2.

Contractele de intermediere în comerţul internaţional

Contractul internaţional de mandat comercial

Contractul de mandat este contractul prin care o parte, numita mandatar se obligă, sa încheie
unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi numite mandant. În dreptul civil mandatul
este un contract cu titlu gratuit, aceasta dacă părţile nu au convenit contrariul. Spre deosebire de
mandatul civil,mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala
mandantului. Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.
Pentru a se înscrie în sfera dreptului comerţului internaţional, contractul comercial de mandat
trebuie să conţină un element de extraneitate capabil să determine un conflict de legi.
Elementele caracteristice care individualizează mandatul comercial faţă de mandatul civil sunt
următoarele:
- mandatul comercial poate fi numai convenţional;
- reprezentarea este de natura contractului şi nu de esenţa lui;
- mandatul comercial este întotdeauna un contract cu titlu oneros;
- mandatarul este împuternicit a face toate actele necesare executării operaţi
unii cu care a fost însărcinat.
Mandatarul încheie acte juridice în numele şi în contul mandantului, terţii cocontractanţi
cunoscând identitatea acestuia din urmă; astfel se realizează o reprezentare perfectă sau transparentă.
Condiţiile de validitate. În privinţa condiţiilor de validitate, contractul mandat comercial
internaţional preyintă o serie de aspecte specifice .
Mandantul trebuie să aibă capacitate comercială, să poată încheia el însuşi actele juridice ce
urmează a fi încheiate de mandatar, deoarece mandatarul acţionează în numele şi în contul
mandantului. Mandatarul trebuie să aibă doar capacitate deplină de exerciţiu, din moment ce încheie
acte juridice nomine alieno.
Obligaţiile părţilor.Mandatarul are următoarele obligaţii:
-să execute mandatul, cu alte cuvinte să încheie actele juridice pentru care a fost împuternicit de
către mandant, depăşirea împuternicirii fiind permisă dacă este în interesul mandantului;
-să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună credinţă şi diligenţa unui bun proprietar;
-să aducă la cunoştinţa terţilor cocontractanţi împuternicirea în temeiul căreia acţionează;
-să îl înştiinţeze pe mandant despre executarea mandatului.
Mandantul are următoarele obligaţii:
-să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea mandatului;
-să plătească mandatarului remuneraţia datorată pentru executarea mandatului;
-să restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea mandatului.
Încetarea contractului de mandat.Contractul de mandat încetează în următoarele
situaţii:revocarea mandatului de către mandant, renunţarea mandatarului, moartea mandatarului
(mandatul fiind un contract intuitu personae), executarea mandatului sau expirarea termenului fixat
pentru executarea mandatului.

Contractul internaţional de comision

Comisionul este o formă de reprezentare, având unele trăsături specifice care îl
individualizează în sistemul raporturilor contractuale.
Definirea contractului comercial de comision. În materie comercială, obiectul comisionului îl
constituie “tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului”.

1
 Persoana fizică sau juridică care efectuează operaţiuni comerciale în baza comisionului îşi face
o profesie din operaţiunile comerciale efectuate, având independenţa în raporturile cu persoana juridică
pe seama căreia activează.
Comisionarul este interesat să-şi îndeplinească în cât mai bune condiţii însărcinările primite,
deoarece remuneraţia sa este proporţională cu volumul afacerilor încheiate.La rândul său, persoana
fizică sau juridică care angajează comisionarul este scutită de grijile derulării afacerii. Dacă alegerea
făcută de comitent este bună el poate beneficia de:a)competenţa profesională a comisionarului;
b)creditul de care se bucură în rândurile clientelei; c)prestigiul pe care îl are în ţara unde se anvizajează
tranzacţia comercială sau chiar în zona geografică respectivă.
Prin comision se înţelege un contract prin care o persoană, numită comisionar, se obligă - din
însărcinarea altei persoane, numită comitent -să efectueze operaţiuni comerciale încheind acte juridice
în nume propriu, dar în contul comitentului. Pentru a se înscrie în sfera dreptului comerţului
internaţional, contractul comercial de comision trebuie să conţină un element de extraneitate capabil
să determine un conflict de legi.
Contractul de comision -care este un raport comercial bazat pe reprezentare – implică trei
persoane: comitentul; comisionarul; terţul.
Raporturile între comitent şi comisionar
Legea civilă precizează că “între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca
între mandant şi mandatar”. Totodată, însă, în textul legii sunt consemnate deosebirile care există între
contractul de mandat şi cel de comision.
Comisionarul “este direct obligat, către persoana cu care a contractat, ca şi cum “afacerea ar fi
fost a sa proprie”.
Comitentul nu are acţiune “în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul” şi nici
acestea “nu au vreo acţiune în contra comitentului”, ceea ce subliniază una din cele mai importante
caracteristici ale contractului de comision.
Comisionarul este acea persoană care are sarcina de a vinde sau cumpăra anumite mărfuri. El
poate avea sediul în ţara exportatoare sau importatoare.
Obligaţia comisionarului este să ţină, deosebite între ele şi chiar de ale sale proprii, lucrările
diferiţilor comitenţIşi trebuie să aibă în registrele sale “partida deosebită pentru fiecare acţiune”.
Toate operaţiunile pe care le-a efectuat comisionarul “cu violarea mandatului sau peste limitele
sale rămân în sarcina sa”: dacă a vândut cu preţ mai mic decât cel hotărât; dacă a cumpărat cu preţ mai
mare decât cel hotărât; dacă lucrul cumpărat nu corespunde “cu calitatea convenită, comitentul îl poate
158
refuză” .
În cazul în care comisionarul (fără autorizaţia comitentului) face înaintări de bani, vânzări sau
alte operaţiuni pe credit, ia asupra sa orice răspundere, iar comitentul “îi poate cere plata întârziată a
creditelor făcute, cerându-i interesele şi foloasele interesele şi foloasele ce ar rezulta din aceasta”.
Comisionarul care vinde pe datorie “este dator să arate comitentului, în scrisoarea de aviz,
persoana cumpărătorului şi termenul acordat”.
Legea comercială precizează că pentru îndeplinirea obligaţiilor luate de către persoanele cu
care a contractat “comisionarul nu este răspunzător”, în afara cazului în care există o convenţie
contrarie.
În practica comerţului internaţional, contractul de comision este folosit, cu precădere, în
vânzarea – cumpărarea de mărfuri, în domeniul transporturilor şi în operaţiunile asupra valorilor
mobiliare.
Raporturile cu terţul cocontractant. Aşa cum am arătat, comisionarul (în îndeplinirea
contractului) încheie acte juridice cu terţii în nume propriu (dar în contul comitentului), de aceea doar

2
el este obligat faţă de terţi, nu şi comitentul.Terţii sunt ţinuţi a-şi îndeplini obligaţiile doar faţă de
comisionar; între comitent şi terţi nu există nici un raport juridic.

Contractul internaţional de agent (de agency)

În dreptul român contractul de agenţie este reglementat prin Legea nr. 509/2002 privind statutul
juridic al agenţilor comerciali permanenţi, lege care transpune o directiva a U.E (Directiva CEE
86/653/1986). Pe baza dispoziţiilor art. 1 din lege se poate formula următoarea definiţie a contractului
de agent: acesta este contractul prin care o parte (reprezentatul) împuterniceşte în mod statornic cealaltă
parte, denumită agent, să negocieze afaceri sau să negocieze şi să încheie afaceri în numele şi pe seama
sa, în schimbul unei remuneraţii. Pentru a se înscrie în sfera dreptului comerţului internaţional,
contractul comercial de agent trebuie să conţină un element de extraneitate capabil să determine un
conflict de legi.
Obligaţiile părţilor
Agentul are următoarele obligaţii faţă de reprezentat:
a) să îndeplinească obligaţiile care decurg din împuternicirea primită din partea comitentului
(principalul);
b) să îndeplinească împuternicirea în condiţii cât mai avantajoase pentru comitent;
c)să ţină evidenţa operaţiunilor comerciale efectuate în baza împuternicirii primite;
d) să păstreze în condiţii corespunzătoare bunurile şi eşantioanele primite din partea comitentului.
e) să îndeplinească orice altă obligaţie stabilită în contractul de agenţie.
Reprezentatul are faţă de agent următoarele obligaţii principale:
a) să pună la dispoziţia agentului mostre, cataloage, tarife şi orice alte documente referitoare la
bunurile şi serviciile pe care le oferă spre valorificare;
b) să furnizeze agentului informaţiile necesare executării contractului de agenţie;
c) să plătească agentului remuneraţia cuvenită. Remuneraţia agentului este, de regulă, stabilită prin
contract şi poate consta într-un procent aplicat la cifra de afaceri realizată în profitul reprezentatului,
într-o sumă fixă, sau poate consta într-o sumă fixă la care să se adauge un anumit procent aplicat asupra
cifrei de afaceri.
Agentul are un drept de retenţie asupra bunurilor pe care le deţine de la reprezentat sau pentru
acesta, până la plata comisionului cuvenit şi achitarea cheltuielilor făcute de agent cu reprezentarea.
Efectele faţă de terţi. Reprezentatul îl împuterniceşte pe agent să negocieze anumite acte
juridice cu terţii sau să negocieze şi să încheie acte juridice cu terţii (în numele şi pe seama
reprezentatului).
În primul caz, contractele se încheie direct şi nemijlocit între reprezentat şi terţi, rolul
comitentului rezumându-se doar la găsirea terţilor interesaţi şi negocierea condiţiilor viitoarelor
contracte.În al doilea caz, contractele se negociază şi se încheie de către agent în numele şi pe seama
comitentului.
În virtutea regulilor mandatului, prin încheierea contractelor între agent şi terţi se stabilesc
raporturi juridice directe între reprezentat şi terţi; obligaţiile născute din contractele încheiate se execută
de către reprezentat şi terţi.

Legea aplicabilă contractelor de intermediere

Având în vedere importanţa intermedierii în comerţul internaţional, a fost încheiată Convenţia
privind legea aplicabilă contractului de intermediere şi reprezentării (Haga, 1978), prin care se
urmăreşte unificarea normelor conflictuale aplicabile intermedierii şi reprezentării.

3
 Convenţia de la Haga din 1978 stabileşte că legea aplicabilă contractului de intermediere este
cea aleasă de părţi (principiul lex voluntatis).
În măsura în care părţile nu şi-au exprimat opţiunea privind legea aplicabilă contractului, acesta
va fi supus legii statului în care, în momentul formării raportului de reprezentare, intermediarul are
sediul său profesional sau, în lipsă, reşedinţa sa obişnuită. De la această regulă există şi o excepţie:
atunci când intermediarul trebuie să îşi execute împuternicirea în statul în care reprezentatul îşi are
sediul sau domiciliul, contractul de intermediere va fi supus legii acestui stat (deci legea în vigoare de
la locul executării contractului).
În raporturile dintre reprezentant şi mandatar sau comisionar se aplică, dacă nu s-a convenit
altfel, legea statului în care intermediarul exercită împuternicirea.
În cazul în care acesta exercită, cu titlu profesional, funcţia de intermediar sau agent, se aplică
legea sediului său profesional.
Domeniul legii contractului. Legea determinată pe baza regulilor de mai sus se aplică
îndeosebi:
a) existenţei, întinderii, modificării şi încetării puterilor intermediarului;
b) consecinţelor depăşirii acestor puteri sau folosirii lor abuzive;
c) facultăţii intermediarului de a delega, în totul sau în parte, puterile şi de a desemna un
intermediar adiţional sau substituit;
d) posibilităţii ca intermediarul să încheie un contract pentru reprezentat, când există riscul
unui conflict de interese între el însuşi şi reprezentat;
e) clauzei de neconcurenţă;
f) cazurilor de prejudicii care urmează să fie reparate;
Raporturile dintre persoana reprezentată şi terţi sunt supuse, dacă nu au convenit explicit altfel,
legii unde se află sediul profesional al intermediarului.
În lipsa unui asemenea sediu, se aplică legea statului unde a acţionat intermediarul, dacă pe
teritoriul respectiv se află:
a) sediul, domiciliul sau reşedinţa persoanei reprezentate;
b) sediul, domiciliul sau reşedinţa terţului;
c) sediul bursei, târgului sau locului unde s-a organizat o licitaţie la care a participat
intermediarul spre a îndeplini împuternicirea.
Modul de executare a împuternicirii trebuie să se conformeze condiţiilor stabilite de legea
statului unde are loc executarea.
Intermediarul care a comunicat cu terţul dintr-un stat în altul, prin scrisori, telegrame, telex,
telefon sau alte mijloace de telecomunicaţie, este socotit că a acţionat de la sediul său profesional ori,
în lipsă, de la domiciliul sau reşedinţa sa.
Dacă reprezentatul, intermediarul sau terţul are mai multe sedii profesionale în state diferite,
se ţine seama de cel care prezintă legătura cea mai strânsă cu actul îndeplinit de intermediar.
Reprezentarea care are ca obiect acte de administrare sau de dispoziţie referitoare la un imobil este
supusă legii situaţiei bunului.