54.

ÎMBOGĂŢIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ

Îmbogăţirea fară justă cauză constituie un fapt juridic licit - izvor de obligaţii, dezvoltat în
doctrină şi în practica judecătorească, fară însă a avea o reglementare proprie în Codul civil.
Cu toate acestea, acest principiu îşi găseşte aplicarea în varii situaţii prevăzute, din care
rezultă obligaţia de restituire în sarcina celui ce şi-a mărit patrimoniul prin micşorarea corelativă a
patrimoniului altei persoane, de exemplu: cel ce a ridicat o construcţie, a făcut o plantaţie sau o
altă lucrare pe terenul său, cu materialele altuia, este obligat la plata contravalorii acestor
materiale; proprietarul unui teren, care dobândeşte prin accesiune o construcţie, plantaţie sau
lucrare realizată de altul pe acel teren, este obligatsă-l despăgubească pe constructor, indiferent
că este de bună sau de rea-credinţă;
Astfel, aplicarea acestui principiu intervine în situaţiile în care se înregistrează o mărire a
patrimoniului unei persoane, cu o însărăcire corelativă a alteia, fară ca la baza acestora să stea un
temei legitim.
Pe de altă parte există şi situaţii în care patrimoniul unei persoane se măreşte pe seama
patrimoniului altei persoane, dar aceasta este rezultatul unui act juridic sau fapt juridic
recunoscut de lege, astfel: donatarul îşi măreşte patrimoniul cu bunul primit de la donator;
contractul de donaţie justifică îmbogăţirea; uzucapantul dobândeşte proprietatea bunului imobil
prin faptul juridic al uzucapiunii, care justifică dobândirea; posesorul de bună credinţă
dobândeşte proprietatea bunului mobil corporal prin posesia de bună credinţă, temeiul fiind
legea.
Astfel, ori de câte ori nu există un temei legal, obligaţia de restituire a valorii cu care s-a
mărit patrimoniul în mod nejustificat se fundamentează pe instituţia îmbogăţirii fară just temei.
Rezultă că îmbogăţirea fară just temei este acel fapt juridic prin care se măreşte patrimoniul unei
persoane pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic,
fără să existe o justă cauză. Din acest fapt juridic se naşte un raport de obligaţii în conţinutul
căruia se află obligaţia celui ce şi-a sporit patrimoniul de a restitui celui însărăcit valoarea cu care
s-a îmbogăţit. Creditorul se numeşte însărăcit, iar debitorul îmbogăţit. Atunci când îmbogăţitul
nu-şi îndeplineşte obligaţia, însărăcitul poate introduce o acţiune injustiţie prin care pretinde
restituirea.
Natura juridică a îmbogăţirii fără just temei. Îmbogăţirea fără justă cauză este un fapt
juridic ilicit, stricto sensu, care constă într-o acţiune sau un eveniment care a avut ca urmare
sporirea unui patrimoniu şi diminuarea corelativă a altuia, fără un just temei, din care ia naştere o
obligaţie de restituire în sarcina îmbogăţitului.
Îmbogăţirea fără just temei se aseamănă cu alte izvoare de obligaţii cum ar fi: gestiunea de
afaceri, plata nedatorată şi răspunderea delictuală.
Îmbogăţirea fără just temei se deosebeşte de răspunderea civilă delictuală, pe de o parte,
pentru că mărirea patrimoniului nu presupune vina celui care o primeşte, iar, pe de altă parte,
pentru că obligaţia de restituire a acestuia este limitată. Răspunderea civilă delictuală are la bază
vinovăţia, iar prejudiciul trebuie reparat în întregime.
La gestiunea de afaceri gerantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a gera interesele altei
persoane, în timp ce elementul voliţional nu este cerut la îmbogăţirea fără temei legitim; gerantul

1
este obligat să continue gestiunea, până ce geratul sau moştenitorii săi vor putea s-o preia,
problemă care nu se pune în cazul îmbogăţirii fară temei legitim.
Ea se aseamănă cu plata nedatorată atunci când accipiensul este de bună- credinţă,
deoarece acesta restituie în limita îmbogăţirii, şi se deosebeşte de aceasta în cazul accipiensului
de rea-credinţă, a cărui obligaţie de restituire este mai riguroasă.
Condiţiile intentării acţiunii în restituire. Acţiunea în restituire poate fi promovată dacă
sunt îndeplinite următoarele condiţii materiale:
- mărirea (îmbogăţirea) unui patrimoniu
Un patrimoniu se poate mări atunci când primeşte un avantaj oarecare, apreciabil în bani.
Există în mod evident îmbogăţire în cazul achiziţionării unui bun fară contra-echivalent
(contraprestaţie), sau când, fără a plăti, o persoană dobândeşte proprietatea unui imobil; când
primeşte o sumă de bani fară o contraprestaţie etc.
Există, de asemenea, îmbogăţire atunci când se diminuează pasivul, de exemplu, în cazul
stingerii unei datorii fără a se plăti sau a se diminua ori evita cheltuielile obligatorii.
- micşorarea (sărăcirea) unui patrimoniu
Un patrimoniu este sărăcit atunci când suferă o pierdere oarecare apreciabilă în bani.
Această sărăcire poate consta în cheltuieli sau în prestarea unui serviciu neplătit. Persoana care a
suferit o asemenea pierdere (sărăcire) este titulara acţiunii în restituire.
- existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt (de exemplu,
când o valoare trece direct din patrimoniul unuia în patrimoniul celuilalt; în cazul
posesorului care ridică o construcţie pe terenului altuia, teren pe care îl are în posesie).
Prin urmare, atât sporirea, cât şi micşorarea corelativă a patrimoniilor imbogăţitului,
respectiv însărăcitului, trebuie să fie efectul unei cauze unice.
Pentru a putea fi intentată, acţiunea în restituire trebuie să îndeplinească anumite condiţii
de ordin juridic, astfel:
- absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în
detrimentul alteia
îmbogăţirea şi însărăcirea corelativă să fie lipsite de un temei juridic care să le justifice. Un
asemenea temei juridic, care ar putea sta la baza unei îmbogăţiri şi a însărăcirii corelative, poate
consta într-un act juridic (contractul, spre exemplu), într-o hotărâre judecătorească, în lege, în
uzucapiune, prescripţie extinctivă sau posesia de bună-credinţă. În lipsa unui asemenea temei
juridic, în ipoteza existenţei unui dezechilibru patrimonial, îi este recunoscut însărăcitului dreptul
la acţiune împotriva îmbogăţitului.
- absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către însărăcit a
pierderii suferite
însărăcitul are dreptul la a intenta această acţiune numai în situaţia în care el nu a avut şi
nici nu are o altă cale de drept, nici o altă acţiune în justiţie, pentru valorificarea dreptului său la
reparaţiune. În acest sens, dacă reclamantul are la dispoziţie acţiunea bazată pe contract, delict
sau alt izvor de obligaţii, în ipoteza în care urmăreşte în realitate obţinerea unei reparaţii pe care
ar fi putut să o obţină pe calea unei acţiuni prescrise sau care este paralizată prin altă excepţie ce
pârâtul este în drept să o invoce, el nu poate intenta acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea justă
cauză.
Efectele îmbogăţirii fără justă cauză. Îmbogăţirea fără justă cauză, concretizată într-un
dezechilibru patrimonial survenit ca urmare a măririi unui patrimoniu în detrimentul altuia, dă
2
naştere la un raport de obligaţii în temeiul căruia cel ce şi-a mărit patrimoniul devine debitorul
obligaţiei de restituire către cel ce, corelativ, şi-a micşorat patrimoniul - creditor al acelei obligaţii.
Însărăcitul are dreptul să pretindă restituirea a ceea ce reprezintă valoarea însărăcirii sale,
iar îmbogăţitul are dreptul de a pretinde ca restituirea la care este ţinut să nu reprezinte mai mult
decât îmbogăţirea, chiar dacă însărăcirea corelativă este superioară acestei îmbogăţiri.
În principiu, restituirea urmează să se facă în natură. Atunci când aceasta nu mai este cu
putinţă, urmează a se face restituirea prin echivalent. Însărăcitul poate pretinde numai atât cât i
se cuvine.
Observăm că obligaţia de restituire are o dublă limită: îmbogăţitul este obligat să restituie
însărăcitului numai valoarea îmbogăţirii sale, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare.
El nu poate fi ţinut să restituie fructele sau să plătească dobânzile legale, fiind de bună-credinţă,
din partea lui neexistând culpă; însărăcitul are dreptul de a i se restitui doar valoarea însărăcirii
sale, chiar dacă foloasele îmbogăţitului sunt mai mari, în caz contrar îmbogăţindu-se el fară just
temei.
Acţiunea de restituire este supusă termenului general de prescripţie, de 3 ani.