25.

CONTRACTUL DE SOCIETATE CIVILĂ

Contractul de societate civilă este un contract prin care două sau mai multe persoane se
învoiesc să pună ceva în comun, cu scopul de a împărţi foloasele ce ar putea rezulta.
Întrucât legea nu face nici o distincţie între persoanele care pot încheia contractul de
societate, acesta poate fi încheiat atât de persoane fizice, cât şi de persoane juridice.
Contractul de societate civilă prezintă următoarele caractere juridice:
- este un contract civil, fiind distinct de contractul de societate comercială care se constituie
pentru efectuarea de acte de comerţ. Societatea civilă nu încheie acte subiective de comerţ şi
nici nu efectuează fapte obiective de comerţ, neavând calitatea de comerciant;
În principiu, societatea civilă nu are personalitate juridică, totuşi, lipsa personalităţii
juridice este numai de natura societăţii civile, nu şi de esenţa ei. De aceea, este posibilă
dobândirea calităţii de persoană juridică, caz în care vor fi aplicabile reglementările legale în
materie.
- societatea civilă este un contract cu titlu oneros şi are caracter lucrativ, fiecare dintre asociaţi
urmăresc realizarea unor foloase patrimoniale, pe care să le împartă între ei;
Prin acest caracter, societatea civilă se deosebeşte de asociaţii, care nu au scop lucrativ şi
sunt persoane juridice. Foloasele patrimoniale pot fi reprezentate atât de beneficii băneşti, cât şi
de altă natură (de exemplu, construirea unei case de vacanţă).
- este un contract sinalagmatic (bilateral sau multilateral), fiecare asociat obligându-se faţă de
ceilalţi să-şi aducă aportul social şi să desfăşoare activitatea la care s-a obligat; în cazul
contractului de societate, obligaţiile părţilor sunt convergente, iar scopul comun, spre
deosebire de alte contracte sinalagmatice (de exemplu, la vânzare-cumpărare);
- este un contract comutativ, întrucât obligaţiile asociaţilor sunt cunoscute din momentul
încheierii contractului. Faptul că beneficiile obţinute sunt nesigure şi că este posibil să se
înregistreze pierderi nu transformă contractul într-unui aleatoriu;
- este un contract consensual, putându-se încheia prin simplul acord de voinţă al părţilor, fară a
fi necesară vreo formă specială. Totuşi, pentru probă, în condiţiile dreptului comun, este
necesar să se întocmească un înscris, în care se va preciza: scopul societăţii, aporturile sociale,
durata contractului, modul de repartizare a beneficiilor şi a pierderilor etc.;
- este un contract cu executare succesivă în timp, pe toată durata de funcţionare a societăţii
civile, asociaţii fiind obligaţi între ei;
- este un contract încheiat „intuitit personae"; contractul de societate civilă se încheie în
considerarea încrederii reciproce a asociaţilor, aceasta având un rol determinant. De aceea,
nici unul dintre asociaţi nu poate ceda drepturile pe care le are în societate şi nu-şi poate
substitui o altă persoană la societate fară acordul unanim al tuturor asociaţilor.
Condiţii de valabilitate. Domeniu de aplicare.
1. Consimţământul. Pentru a fi valabil, consimţământul părţilor trebuie să îndeplinească
condiţiile generale prevăzute de Codul civil (să provină de la o persoană cu discernământ, să fie
exteriorizat, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi să nu fie alterat de vicii de
consimţământ). În cazul contractului de societate, consimţământul părţilor se particularizează
prin existenţa dorinţei şi scopului părţilor de a constitui societatea şi de a colabora pentru

1
realizarea obiectivelor urmărite. Deşi contractul este cu titlu oneros, datorită faptului că se
încheie „intuitu personae", el poate fi anulat pentru viciul erorii asupra persoanei.
2. Capacitatea. În vederea încheierii contractului de societate, părţile trebuie să aibă
capacitatea de a face acte de dispoziţie, deci trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu. Acest
lucru presupune ca părţile să poată dispune de bunurile pe care le aduc ca aport în societate şi să
poată încheia personal contractul, deoarece acesta are caracter „ intuitu personae”.
Practica judic a reţinut că, contractul de societate se poate încheia şi între soţi, sau de
către soţi cu terţe persoane, ţinându-se seama de regimul matrimonial legal prevăzut de C. fam.,
în privinţa bunurilor aduse ca aport în societate.
3. Obiectul. Obiectul societăţii trebuie să fie licit, fiind interzise societăţile care ar avea un
obiect ilicit (de exemplu, săvârşirea de infracţiuni, exploatarea unei case de toleranţă, înlesnirea
contrabandei etc.). Dacă obiectul societăţii este ilicit, contractul de societate este lovit de nulitate
absolută, care poate fi invocată de orice persoană interesată şi chiar din oficiu.
Codul civil nu prevede în ce domenii îşi găseşte aplicarea contractul de societate civilă.
Societatea civilă are o aplicabilitate practică mai restrânsă decât al societăţii comerciale. Orice
activitate care are un caracter licit şi moral şi care nu este fapt de comerţ poate constitui obiect al
societăţii civile. Astfel, obiectul de activitate al societăţii civile trebuie să se limiteze la acte şi
activităţi de natură civilă cu caracter lucrativ; deosebindu-se astfel de societăţile comerciale (ce
au ca obiect fapte de comerţ sau acte de comerţ) şi de asociaţii sau fundaţii (care nu au scop
lucrativ).
Domeniul de aplicare:
- contractul de societate se poate încheia între persoane fizice în vederea construirii
unei case cu mai multe apartamente ori alte construcţii (de exemplu, case de odihnă, garaje) sau
în vederea realizării unui alt scop patrimonial comun;
- meseriaşii pot constitui o societate civilă în vederea exercitării în comun a meseriei,
întrucât executarea lucrării de către meseriaşi (cu materialul clientului sau chiar cu materialul
furnizat de ei, dacă acesta nu este decât un accesoriu al muncii prestate) nu reprezintă fapte
obiective de comerţ;
- domeniul de aplicare al contractului de societate s-a lărgit considerabil prin adoptarea
Legii nr. 51/1995 pentru organizarea exercitarea profesiei de avocat şi a Legii notarilor publici şi a
activităţii notariale nr. 36/1995.
Astfel, profesia de avocat se poate exercita nu numai în cabinetele individuale, dar şi în
cadrul unei societăţi civile profesionale sau în cabinete asociate.
- largă aplicabilitate are contractul de societate în domeniul agricol;
- în caz de asociere a doi sau mai mulţi arhitecţi pentru constituirea unei societăţi civile
profesionale;
- în caz de asociere a doi sau mai mulţi medici pentru constituirea unei societăţi
profesionale civile medicale etc.
4. Cauza. Cauza contractului de societate trebuie să includă scopul lucrativ, de a obţine şi
împărţi foloasele patrimoniale rezultate din activitatea comună desfăşurată, fie sub forma
beneficiilor băneşti, fie sub forma altor avantaje patrimoniale (recolte, dobândirea unor bunuri
etc.). Acest scop trebuie să fie licit şi moral, în caz contrar, contractul de societate fiind lovit de
nulitate absolută.

2
 Aportul social şi patrimoniul social.
1. Aportul social. Aportul social constă în contribuţia pe care se obligă să o aducă în societate
fiecare asociat pentru constituirea fondului comun. Potrivit C. civ. ,,fiecare membru al societăţii
trebuie să pună în comun sau bani, sau alte bunuri, sau industria sa. Aceasta înseamnă că aportul
social poate consta în bani, alte bunuri sau în anumite prestaţii în muncă. Aportul social nu
trebuie să fie de valoare egală şi nici de aceeaşi natură, însă nici un asociat nu poate fi scutit de a
aduce un aport social, oricât de mic. Fiecare asociat este considerat debitor, faţă de ceilalţi,
pentru aportul social. Dacă aportul social constă într-o sumă de bani, asociatul datorează şi
dobânzi, în caz de întârziere, acestea curgând de plin drept, din ziua când trebuia făcută plata;
asociatul debitor poate fi obligat, dacă este cazul, şi la plata de daune interese.
Dacă aportul social constă în alte bunuri, legea permite aducerea lor în societate fie în
proprietate, fie numai în folosinţă. În primul caz, contractul de societate este translativ de
proprietate, trebuind să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege pentru contractele translative.
Asociatul care aduce ca aport în societate proprietatea unui bun datorează societăţii garanţia
pentru evicţiune. Deoarece aducerea ca aport echivalează cu o vânzare, asociatul răspunde faţă
de societate şi pentru viciile ascunse ale lucrului.
Dacă aportul social constă numai în folosinţa unor bunuri, atunci asociatul datorează
garanţia prevăzută de lege pentru locator, în cazul locaţiunii.
Dacă aportul social constă în prestaţii în muncă atunci vor fi aplicabile regulile specifice
obligaţiilor de a face. Prestaţiile în muncă, dat fiind caracterul „intuitu personae" al contractului,
nu pot consta decât în fapte personale ale asociatului care se obligă, nu ale altor persoane străine
de societate. În cazul aportului în muncă asociatul trebuie să dea socoteală de toate câştigurile
realizate prin munca sa, care este obiectul societăţii. Acest lucru are loc, în funcţie de clauzele
contractuale, numai dacă societatea are ca obiect desfaşurarea în comun a unor activităţi (de
exemplu, zugravii reuniţi în cadrul unei societăţi civile având ca obiect zugrăvirea unei locuinţe).
2. Patrimoniul social. Societatea civilă are un patrimoniu propriu, alcătuit din suma
aporturilor sociale, la care se adaugă toate bunurile, drepturile şi obligaţiile contractate în numele
societăţii, denumit patrimoniu social.
Efectele contractului de societate. Funcţionarea societăţii.
1. Durata societăţii. Durata în timp este de esenţa societăţii civile, întrucât contractul de
societate este un contract cu executare succesivă. Societatea începe din momentul încheierii
contractului, dacă părţile nu au prevăzut un alt moment ulterior şi durează până la expirarea
termenului convenit de părţi sau până la realizarea obiectului stabilit (de exemplu, terminarea
construcţiei imobilului proiectat). Dacă durata societăţii nu a fost determinată, societatea se
prezumă a fi contractată pe toată durata vieţii asociaţilor, neputând înceta mai înainte, decât în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
2. Raporturile dintre asociaţi şi societate. În tot timpul funcţionării societăţii, raporturile
dintre asociaţi trebuie să se întemeieze pe buna-credinţă în îndeplinirea obligaţiilor şi în
exercitarea drepturilor şi pe grija pentru treburile societăţii. Fiecare asociat răspunde faţă de
societate pentru orice pagube cauzate prin culpa sa, indiferent de foloasele aduse de acelaşi
asociat societăţii în alte afaceri, foloase care nu se pot compensa cu pagubele produse. Asociatul
care foloseşte în interes propriu sume de bani din patrimoniul social datorează dobânzi din ziua
luării lor şi fără punere în întârziere. La rândul său, asociatul poate pretinde de la societate
sumele pe care le-a cheltuit în folosul acesteia (cu dobânzi din ziua plăţii), precum şi pentru
3
pagubele suferite, fără culpa sa, cu ocazia activităţilor desfăşurate pentru administrarea treburilor
societăţii.
3. Raporturile cu terţii. Întrucât prin contractul de societate nu ia naştere o persoană
juridică, în raporturile cu terţii societatea nu există ca subiect de drept.
De aici rezultă o serie de consecinţe: pentru obligaţiile contractate, chiar dacă s-a stipulat
că obligaţia s-a contractat pe seama societăţii, răspunde numai asociatul contractant, afară numai
dacă a fost împuternicit de ceilalţi asociaţi sau dacă a rezultat un câştig pentru societate; asociaţii
nu vor răspunde solidar pentru datoriile sociale; datoria societăţii se divide între asociaţi
proporţional cu numărul lor, indiferent de aportul social adus de fiecare.
Regulile prevăzute de lege sunt dispozitive şi nu imperative, astfel că se pot stabili prin
contractul de societate sau prin contractul încheiat cu terţii alte clauze privind raporturile cu
terţii.
4. Administrarea societăţii. Administrarea societăţii constă în îndeplinirea actelor
necesare pentru realizarea scopului societăţii. De regulă, modul şi organele de administrare a
societăţii se stabilesc prin convenţia asociaţilor, în urma acordului unanim al acestora, fie prin
contractul de societate, fie printr-un act ulterior. Administrarea societăţii poate fi încredinţată
uneia sau mai multor persoane, fie dintre asociaţi, fie terţi. Dacă administrarea societăţii a fost
încredinţată unei singure persoane, aceasta poate îndeplini toate actele care intră în conţinutul
noţiunii de administrare a societăţii fără a cere acordul asociaţilor.
Dacă administrarea societăţii a fost încredinţată mai multor asociaţi, fără a li se determina
concret atribuţiile şi fără a se arăta că actele trebuie să fie făcute în comun, atunci fiecare asociat
poate face actele de administrare singur. Dacă s-a stipulat că administratorii să nu poată face acte
de administrare decât împreună, atunci va fi necesar consimţământul tuturor.
În ipoteza în care asociaţii nu au prevăzut nimic în privinţa modului de administrare, se vor
aplica dispoziţiile Codului civil, care prevăd următoarele reguli: se prezumă că asociaţii şi-au dat
reciproc mandat de administrare, astfel că actele fiecăruia sunt obligatorii pentru societate;
fiecare asociat poate folosi bunurile societăţii conform destinaţiei lor, fără a aduce pagube
societăţii şi fără ai împiedica pe ceilalţi să le folosească şi ei în aceleaşi condiţii; actele cu privire la
bunurile imobile ale societăţii trebuie să fie aprobate de toţi asociaţii; actele de dispoziţie (care
nu constituie operaţiuni curente în realizarea scopului societăţii), chiar cu privire la bunurile
mobile, nu pot fi tăcute valabil decât în baza unui mandat special dat de toţi asociaţii; fiecare
asociat are dreptul de a cere celorlalţi asociaţi să participe la cheltuielile necesare pentru
păstrarea lucrurilor societăţii.
5. Repartizarea beneficiilor şi suportarea pierderilor. Împărţirea beneficiilor obţinute sau
a pierderilor suferite se face conform celor convenite în contractul de societate, iar în lipsa unei
prevederi exprese în acest sens, împărţirea se face proporţional cu valoarea aportului social adus
de fiecare din asociaţi.
Ea se poate face fie la încetarea societăţii, fie pe parcursul executării contractului, însă în
nici un caz nu este îngăduit ca un asociat să-şi rezerve totalitatea câştigurilor sau să fie scutit de
participarea la pierderi. Astfel, C. civ. arată că este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează
totalitatea câştigurilor şi că este nulă convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi
asociaţi să fie scutiţi de a participa la pierdere, sancţiunea fiind nulitatea absolută. Nu este
exclusă însă posibilitatea pârtilor de a conveni ca împărţirea beneficiilor sau pierderilor să fie
inegală sau neproporţională cu valoarea aporturilor aduse de asociaţi.
4
 Încetarea societăţii civile. Încetarea societăţii civile intervine în următoarele situaţii:
- prin expirarea termenului pentru care s-a încheiat contractul de societate. În cazul morţii
unuia dintre asociaţi, societatea îşi va continua existenţa, până la împlinirea termenului
stabilit de părţi, înainte de expirarea termenului, asociaţii pot conveni, în mod unanim şi
expres, prelungirea contractului, neoperând reînnoirea tacită.
- prin realizarea scopului pentru care societatea a fost înfiinţată prin contract; dacă scopul
pentru care a fost înfiinţată societatea, atunci este firesc ca aceasta să înceteze.
- prin pierderea fondului social, întrucât scopul societăţii a devenit imposibil de realizat;
dispariţia fondului social împiedică realizarea obiectivului societăţii, nemaiexitând suportul
material al scopului pentru care s-a încheiat contractul; în cazul în care fondul social a
pierit parţial, încetarea contractului de societate se va face judiciar, instanţa fiind chemată
să aprecieze temeinicia desfacerii societăţii;
- prin denunţarea contractului de către unul sau mai mulţi asociaţi, dacă contractul s-a
încheiat pe un termen nelimitat sau pe durata vieţii unui asociat. Denunţarea trebuie să
fie notificată cu bună-credinţă şi la timp celorlalţi asociaţi.
Dacă societatea s-a constituit pe un timp determinat, denunţarea contractului şi dizolvarea
societăţii înainte de termen poate fi cerută prin justiţie de unul sau mai mulţi asociaţi în cazuri
întemeiate (neîndeplinirea îndatoririlor de unii din asociaţi, absenţa unui asociat, neînţelegeri
grave între asociaţi etc.).
- prin moartea sau declararea judecătorească a morţii unuia dintre asociaţi, dacă nu s-a
stipulat că societatea continuă cu moştenitorii asociatului decedat sau doar cu asociaţii
rămaşi în viaţă.
Continuarea societăţii nu poate avea loc decât dacă există cel puţin doi asociaţi, societatea
civilă neputând subzista cu un asociat unic.
- prin punerea sub interdicţie sau prin insolvabilitatea (falimentul) unuia dintre
asociaţi.
Efectele încetării. La încetarea societăţii, patrimoniul social se lichidează, încasându-se
creanţele şi plătindu-se datoriile, după care activul net sau pasivul rezultat se va împărţi între
asociaţi. Termenul de prescripţie general de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958 este aplicabil
acţiunii având ca obiect desocotirea cheltuielilor efectuate de asociaţi şi începe să curgă de la
data încetării societăţii. În schimb, cererea de partajare a bunurilor aflate în indiviziune este
imprescriptibila, împărţeala putând fi solicitată oricând după încetarea societăţii.