diferendelor, la
statutul şi apărarea străinilor, la declararea şi ducerea războiului.
• O puternică influenţă asupra evoluţiei dreptului internaţional a avut-o Imperiul Roman. Problemele
relaţiilor internaţionale intrau în competenţa senatului şi a unui colegiu sacerdotal (colegiul fetialilor)
care avea un rol deosebit în tranşarea diferendelor, în declararea războiului, în încheie-rea păcii, tratatelor
de alianţă etc.
Cu cei pe care îi considerau egali, romanii încheiau tratate de prietenie sau neutralitate (amicitia), sau de
alianţă (feodera). Alte tratate consacrau diferite forme de dependenţă (deditio in fidem, clientela). Dar de
fapt romanii nu încheiau tratate de pace, războaiele se terminau prin armistiţiu sau prin distrugerea
inamicului (debellatio) şi capitularea sa necondiţionată (deditio).
Tratatele la romani trebuiau respectate cu bună-credinţă (pacta sunt servanda), iar în relaţiile lor
diplomatice erau folosiţi ambasadorii. Persoana solilor era considerată inviolabilă.
 DREPTUL INTERNAŢIONAL ÎN EVUL MEDIU
 În urma destrămării Imperiului Roman dreptul internaţional cunoaşte mai degrabă o stagnare
decât un progres
 fiecare senior este stăpân în feuda sa
 Regele se găsea în vârful piramidei sociale - legături de vasalitate
 războaiele private, nesupuse nici unei reguli umanitare (privatizarea violenței)
 Biserica singura instituție care a încercat reglementarea războiului - “armistiţii ale lui
Dumnezeu”- (Conciliul de la Latran 1139 – reguli pentru arbalete, arcuri, fără sclavi creștini))
 Practica Tratatelor (jurământ, bunuri drept gaj, schimb de ostateci)
 Intensificarea comerţului maritim => consolidarea reglementării utilizării spațiului maritim
(Legile Oleronului, Consolato del Mare – libertatea de navigație a navelor neutre pe timp de
război)
 epoca marilor descoperiri geografice => practici negative de împărțire a teritoriilor consfințite
de bula Papei Alexandru al VI-lea din 1493 şi Tratatul de la Tordesillas dintre Spania şi
Portugalia din 1494, dar și cu efect pozitiv – îngrădirea pirateriei/corsarilor
 Tratatele de pacea de la Westfalia 1684 (încheierea războiului de 30 de ani) => afirmarea
suveranităţii şi egalităţii în drepturi a statelor
 DREPTUL INTERNAŢIONAL ÎN EVUL MEDIU

 olandezul Hugo Grotius (1583-1645), considerat părintele ştiinţei dreptului

internaţional. Prin operele sale Mare Liberum (Marea Liberă, 1605) şi De Jure
Belli ac Pacis (Despre dreptul războiului şi al păcii, 1625) =>
• principiul libertăţii mărilor,
• concepţia războiului just,
• extrateritorialitate în dreptul diplomatic ca fundament al imunităţilor diplomatice,
• recunoaşterii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale indivizilor,
• distincţia între războiul drept şi nedrept,
• doctrina neutralităţii calificate.
 O deosebită influenţă asupra dezvoltării concepţiilor dreptului internaţional, mai
ales în problemele umanizării războiului, au avut-o lucrările cunoscuţilor gânditori
ai sec. XVII şi XVIII T. Hobber, Ch. Montesquieu, J.-J. Rousseau şi alţii
 DREPTUL INTERNAŢIONAL ÎN EPOCA MODERNĂ
În epoca modernă, dreptul internaţional cunoaşte şi el o puternică afirmare odată cu progresele de amploare
realizate pe plan politic şi juridic, în acord cu dezvoltarea generală a societaţii umane.
• transformarea monarhiilor europene în state moderne,
• noile descoperiri geografice,
• dobândirea independenţei SUA - afirmare a dreptului popoarelor de a-şi hotărî singure soarta
• Revoluţia franceză din 1789 - egalitatea tuturor oamenilor în faţa legii, libertatea conştiinţei, abolirea sclavajului,
libertatea individuală a cetăţeanului
• Congresul de la Viena din 1815 - pune capăt războaielor lui Napoleon şi instituie un sistem politic, economic şi de
cooperare în Europa
• Congresul de la Paris din 1856 - înfrângerea Rusiei în războiul din Crimeea. Marea Neagră devine neutră, Rusia este
obligată să-şi distrugă atât flota de război, cât şi fortificaţiile de pe coastele Mării Negre, strâmtorile Bosfor şi Dardanele
sunt închise pentru navele de război ale tuturor statelor, reglementarea regimului de navigaţie pe Dunăre, ca fluviu
internaţional
• Conferinţele de pace de la Haga, din 1899 si 1907 - codificarea realizată în domeniul dreptului conflictelor armate
şi în cel al mijloacelor de rezolvare paşnică a diferendelor internaţionale, regulile codificate atunci fiind în mare
parte valabile şi astăzi.
• Convenţiile internaţionale cu privire la regimul juridic al canalelor maritime internaţionale, în 1888 privitor la Canalul de
Suez şi în 1903 şi 1904 privitor la Canalul Panama
 DREPTUL INTERNAŢIONAL ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ

 Tratatul de pace de la Paris din 1919 => Liga Naţiunilor

 apariţia unor noi state independente pe harta Europei,
 menţinerea păcii şi îngrădirea recurgerii la război,
 respectarea dreptului internațional.
 Pactul de la Paris denumit şi Pactul Briand - Kellog, 27 august 1928
 statele părţi îşi asumau obligaţia să renunţe la război ca instrument al politicii
lor naţionale,
 a consacrat principiul reglementării paşnice a diferendelor dintre state.
 DREPTUL INTERNAŢIONAL ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ
 După cel de-al doilea război mondial, procesul de reînnoire a dreptului
internaţional ia amploare
 Tribunalul Militar Internaţional de la Nürnberg și Comisia pentru Extremul
Orient
 Carta Naţiunilor Unite, tratat internaţional intrat în vigoare la 24 octombrie 1945
 principalul izvor al dreptului internaţional
 interzicerii agresiunii şi stabilirea unui mecanism de sancţionare împotriva statelor
agresoare
 obligaţia de a se abţine de la ameninţarea cu forţa sau de la folosirea forţei în relaţiile
dintre state
 Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 10.12.1982
 DREPTUL INTERNAŢIONAL ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ
•În perioada cuprinsă între sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea:
- apare un nou subiect de drept internaţional, şi anume, organizaţiile internaţionale;
- apar tratatele din care derivă noi ramuri de drept internaţional: dreptul internaţional al căilor de comunicație,
dreptul internaţional al comerțului.
•Organizaţii internaţionale înființate în perioada interbelică:
- Societatea Naţiunilor Unite;
- Organizaţia Internaţională a Muncii;
- Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională;
- Comisia Internaţională a Navigației Aeriene;
• După cel de-al doilea război mondial:
- Organizaţia Naţiunilor Unite;
- Grupul celor Șapte (G7);
- Fondul Monetar Internaţional (FMI);
- Banca Internaţională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BIRD);
- Acordul General pentru Tarife şi Comerț (GATT) înlocuit, în prezent, de Organizaţia Mondială pentru
Comerţ (OMC);
- Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO)
 OBIECTUL DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
Odată cu dezvoltarea societăţii umane, cu apariţia unor
organisme internaţionale bi- sau multilaterale, s-a impus
necesitatea elaborării unor norme scrise, clare si riguroase care să
reglementeze relațiile/activitatea internaţională a statelor (altor
subiecți ai DIP), elaborându-se norme internaţionale, în urma
acordului de voință al statelor. Această activitate se desfăşoară şi
azi pentru ca societatea umană este într-o permanentă dezvoltare,
apar mereu noi aspecte care trebuie reglementate ca atare
codificarea dreptului internaţional nu încetează niciodată.
 SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
Subiectul de drept internaţional este o entitate care participă la
raporturi juridice reglementate nemijlocit de dreptul internaţional.
Acestea sunt titulare de drepturi şi obligaţii cu caracter internaţional.
În funcţie de importanța lor, subiectele de drept internaţional sunt:
Statul;

Organizaţiile internaţionale guvernamentale;

Naţiunile care luptă pentru cucerirea independenţei şi constituirea
statului lor;
Alte organizații.
 IZVOARELOR DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC
Izvoarele dreptului internaţional public sunt acele mijloace de determinare a normelor de drept rezultate din acordul
de voinţa al statelor
•Izvoarele materiale desemnează condiţiile sociale care duc la apariţia unor norme de drept, cum ar fi opinia publică,
conştiinţa colectivă, noţiunile de dreptate
•Izvoarele formale - formele (mijloacele) juridice prin care sunt exprimate normele de drept internaţional, create prin
acordul de voinţă a două sau mai multe subiecte ale sale
Articolului 38 al Statutului Curţii Internaţionale de Justiţie – primă formalizare a izvoarelor:
“Curtea, a cărei misiune este de a soluţiona conform dreptului internaţional diferendele care îi sunt supuse va aplica:
a. Convenţiile internaţionale (Tratatele), generale sau speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de
statele în litigiu;
b. Cutuma internaţională, ca dovadă a unei practici generale, acceptată ca drept;
c. Principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate;
d Hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitor naţiuni, ca mijloace
auxiliare de determinare a regulilor de drept”.
+
rezoluţiile organizaţiilor internaţionale, hotărârile instanţelor jurisdicţionale
internaţionale, legislaţia naţională a statelor
CONVENŢIILE INTERNAŢIONALE/TRATATUL
a. reprezintă un acord scris, ceea ce determină siguranţa deplină privind conţinutul
reglementării;
b. identifică precis părţile care-şi asumă obligaţii, indiferent dacă sunt tratate
multilaterale, universale sau regionale, ori bilaterale, întrucât tratatele sunt opozabile
doar în măsura în care ele sunt acceptate;
c. oferă o reglementare clară şi uşor de dovedit a acordului de voinţă al statelor;
d. determină exact regulile de comportament convenite de părţile contractante;
e. stabileşte în mod precis drepturile şi obligaţiile părţilor contractante;
f. principalul procedeu de codificare a dreptului internaţional.
IMPORTANT: Nu toate tratatele sunt considerate izvoare ale
dreptului internaţional ci doar acelea care sunt încheiate fără
vicii de consimțământ şi nu contravin normelor imperative de
drept internaţional existente în momentul încheierii lor
 CUTUMA INTERNAŢIONALĂ
• Cutuma este izvorul cel mai vechi al dreptului internațional - ea constă dintr-o
practică generală relativ îndelungată, repetată în raporturile dintre state,
acceptată de către acestea drept regulă obligatorie în relaţiile dintre ele. Astfel,
dacă tratatul internaţional apare ca rezultat al manifestării exprese a acordului de
voinţă a statelor, cutuma, dimpotrivă, se formează printr-o manifestare tacită a
consimţământului lor
• Odată cu instituția Tratatului cutuma își pierde din importanță
• Caracteristici:
• practica trebuie să fie generală – pot exista și cutume regionale sau locale, ori chiar
bilaterale;
• practica trebuie să fie constantă prin repetarea conduitei în cadrul acelorași parametri
• practica trebuie să fie îndelungată
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC

Carta ONU :
1. principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţă în relaţiile internaţionale sau
principiul neagresiunii;
2. principiul reglementării pe cale pașnică a diferendelor internaţionale;
3. principiul neamestecului în treburile interne ale altui stat sau principiul neingerinţei;
4. obligaţia statelor de a coopera unele cu altele în conformitate cu Carta ONU;
5. principiul egalității popoarelor şi dreptul lor de a dispune de ele însele;
6. principiul egalității suverane a statelor;
7. principiul îndeplinirii cu bună credință de către state a obligațiilor asumate în
conformitate cu Carta ONU.
+ Declaraţia Adunării Generale din 1970
8. principiul inviolabilității frontierelor;
9. principiul integrității teritoriale a statelor;
10. principiul respectării drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului
 PRINCIPIILE DREPTULUI MĂRII ȘI AL CONFLICTELOR NAVALE
 Principiul libertății de navigație în marea liberă – Cutumă + Convenția de la Geneva privind Marea liberă,
din 1958:
 Libertatea de navigație;
 Libertatea de pescuit;
 Libertatea instalării cablurilor telefonice și telegrafice și a conductelor petrolifere;
 Libertatea de survol (navigația aeriană deasupra mărilor).
+ Convenția a III-a, ONU privind Dreptul Mării, adoptată la Montego-Bay (Jamaica) în 1982, mai adaugă încă două
libertăți:
 Libertatea de a construi insule artificiale și alte instalații autorizate de dreptul internațional;
 Libertatea cercetării științifice
 Principiul extinderii suveranității de stat asupra mării teritoriale, platoului (platformei) continental, și
asupra cablurilor submarine și conductelor petrolifere situate în marea liberă, Convenția de la Geneva +
UNCLOS
 Principiul libertății exploatării resurselor mării libere și al spațiului submarin în condiții de deplină
egalitate, Convenția de la Geneva
 PRINCIPIILE DREPTULUI MĂRII ȘI AL CONFLICTELOR NAVALE
 Principiul interzicerii poluării de navigație apelor mării libere și teritoriale prin hidrocarburi sau alte
substanțe nocive;
 Principiul libertății de navigație prin strâmtorile și canalele ce servesc navigației internaționale și unesc
două mări libere (Convenția ONU din 1982, );
 Principiul dreptului de stabilire a regimului juridic al strâmtorilor utilizate în navigația internațională care
unesc o mare închisă cu una liberă, numai de către statele riverane mării închise;
 Principiul dreptului de instituire de către statele riverane a zonei contigue în cazul în care își stabilesc
lățimea mării teritoriale mai mică de 12 Mm. (Convenția ONU de la Geneva – 1958 asupra Mării
Teritoriale şi Zonei Contigue)
 Principiul obligativității salvării vieții pe mare în timp de pace și război.(Geneva 1949, Londra 1960,
Hamburg 1979, ONU 1982);
 Principiul imunității de jurisdicție penală și civilă a navelor militare și de stat guvernamentale oriunde s-ar
afla. (Geneva 1958, 1982);
 Principiul respectării tuturor regulilor maritime internaționale pentru prevenirea abordajelor pe mare;
 PRINCIPIILE DREPTULUI MĂRII ȘI AL CONFLICTELOR NAVALE
 Principiul potrivit căruia se recunoaște dreptul fiecărui stat de a-și transforma navale
comerciale în nave de război.(Haga 1907);
 Principiul interzicerii războiului total practicat de submarine (Londra 1936, Nyons 1937);
 Principiul interzicerii folosirii în război a minelor, grenadelor și torpilelor care
explodează automat la atingere și care neatingând ținta rămân periculoase (Haga 1907);
 Principiul dreptului de vizită, inspecție și captură pe care îl au navele militare
beligerante pe teatrul maritim de operațiuni în timp de război asupra navelor comerciale;
 Principiul imunității în privința atacului, a capturării navelor-spital și a personalului
medico sanitar (Geneva 1948);
 Principiul interzicerii distrugerii bunurilor culturale, sanitare, istorice și muzeistice prin
bombardamente navale și aeriene (Haga 1907, 1954).
 IZVOARE AUXILIARE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL
 Hotărârile judecătoreşti (Curtea Internațională de Justiție, Curtea Penală
internațională)
 Sunt norme de aplicare/interpretare/inspirație a DI
 Sunt rezultatul soluționării unor diferende => precedente deși ”Decizia Curţii nu are forţă obligatorie
decât între părţile în litigiu şi numai pentru cauza pe care o soluționează”
 Doctrina celor mai calificaţi specialişti în dreptul public ai diferitelor naţiuni
 cuprinde opiniile celor mai calificaţi specialişti în această materie, a căror competenţă este recunoscută pe
plan internaţional şi care pot să explice şi să interpreteze conţinutul unor norme de drept internaţional
 contribuie la individualizarea şi precizarea normelor sale cutumiare – nu sunt obligatorii
 Rezoluţiile organizaţiilor internaţionale
 nu au o forţă juridică proprie şi nici nu cuprind obligaţii directe pentru statele membre => recomandări care
pot fi transformate în obligații internaționale prin intermediul TRATATELOR/CONVENȚIILOR
INTERNAȚIONALE
 Legislaţia naţională a statelor şi hotărârile instanţelor naţionale -pot constitui elemente
ale procesului cutumiar de formare a unor norme, atunci când mai multe state adoptă legi
similare referitoare la mai multe instituții sau relaţii internaţionale sau când instanțele de
judecată din diferite state adoptă soluţii identice, în mod repetat cu privire la aceeași cauză
Definiția dreptului internaţional public: "totalitatea
normelor juridice, create de către state pe baza acordului
de voință, exprimate în forme juridice specifice (tratate,
cutuma), pentru a reglementa relaţiile dintre ele privind
pacea, securitatea şi cooperarea internaţională, norme a
căror aplicare este realizată prin respectarea de buna voie,
iar în caz de necesitate, prin sancțiunea individuală sau
colectivă a statelor" .
 CONCLUZII
De la apariţia statelor, omenirea a fost preocupată să limiteze prin diferite
modalităţi rigorile războiului şi să protejeze victimele acestuia. De la ”legea
junglei” sau ” totul este permis în lupta contra inamicului” la reguli cu
caracter umanitar aplicabile în situaţii de conflict.
• “Tratatul sublim” încheiat în 1269 î.H. între Ramses al II-lea, faraonul
Egiptului şi Hattusill al III-lea;
• Legile lui Manu în India;
• Vechiul Testament - Dumnezeu transmite prin vocea lui Moise comenzi
cu privire la legile aplicabile în caz de război;
• Implicarea Bisericii – stabilirea de norme și răspunderi juridice;
• Marile confruntări/războaie => reglementări/Tratate/Convenții (Pactul
Briand-Kellogg, Haga, Geneva, UNCLOS).