UNIVERSITATEA TOMIS CONSTANŢA

FACULTATEA DE STUDII ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA ADMINISTRAREA AFACERILOR

DISCIPLINA DREPTUL AFACERILOR

REFERAT
TIPURILE DE CONTRACTE UZITATE ÎN AFACERI.

PROFESOR COORDONATOR
LECT. UNIV. DR. CREȚU FLORENȚA

STUDENT
TACHE ROBERT DANIEL ANUL I

1
 CUPRINS

CAPITOLUL 1.
1.1. Consideraţii generale privind contractele comerciale………………………………3

CAPITOLUL 2.
2. Principalele tipuri de contracte în afaceri……………………………………………..6
2.1. Contractul de vânzare – cumparare commercial……………………………………6
2.2. Contractul de mandate comercial…………………………………………………...6
2.3 Contractul de comision………………………………………………………………7
2.4 Contractul de consignație…………………………………………………………….7
2.5 Contractul de depozit comercial…………………………………………………...…8
2.6. Contractul de report………………………………………………………………….9
2.7 Contractul de cont current……………........................................................................10
2.8 Contractul de leasing……………………………………………………………… .11
2.9 Contractul de licenţă……………………………………………………………… ...12
2.10. Contractul de franciză……………………………………………………………...13
BIBLIOGRAFIE

2
 CAPITOLUL 1

1.1. Consideraţii generale privind contractele comerciale

Contractul comercial este principalul instrument juridic cu ajutorul căruia se înfăptuieşte
comerţul intern şi internaţional. Contractul comercial este un acord de voinţă între părţile
participante la un raport comercial, acord prin care se creează, se modificiă sau se se stinge un
raport juridic comercial.
La prima vedere contractul comercial pare a fi un contract oarecare, similar celor
reglementate de codul civil. O analiză mai atentă a specificului acestui contract demonstrează că
el se prezintă ca o instituţie juridică diferită prin caracteristicile sale faţă de contractul civil. El
beneficiază de reguli proprii şi suportă impactul regulilor codului civil în măsura în care legea
comercială este insuficientă pentru a lămuri total aspectele pe care realitatea vieţii le evidenţiază
în legătură cu aceste contracte
Trăsături ale contractelor comerciale
1. Este cu titlu oneros: fiecare dintre părţi urmăreşte obţinerea unui avantaj material ca urmare a
implicării sale în raportul juridic comercial. Caracterul oneros este de esenţă comercială pentru
că finalitatea comerţului este profitul.
Elementul gratuit în structura unui contract comercial este exclusă?
2. Este un contract comutativ. Atât drepturile cât şi întinderea obligaţiilor pe care le generează  
acest tip de contract  sunt de la început certe, determinate. Fiecare dintre parteneri se obligă faţă
de celălalt în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la executarea şi întinderea obligaţiilor
asumate.
Caracterul comutativ este numai de natura acestui contract nu şi de esenţa sa. Există
contracte comerciale care conţin elemente aleatorii: contractul de asigurare şi reasigurare creează
drepturi şi obligaţii supuse unei condiţii ce presupune un risc; contractul de societate are un
dublu caracter aleatoriu: părţile nu ştiu dacă vor obţine un câştig, şi dacă îl vor obţine, nu-i vor şti
întinderea.
3. Este un contract sinalagmatic. El generează drepturi şi obligaţii reciproce, interdependente
între părţi. Fiecare dintre parteneri este concomitent creditor şi debitor al celuilalt cocontractant.
Spre deosebire de alte contracte  pe care le găsim în Codul civil care se împart în sinalagmatice
perfecte şi imperfecte, contractele comerciale sunt sinalagmatice perfecte.
4. Este un contract consensual. Pentru perfectarea sa este suficient acordul de voinţă al părţilor.
Există şi excepţii:
– contractul de gaj comercial cu sau fără deposedare este un contract real;
– contractul de societate este uneori un contract solemn.

3
 Pentru a dovedi existenţa unui contract comercial uneori este prevăzută în lege cerinţa
unui înscris. Şi în acest caz contractul are o existenţă autonomă faţă de înscris. Chiar dacă
existenţa înscrisului este obligatorie la naşterea raportului juridic contractul odată format există
independent de înscris. Dovada drepturilor şi obligaţiilor se poate face, potrivit principiului
probei libere prin orice mijloc de probă. Obligaţia există independent de existenţa înscrisului.
Deseori părţile, fără ca legea să le impună fac acte scrise la formarea contractelor lor.
Aceasta creează consecinţe juridice, după cum urmează:
– înscrisurile premergătoare facerii contractului scris sunt socotite nule şi neavenite dacă nu sunt
încorporate în înscrisul constatator al contractului;
– acordurile de modificare ale contractului scris sunt valabile numai dacă sunt consemnate tot
printr-un înscris.
5. Contractul comercial este un fapt de comerţ. El constituie întotdeauna un act de comerţ în sens
subiectiv şi pentru că are cauză comercială, speculativă. Pe cale de consecinţă probaţiunea
obligaţiilor născute din el este supusă regulilor stabilite de legea comercială.
În dreptul civil obligaţiile iau naştere atât din acte juridice, cât şi din  fapte juridice.
Actele juridice sunt izvoare voluntare de obligaţii. Cel mai important izvor voluntar de obligaţii
este contractul (convenţia).
În dreptul civil  încheierea contractelor are la baza principiul libertăţii contractuale sau al
autonomiei de voinţă. Părţile îşi manifesta liber voinţa în ce priveşte încheierea, modificarea,
transmiterea şi stingerea unor drepturi şi obligaţii. Părţile contractului comercial sunt libere să
aleagă cu cine contractează şi care este întinderea drepturilor şi obligaţiilor.Condiţiile
esenţiale pentru formarea contractelor comerciale sunt aceleaşi cu ale altor contracte
reglementate în Codul civil: capacitatea de a contracta; consimţământul valabil al părţii care se
obliga; un obiect determinat; o cauză licita.
 
Tendinţe actuale în evoluţia obligaţiilor contractuale comerciale
1. Practica activităţii economice indică un anumit curs spre care se îndreptă obligaţiile
contractuale. Iniţiativa particulară, interesele de grup, ale comunităţilor şi ale statului în
activitatea economică fac ca unele reglementări din domeniu să devină desuete.
Sub presiunea nevoilor curente practicienii creează noi modele de contracte pe care jurisprudenţa
le consacră după ce în prealabil le supune unui examen sever. Contractele nenumite capătă o
pondere tot mai însemnată în viaţa economică şi juridică.
2. Contractele comerciale sunt dominate, spre deosebire de cele civile, de spiritul de afaceri, de
preocuparea pentru eficienţă economică, pentru libera concurenţă. Clauzele contractuale
exprimă dorinţa de echilibru a sarcinilor, de repartizare echilibrată a riscului contractual.

4
3. Un segment însemnat al obligaţiilor contractuale comerciale este dominat de dirijism care
înlătură principiile liberale în materie. Acest dirijism se manifestă în două direcţii:
 se extind serviciile publice comerciale (poştă, telecomunicaţii, transporturi
publice), ce presupun contracte tip impuse de autoritatea publică.
 se restrânge libertatea contractuală prin clauze de protecţie a consumatorilor, prin
necesitatea obţinerii de autorizaţii administrative, prin impunerea de obligaţii legale de
contractare, etc. Efectul acestei tendinţe se regăseşte în creşterea ponderii contractelor de
adeziune

5
 CAPITOLUL 2
PRINCIPALELE TIPURI DE CONTRACTE UTILIZATE ÎN AFACERI

2.1 Contractul de vânzare-cumpărare

Este contractul prin care vânzătorul (comerciant) se obliga să transmită proprietatea către
cumpărător contra unei sume de bani ce constituie preţul.
Trăsături:
a) este bilateral (sinalagmatic) deoarece da naştere la drepturi şi obligaţii pentru ambele
părţi;
b) este onerosdeoarece ambele părţi urmăresc un folos patrimonial;
c) este comutativ deoarece întinderea drepturilor şi obligaţiilor este cunoscută la
momentul încheierii contractului;
d) este translativ de proprietate deoarece trece proprietatea de la vânzător la cumpărător;
e) este consensual deoarece se încheie prin simplul acord de voinţă.

2.2 Contractul de mandat comercial

Potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe
seama si socoteala mandantului. Temeiul legal al contractului este art. 1532 si urm. Cod civil.
Mandatul este contractul in temeiul caruia o persoana (mandant) imputerniceste alta
persoana (mandatar) sa incheie anumite acte juridice in numele si pe seama mandantului.
Mandatul comercial prezinta urmatoarele caracteristici:
Mandatul comercial, spre deosebire de mandatul civil, are drept obiect afaceri
comerciale si nu se presupune a fi gratuit.
Mandatul comercial este un act cu titlu oneros, mandatarul fiind remunerat printr-o suma
ferma sau forfetara, ori sub forma unui procent calculat la cifra de afaceri. Chiar daca partile nu
au prevazut in contract plata sau modalitatile de plata, mandantul datoreaza remuneratia (art. 374
Cod comercial). In absenta unei stipulatii contractuale, remuneratia este stabilita de instanta de
judecata. Mandatul comercial, fiind cu titlu oneros, nu poate fi revocat in mod unilateral;
Mandatul comercial poate fi cu reprezentare, dar si fara reprezentare, aceasta nu este de
esenta mandatului ci numai de natura lui;
Mandatul comercial poate fi general, pentru toate afacerile mandantului
sau special pentru o anumita afacere

6
2.3 Contractul de comision
Notiunea si caracterele juridice ale contractului de comision
Notiunea contractului de comision.
În relaţiile de afaceri, contractul de mandat apare, adeseori, ca un procedeu tehnic prea
riguros; el presupune cunoasterea de către terţi a persoanei mandantului, precum şi limitele
împuternicirii date de acesta mandatarului. Adeseori, mai avantajos pentru terţi este contractul de
comision, dat fara reprezentare sau cu o reprezentare indirecta.
Potrivit Codului.comercial, 'comisionul este un contract avand ca obiect tratarea de
afaceri comerciale de către comisionar pe socoteala comitentului'.
Contractul de comision este un contract prin care o parte, numita comisionar, se obliga pe
baza împuternicirii celeilalte parţi, numită comitent, sa încheie anumite acte de comerţ, în nume
propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii numită comision.
Contractul de comision se aseamana cu contractul de mandat, ambele având ca obiect
tratarea de afaceri comerciale. De asemenea, în ambele tipuri de contracte actele juridice se
încheie cu terţii pe seama altei persoane, care a dat împuternicirea. Deosebirea consta în faptul ca
actele juridice încheiate de comisionar sunt în nume propriu dar pe seama comitentului, în timp
ce mandatarul încheie actele juridice în numele mandantului şi pe seama acestuia.
Comisionul este una din operaţiile juridice cele mai frecvente în practica comerciala.
Astfel, există elemente ale comisionului în materie de consignaţie, de asigurare, de
expediţie, în operaţiuni de bursă etc.

2.4 Contractul de consignaţie

În Legea nr. 178/1934 se defineste contractul de consignatţie în urmatorii termeni:
'Contractul de consignaţie este convenţia prin care una din părţi, numită consignant,
încredinţeaza celeilalte părţi, numită consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe
socoteala  consignantului'.
Aşa cum rezultaă din dispoziţiile citate, contractul de consignaţie este o varietate a
contractului de comision, totuşi cuprinzând elemente şi ale altor tipuri de contracte, de
exemplu: ale vânzarii de marfuri, ale depozitului. Pentru serviciul său, consignantul are dreptul
fie la o remuneraţie sau numai la suprapreţul obţinut din vânzare. Vinderea bunurilor se face
întotdeauna pe un preţ anticipat stabilit de consignant.
Consignantul este obligat sa remită consignantului suma de bani obţinută ca pret al
vânzarii sau sa restituie bunul în natura în cazul în care nu este vandut.

7
 Caracterele juridice ale contractului de consignaţie
Contractul de consignaţie este un contract bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros şi consensual.

Efectele contractului de consignaţie

Contractul de consignţtie da naştere la anumite obligaţii între părţile contractante. Prin
încheierea actelor de vanzare-cumparare se nasc şi anumite obligaţii între consignatar şi terţi.

2.5 Contractul de depozit comercial

Noţiunea contractului de depozit comercial
Depozitul comercial este un contract prin care o persoana, numită deponent,
încredinţează unei alte persoane, numită depozitar, o marfă cu obligaţia acestuia să o pastreze, să
o conserve şi să o restituie la cerere în schimbul unei sume de bani numită taxa de depozit.
După cum rezulta din aceasta definiţie, scopul principal urmărit prin încheierea
contractului este păstrarea, conservarea în vederea restituirii lui în natură la cererea deponentului.
Daca acest scop nu este urmarit în principal, chiar daca depozitarul are şi o asemenea obligaţie,
raporturile dintre părţi nu mai pot fi calificate raporturi de depozit, ci de vânzare-cumparare,
antrepriza etc.
Caracterele juridice ale contractului de depozit comercial
-este un contract real, el se considera perfectat în momentul remiterii materiale a mărfii date în
depozit;
-este cu titlu oneros, depozitarul fiind platit pentru serviciile sale, prin taxa de depozit, calculată
în raport cu cantitatea de marfă depozitată care ocupa un anumit spaţiu şi de durata depozitului.
-este un contract sinalagmatic, el da naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi. Prin încheierea
acestui contract nu se transmite dreptul de proprietate. 
-depozitul comercial este, de regula, voluntar, deponentul având posibilitatea să aleaga pe
depozitar.

Felurile contractului de depozit comercial

Contractul de depozit comercial este o variantă a contractului de depozit civil.
Daca depozitarul este o întreprindere specializata în primirea de mărfuri (în magazii
generale, antrepozite, docuri) expres autorizate şi practicand tarife oficiale, deponentul primeşte
în schimbul mărfii depuse trei înscrisuri: un certificat de depozit (recipisa), talonul şi buletinul de
gaj (warantul).

8
 Certificatul de depozit (recipisa) şi buletinul de gaj (warantul) sunt titluri de credit care
încorporeaza marfa data în depozit şi care se remite deponentului. Ele pot fi titluri de credit la
ordin sau la purtator, negociabile împreuna sau separat. Astfel, deponentul poate vinde marfa
depozitată girând atât recipisa de depozit cât şi warantul. El poate doar gaja marfa depozitată,
girând numai warantul şi ramânând proprietarul marfii atâta timp cât nu gireaza şi recipisa de
depozit (eventual altuia decât creditorului gajist). În acest caz cumparatorului îi revine obligaţia
de a lichida debitul vânzatorului pentru a intra în posesia mărfii. Talonul rămâne în registrul
administraţiei depozitului, dovedind existenţa contractului.

2.6 Contractul de report

Esenţa contractului de report este cuprinsa în Codul comercial 'contractul de report consta
în cumpararea pe bani gata a unor titluri de credit, care circulă în comert, şi în revânzarea
simultana cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi
specie”.
Contractul de report este un act juridic complex care cuprinde o dublă vânzare; o vânzare
ce se executa imediat, iar cea de-a doua este o vânzare cu termen şi la un preţ determinat.
În concepţia Codului comercial, contractul de report este o faptă de comerţ conexa
(accesorie), dobândind comercialitate datoriăa obiectului şi anume titlurile de credit.
În temeiul acestui contract, persoana deţinatoare de titluri denumită reportal, dă în report
titlurile unei alte persoane denumită reportator în schimbul unui preţ platibil imediat. La un
anumit termen reportatorul revinde reportatului titluri de credit de aceeaşi specie (nu aceleasi
titluri pe care le-a dobândit) primind un preţ determinat. Reportatorul primeşte de la reportat o
remuneraţie denumită preţ de report sau premiu. Diferenţa între suma dată şi cea încasata de
reportator poartă denumirea de report.
Condiţiile contractului de report
Pentru a se încheia un contract de report trebuie să se îndeplinească urmatoarele condiţii:
-ăa existe un acord de voinţă între reportat şi reportator;  
-acordul de voinţa privind vânzarea ţi revânzarea sa fie simultan şi să intervina între aceleaşi
persoane;
-stipularea în chiar momentul realizării contractului a unui termen de revânzare şi a unui preţ
determinat;
-vânzarea şi revânzarea să aibă ca obiect titluri de credit care circulă în comerţ.
Efectele contractului de report
Aceste efecte privesc transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de credit şi
fructele civile ale acestora.

9
 Contractul de report este un contract translativ de proprietate, obiectul contractului de
report se transfera de la vânzator la cumpărător. În esenţă, în privinţa transferului sunt aplicate
dispoziţiile dreptului comun.
În cursul duratei contractului, titlurile de credit pot produce anumite fructe
civile (dividende, dobânzi etc.). Aceste fructe se cuvin reportatorului care culege fructele. Părţile
pot stabili că fructele produse de titlurile de credit să revină reportatului.

2.7 Contractul de cont curent

Prin contractul de cont curent, părţile se înteleg ca, în loc să achite separat şi imediat
creanţele lor reciproce izvorate din prestaţiile făcute de una către cealalta, lichidarea să se faca la
un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.
În raporturile ce decurg din contractul de cont curent, nici una dintre părţile contractante
nu se desemneaza de la început ca şi creditor sau ca debitor exclusiv şi nici nu se comportă ca
atare în decursul executării contractului. Aceasta situaţie înceteaza numai la încheierea contului,
operaţiunea finală care diferenţiaza pe creditor de debitor, făcând ca cele doua mase omogene de
credit şi debit să se compenseze şi să dea loc la soldul creditor, pentru care această acţiune în
justiţie.
Părţile între care se încheie contractul de cont curent poarta denumirea de corentist.
Prestaţiile pe care şi le fac se numesc remize sau rimese. Ele constau în operaţiuni prin
care o parte pune la dispoziţia celeilalte părţi o valoare patrimonială de orice fel, urmând
ca suma cuvenită să fie depusă în cont curent.
În consecinţă, rimesa poate consta: într-o suma de bani efectiv plătită; orice titlu de credit
remis (cambie, bilet la ordin, CEC, ordin de plata etc.) şi orice credit concedat (de
exemplu, pretul datorat ca urmare a unei vânzari de mărfuri).
Rimesele sunt facultative. Un corentist nu poate obliga pe celalalt să-i faca rimese, dar
este firesc ca rimesele reciproce să existe deoarece, contractul de cont curent nu este un contract
de împrumut (propriu-zis) ci un contract de rezultat, accesoriu, conex cu unul sau mai multe acte
obiective de comerţ.
Forma cea mai uzuala a contractului de cont curent este aceea bancara, adica a
contractului încheiat între o banca (instituţia de credit) şi un client al sau în scopul de a facilita
circulaţia şi fructificarea banilor. Banca poate interveni şi ca simplu intermediar între doi
comercianţi care convin să-şi lichideze operaţiunile prin înregistrări în conturile ce le au deschise
la aceeaşi bancă sau la bănci diferite.
Deşi contractul de cont curent se consideră încheiat din momentul realizării acordului de
voinţă, totuşi libertatea acestui contract este evidenta prin înregistrarea contabilă a remiterii în
cont şi stabilirea soldului.
În cuprinsul art. 3 al Codului comercial, contractul de cont curent nu este enumerat
printre actele de comeţt obiective, fiindu-i consacrate însa art. 370-373.

10
 Prin aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Codul comercial el poate fi considerat un act de
comerţ subiectiv.
Potrivit art. 6 alin. 2 Codul comrcial, contul curent este o faptă de comerţ dacă are o
cauza comercială. Relatia de cont curent poate fi stabilită şi între un comerciant şi un
necomerciant şi chiar între doi necomercianţi pentru afaceri civile.
Pentru un necomerciant care efectueaza numai operaţiuni necomerciale într-un cont
curent deschis la banca dobanzile nu vor fi obligatoriu cele comerciale.
Încheierea contului curent va avea loc la scadenţa termenelor stabilite prin convenţia de
cont curent şi, în absenţa stipularii unui asemenea termen, la data de 31 decembrie a fiecarui an,
iar dobânda va curge de la data încheierii.

2.8 Contractul de leasing

Potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997, republicată, operaţiunile de leasing
sunt acele operaţiuni prin care o parte denumită locator/finanţator transmite pentru o perioadă
determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al carui proprietar este  celeilalte părţi denumită
utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rata de leasing, iar la
sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al
utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul ori de a înceta raporturile contractuale.
Prin rata de leasing în sensul art. 2 lit. d) din lege se înţelege:
- în cazul leasingului financiar, cota - parte din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii de
leasing. Dobânda de leasing reprezintă rata medie a dobânzii bancare pe piaţa româneasca;
- în cazul leasingului operaţional, cota de amortizare calculată, în conformitate cu actele
normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de către părţile contractante.
În ceea ce priveşte noţiunea de leasing financiar la care am facut referire mai sus, aceasta
reprezintă operaţiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe din urmatoarele condiţii:
- riscurile şi beneficiile aferente dreptului de  proprietate trec asupra utilizatorului din momentul
încheierii contractului de leasing;
- părţile au prevazut expres ca la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului
dreptul de proprietate asupra bunului;
- utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar preţul de cumparare va reprezenta cel
mult 50% din valoarea de intrare (piata) pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi
exprimată;
- perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel putin 75% din durata normala de
utilizare a bunului, chiar dacă în final, dreptul de proprietate nu este transferat.
Condiţiile leasingului financiar nu sunt cumulative. Ne aflăm în fata unei astfel de
operaţiuni dacă este îndeplinita cel puţin una dintre condiţiile mai sus arătate.

11
 În reglementarea anterioară, dacă utilizatorul opta pentru cumpararea bunului, trebuia să
plăteasca un preţ rezidual, ţinându-se cont de vărsamintele efectuate pe durata folosinţei bunului,
cu titlu de redevenţa.
În redactarea actuală a textului, preţul de cumparare trebuie să reprezinte cel mult 50%
din valoarea de intrare pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimată.
Leasingul operaţional reprezintă operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una din
condiţiile leasingului financiar.
Astfel, leasingul operaţional se deosebeşte de cel financiar, prin faptul că locatorul este
un fabricant, adăugându-se la aceasta faptul că în timp ce în cazul leasingului financiar locatţia
realizează întreaga valoare a bunului, la leasingul operaţional bunul este închiriat pe o perioadă
mai scurtă decât durata vieţii sale economice şi deci amortizării, de aceea bunul poate fi dat în
locaţie la mai mulţi utilizatori.
În ce priveşte calitatea de finanţator, aceasta poate fi o societate de leasing, persoana
juridica, româna sau străina.
Nici în ceea ce priveşte utilizatorul legea nu dă o anumită calificare existând posibilitatea
ca utilizatorul sa fie atât o persoană fizica, româna sau străina, cât şi o persoană juridică
indiferent de naţionalitatea acesteia.
În înţelesul prezentei legi prin valoare de intrare se înţelege valoarea la care a fost
achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv costul de achiziţie.
Valoarea totală reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adauga valoarea
reziduală.
Valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se
face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator. 
Părtile contractului
Potrivit art. 31 lit. a) din Legea nr. 99/1999 de modificare şi completare a Ordonanţei
Guvernului nr. 51/1997, un element esenţial al contractului de leasing îl constituie părţile în
contract şi anume, locatorul-finanţatorul şi utilizatorul. Iată deci ca, spre deosebire de complexa
operaţie de leasing bazată pe o relaţie trilaterală (furnizor-finanţator, utilizator), contractul în sine
se încheie între două părţi.

2.9 Contractul de licenţă

Contractul de licenţă este convenţia între două persoane prin care una, numită titular, se
angajează să-i cedeze celeilalte, numită beneficiar, dreptul de a folosi brevete de invenţie,
procedee tehnice, documentaţii tehnice, scheme operatorii de producţie, metode de exploatare a
maşinilor, metode de tratare a produselor, mărci de fabrică, mărci de comerţ şi mărci de serviciu,
contra unui preţ, în condiţii şi pe perioade determinate.

12
 Aceste ultime patru tipuri de contracte nu sunt incluse în noul Cod civil, fiind
reglementate distinct prin legi speciale.
De reţinut că la întocmirea unui contract important este că acesta să fie cât mai clar cu
putinţă, să conţină toate datele de identificare ale părţilor contractante, ale  masei patrimoniale
care se tranzacţionează, termene de plată şi alte clauze în funcţie de tipul contractului. De regulă,
contractele se întocmesc de jurişti/ avocaţi. Contractele prin care se tranzacţionează bunuri
imobile se fac prin notariat.
Indiferent de tipul de contract încheiat trebuie să ştim că acesta are putere juridică şi în
soluţionarea eventualelor litigii intre partenerii contractuali, instanţele de judecată apelează
întotdeauna la contract.
În baza contractelor încheiate se întocmesc apoi documentele primare şi  financiar-
contabile după caz,care consemnează operaţiunile economice efectuate la momentul producerii
lor. Documentele financiar- contabile întocmite stau la baza înregistrării în contabilitate. Trebuie
acordată mare atenţie întocmirii contractelor întrucât datele din  documentele primare/financiar-
contabile întocmite ulterior nu pot excede prevederilor din contract. Ca şi în cazul instanţelor de
judecată şi la controalele fiscale , organele de inspecţie fiscală pleacă de la datele din contract
confruntate cu datele din documentele primare şi financiar- contabile şi înregistrările din
contabilitate.

2.10 Contractul de franciză

Este reglementat de O.G. nr.52/1997 privind regimul juridic al contractului de franciză,
modificată şi completată prin Legea nr.79/1998. Potrivit art.1 „franciza este un sistem de
comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din
punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acorda unei alte persoane,
denumită beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu.

13
 BIBLIOGRAFIE

1. ST. D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a VII-a, revăzută şi adăugită, Universul
Juridic, Bucureşti, 2007,
2. Silvia Lucia Cristea – Dreptul afacerilor pe înţelesul studenţilor economişti - Editura
Universitara, 2015

3. Bazil Oglindî - Dreptul afacerilor. Teoria generala. Contractul- Editura Universul Juridic, 2012
4. Cristina Cojocaru - Drept comercial român, Editura Universul juridic, 2017
5. Camelia Toader, Marian Nicolae, Romeo Popescu, Bogdan Dumitrache – Instituţii de
drept civil Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006

14