Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir”

2015

DREPT COMERCIAL
Profesor: Ciutacu Florin
 Cursul 1
CURS INTRODUCTIV

1. Teoria generala a obligatiilor comerciale

2. Contractele comerciale
3. Prescriptia extinctiva
4. Titlurile de credit – legi speciale
5. Societatile comerciale – legea 31/90 Legea societatilor comerciale si legea 26/90 Legea
Registrului Comertului

Definitie: Notiunea de comert reprezinta diferenta specifica fata de genul propriu al notiunii de
profesionist.
- Persoane fizice/juridice de drept civil strict
- Profesionisti – cei care isi organizeaza activitatea intr-un mod structurat

Putem denumi activul unei structuri a unei persoane fizice ca activ profesionist prin alementul scop
(intentia pe care cel care practica o are la momentul incheierii raportului juridic) si prin elemntul mod
organizare.
Prima categorie PFA
Intreprinderea individuala
A doua categorie – societatile comerciale

Raportul juridic de drept comercial se califica daca persoana care practica respectiva activitate vrea sa
obtina un profit.

Titlurile de credit = acte abstracte, cu caracter supraordonat. Ele functioneaza independent de raportul
juridic principal dpdv al efectelor pe care le produc. Ele sunt generate de raporturile juridice concrete.
- CEC
- Bilete la ordin
- Cambie
- Conosamente
Ele se incheie, se infiinteaza si inceteaza independent de raportul juridic principal (independent de
faptul ca vanzarea marfurilor – au fost predate etc.)

Analiza fondului de comert – comertul se face ca o activitate unica distincta.

Fondul de comert
- Se raporteaza la acele structuri Categoria I si categoria a II-a
- Se defineste ca fiind ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si necororale, destinate
desfasurarii unor activitati comerciale
- Nu se confunda cu patrimoniul unei structuri comerciale
- Cuprinde si elemente incorporate care nu pot fi cuantificate intr-un mod direct (clientela si vadul)
- Clientela – numarul de persoane care apeleaza in mod frecvent la serviciile aceluiasi comerciant
- Vadul – locatia unde se desfasoara comertul respectiv
- Elementele incorporate ale fondului de comert sunt reprezentate de drepturi de proprietate
intelectuala (marca, desene sau modele industriale/de utilitate, denumirile de orgine) si firma si emblema
- Firma – un element al societatii comerciale, ceea ce distinge comerciantul respectiv de alte
categorii de comercianti
 - Emblema – semnul distinctiv, uneori marca se confunda cu emblema, marca se inregistreaza la
OSIM – marca inregistrata
- Patrimoniul – ansamblul bunurilor mobile si imobile strict evaluabile in bani la un moment dat
- Fondul de comert NU poate fi cesionat in totalitatea lui, decat prin novatie si nu prin cesiune
totala
- Fondul are doua elemente – activ si pasiv

Teoria generala a obligatiilor comerciale

Si in materia teoriei generale a obligatiilor comerciale si in cea a contractelor, avem dea face cu
derogari de la regulile dreptului comun, urmand ca acolo unde norma de drept comun nu dispune, sa se
aplice daca sunt compatibile normele dreptului civil strict.
In ceea ce priveste teoria generala a contractului special (regulile aplicabile oricaror categorii de
contracte speciale) se vor aplica prin urmare, data fiind corespondenta acelor principii cu cele din dreptul
civil, principiile acestuia din urma si in materia comerciala.
Principiul ,,Contractul este legea partilor,, este in egala masura aplicabil in materia civila si in materia
comerciala. Exceptia de la acest principiu este principiul impreviziunii – va avea conotatii specifice, date
de natura juridica a raportului juridic. Impreviziunea, asa cum a fost statuata ca principiu si asa cum ea
este reglementata in NCC se va aplica intr-un mod diferentiat dupa cum raportul juridic este civil sau
comercial.
➢ Un raport juridic este comercial, daca minim una dintre parti este comerciant.
Impreviziunea, chiar daca una dintre persoane este persoana fizica, se va distinge de impreviziunea in
care ambele parti sunt comercianti (ex: o persoana fizica contracteaza un imprumut la banca pentru nevoi
personale, pe parcursul derularii contractului respectiv, datorita crizei generale, contractul de credit
devine excesiv de oneros pentru debitor, nemaiavand salariul anterior crizei, el poate invoca
impreviziunea pentru a cere bancii recalcularea, reesalonarea, scaderea ratelor etc.)

Cursul 2
PRINCIPII

Cursul 3
CLAUZE SPECIFICE INTR-UN CONTRACT

Spre deosebire de contractele strict civile, contractele comerciale contin clauze specifice, care tin atat
de modul de executare a obligatiilor si de exercitarea drepturilor, cat si de raspunderea care ar
interveni in caz de neexecutare de catre una din parti a obligatiilor si in sfarsit, un contract comercial
poate contine si clauze privitoare la modul de solutionare a confictelor ce pot surveni intre co-
contractanti.

Clauzele care tin de modul de executare a obligatiilor si de exercitare a drepturilor – in

comercial se practica asa numitele clauze standard, care se raporteaza in regula generala la uzantele si
obiceiurile care au legatura cu comertul dat.
De asemenea se practica in comercial clauzele de adeziune, uneori intregul contract fiind de adeziune
(ex: contractul de furnizare a energiei electrice).
Tot in comercial se practica clauzele obligatorii, care sunt de pilda clauze obligatorii cu garantia de
participare la licitatii cu speciala privire asupra licitatiilor organizate de organismele publice. Partile nu pot
deroga de la clauzele obligatorii.
 Clauze care tin de raspundere – clauzele penale privitoare la penalitati sunt uzuale spre deosebire
de civil si se raporteaza la dobanda comerciala iar nu la cea civila, permitandu-se de pilda in comercial a
se pune clauze penale de valori foarte mari, uneori apropiate de valoarea capitalului, ceea ce in civil este
mai greu de permis.
In contractele comerciale, se stipuleaza si se pot stipula clauze privitoare la agravarea raspunderii in
functie de gravitatea culpei sau vinovatiei. La fel, clauzele de exonerare de raspundere pentru culpa sunt
mai permisive in comercial decat in civil.

Clauzele privitoare la solutionarea litigiilor – in contractele comerciale se pot si de regula se includ

clauze privitoare la solutionarea necontencioasa sau contencioasa, dar rapida a litigiilor dintre parti.
In contractele comerciale se pot include astfel clauze privitoare la:
1. Rezolvarea chiar intre parti a unor situatii posibil litigioase si se stipuleaza: partile in caz de litigiu
vor depune toate diligentele pentru rezolvarea amiabila a diferendelor.
2. Se poate pune o clauza de mediere, stipulandu-se faptul ca partile vor apela in caz de litigiu la un
tert pentru a le sprijini in rezolvarea diferendului, tert care poate fi nominalizat la incheierea contractului
sau care va fi nominalizat la momentul ivirii litigiului.
3. Se poate include o clauza de med-arbitraj stipulandu-se faptul ca partile in caz de diferende vor
apela la medierea ce o va realiza un arbitru, care va fi inscris pe tabloul arbitrilor din cadrul unei institutii
autorizate sa realizeaza arbitrajul, arbitru numit ad-hoc, dar care in clauza de med-arbitraj va avea si
calitatea de mediator, mediere ce se va realiza anterior arbitrajului.
Arbitrajul functioneaza in temeiul credibilitatii – impartialitatii; Termenul de judecata este de minim 6,
maxim 9 luni spre deosebire de dreptul comun.
4. Partile pot include clauza prin care stipuleaza ca in caz de litigiu vor solutiona litigiul prin arbitraj,
o asmenea clauza numindu-se clauza compromisorie si in acceptiunea legii, anume codul de procedura
civila, in cartea privitoare la arbitraj adica articolul 541 si urmatoarele.
5. Partle pot stipula ca in caz de litigiu se poate ajunge la un compromis care se defineste prin
apelarea de catre parti dupa incheierea contractului la o institutie de arbitraj.
6. Partile pot stipula ca in caz de litigiu se supun instantelor de drept comun, insa cu raportare la
pactele comisorii relative la judecata pe care ele le stipuleaza in continutul contractului.

➢ Inovatie foarte importanta a noului cod de procedura civila in materia arbitrajului: NCPC
statueaza ca se supun arbitrajului nu numai litigiile pur comerciale dar si cele intre profesionisti. Totodata
acesta mai statueaza ca pot fi incheiate clauze compromisorii si compromisuri cand una sau mai multe
parti sunt organisme publice (exemplu de avantaj: rapiditatea, daca litigiul este mutat la arbitraj).
➢ De retinut! In contractele comerciale si de natura comerciala se poate alege competenta curtilor
de arbitraj, ce functioneaza pe langa camere de comert si industrie.

Cursul 4
MIJLOACE DE PROBA IN COMERCIAL

In caz de litigii, in raporturile juridice in care cel putin una dintre parti este comerciant, se pune
problema probatiunii raportului juridic in cauza, a incheierii lui si a producerii de efecte.
In comercial probatiunea priveste unele nuantarii specifice.

PROBA CU MARTORI
Ea este primita numai in situatia in care nu exista un inscris doveditor, insa si in acest caz, judecatorul
care va admite aceasta proba trebuie sa motiveze hotararea sa.
 Oricum ar fi, in situatia in care exista un inscris, proba cu martori nu poate fi primita in contra a ceea
ce inscrisul in cauza prevede, cu singura conditie ca obiectul raportului juridic sa depaseasca suma de
250 lei.
Daca este sub aceasta suma, proba cu martori poate fi primita in contra inscrisului.

PROBA CU INSCRISURI
Privitor la inscrisuri, in comercial, mijloacele de proba de aceasta natura pot fi atat cele din raporturile
de drept privat strict, de drept civil strict cum ar fi contractele, dar si inscrisurile specifice cum ar fi facturile
acceptate.
1. Factura – este un inscris tipizat care poate fi consecutiv ori concomitent cu data incheierii unui
contract sau poate fi emisa fara sa existe un contract scris.
- Prin emiterea ei, emitentul recunoaste realitatea creantei sale, cat priveste cuantumul ei, adica
lichiditatea precum si exigibilitatea creantei.
- De asemenea, prin emiterea facturii care se inregistreaza in registrele comerciantului emitent,
devin exigibile si obligatiile de plata catre stat, cum ar fi de pilda TVA.
- Insa, fara a fi acceptata de catre destinatarul facturii, in sensul de semnatura si stampila pe insusi
formularul facturii a celui obligat la plata, factura emisa nu face proba existentei raportului comercial.
- Chiar daca factura este trimisa cu confirmare de primire, simpla primire a facturii fara ca ea sa fie
semnata si stampilata de catre un reprezentant legal al destinatarului facturii, factura nu are valoare
probatorie.
- Oricum ar fi, chiar neacceptata, factura se completeaza cu alte mijloace de proba. De exemplu:
daca emitandu-se factura se livreaza in paralel partida de marfuri catre co-contractant, acesta primind
marfa livrata, semnand un act de receptonare a acesteia, dar nesemnand factura, se poate considera ca
implicit a acceptat si factura.
2. Registrele comerciantilor – orice comerciant are obligatia legala de a tine anumite registre in care
sa se consemneze activitatea lor specifica si care regstre, pot servi ca mijloc de proba in raporturile cu
co-contractantii sau cu statul.
- De pilda registrele contabile in care, potrivit codului fiscal si codului de procedura fiscala se
inregistreaza balantele contabile si bilanturile contabile:
a) Balantele contabile evidentiaza scriptic datele privitoare la valorile care se misca in decurs de 1
luna sau 3 luni in interiorul societatii comerciale. Aceste balante trebuiesc depuse lunar sau trimestrial la
Administratia Financiara.
b) Bilanturile contabile reprezinta inscrisuri care se intocmesc la 6 luni si 1 an si care cumuleaza
cele consemnate in balante. Pentru intocmirea acestora se apeleaza la profesionisti, si anume la contabili
persoane fizice sau juridice autorizate conform legii.
3. Corespondenta comerciala – in comercial corespondenta comerciala intre comercianti poate
constituit un mijloc de proba consolidat ca si forta probatorie. (de ex: posta electronica)
4. Diverse inscrisuri – pot fi folosite, de asemenea, ca mijloace de proba. Acestea pot fi inscrisuri
specifice ale activitatii comerciale, care vin si completeaza contractele ori alte mijloace de proba.

OBLIGATIILE COMERCIALE
In ceea ce priveste obligatiile comerciale, legiuitorul creeaza unele derogari de la dreptul civil strict,
prezumand in lege reguli contrare celor din dreptul civil strict.
Astfel, in ceea ce priveste solidaritatea pasiva, daca in dreptul civil strict aceasta nu opera decat daca
in contract se prevede expres, regula in dreptul civil fiind divizibilitatea- adica fiecare debitor raspunde
doar pentru partea sa din datorie, in dreptul comercial daca partile nu prevad nimic in contract se va
aplica regula solidaritatii pasive, adica in caz de neexecutare fiecare debitor va putea fi obligat sa
plateasca intreaga datorie, urmand ca el sa aiba actiune in regres impotriva codebitorilor neplatitori fata
cu partea lor de datorie.
 In aceeasi situatie cu codebitorii solidari din comercial se afla si cofideiusorii, adica garantii personali
ai debitorului principal, care fiecare in parte poate fi obligat la plata intregii datorii, urmand sa aiba actiune
in regres, atat impotriva celorlalti cofideiusori, cat si impotriva debitorului/ debitorilor principali.

CONTRACTELE COMERCIALE
Principalul contract care are loc intre comercianti este contractul de vanzare – cumparare, principal
mai ales sub aspectul valorilor care circula in comert prin intermediul acestui contract.
In ceea ce priveste contractele juridice, acestea sunt comune contractelor civile si anume: un contract
bilateral, oneros, translativ de proprietate, comutativ.
In ceea ce priveste obiectul contractului de vanzare comerciala, se practica pe scara larga vanzarea
de bunuri viitoare si vanzarea de bunuri generice.
In agricultura de pilda, se practica in mod curent vanzarea unei recolte viitoare. In comertul din
agricultura, pentru a-si procura bani in vederea realizarii culturii, comerciantii vand recolta, pe care se va
obtine o suma de bani in vederea realizarii culturilor respective.
De asemenea, se practica pe scara larga vanzarea bunurilor de gen. Cat priveste conditiile de
valabilitate ale contractului de vanzare comerciala, la fel se aplica regulile din civil, cu precizarea
privitoare la vanzarea de drepturi litigioase care are, cel putin la noi o larga aplicabilitate practica si care
este valabila cu exceptiile prevazute de lege privitoare la incapacitati.
Vanzarea de drepturi litigioase este inclusa uneori intr-un contract complex in care opereaza si cesiuni
de creanta, comercianti specializati in urmarirea drepturilor litigioase cumpara aceste drepturi de la
comercianti care nu vor sau nu au mijloacelee de a urma procedurile judiciare in vederea recuperarii
creantelor in cauza.
Comerciantii specializati in astfel de operatiuni infiinteaza societati simple de recuperare sau societati
complexe, cea de-a doua categorie operand de regula cu contracte de factory, ele fiind societati de
factoring.

Cursul 5
CONTRACTUL DE VANZARE
Conditii de valabilitate

Ca orice contract pt a fi valabil contractul de vanzare comerciala trebuie sa indeplineasca cumulativ patru
conditii de valabilitate:
- Capacitatea
- Consimtamantul
- Obiectul
- Cauza

Fiecare dintre aceste patru conditii generale se va adapta specificitati contractului de vanzare
comerciala.
Astfel, privitor la capacitate:
Persoana juridica de drept comercial(societate comerciala) – contractul va trebui sa fie semnat de
catre reprezentantul legal al societatii comerciale in cauza.
SRL - puterea de reprezentare o are administratorul societatii comerciale.
Societate pe actiuni - puterea de reprezentare o are directorul general.
Uneori, in practica, puterea de reprezentare in raporturile contractuale ale persoanei juridice ce se
obliga o poate avea un tert, insa, pt ca contractul sa aiba valabilitate din punctul de vedere al capacitatii
este necesar sa preexiste o decizie interna emanata de la societatea comerciala pt ca tertul sa aiba
puterea de reprezentare. Societatile cu raspundere limitata emit in acest sens hotarari ale adunarii
generale, iar societatile pe actiuni decizii ale consiliului director care si ele trebuie sa aiba ca temei
hotarari ale adunarii generale fie acestea cu caracter general.
Privitor la consimtamant:
Acesta se analizeaza tot din perspectiva persoanei fizice ce reprezinta entitatea juridica, de pilda
punandu-se problema discernamantului, a erorii, a dolului, a leziunii se vor analiza respectibelele conditii
de valabilitate ale consimtamantului din perspectiva reprezentantului persoanei juridice ce se obliga.
Cat priveste cauza contractului de vanzare in regula generala cauza remota este reprezentanta de
intentia de a realiza profit data fiind comercialitatea contractului iar cauza proxima este insasi contractul
sinalagmatic de vanzare comerciala.
Cat priveste obiectul contractului, prin asemanare se vor aplica regulile generale relative la conditiile
de valabilitate ale obiectului.
Acesta poate fi reprezentat de bunuri mobile sau imobile. Daca vor fi bunuri imobile apare o noua
conditie de valabilitate si anume solemnitatea actului.

Cat priveste pretul contractului pt situatia in care pretul este derizoriu, adica in contract apare un pret
mai mic decat cel la care este pretuit in mod curent obiectul contractului, sanctiunea aplicabila in acest
caz este actiunea in anulare pt leziune iar nu actiunea in anulare pt un pret derizoriu. Aceasta spre
deosebire de regimul de dinaintea intrarii in vigoare a NCC cand leziunea avea o aplicabilitate restransa.

In ceea ce priveste efectele contractului de vanzare fiecare dintre parti are doua categori de obligatii
carora le sunt corelative drepturile celeilalte parti.
Obligatiile vanzatorului:
- Principala obligatie este cea de transmitere a proprietatii bunului vandut care cade in sarcina
vanzatorului.
- A doua obligatie a vanzatorului este obligatia de predare a bunului vandut. Prima este obligatie
de a da iar cea de-a doua este obligatie de a face care se vor executa conform regulilor generale in caz
de neexecutare de bunavoie de catre vanzator.
- A treia obligatie a vanzatorului este obligatia de garantie contra evictiunii care se traduce prin
aceea ce vanzatorul il granteaza pe cumparator ca el este titularul dreptului asupra bunului vandut. In
plan procesual primele doua categorii de obligatii se valorifica printr-o actiune in executare a obligatiei de
a da respectiv a unei obligatii de a face la care in subsidiar se pot cere daune interese.
Obligatia de garantie contra evictiunii in plan procesual se valorifica atunci cand pe cale de actiune
principala subdobanditorul bunului vandut adica cel de-al doilea cumparator, reclamant in proces
introducand o cerere de chemare in judecata impotriva celui de-al doilea vanzator il cheama in garantie
pe primul vanzator. In plan procesual aceasta cerere de aducere al primului vanzator in proces numindu-
se cerere de chemare in garantie.
Codul de procedura civila nou nu stipuleaza expres cati chemati in garantie se pot chema insa
practica judiciara a statuat ca numarul acestora nu poate fi mai mare de 2.
Insa apreciem ca daca judecatorul considera ca pt solutionarea cauzei apreciaza ca pot fi chemati in
garantie mai mult de doua persoane fata de neinterdictia din c.proc.civ. pot fi chemati mai mult de doi
chemati in garantie in proces.
- A patra obligatie pe care o are vanzatorul este obligatia de garantie contra viciilor bunului vandut.
Este vorba despre viciile ascunse ale bunului vandut raspunzand pentru aceasta in regula generala
producatorul acelui bun vandut.

Obligatiile cumparatorului:
- Obligatia de plata a pretului- obligatie principala
- Obligatia de preluare a bunului
 Dpdv procesual pt satisfacerea primei categorii de obligatii vanzatorul are o actiune in realizare de
drepturi, iar pt cea de a doua prealabil actiunii in realizare se poate folosi de oferta reala pt a il putea
obliga pe cumparator sa preia bunul vandut.
In practica comerciala vanzarea obisnuita se completeaza cu diferite varietati de vanzare derivate in
principal din obiectul contractului de vanzare astfel intalnim vanzarea dupa greutate, dupa numar, dupa
masura; vanzarea cu pact de rascumparare si cu rezerva proprietatii folosind si ele in comercial.
In principal vanzarea cu rezerva proprietatii este larg practicata in comert. Pt a isi garanta plata
pretului vanzatorii de bunuri care circula in comert isi rezerva proprietatea pana la momentul la care isi
indestuleaza dreptul la plata pretului. In comert aceste vanzari de multe ori sunt succesive. De exemplu
pana la realizarea produsului finit paine intre producatorul materiei prime si comerciantul care vinde
painea pot opera vanzari cu rezerva proprietatii succesive pana cand se incaseaza de la consumatori
sumele necesare in vederea platii tuturor comerciantilor aflati in circuitul comercial in cauza. Prin
vanzarea cu rezerva proprietatii se evita riscurile si procedurile complicate cand se pune problema
executarii caci chemarea in garantie pe care o poate folosi in speta producatorului materiei prime grau
sau un alt comerciant din circuit este o procedura complicata.
In dreptul comercial pt executarea obligatiei de preluare a bunului vandut in afara de procedura
dreptului comun vechiul cod comercial si actualmente codul civil prevad o procedura speciala anume
executarea coactiva sau executarea directa si consta in aceea ca in caz de refuz de preluare a bunurilor
mobile vandute vanzatorul are de la lege posibilitatea de a depozita bunurile respective pe cheltuiala
cumparatorului sau posibilitatea vanzarii la licitatie.
Licitatia nu se face prin executor ci va fi o licitatie publica comuna. Alternativa vanzarii la licitatie este
vanzarea bunurilor la pretul curent. In urma vanzarii la care poate participa si cumparatorul pretul obtinut
daca a fost platit de catre cumparator anterior vanzarii de catre vanzator se poate restitui cumparatorului
insa minus procentul reprezentat de cheltuielile efectuate de vanzator cu vanzarea respectiva.

EXECUTAREA SILITA

Cat priveste obligatiile vanzatorului sau cumparatorului care nu sunt executate de bunavoie, urmandu-
se o procedura de drept comun sau arbitrala printr-o actiune in realizarea drepturilor de plata a pretului
sau de predare a bunului se va obtine o hotarare judecatoreasca sau arbitrala care reprezinta titlu
executoriu. In urma obtinerii unei hotarari definitive aceasta va fi pusa in executare.
Avand o hotarare judecatoreasca sau arbitrala definitiva va trebui sa fie executata prin procedura
executarii silite.
Executarea silita reprezinta continuarea logica a procesului civil.
Executarra silita se face prin agenti specializati numiti executori judecatoresti.
In anumite situatii unele contraacte constituie ele insele titluri executorii nemaifiind nevoie de o
hotararare judecaroreasca care sa constate realitatea dreptului, cum ar fi contractele de credit bancar sau
contractele de asistenta juridica.
In aceste situatii se procedeaza la investirea cu formula executorie de catre instanta competenta care
poate fi sediul creditorului sau al debitorului. Avand o hotarare judecatoreasca definitiva respectiv un
contract investit cu formula executorie cu respectivul inscris creditorul printr-o cere formulata unui
executor judecatoresc care are o competenta limitata teritorial anume sediul sau trebuie sa se afle in raza
teritoriala a Curtii de apel a locului de executare, va urma o procedura de executare silita conforma cu
regulile din procedura civila care sunt reguli de ordin general si reguli speciale. Se va alege o forma de
executare silita conforma cu situatia debitorului. Se pot executa obligatiile ele insele cum ar fi executare
silita directa prin predarea bunului pe care vanzatorul a refuzat sa-l predea intr-un contract de vanzare
sau se poate executa silit prin echivalent urmarindu-se silit bunuri pe care le are in patrimoniu debitorul si
care pot fi scoase la vanzare prin licitatie publica organizata prin intermediul biroului executorului
judecatoresc.
 Bunurile scoase la vanzare pot fi mobile sau imobile.
De asemenea executorul poate daca situatia debitorului o permite sa procedeze la executarea silita
prin poprire care inseamna retinerea la sursa a sumelor de bani pe care debitorul din executarea silita le
incaseaza de la creditorii sai.
In situatia in care se alege urmarirea silita a unor bunuri mobile sau imobile pe care debitorul le are in
patrimoniu se vor identifica aceste bunuri, executorul il va soma pe debitor sa-si execute obligatia iar
daca nu o va face la termenul stabilit de lege va intocmi un proces verbal de scoatere la vanzare prin
licitatie a bunului vandut intocmind un proces verbal de vanzare cumparare la licitatie.
Executorul va avea obligatia de a afisa in mod public aceest proces verbal de vanzare la licitatie,
anume pe site-ul uniunii nationale a executorilor judecatoresti si pe site-ul propriu de asemenea la sediul
sau printr-un inscris.
In paralele executorul pe cheltuiala creditorului va urma la procedura evaluarii imobilului sau a
bunurilor mobile prin evaluatori specializati. Evaluandu-se bunul imobil conform procedurii civile se
fixeaza un termen de vanzare la licitatie obligandu-se licitatorii la depunerea unei cautiunii de 10% din
valoarea imobilului vandut. Aceasta garantie se numeste garantie de participare la licitatie. La prima
strigare pretul vanzarii va fii conform legii de 75% din valoarea imobilului evaluat. In urma licitatiei se
declara castigator licitatorul care ofera cel mai mare pret.
Daca in urma primei licitatii nu exista niciun licitator urmeaza o a doua scoatere la licitatie, proc. Civ.
permitand executorului sa fixeze pretul de pornire la 50% din valoarea imobilului evaluat de evaluatori.
In tot acest timp debitorul are posibilitatea sa conteste executarea silita si in paralel sa ceara
suspendarea executarii silite cu depunerea unei cautiuni de 1000 lei.
Daca bunul se vinde executorul emite un act de adjudecare, care si el poate fi atacat de debitor, apoi
se emite un ordin de distribuirea pretului daca sunt mai multi creditori care si el poate fi atacat de debitor,
iar actul de adjudecare daca este bun imobil se va inscrie in cartea funciara. Doar de la momentul
inscrierii in cartea funciara se transmite proprietatea de la debitor la castigatorul licitatiei bunului
respectiv.
In practica insa in multe situatii se procedeaza la fraudarea vanzarii la licitatie. Astfel cu sau fara
concursul creditorului participantul la licitatie cumparator aduce doi sau mai multi asa- zisi licitatori care
ofera preturi derizorii avand ca scop plata unui pret cat mai mic. De asemenea cu sau fara concursul
executorului in procedura evaluarii imobilului se fraudeaza evaluarea acestuia in sensul subevaluarii
vadite a bunului in cauza.
Aceste doua mijloace de fraudare combinate sau singulare, uneori se dubleaza de neindeplinirea unor
forme procedurale cum ar fi lipsa de publicitate in cadrul biroului judecatoresc respectiv a vanzarii in
cauza.
In asemenea situatii cand se fraudeaza vanzarea sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii
de inselaciune prevazute de art. 244 c.pen. alin 2.
ICCJ a statuat in practica sa ca de pilda daca la licitatie s-a evaluat...de continuat de la Diana.

Cursul 6
CONTRACTELE SOCIETARE

Contractele societare in general se incheie de catre prsoane fizice sau juridice in vederea realizarii
unui anumit scop. Scopul in materie comerciala este acela de a realiza profit, acesta fiind scopul generic,
scopul concret este reprezentat de o tipologie aparte de activitati care reprezinta obiectul asocierii in
cauza.
Prin scopul lor asocierile de tip comercial se diferentiaza de alte tipuri de asocieri de pilda asocierile
strict civile, ultimele neavand ca scop generic obtinerea de profit activitatea acestora fiind subordonata
principiului gratuitatii actelor juridice care se incheie sub umbrela societatii respective.
 In dreptul nostru tipurile societatii civile sunt reglementate de O.G. 26/2000. Pentru a se realiza o
asociatie este necesar sa existe 3 asociati iar pt fundatie suficient este un singur asociat insa capitalul
social minim este de minim 70.000 lei.
Aceste doua tipuri se numesc ONG-uri.
De retinut insa ca ambele pot desfasura ca accesorii obiectului principal si activitati comerciale dar
numai daca acestea servesc realizarii obiectului princilal al respectivei structuri.
De pilda o asociatie care are ca scop ingrijirea si educarea minorilor fara parinti poate realiza o
activitate comerciala constand in procurarea hranei si prepararea acesteia sub forma unei cantine.
Aceasta nu inseamna insa ca respectivul ONG trebuie sa indeplineasca toate conditiile cerute unei
societati comerciale asa cum se cere unei structuri societare de tip comercial propriu zisa, adica nu
trebuie sa se inregistreze in registrul comertului, tinerea contabilitatii se face conform normelor speciale
relative la ONG iar nu normelor speciale privitoare la societatile comerciale si de asemenea ONG-urile
chiar daca au si activitati comerciale nu li se aplica regulile concurentei neloiale aplicabile comerciantilor.
In ceea ce priveste structurile societare strict comerciale acestea se clasifica:
1. Structuri care datorita obiectului lor sunt obligate sa se inscrie in registrul comertului
2. Structuri societare care nu sunt obligate sa se inscrie in registrul comertului

Cea de-a doua categorie este reprezentata in dreptul nostru de contractul de asociere in
participatie.
El poate fi incheiat privat-privat sau privat-public.
Contractele public-privat au un regim special reglementat, incheierea acestora urmeaza o procedura
speciala data de natura participarii in contract a unui organsim public.
Tipologii de astfel de contracte sunt de pilda cele prin care se realizeaza cai de comunicatii, parcuri,
spitale,scoli care sunt de domeniul public sau privat al unitatilor administrativ teritoriale sau ale statului.
Contractul de asociere in participatie desi se realizeaza ca structura societara adica i se vor aplica
regulile de la contractul de societate este si ramane un contract. Specificitatea lui este data de scop.
Partile contractului de asociere in participatie isi propun realizarea unui obiectiv economic care fiind
realizat contractul respectiv inceteaza de drept pin urmare acest contract este unul conditional.
Utilitatea consista in aceea ca atunci cand parti ale contractului sunt doua societati comerciale acestea
nu trebuie sa-si modifice structura societara in vederea realizarii obiectivului in cauza.
Precizam faptul ca parti ale contractului de asociere in participatie sunt doua sau mai multe persoane
juridice care realizeaza obiectivul nu si beneficiarul, decat daca nu cumva si acesta concura la realizarea
obiectivului respectiv.
Prima categorie este reprezentata de societatile comerciale. Legea noastra care reglementeaza
infiintarea, organizarea , functionarea si inceterea societatilor comerciale este 31/1990.
Societati comerciale:
1. Societati de capitaluri
2. Societati de prsoane
Societatile de persoane au ca obiect de activitate operatiuni cu un profit redus, ele se intemeiaza pe
cunoasterea reciproca dintre asociati si au doua caracteristici fundamentale:
- Partile de interes in care se divide capitalul social nu sunt tranzactionabile pe piata libera, cesiunea
acestora de catre asociati facandu-se potrivit dreptului comun
- Raspunderea juridica penntru obligatiile fata de terti se rasfrange atat asupra patrimoniului societatii
cat si asupra patrimoniului personal al asociatilor.
Dreptul nostru reglementeaza doua categorii de societati de persoane:
1. Societati in nume colectiv
2. Societati in comandita simpla

La polul opus soc de persoane se afla societatile de capital. Acestea sunt in numar de doua:
 1. Socitatea pe actiuni
2. Societatea in comandita pe actiuni

Ca specific juridic capitalul social se divide in actiuni care sunt tranzactionabile pe piata libera iar
raspunderea se limiteaza la patrimoniul societatii. Patrimoniul personal al asociatilor nefiind afectat.
O categorie intermediara de structuri societare este societatea cu raspundere limitata, care
imprumuta elemente atat de la societatile de pers cat si de la societatile pe actiuni.
Ele au urmatoarele caracteristici:
1. Se intemeiaza pe increderea asociatilor
2. Capitalul social se divide in parti societare care nu se tranzactioneaza pe piata libera ci se
cesioneaza potrivit dreptului comun insa ca si societatea pe actiuni raspunderea pt obligatiile societare se
limiteaza la patrimoniul societatii.
In dreptul nostru nr de asociati pt SRL poate fi de la 1 la 50.

O categ intermediara este reprezentata de persoanele fizice autorizate care nu sunt societati
comerciale, opereaza pe o piata restransa, nu sunt nici contracte de asociere in participatiune dar nici
societati in nume colectiv apropiindu-se insa de cele doua categ anterior aratate.
Acestea functioneaza conform legii speciale si asemanator societatilor comerciale sunt obligate sa se
inregistreze in registrul comertului.

Toate aceste structuri societare de la cea mai simpla – asocierea in participatie pana la societatea pe
actiuni – cea mai complexa, este necesar sa aiba la baza un contract de societate.
Elementele fundamentale ale contractelor de societate sunt reprezentate de obiect care la randul sau
are ca reper asa numitul CAEN aprobat de legiuitor, un alt element important fiind aportul asociatilor.
Aport care poate fi de 3 categorii: in bani, in natura si in munca.
In practica, de regula asociatii aduc aport in principal bani, iar la societatile in comandita regula este in
sensul ca comanditarul aduce aportul in bani sau alte bunuri iar comanditatul aportul in munca.
Din punct de vedere al realizarii de plus valoare si la noi in tara si in alte tari cele mai imp sunt
societatile pe actiuni si societatile cu raspundere limitata.

CONTRACTUL DE LEASING

Este un contract care a aparut la inceputul secolului XX in SUA, iar in Europa occidetala in anii 60
secolul XX. La noi in tara in.perioda comunista era practicat doar in relatiile economice internationale.
Iar dupa 1990 a primit o reglementare prin O.G. 51/1997.
In perioada 90-97 s-au practicat leasinguri, regulile fiind acelea din dreptul comun contractul fiind unul
nenumit.

Structura curpinde doua contracte:

- De vanzare
- De inchiriere

Vanzarea este la termen adica trasmiterea dreptului de proprietate are loc la data la care se plateste
ultima transa din pret numita si plata reziduala, pretul fiind divizat pe toata perioada leasingului, la acest
pret al bunului adaugandu-se chiria.
Privitor la vanzare o problema este aceea a suportarii riscului contractului, bunul ramanand
proprietatea vanzatorului sau a finantatorului, riscul ar trebui conform regulilor generale sa ramana in
sarcina proprietarului adica al vanzatorului caci poprietatea se transmite nu la momentul incheierii ci la
momentul platii ultimei transe din pret. Insa, in practica, prin conventia partilor ele deroga de la regula,
riscul contractului fiind trecut in sarcina utilizatorului.
Prin urmare in contractul de leasing exista 3 parti: vanzatorul, finantatorul si utilizatorul.
Vanzatorul este producatorul bunului mobil sau imobil dat in leasing. Finantatorul este o societate de
leasing.
Societatile de leasing financiare sunt societati cu un specific aparte.
Legea romana in acord cu legislatia internationala impune anumite conditii pentru a infiinta o societate
de leasing. Astfel printre alte conditii se cere ca societatea sa fie doar una pe actiuni iar numarul
asociatilor minim 2. Capitalul soc minim sa fie minim 200.000 $
Dupa parcurgerea etapei inregistrarii la registrul comertului urmeaza etapa autorizarii de catre Banca
Nationala a Romaniei, care va lua in considerare printre altele onorabilitatea asociatilor precum si alte
elemente date de legile speciale.
Precizam ca orice tip societar persoana juridica romana poate avea ca asociati conform legii, nu
numai persoane fizice sau juridice romane ci si persoane straine.
Prin urmare si o societate de leasing financiar poate avea ca asociati persoane straine.
Insa persoana juridica va fi una de drept romanesc.

Sucursale si filiale
Sucursalele sunt dezmembraminte ale unei societati comerciale fara personalitate juridica prin urmare
tinerea contabilitatii, posibilitatea de a sta in justitie, incheierea de contracte etc. se pot face doar prin
societatea mama.
Filialele sunt dezmembraminte ale unei societati comerciale care au o personalitate juridica distincta.
La limita, societatile comerciale pot infiinta puncte de lucru care nu au personalitate juridica dar care sunt
utile caci unele dintre activitati societatea decide sa le realizeze la punctele de lucru ce vor deveni sedii
secundare.
In practica internationala marile societati aleg ca sedii principale tari, locatii in care obligatiile fiscale
sunt mult reduse fata de tara in care propriu-zis se structureaza factorii de productie ai societatii in cauza.
Se face vorbire astfel de asa numitele paradisuri fiscale.
Unele tari din Caraibe cum ar fi vechile colonii ale UK, Cipru si partial Elevetia sunt alese ca sedii
principale ale unor mari companii deschizand mici birouri insa prin contractul de societate se alege ca
activitatea principala, de regula, de productie sa fie realizata in tara cetateniei persoanelor fizice asociate.
(de studiat companiile offshore)
Oricum ar fi, societatile de leasing financiar, fie ca au sediu principal in tara vanzatorului sau a
utilizatorului ele pot opera pe contracte de leasing de valori foarte mari sau pe contracte de leasing de
valori mici.
Cele de valori mici sunt cele in care utilizatorul este de regula un consumator. Si vorbim aici de
leasinguri pentru vanzarea unor computere sau auto.
Cele de valori mari opereaza pentru utilizatori care vor sa infiinteze intreprinderi mari de productie cum
ar fi cumpararea in leasing a unor strunguri de inalta prformanta etc.
Interesul in contractele de leasing pt vanzator este acela ca el primeste imediat de la societatile de
leasing contravaloarea bunurilor mobile sau imobile realizate.
Un leasing practicat pt consumatori a luat si la noi amploare si anume leasingul imobiliar pt imobile cu
destinatie de locuinta.
Interesul utilizatorului este acela ca dobandeste bunurile de la vanzator fara sa fie nevoit sa plateasca
o suma mare de bani la momentul vanzarii, aceasta suma fiind divizata pe o perioada lunga de timp, timp
in care mai ales in afacerile care au ca obiect productia ii permite utilizatorului sa realizeze pofitul din care
sa-si acopere nu numai ratele de leasing ci si celelalte cheltuieli.
Pt utilizator tehnica leasingului apare ca fiind in realitate o tehnica de creditare pe termen lung.
 In fine, actorul principal in leasing apare ca fiind societatea de leasing, care dobandeste dreptul de
proprietate de la vanzatorul producator al bunului si datorita acestuit fapt el este guvernatorul afacerii de
regula cumparand cantitate mare de la vanzator va negocia cu acesta un pret mai redus fata de un alt
cumparator, va pune clauza pt utilizator privitoare la pret stipuland un pret mai mare decat pretul
producatorului.
De asemeea va impune utilizatorului un pret reprezentand chiria care se regaseste de regula in uzura
bunurilor si foarte important in practica societatilor de leasing ii impune utilizatorului un drept de optiune
anume la scadenta societatii de leasing sa transmita dreptul de proprietate utilizatorului sau sa devina ea
proprietarul respectivului bun.
Leasingul poate avea un caracter strict national sau international fiecare dintre parti putandu-se afla
pe teritorii diferite.

Cursul 7

Conteactele cu specific financiar

1. Contractul de report
2. Contractul de cont curent
3. Contractul de depozit bancar
4. Contractul de inchiriere de casete de valori

Dreptul bancar are o specificitate aparte, obiectul de activitate al bancilor putand fi divizat in doua mari
categorii operatiuni de creditare si operatiuni de depozit.
Bancile fiind si ele specializate pe unul sau celalt tip de activitate de pilda bancile elvetiene au ca
specificitate operatiunile de depozit iar nu cel de creditare. Majoritatea bancilor din lume operand in
principal pe piata creditelor.
Privitor la operatiunea de depozit un specific aparte are secretul bancar care este dus in sist bancar
elvetian la limita extrema insa fiecare banca din lume are acest specific. Statul prin banca nationala
avand drepturi mai mult sau mai putin intinse relative la pastrarea secretului bancar.

Din punct de vedere al obiectului, raporturile jur de drept comercial , operatiunile comerciale se pot
divide in doua categorii:
- operatiuni care vizeaza bunuri concrete , individual determinate si care dau nastere unor acte
juridice concrete
- opertiuni comerciale care vizeaza bunuri incorporale , bunuri care reprezinta expresia valorica a
unor bunuri concrete ce circula in comert
A doua categorie de raporturi juridice se realizeaza prin intermediul unor acte juridice abstracte.
Aceasta genereaza operatiuni numite speculative si opereaza asupra unor titluri de credit care circula
in comert, asupra unor valori mobiliare , asupra banilor, ori asupra unor drepturi de proprietate
intelectuala.
Din acest punct de vedere , si aceasta categorie de acte juridice se poate clasifica in operatiuni asupra
titlurilor de credit , valorior mobiliare si a banilor pe de o parte iar pe de alta parte operatiuni care privesc
drepturile de proprietate intelectuala cu speciala privire asupra drepturilor de proprietate industriala.
Prima cateogire de operatiuni se realizeaza de catre sau prin intermediul unor comercianti specializati,
care sunt institutiile financiare si bursele de valori.
Contractele specifice ce vizeaza prima categorie de operatiuni sunt la randul lor contracte numite si de
asemenea contracte nenumite.
Contractele numite in dreptul nostru , comune cu contractele numite din dreptul altor tari primesc
uneori si de regula si o reglementare statuata prin legi si uzante internationale.
 CONTRACTUL DE REPORT
Un prim astfel de contract este contractul de report care are doua parti:
- reportatorul
- reportatul
De regula prin intermediul bursei de valori un comerciant, nu si reportator, cumpara titluri de credit sau
valori mobiliare existente pe piata de la un detinator al acestora, propietar, in acelasi timp cu operatiunea
de cumparare partile contractului incheind si un contract de vanzare prin care reportatorul se obliga sa ii
vanda reportatului iar acesta se obliga sa cumpere titluri de credit sau valori mobiliare de aceeasi specie.
Titlurile de credit sunt reprezentate in special de cambii, bilete la ordin si cecuri.
Cambia este un titlu de credit prin care una dintre parti se obliga sa trensfere un titlu catre o alta
persoana numita baneficiar, titlu care ii apartine trasului care este debitorul. Prin urmare tragatorul emite
titlul, trasul se obliga sa plateasa o anume suma de bani sau marfa , iar beneficiarul este cel care
primeste suma de bani sau marfa.
Biletul la ordin este o operatiune simplificata in care trasul si beneficiarul sunt aceeasi persoana.
Cecul este o opertiune asemanatoare cambiei numai ca trasul este o banca.
Valorile mobiliare sunt reprezentate in principal de actiuni si obligatiuni ale societatilor comerciale pe
actiuni.
In practica , operatiunea de report are loc in principal asupra actiunilor unei societati comerciale pe
actiuni. Actiunile unei societati comerciale pe actiuni la randul lor pot fi nominative si la ordin, adica fara a
se specifica numele persoanei detinatoare.
Opertiunea de report poate opera atat asupra actiunilor la ordin cat si asupra celor nominative.
Aceasta operatiune are loc de regula prin intermediul bursei de valori mobiliare.
Cumparand actiunea unei societati comerciale la un pret determinat, reportatorul speculeaza asupra
cresterii valorii acelei actiuni considerand ca intr-un termen determinat acea actiune va creste ca valoare.
La randul sau, reportatul consimte la vanzarea acelei actiuni intrucat are nevoie de lichiditati.
Acesta este primul interes al partilor, al doilea fiind revanzarea in acelasi timp a actiunii, satisfacerea
intereselor reportatorului, acesta stabilind deja un pret si considerand ca diferenta dintre pretul dat si cel
pe care il va primi va reprezenta profit.
De asemenea reportatul are interes in a doua opertiune anume de cumparare in aceea ca la termenul
convenit cu reportatorul va redeveni proprietarul actiunilor.
Reportatorul mai are un interes anume, acela ca dividendele produse de actiuni ii sunt dobandite lui.
Dividendele reprezinta semnificatia valorica in bani a ceea ce produce ca profit societatea comerciala
pe actiuni in cauza.
Precizand faptul ca, daca reportul opereaza asupra unor actiuni nominative , operatiunea in cauza
este necesar pentru a fi valabila sa fie inscrisa in registrul actionarilor intrucat reportatorul pe perioada
contractului de report este proprietarul actiunilor.
CONTRACTUL DE DEPORT
O operatiune inversa contractului de report este contractul de deport.
Deportatorul vinde iar deportatul cumpara, in acelasi timp deportatorul cumpara iar deportatul vinde
titluri de credit sau valori mobiliare care circula in comert.
Operatiunea de deport se realizeaza de regula asupra actiunilor unei societati pe actiuni pt ca o
persoana, anume deportatul sa poata obtine pe un temen dat majoritatea de voturi in adunarea generala
a actionarilor, adica pe perioada cat el este titularul dreptului de proprietate a actiunilor de la momentul
cumpararii acelui stoc de actiuni pana la momentul revanzarii acelor actiuni. Obtinand votul majoritar in
adunarea generala, deportatul poate genera profit prin directionarea activitatii comerciale a societatii,
profit reflectat in dividende care sa-i fie lui insusi insusite.
Operatiunile de deport si mai ales de report sunt operatiuni speculative care depind totusi de raportul
juridic fundamental privit in sens larg adica de activitatea societatii comerciale, care emite acele acte
abstracte, titluri sau valori mobiliare.
 De multe ori in practica riscul asumat de catre una sau alta din parti dovedindu-se, daca estimarile
sunt gresite privitor la profitul societatii comerciale pierzatoare pt una sau cealalta dintre parti.
Reportul si deportul nu trebuie confundate cu operatiunile pur speculative de pe piata specifica si care
sunt reprezentate in principal de cumparari si apoi urmate de vanzari ale respectivelor acte abstracte, in
principal ale actiunilor societatilor pe actiuni.
Piata valorilor mobiliare este una care functioneaza dupa reguli proprii, controlul organelor statale fiind
unul minimal. Este o piata foarte profitabila pt opertorii vanzatori-cumparatori dar si mai profitabila pt
intermediarii numiti brokeri – persoane fizice sau persoane juridice, prin care se realizeaza astfel de
operatiuni.
Este o piata speculatorie in intelesul ca estimatiile care se fac privitoare la fluctuatiile pozitive sau
negative ale preturilor actiunilor nu tin seama de regula decat de cifre, iar nu de modul propriu zis in care
emitentul actiunilor isi desfasoara activitatea.
In perioada de criza , cum ar fi de pilda razboaiele, se speculeaza asupra actiunilor unor societati
comerciale care produc bunuri pt piata specifica, cum ar fi armamentul sau in perioada de seceta
estimativa se speculeaza asupra actiunilor societatilor producatoare de alimente. Operatiunile sunt insa
speculative, caci informatiile publice pe care se bazeaza sunt de multe ori nereale atat cu raportare la
aocietatea in cauza cat si cu raportare la piata specifica in care functioneaza societatea in cauza.
Simpla declaratie, de pilda, a unui reprezentant politic poate genera o fluctuatie importanta a valorii
unei actiuni. Un eveniment poate genera o speculatie in piata actiunilor privitoare la trendul in crestere
sau descrestere pe care il poate avea o societate pe actiuni operatoare in piata specifica. Riscurile
asumate de catre vanztori cumparatori sunt insa foarte mari.
Cu titlul de exemplu, in perioada razboaielor napoleonene nevoia de sustinere financiara de catre
Franta a generat imprumuturi cu dobanzi foarte mari pe care statul francez si le-a luat fata de unii privati
bancheri, ceea ce a generat imbogatirea acestora cum este cazul, de pilda, la familia Rottskil.
De asemenea operatiunile speculative cu valori mobiliare au generat criza din 1929 dar si pe cea din
2008 inceputa in SUA. In perioada anterioara crizei din 1929, incepand cam din 1920 s-au aruncat pe
piata actiuni ale unor societati comerciale producatoate de bunuri de consum, case de locuit, automobile
sau bunuri de uz casnic, creandu-se in marea masa a populatiei convingerea ca societatile comerciale in
cauza vor produce astfel de bunuri cu profituri foarte mari. Persoanele fizice in principal de diferite
categorii sociale au cumparat astfel de actiuni considerand ca la termene diferite pe fondul unei
productivitati foarte mari in crestere a societatii in cauza, profitul realizat din vanzarea respectivelor actiuni
va fi unul foarte mare.
S-a ajuns astfel la situatii in care cumparatorii depozitau actiuni care insa nu aveau valoric
corespondent in realitate, vanzarea la un moment dat a unor categorii de astfel de actiuni nefiind
sustinuta de productie conform acelei valori tranzactionate sau tranzactionabile pe piata valorilor
generand cracul de la bursa valorilor din New York tragand dupa ea in lant si o criza asupra productiei si
a revanzarii diferitelor categorii de materii prime si bunuri de consum .
Criza din 1929-1933 a stopat conceptia liberal pura asupra comertului.
Ca dus la extrema, genereaza grav crizei ecomice pt a regla piata speculativa un interventionism al
statului care se reflecta de atunci incoace in grade diferite, la extrema fiind interzicerea acestor piete cum
s-a intamplat in regimurile comuniste ori reglementarea functionarii dupa norme impuse de stat foarte
drastice care insa ca metoda nu si-au dovedit o prea mare utilitate daca tot statul prin mecanismele sale
nu intervine fie asupra pretului cu care se speculeaza, fie ca parte in rapoartele juridice in cauza.
Sub aceasta ultima modalitate interventionismul statului este criticabil si criticat. Incercarea de salvare
de catre stat a societatilor comerciale care au practicat operatiuni speculative in scopul realizarii unor
profituri nejustificate maximale conducand pe de o parte la nemultumiri ale concurentilor pe piata
specifica si de asemenea la nemultumiri ale persoanelor prejudiciate prin astfel de speculatiuni.
De aceea o optiune agreata de categoriile de comercianti care nu duc la extrema operatiunile
speculative, precum si de catre consumatori ai categoriile de cumparatori-vanzatori de actiuni neprotejati
cel putin sub aspectul informarii ar fi aceea (metoda) de normare in sensul functionarii unor astfel de
piete, un control riguros al statului care prin specialistii sai sa sanctioneze de fiecare data. Orice frauda
care s-ar putea produce prin astfel de operatiuni speculative cu efecte negative asupra tertilor in principal
neparticipanti la respectivele operatiuni, insa interesele celor care speculeaza pe aceasta piata sunt
extrem de mari in asa fel incat regularizarea pietei respective care ar fi vadit a fi generatoare de
imporatnte crize economice, va fi destul de greu de realizat.
Oricum ar fi cei ce decid sa opereze pe o astfel de piata, este bine sa observe foarte bine raporturile
juridice fundamentale, adica activitatea specifica a societatilor comerciale emitente actiunilor speculate pe
piata, pt a putea decide daca si cum cumpara/revinde astfel de valori mobiliare.
La noi in tara, supravegherea activitatilor pe piata bursei de valori este supravegheata de Consiliul
National al Valorilor Mobiliare.
In ceea ce priveste operatiunile financiare acestea se relaizeaza de catre comercianti prin intermediul
bancilor care la randul lor realizeaza ele insele un comert anume comertul cu bani. Comerciantii
realizeaza comert prin intermediul bancilor apeland la acestea in mai multe modalitati fie ca intermediari
fie ca parti cocontractante.
Ca intermediari, prin banci comerciantii incheie asa mumitele CONTRACTE DE CONT CURENT.
Contractul de cont curent se poate realiza sub forma contractului de cont curent bancar dar poate fi
realizat pur si simplu doar intre comercianti. Contractul de cont curent se incheie intre comercianti intre
care exista relatii comerciale constante si multiple.
De pilda , contractele intre un engrossist si un endetailist sau contractele intre un comerciant si un
comisionar.
In cadrul contractului de cont curent partile au debite si credite reciproce pt o perioada de timp
determinata si ele se inteleg pt a nu se face plati repetate ca sumele de bani datorate sa se verse intr-un
cont comun numit cont curent, respectivele sume de bani sa se compenseze reciproc la chiar momentul
scadentei, urmand ca la un termen determinat, iar in lipsa la 31 decembrie a fiecarui an calendarustic, sa
se faca de catre una sau cealalta din parti conform soldului debitor a sumei de plata care rezulta in urma
compensarilor reciproce.
Operat juridice din contul curent sunt multiple, operand compensatia reciproca a creditelor si debitelor,
operand trensferul de proprietate asupra sumelor de bani datorate la momentul varsarii sumelor de bani
in contul curent, operand de asemena o novatiune adica se noveaza asupra cauzei in intelesul ca, daca
initial obligatia de plata privea o cauza cum ar fi obligatia de plata a pretului unei marfi remise de catre
vanzator cumparatorului, in momentul varsarii in cont curent a sumei datorate, cauza contactului se
schimba in sensul ca respectiva cauza nu va mai fi o obligatie de plata a unui pret al bunului ci o obligatie
derivata din contractul de cont curent.
O deosebire fundamentala exista intre novatia de drept comun si novatia ce opereaza si cazul contului
curent.
In dreptul comun, stingandu-se vechiul raport obligational se sting si accesoriile acestuia dobanzile,
garantiile personale si reale.
In cazul novatiunii din contul curent, accesoriile nu se sting urmand ca noua obligatie sa poarte dupa
ea toate accesoriile vechii obligatii.
Esential este ca prin contul curent se simplifica operatiunile comerciale in asa fel incat se evita platile
generate de raporturi multiple urmand ca la inchiderea contului curent sa se faca o singura plata anume
de catre titularul soldului debitor.
Daca contul curent se realizeaza, si de regula se realizeaza prin intermediul unei banci, contul curent
va genera dreptul la comisioane pt banca in cauza dar de asemenea va crea o siguranta pt corentisti (
cocontractantii din contul curent).
O alta operatiune realizata prin intermediul bancilor de catre comercianti este DEPOZITUL BANCAR.
Depozitul bancar poate privi banii sau titlurile de credit.
 Specifcitatea depozitului bancar in privinta banilor este aceea ca, spre deosebire de contul curent
bancar banca devine proprietarul banilor avand dreptul sa ii utilizeze dupa propria vointa. De regula,
bancile folosesc banii depusi pt creditare. Astfel incat, lipsa de credibilitate in ceea ce priveste depozitele
bancare, fie datorita insasi bancii, fie datorita unor masuri legislative nepotrivite, poate genera prin
retragerea banilor din depozitele bancare, crize in sistemul de creditare si de aici in lant, crize pe diverse
piete ale comerciantilor.
Operand cu banii depozitati prin acordarea de credite bancile realizeaza doua categ de profituri: 1.
Diferenta intre dobanda la depozit si cheltuielile cu administrarea depozitului
2. Diferenta intre dobanda la depozit si dobanda la credit.
De aici existand doua categorii de banci:
- banci speculative
- banci partenere
De asemenea, depozitele pot privi ca si creditele si persoanele fizice sau alte categorii de
profesionisti.
La noi in tara de exemplu, Libra Bank fiind specializata pe depozitarea si creditarea liberilor
profesionisti. Alte banci aleg prioritar multinationalul.
Statele opereaza uneori pe piata bancara prin luarea unor masuri protectioniste pt banci.
De pilda, prin banca nationala a unui stat si/sau prin alte categ de legi, se poate impune bancilor care
isi au sediul principal in alt stat, sa nu transfere profitul realizat in statul bancii mama decat in situatii cu
totul exceptionale, cum ar fi un razboi (exemplu: China).
O alta masura protectionista este aceea prin care se impun conditii extrem de dificile unor banci venite
de pe alte piete sa opereze pe o piata specifica (exemplu: Elvetia).
La noi in tara nici una dintre cele doua masuri protectioniste nu a fost aplicata.
Modalitatea prin care bancile incheie contracte de creditare cu comerciantii poate fi un contract de
credit pur si simplu sau contracte de creditare de natura speciala.
Contractele de creditare pure si simple inseamna remiterea unor sume de bani insotite in majoritatea
covarsitoare a cazurilor de contracte de garantie imobiliare sau mobiliare.
Atunci cand increderea bancii in comerciant este mai mare, se poate incheia un contract de facilitate
de credit, banca pune la dispozitia comerciantului o suma de bani din care acesta trage conform
intelegerii cu banca, periodic, diferite sume cu obligatia reciproca de a restitui parte din sumele retrase +
dobanda depozit; in afara de bani, comerciantii pot depune titluri, existand banci specializate in depozitul
de titluri, asemenea banci numindu-se banci de comert si plasament.
Bancile privind titlurile au si obligatia sa le administreze, adica sa le plaseze pe piete specifice
realizand un profit pe care il va imparti cu comerciantul deponent.
Administrand titluri, cum ar fi actiuni, banca in cauza isi asuma un risc pe care insa il va imparti cu
comerciantul.
Bancile fiind institutii care prin natura lor si pt ca fctioneaza pe o piata speculativa au posibilitatea sa
decida asupra modului de plasament a respectivelor titluri de credit. Prin urmare, comerciantii sau
persoanele fizice detinatoare de titluri pot sa opereze singuri pe piata valorilor mobliliare sau prin
intermediul acestor banci specializate numita banci de comert si plasament.

Cursul 8
Reprezentarea

Atat persoanele fizice cat si cele juridice atunci cand intra in raporturi juridice cu alte persoane cat si
atunci cand drepturile lor si interesele juridiceste protejate trebuiesc aparate erga omnes pot face acest
lucru atat prin sine insesi cat si prin reprezentare, distingem intre reprezentarea in raporturile pe care
comerciantii le au in raporturile cu persoane fizice ori persoane juridice ce tin de specificul activitatii lor si
reprezentarea pe care respectivele persoane o au in raporturile de natura litigioasa. Atat in primul cat si in
cel de-al doilea caz reprezentarea ca si in dreptul comun de altfel poate fi una cu caracter general sau cu
caracter special.
Contractul cadru in temeiul caruia se desfasoara raportul de reprezentare este CONTRACTUL DE
MANDAT.
Prin urmare mandatul poate fi unul general sau unul special.
Cat priveste comerciantii persoane juridice reprezentarea se realizeaza de catre cel investit sau cei
investiti de catre asociati si care sunt in societatile cu raspundere limitata administratorii, in societatile de
persoane unul sau mai multi asociati, iar in societatile de capitaluri asa numitul comitet director.
Atunci cand pt o operatiune specifica se deleaga competente unei persoane fizice sau juridice suntem
in prezenta unui asa numit mandat special care si acesta poate fi cu caracter general sau cu caracter
special.
Mandatul fie ca e general fie ca e special poate privi acte de administrare stricto-sensu, acte de
conservare si acte de dispozitie.
In ceea ce priveste raporturile de natura litigioasa comerciantii pot sta in justitie fie prin reprezentantii
fara pregatire juridica fie prin persoanele angajate cu contract de munca de specialitate juridica numiti
consilieri juridici fie prin membrii barourilor de avocati care incheie contracte de reprezentare numite
speciale in baza unui contract de asistenta juridica incheiat in conditiile legii speciale.
Calitatea de reprezentant indiferent de forma pe care o ia si indiferent de obiectul mandatului special
sau general se face prin imputernicire care ca si inscris ad probationem in practica se mai numeste si
mandat.
Notiunea de mandat in sens strict juridic insa are sensul de negotium adica de act juridic.
Caracteristicile mandatului in dreptul comercial spre deosebire de dreptul civil strict deriva din natura
juridica si anume comerciala a mandatului.
Astfel in ceea ce priveste mandatul civil acesta se prezuma a fi intotdeauna gratuit pe cand mandatul
comercial legiuitorul prezuma intotdeauna onerozitatea acestuia.
Bineinteles ca partile pot deroga, stipuland in mandatul comercial ca acesta poate fi gratuit.
Desi se aseamana intre mandat si contractul de munca exista diferente.
Contractul de munca este o cedare de folosinta, o locatiune. O persoana care are anumite abilitati si o
pregatire profesionala dovedita cedeaza folosinta muncii sale unei alte persoane lucrand direct sub
coordonarea angajatorului o parte comanda iar alta executa, comanditarul indrumand munca angajatului
in vederea realizarii unui scop prestabilit.
In materie de reprezentare, reprezentatul isi rupe o parte din activitatile sale cedeaza reprezentantului
acest tip de activitati avand in vedere tot un criteriu al abilitatilor reprezentantului insa coordonarea nu
este realizata permanent, reprezentantul avand posibilitatea de a isi coordona el insusi realizarea
activitatilor delegate de reprezentat.
O alta diferenta intre contract de munca si mandat este in ceea ce priveste raspunderea fata de terti.
Pe cand angajatul raspunde limitat uneori in solidar cu angajatorul, mandatarul pt greselile facute in
administrarea actelor reprezentatului raspunde in nume propriu.
Reprezentarea poate finde diferite grade si facem vorbire astfel de INTINDEREA MANDATULUI:
In mandatul pur si simplu cand mandatarul contracteaza cu tertii el onface in numele si pe seama
mandantelui astfel incat raspunderea fata de terti o va avea mandantele si nu mandatarul.
Evident ca mandantele va avea o actiune in regres impotriva mandatarului daca acesta a comis erori
in reprezentarea exercitata.

La cealalta extrema se afla asa numitul CONTRACT DE COMISION.

Comisionul, ca si contract, nu trebuie confundat cu acel procent practicat intre comercianti din
valoarea obiectului unui contract negociat.
In contractul de comision unde o parte este numita comitent iar cealalta comisionar, comisionarul
contracteaza cu tertul nu in numele si pe seama reprezentatului ci in numele sau si pe seama
reprezentatului. Aceasta inseamna ca el nu este obligat sa etaleze calitatea de reprezentant in fata
tertului, de asemenea, drepturile si obligatiile intre parti se executa intre comisionar si tertul cocontractant.
Chiar si in ceea ce priveste statul in justitie calitatea de reclamant sau parat o va avea comisionarul iar
nu comitentul. Insa comitentului ii va fi opozabila o hotarare judecatoreasca pronuntata intre comisionar si
tertul cocontractant.
De pilda, pentru valorificarea drepturilor sale comitentul il imputerniceste pe comisionar acordandu-i
mandat general sau special, delegandu-l pentru emitere de facturi si/sau pentru incasare de sume de
bani, facturarea de catre tertul cocontractant facandu-se pe numele comisionarului.
Pentru acest tip de reprezentare si anume in baza contractului de comision, datorita riscurilor pe care
si le asuma comisionarul el are dreptul sa ceara de la comitent o suma de bani sau alte bunuri pentru ca
in cazul in care pentru reprezentare efectueaza anumite operatiuni pe seama comitentului dar in numele
sau, operatiuni care ii profita comitentului, are dreptul sa ceara aceasta garantie numita garantia
solvabilitatii. Este o suma de bani pusa la dispozitia comidionarului de catre comitent pentru ca in
raporturile cu tertii daca comisionarul va fi obligat sa faca unele cheltuieli, el comisionarul sa se poata
indestula din aceasta suma de bani, cum ar fi de pilda cheltuielile ocazionate de un proces.
Aceasta garantie nu are caracter imperativ in asa fel incat partile pot negocia existenta ei precum si
intinderea acesteia.
In caz de executare silita, cat priveste patrimoniul reprezentatului, reprezentantul fie ca e mandatar
sau comisionar are de la lege un asa numit privilegiu care se concretizeaza intr-un dreptnde retentie pe
care reprezentantul il are asupra bunurilor reprezentatului si anume pentru ceea ce acesta din urma ii
datoreaza reprezentantului relativ la executarea mandatului.
Privilegiul mandatarului se exercita in concurs cu creditorii chirografari, iar nu cu creditorii reali, astfel
incat creditorii ipotecari si gajisti ii vor prima pe mandatari.
Contractul de mandat, reprezentarea in genere inceteaza in conditii mult mai libere decat contractul de
munca de vreme ce atat reprezentantul cat si reprezentatul au dreptul sa renunte respectiv sa revoce
contractul de mandat.
Bineinteles ca daca una dintre parti nu isi executa una dintre obligatii revocarea respectiv renuntarea
iau forma rezilierii pentru neindeplinirea unei obligatii.
Insa, vointa atat a mandatarului cat si mandantului, in sensul declararii incetarii unilaterale este lege in
regula generala declaratia de incetare netrebuind sa fie justificata.
Contractul de reprezentare sub orice forma ar lua-o este un contract intuituu personae, adica
contractul se incheie in considerarea persoanei reprezentantului in asa fel incat incetarea din fiinta a
acestuia duce la incetarea de drept a mandatului. La fel se intampla si daca inceteaza din fiinta a
mandantelui duce la incetarea de drept a contractului de mandat.
Mostenitorii succesori in drepturi ai uneia din parti neputand fi obligati sa continuie mandatul inceput
de autorii lor.

O varietate a contractului de reprezentare este CONTRACTUL DE CONSIGNATIE. Pana la

adoptarea CC din 2011 acest tip de contract era reglementat de legea nr 178/1934.
Contractul de consignatie are doua parti numite consignant si consignatar.
Consignantul este proprietarul unor bunuri mobile, prin contractul de consignatie el remitand
consignatarului unul sau mai multe bunuri mobile, dandu-i mandat special acestuia sa vanda acele
bunuri.
Consignatarii se organizeaza de regula in intreprinderi cu acest specific. Pana la momentul vanzarii
prin magazinele lor bunurile sunt si raman proprietatea consignantului.
Dat fiind faptul ca bunurile respective sunt in detentia consignatarului chestiunile privitoare la riscul
contractului, riscul pieirii bunurilor se pun potrivit dreptului comun, dar legea impune ca bunurile mobile
respective sa fie asigurate prin contract de sigurare de bunuri de catre consignatar astfel incat in realitate
riscul pieirii bunurilor va fi suportat de catre asigurator.
 In practica, de regula contractul de consignatie se incheie intre persoane fizice si comercianti
organizati in intreprinderi de consignatie.
Pentru depozitarea bunurilor mobile si pentru diligentele depuse in vederea vanzarii bunurilor
consignatarul, percepe o suma de bani care poate fi forfetara, adica fixa sau/si ca procent din valoarea
bunurilor vandute.
Nu trebuie facuta confuzie intre magazinele de consignatie si asa numitele case de amanet. Casele de
amanet functioneaza dupa un regim special iar contractul care sta la baza raporturilor juridice dintre parti
este CONTRACTUL DE GAJ CU DEPOSEDARE.
Ca partile aleg sa intituleze consignatia amanet sau invers aceasta nu are relevanta cat priveste
drepturile si obligatiile, acestea rezultand din continutul contractului, acesta fiind calificat consignatie sau
amanet in functie de stipulatiile contractului.
In practica, pt detinatorii unor animite categorii de bunuri, cum ar fi bijuterii, pare mai avantajos
contractul de amanet, de vreme ce la incheierea contractului debitorul gajist primeste o suma de bani, pe
cand daca s-ar da in consignatie pe de o parte consignantul acelor bunuri, proprietarul va primi o
contravaloare doar la vanzare iar pe de alta parte creditorul gajist din casa de amane,t nerestituindu-se
suma data la incheierea contractului la termenul convenit, ramane cu proprietatea bunului, iar daca vinde
diferenta dintre banii dati cu imprumut si valoarea bunului vandut va fi mai mare decat suma forfetara pe
care o incaseaza consignatarul din contractul de consignatie.

CONTRACTUL DE EXPEDITIE
Contractul de exprditie este grefat pe institutia stipulatiei pentru alb. Astfel comitentul este stipulant,
expeditorul este promitent iar beneficiarul este persoana destinatar al bunurilor transmise de comitent
prin expeditor.
Contractul de expeditie sta la baza organizarii serviciilor de posta si de coletarie. Posta romana si
serviciile de curierat au la baza acest contract.
Comitentul poate fi o persoana fizica sau juridica numita si client sau ordonator, expeditorul este
intotdeauna un comerciant iar destinatarul poate fi la fel persoana fizica sau juridica.
Expeditorul are obligatii specifice fata de client in afara de cele comune de a prelua si de a preda
marfa are de asemenea obligatia de a asigura marfile respective.
Organizarea transportului marfii expeditorul o poate face prin mijloace proprii sau apeland la serviciile
unui comerciant specializat in activitati de transport.
Poate sa aiba mijloace de transport inchiriate, proprietate sau in cazul distantelor mai lungi, de regula,
se apeleaza la serviciile unui transport specializat.
Cat priveste contractul de transport, datorita varietatii mijloacelor de transport domeniul s-a
autonomizat facand obiectul de studiu chiar in facultatile de drept, asa numitului drept al transporturilor.
Specializarea a devenit extrem de stricta facandu-se vorbire si existand legi speciale si uzante nationale
si internationale de drept maritim, drept fluvial, drept rutier, drept aerian etc.
Contractul de expeditie poate fi cumulat cu contractul de transport expeditorul obligandu-se prin
contractul de expeditie sa execute si aceasta activitate distincta, anume transportul prin mijloacele pe
care le considera.