FAPTUL JURIDIC CA IZVOR

DE OBLIGAŢII
Tema 6: FAPTUL JURIDIC CA IZVOR DE OBLIGAŢII

1. Noţiunea şi clasificarea faptelor juridice;

2. Reglementarea legală a faptelor juridice;
3. Faptele juridice licite ca izvoare de obligaţii.
1. Noţiunea şi clasificarea faptelor juridice
Prin faptul juridic vom înţelege următoarele:

§ În sens larg, vom înţelege faptele voluntare ale omului care nasc, modific ă şi
sting raporturi juridice civile.

§ În sens restrîns, vom înţelege toate acţiunile omeneşti, licite sau ilicite,
săvîrşite fără intenţia de a produce efecte juridice, dar totuşi, care în temeiul
legii, se vor produce împotriva voinţei autorului.

În funcţie de criteriul voliţional al producerii lor, faptele juridice se clasific ă în:

a. Evenimente;

b. Acţiuni.

Evenimentele sînt acele împrejurări care nu depind de voinţa omului, dar ale
căror rezultate conduc la naşterea sau modificarea unor raporturi juridice. În
această categorie de includ fenomenele naturale, naşterea, moartea şi altele. Nu
orice eveniment produce efecte juridice. Legiuitorul a selec ţionat doar un num ăr
limitat de împrejurări, şi anume pe cele care, prin consecinţele ce le produc, au
legătură cu ordinea juridică.

Acţiunile sînt manifestări de voinţă ale oamenilor care produc efecte juridice,
adică nasc, modifică sau sting raporturi juridice.

Acţiunile se împart în:

§ Licite – actele oamenilor săvîrşite cu respectarea şi în conformitate cu

cerinţele normelor juridice;

§ Ilicite – acele acte ale oamenilor, prin care se încalcă prevederile normelor
juridice.

Acestea, la rîndul lor, reprezintă izvoare ale raportului obligaţional.

2. Reglementarea legală a faptelor juridice

Codul Civil, reglementează faptele juridice licite, şi acestea sunt urm ătoarele:

§ Îmbogăţirea fără justă cauză (art. 1389 – 1397);

§ Gestiunea de afaceri(1378 – 1388);

§ Plata nedatorată (doctrină).

3. Faptele juridice licite ca izvoare de obligaţii

Îmbogăţirea fără justă cauză – reprezintă faptul juridic licit prin care are loc
mărirea patrimoniului unei persoane, prin micşorarea patrimoniului altei
persoane. Din acest fapt juridic, ia naştere un raport obliga ţional, în cadrul
căruia, cel care şi-a mărit patrimoniul va trebui să restituie celui îns ăr ăcit,
valoarea îmbogăţirii sale. Creditorul este cel însărăcit, iar debitorul este cel
îmbogăţit. Dacă debitorul, nu-şi îndeplineşte obligaţiunile de restituire, creditorul
poate înainta o acţiune în justiţie, prin care să pretindă restituirea, ac ţiunea
numindu-se „actio in rem verso”.

Pentru ca îmbogăţirea fără justă cauză să dea naştere raportului obligaţional de

restituire, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

Condiţii materiale

1. Să existe o îmbogăţire a debitorului (ea poate avea loc fie prin dobîndirea unui
bun, efectuarea unor lucrări sau prin evitarea unor cheltuieli). Exemplu:
prestarea unei munci neremunerate.

2. Să existe o însărăcire a creditorului, care poate consta în:

§ Ieşirea din patrimoniu a unui bun;

§ Prestarea unor servicii neremunerate;

§ Efectuarea unor cheltuieli, etc.

3. Între îmbogăţirea debitorului şi însărăcirea creditorului să existe o leg ătur ă

directă, nu este neapărat să fie o legătură de cauzalitate.

Condiţii juridice

1. Îmbogăţirea şi însărăcirea să fie lipsite de un temei care să le justifice, adic ă s ă

nu existe, fie un act juridic, fie o hotărîre judecătorească sau o dispozi ţie legal ă
care ar justifica îmbogăţirea;

2. Îmbogăţitul să fie de bună-credinţă. Dacă îmbogăţitul este de rea-credinţă, el va

răspunde din punct de vedere delictual.

3. Însărăcitul să nu aibă la dispoziţie un alt mijloc juridic de realizare a dreptului

său de creanţă împotriva îmbogăţitului.

Îmbogăţirea fără justă cauză, dă naştere la un raport obligaţional, prin care

îmbogăţitul e obligat să restituie însărăcitului valoare îmbogăţirii, restituire f ăcut ă
în natură (conform articolului 1392/1, bunul dobîndit f ăr ă just ă cauz ă). În celelalte
cazuri, restituirea se face în echivalent bănesc (în cazul imposibilit ăţii restituirii
în natură). Pe lîngă toate acestea, însărăcitul, poate cere nu numai restituirea
valorii însărăcirii, dar şi fructele pe care îmbogăţitul le-a obţinut sau trebuia s ă le
obţină. Aceste fructe, trebuie restituie de la data la care îmbog ăţitul a aflat sau
trebuia să afle că nu are vreun temei a reţine executarea presta ţiei (1395 Cod
Civil).

Conform articolului 1396, la restituirea bunurilor, îmbogăţitul poate cere de la

însărăcit, restituirea sau compensarea cheltuielilor necesare şi utile de
întreţinere şi păstrare a bunurilor, care au fost suportate din momentul în care
era obligat să restituie veniturile, luînd în calcul beneficiul ob ţinut.
Gestiunea de afaceri – reprezintă un fapt juridic prin care o persoană
numită gerant, încheie, din proprie iniţiativă, fără acordul celeilalte persoane,
acte juridice, sau săvîrşeşte fapte materiale necesare şi utile în favoarea
persoanei respective, numită gerat.

Condiţiile gestiunii de afaceri

1. Existenţa gerării intereselor alteia, adică gerantul trebuie să încheie act juridic
sau fapt juridic material, util, pentru o altă persoană.

2. Actele de gestiune, trebuie să fie săvîşite din iniţiativa proprie a gerantului,

fără ştirea sau vreo împuternicire din partea geratului, deci s ă fie o interven ţie
spontană. Dacă geratul cunoaşte şi acceptă actele de gestiune, vom fi în
prezenţa unui mandat.

3. Actele şi faptele să fie săvîrşite cu intenţia de a gera interesele altuia, deşi nu

este exclusă şi posibilitatea ca gerantul să acţioneze şi pentru sine.

4. Gerantul trebuie să dispună de capacitatea de a contracta, deoarece el va

încheia acte juridice care includ condiţii ce nu se pun şi pentru gerat.

Efectele gestiunii de afaceri

Ele se produc între gerant şi gerat, gerat şi terţ, gerant şi terţ.

1. Gerant şi gerat. Aici gestiunea dă naştere la următoarele drepturi şi obligaţii

reciproce, astfel gerantul va avea următoarele obligaţii:

§ E obligat de a acţiona în favoarea altuia, ca fiind un adev ărat proprietar al

bunului.

§ Obligaţia de a duce la sfîrşit afacerea începută.

§ Obligaţia de prezenta o dare de seamă geratului despre acţiunile sale.

Obligaţiile geratului:
§ Geratul va fi obligat să compenseze cheltuielile necesare şi utile pe care
gerantul le-a suportat prin acţiunile sale. Aceste cheltuieli nu pot dep ăşi valoarea
bunurilor asupra cărora s-a acţionat pentru a fi salvate.

§ Conform art. 383, Cod Civil, geratul poate refuza compensarea cheltuielilor
gerantului, dacă acestea au fost făcute contra voinţei geratului sau nu corespund
intereselor lui.

§ Geratul va fi obligat să repare şi prejudiciile pe care le-a suferit gerantul.

2. Gerat şi terţ

Cînd gerantul a adus la cunoştinţa geratului actele de gestiune, geratul va fi

obligat să respecte tot la ce s-a obligat gerantul, ca şi cum actele ar fi fost
încheiate de el însuşi.

3. Gerant şi terţ

Aceste efecte depind de atitudinea gerantului faţă de actele de gestiune. În

situaţia în care gerantul aduce la cunoştinţă terţelor că acţionează în numele altei
persoane şi gestiunea a fost aprobată, gerantul nu va mai avea nici o obliga ţie
faţă de terţi. În cazul în care, acţionează fără ca actele de gestiune s ă fie
aprobate, el se va obliga să răspundă personal faţă de terţi.
Plata nedatorată – este faptul juridic licit care constă în executarea de către o
persoană, din eroare, a unei prestaţii la care nu era obligat ă şi f ăr ă inten ţia de a
plăti pentru altul. Creditorul este cel care a plătit din eroare, iar debitorul
primeşte plata din eroare sau cu ştiinţă.

Condiţiile plăţii nedatorate:

1. existenţa unei plăţi – adică remiterea unei sume de bani sau a unui bun.

2. inexistenţa datoriei. Nu interesează dacă datoria nu a existat niciodată sau a

existat, dar fusese stinsă prin plată sau prin alt mod de stingere a obliga ţiilor.
Inexistenţa obligaţiei poate fi şi relativă, cum este în situaţia în care debitorul
plăteşte din eroare unei alte persoane decât creditorul său, ori în situa ţia în care
creditorul primeşte plata de la o altă persoană decât debitorul.

3. plata să fie făcută din eroare. Condiţia erorii nu este cerută în următoarele
cazuri:

§ plata unei obligaţii sub condiţie suspensivă, dacă acea condiţie nu s-a realizat;

§ plata unei obligaţii care ulterior a fost rezolvată;

§ plata făcută în executarea unei obligaţii nule;

§ plata unei datorii făcută a doua oară de către un debitor care dup ă ce a
executat prestaţia datorată pierde chitanţe doveditoare şi este amenin ţat cu
urmărirea de către fostul său creditor. După găsirea chitanţei ce dovedeşte prima
plată efectuată, cea de-a doua plată figurează ca o plată nedatorată.

Efectele plăţii nedatorate.

Diferenţiere în funcţie de obiectul plăţii şi de buna sau reaua-credin ţă a
debitorului.

La bunuri fungibile, restituirea sumei de bani ori a bunurilor de gen primite, în

aceeaşi cantitate şi de aceeaşi calitate. Debitorul de rea-credin ţă va pl ăti
dobânzi la suma primită din ziua plăţii ori daune–interese pentru lipsa de folosin ţă
a lucrurilor fungibile;

La bunuri certe există obligaţia de restituire în natură.

1. Debitorul de bună-credinţă:

§ dacă a înstrăinat bunul cu titlu oneros, va restitui preţul pe care l-a primit;

§ dacă bunul a pierit ori a fost deteriorat din cauză de forţă major ă ori caz fortuit,
este liberat de datorie;

2. Debitorul de rea-credinţă:

§ dacă a înstrăinat bunul – plăteşte valoarea bunului din momentul introducerii

acţiunii;

§ dacă bunul a pierit în mod fortuit, va plăti valoarea din momentul introducerii
acţiunii, cu excepţia cazului în care va face dovada că ar fi pierit şi dac ă se afla
la creditor;

§ va restitui fructele culese şi va plăti valoarea celor neculese din ziua pl ăţii.
Obligaţia creditorului este de a plăti debitorului, indiferent dac ă acesta a fost de
bună ori de rea-credinţă, valoarea cheltuielilor necesare şi utile f ăcute în leg ătur ă
cu bunul.

Cazuri în care nu se restituie plata primită nedatorat:

§ cînd creditorul, de bună-credinţă, desfiinţează titlul creanţei sale . Creditorul are
acţiune împotriva adevăratului debitor;

§ plata făcută unui incapabil de a primi plata – datorită incapacităţii debitorului,

actul plăţii este lovit de nulitate şi, în principiu, nu are obligaţia de restituire. În
conformitate cu principiul ocrotirii incapabilului, acţiunea se admite numai în
măsura în care plata a profitat incapabilului (atunci când se dovedeşte c ă
bunurile ori banii primiţi au servit pentru dobândirea unor bunuri sau servicii,
pentru achitarea unor datorii, precum şi atunci când se g ăsesc în posesia
incapabilului);

§ literatura juridică – actul nul pentru cauză imorală gravă. Practica judiciară a
făcut discuţii pe marginea actelor de înstrăinare încheiate în scopul stabilirii,
menţinerii ori reluării relaţiilor de concubinaj, considerând că deşi un astfel de
act este lovit de nulitate absolută, nu s-ar pune problema restituirii presta ţiilor
efectuate în temeiul actului nul, pentru că ar avea ca temei propria fapt ă ilegal ă
a reclamantului.