32.

DREPTUL DE OPTŢ IUNE SUCCESORALAĂ

Transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii

succesiunii, însă nu are caracter definitiv şi obligatoriu. Potrivit legii, nimeni nu este obligat să
accepte o moştenire ce i se cuvine. De aceea legiuitorul a dat moştenitorilor dreptul de a alege
între acceptarea sau renunţarea la moştenire - cunoscut sub numele de drept de opţiune
succesorală.
Astfel, după deschiderea moştenirii, moştenitorul are dreptul de a alege între trei
posibilităţi:
- acceptarea pură şi simplă a moştenirii;
- acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar;
- renunţarea Ia moştenire.
Dreptul de opţiune succesorală este un drept subiectiv al moştenitorilor, care se naşte la
data deschiderii moştenirii direct în persoana lor, nefiind transmis prin moştenire. Titularii
dreptului de opţiune succesorală sunt:
- moştenitorii legali (rudele din cele patru clase de moştenitori);
- legatarii universali, cu titlu universal ori cu titlu particular;
- creditorii personali ai moştenitorilor, pe cale acţiunii oblice.
Dacă titularul dreptului de opţiune succesorală decedează înainte de a-şi exercita acest
drept, legea prevede că erezii săi pot să-l exercite ei, întrucât dreptul de opţiune succesorală se
transmite odată cu restul patrimoniului. Dacă nu se înţeleg în privinţa acceptării sau renunţării,
succesiunea se consideră că a fost acceptată sub beneficiu de inventar. Este vorba despre ipoteza
moştenirii prin retransmitere, când dreptul de opţiune succesorală, neexercitat de autorul lor, se
transmite în mod individual propriilor erezi. Dacă erezii ar fi chemaţi la moştenire prin
reprezentare, fiecare are un drept propriu de opţiune, putându-se pronunţa diferit, prin acceptare
sau renunţare.
Actul juridic de opţiune succesorală reprezintă manifestarea de voinţă a titularului
dreptului de opţiune succesorală în sensul acceptării (pure şi simple sau sub beneficiu de
inventar) sau renunţării la moştenire.
Caractere juridice ale actului de opţiune:
- este un act unilateral, pentru că exprimă voinţa unei singure persoane;
- este un act juridic voluntar (nimeni nu poate fi obligat să accepte moştenirea; nu
trebuie motivată alegerea acceptării sau renunţării la moştenire etc.);
- este un act juridic, în principiu, indivizibil, pentru că odată ce s-a acceptat sau
renunţat moştenirea, titularul dreptului de opţiune trebuie să accepte efectele alegerii sale, în
întregime.
De la această regulă există şi excepţii: de exemplu, dacă un moştenitor are atât calitatea de
moştenitor legal, cât şi pe aceea de legatar, el poate opta diferit, acceptând moştenirea legală şi
renunţând la legat sau invers;
- este un act juridic, în principiu, irevocabil, adică odată opţiunea făcută, nu se
mai poate reveni asupra ei; prin excepţie, în cazul renunţării la moştenire, se poate reveni asupra
acesteia;

1
 - este un act juridic declarativ, efectele sale producându-se retroactiv de la data
deschiderii succesiunii;
- este un act juridic nesusceptibil de modalităţi (act juridic pur şi simplu) şi
nesusceptibil de abuz.
Condiţiile de validitate.
Capacitatea cerută pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală. Moştenitorul
trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, întrucât este vorba despre un act de dispoziţie.
Prin urmare:
- persoanele majore pot exercita dreptul de opţiune succesorală;
- minorii sub 14 ani şi persoanele puse sub interdicţie, nu pot exercita personal dreptul
de opţiune succesorală, ci numai prin reprezentanţii lor legali şi cu autorizarea autorităţii
tutelare;
- minorii între 14-18 ani, au capacitate de exerciţiu restrânsă, adică îşi pot exercita
singuri dreptul de opţiune, însă cu încuviinţarea prealabilă a părintelui sau tutorelui.
Potrivit legii, în cazul minorilor şi a persoanelor puse sub interdicţie (în vederea protejării
intereselor lor), acceptarea moştenirii se consideră făcută sub beneficiu de inventar.
Consimţământul. Potrivit legii, actul juridic de opţiune succesorală (atât acceptarea, cât şi
renunţarea) poate fi anulat pe motiv de viclenie ce s-ar fi exercitat împotriva autorului actului. Se
poate cere anularea şi pentru dol care poate proveni de la oricine (de exemplu, din partea
comoştenitorilor, creditorilor, din partea unui terţ etc.). şi violenţa exercitată împotriva
moştenitorului acceptant sau renunţător poate fi invocată drept viciu de consimţământ care să
atragă anularea actului său de opţiune. Eroarea atrage anularea actului doar dacă a constituit
cauza determinantă a actului.
Condiţii de formă. Acceptarea pură şi simplă a moştenirii este un consensual, iar
acceptarea sub beneficiu de inventar şi renunţarea la moştenire sun acte juridice solemne, fiind
valabile numai dacă au fost încheiate în condiţiile prevăzute de lege. Nerespectarea formei cerute
de lege atrage nulitatea absolută a actului respectiv.
Prescripţia dreptului de opţiune succesorală. Dreptul de opţiune trebuie exercitat în
termen de 6 luni calculat de la data deschiderii moştenirii. Legiuitorul se referă doar la acceptarea
moştenirii stabilind că: dreptul de a accepta moştenirea se prescrie în termen de 6 luni socotit de
la data deschiderii succesiunii. Acest termen priveşte şi renunţarea la moştenire. Prin excepţie:
- pentru copilul conceput, dar nenăscut la data deschiderii succesiunii, termenul de
prescripţie a dreptului de opţiune succesorală curge de la data naşterii lui;
- dacă este vorba despre succesiunea unei persoane care a fost declarată moartă pe cale
judecătorească, hotărârea instanţei prevede şi data morţii, însă termenul de prescripţie începe să
curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte;
- în cazul în care moştenitorul a luat cunoştinţă de calitatea sa mai târziu, termenul de
opţiune va curge din ziua în care a cunoscut temeiul chemării sale la moştenire.
Suspendarea prescripţiei extinctive. Cursul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală
se suspendă de drept cât timp moştenitorul:
- este împiedicat de o cauză de forţă majoră să acţioneze;
- face parte din forţele armate ale României, iar acestea se găsesc pe picior de război;
- este lipsit de capacitate de exerciţiu şi nu are reprezentant legal, sau având capacitate
restrânsă de exerciţiu, nu are cine să-i încuviinţeze actele;
2
 - a întreprins demersuri pentru obţinerea autorizaţiei autorităţii tutelare necesare
pentru exercitarea valabilă a dreptului de opţiune, în cazul unui incapabil sau a unei persoane cu
capacitate restrânsă de exerciţiu.
După încetarea cauzei de suspendare, succesibilul va avea la dispoziţie un nou termen de 6
luni pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală.
Repunerea în termenul de prescripţie. Dacă împiedicarea nu s-a datorat unei cauze de
forţă majoră, ci ca urmare a unor motive întemeiate, apreciate ca atare de instanţă, aceasta va
dispune repunerea în termenul de opţiune succesorală. Sunt considerate motive întemeiate, de
exemplu: ascunderea cu rea-credinţă a morţii defunctului de către comoştenitori, boala
succesibilului, gravă şi de durată etc. Dacă instanţa admite cererea, atunci va începe să curgă un
nou termen de 6 luni, de la încetarea cauzei împiedicării, în favoarea moştenitorului în cauză,
pentru exercitarea dreptului său de opţiune succesorală.
Ineficacitatea actului de opţiune succesorală. Cauzele cele mai frecvente de ineficacitate a
actelor juridice de opţiune succesorală sunt nulitatea (absolută sau relativă) şi revocarea.
Nulitatea absolută a actului de opţiune poate interveni atunci când la săvârşirea lui au fost
încălcate normele legale imperative. Nulitatea relativă intervine în ipoteza nerespectării
dispoziţiilor legale care reglementează capacitatea de exerciţiu a succesibilului sau a celor din
materia viciilor de consimţământ. Revocarea poate interveni în ipoteza în care creditorii au fost
prejudiciaţi prin modul în care debitorul lor a optat (prin intentarea acţiunii revocatorii -
pauliană).
Acceptarea pură şi simplă a moştenirii. Este manifestarea unilaterală de voinţă a
moştenitorului în sensul de a păstra titlul de moştenitor. Prin acceptare titlul de moştenitor se
consolidează şi operează o confuziune între patrimoniul moştenitorului acceptant şi patrimoniul
succesoral. Acceptarea pură şi simplă poate fi expresă sau tacită. Acceptarea este expresă când se
însuşeşte titlul sau calitatea de moştenitor printr-un act autentic sau sub semnătură privată.
Acceptarea expresă poate fi făcută şi prin reprezentant (cu procură scrisă şi specială), nu numai
personal. Acceptarea este tacită când moştenitorul face un act pe care nu ar putea să-l facă decât
în calitate de moştenitor şi care lasă a se presupune intenţia sa de acceptare .
Trebuie îndeplinite două condiţii pentru a fi în prezenţa unei acceptări tacite:
- actul să nu poată fi făcut decât în calitate de moştenitor;
- actul presupune neechivoc intenţia de a accepta moştenirea.
Nu reprezintă acte de acceptare a moştenirii actele curat conservatorii, actele de îngrijire şi
de administrare provizorie. Actele de dispoziţie valorează acceptare tacită a moştenirii.
Actele de administrare care nu au caracter urgent şi care angajează viitorul, cum ar fi
actele care implică folosinţa bunurilor succesorale sunt considerate acte de acceptare. Au
semnificaţia de acceptare tacită şi: donaţia bunurilor succesorale, vânzarea sau cesiunea
drepturilor succesorale, renunţarea la moştenire în favoarea unuia sau mai multor moştenitori
determinaţi; plata impozitelor asupra masei succesorale etc.
Acceptarea pura şi simplă forţată. Aceasta apare ca o sancţiune împotriva succesibililor
care au dat la o parte sau au ascund bunuri ale succesiunii. Aceşti moştenitori nu se pot prevala
de acceptarea sub beneficiu de inventar. Pentru a opera acceptarea forţată a moştenirii trebuie
îndeplinite mai multe condiţii:
- deţinerea clandestină prin sustragerea sau tăinuirea unor bunuri succesorale;
- intenţia frauduloasă sau reaua-credinţă a moştenitorului;
3
 - frauda să fi fost săvârşită de un moştenitor;
- dosirea sau sustragerea să aibă ca obiect bunuri ce făceau parte din masa de
împărţit.
Efectele acceptării forţate sunt următoarele: chiar dacă anterior acceptase sub beneficiu
de inventar sau renunţase la moştenire, moştenitorul ce a dosit bunuri ale succesiunii este
considerat acceptant pur şi simplu; moştenitorul capabil nu mai are dreptul la partea ce i s-ar fi
cuvenit din lucrurile pe care le-a ascuns sau dosit; răspunderea sa pentru datoriile succesiunii va
fi angajată proporţional cu partea succesorală la care ar fi avut dreptul dacă nu ar fi fost
sancţionat.
Efectele acceptării pure şi simple: succesibilul acceptant pur şi simplu îşi consolidează
titlul de moştenitor, bunurile ce au aparţinut defunctului vor intra în patrimoniul moştenitorului,
operând confuziunea; ca efect al confuziunii răspunderea sa pentru pasivul moştenirii va fi
angajată nu numai în limita activului succesoral, dar şi cu bunurile sale proprii.
Acceptarea sub beneficiu de inventar. Când moştenirea la care un moştenitor este chemat
este posibil să fie insolvabilă, acesta, pentru a se asigura că nu va fi ţinut de plata datoriilor
succesiunii peste activul acesteia, poate opta pentru acceptarea sub beneficiu de inventar.
Astfel, prin întocmirea unui inventar al activului succesoral, se evită confundarea
patrimoniului moştenitorului cu patrimoniul succesoral, ceea ce înseamnă că acest moştenitor nu
va mai fi urmărit pentru datoriile şi sarcinile succesiunii decât în limitele activului. În principiu,
acceptarea sub beneficiu de inventar este facultativă. Sunt însă şi unele excepţii, când acceptarea
sub beneficiu de inventar este obligatorie:
- minorii şi persoanele puse sub interdicţie, acceptă moştenirea sub beneficiu de
inventar;
- în cazul în care moştenitorul moare înainte de a-şi exercita dreptul de opţiune, iar
proprii săi moştenitori nu se înţeleg asupra opţiunii, succesiunea se consideră sub beneficiu de
inventar.
Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic solemn. Pentru a fi valabilă,
acceptarea sub beneficiu de inventar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să existe o declaraţie prin care moştenitorul arată că doreşte să accepte moştenirea sub
beneficiu de inventar, făcută la biroul notarial de la locul deschiderii succesiunii (nerespectarea
acestei condiţii atrage nulitatea beneficiului de inventar);
- efectuarea, înainte sau după declaraţia notarială, a unui inventar fidel şi exact al bunurilor
succesorale (nerespectarea condiţiei are drept consecinţă confuziunea celor două patrimonii,
moştenitorul fiind considerat că a acceptat succesiunea pur şi simplu).
Efectele acceptării moştenirii sub beneficiu de inventar:
- prin acceptarea sub beneficiu de inventar titlul de moştenitor se consolidează;
- ca urmare a declaraţiei notariale şi a inventarului întocmit se evită confuziunea
patrimoniului propriu cu patrimoniul succesoral, de unde rezultă următoarele
consecinţe: moştenitorul va răspunde de pasivul succesoral dar numai până la
concurenţa bunurilor succesorale;
- drepturile şi obligaţiile pe care moştenitorul le are faţă de defunct nu se sting prin con
fuziune.

4
 Renunţarea la moştenire. Renunţarea la moştenire reprezintă actul juridic unilateral prin
care moştenitorul declară că nu înţelege de a se folosi de drepturile succesorale pe care vocaţia
sa i le conferă.
Renunţarea la moştenire este un act juridic solemn. Prin urmare, pentru a fi valabilă,
renunţarea la moştenire trebuie să îmbrace forma unei declaraţii de renunţare, dată în faţa
notarului. Renunţarea la moştenire nu poate fi decât expresă, ea nu se presupune niciodată.
Nerespectarea formei solemne prevăzută de lege atrage nulitatea absolută a actului de
denunţare, renunţarea este un act juridic indivizibil, în sensul că nu poate accepta o parte a
moştenirii, şi renunţa la restul.
Efectele renunţării la moştenire:
- eredele care renunţă este considerat că nu a fost niciodată erede.
Astfel, titlul său de moştenitor se desfiinţează retroactiv, renunţătorul fiind considerat o
persoană străină de moştenire, de unde rezultă următoarele consecinţe:
- renunţătorul pierde partea de moştenire la care ar fi avut dreptul, inclusiv rezerva;
- de renunţarea lui profită fie comoştenitorii, fie moştenitorii subsecvenţi;
- drepturile şi obligaţiile succesibilului renunţător faţă de „de cuius" stinse prin confuziune
vor renaşte;
- renunţătorul nu poate fi obligat la plata taxelor succesorale;
- renunţătorul nu poate fi reprezentat, însă descendenţii lui pot veni însă la moştenire în
nume propriu;
- renunţătorul nu mai poate fi obligat la raportul donaţiilor primite de la defunct, dacă face
parte din categoria persoanelor obligate la raport.
Retractarea renunţării. Renunţătorul poate să revină asupra hotărârii de renunţare la
moştenire, instituindu-se astfel o excepţie de la caracterul irevocabilităţii actului juridic de
opţiune succesorală. Retractarea renunţării este valabilă dacă sunt îndeplinite două condiţii:
- să nu fi expirat termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală, care se
calculează de la data deschiderii succesiunii, nu de la data actului de renunţare;
- moştenirea să nu fi fost acceptată între timp de alţi moştenitori ai defunctului.
Efectele retractării sunt următoarele: moştenitorul care a refractat renunţarea este
considerat că a acceptat moştenirea pur şi simplu, de la data deschiderii succesiunii. Cu toate
acestea, drepturile pe care terţii de bună credinţă le-au dobândit anterior retractării vor rămâne
neatinse (valabile).