Student: Bacriu Florin-Adrian Universitatea: Titu Maiorescu

Finanțe-Bănci, An II, ID

Contractul de vânzare-cumpărare
Student: Bacriu Florin-Adrian Universitatea: Titu Maiorescu
Finanțe-Bănci, An II, ID

Contractul de vânzare-cumpărare comercială este instrumentul juridic prin intermediul

căruia mărfurile ajung de la producător la consumator şi prin care se realizează aprovizionarea cu
materii prime şi materiale. 
            Contractul de vânzare-cumpărare reprezintă contractul cel mai des utilizat în afaceri.
Marea majoritate a activităţilor de intreprinzător se află în stransă legătură cu contractul de vânza
re cumpărare. Acest contract are o largă răspandire şi prezintă interes aproape în toate domeniile.
Cum activitatea comercială se realizează nu numai direct, ci şi prin intermediari, 
contractul de vânzare-cumpărare comercială reprezintă actul juridic cel mai frecvent întâlnit,
ca obiect al contractelor de intermediere: contractul de mandat, contractul de comision şi contract
ul de consignaţie. 
            Acest contract se supune reglementărilor codului civil (art. 1294 – 1404), însă aspectele
legate de comercialitatea lui sunt reglementate în art. 60 – 73 Cod comercial (preţul vânzării,
transferul proprietăţii şi al riscurilor, nerespectarea obligaţiilor). 
            Ceea ce îi conferă vanzării comerciale un caracter particular
sunt elementele de ordin economic, care se răsfrang într-un set
de dispoziţii speciale, întrucât vânzarea-cumpărarea comercială constituie o verigă a producţiei şi 
schimbului de mărfuri fabricate, în drumul lor de
la producător la consumator şi chiar în cadrul procesului de aprovizionare. 
            Vânzarea-cumpărarea comercială este asemănătoare vânzării-cumpărării civile. Ceea ce de
osebeşte vânzarea-cumpărarea comercială de cea civilă este funcţia economică a contractului, şi 
anume interpunerea în schimb a bunului.1  Această funcţie conferă vânzării-cumpărării un
caracter comercial. 
            Dacă contractul de vânzare-cumpărare se încheie între participanţii circuitului civil pentru
satisfacerea necesităţilor personale, vânzarea-cumpărarea comercială se încheie în vederea
exercitării activităţii de intreprinzător a participanţilor (intreprinzătorilor) la circuitul comercial. 
            Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare comercial sunt caracterul
sinalagmatic, cu titlul oneros, consensual, comutativ şi translativ de proprietate. 
            Caracterul sinalagmatic presupune că contractul generează obligaţii în sarcina ambelor
părţi, obligaţii ce sunt corelative: vanzătorul are obligaţia să transmită proprietatea bunului şi
dreptul să primească preţul, iar cumpărătorul are obligaţia să plătească preţul  şi dreptul de a
primi bunul. 
Contractul este cu titlu oneros, ceea ce inseamnă că ambele părţi urmăresc obţinerea unor
foloase patrimoniale; este consensual, fiind încheiat în mod valabil prin simplul acord de
voinţă al părţilor; este un contract comutativ fiindcă ambele părţi cunosc existenţa şi extinderea
obligaţiilor, pe care le au incă din momentul încheierii contractului; este un contract translativ de 
proprietate întrucât, odată fiind realizat acordul de voinţă a părţilor contractante, paralel cu
predarea bunurilor, are loc şi transferul dreptului de proprietate de la vanzător la cumpărător. 
            Caracteristic contractului de vânzare-cumpărare comercială este transportarea bunului de
la vanzător la cumpărător. În această situaţie, legea permite părţilor să stabilească prin acordul
lor de voinţă locul predării bunului către cărăuş şi, respectiv, momentul transferului riscului către
cumpărător. 
            Pentru a fi valabil încheiat, contractul de vânzare-cumpărare comercială trebuie să
indeplinească anumite condiţii: consimţimantul, capacitatea, obiectul, cauza, forma. 
            Consimţămantul presupune manifestarea exterioară de voinţă a persoanei de a încheia un
act juridic. 
Student: Bacriu Florin-Adrian Universitatea: Titu Maiorescu
Finanțe-Bănci, An II, ID

            Condiţiile în care trebuie să se manifeste voinţa părţilor pentru încheierea contractului de
vânzare-cumpărare comercială sunt cele prevăzute de lege pentru oricare contract, ceea ce 
scuteşte de analiza lor. 

Capacitatea juridică civilă este una din condiţiile esenţiale stipulate de lege pentru
valabilitatea oricărui contract. Prin ea se înţelege aptitudinea persoanei fizice sau juridice de a fi
subiect al raporturilor juridice civile şi de a încheia acte juridice civile, urmărind scopul de a
deveni titular de drepturi şi obligaţii civile. 
Cauza constituie o condiţie esenţială a contractului de vânzare-cumpărare comercială.
Conform art. 207, alin. 1, Codul civil, actul juridic incheiat fără cauză ori fondat pe o cauză falsă
sau ilicită nu poate avea nici un efect. Pornind de la prevederile legale, cauza trebuie să 
corespundă următoarelor condiţii, şi anume: să existe; să fie reală; să fie licită. 3 
Părţile contractului de vânzare – cumpărare comercială sunt vanzătorul şi cumpărătorul. În
calitate de părţi ale contractului apar de cele mai dese ori persoanele fizice şi juridice, care
practică activitatea de intreprinzător. Părţile trebuie să intrunească unele cerinţe legale, şi anume
să aibă capacitatea de a contracta, să fie titulari ai dreptului de proprietate sau ai unui drept real
în privinţa bunului. 
Obiectul contractului de vânzare-cumpărare comercială trebuie să indeplinească următoarele
condiţii: să se afle în circuitul civil; să existe în momentul încheierii contractului ori să poată
exista în viitor; să fie determinat sau determinabil; să fie proprietatea vanzătorului. 
Bunul în circuitul civil. Nu pot constitui obiect al contractului de vânzare-cumpărare
bunurile inalienabile, care fac parte din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale (bunurile – proprietate exclusivă a statului). 
Existenţa bunului. Pentru a fi obiect al contractului de vânzare-cumpărare, bunul trebuie să
existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor. În cazul în care bunul nu
există şi nu poate exista în viitor, obiectul vanzării este imposibil şi contractul este lovit de
nulitate. 
Bunul să fie determinat sau determinabil. Această condiţie priveşte stabilirea în contract a
elementelor care permit concretizarea obiectului obligaţiei vanzătorului, indiferent de natura
bunului. Bunul este determinat în cazul în care în contract au fost prevăzute elementele care
permit stabilirea bunului chiar în momentul contractului. 
Preţul. Pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, părţile trebuie să cadă de acord
nu numai asupra bunului vândut, ci şi asupra preţului, care este obiectul prestaţiei cumpărătorului
(fiind suma de bani pe care cumpărătorul o dă vanzătorului în schimbul 
bunului). Pentru validarea contractului de vânzare-cumpărare se cere ca preţul să indeplinească
următoarele condiţii: să fie stabilit în bani; să fie determinat sau determinabil; să fie real. 
Preţul să fie stabilit în bani. Stabilirea preţului în bani este de esenţa contractului de
vânzare-cumpărare. Dacă preţul nu constă într-o sumă de bani, ci într-un alt bun sau prestaţie,
contractul încheiat nu este contract de vânzare-cumpărare, ci este un contract de schimb. 
Preţul să fi determinat sau determinabil. Această condiţie se referă la stabilirea prin contract
a elementelor, care permit concretizarea obiectului, obligaţia cumpărătorului. 
Preţul este determinat, când în contract s-a precizat la concret suma de bani datorată pentru
bunul vândut. 
Preţul este determinabil, în cazul în care în contract s-a prevăzut anumite elemente, cu
ajutorul cărora se vă stabili în viitor cuantumul preţului.  
Student: Bacriu Florin-Adrian Universitatea: Titu Maiorescu
Finanțe-Bănci, An II, ID

Obligaţia vanzătorului de a transmite bunul. Contractul de vânzare-cumpărare este un

contract translativ de proprietate. În temeiul contractului încheiat, dreptul de proprietate asupra
bunului se transmite de la vanzător la cumpărător. Această obligaţie de bază a vanzătorului
rezultă din definiţia legală a contractului de vânzare cumpărare, prevăzută în Codul civil. 
Obligaţia de predare a bunurilor este aplicabilă tuturor vanzărilor, indiferent de obiectul lor:
bunuri certe şi determinate, bunuri de gen, bunuri viitoare. 
Bunul vândut trebuie predat la termenul convenit de către părţile contractante impreună cu
documentele de insoţire a acestuia. 
Dacă în contractul de vânzare-cumpărare a fost prevăzut expedierea bunului
de  către vânzător către cumpărător, atunci vânzătorul trebuie să încheie contractele necesare,
pentru ca transportul să fie efectuat până la locul prevăzut, cu vehicule adecvate circumstanţelor
şi în condiţiile obişnuite pentru un astfel de transport. 
Vanzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale. Drept vicii materiale 
pot servi situaţia în care bunul ce urmează a fi predat este înlocuit cu altul sau este predat într-o
cantitate mai mică decât cea convenită. Este fără vicii materiale, bunul care, la transferarea 
riscurilor, are caracteristicile convenite. 
Dacă un terţ, în temeiul dreptului său asupra unui bun apărut înainte de încheierea 
contractului de vânzare-cumpărare, intentează o acţiune de evicţiune împotriva cumpărătorului,
acesta din urmă este obligat să atragă în calitate de coparat pe vanzător şi poate opune terţului
toate excepţiile pe care le-ar fi putut opune vanzătorului. Neatragerea vanzătorului în calitate de
coparat îl eliberează pe acesta de răspundere faţă de cumpărător, dacă va dovedi că atragerea sa
ar fi prevenit evicţiunea cumpărătorului. 
Prin evicţiune se înţelege pierderea dreptului de proprietate asupra bunului total sau în parte,
ori tulburarea cumpărătorului în exercitarea dreptului de proprietate, rezultând din valorificarea
de către un terţ a unui drept asupra lucrului vândut, drept care exclude dreptul dobândit de
cumpărător în temeiul contractului de vânzare cumpărare. 
Vanzătorul răspunde pentru evicţiune, dacă sunt îndeplinite comutativ următoarele condiţii:
fapta unei terţe persoanei să fie o tulburare de drept; cauza evicţiunii să fie anterioară vanzării
sau să nu fie cunoscută de cumpărător. 
Există tulburare de drept ori de cate ori terţa persoană revendică de la cumpărător bunul
vândut considerand că are un drept legitim asupra lui. 
Atunci când vanzătorul tinde a evinge, cumpărătorul trebuie să invoce excepţia de garanţie,
paralizandu-i astfel acţiunea.4 
Vânzătorul răspunde faţă de cumpărător, dacă evicţiunea are o cauză anterioară vanzării. 
Dacă cauza evicţiunii este ulterioară, cumpărătorul, în calitate de proprietar, se poate apăra
singur, cu excepţia cazului când evicţiunea ulterioară provine din fapta proprie a vanzătorului. 
Dacă cumpărătorul a cunoscut că bunul procurat este grevat cu drepturi ale terţelor
persoane, atunci vanzătorul nu va răspunde pentru evicţiune.  
În cazul evicţiunii totale, vanzătorul trebuie să restituie cumpărătorului preţul primit de 
la acesta, chiar dacă valoarea bunului s-a micşorat în urma cazului fortuit sau din vina
cumpărătorului. Dacă evicţiunea este parţială, cumpărătorul pierde o fracţiune din bunul
cumpărat sau o cotă ideală din dreptul de proprietate. În acest caz, cumpărătorul are dreptul de
a alege, fie rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, fie menţinerea contractului, dar cu
obligarea vânzătorului la plata de despăgubiri.  
Vânzătorul este obligat să transmită bunul în cantitatea stabilită în contractul de vânzare-
cumpărare comercială. 
Student: Bacriu Florin-Adrian Universitatea: Titu Maiorescu
Finanțe-Bănci, An II, ID

Dacă cumpărătorul întârzie să preia bunul predat sau nu plăteşte preţul atunci când plata
preţului şi predarea trebuie să se facă simultan, vanzătorul este în drept să ia măsuri în funcţie de
imprejurări, pentru a conserva bunul aflat în posesiunea sa sau sub controlul său. El este
indreptăţit să reţină bunurile atâta timp pană când va obţine de la cumpărător plata cheltuielilor
sale rezonabile. Bunurile susceptibile de pieire, alterare sau deteriorare rapidă pot fi vândute de
către vanzător, urmând să remită celeilalte părţi suma incasată, având dreptul de a reţine
cheltuieli rezonabile pentru conservare şi vânzare. 
Principalele obligaţii ale cumpărătorului sunt următoarele: de plată a preţului; de primire a
bunului cumpărat şi de verificare a calităţii acestuia şi de suportare a cheltuielilor vanzării. 
Plata preţului se face la locul şi momentul în care se face predarea bunului, dacă în
contractul de vânzare-cumpărare nu s-a prevăzut altfel.  
Cumpărătorul are şi obligaţia de a lua în primire bunul vândut. Această obligaţie este
corelată cu obligaţia vanzătorului de a preda bunul. 
Vânzarea cu plata preţului în rate este o vânzare reglementată prin lege specială, H. G.
280/1990.  
Dacă în contractul de vânzare-cumpărare nu-a fost stabilit un termen de către părţi,
preluarea bunului se face potrivit principiilor generale, imediat după realizarea acordului de
voinţă sau la cererea vanzătorului. 
Cumpărătorul va efectua verificarea bunului conform cantităţii şi calităţii de sine stătător.
Verificarea se va efectua în conformitate cu datele indicate în marcaj, în documentele de insoţire
şi cele de transport, care confirmă cantitatea şi calitatea mărfii livrate conform condiţiilor
contractului. În cazul depistării unor vicii, cumpărătorul este obligat să-l informeze neîntârziat pe
vanzător, pentru că reprezentatul acestuia să participe la întocmirea actului bilateral. 
Cumpărătorul poate efectua constatarea existenţei viciului unilateral, dacă vanzătorul a
consfinţit acest fapt. Este posibilă efectuarea verificării cantităţii bunului cu participarea unui
expert al unei organizaţii specializate în acest domeniu sau a unui organ al controlului de stat,
dacă la solicitarea cumpărătorului, reprezentantul vanzătorului în termenele stabilite nu se va
prezenta. 
Părţile pot stabili prin contract un termen în care cumpărătorul trebuie să-l informeze despre
viciile constatate. Dacă cumpărătorul a primit bunurile, dar din motive obiective doreşte să le
restituie, el are obligaţia de a conserva bunurile. Cumpărătorul este indreptăţit să reţină bunul
până la momentul în care vânzătorul ii plăteşte cheltuielile rezonabile, în legătură cu conservarea
lui. 
Cumpărătorul este obligat să suporte toate cheltuielile legate de primirea şi transportarea
bunului mobil din locul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în alt loc, dacă contractul
nu prevede altfel. 
Din analiza sistemului de norme ce reglementează vânzarea-cumpărarea comercială, se
poate considera că, deşi acestea nu sunt coerente şi omogene, prezintă totuşi un caracter de
noutate.  
 Varietăţi ale contractului de vânzare-cumpărare:
Vânzarea pe gustate constituie o varietate de vânzare prin care cumpărătorul consimte plata
preţului în momentul gustării produsului. 
Vânzarea pe încercate, o altă varietate de vânzare permite cumpărătorului să se hotărască
asupra preţului, numai după încercarea produsului. Această varietate de vânzare se aplică
bunurilor mobile corporale neconsumptibile.  
Student: Bacriu Florin-Adrian Universitatea: Titu Maiorescu
Finanțe-Bănci, An II, ID

Vânzarea după mostră este o vânzare pură şi simplă, perfectă din momentul acordului de
voinţă. Funcţia juridică a mostrei este de a pune la dispoziţia părţilor mijlocul de a controla dacă
marfa ce a făcut obiectul vânzării corespunde cu aceea predată. Condiţiile vânzării şi calitatea
mărfii se determină după mostră. De regulă, mostra este furnizată de vânzător. Ea poate fi
propusă şi de cumpărător sau poate fi executată de vânzător după prescripţiile cumpărătorului şi
supusă în prealabil omologării cumpărătorului, ori unei livrări de probă. Mostra acceptată de
părţi cu ocazia încheierii contractului, devine mostră contractuală, ea având o altă semnificaţie
decât mostrele de reclamă sau prezentete la târguri. Spre deosebire de vânzarea după mostră
contractuală, care are un caracter rigid, deoarece orice neconcordanţă între marfă şi mostră,
echivalează cu o neexecutare a contractului, generând rezoluţiunea acestuia, mostra tip de produs
este mai puţin rigidă. Se presupune că părţile au înţeles să permită o anumită toleranţă în
aprecierea corespondenţei dintre marfă şi mostra tip. Vânzarea după mostră este o vânzare tipic
comercială. 
Vânzarea după catalog este o nouă modalitate de vânzare şi determinare a calităţii mărfii.
Cataloagele editate pentru o gamă largă de produse cuprind caracteristicile mărfii, preţul şi alte
date necesare. Catalogul trebuie să fie clar, precis şi exact. El este însoţit de formulare, de
scrisori sau de bonuri de comandă. Contractul se încheie prin corespondenţă, fiind supus
regurilor generale ale contractului de vânzare-cumpărare comercială. Deşi prin acest tip de
contract se evită deplasarea cumpărătorului, există şi dezavantaje legate de faptul că, uneori,
menţiunile din catalog sunt depăşite ori mărfurile alese nu mai există în stoc – ceea ce implică un
termen de livrare destul de lung.  
Vânzarea la bursă presupune aplicarea legii în vigoare la sediul bursei.5 
Bursa este o instituţie speculativă aflată sub controlul statului. Există două feluri de burse.
Burse de mărfuri şi burse de valori. Specific vânzării la bursă este absenţa mărfii, rezultând
faptul că, în cazul în care bursa în cauză nu are propriile stasuri de calitate, nu se pot formula
pretenţii asupra calităţii mărfii. Vânzările la bursă se fac prin intermediari. Intermediarul poartă
denumirea de curtier în dreptul continental şi broker în dreptul anglo-american. Curtierii sunt
obligaţi să respecte secretul tranzacţiilor, să nu tranzacţioneze în nume sau în interes propriu şi să
se supună indicaţiilor date de sindicul bursei. 
Vânzarea la licitaţie se organizează în toate statele lumii, spre deosebire de vânzarea la
bursă. Achiziţiile publice, procurarea de utilaje şi instalaţii din fonduri avansate de ONU se fac,
fără excepţie, pe bază de licitaţie. Licitaţiile sunt de două feluri. Licitaţii închise – situaţie în care
numai un anumit număr de comercianţi sunt invitaţi la licitaţie, şi licitaţii deschise – la care
participă orice porsoană interesată care achiziţionează caietul de sarcini şi plăteşte taxa de
participare. Specific vânzării la licitaţie este faptul că marfa este întotdeauna prezentă. Marfa se
prezintă sub două moduri. Ori sub formă de mostre, caz în care marfa trebuie să răspundă
condiţiilor de calitate pe care le prezintă mostra, cu consecinţa că nu se pot formula pretenţii de
calitate pentru viciile aparente ale mostrei, ori sub formă de documentaţie tehnică, caz în care
partea care a luat cunoştinţă de conţinutul documentaţiei, chiar dacă nu a adjudecat, este obligată
să păstreze confidenţialitatea asupra mărfii respective. Legea aplicabilă vânzării de mărfuri la
licitaţie este legea în vigoare la locul licitaţiei. 
În prezent nu se mai poate spune că valoarea bunurilor imobile este mai mare decât cea a
bunurilor mobile. Valoarea economică nu mai este determinată de caracterul mobil sau imobil al
bunului cum s-a apreciat la data elaborării şi adoptării Codului Comercial. Există o mulţime de
operaţiuni comerciale mobiliare cu o valoare mult mai mare decât cea a operaţiunilor imobiliare.
  
Student: Bacriu Florin-Adrian Universitatea: Titu Maiorescu
Finanțe-Bănci, An II, ID

Bibliografie:
 Cărpenaru, S., Drept comercial român, Ediţia a 6-a revizuită şi adăugită,
 Editura Universul Juridic, 2007. 
 Chibac Gh., Băieşu A., Rotari Al. etc. Drept civil. Contracte speciale. –Vol. III.  
 
 Chirică Dan. Drept civil. Contracte specială
 
 Lupu Gh., Amititeloaie Al. Drept comercial. – Vol. II.  
 
 Toader C. Drept civil. Contracte speciale. – Bucureşti, 2003.  
 
  https://www.codulcivil.ro/ 
 
  http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/38123 
 https://en.wikipedia.org/wiki/Contract
 Suport Curs