CONTRACTUL COMERCIAL DE VANZARE-CUMPARARE

NOTIUNE SI CARACTERE JURIDICE

            1. Precizari prealabile. Aspectele generale ale contractului de vanzare-cumparare referitoare

la elemente, la incheiere si executare, sunt reglementate in Codul civil – art. 1294-1404. Codul
comercial cuprinde numai aspectele specifice ale contractului, in art. 60-73, cu privire la: pretul
vanzarii, transferul dreptului de proprietate asupra lucrului vandut si al riscurilor, consecintele
nerespectarii obligatiilor ,etc. Prin urmare ,in materie comerciala, contractului de vanzare-
cumparare i se vor aplica dispozitiile Codului civil completate cu acelea ale codului comercial.Ca
reglementare in codul civil este cel mai detaliat contract, iar ca utilizare, cu precadere, in domeniul
comercial, este cel mai raspandit, deoarece constituie instrumentul juridic prin care se realizeaza
circulatia marfurilor. In plus, in enumerarea legala a actelor juridice de comert, realizata de art. 3
C.com., vanzarea de marfuri figureaza pe primul loc, doctrina juridica apreciind in acest context ca,
“intregul comert se reazama pe vanzare”.

            2. Notiune. In lipsa unei definitii specifice in Codul comercial, definim vanzarea –
cumpararea comerciala ,pornind de la prevederile art. 1294 C.civil ,ca fiind acordul de vointa prin
care una dintre parti numita vanzator,transmite celeilalte parti numita cumparator, un drept (in
principal de proprietate) in schimbul unei sume de bani, numita pret, la care adaugam elementul
economic, functional – comercialitatea – care o individualizeaza in raport cu vanzarea-cumpararea
civila.

            3. Comercialitatea contractului de vanzare-cumparare. Distinctia fata de vanzarea-

cumpararea civila.Vanzarea-cumpararea comerciala este prevazuta in art. 3 pct. 1 si 2 si delimitata
de vanzarea-cumpararea civila, in art. 5 C.com.             Astfel, art. 3 pct. 1 si 2 precizeaza in mod
sintetic urmatoarele: “Legea considera ca fapte de comert : cumpararile de producte sau
marfuri spre a se revinde (); asemenea si cumpararea de obligatiuni ale statului, spre a se
revinde ();vanzarile de producte () inchirierile de marfuri () cand vor fi cumparate cu scop
de revanzare sau inchiriere.Vanzarea-cumpararea comerciala, se deosebeste de vanzarea-
cumpararea civila,  dupa cum s-a precizat in doctrina, prin:

            - limitarea obiectului sau la bunuri mobile corporale si incorporale, cu excluderea

imobilelor ;

            - adaugarea unui element , care lipseste vanzarii-cumpararii civile, de natura economica, ce

consta inintentia de interpunere in schimb a bunurilor. Sub acest aspect, vanzarea-cumpararea
comerciala este o veriga in lantul productiei si al schimbului de bunuri, care circula astfel de la
producator la consumator, sau chiar in cadrul productiei.Obiectul vanzarii-cumpararii
comerciale este reprezentat numai de bunuri mobile, dupa expresia folosita de art. 3
C.com.din marfuri sau producte  s-au, obligatiuni ale statului, titluri de credit, spre deosebire de
vanzarea-cumpararea civila care poate avea ca obiect si bunuri imobile. Bunurile ce formeaza
obiectul contractului pot fi vandute in forma in care au fost cumparate sau dupa ce au suferit
transformari (fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, potrivit art. 3 pct. 1).Intentia
de revanzare (de interpunere in schimb a bunurilor) este trasatura caracteristica a vanzarii
cumpararii comerciale. Astfel, pentru a fi comerciale:

-         cumpararea trebuie sa fie facuta in scop de vanzare sau inchiriere, iar

-         vanzarea trebuie sa fie precedata de o cumparare comerciala, adica de o cumparare in

scop de revanzare sau inchiriere.
            Delimitarea vanzarii cumpararii comerciale de aceea civila este realizata si de dispozitiile
art. 5 C.com.:

1.      in privinta obiectului operatiunii: “actele de vanzare a productelor pe care proprietarul

sau cultivatorul le realizeaza de pe pamantul sau, ori cultivat de acesta”, sunt acte
juridice civile

2.      in privinta lipsei intentiei de revanzare in momentul cumpararii produselor, echivalent

cu lipsa scopului de a obtine profit: “Nu se poate considera ca fapt de comert
cumpararea de producte sau de marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea
cumparatorului, ori a familiei; de asemenea, revanzarea acestor bunuri “(pentru ca
intentia initiala nu a fost de revanzare ci pentru folosinta de catre cumparatori, n.n.)

            Intentia de revanzare sau inchiriere trebuie sa indeplineasca trei conditii, pentru ca vanzarea-
cumpararea sa fie comerciala: sa existe in momentul cumpararii, ceea ce inseamna ca, manifestata
ulterior acestei date operatiunea are caracter civil; sa fie adusa la cunostinta contractantului,
(printr-o manifestare de vointa expresa care rezulta din mijloace de proba comerciale (facturi, de
exemplu) sau in lipsa acesteia, intentia de revanzare sa rezulta din imprejurari de fapt(cantitatea
mare de produse, marfuri); sa poarte in principal asupra obiectuluicumparat (fructele ce formeaza–
obiectul principal al vanzarii ,sunt ambalate pentru a fi transportate, ambalajul fiind accesoriu care
faciliteaza vanzarea).

            In doctrina juridica s-a aratat ca succesiunea cronologica a celor doua operatii, de
cumparare si de vanzare, legate prin intentie, este necesara pentru ca vanzarea – cumpararea ca
operatiune sa se transpuna de pe planul dreptului civil pe acela al dreptului comercial. De asemenea
transmiterea proprietatii nefiind de esenta ci de natura contractului de vanzare-cumparare, urmeaza
a se califica “vanzare- cumparare si contractul prin care, in schimbul unui pret, se transmite un alt
drept, decat dreptul de proprietate.

            Astfel, se poate transmite: un drept real (un drept de superficie, de uzufruct – art. 1534
C.civ.), un drept de creanta si alte drepturi incorporale (art. 1391 C.civ. si art. 1392 C.civ.); o
universalitate juridica (o mostenire, art. 1399 C.civ.); un drept litigios (art. 1402 C.civ.). Nu pot
forma obiect al contractului de vanzare-cumparare: drepturile personale nepatrimoniale (dreptul la
nume, la domiciliu); drepturile patrimoniale cu caracter strict personal (dreptul real de uz, de
abitatie); drepturile intuitu- personale (dreptul la pensie, dreptul la intretinere).

            Pe planul dreptului comercial, se poate transmite prin vanzare: pe langa dreptul de
proprietate cu privire la bunuri mobile (produse, marfuri), o universalitate de fapt mobiliara –
fondul de comert; anumite elemente incorporale ale fondului de comert (emblema, drepturile de
proprietate industriala).

                        3. Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare. Contractul comercial

de vanzare-cumparare are urmatoarele caractere juridice (ca si contractul civil de vanzare-
cumparare):a) sinalagmatic(incheierea lui da nastere la obligatii reciproce pentru ambele parti).b)
cu titlu oneros, (ambele parti urmaresc obtinerea unui folos patrimonial). Vanzatorul urmareste sa
primeasca pretul  in schimbul bunului vandut, iar cumparatorul sa obtina bunul in schimbul pretului.
c) comutativ, ca regula (partile cunosc existenta si intinderea obligatiilor (prestatiilor) lor din
momentul incheierii contractului).d) consensual, de regula. (Contractul este considerat valabil
incheiat prin simplu acord de vointa al partilor, fara a fi nevoie de indeplinirea unei formalitati sau
de predarea bunului vandut.) De la aceasta regula, exista si exceptii, prevazute in legi speciale,
potrivit carora vanzarea devine un contract solemn.          Inscrisului sub semnatura privata i s-a
asimilat inscrisul in forma electronica, caruia i s-a incorporat , atasat sau i s-a asociat, logic, o
semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generat cu ajutorul unui dispozitiv
securizat de creare a semnaturii electronice (art. 5, din L. 455/2001 privind semnatura electronica).
e) translativ de proprietate, in principal, din momentul incheierii lui, avand ca efect stramutarea
dreptului real din patrimoniul vanzatorului in patrimoniul cumparatorului. Daca bunul
este individual determinat (res certa), prin efectul realizarii acordului de vointa si independent de
predarea bunului vandut si de plata pretului, are loc nu numai incheierea contractului, ci opereaza si
transferul dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator (in acest sens sunt si dispozitiile art.
1295 C.civ.).Cumparatorul suporta si riscul pieirii lucrului din momentul dobandirii dreptului de
proprietate, potrivit principiului res perit domino (art. 971, 1156, 1335 si 1358 alin 2 C.civ.),
independent de faptul predarii, daca vanzatorul dovedeste intervenirea unei cauze straine,
exoneratoare, de natura fortuita, a pieirii lucrului. Vanzatorul va suporta riscul pieirii bunului numai
daca a fost pus in intarziere cu privire la obligatia de predare a lucrului (art. 1074 alin 2 C.civ.) si nu
reuseste sa dovedeasca ca lucrul ar fi pierit si la cumparator daca l-ar fi predat la termen.Daca bunul
este determinat generic (res genera) ,dreptul de proprietate se transmite in momentul
individualizarii bunului,prin cantarire ,masurare ,numarare ,operatiune care se face ,in principiu,in
momentul predarii .Riscul pieirii fortuite a bunului inainte de predare este suportat de vanzator (res
perit debitori),care este debitorul obligatiei de predare ,a unui bun de aceeasi calitate si cantitate cu
cel care a pierit (genera non pereunt).

            Transmiterea imediata a dreptului de proprietate si a riscurilor din momentul incheierii

contractului, opereaza daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a)     vanzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vandut ;

b)     contractul sa fie perfect valabil incheiat ;

c)      trebuie sa fie vorba de bunuri individual determinate (bunuri certe).

            In cazul bunurilor de gen, transferul dreptului de proprietate si al riscurilor se realizeaza in

momentul individualizarii bunului prin cantarire, masurare, numarare. Individualizarea are loc in
momentul predarii bunului. Riscul pieirii fortuite apartine vanzatorului care va fi obligat sa predea
cumparatorului un bun de aceeasi calitate si cantitate cu cel care a pierit.

            In raporturile comerciale, s-a precizat in doctrina,ca individualizarea poate fi realizata, in

lipsa de stipulatie contrara, de catre vanzator – in mod unilateral – deoarece legea noastra nu cere
participarea ambilor contractanti. Din acest motiv,  spre deosebire de raporturile civile, (art. 1300
C.civ.) pentru individualizare este insuficienta separarea marfii din masa bunurilor cu aceleasi
caracteristici generice si afectarea ei executarii unui anumit contract. Modalitatile de individualizare
sunt diferite dupa cum livrarea implica circulatia marfii sau a documentelor care o reprezinta
(conosament, recipisa de depozit etc.).In primul caz, in care marfa circula in materialitatea ei,
individualizarea se realizeaza in momentul indeplinirii obligatiei de predare – fie cumparatorului,
fie transportatorului.In cazul in care vanzarea se consuma prin circulatia documentelor
reprezentative ale marfii, predarea este considerata indeplinita prin remiterea acestora
cumparatorului.  In ambele cazuri, transmiterea dreptului de proprietate opereaza ex nunc, adica in
momentul individualizarii marfii prin predare sau prin remiterea documentelor care o
reprezinta.     Potrivit clauzelor stipulate, transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor, pot fi
localizate in timp, la o alta data, mai devreme sau mai tarziu, in functie de interesele partilor.

d)     lucrul trebuie sa existe. Transferul dreptului de proprietate cu privire la bunurile

viitoare (ce urmeaza a fi confectionate sau recolta viitoare), poate opera, numai in
momentul in care au fost executate, daca sunt bunuri individual determinate, iar daca
sunt de gen, dupa individualizare.
 e)     partile sa nu fi amanat transferul proprietatii printr-o clauza speciala ,pentru un
moment ulterior incheierii contractului. In cazul vanzarii afectate de termen sau
conditie, proprietatea se va transmite in momentul implinirii termenului sau realizarii
conditiei.

CONDITII DE VALIDITATE

                 1. Capacitatea juridica a    partilor.

                 Referitor la capacitatea de folosinta, potrivit art. 1306 C.civ., pot cumpara toti cei carora
nu le este oprit de lege. Regula este, deci, capacitatea, iar incapacitatea este exceptia. Cazurile de
incapacitate sunt expres si limitativ prevazute de lege si sunt calificate de doctrina si practica de
specialitate ca fiind incapacitati speciale, sau “prohibitii sau interdictii de a cumpara”.Interdictiile se
grupeaza in doua categorii:a)privitoare la persoana care vinde sau care cumpara;b) stabilite in
functie de natura bunurilor sau de destinatia lor. Interdictiile referitoare la persoane, in functie de
locul reglementarii, sunt:a1) generale, prevazute in Codul civil si a2) speciale, prevazute intr-o lege
speciala, respectiv in Codul comercial si Legea nr. 31/ 1990, modificata si republicata.

a1. Interdictiile referitoare la persoana care vinde sau cumpara, prevazute in Codul civil. Vanzarea
intre soti este interzisa (art. 1307 C.civ.). Sanctiunea nerespectarii acestei interdictii potrivit opiniei
majoritare, exprimata in doctrina si in practica judecatoreasca, este nulitatea relativa.

            ∙ Potrivit art. 1308 pct. 1 C.civ., tutorii nu pot cumpara bunurile persoanelor de sub tutela lor
atata timp cat nu au fost descarcate de gestiune. Interdictia priveste si vanzarea de bunuri de catre
minor (art. 128 C.fam.).      

∙ Mandatarii, atat conventionali, cat si legali ,imputerniciti a vinde un lucru nu pot sa-l
cumpere (art. 1308 C.civ. pct.2), pentru ca, de regula, nu se admite ca o persoana sa cumuleze
calitatea de vanzator cu aceea de cumparator.

            ∙ Administratorii bunurilor statului, comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor nu pot
cumpara bunurile aflate in administrarea lor (art. 1308 pct. 3 C.civ.).

            ∙ Functionarii publici si cei din comisiile de licitatii nu pot cumpara bunurile statului sau ale
unitatilor administrativ – teritoriale care se vand prin mijlocirea lor (art. 1308 pct.4
C.civ.).Incalcarea acestei interdictii este sanctionata cu nulitatea relativa.

            ∙ Judecatorii, procurorii si avocatii nu pot deveni cesionari (cumparatori) de drepturi

litigioase care sunt de competenta Curtii de apel, in a carei circumscriptie isi exercita functia sau
profesia. Sanctiunea pentru incalcarea acestei interdictii este nulitatea absoluta.

            ∙ Cetatenii straini si apatrizi nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor (art. 41
alin. 2 Constitutie). In schimb, daca investesc in Romania constituind o societate comerciala care,
potrivit legii 105/ 1992 (cu privire la raporturile de drept international privat) este persoana juridica
romana, acestea pot dobadi terenuri, chiar daca asociat unic este un cetatean strain sau apatrid.

                         Persoanele insolvabile nu pot cumpara bunurile care se vand prin licitatie publica
(art. 535 Cod.proc.civila).

a2. Interdictiile de a incheia contractul de vanzare-cumparare prevazute in Codul comercial    si in

Legea nr.31/ 1990,modificata si    republicata.
             Interdictia incheierii de catre prepus a unor operatiuni de natura comertului cu care este
insarcinat. Potrivit art. 397 C.com. “Prepusul nu poate, fara invoirea expresa a patronului, a face
operatiuni, nici a lua parte in socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoturi de natura aceluia cu
care este insarcinat. In cazul incalcarii acestei interdictii prepusul este obligat sa plateasca
despagubiri patronului. De asemenea, “patronul are dreptul sa retina pentru sine foloasele ce ar
rezulta din aceste operatiuni”. Interdictia are ca finalitate ocrotirea intereselor
comerciantilor  impotriva unei concurente neloiale.

             Interdictia pentru asociatii cu raspundere nelimitata – asociatii in societatile cu nume

colectiv, asociatii comanditati in societatile in comandita simpla si pe actiuni – de a incheia unele
operatiuni contrare intereselor societatii comerciale. Temeiul legal este art. 82 din Legea 31/ 1990,
care prevede: asociatii nu pot lua parte, ca asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati
concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca operatiuni in contul lor sau al altora,
in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator, fara consimtamantul celorlalti asociati;
consimtamantul se considera dat daca participarea sau operatiunile fiind anterioare actului
constitutiv au fost cunoscute de ceilalti asociati si acestia nu au interzis continuarea lor. Incalcarea
acestei interdictii da dreptul societatii sa excluda pe asociat, sa considere operatiunile efectuate de
acesta in contul ei sau sa ceara despagubiri. Acest drept se stinge dupa trecerea a trei luni din ziua
cand societatea a avut cunostinta fara sa fi luat vreo hotarare.

                 b. Interdictiile referitoare la natura bunurilor si destinatia lor se vor analiza la obiectul
contractului.

            Referitor la capacitatea de exercitiu a partilor care incheie contractul, aceasta trebuie sa fie

deplina atat pentru vanzator cat si pentru cumparator, deoarece vanzarea cumpararea este un act de
dispozitie. 

                        2. Consimtamantul partilor.

            Faza premergatoare exprimarii consimtamantului partilor in vederea incheierii unui contract

de vanzare-cumparare, in materie comerciala, este numita in doctrina juridica “masa tratativelor”, in
care participantii fara a se obliga juridiceste,negociaza liber continutul eventualului
contract.Incheierea contractului de vanzare-cumparare poate fi precedata insa, si de o faza in care
numai o parte/ sau ambele parti se poate obliga din punct de vedere juridic. Actele juridice
corespunzatoare acesteia sunt: promisiunea unilaterala de vanzare;promisiunea bilaterala de
vanzare; pactul de preferinta; dreptul de preemtiune.

            Promisiunea unilaterala de vanzare (sau de cumparare), este un antecontract prin care o

parte, numita promitent, se obliga fata de cealalta parte, numita beneficiar, sa-i vanda un anumit
bun la data cand acesta din urma se va hotari sa-l cumpere. Este operatiunea juridica in care:
promitentul/ vanzator se obliga sa vanda. Deci, aceasta trebuie sa aiba capacitatea necesara pentru a
instraina (capacitate deplina de exercitiu); in timp ce beneficiarul/ cumparator, are numai un drept
de optiune, fara a-si da consimtamantul pentru cumparare (daca se va hotari).Daca in interiorul
termenului de optiune beneficiarul accepta promisiunea, vanzarea in principiu devine perfecta din
acel moment, cu exceptia cazului cand, datorita naturii bunului ce formeaza obiectul promisiunii
( de exemplu, un teren ) pentru validitate se cere indeplinirea formei autentice.       Daca inaintea
implinirii termenului de optiune promitentul nu retrage promisiunea, va fi obligat sa plateasca daune
interese, daca se dovedeste ca prin aceasta retragere s-a cauzat beneficiarului un prejudiciu. Fiind o
conventie consensuala, promisiunea unilaterala de vanzare se poate dovedi cu orice mijloc de proba
(in conditiile art. 1191 si urm. C.civ.).
            Promisiunea bilaterala de vanzare. Promisiunea bilaterala (sinalagmatica) este un
antecontract prin care doua parti, promitentul/ vanzator si promitentul/ cumparator se obliga sa
incheie in viitor un contract de vanzare-cumparare la un pret stabilit si cu indeplinirea formalitatilor
prevazute de lege. Daca promitentul-vanzator nu-si respecta obligatia si vinde bunul unei terte
persoane, promitentul-cumparator nu poate cere predarea bunului, deoarece nu a devenit proprietar ,
iar vanzarea incheiata cu o terta persoana este valabila. Promitentul-cumparator nu poate cere decat
daune interese.In ipoteza in care bunul nu a fost instrainat de catre promitentul-vanzator - se afla
deci in patrimoniul lui -  promitentul-cumparator poate sa-l actioneze in justitie si sa-i pretinda
executarea obligatiei asumata prin antecontract, respectiv de a perfecta
contractul.            Promitentul-vanzator, avand o obligatie de “a face”, poate fi constrans la
executarea ei prin obligarea la plata daunelor cominatorii , amenzi civile, pentru fiecare zi de
intarziere, socotite pana in momentul perfectarii contractului.         Instanta, in lumina principiilor de
executare in natura a obligatiilor si de reparare in natura a pagubelor, poate pronunta in temeiul art.
1073 si 1077 C.civ., o hotarare care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare si care va avea
caracter constitutiv de drepturi, operand transferul proprietatii de la data cand ramane definitiva.

            Pactul de preferinta. Este o varianta a promisiunii de vanzare prin care proprietarul unui bun
se obliga ca, in cazul in care se va hotara sa vanda, sa acorde preferinta unei anumite persoane, la un
pret egal. Proprietarul nu se obliga sa vanda bunul, ci numai sa acorde preferinta, daca se va hotari
in acest sens.             Deoarece, prin pactul de preferinta nu se transmite dreptul de proprietate,
raspunderea promitentului fata de beneficiar intervine numai in cazul in care nu-i acorda preferinta,
prin incheierea contractului de vanzare-cumparare cu o terta persoana. Raspunderea vanzatorului
promitent este angajata fata de beneficiarul promisiunii numai in privinta daunelor interese.
Contractul de vanzare incheiat cu tertul ramane, in principiu, valabil cu exceptia cazului in care s-a
facut in frauda beneficiarului promisiunii si cu complicitatea tertului achizitor.

            In literatura juridica s-a precizat ca, in materie comerciala, vanzarea cumpararea imbraca,
deseori, forme simplificate: comanda scrisa, urmata de executare de indata sau comanda scrisa
urmata de acceptare tot in forma scrisa. De asemenea  reprezinta manifestare de vointa in scopul
incheierii contractului, intocmirea unei facturi cu privire la marfa care face obiectul acesteia. In
acest sens, practica judecatoreasca a admis ca ,in vederea celeritatii operatiunilor comerciale,
suntem in prezenta unui contract de vanzare-cumparare daca din cuprinsul facturii rezulta calitatile
de vanzator si cumparator, obiectul vanzarii si pretul.In aceasta lumina, daca cumparatorul a preluat
marfa prin delegatul ei, a acceptat facturile si nu a formulat obiectiuni privind cantitatea sau
calitatea marfii inseamna ca, si-a dat acordul pentru incheierea contractului de vanzare cumparare,
refuzul de plata a pretului fiind in acest caz nejustificat.

            Practica judiciara, aplicand uzantele comerciale, a facut precizari si in legatura cu valoarea

juridica a tacerii in materie comerciala. A statuat astfel ca, tacerea pastrata un anumit interval de
timp de la primirea facturii valoreaza acceptare, iar precedentele devin uzante atunci cand sunt
confirmate ca atare printr-un act sau fapt de comert.            De asemenea, in literatura juridica s-a
precizat ca manifestarea de vointa poate rezulta si din remiterea materiala a titlurilor reprezentative
ale marfurilor, a titlurilor comerciale de valoare (actiuni, obligatiuni), daca acestea sunt la purtator
sau din girul titlurilor reprezentative de marfuri “la ordin” cum ar fi conosamentul.

            Dreptul prioritar la cumparare. Se poate vorbi de un drept prioritar la cumparare, in

materie comerciala:1. dreptul care-l au asociatii unei societati cu raspundere limitata, in cazul
transmiterii partilor sociale catre persoane din afara societatii. Astfel, potrivit art. 202 alin 2 din
Legea nr.31/1990 “Transmiterea catre persoane din afara societatii este permisa numai daca a fost
aprobata de asociatii reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social”;2. actiunile emise
pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere ,in primul rand actionarilor existenti
,proportional cu numarul actiunilor pe care le poseda,acestia putandu-si exercitadreptul de
preferinta numai in interiorul termenului hotarat de adunarea generala ,daca actul constitutiv nu
prevede alt termen .Dupa expirarea acestui termen ,actiunile vor putea fi oferite spre subscriere
publicului(art. 216 alin. 1din Legea nr.31/1990).

            Viciile de consimtamant in materie comerciala

                        Dolul in aceasta materie, potrivit uzantelor comerciale, asa cum s-a precizat in

doctrina, nu se apreciaza cu aceiasi rigurozitate ca in dreptul civil. In mod obisnuit comerciantii,
pentru a-si promova produsele folosesc clipuri publicitare care nu corespund intotdeauna calitatii
bunurilor pentru care fac reclama. Asa-numitele “vanzari agresive” impuse consumatorului/
cumparatorului printr-o publicitate exagerata sau chiar inselatoare, sunt de natura sa vicieze/
agreseze, consimtamantul acestuia fiind de natura sa-l defavorizeze in executarea contractului. In
aceste cazuri, instanta de judecata va aprecia daca mijloacele folosite de comercianti sunt sau nu
dolosive.

            Nici dolul prin reticenta nu are in toate cazurile efectul juridic al anularii contractului de
vanzare- cumparare. Daca numai vanzatorul ar fi fost in masura sa cunoasca defectiunile de calitate
ale produselor si nu le-a adus la cunostinta cumparatorului, s-ar pune problema anularii
contractului. Si in acest caz instanta va fi in masura sa aprecieze daca se pune problema anularii
contractului sau a angajarii raspunderii vanzatorului pentru viciile bunului vandut – defectiuni de
calitate ale bunului – in conditiile art. 1352 C.civ. In prezent, reglementarile adoptate in domeniul
protectiei consumatorului au modificat substantial conceptia asupra dolului.

            3. Obiectul contractului de vanzare-cumparare

            Obligatiile reciproce ale partilor formeaza obiectul contractului de vanzare-cumparare.

Acestea sunt:predarea lucrului vandut, de catre vanzator si plata pretului, de catre cumparator.Daca
lucrul vandut si/ sau pretul lipsesc sau nu indeplinesc conditiile cerute de lege, contractul este lovit
de nulitate.

            a) Lucrul vandut. Obiectul (lucrul) contractului de vanzare-cumparare trebuie sa

indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie in circuitul civil, sa existe in momentul incheierii
contractului, sa poata exista in viitor,sa fie determinat sau determinabil, vanzatorul sa fie
proprietarul lucrului vandut.

            a.1. Sa fie in comert. Din coroborarea art. 1310 C.civ. cu art. 963 C.civ. rezulta ca pot fi
vandute numai bunurile care se afla in comert, afara daca legea opreste aceasta prin norme exprese.
Inseamna ca, per a contrario, nu pot forma obiectul acestui contract  bunurile care – potrivit legii –
nu sunt in comert, adica se afla in afara circuitului civil (extra commercium).Prohibitia instrainarii
poate fi absoluta si relativa.

            a.2. sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor. Vanzarea este
nula absolut daca lucrul a pierit in totalitate, inainte de incheierea contractului, deoarece obligatia
vanzatorului este lipsita de obiect (art. 1311 C.civ.). Daca in momentul incheierii contractului lucrul
exista numai in parte, cumparatorul are posibilitatea, fie sa renunte la contract, fie sa obtina
reducerea partiala de pret.

            Vanzarea este valabila daca are ca obiect un lucru (art. 965) care nu are existenta in
momentul incheierii contractului, dar este de natura sa existe intr-una din zilele urmatoare incheierii
lui (lucrul se va confectiona, de exemplu). In cazul nerealizarii lucrului in viitor, contractul ramane
valabil, dar vanzatorul va pierde pretul si va fi obligat la plata daunelor interese pentru neexecutarea
obligatiei asumate,daca nu dovedeste o cauza straina ,exeneratoare de raspundere (art. 1082 C.civ.).
            In literatura juridica s-a precizat de asemenea, ca demarcatia dintre vanzarea
de bunuri viitoare sicontractul de antrepriza este greu de facut datorita contradictiei dintre art. 1413
si 1478 C.civ. Din art. 1413 reiese ca vanzarea poate avea ca obiect numai bunuri ale vanzatorului
sau procurate de el in scop de prelucrare; contractul nemaifiind vanzare ci antrepriza, daca marfa
este fabricata, chiar partial, cu materialele cumparatorului. In schimb, din art. 1478, rezulta ca exista
vanzare chiar si in situatia in care dobanditorul/ cumparatorul, pune la dispozitie, partial, materialul,
substanta. Ceea ce insemna ca bunurile viitoare pot fi confectionate in cadrul unei vanzari propriu-
zise, fie cu materialul vanzatorului, fie intr-o anumita masura cu cel al cumparatorului. Dintre cele
doua reglementari citate, literatura de specialitate considera ca numai art. 1478 defineste corect
vanzarea. Prin urmare, putem deosebi vanzarea de antrepriza in functie de ponderea pe care o detine
substanta fizica in raport de activitatea productiva. Astfel, daca munca incorporata in marfa viitoare
constituie un accesoriu al materiei prelucrate, contractul reprezinta vanzare; daca prestatia necesara
in cursul fabricarii constituie principalul, iar materialul procurat de cumparator este accesoriu,
suntem in prezenta contractului de antrepriza. Interesul distinctiei dintre cele doua operatiuni, s-a
precizat in literatura de specialitate, are si importanta practica, deoarece cumparatorul este ocrotit,
potrivit legii, impotriva viciilor ascunse ale marfii, pe cand benenifiarul unei lucrari executate va
suporta riscurile ce decurg din neconformitatea obiectului fabricat, in lipsa unor clauze adecvate in
contractul de antrepriza (art. 948 si 964).

            a.3. Sa fie determinat sau determinabil (art. 948 si 964 C.civ.) ,licit si posibil. Nerespectarea
acestor conditii atrage nulitatea absoluta a contractului incheiat.

            a.4. Vanzatorul sa fie proprietarul bunului vandut. In doctrina de specialitate si in practica

judecatoreasca, s-a pus intrebarea, ce se intampla daca vanzatorul instraineaza un bun individual
determinat care apartine altei persoane. In proiectul Codului comercial din 1938 (art. 393) se
precizeaza ca “vanzarea lucrului altuia este valabila”. Vanzatorul este obligat sa dobandeasca lucrul
si sa il predea cumparatorului, in caz contrar raspunde de daune. Desi codul nostru comercial nu
reglementeaza vanzarea lucrului altuia, doctrina dreptului comercial a adoptat teza valabilitatii
acestui contract, considerand ca acordul de vointa al partilor trebuie interpretat in sensul ca acestea
nu au urmarit transmiterea imediata a dreptului de proprietate asupra lucrului, ci vanzatorul s-a
obligat sa procure lucrul respectiv si sa il predea cumparatorului. Obligatia vanzatorului este in
acest caz obligatie de “a face”.Aceasta opinie este considerata de doctrina ca fiind “mai potrivita
exigentelor activitatii comerciale”.

            b) Pretul. Pretul trebuie sa corespunda valorii lucrului vandut. Trebuie fixat in bani,
determinat sau determinabil, sincer si serios. Nerespectarea acestor conditii atrage sanctionarea
contractului cu nulitatea absoluta.

            b.1. Pretul stabilit in bani este de esenta vanzarii.

            b.2. Pretul este determinat, potrivit art. 1303 C.civ., daca cuantumul lui este hotarat de parti
in momentul incheierii contractului, si este determinabil  daca partile precizeaza in contract anumite
elemente cu ajutorul carora pretul va putea fi determinat in viitor, de exemplu, in functie de calitatea
produselor, de cursul zilei la termenul prevazut pentru predarea bunului, de cotatia bursei. Pretul
este determinabil si atunci cand stabilirea lui este lasata la aprecierea unui tert ales de comun acord
de catre parti sau de o persoana desemnata de parti. Prin urmare, un contract ce cuprinde un pret
determinabil, este considerat perfect valabil. Prevederile art. 60 C.com. se prezinta in acest sens:
“vanzarea pe un pret nedeterminat in contract este valabila daca partile au convenit asupra unui mod
de a-l determina in urma”.
 Legiuitorul recunoaste valabilitatea vanzarii, doar atunci cand pretul nu s-a prevazut in
contract, considerand ca acesta s-a perfectat “pe adevaratul pret sau pe pretul curent”, in conditiile
art. 40 C.com. (art. 61 C.com.).

            Potrivit art. 40 C.com. adevaratul pret sau pretul curent (al productelor, marfurilor,
transporturilor, al primelor de asigurare, cursul schimbului, este acela stabilit de listele bursei sau
mercurialele locului unde contractul a fost incheiat, sau in lipsa, dupa acelea ale locului celui mai
apropiat sau dupa orice altfel de proba.

            In contractul  de vanzare-cumparare comerciala pretul poate fi determinat si de o terta

persoana numita arbitru, de catre art. 61 alin 2 C.com. Arbitrul poate fi aratat in contract sau poate fi
desemnat ulterior.Astfel, “daca persoana desemnata sau aleasa nu voieste sau nu poate primi (in
sensul de imposibilitate – n.s.), partile trebuie sa procedeze la o noua numire, iar “daca partile nu se
invoiesc (in privinta persoanei arbitrului n.s.) numirea se face de catre justitie” (art. 61 pct.3, 4).

            Clauze contractuale privind pretul.   In literatura juridica s-a precizat ca anumite clauze
privind pretul au determinat crearea unor adevarate varietati de vanzare (vanzarea cu plata pretului
in rate, clauza de rezerva a proprietatii, vanzarea prin abonament).

            - Indexarea pretului. Partile pot sa prevada in cuprinsul contractului o clauza prin care pretul
ce urmeaza a se plati sa depinda de un anumit indice convenit de catre parti. Indicele va determina o
variatie a pretului, in sensul maririi sau micsorarii lui.

            - Revizuirea pretului. Daca potrivit art. 60 C.com. partile pot stabili si ulterior pretul datorat
de cumparator, inseamna ca pretul stabilit initial poate fi modificat ulterior, daca exista o clauza
contractuala in acest snes. Revizuirea pretului contractual se prezinta mai ales sub forma clauzei de
reactualizare a pretului in functie de evolutia cursului de schimb valutar.

            - Clauza de rezerva a proprietatii (pactum rezervati dominii). Vanzarea cu plata in rate este

de cele mai multe ori combinata cu clauza privind rezerva proprietatii. In principiu, partile pot sa
amane transmiterea proprietatii printr-o stipulatie expresa. De exemplu, vanzatorul transmite dreptul
de proprietate asupra lucrului vandut la momentul achitarii ultimei rate a pretului datorat de
cumparator. In concluzie, transferul proprietatii se face ulterior realizarii acordului de vointa.

            - Vanzarea cu plata pretului in rate, presupune ca plata sa se faca prin achitarea unui avans
(care variaza intre 30-50%) din pretul bunului, iar diferenta sa fie fractionata in rate lunare. La
pretul convenit se adauga dobanda si cheltuielile accesorii vanzarii. Dreptul de proprietate si
riscurile pieirii fortuite se transmit de la vanzator la cumparator in momentul semnarii contractului
de vanzare-cumparare.

            - Vanzarea prin abonament, consta in prestatii periodice (lunar, saptamanal) de bunuri

(jurnale, reviste etc.) in schimbul unui pret. Plata pretului se face, fie inainte de predarea bunului
(abonament de ziar), fie dupa predare, in raport de consum (de apa, de electricitate). Vanzarea prin
abonament presupune o reducere de pret, spre deosebire de pretul unor livrari separate.

            b.3. Pretul sa fie sincer si serios. Pretul sincer este pretul real, pe care partile sa-l fi stabilit
nu in mod fictiv ci in scopul de a fi cerut si platit. Pretul este fictiv, cand din intentia partilor rezulta
ca, nu este datorat. Daca pretul este fictiv, contractul este nul ca vanzare-cumparare, deoarece ii
lipseste pretul.

Forma vanzarii.Prin insasi consimtamantul partilor ce poarta asupra bunului si pretului,

contractul de vanzare-cumparare este perfect valabil incheiat.Nefiind conditionat de intocmirea unui
inscris, de remiterea bunului sau a pretului, de indeplinirea vreunei formalitati, contractul de
vanzare-cumparare, dupa cum bine s-a precizat si in doctrina juridica, este principalul instrument
juridic de incheiere a tranzactiilor comerciale in conditii de celeritate (rapiditate).

SECTIUNEA 3. EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE

                 3.1. Interpretarea clauzei contractuale.Efectele contractului de vanzare-cumparare sunt

obligatiile partilor. Pentru stabilirea acestor obligatii, Codul civil contine o dispozitie in legatura cu
interpretarea clauzelor, art. 983 C.civ. “daca intelesul unui contract este indoielnic interpretarea se
face in favoarea debitorului”, care nu se aplica insa pentru vanzare, deoarece, art. 1312 C.civ.
precizeaza: “clauzele neclare se interpreteaza totdeauna impotriva vanzatorului, deci in favoarea
cumparatorului”. Fiind o regula derogatorie de la dreptul comun (in materia interpretarii
contractului) se va aplica numai in subsidiar, in masura in care instanta de judecata nu poate stabili
adevarul in functie de celelalte reguli de interpretare in dreptul comun.

            3.2. Obligatiile vanzatorului.

            Vanzatorul are o singura obligatie de a da, si  doua obligatii de a face.          Obligatia de a

da -de a transmite proprietatea lucrului-nu este prevazuta de codul civil, deoarece, transferul
proprietatii si al riscurilor se produc din momentul acordului de vointa, respectiv momentul
incheierii contractului.

            Obligatiil de a face sunt de a preda lucrul vandut cumparatorului si de a-l garanta pe

cumparator contraviciilor de calitate ale acestuia si contra evictiunii. In raporturile
comerciale, spre deosebire de cele civile, in principiu, nu se pune problema  raspunderii pentru
evictiune, deoarece transmiterea poarta, de regula, asupra unor bunuri mobile corporale, astfel incat,
cumparatorul devine proprietar de indata potrivit art. 1909 C.civ. , care precizeaza ca posesia de
buna credinta, in privinta lucrurilor mobile, valoreaza titlu de proprietate.

            Partile pot stabili in contract si alte obligatii, de exemplu, suportarea cheltuielilor vanzarii,
putand aduce modificari  obligatiilor reglementate de lege.

            3.2.1. Predarea lucrului vandut. Predarea presupune punerea lucrului vandut la dispozitia

cumparatorului (este reglementata de art. 1314-1334 C.civ., care contin norme dispozitive in acest
sens). In legatura cu aceasta obligatie este necesar sa se clarifice anumite aspecte legate
de: executarea predarii,termenul si dovada predarii, locul predarii, cheltuielile de
predare, obiectul predarii, obligatia accesorie predarii, sanctiunea nerespectarii acestor obligatii.

            Executarea predarii presupune intrarea in stapanirea  (in detentia) efectiva a cumparatorului,

a lucrului vandut (art. 1316 C.civ.). Literatura juridica de specialitate a facut distinctia
intre predarea reala si predarea simbolica a lucrului. Predarea reala se realizeaza cand bunurile in
materialitatea lor sunt puse efectiv la dispozitia cumparatorului sau predate carausului, care
efctueaza transportul acestora pana la destinatie. Predarea simbolica se face diferit, potrivit situatiei
bunurilor:

-         predarea bunurilor depozitate in docuri sau antrepozite, se face prin inmanarea

titlurilor reprezentative ale marfurilor catre cumparator (a recipisei de depozit ,de
exemplu)

-         predarea bunurilor care se afla in cursul calatoriei pe apa, se face prin remiterea

(predarea) politei de incarcare (conosamentul).
            Bunurile care se predau cumparatorului vor fi insotite de factura, in care se precizeaza:
cantitatea, calitatea, pretul etc. Factura poate fi transmisa si separat. Potrivit art. 46 C.com., factura
constituie un mijloc de proba in caz de litigiu.

            In privinta termenului si a dovezii predarii, se aplica regulile generale referitoare la

executarea obligatiilor.

            Potrivit art. 1319 C.civ., predarea se face la locul unde se afla lucrul vandut in momentul
contractului. Regula se aplica daca lucrul vandut poate fi localizat din momentul
incheierii  contractului. Potrivit regulilor generale (art. 1104 C.civ.) predarea trebuie sa se faca la
domiciliul debitorului (vanzatorului).

            In raporturile comerciale de vanzare cumparare se aplica regulile stabilite de art. 59

C.com., referitoare la locul de executare a obligatiilor comerciale, care sunt partial diferite de cele
ale codului civil.             Astfel,“predarea trebuie sa fie executata in locul aratat prin contract de
catre parti, sau in lipsa (notarea n.s.) in locul care ar rezulta din natura operatiunii, ori din intentia
partilor contractante. In lipsa de clauza expresa in acest sens “predarea se va face la locul unde cel
ce s-a obligat isi avea sediul  comercial sau cel putin domiciliul sau resedinta , la momentul
incheierii  contractului (art. 59 alin.2 C.com.). Daca urmeaza a se preda un lucru individual
determinat, care dupa cunostinta partilor se gasea intr-o alta parte in momentul formarii
contractului, atunci predarea se va face in acel loc (art. 59 alin.3).

            Cheltuielile de predare care presupun: cantarirea, masurarea, numararea sunt in sarcina

vanzatorului, iar cele ale ridicarii – de incarcare, descarcare – sunt in sarcina cumparatorului (art.
1317) daca nu s-a stabilit altfel in contract.

            Referitor la obiectul predarii, vanzatorul este obligat sa predea bunul vandut “in masura
determinata prin contract” (art. 1326 C.civ.).Daca este vorba de un lucru individual determinat si
care exista in momentul incheierii contractului ,acesta se preda “in starea in care se afla in
momentul vanzarii” (art. 1324 C.civ.)

Bunul este determinat generic se va preda in starea existenta in momentul individualizarii lui
(cantarire, masurare, numarare) prin predare.

            In privinta obligatiilor accesorii predarii, in lipsa de stipulatie contrara, vanzatorul este
obligat sa predea o data cu lucrul vandut si fructele percepute dupa momentul transferarii dreptului
de proprietate (art. 1324 C.civ.)

            In ipoteza in care lucrul vandut nu se preda in momentul incheierii contractului, vanzatorul
este obligat sa-l conserve pana in momentul predarii (art. 1074 C.civ.) deoarece predarea trebuie sa
se faca in starea in care se afla in momentul incheierii contractului (art. 1324).Este avuta in vedere
si ipoteza in care proprietatea s-a transmis cumparatorului si vanzatorul este obligat sa pastreze
bunul. Cheltuielile de depozitare efectuate de vanzator vor fi suportate de cumparator.

            Neexecutarea obligatiei de predare datorita culpei vanzatorului, da dreptul cumparatorului

(art. 1320 C.civ.):

-         sa ceara executarea in natura a obligatiei, prin “punerea sa in posesie”;

-         sa invoce exceptia de neexecutare (exceptia non adimpleti contractus), in cazul in care
nici cumparatorul nu si-a  indeplinit propriile obligatii;
 -         sa ceara rezolutiunea contractului cu obligarea vanzatorului la plata daunelor interese
(art. 1321 C.civ.)

-         sa procure bunul de la o terta persoana pe cheltuiala vanzatorului (art. 1077), daca
este vorba de bunuri determinate generic.

            3.2.2. Obligatia de garantie a vanzatorului.

            Obligatia de garantie are doua aspecte (art. 1336 C.civ.). Vanzatorul trebuie sa-l garanteze
pe cumparator de linistita folosinta a lucrului, deci contra evictiunii si de utila folosinta a lucrului,
contra viciilor  - de calitate.

            Evictiunea reprezinta pierderea proprietatii lucrului – in total sau in parte – sau tulburarea
cumparatorului in exercitarea prerogativelor sale de proprietar. Codul civil prevede ca vanzatorul
este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a bunului vandut,
precum si de sanctiunile care n-au fost declarate la incheierea contractului (art. 1337 C.civ.).    

            Raspunderea pentru evictiune in materie comerciala . Raspunderea pentru evictiune, asa

cum s-a precizat si in literatura juridica, este reglementata in mod vadit in Codul civil pentru
bunuri imobile, prin terminologia folosita de acesta: fond (art. 1346, art. 1348) sau imobil (art.
1348, 1349).Dat fiind ca vanzarea comerciala are drept obiect numai bunurile mobile, problema
evictiunii in materie comerciala nu se pune, iar in materie de vanzare mobiliara, detinerea materiala
a unui bun este ocrotita de dispozitiile art. 1909 C.civ. ,care permit detinatorului sa se opuna
revendicarii unui tert.      Un caz tipic, este precizat in literatura juridica, cand este interzis
vanzatorului sa tulbure linistita folosinta a cumparatorului, prin executarea aceluiasi comert sau a
unui comert asemanator in zonele in care isi desfasoara activitatea intreprinderea vanduta. Un alt
exemplu este tulburarea manifestata asupra marfurilor cumparate, exercitata de catre un tert,
derivand dintr-un gaj, constituit inaintea  predarii.Raspunderea pentru evictiune functioneaza ,in
materie comerciala,in cazul vanzarii unui fond de comert .Fondul de comert constituie un ansamblu
de bunuri mobile si imobile ,corporale si necorporale ,utilizate de comerciant in vederea desfasurarii
activitatii sale.Vanzarea fondului de comert,in intregime, presupune si vanzarea bunurilor imobile
care intra in componenta acestuia .In practica judiciara s-a precizat ca,, intrucat imobilul face parte
din fondul de comert ,actul cu privire la acesta este comercial, care bineanteles ca va fi supus
regulilor privind vanzarea imobilelor (publicitatea in registru de carte funciara ,potrivit Legii
nr.7/1996 ) ,inclusiv a celor privind raspunderea pentru evictiune (in sarcina vanzatorului ) in
conditiile dreptului comun (dreptului civil) .

            Obligatia de garantie pentru viciile lucrului vandut.Vanzatorul trebuie sa asigure

cumparatorului folosinta utila a lucrului. Viciile ascunse ale bunului il fac impropriu pentru
intrebuintare sau ii micsoreaza valoarea. Potrivit art. 1352 C.civ., vanzatorul raspunde pentru viciile
ascunse ale lucrului, in sensul ca ,daca ar fi stiut de existenta lor cumparatorul nu ar mai fi cumparat
sau ar fi platit un pret mai mic.

            In materie comerciala, legiuitorul prin art. 70 C.com. completeaza dispozitia cuprinsa in
art. 1325 C.civ. precizand urmatoarele: “Cumparatorul unor marfuri sau producte provenind dintr-o
alta piata, este dator sa denunte vanzatorului viciile aparente in timp de 2 zile de la primire, ori de
cate ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza conditiilor exceptionale in care se afla lucrul
vandut sau persoana cumparatorului. El este dator sa denunte viciile ascunse ale lucrului in cele
dintai 2 zile de la descoperirea lor. Odata acest termen expirat, cumparatorul nu mai poate fi primit
a reclama ceva pentru viciile lucrului vandut”.
 Prin urmare, in vanzarea-cumpararea comerciala, vanzatorul raspunde: pentru viciile
aparente daca sunt denuntate in termen de 2 zile de la primirea bunului si pentru viciile
ascunse cu exceptiile prevazute de lege.

            Pentru a fi angajata raspunderea vanzatorului pentru viciile lucrului, viciul trebuie sa

indeplineasca urmatoarele conditii:1.sa fie ascuns (art. 1352 C.civ.)-numai in raporturile
civile, pentru ca in cele comerciale raspunderea este angajata si pentru viciul aparent (art. 70
C.com.); 2.sa fi existat in momentul incheierii contractului, chiar daca predarea lucrului se face
ulterior ;3.sa fie grav, cumparatorul sa fie in imposibilitatea de a folosi bunul datorita defectiunilor
de calitate.Aceste conditi trebuie dovedite de catre cumparator.

            In cazul dovedirii viciilor lucrului, sanctiunea este,fie, rezolutiunea contractului de vanzare,

printr-o actiune in garantie numita actiune redhibitorie, viciile fiind numite
“redhibitorii”,fie, reducerea pretului proportionala cu reducerea valorii bunului, printr-o actiune
estimatorie.

            Doctrina de specialitate si practica judiciara prevad si posibilitatea “remedierii

defectiunilor” (inlaturarii viciilor) de catre sau in contul vanzatorului “cand aceasta reparare este
posibila” si cand o asemenea solutie nu contravine intereselor cumparatorului.

            Acordarea de daune interese. In cazul viciilor lucrului, vanzatorul este obligat sa plateasca
daune interese numai daca cumparatorul dovedeste ca vanzatorul a fost de rea- credinta. Daca este
de buna credinta va restitui numai pretul si cheltuielile vanzarii.Daca lucrul a pierit insa din cauza
viciilor, vanzatorul este obligat sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii, iar daca a fost de rea
credinta poate fi obligat si la plata daunelor interese. (art. 1358 alin.1)

            Daca lucrul a pierit fortuit, vanzatorul nu raspunde pentru vicii (art. 1358 C.civ. alin.2)

            Termenul de intentare a actiunilor.Potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/ 1958 “dreptul la
actiune cu privire la viciile ascunse ale unui lucru transmis (…) se prescrie prin implinirea unui
termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie”.        Rezulta ca, in cazul in
care viciile au fost ascunse cu viclenie, termenul este general de prescriptie, adica de 3
ani.   Termenele incep sa curga, de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea
unui an de la predarea lucrului sau de 10 ani pentru constructii (art. 29 din Legea 10/ 1995, privind
calitatea in constructii).Garantia pentru vicii poate fi modificata pe cale conventionala prin:

            ⇨ clauza de limitare sau de inlaturare a garantiei pentru vicii, care este valabila, si isi
produce efecte numai daca vanzatorul a fost de buna credinta,adica nu a cunoscut viciile ,potrivit
art. 1354 C.civ.

            ⇨ clauza de agravare a obligatiei de garantie care nu comporta limitari ( poate privi, vicii
aparente, vicii aparute ulterior vanzarii etc.)

            3.3. Obligatiile cumparatorului

            Cumparatorul are doua obligatii principale: de plata a pretului si de luare in primire a

lucrului vandut. Tot cumparatorul suporta cheltuielile vanzarii, daca in contract nu s-a prevazut
altfel.

            3.3.1. Plata pretului. Potrivit art. 1361 C.civ. , cumparatorul este obligat sa plateasca pretul
la locul si in momentul in care se face predarea lucrului vandut (art. 1362 C.civ.).In materie de
vanzare, Codul civil cuprinde o derogare de la regulile generale sub doua aspecte:
            1. in privinta locului platii – plata se face la locul unde se face predarea lucrului vandut (fie
unde se afla in momentul vanzarii, fie la domiciliul vanzatorului, in timp ce, potrivit regulilor
generale, se face, in lipsa de stipulatie contrara, la domiciliul debitorului – art. 1104 C.civ. Deci,
obligatia de plata a pretului in materie de vanzare este portabila (la domiciliul creditorului-
vanzatorului) si nu cherabla .

            2. in privinta momentului (datei) platii, plata se poate cere numai in momentul predarii
lucrului vandut, astfel incat, termenul prevazut pentru predarea lucrului profita si cumparatorului (in
dreptul comun, in lipsa de termen, plata se cere imediat).

            Dispozitiile Codului civil,referitoare la aceste aspecte sunt supletive, vointa partilor fiind
pana la urma cea care stabileste locul si data plati pretului. Plata pretului se face integral, potrivit
principiului indivizibilitatii platii.Partile pot stabili si un termen pentru plata pretului – caz in care
suntem in prezenta unei vanzari pe credit (in rate), dar si in acest caz, cumparatorul trebuie sa
plateasca datoria in intregime – la scadenta (art. 1101 C.civ.)., numai daca partile n-au stabilit sa
plateasca suma de bani fractionat, la termene succesive.                                    Termenul de
prescriptie pentru plata pretului incepe sa curga de la data stabilita in contract pentru plata ultimei
rate si pentru ratele neplatite anterior. Referitor la acest aspect, in literatura juridica s-a considerat
ca pentru fiecare rata de pret scadenta, curge un nou termen de prescriptie, potrivit art. 7 alin.3 si
art. 12 din Decretul nr. 167/ 1958, dar oricum nu se poate sustine ca a fost vorba de o vanzare
succesiva.In toate cazurile de vanzare pe credit, cumparatorul poate plati suma si cu anticipatie, caz
in care dobanda va fi calculata si datorata pana la termenul prevazut in contract cu exceptia situatiei
in care vanzatorul consimte recalcularea ei in functie de data platii.

            Dovada platii se face potrivit art. 46 C.com. Daca plata pretului s-a facut prin virament
bancar dovada se va face numai prin extras de cont bancar.

            Obligarea cumparatorului la plata dobanzilor.    Potrivit art. 1363 C.civ. cumparatorul este

obligat sa plateasca dobanda pana la efectiva achitare a pretului, daca sunt intrunite cumulativ
urmatoarele conditii:1.daca exista conventie in acest sens;2.daca lucrul vandut si predat este
producator de fructe (civile sau naturale) ; in toate celelalte cazuri ,numai din momentul punerii in
intarziere a cumparatorului printr-o notificare. Dobanda se va calcula din momentul notificarii
facute cumparatorului.

            In raporturile comerciale, potrivit art. 43 C.com., debitorul este de drept in intarziere si

datoreaza dobanzi din momentul scadentei obligatiei de plata si pana la data platii efective.

            Sanctiunea neplatii pretului.In cazul in care, cumparatorul nu-si executa total sau partial
obligatia de plata a pretului, vanzatorul poate alege intre mai multe posibilitati:

-         sa ceara obligarea cumparatorului la executarea in natura a obligatiei, care este

intotdeauna posibila, deoarece are ca obiect o suma de bani;

-         sa invoce exceptia de neexecutare (art. 1322 C.civ.), fiind in situatia de a refuza

predarea lucrului, chiar daca cumparatorul a devenit proprietar;

-         sa ceara rezolutiunea contractului potrivit regulilor generale (art. 1020-1021 si 1101

C.civ.).

            Contractul poate prevede si un pact comisoriu, caz in care rezolutiunea se produce de drept
pentru neplata pretului (fara interventia justitiei, insa numai dupa punerea in intarziere a
cumparatorului – art. 1367 C.civ.). Actiunea in rezolutiunea vanzarii este o actiune reala (art. 1368
C.civ.), deoarece urmareste chiar bunul in cauza, nu persoana cumparatorului. Efectele acesteia se
produc si in privinta subdobanditorilor de drepturi asupra aceluiasi bun.

            Daca bunul vandut este un bun mobil, actiunea in rezolutiune trebuie intentata in termen de
8 zile de la predare (art. 1730 C.civ.)

            Rezolutiunea contractului. Rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare in materie

comerciala se produce de drept (ope legii). Acesteia ii sunt aplicabile dispozitiile art. 67 C.com.:
“cand mai inainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiei, una din parti a oferit
celeilalte predarea lucrului vandut sau plata pretului si aceasta nu-si indeplineste la termenul fixat
obligatia sa, atunci conditia rezolutorie se implineste de drept  in favoarea partii care isi executase
obligatia . In lipsa de asemenea oferte sau stipulatii exprese, rezilierea contractului se reglementeaza
dupa dispozitiile Codului civil cu privire la conditia rezolutorie tacita. In ambele cazuri cel in culpa
raspunde de daunele interese cauzate. Rezolutiunea de drept a contractului se produce daca sunt
indeplinite urmatoarele conditii (art. 67 C.com.):

-         una din parti, creditorul, sa faca oferta celeilalte parti, in timp util, cu privire la
predarea lucrului vandut sau la plata pretului;

-         oferta sa fi fost facuta mai inainte de expirarea termenului convenit pentru executarea
contractului ;

-         cele doua obligatii sa aiba acelasi termen de executare. Daca in contract s-au prevazut
termene diferite, rezolutiunea contractului nu se mai produce de drept.

            Codul comercial prevede si un alt caz de rezolutiune – pentru expirarea termenului esential

(art. 69).Aceasta rezolutiune, s-a precizat in literatura juridica, reprezinta o aplicare in materie
comerciala a solutiei consacrata de art. 1370 C.civ., care priveste rezolutiunea contractului de
vanzare-cumparare pentru nerespectarea de catre cumparator a termenului stabilit pentru ridicarea
bunurilor care se deterioreaza usor ,datorita naturii lor (perisabile). Deoarece rezolutiunea
contractului pentru nerespectarea termenului esential, constituie o masura de favoare, partea in
folosul careia s-a stipulat termenul, poate sa renunte la efectele rezolutiunii, cerand executarea chiar
dupa implinirea termenului. Ea trebuie sa instiinteze cealalta parte, in termen de 24 de ore de la
expirarea termenului (art. 69 C.com.).

Executarea vanzarii – Executarea coactiva.    Codul comercial a reglementat un mijloc mai

eficient de executare, mai rapid decat executarea silita potrivit dispozitiilor dreptului comun, cu
participarea partii interesate in obtinerea executarii obligatiei.Acest mijloc de executare este
denumit in doctrina juridica executarea coactiva.Astfel,in cazul cumpararii unui bun mobil,
daca cumparatorul nu-si indeplineste obligatia de preluare a acestuia, vanzatorul are posibilitatea
,fie de a depozita bunul “la o casa acreditata de comert (depozit pe cheltuiala cumparatorului –
numita si masura conservatorie),fie sa vanda bunul (numita in doctrina masura executorie).Daca
vanzatorul vinde bunul, vanzarea se va face prin licitatie publica sau chiar la pretul curent “pe
piata” de catre un ofiter public insarcinat cu asemenea acte. Daca pretul obtinut din aceasta vanzare
este mai mic decat cel convenit initial in contract (prima vanzare), diferenta in minus va fi imputata
cumparatorului. La aceasta diferenta se pot adauga daune interese (art. 68 alin.3).In
ipoteza vanzatorului, care nu-si executa obligatia de predare a lucrului, “cumparatorul are dreptul
de a face sa se cumpere lucrul de catre un ofiter public insarcinat cu asemenea acte. Cumparatorul
are, prin urmare, dreptul sa-si procure bunul prin intermediul unui agent oficial. O asemenea
executare este posibila numai daca lucrul vandut are ca obiect bunuri determinate
generic. Cumparatorul este obligat sa-l instiinteze pe vanzator de aceasta executare. Daca la
cumpararea efectuata prin agentul oficial s-a platit un pret mai mare decat cel convenit in contract
(initial), cumparatorul are dreptul sa pretinda diferenta de la vanzator si, daca a suferit un
prejudiciu, are dreptul si la despagubiri (art. 68 alin.4).   Executarea coactiva, in situatiile
mentionate, trebuie efectuata imediat dupa implinirea termenului.

            3.3.2. Luarea in primire a lucrului vandut.

            Cumparatorul este obligat sa ia in primire lucrul vandut la locul si la termenul la care

vanzatorul este obligat sa-l predea, suportand cheltuielile ridicarii de la locul predarii. In cazul
neindeplinirii obligatiei de catre cumparator, vanzatorul are dreptul:

-         sa-l someze pe cumparator sa ia in primire bunul cumparat – cu autorizarea justitiei –

obligandu-l la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de intarziere;

-         sa depoziteze bunul la el sau in alt loc, pe cheltuiala cumparatorului (art. 1370 C.civ.)

-         sa ceara rezolutiunea contractului cu plata daunelor interese. In cazul in care obiectul
contracatului consta in produse perisabile, neindeplinirea obligatiei de luare in primire la
termenul fixat determina rezolutiunea contractului, de drept, in favoarea vanzatorului,
fara somatie sau punere in intarziere.

            3.3.3. Suportarea cheltuielilor vanzarii

            In lipsa de stipulatie contrara, cumparatorul plateste ca accesoriu al pretului, cheltuielile

vanzarii (art. 1305 C.civ.). Aceste cheltuieli sunt reprezentate de: taxe de timbru, de autentificare –
onorariu notarial, publicitate etc. .Regula cu privire la suportarea cheltuielilor de catre cumparator
vizeaza numai raporturile dintre vanzator-cumparator si succesorii lor in drepturi. Dispozitiile art.
1035 C.civ. nu se aplica in raport cu tertii. Astfel, potrivit art. 7 din Decretul nr. 199/ 1995, asupra
taxelor de timbru, partile “sunt solidar obligate la plata taxelor de timbru aferente unor conventii”.
Deci prevederile art. 1035 C.civ. si intelegerea dintre parti, nu sunt opozabile statului care este
reprezentat prin administratia financiara. Legiuitorul a urmarit sa protejeze interesele statului,
indiferent de intelegerea partilor contractante.

SECTIUNEA 4. VARIETATI DE VANZARE

            1. Vanzarea dupa greutate, numar sau masura.Aceasta varietate de vanzare are ca obiect
lucruri de gen, dintr-un lot determinat, dintr-un gen limitat fiind necesar a se proceda fie la
individualizarea bunurilor prin: cantarire, numarare sau masurare (vand 100 kg cartofi cu 3000
lei/kg), fie la determinarea pretului.Vanzarea este perfecta (pentru ambele ipoteze) din momentul in
care partile au cazut de acord cu privire la lucru si pret, adica din momentul realizarii acordului de
vointa (art. 1300 C.civ.). Dreptul de proprietate si riscurile se transmit dupa individualizarea
bunurilor, prin numarare, cantarire, masurare. Pana la efectuarea operatiunilor (de cantarire,
numarare, masurare) proprietatea si riscurile nu se transmit fiindca bunul nu este individualizat sau
nu este determinat pretul.

            Delimitarea fata de vanzarea cu gramada (in bloc – art. 1299 C.civ.)  Aceasta varietate de

vanzare are ca obiect o cantitate determinata prin masa ei (porumbul dintr-un hambar); pretul se
stabileste pentru intreaga cantitate, in bloc (art. 1299 C.civ.).Deoarece obiectul este deja
individualizat proprietatea si riscurile se transmit asupra cumparatorului din momentul incheierii
contractului.

            2. Vanzarea pe incercate.  Potrivit art. 1302 C.civ., vanzarea pe incercate este un contract
care se incheie din momentul realizarii acordului de vointa, in care se prevede conditia suspensiva a
incercarii lucrului de catre cumparator. Cumparatorul nu poate refuza bunul, pe motiv ca nu-i place,
ci numai daca in mod obiectiv este necorespunzator (in caz contrar conditia ar fi pur protestativa si
vanzarea ar fi nula conform art. 1010 C.civ.). Vanzatorul insa poate cere expertiza.Pana la
indeplinirea conditiei – riscul pieirii fortuite a lucrului este in sarcina vanzatorului care este
proprietar sub conditie rezolutorie, deoarece vanzarea sub conditie suspensiva nu este translativa de
proprietate.Dupa indeplinirea conditiei cumparatorul devine proprietar al lucrului (in mod
retroactiv, adica din ziua incheierii contractului).

            Delimitarea fata de vanzarea pe gustate (art. 1301 C.civ.).In cazul acestei varietati de

vanzare, contractul se considera incheiat numai dupa ce cumparatorul gusta lucrul si este de acord
sa-l cumpere. In acest caz, cumparatorul poate sa refuze bunul pe motiv ca nu-i place. Aceasta
vanzare nu este o vanzare sub conditie, deoarece fiind pur potestativa si vanzarea ar fi nula. De
aceea, “vanzarea” pe gustate32 nu exista inainte de a-si fi dat acordul cumparatorul, dupa
analizare.                    

            4. Vanzarea prin consignatie       Potrivit art. 1 din Legea nr. 178/ 19342, “Contractul de
consignatie este conventia prin care una dintre parti, numita consignant, incredinteaza celeilalte
parti, numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala
consignantului”.        Interpunandu-se intre furnizor si cumparator, consignatarul indeplineste
functii de intermediar.   Din acest punct de vedere consignatia se analizeaza ca o specie a
contractului de comision. In lumina acestei opinii, consignantul are pozitia juridica de comitent, iar
consignatarul pe aceea de comisionar. In realitate, consignatarul are atributii mai limitate,
deoarece incheie numai acte de vanzare si isi asuma o serie de obligatii ce decurg din faptul ca
devine depozitar.

            Contractul se intocmeste in forma scrisa, ad validitatem, spre deosebire de vanzare.            O

alta deosebire fata de contractul de vanzare- cumparare este aceea ca nu se transmite consignantului
proprietatea bunurilor ce i-au fost incredintate in scopul desfacerii pe propria piata  comerciala, el
nefiind  cumparator (art. 3).    Dreptul de proprietate al bunului trece direct de la consignant la terta
persoana.

Obligatiile partilor.Consignantul este obligat  : sa predea consignatarului marfurile ce urmeaza a fi

vandute, la termenele de livrare, in conditiile convenite (ca orice vanzator);  sa restituie cheltuielile
facute de consignatar cu ocazia indeplinirii insarcinarii primite ;  sa plateasca remuneratia
consignatarului.

Consignatarul este obligat : sa ia masurile necesare pentru pastrarea si conservarea bunurilor

primite; saasigure bunurile ce i-au fost incredintate ;  sa comunice consignantului (fara intarziere)
viciile marfurilor ; sa procedeze la vanzare in termenele si conditiile convenite.Cheltuielile de
conservare si de desfacere a bunurilor sunt in sarcina consignatarului in lipsa de stipulatie contrara
(art. 10).Daca in contract nu s-a prevazut nimic in legatura cu pretul de vanzare al marfurilor/
bunurilor, art. 11 din Legea nr. 1/ 1934, prevede ca acestea urmeaza sa se vanda”la preturile curente
ale pietei”.Consignatarul trebuie sa vanda marfurile numai in numerar si numai prin exceptie, pe
credit, fiind obligat sa-l informeze pe consignant, periodic, despre mersul opertiunilor.

            Remuneratia consignatarului. Consignatarul are dreptul sa retina, cu titlu de beneficiu,

diferenta dintre pretul convenit cu consignantul si cel efectiv realizat din vanzarile cu tertii
cumparatori, desigur mai mare.

Raporturile dintre consignatar si tertii cumparatori.Consignatarul este direct obligat fata de

cumparatorul cu care a contractat (ca si cum afacerea ar fi a sa proprie).Consignantul nu are actiune
impotriva cumparatorilor cu care a contractat consignatarul si nici acestia nu au actiune contra
consignantului.Consignantul are dreptul, in mod unilateral : sa modifice oricand conditiile vanzarii
catre terti (art. 11 alin 2) ; sa revoce contractul in orice moment (art. 3 alin. 2) ; sa ridice oricand
toate sau o parte din bunurile incredintate consignatarului, fara preaviz, chiar incheiat pe durata
determinata.

            Contractul de consignatie poate inceta pe langa situatiile prezentate, si prin insolvabilitatea

ori falimentul partilor.

            5. Vanzarea dupa “mostra”.Mostra reprezinta un etalon al marfii, ce poate fi propusa de

cumparator prin comanda, sau de vanzator prin oferta. In literatura juridica s-a precizat ca, din
momentul in care au fost reciproc acceptate, devin mostre contractuale, sau de referinta (mostre-
martor). Fiecare dintre parti va pastra mostra pana la data livrarii. Ea poate fi incredintata si unui
tert.             Vanzarea dupa mostra difera de vanzarea “pe incercate” (art. 1302 C.civ.) deoarece
ofera criterii obiective de comparare, cu excluderea aprecierii subiective a cumparatorului si pentru
ca dreptul de a incerca marfa pe care si-l rezerva cumparatorul, afecteaza contractul de o conditie
suspensiva. Vanzarea dupa mostra nu este afectata de nici o conditie, are caracter pur si simplu, din
moment ce partile nu au convenit altfel.       Prin folosirea mostrei, partile nu mai sunt obligate sa
descrie calitatea marfii in continutul contractului. Dovada conformitatii dintre marfa si mostra
revine vanzatorului, iar daca se iveste un dezacord, se recurge la expertiza.

            6. Vanzarea “dupa catalog”.In literatura juridica s-a precizat ca vanzarea “dupa catalog”
reprezinta o modalitate frecventa pentru stabilirea calitatii produsului. Textul catalogului cuprinde o
descriere amanuntita a marfii, insotita de desene necesare pentru determinarea obiectului vandut.