Resursa ta de Drept: Contractul comercial de vanzare:: Referat

rivit art. 1294 Cod civil, vanzarea este contractul prin care una din parti numita vanzator se obliga sa transmita celeilalte parti numita cumparator proprietatea unui bun in schimbul unui pret. Codul civil se refera la bun , ceea ce vadeste vointa legiuitorului de a reglementa vanzarea care are ca obiect bunuri mobile si pe cea care are ca obiect bunuri imobile. Dar in timp ce vanzarea mobiliara poate fi civila sau comerciala, vanzarea imobiliara este reglementata exclusiv in dreptul civil ( Codul civil sau legi speciale ). Cu alte cuvinte putem vorbi de o vanzare comerciala numai in conditiile in care ea are ca obiect bunuri mobile. Interesul distinctiei vanzarii-cumpararii comerciale de vanzarea civila este considerabil. Vanzarii comerciale i se vor aplica unelel reguli speciale ca: solidariatea in cazul pluralitatii de debitori, curgerea de plin drept a dobanzilor, un regim special al probelor, procedura falimentara. Codul comercial reglementeaza contractul de vanzare comerciala, contract care isi are reglementarea cu caracter general si in Codul civil. Dubla subordonare a contractelor comerciale in genere, a contractului de vanzare comerciala in in special, nu este decat o aplicare a principiului inscris in art.1 alin.2 Cod comercial: normele dreptului civil constituie un izvor de drept subsidiar, ele devenind aplicabile in cazul in care legea comerciala nnu dispune. Or, Codul comercial nu reglementeaza decat modul de functionare a contractelor considerate comerciale, conditiile de existenta juridica fiind inscrise in Codul civil.

Reglementare

Contractul comercial de vanzare este reglementat in art. 60-73 Cod comercial. Desi Titlul VI din Codul comercial este intitulat Despre vanzare , in fapt acesta trateaza materia contractului de vanzare-cumparare care include coexistenta celor doua operatii: vanzarea si cumpararea.

Vanzarea cumpararea comerciala face parte din acele institutii tipice de drept comercial in care coexista: a. dispozitii derogatorii de la dreptul civil precum art.70 Cod comercial. b. dispozitii de creatie comerciala, ca de pilda cele consacrate de art. 63-67, 71-72 Cod comercial. c. dispozitii de dezvoltare a unor reguli embrionare sau a unor principii de drept civil, cum este cazul art. 60, 61, 62, 69 Cod comercial. Caracterul fragmentar al reglementarii comerciale obliga interpretul sa faca necontenit apel la normele de drept comun, in care trebuie integrate acelea special prevazute de dreptul comercial. Mai mult, definitia art. 1294 Cod civil este valabila si pentru vanzarea comerciala. Ca si in dreptul civil, vanzarea cumpararea este un contract consensual, perfect prin simplul acord de vointa al partilor, bilateral, comutativ si oneros. Pe plan juridic, fizionomia contractului de vanzare comerciala este identica cu aceea de drept civil. Ceea ce ii confera un particular sunt elementele de ordin economic care se rasfrang intr-un manunchi de dispozitii speciale. Functia economica este aceea care confera vanzarii-cumpararii caracter comercial interpunerea in schimbul bunurilor. Ea este unul dintre principalele instrumente juridice, chemate sa puna la dispozitia intreprinzatorului materia prima necesara. Cumparatorul comercial cumpara pentru a revinde consumatorilor ori unui alt intermediar in schimb ( in comertul cu ridicata ) sau pentru a supune bunul cumparat unei transformari in noi produse. Pentru ca vanzarea cumpararea sa dobandeasca caracter comercial este necesar: a. sa aiba drept obiect numai bunuri mobile, marfuri sau producte dupa expresia art.3 Cod comercial, spre deosebire de vanzarea civila care poate avea drept obiect si bunuri imobile. Art. 3 Cod comercial precizeaza actele juridice, faptele juridice si operatiunile pe care legea le declara ca fapte de comert. Astfel sunt considerate fapte de comert cumpararile de producte sau de marfuri spre a se revinde fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria. Are aceeasi valoare si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit care circula in comert ( pct.1 ). De asemenea, sunt fapte de comert, vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau prelucrate sau vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit care circula in comert, cand au fost cumparate in scop de revanzare sau de inchiriere ( pct.2 ). Astfel conform Codului comercial, cumpararea si vanzarea comerciala pot avea ca obiect numai bunuri mobile: productele, marfurile, obligatiunile statului si alte titluri de credit.

Asa cum rezulta din dispozitiile art.3 pct.1,2 Cod comercial, cumpararea facuta in scop de revanzare sau inchiriere iar vanzarea este precedata de o cumparare facuta in scop de revanzare. b. Pentru cumparator, operatia trebuie sa aiba caracter de interpunere in schimbul bunurilor, sa constea deci intr-un act de dobandire, in scop de revanzare, intentia de vanzare trebuie sa existe in momentul dobandirii bunului. Ceea ce conteaza este intentia initiala si nu cea nascuta spontan, ulterior. Intentia de revanzare trebuie sa fie manifestata exterior de cumparator si deci cunoscuta de vanzator, sau sa rezulte fara echivoc din imprejurarile actului. Numai in acest fel, vanzatorul este la adapost de surpriza de a vedea aplicandu-i-se legea comerciala in loc de cea civila. Intentia de revanzare trebuie sa poarte asupra obiectului cumparat in principal. Daca acesta devine un element secundar fata de obiectul care se va vinde si caruia ii va fi integrat de exemplu cumpara saci spre a fi vanduti umpluti cu produse proprii in virtutea regulii accesorium sequitur principalem , vanzarea va avea caracter civil. Intentia de revanzare trebuie sa indeplineasca trei conditii: 1. sa existe la data cumpararii 2. sa fie cunoscuta cocontractantului 3. sa priveasca in principal bunul cumparat. c. Operatia este comerciala chiar daca, mai inainte de a fi revandut, lucrul care face obiectul cumparat este supus unei transformari, cu conditia ca transformarea sa nu constituie scopul principal al dobandirii. Nu vor fi comerciale cumpararile de materie prima, facute de artisti, ele ramanand civile, caci elementul care predomina este abilitatea artistica, lipsind intetia de revanzare. Operatia devine comerciala numai in cazul unei intreprinderi ca operatie complexa deci. d. Nu este necesar castigul pentru ca operatia sa fie considerata comerciala.

Definitia si caracterele juridice ale contractului de vanzare cumparare comerciala In temeiul art. 1 Cod comercial, contractul de vanzare cumparare comerciala poate fi definit conform dispozitiei art. 1294 Cod civil. Asadar, contractul de vanzare cumparare comerciala este acel contract prin care o parte ( vanzatorul ), se obliga sa transmita dreptul de proprietate asupra unui bun catre cealalta

parte ( cumparator ), care se obliga sa plateasca o suma de bani drept pret. Trebuie facuta mentiunea ca prin contractul de vanzare comerciala se poate transmite nu numai dreptul de proprietate ci si un drept de creanta. Din definitia data rezulta si caracterele juridice ale acestui tip de contract: a. este un contract sinalagmatic intrucat da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti contractante. b. este un contract cu titlu oneros, ambele parti urmarind obtinerea unor foloase patrimoniale. c. este un contract comutativ, existenta si intinderea obligatiilor asumate de catre parti fiind certe si deci cunoscute chiar de la momentul incheierii contractului. d. este un contract consensual, se incheie prin simplul acord de vointa al partilor contractante. Art. 1295 prevede ca vinderea este perfecta intre parti si proprietatea de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi inca lucrul nu se va fi predat si pretul nu se va fi numarat. e. este un contract translativ de proprietate, prin contract se transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vandut de la vanzator la cumparator. Acelasi art. 1295 Cod civil prevede ca proprietatea este de drept stramutata la cumparator , in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi inca lucrul nu se va fi predat si pretul nu se va fi numarat.

Reglementarile derogatorii ale vanzarii comerciale fata de prevederile de drept civil In conceptia Codului civil, orice fel de lucru mobil sau imobil poate forma obiectul contractului de vanzare civila, singura restrictie fiind impusa de art. 5 Cod civil referitoare la legile ce intereseaza ordinea publica si bunele moravuri. Astfel o prima derogare facuta de dreptul comercial se refera cu precadere la obiectul actului comercial de vanzare. Prima derogare rezulta din limitarea obiectului acestor acte inscrise in art. 3 Cod comrcial. Conform art.3 pct.1, pct.2, pct.3, pct.4 sunt reputate acte obiective de comert cumpararile cu scop de revanzare de producte , marfuri, obligatii ale statului sau alte titluri de credit care circula in comert. De asemenea sunt reputate acte obiective de comert si cumpararile, de aceleasi bunuri, cu scop de inchiriere sau de vanzare dupa prelucrare. Din examinarea obiectului acestor operatii comerciale se degaja concluzia conform careia numai bunurile mobile si cele incorporale sunt supuse regimului juridic comercial. De remarcat este omisiunea intentionata a operatiunilor de cumparare spre revanzare

asupra bunurilor imobile. Intr-adevar, legiuitorul roman a exclus aceste bunuri de la aplicarea regimului dreptului comercil. Face exceptie de la regula conform careia cumpararile sau vanzarile de bunuri imobile nu sunt supuse jurisdictiei comerciale, vanzarea sau cumpararea unui fond de comert care este definit din punct de vedere al naturii sale juridice ca un bun mobil incorporal. Definirea fondului de comert ca un bun mobil incorporal este data de caracterul sau complex. El este constituit din bunuri de natura diferita care nu sunt unite intre ele printro coeziune fizica, dar care formeaza totusi o universalitate de bunuri. Aceasta universalitate este doar o universalitate de fapt. In acest sens Curtea Suprema de Justitie a considerat intr-un litigiu referitor la inchirierea de catre o societate comerciala cu capital integral de stat ca operatiunea inchirierii unui fond fix din patrimoniul sau nu este supusa dreptului civil ci dreptului comercial, constituind un act de comert obiectiv. S-a motivat in sensul ca inchirierea fabricii de caramida nu poate fi caracterizata ca constituind o operatie asupra unor bunuri imobile, supuse normelor de drept civil, deoarece prin natura sa juridica fabrica de caramizi apartine fondului de comert al societatii. Cum este de principiu ca fondul de comert al oricarui comerciant, persoana fizica sau juridica este definit ca un bun mobil incorporal, rezulta ca asupra acestuia pot fi facute operatii comerciale. Intr-o alta decizie s-a aratat ca in speta tot ceea ce constituie obiectul contractului, inclusiv dreptul asupra imobilului, apartine unui fond de comert, ca universalitate de fapt de bunuri, definit ca bun mobil incorporal. Potrivit art. 890 pct. 1 Cod comercial, competenta solutionarii litigiului apartine jurisdictiei comerciale.

Aplicarea legii comerciale necomerciantilor Codul comercial institutionalizeaza absorbtia in art. 9, 56, 893. Aceasta se materializeaza sub doua forme, ambele atragand aplicarea normelor de drept substantial comercial cat si a normelor de jurisdictie comerciala. Conform art. 9: Orice persoana care intr-un chip accidental face o operatiune de comert, nu poate fi considerata ca comerciant, ea este supusa legilor si jurisdictiunii comerciale pentru toate contestatiunile care se pot ridica din aceasta operatiune. Art. 56: Daca un act este comercial numai pentru una dintre parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel.

In aceste conditii chiar daca competenta materiala comerciala este restransa numai aupra operatiunilor speculativa referitoare la bunuri mobil, ea atrage sub jurisdictia dreptului comercial toate persoanele, comercianti sau necomercianti, care participa la astfel de activitati.

Derogari de la regula stramutarii proprietatii de drept in contractul de vanzare comerciala Principiul stramutarii de drept a proprietatii inscris in art. 1295 Cod civil in materia contractului de vanzare civila este considerat o consecinta subinteleasa a acordului de vointa intre vanzator si cumparator, transferul prezumat al proprietatii operand independent de traditiunea lucrului. In dreptul modern insa, transferarea proprietatii nu este de esenta vanzarii. Tendinta dreptului comercial este ca transferarea proprietatii sa se faca de indata. In marele comert unde vanzarile in care cumparatorul devine de drept proprietar al obiectului vandut se restrang din zi in zi. Transferarea proprietatii fiind o consecinta fireasca a contractului de vanzare, partile contractante pot supune contractul si transferul dreptului de proprietate unei conditii suspensive sau rezolutorii, prevazand chiar ca vanzarea se va face sub conditia transferarii ulterioare a proprietatii. Curtea Suprema de Justitie, Sectia comerciala a facut aplicarea acestor considerente intrun litigiu al carui obiect a fost evacuarea din unele spatii comerciale a paratei. Reclamanta, SC OLT PROIECT , a cerut evacuarea SC VIINDCOOP din imobilul detinut fara drept de parata. Reclamanta a aratat ca este proprietara, prin cumparare a 2 boxe componente ale Uscatoriei de tutun . S-a mai aratat ca parata a cumparat de la acelasi vanzator, sub conditia transferarii proprietatii la plata pretului, atat cele 2 boxe ce fac obiectul litigiului cat si alte 2 boxe din acelasi complex industrial. Procurorul general a introdus recurs extraordinar la CSJ cu motivarea ca potrivit clauzei contractuale inscrise in actul de vanzare cumparare al partilor s-a prevazut ca transferul dreptului de proprietate va interveni la data fixata pentru achitarea integrala a pretului. Cum pretul n-a fost achitat, vanzarea a transmis prin act autentic reclamantului o parte din imobil, respectiv cele 2 boxe ale complexului. CSJ admitand recursul extraordinar, a motivat ca: De la regula inscrisa in art. 1295 C.

civ. exista exceptia prevazuta de art. 969 c. civ. prin care partile pot conveni printr-o declaratie expresa de vointa sa amane transferul dreptului real la indeplinirea unui termen sau dupa realizarea unei conditii. Aceasta practica nu face decat sa reafirme principiul consensualismului contractual si sa sublinieze ca regula stramutarii de drept a proprietatii odata cu perfectarea acordului de vointa, nu este de ordine publica.