Contractul de schimb

1. Noţiunea şi caracterele juridice ale schimbului.

2. Elementele contractului de schimb.
3. Condiţiile de validitate ale schimbului.
4. Efectele contractului de schimb.
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale schimbului
Prin contractul de schimb, se înţelege convenţia încheiată între p ăr ţi, numi ţi
copermutanţi sau coschimbaşi, care se obligă să-şi transmită reciproc un bun,
respectiv dreptul de proprietate asupra acestor bunuri.
Conform Codului Civil, părţile contractului de schimb au obligaţia de a transmite
reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun. Fiecare parte a contractului de
schimb este considerată vînzător al bunului pe care îl înstrăinează şi cumpărător
al bunului pe care îl primeşte în schimb.
Caracterele juridice:
 Sinalagmatic – vînzarea este un contract sinalagmatic întrucît d ă naştere la
obligaţii reciproce şi interdependente, fiecare avîndu-şi cauza imediat ă în
cealaltă: transferul proprietăţii îşi are cauza în plata preţului, iar plata pre ţului îşi
are cauza imediată (cauza obligaţiei) în transferul proprietăţii. În acelaşi timp,
fiecare parte contractantă este creditor şi debitor: cumpărătorul creditor, iar
vînzătorul debitor al predării lucrului vîndut şi al obligaţiilor de garanţie (pentru
vicii ascunse şi evicţiune), vînzătorul creditor, iar cumpărătorul debitor al
obligaţiei de plată a preţului şi de preluare a lucrului vîndut.
 Consensual – simplul consens (înţelegere), simplul acord de voin ţe asupra
elementelor esenţiale ale vînzării, adică asupra lucrului vîndut şi a pre ţului
acestuia, valorează contract valabil încheiat, neimpunîndu-se, în principiu,
îndeplinirea vreunei formalităţi.
 Oneros – părţile contractului de vînzare urmăresc fiecare un interes
patrimonial, vînzătorul să încaseze preţul, iar cumpărătorul să dobîndeasc ă
proprietatea lucrului vîndut. El intră prin urmare în categoria contractelor
oneroase definite ca fiind acelea în care fiecare parte voieşte a-şi procura un
avantaj.
 Comutativ – vînzarea este un contract comutativ întrucît, încă de la
încheierea sa, prestaţiile părţilor sunt determinate şi evaluabile, între ele existînd
o anumită echivalenţă, un anumit echilibru .
 Translativ de proprietate – se trasmite dreptul de proprietate asupra
bunului, altei persoane.
 Instantaneu – vînzarea este un contract care din punctul de vedere al
transferului proprietăţii de la vînzător la cumpărător are efecte care se produc
dintr-o dată.
2. Elementele contractului de schimb
Acestea sunt:

a) Copermutanţii (sau co-schimbaşii);

b) Bunurile care se transmit reciproc.

Condiţiile bunului
1. Să existe sau să poată exista în viitor. Exemplu: roada, vinderea unui
automobil pe care persoana încă nu-l are.
2. Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesar ă pentru
a se evita eroarea ca viciu de consimţămînt. Exemplu: crede că cumpără un
automobil dar în realitate cumpără o motocicletă. În contract se stabilesc
elemente care determină bunul.
3. Să fie în circuitul civil. Bunurile care se află într-o circulaţie restrîns ă
(specială), au un regim special în ceea ce ţine de vînzarea – cump ărarea lor.
Exemplu: armele. Bunurile proprietate publică care servesc uzului tuturor, nu pot
servi drept obiect al operaţiunii de vînzare – cumpărare.
3. Condiţii de valabilitate privind încheierea contractului de schimb
 Capacitatea juridică necesară persoanei;
 Consimţămîntul valabil. El trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte
juridice. Acesta nu trebuie să fie viciat. Viciile care pot interveni sînt:
– Eroarea (nu are autor);
– Dol (eroare provocată): captaţie; sugestie.
– Violenţa;
– Şantajul;
– Leziune. Exemplu: un bolnav are nevoie urgent de un medicament pe care-l
are vecinul şi care la rîndul său costă 200 lei. Vecinul, folosindu-se de situa ţie,
pune un preţ cu mult mai mare, de exemplu 3000 lei.
 Obiectul, care trebuie să fie:
– Determinat, adică trebuie să se cunoască cu exactitate, reieşind din
prevederile contractuale;
– Licit, adică să fie în circuitul civil;
– Posibil, adică să poată fi obiect al contractului. Exemplu: steroizii nu pot fi
obiect al contractului.
– Cauza. Este scopul pentru care părţile încheie contractul. Aceasta trebuie
să fie:
a) Licită, adică să nu aducă prejudicii intereselor altei persoane;
b) Morală, adică să nu încalce limitele moralităţii.
4. Efectele contractului de schimb
Prin efecte a unui contract se înţeleg obligaţiile pe care acesta le creeaz ă în
sarcina părţilor contractului.
Obligaţiile vînzătorului
a) Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;
b) Garantarea de vicii ascunse, materiale şi juridice (garanţia de evic ţiune).
Obligaţiile cumpărătorului
a) Transmiterea preţului conform înţelegerii dintre părţi;
b) Preluarea bunului şi a dreptului de proprietate a acestuia.
Predarea lucrului vîndut. Prin aceasta se înţelege punerea bunului la dispozi ţia
cumpărătorului, astfel încît acesta să-l aibă în posesie şi să-l poată folosi în
calitate de proprietar. Vînzătorul are şi obligaţia accesorie de a conserva bunul
pînă la momentul predării către cumpărător.
Momentul predării bunului. Este lăsat de lege la aprecierea părţilor. Dac ă p ăr ţile
nu au stipulat un termen atunci se vor aplica dispoziţiile generale, ceea ce
înseamnă că aceasta se va face la cererea cumpărătorului, într-un termen
rezonabil .
Locul predării bunului. Dacă bunul este individual determinat, predarea se va
face la locul unde se află bunul în momentul încheierii contractului. Dac ă acesta
nu este determinat, atunci va avea loc la domiciliul sau sediul vînzătorului.
Dovada predării se face prin eliberarea unei chitanţe din partea vînz ătorului.
Cheltuieli de predare. Acestea revin vînzătorului, iar cheltuielile de ridicare a
bunului sînt pe seama cumpărătorului, dacă părţile nu s-au înţeles altfel. În caz de
neexecutare totală sau parţială a obligaţiei de predare a bunului, cump ăr ătorul
poate invoca excepţia de neexecutare, sau poate rezolu ţiona contractul.
Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse
Viciile – reprezintă defecte sau defecţiuni ale bunului care efecteaz ă substan ţa,
făcînd să-i scadă utilitatea atît de mult încît să nu poată fi folosit potrivit
destinaţiei sale.
Condiţiile viciilor:
1. Să existe la momentul încheierii contractului;
2. Să fie ascunse, adică să nu poată fi depistate la o examinare atent ă a
bunului.
3. Viciul să fie de o anumită gravitate, adică să afecteze substan ţa bunului
care să fie improprie folosirii.
Viciile se clasifică în:
1. Juridice (evicţiunea);
2. Materiale.
Asupra contractului de schimb se aplică în modul corespunzător regulile
contractului de vînzare-cumpărare.
În cazul în care bunurile schimbate nu au aceeaşi valoare, diferen ţa de valoare
poate fi compensată printr-o sumă de bani, numită sultă, dacă aceasta este
prevăzută de contract. Sulta nu poate depăşi valoarea bunului.
Dreptul de a refuza predarea bunului. Partea care poate demonstra c ă cealalt ă
parte nu este proprietar al bunului are dreptul, chiar şi după ce a primit bunul, s ă
refuze executarea prestaţiei la care s-a obligat. În acest caz, partea poate fi
obligată să restituie doar ceea ce a primit în baza contractului.
Cauzele de ineficacitate
1. Rezoluţie (în cazul executării imediate);
2. Reziliere (în cazul executării succesive);
3. Revocare (desfacere unilaterală a unui act prin manifestarea de voin ță a
persoanei care l-a făcut).
Asemănări dintre contractul de schimb şi vînzare – cumpărare
1. Sunt contracte speciale (numite);
2. Au aceleaşi caractere juridice;
3. Produc aceleaşi efecte;
4. Ambele au un obiect comun;
5. În ambele cazuri, părţile au dubla calitate de debitor şi creditor;
6. Ambele contracte cer respectarea condiţiilor de validitate cu privire la bun
şi la persoană;
7. Garanţia de evicţiune, adică de vicii ascunse;
8. Abţinerea de la executarea obligaţiilor, în cazul în care o parte nu-şi
execută obligaţiile;
9. Poate interveni rezilierea, rezoluţia şi revocarea;
10. Instrument juridic prin intermediul căruia se asigură circuitul bunurilor
materiale

Deosebiri dintre contractul de schimb şi vînzare – cumpărare

1. Denumirea diferită a părţilor contractante;
2. La schimb, elementul principal este bunul, la vînzare – cumpărare este
preţul;
3. Schimbul nu poate fi considerat o varietate de vînzare şi nici o dubl ă
vînzare însoţită de compensarea preţurilor, deoarece înstrăinarea nu se face
pentru preţ, ci pentru un alt lucru.
4. Contractul de schimb poate avea atît caracter civil (încheiat pentru
satisfacerea necesităţilor personale ale participanţilor la circuitul civil de bunuri
și valori), cît și caracter comercial (încheiat cu scop lucrativ între participan ţii la
circuitul comercial), în funcţie de obiectul contractului.
5. La vînzare există un vînzător şi un cumpărător, pe cînd la schimb, fiecare
parte este, totodată, şi vînzător şi cumpărător.