Plictiseala

V-ati intrebat vreodata ce este plictiseala defapt?! Ei bine, este o

stare mentală și emotionala negativa, în decursul căreia individul resimte lipsa
dorintei de acțiune, dar și senzația subiectiva ca trecerea timpului are loc cu
dificultate. Una din cauzele plictiselii, o constituie monotonia și faptul că persoana
respectivă nu găsește sau nu are posibilitatea efectuarii unei activitati in care sa
se implice cu motivatie sau pasiune. In textul studiat, plictiseala ne este
prezentata prin ochii naratorului ce are si rolul unui fin observator al vietii
cotidiene si al felului in care fiecare individ percepe aceasta stare psihica numita
plictiseala. Pentru a evidentia faptul ca oamenii sunt diferiti, acesta se foloseste
de comparatii exacte, drept esantion luand burghezia si oamenii de rand, apoi
incepand sa anlizeze si sa expuna aspectele vietii sociale in functie de clasa
sociala. Una dintre comparatiile pe care naratorul a ales sa le faca, i-a avut ca
subiecti chiar pe el si o cunostinta din ale sale, profesorul Y.Z. Cei 2 priveau
lucrurile total diferit. In timp ce, al nostru povestitor gasea rapid remedii
impotriva plictiselii, cum ar fi: o plimbare in parc, mersul la cinematograf sau
simpla savurare a unei carti. domnul Y.Z. privea viata cu ochi tristi si goi, lipsit
parca de vlaga, pana si simpla actiune de a vorbii il plictisea intr-un final.. singurul
lucru ce-i mai innabusa aceasta stare, era fumatul, dar nu pentru mult timp, iar
daca nici acesta nu se dovedee a fi eficace in alungarea plictiselii, el mergea sa se
culce, acesta era domnul Y.Z.

Un alt exemplu dat in text, ne aduce in scena o familie ce facea parte din inalta
societate si a caror membrii erau plictisiti de bucuriile simple ale vietii, care
pentru oamenii de rand reprezentau cai de evadare din monotonie. Acestia
doreau doar sa stea in tihna, sa dormiteze si sa contemple asupra gandurilor lor
pe intuneric.

Plictiseala, bineinteles ca nu le-a ocolit nici pe marile personalitati ale

literaturi. Spre exemplu, filosoful Emil cioran marturisea intr-o convorbire că
experienţa plictiselii a fost aceea care l-a marcat decisiv: „Viaţa mea a fost
dominată de experienţa plictiselii. Am cunoscut sentimentul acesta încă din
copilărie. Nu e vorba de plictisul ce poate fi combătut cu ajutorul distracţiilor, al
conversaţiei sau plăcerilor, ci de un urât aşa zicând fundamental şi care constă în
asta: mai mult sau mai puţin brusc, acasă sau în vizită sau în faţa peisajului celui
mai frumos, totul se goleşte de conţinut şi de sens. Vidul este în tine şi în afara ta.
Întregul Univers rămâne afectat de nulitate. Nimic nu ne mai interesează din acea
clipă, nimica nu merită ataşamentul tău. Plictiseala e un vertij, dar un vertij liniştit,
monoton. Este revelaţia insignifianţei universale, e certitudinea dusă până la
stupoare sau până la suprema clarviziune a faptului că nu poţi, că nu trebuie să
faci nimic nici în lumea de aici, nici în cealaltă,că nu există nici o lume care să ne
poată conveni sau satisface. Din cauza acestei experienţe – nu constantă, ci
recurentă, de vreme ce plictiseala survine în accese, durând însă mai mult decât o
febră, – nu am putut face nimic serios în viaţă. La drept vorbind, am trăit intens,
fără a mă putea însă integra în existenţă. Marginalitateamea nu e accidentală, ci
esenţială. Dacă s-ar plictisi, Dumnezeu ar continua să fie Dumnezeu, dar un
Dumnezeu marginal. Să-l lăsăm pe Dumnezeu în pace. Dintotdeauna, visul meu a
fost să fiu inutil şi inutilizabil. Ei bine, mulţumită plictiselii mi-am realizat visul. Se
impune o precizare: experienţa pe care tocmai am descris-o nu e neapărat
deprimantă, pentru că deseori constat că e urmată de oexaltare ce transformă
vidul în incendiu, într-un infern dezirabil… ”

.Pe scurt, experienţa de viaţă a lui Cioran este condensată în recunoaşterea unei
trăiri esenţiale care are caracterul unei suferinţe: „Am suferit fundamental de
plictiseală...”