CURS INTRODUCTIV

Partea specială a dreptului comercial analizează:

1. Obligaţiile comerciale
2. Contractele comerciale
3. Titlurile de valoare
4. Procedura de insolvenţă şi faliment
5. Arbitrajul

1. OBLIGAŢIILE COMERCIALE impun atât cunoaşterea definiţiei

obligaţiilor, clasificării obligaţiilor, identificării izvoarelor oblgaţiilor,
precum şi identificarea specificului acestora prin raportare la normele de
drept civil.
2. CONTRACTELE COMERCIALE impun analiza atât a etapelor
precontractuale (negocierea), cât şi a normelor speciale încheierii şi
executării lor. În considerarea specificului acestora, se au în vedere:
contractul de vânzare comercială (contractul de mandat; constractul de
comision). Mai sunt analizate şi contractul de consignaţie, contractul de
agenţie, contractul de report şi contractul de leasing.
3. În categoria TITLURILOR DE VALOARE se analizează titlurile principale
de valoare: cambia, biletul la ordin şi cecul, dar şi înscrisuri, precum:
conosamentul şi recipisa varan.
4. În ceea ce priveşte PROCEDURA DE INSOLVENŢĂ ŞI FALIMENT se
analizează:
- Situaţiile în care comerciantul se află în stare de insolvabilitate,
insolvenţă şi faliment;
- Numirea şi atribuţiile lichidatorului;
- Situaţiile de angajare a răspunderii administratorilor societăţilor aflate în
faliment.
5. Se analizează modalitatea de supunere a litigiilor prin procedura
ARBITRALĂ, caracterele acestei proceduri, modalitatea de recunoaştere a
procedurilor arbitrale.
OBLIGAŢIILE COMERCIALE

Obligaţia este reprezentată de către legătura dintre creditor şi debitor; în cadrul

acesteia, creditorul are dreptul de a cere executarea obligaţiei, iar debitorul având
obligaţia de a se conforma solicitării creditorului.
CLASIFICAREA OBLIGAŢIILOR:
Se clasifică conform aceloraşi criterii ca şi în dreptul civil:
1. a) Obligaţii de rezultat (vânzarea unui bun, executarea unei lucrări)
 b) Obligaţii de diligenţă ( în considerarea calificării subiectului, care este
comerciant, criteriile de diligenţă se vor face printr-o apreciere mai severă
deoarece coemrciantul este un profesionist, atât în relaţiile contractuale
dintre comerciant şi comerciant, cât şi în relaţiile contractuale dintre
comerciant şi profan; se va avea în vedere faptul că un comerciant este un
specialist.
2. Din punctul de vedere al clasificării în obligaţii pozitive şi negative, există în
dreptul comercial ambele categorii, fie că discutăm despre obligaţii pozitive
de a da (constituire de drepturi reale) sau de a face, comercianţii au şi
obligaţii negative de a nu face, acestea putând izvorî din convenţia părţilor
(contractantul se obligă ca pentru o perioadă să nu desfăşoare activităţi de
comerţ de natura celor pe care le-a desfăşurat în perioada contractată).
3. Şi în dreptul comercial obligaţiile pot fi perfecte sau imperfecte, dupa cum
există sau nu sancţiunea neexecutării lor. De asemenea, există şi obligaţii
obişnuite, dar şi propter in rem şi scriptae in rem.
4. Din punctul de vedere al izvorului, obligaţiile comerciale pot să fie generate
atât de fapte juridice, cât şi de acrte juridice (art.1165, C. Civ. spune că
izvorul obligaţiei poate fi reprezentat de:
- Actul unilateral;
- Contract;
- Gestiunea de afaceri;
- Îmbogăţirea fără justă cauză;
- Plata nedatorată;
- Fapta ilicită;
- Precum şi orice alt act/fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii.

→ REGULILE SPECIALE PRIVIND OBLIGAŢIILE COMERCIALE:

Codul Civil instituie o serie de reguli speciale, precum:
1. În comercial se prezumă solidaritatea debitorilor aflaţi în exerciţiul activităţii
unei întreprinderi;
2. În cazul reprezentării, terţul are posibilitatea să exercite şi împotriva
adevăratului titular drepturile pe care le are împotriva reprezentantului
(art.1297, C.Civ.);
3. În materie comercială, punerea în întârziere operează de drept dacă obligaţia
de aplăti suma de bani a fost asumată în exerciţiul unei întreprinderi
(art.1523, C.Civ.);
4. În materie comercială se prezumă că mandatul este dat cu titlu oneros
(art.2010, C.Civ.).
→ ÎNCHEIEREA ŞI EXECUTAREA CONTRACTELOR:
Conform art.1182-1203 C.Civ., contractele în comercial se pot încheia prin simplul
acord de voinţă al părţilor.
Principiile care guvernează etapa precontractuală a negocierilor, respectiv etapa
încheierii şi executprii contractului sunt:
1. Principiul libertăţii contractuale
2. Principiul bunei-credinţe
3. Principiul egalităţii
4. Pricincipiul concurenţei loiale
1. PRINCIPIUL LIBERTĂŢII CONTRACTUALE dă şibertatea alegerii
obiectului de activitate, libertatea în a alege locaţia sediilor, libertatea de a
obţine profit şi libertatea de a alege contractul.
2. BUNA-CREDINŢĂ trebuie să ghideze părţile pe parcursul tuturor etapelor
precontractuale şi contractuale, fără ca situaţia de necontractare de după
negociere să fie apreciată ab initio ca fiind de rea-credinţă.
3. PRINCIPIUL EGALITĂŢIIasigură părţilor condiţii egale pentru exploatarea
întreprinderilor.
4. PRINCIPIUL CONCURENŢEI LOIALE garantează că nu sunt utilizate
informaţiile obţinute în etapa negocierii, dar şi că nu se formează monopolul
sau cartelul, faptul că este rpotejată libera concurenţă.
→ OFERTA DE A CONTRACTA
Trebuie să fie fermă, precisă şi concretă (completă).
Poate fi făcută în scris, verbal sau tacit şi poate să fie cu termen sau fără termen.
În cazul în care oferta este adresată unei persoane nedeterminate, ea are valoarea
unei oferte de negociere şi poate avea în mod excepţional valoarea unei oferte de
contractare, doar dacă aceasta rezultă din lege, uzanţe/împrejurări.
În legislaţia actuală s-a acceptat teoria recepţiunii, adică aceea a considerării
momentului în care aferta a ajuns şa sediul receptantului, în detrimentul legislaţiei
anterioare care acceptase teoria informaţiunii.
Oferta poate fi retrasă oricând, dacă retragerea ajunge la destinatar
înainte/concomitent cu oferta.
Oferta este irevocabilă dacă comerciantul s-a obligat să o menţină o anumită
perioadă de timp.
Oferta cu termen este irevocabilă în termen.
Oferta fără termen de acceptare adresată unei persoane prezente poate fi acceptată
doar imediat.

→ ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR LA DISTANŢĂ

În ceea ce priveşte încheierea contractelor la distanţă, este considerat încheiat la
distanţă acel contract în care părţile au utilizat mijloace electronice/tehnici de
comunicare la distanţă, contractele având ca obiect furnizarea de
servicii/efectuarea de lucrări.
Definiţia este formulată în OUG 130/2000, ordonanţă care are rolul de a-l proteja
pe consumator şi care, în acest scop, precizează că acesta trebuie să fie informat
complet şi corect de către comerciant cu privire la elementele esenţiale ale
contractului, înainte de contractare.
În momentul primirii comezii de către comerciant se consideră încheiat contractul.
De la primirea comenzii, consumatorul este în drept în termen de 10 zile să
restituie bunul, fără a justifica motivul restituirii, iar comerciantul, în cazul în care
consumatorul a restituit bunul în termenul de 10 zile, este obligat să restituie preţul
consumatorului în termen de 30 de zile.
Contractul, care prin natura sa/la cererea beneficiarului (consumatorului) impune o
executare imediată, se consideră încheiat din momentul în care debitorul a început
executarea, cu excepţia cazului în care s-a menţionat că este necesară comunicarea
prealabilă a acceptării.
Dacă contractul este încheiat prin mijloace electronice, atunci oferta de a
contracta/acceptarea ofertei ofertei de către furnizorul de servicii trebuie să se
realizeze prin următoarele modalităţi:
1. Trimiterea unei dovezi prin poşta electronică
2. Trimiterea unei dovezi printr-un alt mijloc de comunicare individual la
adresa comunicată de destinatar.
În ambele situaţii, trimiterea dovezii trebuie să se facă în termen de 24h de la
solicitare, respectiv primirea ofertei sau acceptării.
3. Confirmarea primirii ofertei/acceptării ofertei printr-un mijloc echivalent, cu
condiţia să existe posibilitatea de stocare de către destinatar.

→ EXECUTAREA ŞI PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ ÎN MATERIA

OBLIGAŢIILOR COMERCIALE
1. PREŢUL
Ca şi în dreptul civil, şi în dreptul comercial preţul poate fi determinat şi
determinabil (art.1660, C.Civ.), determinarea putând fi făcută de către părţi
(art.1661, C.Civ.) sau de către terţi (art.1662, C.Civ.).
În dreptul comun, dacă NU s-a realizat determinarea preţului, există
posibilitatea ca parte interesată să solicite în termenul specificat în contract
determinarea acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen contractual, partea
interesată se poate adresa instanţei competente în termen de 6 luni de la
încheierea contractului, iar instanţa va stabili în Camera de Consiliu preţul
prin încheiere definitivă. Stabilirea preţului se va face prin consultarea unui
expert.
 Nedeterminarea preţului în termen de 1 an de la încheierea contractului se
sancţionează cu nulitatea contractului, cu excepţia cazuilui în care prin
contract părţile au stabilit un alt mod de determinare a preţului.
Dând prioritate principiilor celerităţii şi obţinerii profitului, în dreptul
comercial, în raporturile dintre profesionist (art.1223, C.Civ.), dacă preţul
NU a fost determinat în contract, preţul se va stabili prin raportare la preţul
pieţei, iar, în lipsa acestuia, se va analiza preţul rezonabil.

2. TRĂSĂTURILE OBLIGAŢIILOR COMERCIALE

a. Spre deosebire de dreptul comun, în dreptul comercial (art.1446, C.Civ.)
regula este aceea a solidarităţii debitorilor tocmai pentru a asigura
îndestularea creanţei de către debitori.
b. Punerea în întârziere, în materie comercială (art.1523, C.Civ.), este
considerată de drept dacă nu a fost executată obligaţia de a plăti suma de
bani datorată în exerciţiul activitpţii unei întreprinderi, situaţie care
trebuie probată de către creditori.
În ceea ce priveşte plata dobânzilor, conform dispozitiilor prezente, este
posibilă capitalizarea dobânzii (OG 13/2011). În cazul în care NU a fost
stabilită dobânda de către părţi prin contract, ddobânda datorată este cea
legală, prin raportare la dobânda de referinţă a BNR ( dobânda din prima
zi a anului pentru dobânda din primul semestru şi dobânda din prima zi a
lunii iunie pentru dpbânda din al II-lea semestru.
Dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce la rândul lor
dobânzi.
c. Acordarea termenului suplimentar:
În dreptul comun, instranţa poate să acorde pentru îndeplinirea obligaţiei,
după punerea în întârziere, prin notificare, un termen suplimentar de
executare a obligaţiei. (art.1522, alin.3, C.Civ.)
Dacă modificare NU prevede un termen suplimentar, debitorului i se
poate acordaun termen rezonabil pentru îndeplinirea obligaţiei.
Deoarece aceste norme de drept comun NU abordează în mod expres
problema acordării termenului de graţie în materie comercială, rezultă că
există posibilitatea acordării unui astfel de termen şi în acest domeniu.
3. MODALITĂŢI DE EXECUTARE
În ceea ce priveşte executarea obligaţiilor de rezultat, acestea se sting prin
obţinerea de către creditori a rezultatului contractat, iar obligaţiile de
diligenţă se sting prin utilizarea de către debitor a tuturor mijloacelor în
vederea obţinerii rezultatului.
În ceea ce priveşte obligaţiile cu privire la strămutarea proprietăţii:
- Dacă este un bun individual-determinat, strămutarea proprietăţii se face
prin predare;
- Dacă este un bun de gen, strămutarea proprietăţii se face după
individualizare;
- Dacă este un imobil (art.885, C.Civ.), drepturile reale se transmit
explusiv prin înscriere în cartea funciară.
Dacă este obligaţie de predare a bunului, obligaţia se stinge prin predarea
bunului individual-determinat la calitatea acestuia din momentul încheierii
contractului, iar în cazul bunurilor de gen, la calitatea medie a bunurilor
similare.
În ceea ce priveşte obligaţia de a da o sumă de bani, aceasta se stinge prin
plata sumei (art.1488, C.Civ.) prin orice mijloc.
Dacă executarea obligaţei de a da o sumă de bani se execută cu întârziere,
atunci se aplică dispoziţiile Legii nr.72/2013 privind combaterea întârzierii
în executarea obligaţiei de plată în contractele încheiate între profesionişti
sau între profesionişti şi autorităţi contractante.
Dacă contractul este încheiat între profesionişti, se insitituie reguli speciale
cu privire la:
- Determinarea dobânzii penalizatoare;
- Termenul de plată.
Creanţa, constând în preţul bunurilor, produce dobânzi penalizatoare.
Dobânda curge de la scadenţă până la plata preţului. Dacă NU s-a prevăzut
un termen contractual, dabânda penalizatoare va curge în termen de 30 de
zile de la:
a. Data primirii de către debitor a facturii sau a unei alte cereri echivalente;
b. Recepţia mărfurilor/prestarea serviciilor, dacă data primirii facturii este
incertă/anterioară primirii bunurilor, respectiv prestării serviciilor.
c. Data la care debitorul a primit factura/cererea echivaentă de plată la data
recepţiei sau la o dată anterioară dacă contractul stabileste astfel.
Legea 72/2013 prevede în art.5 o limitare la 60 de zile a termenului
contractual de plată de la care, în aceleaşi de lipsă a caracterului abuziv, se
poate deroga.
Dacă contractele se încheie între comercianţi şi autorităţi contractante, ne
aflăm sub indicenţa aceleiaşi legi, Legea 72/2013, care defineşte autoritatea
contractantă. Aceasta poate fi:
- Orice autoritate publică a statului român care acţionează la nivel central
regional, local;
- Orice alt organism de drept public cu persoanlitate juridică, înfiinţată
pentru a satisface nevoi de interes general , fără scop lucrativ, care:
 ->este finanţată în totalitate de o autoritate publică;
->se află în subordinea unei autorităţi publice;
->în Consiliul său de Administaţie/Supraveghere, majoriatea o are
autoritatea publică.
- Orice asociere formată dintr-o autoritate publică şi un organism de drept
public.
Autorităţile contractante au termen de 30 de zile pentru plata
serviciilor/lucrărilor de la:
- Data primirii facturii;
- Recepţie;
- Verificare, dacă prin contract s-a stabilit o procedură pentru certificarea
conformităţii mărfurilor, serviciilor, lucrărilor.
Părţile nu pot să convină, sub sancţiunea nulităţii absolute, asupra datei
emiterii/primirii facturilor, dar de la termenul de 30 de zile se poate deroga
pe cale de excepţie.
Ca şi în cazul contractelor între profesionişti, plata trebuie să se facă în
maxim 60 de zile de la care, în aceeşi masură, pe cale de excepţie, se poate
deroga.
4. PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ
Şi în materie comercială, termenul geenral de prescripţie este de 3 ani.
Cu titlu de exemplu, se derogă şi termenul de presctipţie este de 1 an în
cazul profesioniştilor din domeniul alimentaţiei publice şi hoteliere.

NORME PROCEDURALE ÎN MATERIE COMERCIALĂ

1. Reguli privind competenţa instanţelor şi citarea

2. Proba obligaţiilor comerciale (înscrisurile şi proba cu martori)

1. Judecătoriile sunt competente să judece în primă instanţă cererile evaluabile

în bani cu o valoare maximă de 200.000 lei, indiferent de calitatea de
profesionist/neprofesionist a părţilor.
Conform art.113 C.Pr.Civ., se stabileşte competenţa alternativă a instanţei de
judecată, după cum urmează:
 a. Este competentă instanţa de la domiciliul consumatorului dacă acţiunea
în faţa instanţei are ca obiect:
- Constatarea nulităţii absolute;
- Anularea;
- Rezoluţiunea;
- Rezilierea;
- Denunţarea unilaterală a contractului.
b. Este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului, în mod alternativ, în
măsura în care acesta exercită în mod statornic o activitate comercială, iar
acţiunea se referă la obligaţiile patrimoniale născute sau care se vor
executa în acel loc.
Locul citării va fi: sediul principal sau sediul dezmembrământului
comerciantului, respectiv domiciliul sau sediul celor supuşi procedurii
insolvenţei, iar, după deschiderea procedurii insolvenţei, citarea se face
conform legii speciale.
Reguli speciale privind competenţa alternativă a instanţei care judecă
litigii ale profesioniştilor apar în materie de asigurări, în materia cererilor
privind societăţile, în materia cererilor privind insolvenţa sau în materia
cererilor împotriva unui consumator.
2. Proba obligaţiilor comerciale
Conform art. 249, C.Pr.Civ., cel care face o susţinere în cursul procesului,
trebuie să o dovedească.
Proba (art.252, C.Pr.Civ.) poat fi făcută prin: înscrisuri, martori, prezumţii,
mărturisire, expertiză, mijloace materiale de probă, CFL, etc.

I. ÎNSCRISURILE
Conform art. 265, C.Pr.Civ., s-a extins conceptul de înscris, acesta reprezentând
o scriere sau o consemnare independentă de suportul pe care este realizat şi/sau
de semnătura pe care o poartă.
Pot să existe înscrisuri:
- Pe suport informatic, în formă electronică;
- Sub semnătură olografică sau electronică.
Dacă există un înscris autentic, forţa probantă a duplicatului său este aceeaşi cu a
înscrisului autentic.
Copiile legalizate/simple ale înscrisurilor, indiferent de cateogrie, pot face dovadă
doar cu privire la menţiunile din înscrisul original.
Au forţă probantă a înscrisului respectiv, datele din înscrisul autentic sau sun
semnătură privată, redate pe microfilme/pe alte suporturi electronice.
1. ÎNSCRISUL AUTENTIC
Este un înscris care a fost întocmit sau a fost primit şi autentificat de către un notar
public, o autoritate publică, o altă persoană învestită de stat cu autoritatea publică.
Forţa probantă a înscrisurilor autentice face dovada faţă de orice persoană, până la
declaraţia sa în fals cu privire la constatările pe care le-a făcut personal persoana
care îl autentifică.
Menţinunile ce privesc declaraţiile părşilor făcute în faţa agentului instrumentator,
dar a căror veridicitate NU poate fi verificată de acesta, fac dovada până la proba
contrarie.
Cu privire la menţiunile care au legăturp cu raportul juridic al părţilor, dar nu
reprezintă obiectul principal al raportului, actul face dovada până la proba contrară.
Toate celelalte menţiuni reprezintă pentru părţi început de probă scrisă.
2. ÎNSCRISUL SUB SEMNĂTURĂ PROVATĂ
Independent de suportul/materialul pe care se află acest înscris, acest înscris poartă
semnătura părţilor.
În materie civilă există 2 condiţii:
- Formalitatea în multiplu exemplar (art.271, C.Pr.Civ.) – solicită ca
înscrisul sub semnătură privată să fie întocmit în atâtea exemplare câte
părţi cu interes contractual există. Fiecare exemplar trebuie să facă
menţiunea despre numărul de înscrisuri.
- Formalitatea ,, bun şi aprobat “ înseamnă că fie înscrisul trebuie să fie
scris în întregime de către cel care se obligă să plătească suma de bani
sau să poarte menţiunea ,, bun şi aprobat “. Dacă există neconcordanţă
între suma trecută în înscris şi suma trecută la formalitatea ,, bun şi
aprobat “, se prezumă că este reală suma cea mai mică.
În ceea ce priveşte proba între profesionişti, înscrisurilor întocmite de către aceştia
NU li se aplică cele 2 condiţii, tocmai dându-se astfel efect principiilor specifice
ale domeniului.
Se vor folosi, în măsura în care NU suntîndeplinite formalităţile speciale, datele
din înscris ca început de probă scrisă.
Dacă legea NU impune forma scrisă pentru un anumit act, atunci chiar un înscris
nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în activitatea unei întreprinderi, are forţă
probantă.
Un înscris sub semnătură privată realizat în exercişiul unei întreprinderi este
prezumat a fi făcut la data consemnată, iar această dată poat fi combătută cu orice
mijloc de probă.
Dacă înscrisul NU este datat, data se stabileşte între părţi cu orice mijloc de probă.
Înscrisul respectiv are dată certă faţă de terţi din momentul:
- Prezentării la un notar public/o autoritate publică în vederea conferirii de
date certe;
 - Înfăţişarea în faţa unei autorităţi publice urmată de o menţiune în acest
sens;
- Prin înregistrarea într-un registru;
- Prin decesul cocontractantului;
- Prin incheiere, prin P-V.
Instanţa de judecată poate să înlăture în tot sau în parte dispoziţiile cu privire la
data certă a înscrisurilor.
3. REGISTRELE PROFESIONIŞTILOR
Conform art.280, C.Pr.Civ., registrele întocmite şi ţinute conform legii de către
profesionist, fac dovada faptelor şi situaţiilor în legătură cu activitatea lor
profesională, chiar dacă nu se respectă dispoziţiile legii – menţiunile din registre
fac dovada contra celor cale le-au ţinut.
Forţa probantă a menţiunilor din registre este stabilită de instanţa de judecată.
Instanţa poate, din oficiu sau la cererea părţilor, să ordone prezentarea registrelor.
În cazul participaţiunii, asociatul ascuns poate cere asociatului cunoscut să-i
înfăţişeze registrele pentru a putea cunoaşte astfel beneficiile sau piederile
întreprinderii.
Facturile acceptate fac dovadă deplină împotriva emitentului şi în favoarea celui
care le deţine. Atunci când sunt acceptate de către detinatar, facturile fac dovada şi
în favoarea emitentului.
Corespondenţa comercială este un mijloc de probă, care ,completat cu alte
elemente probatorii, ajută la stabilirea adevăratelor raporturi juridice.
Au valoare de înscrisuri sub semnătură privată:
- Contractul încheiat pe formulare tipizate;
- Biletele şi tichetele utilizate la incheierea unor acte juridice sau care
încorporează dreptul la anumite prestaţii;
- Telexurile sau telegramele.

4. ÎNSCRISUL SUB SEMNĂTURĂ ELECTRONICĂ

Legea 455/2001 privind semnătura electronică, stabileşte regimul juridic al
semnăturii electronice.
Înscrisul în formă electronică este asimilat din punctul de vedere al condiţiilor şi
efectelor în înscrisul sub semnătură privată.
Dacă îi este ataşată semnătura electronică, acesta are, între cei care l-au subscris şi
cei care le reprezintă drepturile, valoarea unui înscris autentic, în măsura în care i
s-a încorporat, ataşat sau asociat respectiva semnătură electronică.
II. PROBA CU MARTORI
În materie comercială, se derogă de la regula generală din dreptul civil (art.309,
alin.2, C.Pr.Civ.) – niciun act NU poate fi probat cu martori dacă valoarea
obiectului său depăşeşte 250 lei.
În comercial se poate face dovada cu martori împotriva unui profesionist a oricărui
act juridic, cu condiţia ca respectiv act să fi fost făcut de profesionist în exerciţiul
activităţii întreprinderii sale. Se derogă de la regula dreptului comun prin dispoziţie
legală expresă.
CONTRACTUL DE VÂNZARE

CLASIFICARE:
Principalul izvor al obligaţiilor comerciale este CONTRACTUL.
Cele mai frecvente contracte în materie comercială sunt: contractul cu titlu oneros,
contractele comutative, contractele sinalagmatice. Se disting în materie 4 grupe de
contracte:
1. Contracte translative de proprietate:
a. Contractul de vânzare
b. Contractul de furnizare
c. Contractul de report
2. Contractul de intermediere:
a. Contractul de mandat
b. Contractul de comision
c. Contractul de agency
3. Contractul de concesiune
a. Contractul de concesiune exclusivă
b. Contractul de franciză
4. Contractul de transfer tehnologic:
a. Contractul de licenţă
b. Contractul de know how
c. Contractul de consulting enginering

CONTRACTUL DE VÂNZARE
Conform dispoziţiilor art.1650, C.Civ., vânzarea este contractul prin care
vânzătorul transmite sau se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui
bun, în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să-l plătească.
CARACTERELE JURIDICE:
 1. C. sinalagmatic – prin încheierea sa dă naştere la obligaţii reciproce între
părţile contractante.
Obligaţiei vânzătorului de a preda bunul şi de a-l garanta pe cumpărător, îi
corespunde obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul
2. C. cu titlu oneros – ambele părţi urmăresc interese patrimoniale
3. C. comutativ – obligaţiile reciproce sunt cunoscute de părţi la încheierea
contractului; ele NU depind de un eveniment viitor şi incert.
4. C. consensual – se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor. De
regulă, vânzarea nu este un c. solemn şi real, dar în cazurile special
prevăzute de lege, vânzarea devine c. solemn (înţelegerea are valoare de
antecontract).
5. C. translativ de proprietate – regula este că translatarea proprietăţii operează
în temeiul simplului acord al părţilor şi independent de predarea bunului sau
plata preţului.
Excepţie: NU operează transferul imediat al dreptului de proprietate şi al
riscurilor în următoarele situaţii:
- Obiectul contractului este un drept real asupra unui imobil tabular
( necesită înscrierea în Cartea Funciară);
- Dacă la momentul înscrierii contractului, bunul individual-determinat NU
se află în proprietatea vânzătorului, este valabilă vânzarea cu condiţia ca
vânzătorul să asigure transmiterea proprietăţii;
- Obiectul contractului este un bun de gen care trebuie individualizat
(art.1678, C.Civ.);
- Vânzarea unui bun viitor;
- Părţile pot amâna prin clauză specială (termenul/condiţia suspensivă)
transferul dreptului pentru un moment ulterior;
- Cumpărarea de mărfuri din unităţi cu autoservire;
- Vânzarea cu plata preţului în rate (art.1755, C.Civ.) – dispune că
obligaţia de plată este garantată cu rezerva dreptului de proeprietate;
cumpărătorul devine proprietar la data achitării ultimei rate, însă riscul
bunului se transmite către cumpărător de la proprietar de la momentul
predării acestuia.
CONDIŢIILE DE VALIDITATE
Contractul de vânzare comercial trebuie să îndeplinească condiţiile privind:
1. Consimţământul
2. Capacitatea
3. Obiectul
4. Cauza
CONSIMŢĂMÂNTUL
Contractul trebuie să fie serios, liber, exprimat în cunoştinţă de cauză.
Conform art. 1205, alin.1, C.Civ. este anulabil contractul încheiat de către o
persoană care, la momentul contractării se află într-o stare care chiar şi vremelnic o
putea pune în neputinţa de a-şi da seama de urmările faptelor sale.
Promisiunea unilaterală de vânzare sau de cumpărare este reprezentată de către
primirea de către o persoană a promisiunii de la o altă persoană, că va vinde sau va
cumpăra un bun, promitentul rezervându-şi facultatea de a-şi manifesta ulterior
consimţământul în vederea vânzării sau cumpărării.
Dacă promisiunea de vânzare-cumpărare este bilaterală şi o parte refuză
nejustificat contractarea, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri de
către instanţă, cu menţiunea că dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de
la data la care contractul trebuia încheiat.
Pactul de opţiune – varietate a promisiunii de vânzare prin care proprietarul unui
bun se obligă ca, în cazul în care va vinde bunul respectiv, să acorde preferinţă
unei anumite persoane, la un preţ egal.
CAPACITATEA (art.1652, C.Civ.)
Prevede că pot cumpăra sau vinde toţi cei cărora NU le este interzis prin lege.
Incapacităţi speciale de cumpărare (NU operează pentru vânzarea la licitaţie
publică): judecătorii, procurorii, practicienii în insolvenţă.
Există incapacităţi speciale privind încheierea contractelor de vânzare. Astfel,
Legea 31/1990 prevede că asociaţii cu răspundere nelimitată (asociaţii din SNC,
asociaţii comanditaţi din societatea în comandită) NU pot lua parte în alte societăţi
conucrente cu acelaşi obiect de activitate, nici să facă operaţiuni în contul lor sau al
altora, fără consimţământul celorlalţi asociaţi. În situaţia încălcării normelor de
concurenţă, societatea are atât dreptul de a-l exclude, cât şide a solicita despăgubiri
de la asociatul respectiv. Acest drept se stinge după trecerea a 3 luni din ziua în
care societatea a avut cunoştinţă despre situaţie, fără să fi luat vreo hotărâre.
OBIECTUL
- Licit
- Moral
- Nu prohibit de lege sau să contravină ordinii publice sau bunelor
moravuri
- Determinat sau determinabil
- Lucrul vândut – bun corporal sau incorporal
Condiţii:
1. Să fie în circuitul civil
2. Să existe sau să poată exista în viitor
3. Să fie determinat sau determinabil
4. Să fie licit şi posibil
 5. Să fie în proprietatea vânzătorului

PREŢUL – reprezintă obiectul prestaţiei cumpărătoului

Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile cu privire la preţ, atunci contractul este nul
absolut.
Condiţii:
1. Să existe
2. Să fie stabilit în bani
3. Să fie determinat sau determinabil
4. Să fie sincer şi nu fictiv
5. Să fie serios
Dacă părţile NU determină preţul în termenul stabilit sau în lipsă, în termen de 6
luni de la contract, partea interesată este îndreptăţită să se adreseze instanţei
judecătoreşti care va determina de urgenţă în camera de consiliu un expert pentru
determinarea preţului.
Dacă preţul NU a fost determinat în termen de 1 an de la încheierea contractului,
atunci vânzarea este nulă.
În comercial, preţul se va stabili prin aprecierea preţului produselor de pe piaţa
specifică. Se va face raportare la piaţa specifică, la preţul uzitat de părţi.
Seriozitatea şi sinceritatea preţului – preţul trebuie să fie serios, adică acesta NU
trebuie să fie derizoriu.
CAUZA
Trebuie să existe, să fie licită, să fie morală şi să fie în acord cu ordinea pulică şi
bunele moravuri.
EFECTELE CONTRACTULUI
A. OBLIGAŢIILE VÂNZĂTORULUI
1. Obligaţia de a preda bunul
2. Obligaţia de a transmite proprietatea bunului
3. Obligaţia de a garanta împotriva evicţiunii şi asupra viciilor ascunse
Prin predarea bunului, vânzătorul pune lucrul la dispoziţia cumpărătorului şi a
tuturor accesoriilor exercitării lebere şi netulburate posesiei. Totodată, vânzătorul
este obligat să predea titlurile şi toate documentele cu privire la bun.
În cazul bunurilor de gen, vânzătorul NU este eliberat de obligaţia de predare, chiar
dacă lucrul respectiv a pierit până la predare, cu excepţia cazului în care bunul era
individualizat.
Dacă NU există o prevedere contrară, vânzătorul este obligat să predea odată cu
lucrul şi fructele percepute după momentul transferului dreptului de proprietate, iar
vânzătorul are dreptul să primească cheltuielile făcute pentru producerea fructelor.
Obligaţia de garanţie contra evicţiunii există atât faţă de cumpărător, cât şi faţă de
subdobânditorii ulteriori, chiar dacă aceştia sunt succesori cu titlu particular sau
gratuit. Se transmite mortis causa la succesiunile universale şi cu titlu universal.
În cazul evicţiunii provenită din fapta personală, cumpărătorul se poate apăra
invocând excepţia de garanţie, faptul personal fiind orice act sau fapt anterior
vânzării, dar tăinuit faţă de cumpărător sau ulterior vânzării, dar neprevăzut în
contract, săvârşit de către vânzător sau de către succesorii universali sau cu titlu
universal ai acestuia, de natură a-l tulbura pe cumpărător şi linistita folosinţă a
bunului.
Tulburarea poate fi de drept sau de fapt.
Garanţia contra evicţiunii, provenind din fapta unui terţ, obligă vânzătorul să-l
apere, va fi obligat să suporte consecinţele evicţiunii, fie că a fost sau nu de bună-
credinţă.
Obligaţiile vânzătorului subzistă dacă:
1. Este o tulburare de fapt
2. Cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării
3. Cauza să NU fi fost cunoscută de către cumpărător
Termenul de prescripţie este de 3 ani şi curge de la data producerii evicţiunii.
GARANŢIAPENTRU VICII
Vânzătorul garantează cumpărătorului contra vicilor ascunse ale bunului, care îl
fac impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi micşorează valoarea,
încât dacă l-ar fi cunoscut cumpărătorul NU ar mai fi cumpărat bunul sau ar fi
solicitat un preţ mai mic.
Această garanţie este datorată dacă viciul exista la data predării bunului şi NU se
aplică în cazul vânzării prin licitaţie.
În cazul invocării garanţiei pentru vicii, se poate solicita:
1. Înlăturarea viciilor de către vânzător pe cheltuiala lui;
2. Înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi tip, dar lipsit de vicii;
3. Reducerea corespunzătoare a preţului;
4. Rezoluţiunea vânzării.
Termenul de valorificare a garanţiei este de 3 ani.
Cumpărătorul care a descoperit viciile ascunse ale bunului, trebuie să-l informeze
pe vânzător într-un termen rezonabil stabilit conform împrejurărilor sub sancţiunea
de a decădea din drepturi şi a cere rezoluţiunea vânzării.
Dacă însă cumpărătorul este rpofesionist şi bunul vândut este un bun mobil
corporal, atunci cumpărătorul trebuie să-l înştiinţeze pe vânzător despre faptul că a
descoperit vicile ascunse, în termen de 2 zile lucrătoare.
GARANŢIA PENTRU BUNA FUNCŢIONARE A BUNULUI
În cazul oricărei defecţiuni în timpul garanţiei, vânzătorul trebuie să repare bunul
pe cheltuiala sa.
Dacă reparaţia este imposibilă sau depăşeşte ca şi durată timpul stabilit prin
contract sau prin lege specială, atunci vânzătorul este obligat să înlocuiască bunul.
În lipsa unui termen prevăzut în contract sau de legea specială, durata maximă
pentru repararea bunului este de 15 zile.
Sub sancţiunea decăderii din dreptul de garanţie, defeciunea trebuie comunicată
înainte de împlinirea termenului, cu excepţia cazului în care au existat motive
obiective ăentru depăşirea acestui termen.
Dispoziţiile privind buna funcţionare a bunului sunt completate prin legi speciale,
un exemplu fiind Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
profesioniştilor în legătură cu consumatorii.
Această lege are ca scop buna funcţionare a pieţei şi protecţia sporită a
consumatorilor.
O altă lege specială este legea 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile
asociateacestora. Acest act normativ defineşte termeni precum: cunsumator,
producător şi operator economic, legea stabilind, spre exemplu, în cazul distribuirii
de produse, că distribuitorul de produse, în cazul în care NU poate fi identificat
importatorul, are obligaţia ca în termen de 30 de zile să informeze cine este
importatorul, este considerat ca fiind însuşi producător.
În accepţiunea legii speciale, vânzătorul trebuie să livreze produse care sunt
conforme cu:
- Descrierea făcută de vânzător sau ceea ce i-a prezentat consumatorului cu
titlu de mostră-model
- Scopul specific solicitat de consumator
- Scopurile pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acest tip
- Aceiaşi parametri de performanţă şi calitate la care se aşteaptă un
consumator rezonabil .
NU poate fi invocată lipsa de conformitate dacă la momentul încheierii
contractului consumatorul a cunoscut sau putea să cunoască în mod rezonabil
această situaţie sau dacă ea este imputabilă materialelor furnizate de vânzător.
Vânzătorul NU este răspunzător de declaraţiile cu privire la o anumită calitate a
produsului dacă:
- Probează că NU a cunoscut în mod rezonabil acele declaraţii
- Declaraţia a fost corectată la momentul încheierii contractului de vânzare
- Decizia de a cumpăra produsul NU putea fi influenţată de declaraţiile
publice.
Orice lipsă de conformitate rezultată dintr-o instalare incorectă a produselor va fi
echivalentă cu o lipsă a conformităţii produselor, dacă instalarea face parte din
contractul de vânzare şi produsele au fost instalate de către vânzător sau pe
răspunderea sa.
De asemenea, este lipsită de conformitate şi dacă cumpărătorul instalează produsul,
dar instalarea ste incorectă din cauza unor deficienţe în instrucţiunile de instalare.
În cazul lipsei conformităţii, consumatorul poate să solicite vânzătorului:
1. Să aducă produsul la conformitate fără plată prin reparare sau înlocuire
2. Reducerea corespunzătoare a preţului
3. Rezoluţiunea contractului
Primul drept al consumatorului este acela de a solicita repararea sau înlocuirea. O
măsură reparatorie va fi considerată disproporţionată dacă impune vânzătorului
costuri nerezonabile şi se au în vedere:
- Importanţa lipsei de conformitate
- O altă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient
semnificativ pentru consumator
- O măsură reparatorie va fi considerată imposibilp dacă vânzătorul NU
mai poate asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb
pentru reparare.
Orice reparare sau înlocuire trebuie făcută într-o perioadă rezonabilă, care NU
poate depăşi 15 zile calendaristice din momentul în care cumpărătorul a informat
vânzătorul despre lista conformităţii. Legea prevede expres că reparaţiile trebuie
făcute exclusiv cu piese noi.
Consumatorul poate solicita reducerea preţului sau rezoluţiunea contractului dacă:
- NU beneficiază nici de reparare, nici de înlocuire
- Vânzătorul NU a reparat lucrul în termen rezonabil
- Vânzătorul nu a reparat lucrul fără inconveniente semnificative pentru
consumator
Răspunderea vânzătorului este angajată dacă lipsa de conformitate apare în termen
de 2 ani, calculat de la data licrării produsului. Pentru produsele a căror durată
medie de utilizare este sub 2 ani, termenul pentru angajarea răspunderii se reduce
la această durată.
Până la proba contrarie, lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni, se
prezumă că aceasta a existat la momentul livrării.
B. OBLIGAŢIILE CUMPĂRĂTORULUI
1. Obligaţia de plată a preţului
Cumpărătorul trebuie să plătească la locul în care bunul se află la momentul
încheierii contractului şi de îndată ce i-a fost transmisă proprietatea. Dacă bunul se
află în tranzit la momentul contractării, locul în care trebuie plătit preţul, în lipsă de
stipulaţie contractuală, se stabileşte conform uzanţelor, iar în lipsa acestora, este
locul de destinaţie.
Regula este că cumpărătorul trebuie să plătească dobânzi din ziua dobândirii
dreptului de proprietate, în contextul în care bunul este producător de fructe civile
sau naturale sau din ziua predării dacă bunul NU produce fructe, însă produce alte
foloase.
Acţiunea în plata preţului are caracter personal şi se prescrie în termen de 3 ani.
Dacă vânzarea s-a făcut fără termen de plată şi cumpărătorul nu a plătit preţul,
vânzătorul are un termen legal de 15 zile de la data predării bunului în care poate
solicita rezoluţiunea fără punere în întârziere.
2. Obligaţia de a lua în primire bunul:
Bunul trebuie predat în starea în care se afla la momentul încheierii contractului.
Dacă în urma verificării se constată existenţa unor vicii ascunse, cumpărătorul
trebuie să-l informeze pe vânzător în termen de 2 zile lucrătoare, termen stabilit
pentru cumpărătorul profesionist al unui bun mobil corporal. În toate celelalte
cazuri, informarea se face în termen rezonabil.
3. Obligaţia de a suporta cheltuielie vânzării
Cheltuielile vânzării sunt în sarcina cumpărătorului în lipsa unei stipulaţii contrare,
inclusiv a operaţiunilor de plată a preţului (ex. Comisioanelor bancare).
Cumpărătorul trebuie să achite şi cheltuielile de prelucrare şi transport.

VARIETĂŢILE CONTRACTULUI DE VÂNZARE

1. Dacă vânzarea este cu grămada, ebiectul vânzării este considerat
individualizat şi dreptul de proprietate, respectiv riscurile se transferă
cumpărătorului din momentul încheierii contractului
2. În cazul vânzării pe încercate, lucrul poate fi refuzat doar dacă este
necorespunzător, contractul fiind încheiat din momentul ralizării acordului
de voinţă deoarece este un contract sub condiţie suspensivă.
3. În cazul vânzării pe gustate, cumpărătorul poate rafuza marfa pe motiv că nu
îi place. Acest tip de vânzare NU este considerată ca fiind o vânzare sub
condiţie pentru că, în caz contrar, condiţia ar fi pur potestivă depinzând
exclusiv de cumpărător.
4. Vânzarea cu pact de răscumpărare este o varietate a vânzării, supusă unei
condiţii rezolutorii exprese care constă în facultatea vânzătorului de a relua
bunul vândut restituind preţul şi cheltuielile. Dacă vânzătorul NU îşi
răscumpără în termenul stabilit bunul, se consideră că condiţia rezolutorie
NU s-a îndeplinit şi se consolidează dreptul cumpărătorului.

CONTRACTUL DE FURNIZARE
Art. 1766, C.Civ. – contractul prin care frunizorul se obligă să transmită
proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea la unul sau
mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu sau să
presteze anumite servicii la anumite termene sau în mod continuu către cealaltă
parte, numită beneficiar, care se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea
serviciilor şi să plătească preţul acestora.
Dacă obiectul principal al contractului îl reprezintă furnizarea de bunuri, furnizorul
se poate obliga ca în mod accesoriu să îi presteze beneficiarului şi serviciile
necesare pentru furnizarea şi funcţionarea bunului.
Dacă prin acelaşi contract se convine atât asupra unei vânzări de bunuri, cât şi
asupra unei furnizări de bunuri sau servicii, natura contractului se va aprecia în
funcţie de obligaţia considerată principală.
Caracterele juridice:
- Este sinalagmatic deoarece creează obligaţii pentru ambele părţi
- Este cu titlu oneros
- Este cu executare succeesivă deoarece obligaţia care face obiectul său se
poate executa în unul sau mai multe termene, dar şi continuă
- Are caracter consensual deoarece pentru încheierea sa valabilă este
suficient simplul acord de voinţă al părţilor
Obiectul contractului constă în livrarea de bunuri sau prestarea de servicii în
schimbul unui preţ stabilit prin contract sau prin lege.
Dacă legea dispune expres asupra modificării preţului contractelor în curs de
executare, cocontractanţii pot denunţa contractul în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a legii, perioadă în care este valabil preţul vechi, stabilit în
contract.
Efectele contractului
1. Obligaţiile furnizorului cu privire la transferul proprietăţiişi predare
bunurilor către beneficiar, precum şi garantarea beneficiarului contra
viciilor.
2. Beneficiarul are obligaţia de preluare a bunurilor şi de plată a preţului.
3. Transferul proprietăţii operează la momentul predării bunului.
Predarea bunurilor este obligaţia furnizorului, căreia ăi corespunde obligaţia
beneficiarului de a prelua bunul prin recepţie. Cu ocazia recepţiei subzistă şi
obligaţiile de identificare şi constatare a calităţii şi cantităţii bunurilor. Dacă
furnizorul trebuie să asigure expedierea produselor, se consideră că produsele sunt
predate beneficiarului la momentul predării către curier.
Subcontractarea este permisă, numai că răspunderea faţă de beneficiar aparţine
furnizorului principal şi NU subcontractantului. În cazul acestuia, raporturile
juridice se stabilesc pe de-o parte între furnizor şi subcontractant (terţ) şi NU între
subcontractant şi beneficiar.

CONTRACTUL DE REPORT
Conform art. 1772, C.Civ., prin contract de report reportatul are calitatea de
vânzător, iar reportatorul are calitatea de cumpărător.
Reportatul vinde titluri de credit şi valori imobiliare. Reportatorul cumpără.
În acelaşi timp, reportatul se obligă să răscumpere convenţia de report. Aceasta
este un act juridic complex prin care se realizează o dublă operaţiune juridică:
1. Vânzarea imediată la preţul stabilit
2. Revânzarea la termen pe un preţ determinat
Obiectul contractului se referă doar la titluri de credit sau valori imobiliare.
Obiectul de revânzare a reportatorului acţionează ca o condiţie suspensivă.
CONDITII DE VALIDITATE
Partile contractului trebuie sa aiba capacitatea necesara in vederea contractarii.
Obiectul contractului poate fi reprezentat de catre titlul de credit (cambia, biletul la
ordin, cec-ul), dar si valori mobiliare (actiuni, obligatiuni).
In ceea ce priveste forma, in functie de natura titlului de credit sau a valorii
mobiliare, daca se solicita forma autentica, aceasta este pe cale de exceptie, legea,
nedispunand expres conform art. 1772 CC contractul de report fiind un contract
real pentru a carui incheiere valabila este suficienta remiterea materiala a titlului,
care pot sa faca obiectul sau, pot sa fie titluri nominative sau titluri la purtator.
Daca titlurile sunt la purtator, atunci se face remitere materiala a acestora fara o
alta formalitate, in timp ce daca titlurile sunt nominative trebuie respectate
formalitatile pentru titlul respectiv, mai exact modificarea in registrul actionarilor,
respectiv obligatarilor.
In ceea ce priveste drepturile accesorii conferite daca NU exista o dispozitie
expresa si acestea ajung la scadenta pe durata reportului, se cuvin reportatorului.
In ceea ce priveste manifestarea dreptului de optiune, reportatorul este obligat sa il
exercite, insa, reportatul trebuie sa ii asigure fondurile necesare cu minim 3 zile
inainte de scadenta termenului de optiune, iar in caz contrar, reportatorul trebuie sa
vanda dreptul de optiune in numele si pe seama reportatului.
Lichidarea reportului se va face in termen de 2 zile de la scadenta.

CONTRACTUL DE MANDAT

Conform art. 1295 CC, reprezentarea poate fi realizata in temeiul legii, al

contractului sau al unei hotarari judecatoresti.
Daca reprezentantul contracteaza cu un tert, in limita puterilor care i-au fost
conferite prin procura, pe seama unei întreprinderi, pretinzand ca este titularul
acesteia si tertul descopera ulterior identitatea adevaratului titular al intreprinderii,
va putea fi exercitata si impotriva adevaratului titular aceeasi actiune pentru
promovarea drepturilor sale ca si impotriva reprezentantului.
Conform art. 2009 CC, mandatul este contractul prin care o parte numita mandatar
se oblige sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeleilate parti
numite mandant.
Inscrisul prin care se concretizeaza contractul se numeste procura.
Mandatul poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.
Conform art. 2010 CC, contractul dintre peraoanele fizice se prezuma ca este
gratuit.
Totodata contractul de mandat civil se prezuma ca este gratuit. De esenta
contractului de mandat comercial este incheierea sa cu titlu oneros.
Daca contractul este cu titlu oneros si NU s-a stabilit remuneratia prin contract,
aceasta poate fi stabilita potrivit legii, uzantelor sau valoarii serviciilor prestate.

• MANDATUL CU REPREZENTARE
Aceasta poate sa fie incheiat atat in forma scrisa cat si in forma verbala, iar
acceptarea sa poate sa rezulte si din executare.
Conform art. 2014, al. 1 CC, daca NU exista un refuz neintarziat, mandatul se
considera acceptat daca:
1. Se refera la acte a caror incheiere intra in exercitarea profesiei mandatarului
2. Mandatarul si-a oferit serviciile in mod public sau direct mandantului
In general, mandatul se refera la acte de administrare si conservare. Pentru a se
putea incheia si acte de instrainare, de tranzactie, pentru a se putea obliga prin
cambii sau bilete la ordin, pentru a se putea adresa instantelor de judecata,
respectiv pentru a se putea efectua alte acte de dispozitie, este necesar un mandat
special.
Mandatul este valabil pentru toate actele necesare executarii actului principal.

OBLIGATIILE PARTILOR
• Obligatiile mandatarului
1. Executarea mandatului
2. Are obligatie de diligenta; in materie comerciala atitudinea sa trebuind sa fie
aceea a unui bun proprietar spre deosebire de diligenta pe care trebuie sa o
manifeste mandatarul din contractul cu titlu gratuit, care este tinut doar de a se
manifesta ca in propriile afaceri.
3. Obligatia de a da socoteala, inseamna ca mandatarul trebuie sa ii dea
mandantului tot ce a primit in temeiul imputernicirii sale, chiar daca NU i se
cuvenea acestuia. Corelativ, mandantul trebuie sa achite mandatarului cheltuielile
privind conservarea bunului.
Mandatarul datoreaza dobanzi pentru sumele intrebuintate in folosul sau incepand
din ziua intrebuintarii. In cazul in care ramane dator, va plati dobanzi de la
momentul punerii in intarziere.
Mandatarul NU raspunde fata de mandant cu privire la modul in care tertul isi
executa obligatiile, cu exceptia cazului in care ar fi cunoscut sau ar fi trebuit sa
cunoasca insolvabilitatea tertului la momentul contractarii.
Mandatul oferit mai multor persoane pentru a lucra impreuna este valabil doar daca
a fost acceptat de toate persoanele. In schimb, odata acceptat, daca doar unul dintre
mandatari incheie un act, aceata il obliga pe mandant.
Raspunderea mandatarilor va fi solidara chiar daca doar unul dintr ei a semnat
actul.
Mandatarul poate sa isi substituie alta persoana doar daca este prevazut expres sau
daca:
1. Apar imprejurari neptevazute
2. Ii este imposibil sa instiinteze mandantul
3. Daca se prezuma ca mandantul ar aproba substituirea. Daca substituirea a fost
autorizata, mandatarul NU raspunde decat pentru diligenta cu care a ales persoana
care l-a substituit. Dar daca substituirea NU este autorizata, mandatarul raspunde
pentru actele subcontractantului ca si cum ar fi fost incheiate de catre el.
4. Daca exista riscul ca bunurile sa se deterioreze, mandatarul poate sa le vanda
(bunuri ale mandantului), insa vanzarea trebuie sa se faca cu diligenta bunului
proprietar.
• Obligatiile mandantului
1. Trebuie sa puna la dispozitia mandatarului mijloacele pentru executarea
mandatului (bani, mijloc de transport etc.) in limita unor cheltuieli rezonabile.
2. De asemenea, mandantul este obligat sa-l despagubeasca pe mandatar pentru
prejudiciul suferit in executarea mandatului.
3. Daca mandatul este cu titlu oneros, mandantul trebuie sa plateasca remuneratia.
Conform art. 2029 CC, mandatarul are dreptul de retentie asupra bunurilor primite
cu ocazia executarii mandatului, drept care se utilizeaza pentru garantarea tuturor
creantelor sale izvorate din executarea contractului.
Mandatul inceteaza prin:
- revocare;
- renuntare;
- moarte;
- incapacitate;
- faliment.
Atunci cand mandantul revoca mandatul el va fi tinut sa-si execute obligatiile fata
de mandatar si sa ii plateasca contravaloarea prejudiciilor suferite.
Daca procura a fost data in forma autentica la notariat, notarul public caruia i se va
solicita sa autentifice revocarea acesteia va trebui sa opereze revocarea in Registrul
National Notarial. Notarii au obligatia ca la autentificarea procurilor sa verifice in
RNN daca s-au operat revocarile.
• MANDATUL FARA REPREZENTARE
In conformitate cu art. 2039 CC este contractul prin care mandatarul incheie acte
juridice in nume propriu, dar pe seama mandantului si isi asuma fata de terti
obligatiile care rezulta din aceste acte, chiar daca tertii cunosc existenta
mandatului. Tertii NU au raport juridic cu mandantul, insa mandantul substituindu-
se mandatarului poate sa exercite drepturile de creanta nascute din executarea
contractului, in masura in care si-a executat obligatiile fata de mandatar.
Mandantul poate sa revendice bunurile mobile dobandite pe seama sa de catre
mandatar cand mandatarul a actionat in nume propriu, cu exceptia cazului in care
acestea au fost dobandite de catre terti de buna-credinta.
Daca bunurile dobandite de catre mandatar sunt imobile acesta este obligat sa le
transmita mandantului. In caz contrar, mandantul avand posibilitatea sa se adreseze
instantei de judecata, care sa se pronunte, hotararea judecatoreasca urmand sa tina
loc de act de transmitere de proprietate.

CONTRACTUL DE COMISION

Este un mandat fara reprezentare care are ca si obiect achizitionarea sau vanzarea
de bunuri ori prestarea de servicii pe seama comitentului si in numele
comisionarului care actioneaza ca si profesionist in schimbul unei remuneratii,
numite comision.
Intocmai ca si in cazul contractului de mandat si contractul de comision se poate
incheia in forma scrisa autentica sau inscris sub semnatura privata, cu mentiunea
ca, de regula, forma scrisa este solicitata doar ad probationem.
Tertul contractant este tinut direct fata de comisionar pentru obligatiile sale, dar in
cazul in care acest tert NU isi indeplineste obligatiile, comitentul, la cerere, se
poate subroga in drepturile comisionarului exercitand drepturile din contractul cu
tertul.
Comisionarul raspunde in fata comitentului pentru refuzul sau intarzierea cedarii
actiunilor impotriva tertilor.
In cazul in care vanzarea se face pe credit, fara autorizatie din partea comitentului,
comisionarul raspunde personal, la cererea comitentului trebuind sa plateasca atat
creditele acordate, cat si dobanzile, si eventuale alte foloase.
Comisionarul este obligat sa-l instiinteze imediat pe comitent indicand persoana si
perioada pentru care a acordat creditul. In caz contrar, se presupune ca operatiunile
s-au incheiat pe plata fara credit, nefiind admisa proba contrara.
Instructiunile comitentului trebuie sa fie expres formulate pentru comisionar,
acesta din urma putand sa se abata de la ele doar daca sunt intrunite cumulativ
urmatoarele conditii:
1. NU are timp suficient pentru autorizarea prealabila din partea comitentului.
2. Se poate considera, in mod rezonabil, caci cunoscand imprejurarile schimbate si-
ar fi dat autorizarea.
3. Abaterea de la instructiuni NU schimba fundamental natura, scopul sau
conditiile economice ale imputernicirii primite.
Orice operatiune a comisionarului cu incalcarea sau depasirea puterilor primite sau
mandatului primit, atrage raspunderea aceatuia inclusiv prin plata de daune
interese, cu exceptia situatiei in care a indeplinit conditiile cumulative de mai sus,
respectiv a situatiei in care operatiunea a fost ratificata de catre comitent.
Comitentul NU poate refuza plata comisionului atunci cand tertul executa intocmai
contractul incheiat de comision. De regula, comisionul se datoreaza, chiar daca
tertul NU executa obligatia sau invoca exceptia de neexecutare a contractului.
In cazul in care imputernicirea este data pentru vanzarea unui imobil exclusiv unui
comisionar, comisionul va trebui achitat de catre proprietar, chiar daca acesta va
vinde imobilul respective personal sau printr-o alta persoana.
Regula este ca partile stabilesc care este comisionul, iar in caz contrar valoarea
acestuia se va stabili conform legii, uzantelor sau dupa valoarea serviciilor prestate.
De regula, daca imputernicirea priveste vanzarea sau cumpararea de titluri de
credit, care circula in comert, sau alte marfuri care sunt cotate pe piețe
reglementate, comisionarul poate sa procure comitentului, la pretul cerut, bunurile
pe care a fost imputernicit sa le cumpere (vanzator) sau sa le retina pentru sine la
pretul curent in calitate de cumparator. Atunci cand se comporta el insusi ca
vanzator sau cumparator comisionarul tot are dreptul la
comision. Daca comisionarul, dupa indeplinirea contractelor, NU il informeaza pe
comitent cine este persoana cu care a contractat, comitentul este in drept sa
considere ca vanzarea sau cumpararea au fost facute chiar de catre comisionar si
este in drept sa-i ceara, chiar acestuia,executarea contractului. Comitentul poate sa
revoce imputernicirea data comisionarului pana la momentul in care acesta a
incheiat actul cu tertul. Insa, comisionarul are dreptul la o parte din comision in
cazul revocarii imputernicirii, parte care va fi determinata avand in vedere
diligentele comisionarului si cheltuielile efectuate de acesta pana la momentul
revocarii. Daca tertul NU isi executa obligatia rezultata din actul incheiat, de
regula, comisionarul NU raspunde fata de comitent.
Prin contract se poate stabili expres obligatia comisionarului de a-l garanta pe
comitent. In aceste situatii, comitentul va plati comisionarului un comision special,
numit commission pentru garantie sau comision pentru credit. Daca NU se
stabileste cuantumul comisionului prin conventia partilor, atunci instanta il va
decide.
Comisionarul are, la fel ca si mandatarul, un drept de retentie asupra bunurilor
comitentului care se afla in detentia sa pentru indestularea creantelor pe care le are
asupra comitentului. Comisionarul are un drept de preferinta cu privire la achitarea
comisionului sau prin raportare la un vanzator care a fost neplatit.

CONTRACTUL DE CONSIGNATIE

Este o varietate a contractului de comision care are ca si obiect vanzarea unor

bunuri mobile care au fost predate consignatarului de catre consignant in vederea
vanzarii.
Forma scrisa este necesara doar pentru dovada contractului.
Pretul este stabilit fie de catre parti prin contract, fie este pretul curent al marfurilor
de pe piata specifica. Se poate opera modificarea unilaterala a pretului de catre
consignant, iar consignatarul este obligat sa respecte noul pret din momentul in
care a fost informat in scris.
Regula este ca vanzarea in consignatie se face in numerar, prin virament sau cu
CEC barat si numai la preturile curente ale marfurilor.
Consignantul preda bunurile insa pastreaza pe toata durata contractului dreptul de a
le inspecta si controla. Consignantul, desi incheie contractul pe o perioada
determinata, pastreaza dreptul de a dispune de bunuri si poate sa le reia oricand din
consignatie. Daca consignantul ia bunurile din consignatie in perioada de derulare
a contractului, trebuie sa-l anunte printr-un preaviz pe consignatar, in termen
rezonabil, pentru a pregati predarea bunurilor. In cazul in care, se deschide
procedura insolventei, in privinta consignantului, bunurile intra in averea acestuia.
In cazul in care intervine procedura insolventei consignatarului, bunurile se
restituie imediat consignantului. Contractul este cu titlu oneros, remuneratia
consignatatului fiind, de regula, stabilita prin contract. In caz contrar, remuneratia
reprezinta diferenta dintre pretul stabilit pentru vanzare de catre consignant si
pretul efectiv al vanzarii. In cazul in care vanzarea s-a facut la pretul curent al
marfurilor pe piata specitica, instant stabileste remuneratia.
Cheltuielile de conservare si de vanzare a bunurilor trebuie acoperite de catre
consignant consignatarului. Daca consignantul reia bunurile, dar si in cazul in care
contractul NU se poate executa independent de culpa consignatarului,
consignatarul are totusi dreptul sa-i fie acoperite cheltuielile facute pentru
executarea contractului. Daca consignantul ignora si NU isi ia inapoi bunurile, el
trebuie sa plateasca cheltuielile de intretinere si de depozitare ale bunurilor.
Daca bunurile NU pot fi reluate imediat de catre consignant, atunci cand
consignatarul a renuntat la contract, consignatarul ramane totusi obligat sa asigure
si sa intretina bunurile pana la ridicarea lor.

Obligatiile partilor:
-> CONSIGNATARUL:
1. Obligatia de primire, pastrare si asigurare a bunurilor: consignatarul
trebuie sa actioneze in executarea insarcinarii primite cu diligenta unui bun
proprietar. El trebuie sa asigure bunurile la valoarea stabilita prin contract sau, in
lipsa unei astfel de clauze, la valoarea de circulatie a bunurilor. Trebuie sa remita
cumparatorului sau consignantului bunurile in starea in care le-a primit. Daca
acestea se deterioreaza sau se pierd, consignatarul va raspunde in cazul in care
evenimentul are loc, ca urmare a fortei majore sau faptei tertului atunci cand NU a
asigurat bunurile sau asigurarea a expirat.
2. Obligatia de executare a mandatului: consignatarul are obligatia de a actiona
in limitele imputernicirii primite, respectiv de a incheia contracte de vanzare la
pretul stabilit sau la pretul curent al marfurilor de pe piata relevanta pentru acestea
in momentul contractarii. Este permisa vanzarea bunurilor cu plata in numerar, prin
virament sau prin CEC barat si pretul poate fi achitat daca se convine inclusiv in
rate fara ca perioada de achitare sa depaseasca 90 de zile. Consignantul poate sa
modifice pretul de vanzare, dar consignatarul va fi tinut de acesta doar dupa
momentul incunostiintarii sale scrise.
3. Obligatia de a da socoteala cu privire la mandatul executat:
consignatarul trebuie sa-l informeze pe consignant cu privire la orice situatie care
poate modifica sau revoca mandatul si trebuie sa ii remita bunul daca aceata nu a
fost vandut. Daca bunul a fost vandut, consignatarul va remite pretul primit.
Conform art. 2062 CC, partile pot conveni sa acorde un drept de retentie
consignatarului asupra bunurilor primite de la consignant sau asupra sumelor
primite de la terti.
-> CONSIGNANTUL:
1. Obligatia de predare a bunurilor in scopul vanzarii. Consignantul ramane
proprietar al bunurilor pe care consignatarul le va detine cu titlu de detentor precar.
In temeiul dreptului sau de proprietate, consignantul, are dreptul sa controleze si sa
inspecteze bunurile, dar si sa modifice pretul convenit. Daca consignantul intra in
insolventa, el fiind proprietarul bunului, bunul trebuie sa se intoarca la el. Daca
consignatarul intra in insolventa, bunul se va intoarce la consignant.
2. Obligatia de remunerare a consignatarului: comform art. 2058 CC, contractul
de consignatie este un contract cu titlu oneros si remuneratia poate fi platita sub
forma unei sume fixe sau procentuale. Remuneratia poate reprezenta diferenta
dintre pretul convenit de parti si pretul cu care consignatarul vinde bunul. Daca
vanzarea bunurilor s-a realizat la pretul curent si contractul NU prevede
remuneratia consignatarului, instant de judecata poate sa aprecieze cuantumul
acesteia prin raportare la dificultatea vanzarii, diligenta consignatarului si practica
pietei specifice.
3. Obligatia de plata a cheltuielilor efectuate in executarea imputernicirii. In lipsa
de prevedere contrara, consignantul trebuie sa plateasca consignatarului cheltuielile
facute cu conservarea si vanzarea bunului. Daca consignantul NU isi indeplineste
obligatia de preluare a bunului, el va trebui sa-i plateasca consignatarului inclusiv
cheltuielile facute cu intretinerea si depozitarea bunului.
Contractul inceteaza prin:
- revocarea imputernicirii;
- renuntarea consignatarului;
- moarte;
- faliment;
- interdictie;
-radierea unei parti.

CONTRACTUL DE AGENTIE

Contractul de agentie este o varietate a contractului de comision prin care

comitentul il imputerniceste in mod statornic pe agent in una sau mai multe regiuni
sa negocieze sau sa negocieze si sa contracteze in numele si pe seama comitentului
in schimbul unei remuneratii. Mandantul agentului este fara reprezentare daca
acesta este imputernicit doar sa negocieze si este cu reprezentare daca acesta este
imputernicit si sa incheie contracte.
Se diferentiaza intre contractul de mandat si contractul de agent dupa cum
urmeaza:
1. Prin caracterul statornic, de durata al mandatului acordat.
2. Prin calitatea de intermediar profesionist pe care o are agentul.
3. Prin calitatea de intermediar independent a agentului.
4. Prin numarul contractelor incheiate.
5. Prin caracterul geografic (competenta teritoriala a agentului).
NU poate sa aiba calitatea de agent acela care in raport cu comitentul este
administrator judiciar, lichidator, tutore, curator, custode sau administrator al
bunurilor sechestrate, dar nici persoana care are calitatea de organ legal sau statutar
al persoanei juridice.
Normele contractului:
• NU se aplica vanzarilor (intermedierilor) in cadrul burselor de valori si pietelor
de marfuri si instrumente financiare.
• NU se aplica in materia asigurarilor.
• NU se aplica prestatorilor de servicii neremunerate in calitate de agenti.
Specificul contractului de agent este determinat inclusiv de obligatiile legale
privind neconcurenta si exclusivitatea. Agentul trebuie sa respecte exclusivitatea
comitentului intr-o anumita zona si poata sa contracteze cu un alt comitent cu
acelasi obiect doar daca exista acordul comitentului din primul contract. In
practica, un agent contracteaza cu mai multi comitenti si invers.
Activitatea agentului poate fi restrictionata prin inserarea unei clauze de
neconcurenta in contract pe o durata de maxim 2 ani.

• DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR

-> Agentul
1. Obligatia de executare a mandatului personal sau prin prepusi, fiind permisa
substituirea. Agentul trebuie sa actioneze in limitele imputernicirii primite. Sub
sanctiunea de a raspunde pentru neinformarea comitentului, agentul trebuie sa-l
informeze pe acesta daca NU isi mai poate executa mandatul, dar si cu privire la
acceptul, refuzul sau neexecutarea unui contract pe care l-a negociat pentru
comitent.
2. Obligatia de a furniza informatii comitentului cu privire la: operatiunile
concurentilor, cererea si oferta de bunuri, preturile practicate de concurenti,
modificari ale profilului clientului.
3. Obligatia de a actiona in mod diligent: agentul negociaza si incheie contracte cu
maxima rentabilitate pentru comitent.
4. Obligatia de a respecta instructiunile, atat pe cele obligatorii, cat si pe cele
orientative, respectiv facultative, in functie de conditiile concrete.
5. Obligatia de a tine evidenta separata a comitentilor.
6. Obligatia de a depozita bunurile, incluzand aici atat produsele, cat si mostrele si
esantioanele.
7. Dreptul de retentie: agentul are drept de retentie asupra bunurilor primite in
detentie.
8. Dreptul la indemnizatie: agentul are dreptul la indemnizatie daca aduce clienti
noi comitentului sau daca determina o crestere a volumului opetatiunilor. Acest
drept de indemnizatie se transmite si mortis causa si trebuie exercitat in termen de
1 an de la incetarea contractului de agentie.
-> Comitentul
1. Obligatia de a pune la dispozitie documentatia necesara, mostele, esantioanele.
2. Obligatia de a furniza informatiile solicitate.
3. Obligatia de a-l informa pe agent cu privire la reducerea volumului
contractarilor.
4. Obligatia de a remunera agentul. Agentul are dreptul sa primeasca remuneratia
atat in timpul executarii contractului, cat si ulterior incetarii acestuia, independent
de faptul ca negocierea s-a finalizat sau NU printr-o contractare, cu exceptia
cazului in care contractarea NU a avut loc din culpa agentului. Dreptul la
remunetatie al agentului se naste de la data la care:
• Comitentul si-a indeplinit obligatiile fata de terti.
• Comitentul trebuia sa-si execute obligatiile fata de terti.
• Tertul si-a executat obligatiile.

■ Efectele fata de terti:

• In cazul in care agentul este imputernicit sa negocieze si sa contracteze cu tertii,
daca contractul este fara reprezentare, NU se nasc obligatii intre agent si terti.
• Daca agentul este imputernicit doar sa negocieze, atunci contractul se incheie
nemijlocit intre comitent si terti si o intarziere a acordului comitentului echivaleaza
cu renuntarea la contractare.
• Incetarea contractului se produce la expirarea termenului sau prin denuntare
unilaterala.
Denuntarea unilaterala poate sa aiba loc:
1. Fara preaviz, atunci cand sunt invocate situatii exceptionale si are loc de la data
denuntarii prin notificare scrisa, urmand ca partea care denunta sa acopere
prejudiciul suferit de partener.
2. Cu preaviz, in cazul in care contractul este incheiat pe o perioada determinata si
apoi a fost prelungit pe o perioada nedeterminata sau in cazul in care de la inceput
s-a contractat pe perioada nedeterminata, iar in cadrul acesteia s-a prevazut un
interval pentru denuntare.

CONTRACTUL DE INTERMEDIERE

Contractul de intermediere este contractul prin care o persoana, numita intermediar

(mijlocitor), se obliga fata de client sa-l puna in legatura cu un tert (sa-i gaseasca
un partener) in vederea incheierii unui contract in schimbul unei remuneratii.

• OBLIGATIILE PARTILOR
-> Intermediarul
1. Este obligat sa gaseasca clientul prin depunerea tuturor diligentelor, sa fie
eficient si convingator.
2. Are dreptul de a informa clientul asupra tuturor datelor in legatura cu contractul,
pentru a putea analiza oportunitatea afacerii.
-> Clientul
1. Este obligat sa-i furnizeze intermediarului informatiile necesare desfasurarii in
conditii optime a activitatii de mijlocire.
2. Este obligat sa-i comunice incheierea contractului cu partenerul.
3. Este obligat sa-l remunereze pe intermediar.
4. Este obligat sa-i restituie intermediarului cheltuielile facute in activitatea de
mijlocire.
Obligatia de a furniza informatiile necesare desfasurarii in conditii optime ale
mandatului se subsumeaza ideii de a obtine efectele scontate.
In termen de 15 zile de la momentul incheierii contractului intre client si partener,
intermediarul trebuie anumtat, sub sanctiunea platii dublului remuneratiei,
deoarece doar incheierea contractului ii da dreptul intermediarului la remuneratie.

OPERATIUNILE DE LEASING SI CONTRACTUL DE LEASING

Operatiunea de leasing este o operatiune complexa si tripartita in cadrul careia se

identifica mai multe raporturi juridice si mai multe particularitati:

1. Contract de vanzare-cumparare: primind "mandat" din partea utilizatorului,

societatea de leasing (cumparator) va incheia un contract de vanzare-cumparare cu
furnizorul bunului in calitate de vanzator. Vanzatorul poate sau NU sa fie si
producator al bunului. Obiectul contractului poate fi reprezentat de catre bunuri
mobile sau imobile, incluzand cladiri, terenuri, masini, utilaje, echipamente etc. In
vederea incheietii contractului de vanzare, utilizatorul va inainta o cerere catre
societatea de leasing care va cumpara bunul si va preciza in aceasta cerere toate
datele necesare cu privire la calitatea si cantitatea bunurilor care se doresc a fi
cumparate. Cumparatorul (societatea de leasing) va negocia si incheia contractul de
vanzare cu furnizorul-vanzator respectand intocmai solicitarile tehnice pe care i le-
a dat utilizatorul. Desi societatea de leasing este cumparatoarea bunurilor, acestra
vor fi remise material efectiv utilizatorului. Utilizatorul, desi NU este parte in
contractul de vanzare, are obligatia, respectiv dreptul corelativ acesteia, de a primi
bunul. Se va incheia un proces-verbal de predare-primire intre utilizator si
furnizorul-vanzator. Desi NU este parte in contractul de vanzare, prin incheietra
procesului-verbal, utilizatorul este obligat sa verifice conformitatea bunului.
Tocmai acest proces-verbal este cel care fundamenteaza eventualele actiuni directe
pe care utilizatorul, fara a fi parte in contractul de vanzare-cumparare, le are
impotriva furnizorului-vanzator, in cazul in care identifica deficiente,
neconcordante. Tot acest proces-verbal are ca efect faptul ca societatea de leasing
NU raspunde fata de utilizator pentru deficientele bunului. Se discuta despre o
stipulatie pentru altul pentru ca, in societatea de leasing, cumparatorul este
promitent. Societatea de leasing se obliga sa vanda utilizatorului daca acesta isi
va manifesta optiunea. Totodata, societatea de leasing are aceasta obligatie de a
vinde utilizatorului chiar prin contractul de vanzare pe care il incheie cu furnizorul.
Pozitia utilizatorului este analizata prin raportare la contractul de mandat, in ideea
ca utilizatorul ar fi mandatarul societatii de leasing, mandatar obligat sa primeasca
bunul pe care societatea cumparatoare il achizitioneaza. Dreptul utilizatorului,
generat de interesul personal al acestuia de a achizitiona intocmai bunul pe care si-l
doreste, excede contractului de mandat.

2. Contract de locatiune: locatiunea se incheie intre societatea de leasing,

cumparator al bunului, in calitate de locator si utilizatorul bunului, in calitate de
locatar. In functie de faptul ca se incheie un contract de leasing operational sau
financiar, contractul de locatiune se va incheia sau NU pe toata durata de
functionare a bunului. Daca leasingul este operational, amortizarea bunului se
realizeaza prin operatiuni de inchiriere succesiva.
Daca este functional, de obicei, amortizarea se realizeaza in cadrul unui singur
contract.
Leasingul poate fi realizat pentru operatiuni punctuale sau in sistem sharing,
sistemul care presupune impartirea utilizarii bunurilor. Societatea de leasing
asigura linistita folosinta a bunului. Totodata locatorul trebuie sa garanteze
impotriva evictiunii din fapta unui tert, ale carui pretentii au un temei de drept.
Daca pretentiile tertului se refera doar la tulburari de fapt, locatorul NU are
obligatia de a garanta pentru acestea, deoarece utilizatorul, fiind posesorul bunului,
are la indemana actiunile posesorii. Daca potrivit dreptului comun, locatorul ar fi
avut obligatia de garantie impotriva viciilor ascunse, normele speciale in materie
de leasing, prevad ca aceasta obligatie ii revin furnizorului (producator) vanzator.
Aceasta garantie are ca temei existenta procesului-verbal de predare-primire care a
fost incheiat intre vanzatorul-furnizor si utilizator, la momentul predarii bunului.
Astfel, utilizatorul mai are inca o actiune directa impotriva vanzatorului. Desi,
potrivit dreptului comun, reparatiile minore, de intretinere a bunului, trebuie
efectuate de catre locatari, iar obligatiile cu privire la reparatiile capitale ii revin
locatorului, in materie de leasing se deroga si obligatia de a face reparatiile capitale
ale bunului, care ii apartine utilizatorului.
Realizarea reparatiilor capitale de catre utilizator este cu atat mai mult in sarcina
acestuia, in functie de natura leasingului, in situatia leasingului functional,
contractarea facandu-se pe termen lung, reparatia o face utilizatorul, in timp ce in
cazul leasingului operational (operatiuni succesive de inchiriere) reparatiile vor
putea fi si in sarcina locatorului. In cadrul contractului de inchiriere, este
obligatorie asigurarea bunului. Aceasta asigurare poate fi realizata atata de catre
societatea de leasing, cat si de catre utilizatori.
Asigurarea trebuie facuta pe toata durata contractului de locatiune, insa, de fiecare
data, plata primelor de asigurare trebuie facuta de catre utilizator. Astfel, se
contureaza o alta particularitate a contractului de leasing, generata de faptul ca,
desi inca NU este proprietar al bunului, utilizatorul plateste primele de asigurate si
suporta riscul pieirii fortuite a bunului. Pretul locatiunii este reprezentat de catre
rate de leasing. Contractul de locatiune, fiind cu executare succesiva, plata
periodica a locatiunii, reprezentand rata de leasing, pentru a obtine profit,
societatea de leasing, care cumparara bunul de la producator (furnizor), trebuie sa
il inchirieze astfel incat suma ratelor de leasing (+pretul rezidual) sa fie mai mare
decat pretul vanzarii. Pretul rezidual este reprezentat de ceea ce ramane de achitat
din pretul de achizitie al bunului. Dupa inchirierea acestuia, daca leasingul este
financiar si consta intr-o singura operatiune de inchiriere, atunci profitul trebuie
obtinit din insumarea ratelor de leasing, din care se scade pretul de achizitie al
bunului. La incetarea contractului de locatiune, locatarul poate sa solicite fie
incheierea unui nou contract, fie cumpararea bunului sau poate sa opteze pentru
restituirea bunului. Daca in timpul derularii contractului de locatiune NU se platesc
2 rate de leasing consecutiv, societatea de leasing este in drept sa rezilieze
contractul. Locatorul (societatea de leasing) devine creditor chirografar si
utilizatorul este obligat, in cazul rezilierii, NU doar sa restituie bunurile ci, in lipsa
unor clauze contractuale contrare, este obligat sa plateasca toate ratele de leasing.
Prin similitudine cu clauza penala conventionala, in acest caz, se poate discuta
despre o clauza penala legala. In concreto, legiuitorul a anticipat prejudiciul pe
care il va suporta societatea de leasing in cazul neplatii ratelor.

3. Promisiunea unilaterala de vanzare: societatea de leasing se obliga prin

contractul de leasing ca in cazul in care utilizatorul doreste, la incetarea
contractului de locatiune, sa cumpere bunul, sa-i ofere aceasta posibilitate, pretul
vanzarii purtand denumirea de pret rezidual.
Contractul de leasing are ca obiect bunuri mobile si imobile. In ceea ce priveste
bunurile mobile, sunt exceptate:
- Brevetele de inventie;
- Piese de teatru;
- Manuscrisele;
- Inregistrarile video;
- Drepturile de autor.
• O varietate a leasingului este master leasingul. Este un leasing de containere si
este utilizat de catre societati care prefera sa inchirieze si NU sa cumpere diversele
containere pentru transport.
• O alta varietate de leasing este leasingul time-sharing. Prin aceasta se inchiriaza
in comun, de catre mai multi beneficiari, diverse echipamente, fiind specific in
domeniul IT-ului.
• O alta varietate este leasingul experimental, care vizeaza tehnica folosita de catre
producatori pentru promovarea vanzarilor, in cazul acestuia bunurile fiind
inchiriate pe o durata scurta, experimental.
• Contractul de renting este o alta varietate a contractului de leasing si se incheie
pe termen scurt sau foarte scurt, de ordinul orelor sau zilelor. Acest timp de leasing
este o simpla inchiriere in cadrul careia locatorul pune la dispozitia locatarului
bunurile si service-ul pentru acestea.
• O alta varietate a leasingului este aceea cunoscuta sub denumirea de trip leasing,
atunci cand bunul se inchiriaza pentru o operatiune sau o calatorie.
Daca contractul de renting este utilizat in mod deosebit in plan intern, contractul de
mester leasing este utilizat in plan international, atunci cand se discuta despre cele
2 contracte sub aspectul inchirierii de containere pentru transport.
Contractul de leasing actionar este utilizat de catre societati in scopul atragerii de
fonduri.
Societatea utilizeaza aceasta metoda, dand in locatie actiunile si primind in schimb
o chirie. Societatea emitenta a actiunilor vinde actiunile unei alte societati de la
care apoi si le inchiriaza prevazand posibilitatea ca la incheierea contractului de
locatiune sa le rascumpere.
Contractul de leasing inceteaza la termen sau anticipat, in urmatoarele situatii:
1. Utilizatorul NU ridica bunul
2. Utilizatorul se afla in stare de reorganizare judiciara sau faliment
3. Utilizatorul NU plateste 2 luni consecutiv rata de leasing
4. Finantatorul NU respecta dreptul utilizatorului de optiune
 OPERATIUNILE DE ASIGURARE SI REASIGURARE

Cadrul normativ in materie este reprezentat de Legea nr. 237/2015, Legea nr.
236/2018 si Legea nr. 17/2019, respectiv in dispozitiile CC.
Toate societatile de asigurari sunt societati comerciale pe actiuni, insa specificul
domeniului face ca dincolo de cadrul general asigurat de CC sa existe norme
speciale.
Cea mai recenta interventie a legiuitorului a determinat aparitia pe piata a
societatilor mutuale de asigurare (SMA). Acestea reprezinta entitati cu
personalitate juridica, care constau in asocierea mai multor societati de asigurare,
in scopul facilitarii activitatilor acestora, si NU IN SCOPUL OBTINERII DE
PROFIT, fiind entitati care trebuie inregistrate in Registrul Comertului.
Spre deosebire de formele asociative ale societatilor concern si trust, care NU au
personalitate juridica, SMA-urile au personalitate juridica.
Inregistrarea in Registrul Comertului este justificata prin prisma faptului ca toti
asociatii sunt societati comerciale de asigurari, iar rolul si riscurile pe care le
incumba activitatea de asigurare sunt relevante in plan macro si micro economic.
Proba contractului de asigurare se realizeaza prin inscris, constand in polita de
asigurare, emisa de catre asigurator sau nota emisa de catre broker.
Contractul de asigurare se incheie intre asigurat si asigurator, dar beneficiar al
asigurarii poate sa fie NU doar asiguratul, ci si o alta persoana numita beneficiar al
asigurarii.
Asiguratul trebuie sa plateasca primele de asigurare, periodic sau intr-o singura
transa, si are dreptul la indemnizatie in cazul in care survine riscul asigurat.
Asiguratul este obligat ca la momentul incheierii contractului sa-i furnizeze
asiguratorului toate datele pe care le detine cu privire la orice imprejurari care
determina analiza de risc si stabilirea indemnizatiei.
Conform art. 2204 CC, contractul de asigurare este nul, in cazul in care asiguratul
da o declaratie inexacta sau manifesta reticenta, cu rea-credinta, in a oferi toate
informatiile.
Daca constatarea unei astfel de situatii are loc dupa producerea riscului asigurat,
asiguratorul poate sa reduca indemnizatia in raport cu proportia dintre nivelul
primelor platite si nivelul primelor ce ar fi trebuit platite.
Daca situatia este constata inainte de producerea riscului, asiguratorul poate fie sa
solicite majorarea primei de asigurare, fie, in termen de 10 zile de la momentul
informarii, sa solicite rezilierea contractului.
Se desfiinteaza de drept contractul de asigurare daca inainte ca obligatia
asiguratorului sa produca efecte are loc riscul asigurat sau daca se constata ca
producerea riscului a devenit imposibila.
Asiguratul plateste primele de asigurare si este cel care trebuie sa faca dovada
achitarii acestora.
In cazul in care survine riscul asigurat, in termenul prevazut de contract, asiguratul
trebuie sa-l informeze pe asigurator. In caz contrar, asiguratorul poate sa refuze
plata indemnizatiei de asigurare.
Cu un preaviz de minim 20 de zile, calculate de la momentul notificarii celeilalte
parti, asiguratul sau asiguratorul pot sa denunte unilateral contractul.
Cesiunea este permisa, de regula, doar cu acordul asiguratului, cu exceptia cazului
in care s-a facut preluarea de portofoliu a asiguratorului.
Asigurarea poate sa fie:
• Asigurare de bunuri
• Asigurare de persoane
• Asigurare de raspundere civila
• Asigurare de credite si garantii
• Asigurare de pierderi financiare
In cazul in care mai multi asiguratori acopera acelasi risc (art. 2239 CC) si fiecare
dintre ei isi asuma o cota din acest risc, operatiunea se numeste coasigurare.
In cazul in care un asigurator se asigura la randul sau la un alt asigurator,
operatiunea se numeste reasigurare. In cadrul operatiunii de reasigurare NU apare
niciun raport juridic intre asigurat si reasigurator.
Daca la randul sau reasiguratorul cedeaza o parte din riscul acceptat, operatiunea se
numeste retrocesiune.
Autoritatea de supraveghere financiara este autoritatea competenta pentru
supraveghere in materia asigurarilor.

CONTRACTUL DE ANTREPRIZA

Contractul prin care antreprenorul se obliga sa execute o lucrare materiala sau sa

presteze un serviciu beneficiarului in schimbul unei plati se numeste contract de
antrepriza.
Pretul contractului poate fi stabilit in bani sau alte bunuri si este esential sa fie
determinat sau determinabil.
In masura in care pretul NU este stabilit prin lege, acesta se stabileste prin contract
sau prin raportare la uzantele locului, respectiv ale pietii bunului sau serviciului.
Contractul de subantrepriza este contractul prin care antreprenorul incredinteaza
executarea lucrarii mai multor subantreprenori urmand ca fiecare dintre acestia sa
execute o parte din lucrare. In raportul cu beneficiarul, antreprenorul va raspunde
pentru subantreprenori ca si pentru propria sa fapta.
Se delimiteaza contractul de antrepriza de contractul de vanzare prin raportare la
intentia partilor si la diferenta de valoare dintre bunurile furnizate si executarea
lucrarii.
In cazul in care, in cadrul antreprizei, s-au incheiat contracte cu diversi lucratori,
acestia, desi contracteaza cu antreprenorul au actiune directa impotriva
beneficiarului. Regula este ca antreprenorul trebuie sa execute lucrarea cu
materialele sale si raspunde pentru calitatea acestora. Daca antreprenorul utilizeaza
materialele beneficiarului trebuie sa pastreze si sa intrebuinteze aceste materiale
comform destinatiei lor.
Antreprenorul trebuie sa-l informeze imediat pe beneficiar daca trainicia lucrarilor
si normala lor executare poate fi afectata din cauze precum:
• Natura materialelor puse la dispozitie de catre beneficiar.
• Mijloacele furnizate de beneficiar.
• Instructiunilor gresite primite de la beneficiar.
• Aparitia unor situatii pentru care antreprenorul NU este silit sa raspunda.
Beneficiarul este obligat sa ia masurile necesare intr-un termen potrivit cu
imprejurarile si in caz contrar antreprenorul poate solicita rezilierea contractului
sau poate continua lucrarea pe riscul beneficiarului.
Daca inainte de receptie lucrul piere, din cauze neimputabile beneficiarului:
In cazul in care lucrarea piere si materialul a fost procurat de catre antreprenor,
acesta reface lucrarea.
In cazul in care materialele au fost furnizate de catre beneficiar, antreprenorul
reface lucrarea daca materialele au avut calitatea corecta.
In cazul in care materialele au fost furnizate de catre beneficiar fara a avea calitatea
corecta, cheltuielile refacerii sunt acopetite de catre beneficiar.
Beneficiarul are dreptul ca pe propria cheltuiala sa verifice periodic stadiul lucrarii
si are obligatia ca in termen rezonabil sa o receptioneze.
La data si locul receptiei devine exigibila obligatia beneficiarului de plata a
pretului.
Antreprenorul beneficiaza de ipoteca legala asupra lucrarii pentru garantarea platii
pretului.
 TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE

Titlurile de valoare sunt acele inscrisuri prin intermediul carora se transfera sau se
pretinde un drept autonom si literal. Aceste documente incorporeaza un drept
patrimonial si, de obicei, constata creante comerciale si amana plata acestora. 
Doctrina interna si internationala foloseste mai multe denumiri. Titlul de valoare
este denumirea care acopera totalitatea acestor inscrisuri, cea mai importanta
clasiticare a acestora fiind aceea in: efecte de comert, titluri reprezentative ale
marfurilor si valori mobiliare, dar ele pot fi clasificate si dupa multe alte criterii
dintre care distingem: astfel, dupa piata pe care se tranzactioneaza pot fi:
1. Titluri tranzactionate pe piata bancara si interbancara (cambia, biletul la ordin,
CEC-ul), devizele, eurodevizele si contractele derivate din acestea,
2. Piata de marfuri (conosamentul, recipisa varant si contractele derivate)
3. Piata valorilor mobiliare (actiunile, obligatiunile si drepturile, respectiv
contractele derivate).
Titlurile de valoare pot fi; cauzale sau abstracte, in functie de faptul ca nasterea lor
are ca fundament o cauza juridica preexistenta. 
Dupa circulatia lor, titlurile pot fi: nominative, la purtator si la ordin. Daca titlul
este nominativm, se indica numele titularului. Daca titlul este la purtator, obligatia
se asuma de catre o persoana nedeterminata, posesor al inscrisului. Daca titlul este
la ordin, emitentul poate sa permita ca posesorul sa transmita titlul si altor
persoane. 
In functie de continut (alta opinie), unii autori clasifica titlurile de valoare in: 
1. Titluri prorpiu-zise, care dau dreptul la o prestatie, obiectul obligatiei constand
intr-o suma de bani.
2. Titluri reprezentative, care constata existenta unor bunuri, repectiv a unor
marfuri. (Conosamentul, recipisa, ordinul de livrare)
3. Titluri de participare, care dovedesc legatura titularului cu societate comerciala
si NU contin un drept real, ci un drept de creanta.
Din punctul de vedere al evolutiei normative, in plan international sunt relevante 2
momente, respectiv: Conferintele de la Haga (1910, 1912), finalizate prin
Regulamentul uniform cu privire la cambie si biletul la ordine, respectiv, Proiectul
conventiei internationale privind cambia si biletul la ordine. 
Cel de-al doilea moment este reprezentat de Conventiile de la Geneva (1930) in
cadrul carora s-au elaborat Conventia cuprinzand legea uniforma in materie de
cambie si bilet la ordin, respectiv Conventia curprinzand legea uniforma a CEC-
ului si Conventia privind conflictele de legi in materie cambiala. 
Desi NU a fost parte si NU a aderat oficial la aceste conventii, Romania a adoptat
Legea nr. 58/1934 cu privire la cambie si biletul la ordin, respectiv Legea nr.
59/1934 cu privire la CEC, acte normative care au inclus prevederile acestor
conventii.
In perioada 1945-1989, fara a se aplica in raporturile juridice interne, cele 2 legi s-
au aplicat in activitatile de import-export. 
Notariatele de stat au primit competenta de a investi cu formula executorie
cambiile si biletele la ordin prin Decretul nr. 377/1960 privind organizarea
notariatelor de stat. 
Dupa 1989 s-au produs modificari succesive ale celor 2 legi. BNR a emis o serie
de ordine si norme metodologice, iar Codul Civil cuprinde norme exprese.

1. PARTICULARITATI ALE TITLURILOR DE VALOARE

Efectele de comert: titlurile care circula din aceasta categorie sunt instrumente de
plata cu mentiunea ca daca CEC-ul este exclusiv instrument de plata, cambia si
biletul la ordin indeplinesc si alte functii. Aceste titluri sunt mijloace indirecte de
plata. Ele creaza o creanta noua care va putea fi utilizata pentru stingerea datoriei.
Dreptul si obligatia continute de aceste titluri sunt independente de cauza care le-a
dat nastere. Insa ele au o natura juridica comerciala deoarece raportul juridic
fundamental este un raport juridic comercial. 
2. Particularitatile titlurilor reprezentative ale marfurilor sunt determinate de faptul
ca acestea confera posesorului lor un drept de proprietate asupra marfurilor. Astfel:
• CONOSAMENTUL este documentul care face dovada unui contract de transport
pe mare si constata preluarea sau incarcarea marfurilor de catre transportator.
• ORDINUL DE LIVRARE consta intr-o scrisoare care este emisa de catre
detinatorul politei de incarcare (conosamentului) si il invita pe detinator sau pe
depozitar sa elibere o parte din marfa sau toata marfa la ordinul sau, unei persoane
determinate.
• CERTIFICATUL DE DEPOZIT este un inscris emis de catre depozitar care
poate fi transmis fara restrictii si poate fi utilizat pentru constituirea de garantii
reale mobiliare.
3. Particularitatile valorilor mobiliare:
Chiar daca titlurile se refera la dreptul asupra unor bunuri mobile sau imobile, in
calitatea lor de inscrisuri isi pastreaza caracterul de bun mobil. Aceste titluri pot fi
contate la bursa. Ele reprezinta fractiuni ale capitalului social al societatilor
comerciale.
Actiunea, valoare mobiliara se caracterizeaza prin a fi un titlu de valoare imperfect
deoarece valoarea acesteia este fluctuanta. Trasaturile sale specifice sunt:
• Negociabilitatea
• Modalitatea de stranmitere prin cesiune de creanta 
• Indivizibilitatea
• Egalitatea nominala

CARACTERELE TITLURILOR DE VALOARE sunt:

• Formalitatea 
• Literalitatea 
• Autonomia acestora
Formalitatea inseamna ca aceste inscrisuri NU pot circula decat sub forma unui
inscris, de obicei, inscris sub semnatura privata. 
Literalitatea inseamna ca doar ceea ce este notat pe inscrisul respectiv confirma
intinderea dreptului si a obligatiei determinate de acesta.
Autonimia se refera la aceea ca titlul il obliga pe emitent si NU raportul
fundamental care a generat titlul respectiv.

TITLURI DE VALOARE IMPROPRII

Practic exista si alte categorii de titluri de valoare care contin doar mentiunea sau
promisiunea unei prestari de servicii, a unei participari la loterie sau pariu. Aceste
titluri se utilizeaza pentru legitimare.
In categorie sunt incluse: biletele pentru mijloacele de transport, biletele la teatru,
cinema, loterie etc.

CAMBIA

Definitie: inscrisul prin care o persoana, numita tragator, da ordin unei persoane,
numite tras, sa plateasca unei terte persoane, numita beneficiar, la scadenta sau la
ordinul tragatorului o suma de bani stabilita. 
Subiectii raportului cambial sunt:
• TRAGATORUL, emitent al titlului care raspunde in caz de neexecutare a platii.
• TRASUL, cel caruia i se adreseaza ordinul, care devine parte a raportului cambial
prin acceptare.
• BENEFICIARUL, persoana careia i se face plata.
Functiile cambiei sunt:
1. Instrument de schimb valutar
2. Instrument de credit (deoarece suma de bani prevazuta in cambie NU trebuie
achitata imediat)
3. Instrument de plata (evita utilizarea numerarului, dar indeplineste o functie
asemanatoare monedei)
4. Mijloc de garantare a executarii obligatiei 
Cambia poate fi scrisa in orice limba, dar semnatura sa trebuie sa fie de mana.
De obicei, este un inscris sub semnatura privata (se solicita forma autentica daca
tragatorul NU stie carte sau daca din motige justificate NU poate sa semneze).
Obligatoriu, cambia trebuie sa contina:
1. Denumirea de cambie
2. Ordinul neconditionat de plata a unei sume de bani
3. Numele si codul trasului
4. Identificarea scadentei, cu exceptia cauzei in care s-a emis o cambie la ordin
5. Locul de plata
6. Numele beneficiarului 
7. Data si locul emiterii platii
8. Semnatura tragatorului
Circulatia cambiei se realizeaza prin mijloace de drept comun, respectiv printr-un
mijloc specific, numit gir.
Girul este actul juridic prin care girantul, posesor al cambiei, transmite giratorului
toate drepturile izvorate din inscris. Declaratia de girare se face pe titlu. Este o
declaratie unilaterala de vointa care NU necesita acceptare. 
In cazul girului transmiterea este indivizibila. NU poate sa existe decat un titular al
dreptului legitimat.
Girul poate fi scris si pe o copie a cambiei, dar trebuie mentionat la cine se gaseste
copia.
Trebuie precizat clar ca se face transmiterea prin gir. In caz contrar, se va
considera ca s-a avalizat cambia.
Avalul este o garantie specifica a obligatiilor cambiale. Prin acest act juridic o
persoana, numita avalist, se obliga sa garanteze obligatia asumata de catre
debitorul cambial, numit avalizat.

In cazul cambiei, daca trasul refuza sa accepte plata cambiei, se naste dreptul de
regres inainte de scadenta. Pentru a NU se ajunge in situatia de executare silita, se
poate prevede acceptarea extraordinara a platii de catre un indicat la nevoie sau de
catre un acceptant prin interventie.
Interventia reprezinta mentionarea in raportul cambial a unui nou subiect. Acesta
poate fi: o persoana nominalizata de catre tragator, girant sau avalist, drept
persoana care accepta sa plateasca la nevoie.
Persoana care va accepta sa faca plata fara sa fie indicat la nevoie este acceptantul
pentru interventie care, spre deosebire de indicatul la nevoie care este nominalizat,
se ofera sa plateasca.
Refuzul trasului de a accepta se constata print-un document, numit protest,
intocmit de executorul judecatoresc.

BILETUL LA ORDIN
Definitie: este un inscris prin care o persoana, numita emitent, se obliga sa
plateasca la scadenta o suma de bani unei alte persoane, numita beneficiar sau la
ordinul acesteia.
Biletul la ordin trebuie sa prevada obligatoriu:
1. Denumirea de bilet la ordin
2. Promisiunea neconditionata de a plati suma de bani determinata
3. Data si locul emiterii
4. Indicarea scadentei
5. Locul unde trebuie facuta plata
6. Numele, codul si semnatura emitentului
Intocmai ca si cambina, biletul la ordin poate fi transmis prin gir de catre girantul
posesor, catre girator printr-o declaratie scrisa si semnata pe titlu.
Biletul la ordin se garanteaza prin mijloacele de drept comun, prin aval (mijloc de
drept cambial).
Avalul se da unei persoane determinate, iar avalistul se obliga pentru o suma
determinata fata de orice posesor al inscrisului.
Deoarece plata biletului la ordin se face de catre emitent, fara sa apara ca si la
cambie o alta persoana. Legea NU mai prevede in acest caz procedura de
prezentare la acceptare.

CEC-UL

Definitie: este instrumentul creat de tragator care da ordin neconditionat unui tras,
care intotdeauna este o banca, in baza unui disponibil constituit in prealabil la
societatea bancara de a plati o suma determinata unei terte persoane sau chiar
emitentului.
Astfel, CEC-ul este, de fapt, o cambie trasa asupra unui beneficiar si platita la
vedere.
Provizionul, acoperirea din banca, trebuie sa fie prealabil emiterii CEC-ului, sa fie
disponibil si sa aiba o valoare cel putin egala cu aceea prevazuta in biletul la
ordine.
In vederea emiterii CEC-urilor se incheie o conventie intre client si banca.
CEC-ul contine obligatoriu:
• Semnatura numele si codul emitentului
• Data titlului si locul emiterii
O particularitate a CEC-ului o reprezinta garantia specifica acestuia, numita
certificare. Prin certificare CEC-ul este semnat de catre banca si astfel se confirma
si se indisponibilizeaza provizionul.
CEC-ul se transmite prin mijloace de drept comun si gir.
 PROCEDURA INSOLVENTEI
Insolventa este o stare a debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta
fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile.
Insolventa este prezumata, daca debitorul, in termen de 60 de zile de la scadenta,
NU isi plateste datoriile sau este iminenta, daca se probeaza ca debitorul NU isi va
putea plati datoriile exigibile angajate cu fondurile banesti disponibile la data
scadentei.
Cadrul juridic este reprezentat in prezent de Legea nr. 85/2014 privind procedurile
de prevenire a insolventei si de insolventa. La baza prevenirii stau urmatoarele
principii:
1. Maximizarea gradului de valorificare a activelor si de recuperare a creantelor.
2. Acordarea de sanse reale debitorilor
3. Asigurarea accesului la surse de finantare
4. Favorizarea negocierilor amiabile a creantelor
5. Valorificarea eficienta a activelor
APLICAREA PRINCIPIILOR: Acordarea sansei de redresare a activitatii se face
prin:
1. Deciziile sunt luate de catre practicianul in insolventa, administratorul sau
lichidatorul judiciar si NU de catre creditor
2. Vanzarea bunurilor aflate sub sechestre penal. Conform deciziei RIL 2/2018 s-a
statuat ca existenta unui sechestru asigurator penal asupra imobilelor unor persoane
fizice sau juridice NU suspenda executarea silita, inceputa de un creditor ipotecar,
asupra acelorasi bunuri, daca dreptul a devenit opozabil tertilor inaintea instituirii
masurii asiguratorii.
3. Insolventa unui comerciant se diferentiaza de insolvabilitate prin aceea ca
reprezinta situatia in care pasivul debitorului este mai mare decat activul acestuia.
Comerciantul fara lichiditati, insolvabilul, NU poate sa isi onoreze creantele
banesti si astfel apare premiza executarii silite.
Procedurile prealabile insolventei sunt reprezentate de catre:
1. Mandatul ad-hoc
2. Concordatul preventiv

MANDATUL AD-HOC este o procedura confidentiala declansata la cererea

debitorului aflat in dificultate financiara prin care un mandatar ad-hoc, desemnat
de catre instanta negociaza cu creditorii in scopul realizarii unei intelegeri intre
unul sau mai multi creditori si debitor pentru iesirea din starea de dificultate.
CONCORDATUL PREVENTIV este contractul incheiat intre dibitorul aflat in
dificultate financiara si creditorii care detin minim 75% din valoarea creantelor
acceptate si necontestate, contract omologat de judecatorul sindic, prin care
debitorul propune un plan de redresare a activitatii sale, iar creditorii accepta sa-i
sprijine demersurile.
Daca cele 2 proceduri prealabile NU reusesc, se va demara procedura de insolventa
care poate sa fie:
• Procedura simplificata (intrate direct in faliment sau intrare in faliment dupa o
perioada de observatie de 20 de zile)
• Procedura generala, care include o perioada de observatie, apoi de reorganizare
judiciara si de faliment sau separat doar reorganizare, sau doar faliment.

Mandatul ad-hoc este o procedura care vine in sprijinul debitorului si ii permite

acestuia, ca daca are dificultati financiare, sa realizeze o intelegere cu creditorii sai.
Debitorul inainteaza o cerere presedintelui tribunalului prin care solicita numirea
unui mandatar ad-hoc dintre practicienii din insolventa.
Mandatarul are un termen de 90 de zile de la desemnare pentru a incheia o
intelegere cu unul sau mai multi creditori, astfel incat sa inceteze starea de
dificultate financiara a debitorului.
Cererea pentru numirea mandatarului se depunde la cabinetul presedintelui
tribunalului. Procedura este confidentiala pe toata durata sa si debitorul trenuie sa
prezinte detaliat motivele pentru care solicita aceasta numire.
Cea de-a doua modalitate de prevenire a intrarii in insolventa a debitorului este
reprezentata de incheierea unui contract numit concordat preventiv. Acest contract
se incheie de catre debitor, pe de-o parte, si creditorii sai care detin minim 75% din
valoarea creantelor acceptate si necontestate.
Aceat contract este valabil doar daca este omologat de judecatorul sindic. Prin
exceptie, NU poate sa incheie concordatul preventiv debitorul care:
1. In ultimii 3 ani, anterior ofertei de concordat, a mai beneficiat de aceasta
procedura care a esuat.
2. Debitorul sau actionarii sau asociatii care detin controlul debitorului sau
administratorii sau directorii au fost condamnati definitiv pentru infractiuni expres
prevazute de lege, dintre care infractiunile contra patrimoniului, infractiunile de
coruptie, infractiunile de serviciu, infractiunile de fals si alte infractiuni prevazute
de legi speciale.
3. S-a dispus suportarea unei parti a pasivului debitorului de catre membrii
organelor de conducere sau de supraveghere ale debitorului.
Rolul judecatorului sindic este:
• De a numi administratorul concordatar prin incheiere executorie
• De a constata la cererea creditorilor care NU au semnat contractul ca indeplinesc
conditiile pentru a fi pe lista creditorilor care adera la concordat
• De a constata suspendarea executarii silite impotriva debitorului
• De a judeca actiunile in anularea sau rezolutiunea contractului
Administratorul concordatar (AC):
• Intocmeste tabelul creditorilor
• Negociaza cu creditorii
• Solicita omologarea contractului de catre judecator
• Supravegheaza imdeplinirea obilgatiilor asumate de catre debitor
• Transmite rapoarte lunare catre adunarea creditorilor
• Convoaca adunarea creditorilor si informeaza daca debitorul NU isi indeplineste
obligatiile
Proiectul de concordat trebuie sa includa:
• Situatia analitica a activului si pasivului
• Cauzele starii de dificultate financiara
• Proiectia financiar-contabila pe urmatoarele 24 de luni
• Planul de redresare

PROCEDURA INSOLVENTEI poate sa fie:

Procedura simplificata, atunci cand debitorul fie ca intra direct in faliment, fie intra
in faliment dupa o perioada de observatie de 20 de zile.
Procedura generala este procedura in care se acorda o perioada de observatie, apoi
se intra in procedura de reorganizare, apoi se intra in procedura de faliment.
Toate cheltuielile procedurii vor cadea in sarcina debitorului.
Administratorul acestuia va fi inlocuit de catre un administrator judiciar si se poate
ridica dreptul debitorului la administrarea propriei afaceri.
Judecatorul sindic are urmatoarele atributii:
1. Se pronunta, prin hotarare motivata, asupra deschiderii procedurii
2. Se pronunta, prin sentinta de deschidere a procedurii, asupra numirii unui
administrator judiciar provizoriu
3. Judeca contestatia debitorului impotriva cererii creditorilor de incepere a
procedurii
4. Judeca cererile de atragere a rasunderii membrilor organelor de conducere ale
debitorului care au contribuit la ajungerea in starea de insolventa
5. Confirma planul de reorganizare
6. Solutioneaza contestatiile formulate impotriva rapoartelor depuse de
administratorul judiciar
7. Poate desemna, in raport cu numarul creditorilor, un comitet de 3 sau 5 creditori
dintre creditorii cu drept de vot si cu creante preferentiale. Acest comitet va fi
desemnat printr-o incheiere de catre judecator dupa finalizarea tabelului preliminar
de creante.
Comitetul creditorilor trebuie sa:
1. Analizeze situatia debitorului
2. Negocieze cu administratorul judiciar
3. Ridice dreptul de administrare a debitorului
4. Formuleze actiuni pentru anularea unor acte frauduloase
In cazul in care nici procedura de insolventa NU si-a atins scopul prin planul sau
de redresare, debitorul intra in faliment.
Cazurile de intrare in faliment sunt:
1. Debitorul si-a declarat intentia de a intra in procedura de insolventa simplificata,
fara reorganizare
2. NU s-a propus niciun plan de reorganizare sau daca s-a propus NU a fost
acceptat
3. S-a aprobat raportul administratorului judiciar prin care acesta solicita intrarea in
faliment
4. Titularul unei creante curente, certe, lichide si exigibile recunoscuta de catre
administratorul judiciar sau asupra careia administratorul judiciar NU s-a pronuntat
in termen de 10 zile, sau recunoscuta de catre judecatorul sindic, solicita intrarea in
faliment, daca in termen de 60 de zile de la acceptarea creantei de catre
administratorul judiciar sau a hotararii instantei, debitorul NU achita.
5. Cand titularul unei creante curenta, certa, lichida si exigibila, mai veche de 60 de
zile, solicita chiar in perioada de reorganizare intrarea in faliment.
Judecatorul sindic pronunta dizolvarea debitorului persoana juridica. Hotararea
trebuie sa prevada ridicarea dreptului de administrare al debitorului si numirea unui
lichidator judiciar provizoriu.
Conditiile in care se realizeaza predarea de la administratorul judiciar la
lichidatorul judiciar in termen de 5 zile de la intrarea in faliment:
Lichidarea bunurilor din avederea debitorului se realizeaza de catre lichidatorul
judiciar, sub controlul judecatorului sindic, in urma evaluarii acestora de catre
evaluatori, membri ai Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania.
La 3 luni de la inceperea lichidarii, lichidatorul judiciar va prezenta comitetului
creditorilor raportul cu privire la fondurile obtinute din valorificarea bunurilor si
incasarea creantelor.