Sunteți pe pagina 1din 24

DREPT DIPLOMATIC SI CONSULAR

DREPTUL DIPLOMATIC - NOTIUNE

Dreptul diplomatic constituie o ramur a dreptului internaional public, avnd ca obiect


diferitele aspecte ale activitii diplomatice desfurate de organe interne ale statelor, ca i de
organele externe ale acestora, create anume n acest scop misiunile diplomatice permanente i
misiunile diplomatice ad hoc precum i anumite laturi ale activitii conferinelor i
organizaiilor internaionale 1. Doctrina ofer o serie de definiii ale acestei ramuri de drept, care a
fost calificat drept totalitatea normelor juridice care guverneaz statutul organelor diplomatice 2
sau drept parte a dreptului internaional care stabilete regulile practicii relaiilor externe ale
statelor ntre ele3.

IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC

Izvoarele dreptului diplomatic sunt n mare parte similare cu acelea ale dreptului
internaional public.

1. TRATATUL INTERNAIONAL

Izvorul esenial al dreptului internaional public, ca i al dreptului diplomatic este


considerat a fi tratatul internaional, pe de o parte ntruct cuprinde consimmntul expres al
statelor n ceea ce privete normele sale, iar pe de alt parte prin prisma frecvenei i utilitii
sale.

Pornind de la definiia actului juridic civil, tratatul internaional poate fi calificat drept
manifestarea de voin a dou sau mai multe state n scopul de a da natere, a modifica sau a
stinge drepturi i obligaii n raporturile dintre acestea. ntr-o alt accepiune, tratatul este un
acord ncheiat n scris ntre subiectele de drept internaional (n special ntre state, state i
organizaii internaionale sau ntre organizaii internaionale) i guvernat de dreptul internaional,
ncheiat n scopul de a produce efecte juridice i consemnat ntr-un instrument unic sau n mai
multe instrumente conexe i oricare ar fi denumirea sa 4.

n dreptul internaional contemporan, tratatele internaionale, bi- sau multilaterale (n


funcie de numrul subiectelor participante) reprezint forma cea mai frecvent de reglementare
a drepturilor i obligaiilor statelor n raporturile dintre ele. Pe aceast cale se realizeaz i

1
Volkerrecht Lehrbuch, partea I, Berlin, 1981, p. 315 cit. de I.M. Anghel, op. cit., p. 8 si urm.
2
I. M. Anghel, op. cit., p. 8.
3
Paul Fauchille, Traite de droit international public, tome I, trisieme partie Paix, Paris, 1926, p. 4 cit. de I.M.
Anghel, op. cit., p. 9.
4
A. Nstase, B. Aurescu, C. Jura, Drept internaional public. Sinteze pentru examen, Ediia a 4 a, Editura C. H. Beck,
Bucureti, 2006, p. 40
codificarea unor domenii de mare importan n cadrul comunitii internaionale dreptul mrii,
relaiile diplomatice i consulare, dreptul umanitar etc.

Alturi de surse subsidiare (ex. Rezoluiile Adunrii Generale a ONU), tratatele generale
(law-making treaties) sunt cea mai important surs a dreptului internaional:

- Convenia privind statutul refugiailor (1951);

- Convenia de la Viena privind dreptul tratatelor (1969);

- Convenia de la Viena privind relaiile diplomatice (1961);

- Convenia privind dreptul mrii (1982) etc.

Tratatele particulare sau bilaterale constituie i ele o surs important a dreptului internaional, n
special prin consemnarea unor practici statale existente i constante.

Normele consacrate prin tratatele generale i particulare au for juridic obligatorie


pentru statele pri. Nu toate tratatele pot fi, ns, considerate izvoare de drept, ci numai cele
licite. Un tratat este ilicit dac, prin obiectul i scopul su, contravine unei norme imperative de
drept intrenaional sau dac a fost ncheiat cu vicierea consimmntului unui stat.

Efectele tratelor fata de parti sunt guvernate de principiul efectului relativ al tratatelor
un tratat leaga numai statele parti la acesta.

Ct privete efectele fata de terti, tratatele nu creeaza nici obligatii, nici drepturi pentru
terti. Excluderea tertilor de la efectele tratatelor internationale decurge direct din principiul
egalitatii suverane a statelor.

Raportat la modificarea tratatelor orice tratat poate fi modificat numai cu acordul


partilor.

Incetarea tratatelor poate interveni atat ca urmare a vointei partilor cat si in afara vointei
acestora.

ncetarea tratatelor ca urmare a vointei partilor intervine n urmtoarele situaii:

- Expirarea termenului prevazut in tratat, in cazul tratatelor incheiate pe durata


determinata;

- Indeplinirea conditiei rezolutorii, expres prevazuta in cuprinsul tratatelor;

- Denuntarea sau retragerea;

- Exprimarea acordului de vointa al partilor;


Incetarea tratelor independent de vointa partilor intervine in situatii care fac imposibila
executarea lor, respectiv:

- Schimbarea fundamentala a imprejurarilor;

- Ruperea relatiilor diplomatice si consulare si razboiul pot crea, in ceea ce priveste


anumite tratate, o imposibilitate de executare si pot conduce la incetarea acestora;

- Disparitia obiectului tratatului;

- Disparitia partilor la tratat.

Nulitatea tratelor intervine in urmatoarele cazuri:

- nulitatea tratatelor care care contravin unei norme de ius cogens;

- nulitatea tratatelor ca urmare a unor viciii de consimtamant, respectiv:

violarea dispozitiilor dreptului intern privind competenta de a incheia


tratate;

eroarea;

dolul;

coruperea reprezentantului unui stat;

constangerea exercitata asupra reprezentantului statului;

constrangerea exercitata asupra statului.

Nulitatea relativa poate fi invocata numai de statul al carui consimtamant a fost viciat si
poate fi ulterior acoperita, prin confirmare. Sunt sanctionate cu nulitatea relativa viciile de
consimtamant rezultand din:

violarea dispozitiilor dreptului intern privitoare la competenta de a incheia tratate;

eroare;

dol;

coruperea reprezentantului statului.


Nulitatea absoluta sanctioneaza viciile de consimtamant rezultand din constrangerea
exercitata asupra statului sau reprezentantului sau. Ea mai afeceteaza tratatele care contravin unei
norme de ius cogens.

Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice stat parte la tratat, nu numai de statul
victima, si chiar din oficiu, de catre o instanta internationala.

2.CUTUMA INTERNAIONAL

Ca i n dreptul intern, cutuma reprezin izvorul cel mai vechi al dreptului diplomatic sau
altfel spus izvorul primar al acestuia.

Ea poate fi definit ca acea practic urmat de anumite subiecte de drept cu convingerea


c reprezint o norm cu for juridic obligatorie sau, ntr-o alt accepiune totalitatea regulilor
de conduit n practica relaiilor interstatale i recunoscute de state ca avnd valoare juridic 5.
Pentru a intra n categoria izvoarelor de drept internaional, cutuma trebuie s ndeplineasc dou
elemente unul material (obiectiv) i unul subiectiv (psihologic).

Elementul material al cutumei este constituit din mai multe componente:

durata;

uniformitatea sau constana;

generalitatea practicii.

Durata practicii nu este prestabilit, atta timp ct se poate dovedi uniformitatea i


aplicarea cu caracter de generalitate. Aprecierea duratei unei cutume se face de la caz la caz,
regula invocat de doctrin fiind cea potrivit creia, este considerat cutum acea practic ce a
fost utilizat un timp suficient pentru a ntruni celelalte cerine ale cutumei.

Uniformitatea sau constana este un element esenial al cutumei internaionale.


Generalitatea aplicrii completeaz uniformitatea unei practici pentru a o transforma n cutum.
Cerina generalitii nu trebuie absolutizat, interpretat ca universalitate, ci presupune doar o
participare larg i reprezentativ a statelor.

Elementul subiectiv al cutumei rezult din cuprinsul Statutului Curii Internaionale de


Justiie, care face referire la cutuma internaional ca dovad a unei practici generale, acceptat
ca drept6 sau altfel spus convingerea statelor c o anumit norm ale caracter obligatoriu 7.
Cutumele internaionale pot fi generale si locale. Cele locale pot completa dreptul
general, ns nu pot deroga de la acesta, cu excepia normelor imperative.

5
Dumintru Mazilu, op. cit., p. 108.
6
Art. 38 din Statutul Curii Internaionale de Justiie.
7
Dumitru Mazilu, op. cit., p. 108.
n relaiile dintre state, o problem frecvent a fost aceea a opozabilitii cutumei n cazul
n care unul sau mai multe state obiecteaz mpotriva ei. n principiu, aceste obiecii nu pot duce
la imposibilitatea formrii acelei cutume. Conform regulii obiectorului persistent, dac un stat
obiecteaz n mod constant mpotriva unei cutume, n procesul de formare a acesteia, aceasta nu
i va fi opozabil dac dovada obieciei este clar. Mai dificil este problema obieciilor
ulterioare formrii cutumei, formulate de state noi, formate dup stabilirea cutumei. n aceste
cazuri, principiul stabilitii juridice impune acceptarea de ctre aceste state a cutumelor
existente.

Dovada cutumei

Sarcina probei privind existena unei cutume revine, ntr-un litigiu de drept internaional,
statului care o invoc. Elementele ce pot fi utilizate n acest scop sunt, printre altele, tratatele,
deciziile instanelor naionale i internaionale, actele legislative interne, corespondena
diplomatic, opiniile unor juriti, practica organizaiilor internaionale. Alte mijloace de prob a
cutumei includ declaraii politice ale statelor, comunicate de pres, manuale oficiale pe
probleme juridice etc.

Cutuma este un izvor extrem de flexibil al dreptului diplomatic. Aceast flexibilitate se


poate transforma ntr-un dezavantaj, mai ales atunci cnd asistm la o evoluie rapid a activitii
statelor care mpiedic dezvoltarea unor cutume stabile i evidente.

3. PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT

Principiile generale de drept cuprind reguli de maxim generalitate acceptate de


majoritatea sistemelor de drept intern, cum ar fi unele principii procedurale, principiul bunei-
credine, principiul autoritii lucrului judecat etc. Principiile generale recunoscute de dreptul
intern sunt considerate un rezervor de principii la care judectorul internaional este autorizat s
recurg ntr-o disput internaional, dac aplicarea lor este relevant i potrivit n contextul
diferit al relaiilor interstatale. Aplicarea principiilor generale de drept are uneori un rol
completiv, n cazul existenei unor lacune n reglementarea prin norme de drept internaional.

Principiile generale de drept sunt, de cele mai multe ori, aplicate ca reguli de sine-
statatoare, adaptate la situaiile specifice de drept internaional.

Exemple de principii generale de drept la care s-a recurs de ctre tribunalele


internaionale, ca izvoare ale dreptului internaional:

- Ilegalitatea mbogirii fr just cauz;

- Principiul autoritii de lucru judecat;

- Principiul bunei credine;

- Regula potrivit creia nu poi fi judector n propria cauza;


- Regula litispendenei ( litispendenta apare atunci cand exista identitate de

obiect, cauza si subiecte, avand aceeasi calitate, conexitatea exceptia care presupune existenta
unei legaturi intre obiectul, cauza si partile unui litigiu care justifica judecarea lor mpreuna) etc.

Principiile dreptului international public sunt acele reguli generale aplicabile relaiilor
ntre subiectele acestei ramuri de drept. Alturi de principiile generale de drept intern, aceste
principii formeaz un corpus de reguli de maxim generalitate i aplicabilitate i cu un caracter
imperativ pentru toate subiectele dreptului internaional. Unele dintre aceste principii au devenit
norme superioare, imperative ale dreptului internaional public, acestea fiind principiile
fundamentale ale dreptului internaional.

Principiile dreptului internaional sunt legate ntre ele i fiecare principiu trebuie interpretat n
contextul celorlalte principii, formnd coloana vertebral a dreptului internaional.

PRINCIPIUL NERECURGERII LA FOR SAU LA AMENINAREA CU FORA.

Principiul nerecurgerii la for sau la ameninarea cu fora a fost consacrat prin semnarea
n 1928 a Pactului Briand-Kellogg (cunoscut si ca Pactul de la Paris, dupa orasul unde s-a semnat
a fost un tratat internaional care milita pentru renunarea la rzboi ca instrument al politicii
naionale).

Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas nainte pentru dezvoltarea doctrinelor
dreptului internaional. Pactul a fost botezat dupa numele secretarului de stat american Frank B.
Kellogg si al ministrului de extrene francez, Aristide Briand, initiatorii tratatului. Pactul a fost
propus de Aristide Briand, ministrul de externe al Franei i laureat al Premiului Nobel pentru
Pace, ca un tratat bilateral ntre Frana i Statele Unite ale Americii, prin care se scotea n afara
legii folosirea rzboiului pentru rezolvarea problemelor dintre cele dou ri. Briand a considerat
c o asemenea iniiativ avea s nclzeasc relaiile rcite dintre fotii aliai i, mult mai
important, avea s asigure o viitoare alian a SUA cu Frana ntr-un eventual nou rzboi
european. Dup negocieri, pactul a fost semnat la Paris, n 27 august 1928, de reprezentanii
urmtoarelor state: Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia, Frana, Germania, India, Statul
Liber Irlandez, Italia, Japonia, Noua Zeeland, Polonia, Africa de Sud, Regatul Unit i Statele
Unite. Tratatul a nceput s aib efect juridic ncepnd cu ziua de 24 iulie 1929. Pn n cele din
urm, pactul a fost semnat de 62 de naiuni. n Statele Unite, Senatul a aprobat tratatul cu o
majoritate zdrobitoare de 85 la 1. Senatul a adugat la legea de aprobare prevederi prin care
pactul nu trebuia s aduc atingere dreptului SUA la autoaprare i, n plus, SUA nu erau limitate
de prevedrile tratatului mpotriva celor care i violau prevederile) i ulterior prin art. 2, alin. (4) al
Cartei ONU, care prevedea c toi membrii organizaiei se vor abine, n relaiile lor
internaionale, de la recurgerea la ameninarea cu fora sau la folosirea forei, fie mpotriva
integritii teritoriale sau independenei politice a vreunui stat, fie n orice alt mod incompatibil
cu scopurile Naiunilor Unite. Conform dispoziiilor Cartei ONU, interdicia recurgerii la for
nu este absoluta. Articolul 51 prevede dreptul statelor membre la auto-aprare individual sau
colectiv, n caz de atac armat. Acest drept este limitat la dou puncte de vedere:

- Exercitarea lui este limitat la situaia unui atac armat;

- Exercitarea lui poate avea loc pn cnd Consiliul de Securitate va lua msurile

necesare pentru meninerea pcii i securitii internaionale.

PRINCIPIUL SOLUIONRII DE CALE PANIC A DIFERENDELOR


INTERNAIONALE

Principiul soluionrii pe cale panic a diferendelor internaionale rezult din dispoziiile


art. 1 ale Cartei ONU, conform cruia unul dintre scopurile Naiunilor Unite este acela de a
menine pacea i securitatea internaional i, n acest scop s ia msuri colective eficace pentru
prevenirea i nlturarea ameninrilor mpotriva pcii i pentru suprimarea oricror acte de
agresiune sau altor nclcri ale pcii i s nfptuiasc, prin mijloace panice i n conformitate
cu principiile justiiei i dreptului internaional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor
internaionale sau situaiilor care ar putea duce la o nclcare a pcii.

Dup cum s-a apreciat n doctrin meninerea i consolidarea pcii implic recurgerea la
mijloace panice, la soluii care s se ntemeieze pe asemenea mijloace. Suntem n prezena unei
condiionri dialectice, n sensul c relaia pcii nu numai deziderativ, ci, si imperativ presupune
recurgerea la mijloacele panice, la ntregul sistem de modaliti pe care le conin pentru a
reglementa diferendul respectiv 8.

Astfel cum s-a subliniat n literatura de specialitate9, soluionarea litigiilor prin mijloace
panice reprezint o garanie a pcii pentru urmtoarele considerente:

- Doar dac un diferend este soluionat prin astfel de mijloace se ajunge la o reaezare
stabil a relaiilor puse n pericol ca urmare a litigiului aprut;

- n cursul unei reglementri panice se realizeaz apropierea prilor aflate n diferend, ca


urmare a unei mai bune nelegeri a cauzelor care au generat conflictul, determinnd deterioarea
raporturilor dintre cele dou state;

8
Dumitru Mazilu, op. cit., p. 200 i urm.
9
Ibidem, op. cit., p. 201 i urm.
- Recurgerea la mijloace panice reprezint o condiie major a redobndirii ncrederii ntre
cele dou pri, zdruncinat de apariia strii de ncordare i a litigiului pe care l-a declanat.

PRINCIPIUL NEAMESTECULUI N TREBURILE INTERNE I NEIMIXTIUNII.

Principiul neamestecului n treburile interne i neimixtiunii impune obligaia statelor de a


nu interveni n afacerile ce in de jurisdicia intern a altui stat. Sunt excluse orice forme de
intervenie, nu doar cea armat.

Semnificative n acest sens sunt prevederile art. 1 din Pactul internaional cu privire la
drepturile economice, sociale i culturale adoptat de adunarea General a Organizaiei Naiunilor
Unite, care dispun in sensul urmtor:

1. Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele insele. In virtutea acestui drept ele isi
determina liber statutul politic si isi asigura liber dezvoltarea economica, sociala si culturala.

2. Pentru a-si infaptui scopurile, toate popoarele pot dispune liber de bogatiile si resursele lor
naturale, fara a aduce atingere obligatiilor care decurg din cooperarea economica internationala,
intemeiata pe principiul interesului reciproc, si in dreptul international. In nici un caz un popor
nu va putea fi lipsit de propriile mijloace de trai.

3. Statele parti la prezentul pact, inclusiv cele care au raspunderea administrarii de teritorii
neautonome si de teritorii sub tutela, trebuie sa inlesneasca realizarea dreptului popoarelor de a
dispune de ele insele si sa respecte acest drept, in conformitate cu dispozitiile Cartei Natiunilor
Unite.

PRINCIPIUL COOPERRII.

Principiul cooperrii rezult din art. 1, alin. (3) al Cartei ONU, potrivit cruia unul dintre
scopurile declarate ale Naiunilor Unite const n a realiza cooperarea internaional n
rezolvarea problemelor internaionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, n
promovarea i ncurajarea respectrii drepturilor omului i a libertilor fundamentale pentru toi,
fr deosebire de rasa, sex sau religie.

Potrivit opiniei exprimate n doctrin, acest principiu se datoreaz multiplicrii


subiectelor de drept internaional, accenturii independenelor, apariiei de probleme globale
acute care solicita cooperarea tuturor statelor i gsirea de soluii internaionale pentru acestea10.

10
A. Nstate, B. Aurescu, C. Jura, op. cit., p. 66.
PRINCIPIUL AUTODETERMINRII POPOARELOR.

Principiul auto-determinrii popoarelor este definit ca principiul egalitii n drepturi a


popoarelor i a dreptului de a dispune de ele nsele. Toate popoarele au dreptul de a-i stabili
statutul lor politic n deplin liberate i fr amestec din afar i de a realiza dezvoltarea lor
economic, social i cultural i orice stat are obligaia de a respecta acest drept.

PRINCIPIUL EGALITII SUVERANE A STATELOR.

Principiul egalitii suverane a statelor conform cruia toate statele au drepturi i obligaii
egale i sunt membre egale ale comunitii internaionale, indiferent de deosebirile de ordin
economic, social, politic sau de alt natur. Fiecare stat se bucur de prerogativele inerente
suveranitii sale, cu obligaia corelativ de a respecta personalitatea i suveranitatea altor state.
Conform acestui pricipiu, statele au capacitatea egal de a dobndi drepturi i obligaii pe plan
internaional.

PRINCIPIUL PACTA SUNT SERVANDA.

Principiul pacta sunt servanda sau principiul ndeplinirii cu buna-credin a obligaiilor


internaionale este consacrat din antichitate, fiind aadar printre cele mai vechi principii de drept.

l gsim consacrat n art. 2, pct. 2 al Cartei ONU, conform cruia toi membrii
Organizaiei trebuie s-i ndeplineasc cu bun-credin drepturile i avantajele ce decurg din
calitatea lor de membru, trebuind s-i ndeplineasca cu bun-credin obligaiile asumate
potrivit prezentei Carte, precum i n art. 26 al Conveniei de la Viena, care prevede c orice
tratat leag prile i trebuie executat de ele cu bun-credin.

Fiecare stat are obligaia de a ndeplini cu bun credin obligaiile care i revin n baza
principiilor i normelor general recunoscute ale dreptului internaional i a celor cuprinse n
tratatele la care este parte.

PRINCIPIUL INVIOLABILITII FRONTIERELOR.

Principiul inviolabilitii frontierelor vizeaz obligaia statelor de a se abine de la orice


atingere adus frontierelor existente ale altui stat, de la orice cerere sau act de acaparare i
uzurpare a ntregului sau a unei pri a teritoriului unui stat independent.

PRINCIPIUL INTEGRITII TERIORIALE.

Principiul intergritii teritoriale impune obligaia statelor de a se abine de la orice


aciune incompatibil cu scopurile i principiile Cartei ONU mpotriva intergritii teritoriale,
independenei politice sau unitii oicrui stat i n mod special, de la asemenea aciuni care
implic folosirea forei sau a ameninrii cu fora.
PRINCIPIUL RESPECTRII DREPTURILOR OMULUI.

Principiul respectrii drepturilor omului a devenit una din dimensiunile eseniale ale
dreptului internaional public. Carta ONU proclam in preambulul su credina n drepturile
fundamantale ale omului, n demnitate, n valoarea persoanei umane, n egalitatea n drept a
brbailor cu femeile, ca i a naiunilor mari i mici.

4. JURISPRUDENA constituie un alt izvor al dreptului diplomatic, aceasta

reprezentnd ansamblul hotrrilor pronunate n special de Curtea Internaional de Justiie, dar


i de alte instane internaionale.

5. DOCTRINA nu este un izvor principal i independent de drept diplomatic, ns se

poate recurge la opiniile exprimate de specialiti n domeniu.

6. DREPTUL INTERN poate constitui izvor de drept diplomatic dac reglemeteaz

instituii de de drept diplomatic, precum procedura numirii efilor misiunilor diplomatice i a


membrilor acestora ori funcionarea misiunilor diplomatice, etc.

7. CURTOAZIA INTERNAIONAL nu reprezint un izvor propriu-zis al

dreptului diplomatic, nu este o norm juridic, nerespectarea ei nu constituie un fapt ilicit i nu


angajeaz rspunderea juridic a statului, ci, de obicei, un comportament similar din
parteastatului afectat. Ea ofer criterii i reguli care pot favoriza relaiile diplomatice. Regulile
decurtoazie sunt de natur s releve atitudinea reciproc de respect fa de personalitatea statelor,
a reprezentanilor acestora, a cetenilor lor, ca reflectare a unor raporturi ntre puteri suverane,
ele rezultnd nsa din acte unilaterale. Pot fi citate ca reguli de curtoazie cele ntlnite n
protocol, n ceremonialul diplomatic etc. Unele din regulile de curtoazie au devenit treptat, fie pe
cale cutumiar , fie pe cale convenional, norme de drept internaional (cum ar fi, de exemplu,
cele referitoare la imunitate i privilegii diplomatice) 11.

CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC

Codificarea normelor juridice internaionale destinate reglementrii lor a aprut destul


de trziu, dei relaiile diplomatice au nsoit statele de la apariia lor, iar relaiile diplomatice s-
au bazat pe uzane i cutume internaionale, cu toate c uzanele internaionale, care alctuiesc
aa-numita curtoazie internaional, nu au valoare de izvor de drept.

ncercri decodificare a regulilor referitoare la relaiile diplomatice exist din secolul al


XIX-lea,codificri care, dezvoltndu-se, au dus la apariia unei ramuri distincte a dreptului

11
http://www.scribd.com/doc/98447994/Drept-Diplomatic-Si-Consular-Note-de-Curs#scribd
internaional public dreptul diplomatic. Astfel, pornindu-se de la un drept cutumiar, dreptul
diplomatic a evoluat astzi ctre un drept preponderent convenional.

Anexa a XVII-a a Actului final al Congresului de la Viena din 1815 privind anumite
reguli de clasificare i de precdere a agenilor diplomatici a fost primul acord multilateral care a
realizat o codificare a dreptului diplomatic. Acest acord a nlocuit vechile criterii de precdere
ntre agenii diplomatici, bazate pe raiuni istorice i de prestigiu, printr-un criteriuobiectiv: acela
al apartenenei agentului diplomatic la una din cele patru clase, iar n cadrul unei clase, de
vechimea agentului n statul respectiv.

Scopul Regulamentului de la Viena, adoptat de Congresul din 1815 i modificat trei ani
mai trziu la Aix-de-Chapelle, era s elimine n viitor dificultile care generaser aa de des
conflicte de precdere, tratnd n detaliu chestiunea agenilor diplomatici. Societatea Naiunilor a
decis n 1924 s numeasc un Comitet de experi pentru a studia problema codificrii progresive
a dreptului internaional; printre subiectele aflate pe lista privilegiilor i imunitilor diplomatice.
Problema a fost examinat ntre anii 1924 -1928 dar n afar de strngerea materialului privind
practica statelor, cercetrile ntreprinse nu au depit nivelul unui comitet de experi i una din
propuneri era aducerea la zi a regulamentului din 1815.Cea de-a VI-a Conferin internaional
american ntrunit n 1928 la Havana a adoptat Convenia privind agenii diplomatici, la care
au aderat un numr nsemnat de state latino-americane.

n sesiunea pe care a inut-o la Cambridge n 1895, Institutul de drept internaional s- a


ocupat de elaborarea unui regulament privind imunitile diplomatice i a adoptat un text format
din 17 articole; n sesiunea de la New York din 1929 au fost examinate regulile
privindimunitatea diplomatic. Dup cel de-Al doilea rzboi mondial, primul instrument adoptat
n cadrul O.N.U. a fost Convenia cu privire la imunitile i privilegiile ONU, care va avea un
rol important n evoluia diplomaiei multilaterale. Evoluiile produse n practica diplomatic
dup 1815 impuneau o nou i cuprinztoare codificare a dreptului i uzanelor care priveau pe
trimisul diplomatic, fapt ce a fost realizat la Conferina de la Viena din 1961.

Convenia de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relaiile diplomatice a fost adoptat de
Conferina plenipoteniarilor, convocat i inut la Viena ntre 2 martie i 4 aprilie 1961 i a
intrat n vigoare la 24 aprilie 1964. Pentru reglementarea celorlalte relaii diplomatice, altele
dect cele bilaterale permanente, au fost adoptate ulterior nc dou convenii. Prima, adoptat
n anul 1969, la Viena, Convenia privind misiunile speciale, vizeaz diplomaia ad-hoc, iar
cea de-a doua, adoptat n anul 1975, tot la Viena, Convenia privind reprezentarea statelor n
relaiile lor cu organizaiile cu caracter universal, vizeaz diplomaia multilateral. Preocupri
de codificare a regulilor de drept diplomatic au existat i n plan regional.

De exemplu: Acordul general privind privilegiile i imunitile Consiliului Europei,


adoptat la Paris, la 2 septembrie 1949. Dei procesul de codificare nu s-a ncheiat, deoarece
dreptul diplomatic este astzi o ramur distinct a dreptului internaional public, ramur care
poate fi apreciat ca una central, pentru c, fr dreptul diplomatic celelalte norme
internaionale ar rmne fr efect.

Prin intermediul dreptului diplomatic ntregul sistem de norme al dreptului internaional


public este viabil ca drept al pcii, al relaiilor panice, de colaborare dintre subiectele dreptului
internaional, dintre state. Dei dreptul diplomatic este o ramur a dreptului internaional public,
se ntlnesc numeroase reguli care aparin dreptului intern al statelor, care stabilete competena,
normele referitoare la multe aspecte ale diplomaiei (numirea agenilor diplomatici, a misiunilor
diplomatice, structura acestora, organizarea, funcionarea i statutul organelor de stat interne
pentru relaiile internaionale). Dreptul diplomatic are, ns , un rol determinant asupra legislaiei
interne, aceasta trebuind s fie n concordan cu angajamentele asumate de state prin tratatele
internationale12.

NOTIUNEA DE DIPLOMATIE

Termenul de diplomatie cunoaste mai multe acceptiuni, astfel acesta poate fi folosit
pentru a desemna politica externa, adica pozitia internationala a unui stat (notiunea de diplomatie
este sinonima cu cea de politica externa), fie in sens generic (diplomatia franceza, diplomatia
romaneasca etc.), fie intr-un sens care este dat de un anumit element specific cu privire la o
regiune geografica (diplomatia Orientului Mijlociu), ori la o epoca ( diplomatia traditional sau
diplomatia moderna) sau cu privire la metoda (diplomatia razboiului, diplomatia petrolului
etc.)13.

Alte acceptiuni ale notiunii sunt acelea de organ de stat sau functiile pe care le
indeplineste un diplomat.

Sub aspect etimologic, termenul provine din grecescul diploo, reprezentand redactarea
actelor oficiale in doua exemplare, unul fiind dat ca scrisoare de recomandare trimisilor, iar
celalalt se pastra in arhiva.

Diplomatia desemneaza institutia politico-juridica al carei obiect il constituie relatiile pe


care un stat le are cu alt stat sau cu alte state, precum si relatiile existente intre un anumit numar
de state de la relatiile stabilite intre statele care fac parte din Organizatia Natiunilor Unite sau
din organizatii regionale si pana la cele ale statelor care participa la o alianta . 14 La baza
stabilirii relatiilor diplomatice dintre state si trimiterea de misiuni diplomatice permanente sta
consimtamantul mutual.

12
http://www.scribd.com/doc/98447994/Drept-Diplomatic-Si-Consular-Note-de-Curs#scribd
13
I. M. Anghel, Dreptul diplomatic si consular, Editura Lumina Lex, 1996, p. 5.
14
M.A. Fitzimons, S.D. Kertesz, Diplomacy in a Changing World, Uniersity of Notre Dame Press, Indiana, 1959, p. 3
cit. de I. M. Anghel, op. cit., p. 6.
STABILIREA I NCETAREA RELAIILOR DIPLOMATICE

Potrivit doctrinei, principalele trei condiii care se cer a fi ntrunite cumulativ n vederea
stabilirii de relaii diplomatice sunt urmtoarele:

- Entitile ntre care se stabilesc relaiile diplomatice s aib personalitate juridic


internaional;
- Cele dou state sau guvernele celor doua state s se fi recunoscut;
- S existe un acord n acest sens ntre cele dou state15.
Personalitatea juridic internaional presupune calitatea de subiect de drept
internaional, adic aptitudinea entitii n cauz de a fi titular de drepturi i obligaii
pe plan internaional. Relaiile diplomatice se stabilesc n baza acordului de voin al
statelor implicate.

n acord cu art. 2 din Convenia de la Viena privind relaiile diplomatice : Stabilirea de


relaii diplomatice ntre state i trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin
consimmnt mutual.

ncetarea relaiilor diplomatice poate avea cauze diferite, cum ar fi:

- ncetarea personalitii juridice a unui dintre statele ntre care s-au stabilit relaiile
diplomatice,

- declararea rzboiului ntre state,

- ruperea relaiilor diplomatice dintre state,

- ntreruperea relaiilor diplomatice dintre state.

ncetarea relaiilor diplomatice poate fi temporar sau definitiv.

MISIUNILIE DIPLOMATICE

Prin misiune diplomatic intelegem organele unui subiect de drept international, instituite
in mod permanent pe langa un alt subiect de drept international si insarcinat cu asigurarea
relatiilor diplomatice ale acestui subiect16.

Clasificarea misiunilor diplomatice se poate face in functie de urmatoarele criterii:

@ dupa durata exista misiuni permanente si temporare (dup cum au sau un o existen
fixat n timp);

15
I. M. Anghel, op. cit., p. 24
1616
Ph. Cahier, Le droit diplomatique contemporain, 2eme edition, Genee, 1964, p. 55 cit de Bianca Selejan
Gutan, Laura Maria Craciunean, Drept international public, ed. a 2 a, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2014, p. 209.
@ dupa obiectul lor identificam misiuni pentru negocieri politice; in scop de ceremonial
etc.

@ dupa subiectele relatiilor diplomatice vom avea misiuni diplomatice intre state; intre
state si organizatii internationale; intre organizatii internationale.

@ dup rangul misiunii diplomatice, nivelul de reprezentare i al calitii pe care o


aresubiectul de drept internaional al crui organ este, n cadrul diplomaiei bilaterale,deosebim
ntre:

- Ambasad care constituie misiunea diplomatic cea mai important, cu rangul cel mai

nalt, condus de un ambasador;

- Nuniatura apostolic care reprezint misiunii a Sfntului Scaun ntr -un stat, condus

denuniul apostolic;

- Legaie misiune diplomatic de rang inferior ambasadei, condus de un ministru


sauministru rezident (astzi n numr redus);

- Internuniatura apostolic reprezint Sfntul Scaun n rile unde nu exist nuniatur,


corespunde ca rang legaiei i este condus de un internuniu;

- naltul Comisariat misiune diplomatic a unui stat cu care acesta are relaii i interese

deosebit de strnse statele Commonwealth-ului britanic (Canada, Australia, Noua


Zeeland,Ceylon), condus de un nalt Comisar, de acelai rang cu ambasada; Comunitatea
francofon prezint varianta naltelor Reprezentane conduse de un nalt Reprezentant 17.

Functiile misiunii diplomatice sunt stabilite in cuprinsul articolului 3 al Conentiei de la Viena


din 1961 cu privire la relatiile diplomatice si acestea constau in:

a) reprezentarea statului acreditant n statul acreditar;


b) ocrotirea n statul acreditar a intereselor statului acreditant si pe ale cetatenilor, n
limitele admise de dreptul international;
c) ducerea de tratative cu guvernul statului acreditar;
d) informarea prin toate mijloacele licite despre conditiile si evolutia evenimentelor din
statul acreditar si raportarea cu privire la acestea guvernului statului acreditant;
e) promovarea relatiilor de prietenie si dezvoltarea relatiilor economice, culturale si
stiintifice ntre statul acreditant si statul acreditar.
Observam cele doua notiuni cu care opereaza Conventia de la Viena din 1961, respectiv
aceea de stat acreditant si stat acreditar.
Statul acreditant este acela care trimite misiunea diplomatica, in timp ce statul acreditar
este acela care primeste misiunea.

17
http://www.scribd.com/doc/98447994/Drept-Diplomatic-Si-Consular-Note-de-Curs#scribd
In cele ce urmeaza vom vedea care este intelesul unora dintre termenii cu care opereaza
Conventia, astfel cum sunt acestia defefiniti, in cuprinsul primului articol.
@"seful de misiune" reprezinta persoana nsarcinata de statul acreditant sa actioneze n
aceasta calitate;
@ "membrii misiunii" desemneaza seful misiunii si membrii personalului misiunii;
@ "membrii personalului misiunii" sunt reprezentati de membrii personalului diplomatic,
ai personalului administrativ si tehnic si ai personalului de serviciu al misiunii;
@ "membrii personalului diplomatic" desemneaza membrii personalului misiunii care au
calitatea de diplomati;
@"agentul diplomatic" este seful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al
misiunii;
@ "membrii personalului administrati si tehnic sunt membrii personalului misiunii
angajati n serviciul tehnico-administrativ al misiunii;
@ "membrii personalului de serviciu" desemneaza membrii personalului misiunii
angajati n serviciul casnic al misiunii;
@ prin expresia "om de serviciu particular" se inteleg persoanele folosite n serviciul
casnic al unui membru al misiunii, care nu sunt angajati ai statului acreditant;
@ prin expresia "localuri ale misiunii" se inteleg cladirile sau partile din cladiri si din
terenul aferent care, indiferent de proprietar, sunt folosite pentru realizarea scopurilor misiunii,
inclusiv resedinta sefului misiunii.

Structura misiunilor diplomatice

In structura misiunilor diplomatice putem regasi:

- Sefii de misiune, care potrivit art. 14 din Conventie se clasifica in trei clase,
respectiv:

- aceea a ambasadorilor sau nuntilor acreditati pe langa sefii de stat ai celorlati


sefi de misiune avand rang echivalent;
- aceea a trimisilor sau internuntilor acreditati pe langa sefii de stat ;
- aceea a nsarcinatilor cu afaceri acreditati pe langa ministerele afacerilor
externe.
Statele sunt cele care convin asupra clasei careia trebuie sa-I apartina sefii misiunilor lor.
- Cancelaria este sectia unde se primesc si se pregatesc actele care intra in competenta
sefului misiunii; se pastreaza arhivele diplomatice.
- Sectia politica
- Sectia economica sau comerciala
- Biroul de presa
- Sectia consulara
- Biroul atasatului cultural
- Biroul atasatului militar, etc.
Inviolabilitati, imunitati si privilegii diplomatice

Inviolabilitati diplomatice

In acord cu dispozitiile art. 22 din Conventia de la Viena, localurile misiunii snt


inviolabile, nefiind permis agentilor statului acreditar sa patrunda n ele dect cu consimtamantul
sefului misiunii.
Statului acreditar ii incumba obligatia de a lua toate masurile necesare pentru a mpiedica
invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii, tulburarea linistii misiunii sau micsorarea
demnitatii acesteia.
Totodata, potrivit textului Conventiei, localurile misiunii, mobilierul lor si celelalte
obiecte care se gasesc acolo acolo, precum si mijloacele de transport ale misiunii, nu pot face
obiectul nici unei perchezitii, rechizitii, sechestru sau masuri executorii.
O alta inviolabilitate diplomatica vizeaza arhivele si documentele misiunii, acestea
bucurandu-se de protectie in orice moment si loc s-ar gasi. De inviolabilitate se bucura si
corespondenta oficiala a misiunii, respectiv ntreaga corespondenta referitoare la misiune si la
functiile sale.
Potrivit art. 27 din Conentia de la Viena, valiza diplomatica nu trebuie sa fie nici
deschisa, nici retinuta. Cat priveste coletele care compun valiza diplomatica, acestea trebuie sa
poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor si nu pot cuprinde dect documente
diplomatice sau obiecte de uz oficial. Curierul diplomatic, care trebuie sa fie purtator al unui
document oficial ce atesta calitatea sa si precizeaza numarul de colete care constituie valiza
diplomatica, este ocrotit n exercitarea functiilor sale de statul acreditar. El se bucura de
inviolabilitatea persoanei sale si nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau de detentiune.

Imunitati si privilegii ale personalului diplomatic

Conform art. 29 din Conventia de la Viena, persoana agentului diplomatic este


inviolabila. El nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detentiune. Statul acreditar l
trateaza cu respectul care i se cuvine si ia toate masurile corespunzatoare pentru a mpiedica
orice atingere adusa persoanei, libertatii si demnitatii sale.
Totodata, locuinta particulara a agentului diplomatic se bucura de aceeasi inviolabilitate
si de aceeasi ocrotire ca si localurile misiunii. Documentele sale, corespondenta sa bunurile sale
se bucura de asemenea de inviolabilitate.

Imunitatea de jurisdictie penala

Este instituita de art. 31 din Conventie, conform caruia agentul diplomatic se bucura de
imunitatea de jurisdictie penala a statului acreditar. Astfel, acesta nu poate fi urmarit penal,
trimis in judecata sau condamnat pe teritoriul statului acreditar. Daca savarseste o infractiune pe
teritoriul statului acreditar, poate fi declarat persona non grata si sa fie expulzat, urmand a fi
supus jurisdictiei statului acreditant. Imunitatea de jurisdictie penala este absoluta.

Imunitatea de jurisdictie civila si administrativa este garantata de art. 31 din Conventie,


potrivit careia agentul diplomatic se bucura de imunitatea de jurisdictie civila si administrativa.
Sunt exceptate de aceasta regula a imunitatii de jurisdictie:
a) actiunile reale privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, afara
numai daca agentul diplomatic nu-l poseda n contul statului acreditant pentru realizarea
scopurilor misiunii;
b) actiunile privind o succesiune, n care agentul diplomatic figureaza ca executor
testamentar, administrator, mostenitor sau legatar nu n numele statului acreditant, ci cu
titlu particular;
c) actiunile privind o activitate profesionala sau comerciala, oricare ar fi ea,
exercitata de agentul diplomatic n statul acreditar n afara functiilor sale oficiale.
Statul acreditant este n drept s renune la imunitatea de jurisdictie a agentilor
diplomatici si a persoanelor care beneficiaz de imunitate, n acord cu dispoziiile Conveniei de
la Viena. Renunarea trebuie s fie ntotdeauna expres. Trebuie subliniat faptul c renunarea la
imunitatea de jurisdice pentru o aciune civil sau administrativ nu implic i renunarea la
imunitatea privind msurile de executare a hotrrii, pentru care este necesar o renuntare
distinct.

Printre privilegiile diplomatice de care beneficiaz agenii diplomatici, putem aminti:

@ libertatea de comunicare a misiunii diplomatice, sens n care art. 27 din Convenie


prevede c statul acreditar permite si ocroteste comunicarea libera a misiunii n orice scopuri
oficiale. Pentru a comunica cu guvernul precum si cu celelalte misiuni si consulate ale statului
acreditant, oriunde se gasesc acestea, misiunea poate folosi toate mijloacele de comunicare
potrivite, inclusiv curierii diplomatici si mesajele n cod sau cifrate.
@ agentul diplomatic beneficiaz de scutire de la plata oricror impozite i taxe,
personale sau reale, naionale, regionale sau comunale cu excepia:
a) impozitelor indirecte care prin natura lor snt n mod normal ncorporate n preurile
mrfurilor sau ale serviciilor;
b) impozitelor i taxelor asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului
acreditar, afar numai dac agentul diplomatic le poseda n contul statului acreditant, pentru
realizarea scopurilor misiunii;
c) drepturilor de succesiune percepute de statul acreditar, sub rezerva dispoziiilor
paragrafului 4 din articolul 39;
d) impozitelor i taxelor pe veniturile particulare care-i au sursa n statul acreditar i a
impozitelor pe capital prelevate asupra investiiilor efectuate n ntreprinderi comerciale situate n
statul acreditar;
e) impozitelor i taxelor percepute ca remuneraie pentru servicii particulare prestate;
f) drepturilor de nregistrare, gref, ipotec i de timbru n ce privete bunurile imobiliare,
sub rezerva dispoziiilor articolului 23 18.
@ Conform art. 36 din Convenie, statul acreditar acord intrarea i scutirea de plata
drepturilor de vam, taxelor i altor drepturi conexe, altele dect cheltuielile de depozitare, de
transport i cheltuielile aferente unor servicii similare, pentru:
a) obiectele destinate uzului oficial al misiunii;
b) obiectele destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei
sale, care fac parte din gospodria sa, inclusiv efectele destinate instalrii sale.

18
A se vedea art. 34 din Convenia de la Viena.
Membrii misiunilor diplomatice beneficiaz i de faciliti diplomatice constnd n
nlesniri acordate de statul acreditar misiunilor diplomatice n scopul desfurrii normale a
activitilor lor: nlesnirea obinerii unui sediu, a locuinei membrilor misiunii19.

DREPTUL CONSULAR

Definiie

Doctrina a definit dreptul consular ca reprezentnd o parte a dreptului internaional care


reprezint totalitatea normelor i regulilor care reglementeaz relaiile consulare, organizarea i
funcionarea oficiilor consulare, statutul juridic al oficiilor consulare i al personalului acestora20.

Relaiile consulare sunt raporturi stabilite ntre state, al cror obiect l constituie protecia
cetenilor aflai n strintate.

Funciile misiunilor consulare

Sunt stabilite prin art. 5 din Convenia de la Viena cu privire la relaiile consulare din
1963, acestea fiind urmtoarele:

- protejarea in statul de resedinta a interesele statului trimitator si ale cetatenilor sai,


persoane fizice sau juridice, in limitele admise de dreptul international;
- favorizarea dezvoltarii relatiilor comerciale, economice, culturale si stiintifice intre
statul trimitator si statul de resedinta si promovarea in orice alt mod a relatiilor amicale intre ele;
- informarea, prin toate mijloacele licite, despre conditiile si evolutia vietii comerciale,
economice, culturale si stiintifice a statului de resedinta, intocmirea de rapoarte in aceasta
privinta catre guvernul statului trimitator si furnizarea de informatii persoanelor interesate;
- eliberarea de pasapoarte si documente de calatorie cetatenilor statului trimitator, precum
si vize si alte documente corespunzatoare persoanelor care doresc sa mearga in statul trimitator;
- acordarea de ajutor si asistenta cetatenilor, persoane fizice si juridice, ai statului
trimitator;
- actionarea in calitate de notar si de ofiter de stare civila si a exercita functii similare, ca
si unele functii de ordin administrativ, in masura in care legile si regulamentele statului de
resedinta nu se opun la aceasta;
- apararea intereselor cetatenilor statului trimitator, persoane fizice sau juridice, in
succesiunile de pe teritoriul statului de resedinta, in conformitate cu legile si regulamentele
statului de resedinta;
- apararea, in limitele fixate de legile si regulamentele statului de resedinta, a intereselor
minorilor si incapabililor, cetateni ai statului trimitator, mai ales atunci cind este ceruta
instituirea unei tutele sau curatele cu privire la ei;
- sub rezerva practicilor si procedurilor in vigoare in statul de resedinta, reprezentarea
cetatenilor statului trimitator sau luarea de masuri in scopul asigurarii reprezentarii lor adecvate
in fata tribunalelor sau a altor autoritati ale statului de resedinta pentru a cere, in conformitate cu
19
Bianca Selejan Guan, Laura Maria Crciunean, op. cit., p. 214.
20
I.M. Anghel, op. cit., p. 321.
legile si regulamentele statului de resedinta, adoptarea de masuri provizorii in vederea apararii
drepturilor si intereselor acestor cetateni atunci cind, datorita absentei lor sau din orice alta
cauza, ei nu-si pot apara in timp util drepturile si interesele;
- transmiterea de acte judiciare si extrajudiciare sau efectuarea de comisii rogatorii in
conformitate cu acordurile internationale in vigoare sau, in lipsa unor asemenea acorduri, in orice
mod compatibil cu legile si regulamentele statului de resedinta;
- exercitarea drepturilor de control si de inspectie prevazute de legile si regulamentele
statului trimitator asupra navelor maritime si a navelor fluviale avind nationalitatea statului
trimitator si asupra aeronavelor inmatriculate in acest stat, ca si asupra echipajelor lor;
- acordarea de asistenta navelor si aeronavelor mentionate in Convenie, precum si
echipajelor lor, primirea de declaratii asupra curselor acestor nave, examinarea si vizarea
documentelor de bord si, fara a prejudicia prerogativele autoritatilor statului de resedinta,
realizarea de anchete privind incidentele survenite in cursul calatoriei si reglementarea, in
masura in care legile si regulamentele statului trimitator autoriza aceasta, a divergentelor de orice
natura intre capitan, ofiteri si marinari;
- exercitarea oricror alte functii incredintate unui post consular de catre statul trimitator,
care nu sint interzise de legile si regulamentele statului de resedinta sau la care statul de resedinta
nu se opune, sau care sint mentionate in acordurile internationale in vigoare intre statul trimitator
si statul de resedinta.

INLESNIRI, PRIVILEGII SI IMUNITATI PRIVIND POSTUL CONSULAR

Convenia de la Viena din 1963 acord a serie de privilegii i imuniti n ceea ce privete
postul consular.

Printre acestea amintim:

Folosirea drapelului si a stemei nationale

Astfe, conform art. 29 din Convenie, statul trimitator are dreptul de a folosi drapelul sau
national si scutul cu stema sa de stat in statul de resedinta, conform prevederilor prezentului
articol. Drapelul national al statului trimitator poate fi arborat, iar scutul cu stema de stat poate fi
asezat pe cladirea ocupata de catre postul consular si pe poarta sa de intrare, precum si pe
resedinta sefului postului consular si pe mijloacele sale de transport, atunci cind acestea sunt
folosite in interes de serviciu.
Exercitarea acestui drept se va fac n acord cu legile, regulamentele si uzantele statului de
resedinta.

Inviolabilitatea localurilor consulare


Localurile consulare se bucur, potrivit Conveniei de inviolabilitate. Astfel, autoritatile
statului de resedinta nu pot patrunde in partea localurilor consulare pe care postul consular o
foloseste exclusiv pentru nevoile muncii sale, decit cu consimtamintul sefului postului consular,
al persoanei desemnate de acesta sau al sefului misiunii diplomatice a statului trimitator. Totusi,
consimtamintul sefului postului consular poate fi considerat ca obtinut in caz de incendiu sau de
alt sinistru care cere masuri de protectie imediata.
Statul de resedinta are obligatia speciala de a lua orice masuri necesare pentru a
impiedica violarea sau deteriorarea localurilor consulare si pentru a impiedica tulburarea linistii.
postului consular sau atingerea demnitatii sale.
Localurile consulare, mobilierul lor si bunurile postului consular, ca si mijloacele sale de
transport, nu pot face obiectul vreunei forme de rechizitie in scopuri de aparare nationala sau de
utilitate publica. in cazul cind o expropriere ar fi necesara in aceste scopuri, vor fi luate toate
masurile corespunzatoare pentru a evita impiedicarea exercitarii functiilor consulare, si statului
trimitator ii va fi varsata o indemnizatie prompta, adecvata si efectiva.

Scutirea fiscala a localurilor consulare


Articolul 32 din Convenia de la Viena stabilete c localurile consulare si resedinta
sefului postului consular de cariera, asupra carora statul trimitator sau orice persoana actionind in
numele acestui stat este proprietar sau locatar, sunt scutite de orice impozite si taxe de orice fel,
nationale, regionale sau comunale, cu exceptia taxelor percepute ca remunerare pentru servicii
special prestate. Scutirea fiscala nu se aplica acestor impozite si taxe cind, dupa legile si
regulamentele statului de resedinta, ele cad in sarcina persoanei care a contractat cu statul
trimitator sau cu persoane care actioneaza in numele acestui stat.

Inviolabilitatea arhivelor si documentelor consulare


Arhivele si documentele consulare sunt inviolabile in orice moment si in orice loc s-ar
gasi.

Libertatea de deplasare

Sub rezerva legilor si a regulamentelor referitoare la zonele in care accesul este interzis
sau reglementat din motive de securitate nationala, statul de resedinta asigura tuturor membrilor
postului consular libertatea de deplasare si de circulatie pe teritoriul sau (art. 34 din Convenia de
la Viena).

Libertatea de comunicare

Statul de resedinta permite si protejeaza libera comunicare a postului consular pentru


orice scopuri oficiale. Comunicand cu guvernul, cu misiunile diplomatice si cu celelalte posturi
consulare ale statului trimitator, oriunde s-ar gasi ele, postul consular poate folosi toate
mijloacele de comunicatie potrivite, inclusiv curierii diplomatici sau consulari, valiza
diplomatica sau consulara si mesajele in cod sau cifrate. Totusi, postul consular nu poate instala
si utiliza un post de radioemisie decit cu asentimentul statului de resedinta.
Corespondenta oficiala a postului consular este inviolabila. Prin expresia "corespondenta
oficiala" se intelege intreaga corespondenta referitoare la postul consular si la functiile sale.
Valiza consulara nu trebuie sa fie nici deschisa si nici retinuta. Totusi, daca autoritatile
competente ale statului de resedinta au motive serioase sa creada ca valiza contine alte obiecte
decit corespondenta, documentele si obiectele vizate in paragraful 4 din prezentul articol, ele pot
cere ca valiza sa fie deschisa in prezenta lor de catre un reprezentant autorizat al statului
trimitator. Daca autoritatile statului trimitator refuza sa satisfaca cererea, valiza este inapoiata la
locul de origine.
Coletele care constituie valiza consulara trebuie sa poarte semne exterioare vizibile ale
caracterului lor si nu pot contine decit corespondenta oficiala si documente sau obiecte destinate
exclusiv pentru folosinta oficiala.
Curierul consular trebuie sa poarte un document oficial in care sa se atesteze calitatea sa
si sa se precizeze numarul de colete care constituie valiza consulara. Afara de cazul cind statul de
resedinta consimte la aceasta, el nu trebuie sa fie nici cetatean al statului de resedinta, nici, cu
exceptia cind el este cetatean al statului trimitator, o persoana cu resedinta permanenta in statul
de resedinta. In exercitarea functiilor sale, acest curier este protejat de catre statul de resedinta. El
se bucura de inviolabilitatea persoanei sale si nu poate fi supus nici unei forme de arest sau de
detentiune.
Statul trimitator, misiunile sale diplomatice si posturile sale consulare pot desemna
curieri consulari ad-hoc.
Valiza consulara poate fi incredintata comandantului unei nave sau al unui avion
comercial care trebuie sa soseasca intr-un punct de intrare autorizat. Acest comandant trebuie sa
poarte un document oficial indicind numarul de colete care constituie valiza, dar el nu este
considerat curier consular. Printr-un aranjament cu autoritatile locale competente postul consular
poate trimite pe unul din membrii sai sa ia valiza, in mod direct si liber, de la comandantul navei
sau al avionului (Art. 35 din Convenia de la Viena).

FACILITATI, PRIVILEGII SI IMUNITATI PRIVIND FUNCTIONARII CONSULARI


DE CARIERA SI CEILALTI MEMBRI AI POSTULUI CONSULAR

Statul de resedinta are obligaia de a-i trata pe functionarii consulari cu respectul cuvenit
si de a lua toate masurile necesare pentru a impiedica orice atingere adusa persoanei, libertatii si
demnitatii lor (Art. 40 din Convenie)
Funcionarii consulari se bucur de inviolabilitate personal. Astfel, acetia nu pot fi pusi
in stare de arest sau de detentiune preventiva decit in caz de crima grava si in urma unei hotarari
a autoritatilor judiciare competente.
Cu exceptia cazului prevazut anterior, functionarii consulari nu pot fi incarcerati sau
supusi vreunei alte forme de limitare a libertatii lor personale, dect in executarea unei hotarari
judecatoresti definitive.
Cnd o procedura penala este angajata impotriva unui functionar consular, acesta este
obligat sa se prezinte in fata autoritatilor competente. Totusi, procedura trebuie sa fie condusa cu
menajamentele care se cuvin functionarului consular in virtutea pozitiei sale oficiale (Art. 41 din
Convenie)
In caz de arestare, detentiune preventiva a unui membru al personalului consular sau de
urmarire penala angajata impotriva lui, statul de resedinta este obligat sa previna neintrziat pe
seful de post consular. Daca acesta din urma este el insusi vizat de una din aceste masuri, statul
de resedinta trebuie sa informeze despre acest lucru statul trimitator, pe cale diplomatica (art. 42
din Convenia de la Viena).
Functionarii consulari si angajatii consulari se bucur de imunitate de jurisdicie. Acetia
nu pot fi chemati in fata autoritatilor judiciare si administrative ale statului de resedinta pentru
actele savrsite in exercitarea functiilor consulare.
Aceste prevederi nu se aplica in caz de actiune civila:
a) care rezulta din incheierea unui contract de catre un functionar consular sau un angajat
consular, pe care acesta nu l-a incheiat in mod expres sau implicit in calitatea sa de mandatar al
statului trimitator; sau
b) intentata de un tert pentru o paguba rezultind dintr-un accident cauzat in statul de
resedinta de un vehicul, o nava sau de o aeronava (art. 43 din Convenie).

Ct privete obligaia de a depune ca martor, membrii postului consular pot fi chemati sa


depuna ca martori in cursul procedurilor judiciare si administrative. Autoritatea care solicita
marturia trebuie sa evite a impiedica un functionar consular in indeplinirea functiilor sale. El
poate sa obtina marturia lui la resedinta lui sau la postul consular, sau sa accepte o declaratie
scrisa din partea sa ori de cite ori acest lucru este posibil. Membrii postului consular nu sunt
obligati sa depuna marturie asupra faptelor care au legatura cu exercitarea functiilor lor si sa
prezinte corespondenta si documentele oficiale referitoare la acestea. Ei au, de asemenea, dreptul
de a refuza sa depuna marturie in calitate de experti asupra legislatiei statului trimitator (Art. 44
din Convenie).
Functionarii consulari si angajatii consulari, precum si membrii familiei lor care locuiesc
impreuna cu ei sunt scutiti de toate obligatiile prevazute de legile si regulamentele statului de
resedinta in materie de inmatriculare a strainilor si de permise de sedere. Totusi, aceste dispozitii
nu se aplica nici functionarului consular care nu este angajat permanent al statului trimitator sau
care exercita o activitate particulara cu caracter lucrativ in statul de resedinta, nici unui membru
al familiei sale (art. 46 din Convenie).
Membrii postului consular sunt scutiti, in ce priveste serviciile aduse statului trimitator,
de obligatiile pe care legile si regulamentele statului de resedinta referitoare la folosirea minii
de lucru straine le impun in materie de permise de munca. Membrii personalului particular al
functionarilor consulari si angajatilor consulari sunt scutiti de obligatiile mentionate anterior,
daca ei nu exercita nici o alta ocupatie particulara cu caracter lucrativ in statul de resedinta (art.
47 din Convenie)
Membrii postului consular si membrii familiei lor care locuiesc impreuna cu ei sunt
scutiti, in ceea ce priveste serviciile aduse statului trimitator, de dispozitiile de securitate sociala
care pot fi in vigoare in statul de resedinta.
Scutirea prevazuta la paragraful 1 al prezentului articol se aplica si membrilor
personalului particular care sint in serviciul exclusiv al membrilor postului consular, cu conditia:
a) ca ei sa nu fie cetateni ai statului de resedinta sau sa nu-si aiba resedinta permanenta in
acest stat; si
b) ca ei sa fie supusi dispozitiilor de securitate sociala care sint in vigoare in statul
trimitator sau intr-un stat tert.
Membrii postului consular care au in serviciul lor persoane carora scutirea prevazuta
anterior nu li se aplica, trebuie sa respecte obligatiile pe care dispozitiile de securitate sociala ale
statului de resedinta le impun celui care angajeaza.
Scutirea prevazuta nu exclude participarea voluntara la regimul de securitate sociala al
statului de resedinta, in masura in care ea este admisa de acest stat (art. 48 din Convenie).
Functionarii consulari si angajatii consulari, precum si membrii familiei lor care locuiesc
impreuna cu ei, sint scutiti de orice impozite si taxe, personale sau reale, nationale, regionale si
comunale, cu exceptia:
a) impozitelor indirecte incorporate in mod normal in pretul marfurilor sau serviciilor;
b) impozitelor si taxelor pe bunurile imobile particulare situate pe teritoriul statului de
resedinta, sub rezerva dispozitiilor articolului 32;
c) drepturilor de succesiune si de mutatie percepute de catre statul de resedinta, sub
rezerva prevederilor paragrafului b) al articolului 51;
d) impozitelor si taxelor pe veniturile particulare inclusiv cistigurile in capital, care-si au
sursa in statul de resedinta, si a impozitelor pe capital prelevate asupra investitiilor efectuate in
intreprinderi comerciale sau financiare situate in statul de resedinta;
e) impozitelor si taxelor percepute ca remunerare a serviciilor particulare prestate; f)
taxelor de inregistrare, de grefa, de ipoteca si de timbru, sub rezerva dispozitiilor articolului 32.
Membrii personalului de serviciu sint scutiti de impozite si taxe pe salariile pe care le
primesc pentru serviciile lor.
Membrii postului consular care angajeaza persoane ale caror retributii sau salarii nu sunt
scutite de impozitul pe venit in statul de resedinta trebuie sa respecte obligatiile pe care legile si
regulamentele acestui stat le impun in materie de percepere a impozitului pe venit celor care
angajeaza (art. 49 din Statut).
In conformitate cu dispozitiile legislative si regulamentare pe care le poate adopta, statul
de resedinta poate autoriza intrarea si acorda scutirea de orice taxe vamale, impozite si alte
redevente conexe, cu exceptia cheltuielilor de depozitare, de transport si a cheltuielilor pentru
servicii similare, pentru:
a) obiectele destinate folosirii oficiale a postului consular;
b) obiectele de uz personal al functionarului consular si al membrilor familiei sale care
locuiesc impreuna cu el, inclusiv efectele destinate instalarii sale. Articolele de con nu trebuie sa
depaseasca cantitatile necesare pentru folosirea lor directa de catre cei interesati.
Angajatii consulari beneficiaza de privilegiile si scutirile prevazute la paragraful 1 din
prezentul articol in ceea ce priveste obiectele importate cu ocazia primei lor instalari.
Bagajele personale insotite de functionarii consulari si de membrii familiei lor care
locuiesc impreuna cu ei sint scutite de control vamal. Ele nu pot fi supuse controlului decit daca
exista motive serioase sa se presupuna ca ele contin alte obiecte decit cele mentionate la alineatul
b) al paragrafului 1 din prezentul articol sau obiecte al caror import sau export este interzis de
catre legile si regulamentele statului de resedinta sau supus legilor si regulamentelor sale de
carantina. Acest control nu poate avea loc decit in prezenta functionarului consular sau a
membrului familiei sale, interesat (art. 50 din Convenie).
Statul de resedinta trebuie sa scuteasca pe membrii postului consular si pe membrii
familiei lor care locuiesc impreuna cu ei de orice prestatie personala si de orice serviciu de
interes public, indiferent de caracterul lui, ca si de sarcinile militare, cum ar fi rechizitiile,
contributiile si incartiruirile militare (Art. 52 din Statut).
Orice membru al postului consular beneficiaza de privilegiile si imunitatile prevazute in
Conventie de la intrarea sa pe teritoriul statului de resedinta pentru a ajunge la post sau, daca se
gaseste deja pe acest teritoriu, din momentul mutarii sale in functie la postul consular.
Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc impreuna cu el, precum
si membrii personalului sau particular, beneficiaza de privilegiile si imunitatile prevazute in
Conventie, incepnd cu una din datele urmatoare: aceea de cind membrul respectiv al postului
consular se bucura de privilegii si imunitati conform paragrafului 1 al prezentului articol; aceea a
intrarii lor pe teritoriul statului de resedinta sau aceea la care ei au devenit membri ai acestei
familii sau ai personalului particular respectiv.
Cnd functiile unui membru al postului consular inceteaza, privilegiile si imunitatile sale,
precum si acelea ale membrilor familiei sale care locuiesc impreuna cu el sau ale membrilor
personalului sau particular inceteaza in mod normal la prima din datele urmatoare: in momentul
in care persoana in cauza paraseste teritoriul statului de resedinta sau la expirarea unui termen
rezonabil care ii va fi fost acordat in acest scop dar el subzista pina in acest moment, chiar in caz
de conflict armat. In ce priveste persoanele mentionate la paragraful 2 din prezentul articol,
privilegiile si imunitatile lor inceteaza din momentul cind ele inceteaza sa mai locuiasca
impreuna sau sa mai fie in serviciul unui membru al postului consular, cu rezerva totusi ca, daca
aceste persoane intentioneaza sa paraseasca teritoriul statului de resedinta intr-un termen
rezonabil privilegiile si imunitatile lor subzista pina in momentul plecarii lor.
Totusi, in ceea ce priveste actele savirsite de un functionar consular sau de un angajat
consular in exercitarea functiilor sale, imunitatea de jurisdictie subzista fara limita de durata.
In caz de deces al unui membru al postului consular, membrii familiei sale care locuiau
impreuna cu el continua sa se bucure de privilegiile si imunitatile de care beneficiaza, pina la
prima din datele urmatoare: aceea la care ei parasesc teritoriul statului de resedinta sau la
expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat in acest scop (art. 53 din Convenie).