IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ

MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV

TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

CURSUL 5. MANDATUL FĂRĂ REPREZENTARE ȘI COMISIONUL

I. MANDATUL FĂRĂ REPREZENTARE

1. DEFINIȚIE ȘI TRĂSĂTURI JURIDICE ALE CONTRACTUL DE MANDAT FĂRĂ

REPREZENTARE.

1.1. Definiție. Potrivit prevederilor art. 2.039 C. civ., mandatul fără reprezentare
este contractul în temeiul căruia o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în
nume propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numită mandant, şi îşi asumă față de
terţi obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă
despre mandat.
Contractul de mandat fără reprezentare apare, deci, ca o varietate sau o formă
distinctă a contractului de mandat. El este numit, în mod explicit, mandat fără
reprezentare pentru a sublinia că, spre deosebire de cealaltă formă a mandatului,
unde mandatarul acționează cu reprezentare, adică în numele mandantului (cu
consecința că, potrivit art. 1.296 C. civ., contractul încheiat de mandatar produce
efecte direct intre mandant și terț), în acest caz mandatarul nu se prezintă în
numele mandantului, ci în nume propriu (cu consecința că terții nu au niciun raport
juridic cu mandantul – art. 2.040 C. civ.).
În aceasta particularitate constă deosebirea esenţială dintre cele două contracte.
În timp ce mandatarul cu reprezentare încheie acte în nume străin (nomine
alieno), deci în numele şi pe seama mandantului, mandatarul fără reprezentare nu
beneficiază de dreptul de reprezentare şi încheie acte juridice în nume propriu
(proprio nomine), dar pe seama mandantului. Având în vedere, totuși, că efectele
acestor acte se răsfrâng asupra mandantului, s-a considerat că, în cazul acestei din
urmă forme a mandatului, există o reprezentare indirectă sau imperfectă, în timp
ce în cadrul contractului de mandat cu reprezentare există o reprezentare directă
sau perfectă. De aici rezultă și consecinte juridice diferite: în timp ce raportul
juridic încheiat de mandatarul cu reprezentare îi leagă direct pe mandant și terț,
contractul încheiat de mandatarul fără reprezentare cu terțul produce efecte
directe numai între cei doi participanți, ca și cum afacerea ar fi fost a mandatarului.
Analiza definiției enunțată de art. 2.039 C. civ. prilejuiește câteva constatări
menite să configureze arhitectura juridică a acestui contract. Cu titlu de
particularitate sau curiozitate a tehnicii legislative, art. 2.039 C. civ. nu definește,
in terminis, contractul de mandat fără reprezentare, ci explică ce operațiuni
juridice infăptuiește mandatarul în temeiul acestui contract (încheie acte juridice și
își asumă obligații). Pornind, probabil, de la ideea că deja a definit mandatul (art.
2.009 C. civ.), legiuitorul renunță a mai enunța obiectul contractului

1
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

(imputernicirea acordată mandatarului de catre mandant care este însoțită de

obligația corelativa, asumată de mandatar, de a încheia anumite acte juridice).
De aceea, credem că o definiție sumară dar corectă a mandatului fără reprezentare
ar trebui să se refere la acel contract prin care mandantul îl împuternicește
pe mandatar, iar acesta din urmă se obligă, să încheie acte juridice, în
nume propriu, dar pe seama mandantului.
Pe urmă, deși legiuitorul are în vedere, ca obiect al contractului, doar încheierea de
acte juridice, este evident că, în realitate procura mandatarului privește, implicit, si
tratarea (negocierea) acestor acte juridice, ca etapă precontractuală a formării
progresive a contractului.
De asemenea, precizarea că mandatarul care încheie acte în nume propriu ”își
asumă față de terți obligațiile care rezultă din aceste acte” pare superfluă, având în
vedere (a) principiul de drept comun că nimeni nu poate fi obligat prin voința altuia
(alteri stipulari nemo potest – reprezentarea constituind excepția), principiu
reflectat și în dispozițiile art. 1280 C. civ. (privind relativitatea contractelor)
precum și (b) forța obligatorie a contractului între părți (art. 1270 C. civ.).
În fine, este de remarcat că mandatul fără reprezentare nu este un contract de
sine stătător, el constituind doar un concept generic, particularizat prin formele sau
speciile sale: comisionul, consignația și expediția. De aici și importanța
studierii sale, acesta reprezentând tiparul pe baza căruia au fost
1.2. Trăsături. Contractul de mandat fără reprezentare este un contract utilizat
de profesioniști, avand caracter bilateral, comutativ, oneros, consensual, intuitu
personae, de mijloace (sau de diligență).
Contractul de mandat fără reprezentare este un contract destinat, în principal,
intermedierii în materia activităţii de productie, comerţ sau prestări servicii.
Această trăsătură, mai puţin evidentă în reglementarea generală dată mandatului
fără reprezentare, rezultă din modul în care legiuitorul reglementează
particularităţile formelor (speciilor) mandatului fără reprezentare.
Astfel, potrivit prevederilor art. 2043 C. civ., contractul de comision are ca obiect
achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii. Este evident că
sintagma „vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii” se suprapune, parţial,
peste formularea „activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii” cu care
legea a înlocuit sintagma tradiţională de acte de comerţ.1 În plus, contractul de
consignaţie si cel de expediţie sunt si ele reglementate ca varietăţi ale contractului
de comision.
De asemenea, este menţionată, în acelaşi articol, calitatea de profesionist a
comisionarului (şi, prin extrapolare, a consignantului şi a expeditorului), ceea ce
conduce la ideea că acesta acţionează cu ocazia şi în cadrul exercitării unei
profesiuni. Este de reținut, în acest sens, că, potrivit definiției oferite de art.
1
A se vedea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

2
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

2.043 C. civ., comisionarul acționează cu titlu profesional; această precizare este

echivalentă cu cea din art. 2.010 C. civ. care utilizează expresia ”mandatul dat
pentru exercitarea unei activități profesionale” și este o indicație clară a calității de
profesionist a comisionarului dar și a faptului că acest contract este oneros
(prezumtie legală instituită de același text, mai sus citat). În continuare, legiuitorul
precizează că atît consignația (art. 2.054 C. civ.) cât și expediția (art. 2.064 C.
civ.) sunt varietăți ale contractului de comision, deci cuprind un mandat exercitat
cu titlu profesional.
Contractul de mandat fără reprezentare este sinalagmatic, fiind caracterizat prin
reciprocitatea și interdependența prestațiilor asumate de părți, întrucât dreptul și
obligația mandatarului de a incheia acte de vanzare si/sau prestări servicii pe
seama și pe socoteala mandantului este echivalentul contraprestației mandantului,
constând în remunerația pe care acesta are obligația să o plătească mandatarului.
Contractul de mandat fără reprezentare este comutativ, părțile cunoscând, la
momentul încheierii contractului, întinderea și conținutul prestațiilor la care se
obligă, astfel încât prestațiile părților sunt echivalente: mandatarul să încheie acte
juridice ale mandantului iar acesta să plătească remunerația (comisionul)
mandatarului.
Contractul de mandat fără reprezentare are caracter oneros, toate formele sale
(comisionul, consignația, expediția) vizând un mandat dat pentru acte de
exercitare a unei activităţi profesionale; în consecinţă, prestația mandatarului are
drept cauză imediată - causa proxima - remunerația pe care urmează să o
primească de la mandant. Această remunerație sau acest onorariu al mandatarului
trebuie plătit chiar dacă în contract nu s-a prevăzut nimic in acest sens, fiind însă
de esența mandatului fără reprezentare încredinţat unui profesionist, că el este
prezumat a fi oneros (art. 2.010 alin. (1) teza finală).
Mandatul este un contract intuitu personae, încheiat în considerarea persoanei
mandatarului, ale cărui calități profesionale și abilități personale sunt determinate
pentru opțiunea mandantului și pentru încheierea contractului. De aceea, el se
stinge pentru cauză de moarte, interdicție sau faliment al mandantului ori
mandatarului.
În fine, contractul de mandat fără reprezentare este un contract de mijloace sau
de diligență, mandatarul fiind ținut de a depune toate eforturile pentru a-si aduce
la îndeplinire mandatul, nefiind însă prezumat a fi în culpă în cazul neobținerii
rezultatului scontat și nefiind răspunzător dacă afacerea tratată eșuează din motive
care nu tin de culpa proprie (art. 2.027 C. civ.).

2. EFECTE GENERALE ALE MANDATULUI FĂRĂ REPREZENTARE.

2.1. Efecte față de terți. Din perspectiva terților, actele încheiate cu mandatarul
fără reprezentare, fiind acte proprii ale mandatarului, nu creează nicio obligație în

3
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

sarcina mandantului; cu alte cuvinte, terții nu au niciun raport juridic cu mandantul

(art. 2.040 C. civ) și nu au nicio acțiune împotriva acestuia.
Este la fel de adevărat că nici mandantul nu are un raport juridic cu terții; el va
putea să exercite drepturile născute, în numele mandatarului, din contractele
încheiate de acesta, numai prin instituția subrogării (substituirii) în poziția juridică
a mandatarului și numai dacă și-a îndeplinit propriile obligații față de terți.
De aceea, este corect să afirmăm, ca o regulă ferma, că, in temeiul actelor juridice
încheiate de mandatar în nume propriu, nu se naște niciun raport juridic intre
mandant și terț; exercitarea unor drepturi născute din aceste acte, de către
mandant împotriva terților, nu constituie o excepție de la regulă ci doar efectul
asumării de către mandant, în condițiile legii (art. 1.593 și urm. C. civ) a poziției
juridice a mandatarului-creditor.
2.2. Efecte între părți. Deși acționează în nume propriu, mandatarul fără
reprezentare încheie acte juridice pe seama mandantului. Una dintre obligațiile sale
este și aceea de a remite mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii
sale (art. 2.019 C. civ., aplicabil mandatului fără reprezentare în temeiul normei
cuprinse in alin. 2 al art. 2.039 C. civ.).
(a) Ca o aplicație a acestor efecte ale contractului de mandat, mandantul poate
revendica bunurile mobile dobândite pe seama sa de către mandatarul care a
acționat în nume propriu, cu excepția bunurilor dobândite de terți prin posesie de
bună credință (art. 2.041 alin. 1 C. civ.).
Daca terminologia juridică este utilizată adecvat în acest text, atunci consecințele
juridice ale reglementării cuprinse în art. 2.041 C. civ. sunt foarte interesante.
Acțiunea în revendicare (art. 563 si urm. C. civ.) este acțiunea pe care
proprietarul unui bun o are împotriva posesorului sau unei alte persoane care
deține bunul fără drept. Așa fiind, exercitarea ei de către mandant îl califică pe
mandant drept proprietar al bunurilor dobândite de mandatar de la terți, deși intre
aceștia din urmă și mandant nu există niciun raport juridic.
Concluzia logică, rezultând din interpretarea acestui text, este aceea că
reprezentarea imperfectă acordată mandatarului produce, în temeiul actelor
juridice de dobândire de bunuri, încheiate de mandatar cu terții, un efect
constitutiv de proprietate direct în persoana mandantului, deși acesta nu este parte
la contractul translativ de proprietate.
Este un efect al mandatului fără reprezentare care este consacrat indirect, dar care
a fost semnalat și anterior în doctrina juridică de specialitate.2 În plan general, se
poate afirma, cu temei, că actele încheiate de mandatarul fără reprezentare, în
nume propriu dar pe seama mandantului, produc efecte care se manifestă direct în
patrimoniul mandantului; această deviere de la principiul relativității contractelor
nu constituie o încălcare sau o excepție de la regula că terții nu au niciun raport
2
I. Schiau, Drept comercial, Editura Hamangiu 2009, p. 456; D.A. Sitaru, op. cit., p. 78

4
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

juridic cu mandantul, ci un efect al raportului de mandat, potrivit căruia

mandatarul acționează pe seama mandantului.
Această concluzie este întărită și de prevederile art. 2.042 C. civ., care arată că
creditorii personali ai mandatarului fără reprezentare nu pot urmări, de principiu,
bunurile dobândite de acesta pe seama mandantului. Explicația constă, desigur, în
faptul că aceste bunuri, dobândite în nume propriu dar pe seama mandantului, nu
constituie proprietatea mandatarului fără reprezentare acesta din urmă nu se
comportă, în relația cu mandantul, ca un proprietar și posesor al bunurilor
dobândite pe seama acestuia, ci mai degrabă ca un detentor precar, care deținând
temporar bunul altuia, are obligația de a-l restitui proprietarului.
(b) Dacă bunurile dobândite pe seama mandantului sunt bunuri imobile,
mandatarul are obligația de a le transmite mandantului (art. 2.041 alin. (2) C.
civ.); această ”transmitere” are în vedere sensul juridic al termenului și nu pe cel
uzual, de predare a bunului. În opinia noastră, întrucât efectele actelor încheiate
de mandatarul fără reprezentare se răsfrâng direct în patrimoniul mandantului,
necesitatea ”transmiterii” bunurilor imobile între mandatar și mandant are în
vedere doar forma autentică în care circulă aceste bunuri, pentru valida
transmitere a dreptului de proprietate nefiind suficiente prevederile unui contract
de mandat fără reprezentare (cu excepția cazului când, fiind încheiat în formă
autentică și îndeplinind cerințele legale pentru validitatea transmiterii, constituie
act apt pentru intabularea dreptului de proprietate).
În caz de refuz al mandatarului, mandantul poate apela la instanță, care va
pronunța o hotărâre care să țină loc de act de transmitere a bunului (art. 2.041
alin. (2) teza finală C. civ.); soluția prezintă sinonimie cu cea reglementată de art.
1.279 alin. (3) C. civ., potrivit căreia, în cazul promisiunii de a contracta, instanța,
la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre
care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele
legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.
Având în vedere faptul că același art. 1.279 alin. (3) C. civ. (teza finală) arată că
prevederile sale nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract
real, dacă prin lege nu se prevede altfel, putem considera că prevederile art. 2.041
alin. 2 (teza finala) C. civ. reprezintă o veritabilă excepție, adică ne aflăm în
situația când ”prin lege se prevede altfel”.

II. CONTRACTUL DE COMISION

5
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

1. NOȚIUNE.

Mandatul, în forma sa tradițională, cu reprezentare, permite cunoașterea de către

terț a persoanei mandantului şi a limitelor împuternicirii date de mandant
mandatarului. O asemenea dezvăluire poate reprezenta un inconvenient pentru
protejarea secretelor comerciale ale mandatarului, a cărui afacere trebuie pusă la
adăpost de riscul îndepărtării sale prin contactul direct al mandantului cu terțul.
Pentru a elimina acest inconvenient a fost conceput și reglementat contractul de
comision, care este tot un mandat, dar fără reprezentare sau cu reprezentare
imperfectă (indirectă), în exercițiul căruia mandatarul nu mai este nevoit să indice
terțului numele adevăratului stăpân al afacerii (dominus negotium).
Potrivit prevederilor art. 2.043 C. civ., contractul de comision este mandatul care
are ca obiect achiziționarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe
seama comitentului și în numele comisionarului, care acționează cu titlu
profesional, în schimbul unei remunerații, numită comision.
Sursa de inspirație a acestei definiții pare a fi actualul art. 1731 din codul civil
italian, care definește contractul de comision ca fiind ”un mandat care are drept
obiect cumpărarea sau vânzarea de bunuri în contul comitentului și în numele
comisionarului”.
Contractul de comision apare, deci, ca o varietate a contractului de mandat și o
specie a contractului de mandat fără reprezentare, destinat încheierii unor acte
juridice speciale, având ca obiect dobândirea sau vânzarea ori prestarea de
servicii.
Fiind un mandat, comisionul este, într-o definiție extinsă, care coroborează
prevederile art. 2.043 C. civ. cu cele ale art. 2.009 C. civ. (care definește
mandatul), contractul prin care comisionarul, care acționează cu titlu
profesional, se obligă să încheie, în nume propriu dar pe seama
comitentului, unul sau mai multe acte juridice având ca obiect
achiziționarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii, în
schimbul unei remunerații, numită comision.

2. DISTINCȚII ÎNTRE MANDATUL CU REPREZENTARE SI COMISION. TRĂSĂTURI

JURIDICE.

Spre deosebire de mandatarul care acționează cu reprezentare, comisionarul este

un mandatar fără reprezentare, întrucât nu încheie acte juridice în numele
comitentului, ci în nume propriu.
În aceasta particularitate constă deosebirea esențială dintre comision si mandatul
cu reprezentare. În timp ce mandatarul cu reprezentare încheie acte în nume
străin (nomine alieno), deci în numele şi pe seama mandantului, comisionarul nu

6
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

beneficiază de dreptul de reprezentare şi încheie acte juridice în nume propriu

(proprio nomine), dar pe seama comitentului.
Având în vedere că efectul acestor acte se răsfrânge asupra comitentului, s-a
considerat că, în cazul contractul de comision, există o reprezentare indirectă sau
imperfectă, în timp ce în cadrul contractului de mandat există o reprezentare
directă sau perfectă. De aici rezultă și consecințe juridice diferite: în timp ce
raportul juridic încheiat de mandatarul cu reprezentare îi leagă direct pe mandant
și terț, în cazul contractului încheiat de comisionar cu terțul, acesta nu are niciun
raport juridic cu comitentul.
O altă particularitate a contractului de comision și, în același timp, un criteriu de
distinctivitate față de contractul de mandat cu reprezentare, o constituie caracterul
întotdeauna profesional al prestațiilor comisionarului; având în vedere acceptiunea
dată de art. 3 C. civ. termenului de profesionist, rezultă că activitatea
comisionarului este structurată pe principiul întreprinderii, intermedierea exercitată
de el fiind o activitate sistematic și metodic organizată, cu scop lucrativ. În același
timp, mandatul cu reprezentare poate fi încredințat oricui și, de regulă, nu este
oneros, neavând, deci, un scop lucrativ, din perspectiva mandatarului.
In fine, comisionul este un mandat specializat și din perspectiva obiectului său,
întrucât privește numai acte juridice de achiziționare sau vânzare de bunuri ori
prestare de servicii.
Pe planul avantajelor practice, contractul de comision este un instrument cu efecte
benefice pentru toți participanții la operațiunile de tratare și derulare a unei afaceri
comerciale: permite comitentului să se degreveze de sarcina comercializării
produselor sale, încredințând-o unui profesionist, permite comisionarului să își
dezvolte o afacere proprie, în cadrul căreia, fără investiții majore, își fructifică
cunoștințele, informațiile și abilitățile profesionale, în condițiile protejării identității
comitentului și chiar și a terțului și permite acestuia din urmă să beneficieze de
mărfurile sau serviciile necesare în cadrul unui raport obligațional direct cu
comisionarul.
Contractul de comision prezintă aceleași caractere juridice ca și contractul de
mandat fără reprezentare, a cărui manifestare concretă este: prezintă trăsăturile
unui contract încheiat de profesioniști, cu caracter bilateral (sinalagmatic),
comutativ, oneros, consensual, intuitu personae, de mijloace (sau de diligență).

3. CONDIŢII DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE COMISION.

Condițiile de fond sunt cele prevăzute de art. 1179 C. civ.: capacitatea de a

contracta, consimţământul valabil al părţii care se obligă, un obiect determinat și
licit, o cauză licită și morală (elemente de specialitate putând fi reliefate în ceea ce
privește consimțământul, capacitatea și obiectul contractului). Condițiile de formă
sunt reglementate de art. 2044 C. civ.

7
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

3.1. Consimțământul părților poate fi expres sau tacit, astfel încât primirea
(acceptarea) mandatului poate să rezulte din executarea lui de către mandatar
(art. 2.013 C. civ.). În privința contractului de comision, în cadrul căruia
comisionarul acționează cu titlu profesional, își găsesc o aplicație specială
prevederile art. 2.014 C. civ. (cazul special de acceptare tacită), potrivit cărora
mandatul se consideră acceptat, în lipsa unui refuz neîntârziat, dacă privește acte
a căror încheiere intră în exercitarea profesiei mandatarului. În consecință, sub
raportul validității manifestărilor de voință, atât încredințarea mandatului cât
primirea acestuia sunt dispensate de condiții de formă pentru exprimarea
consimțământului, acesta putând fi expres sau tacit.
3.2. Capacitatea părților este supusă condiţiilor de capacitate cerute de dreptul
comun. Comitentul, stăpânul afacerii (dominus negotium), cel în patrimoniul căruia
se localizează efectele actelor juridice încheiate de comisionar, trebuie să aibă el
însuşi capacitatea necesară pentru a încheia aceste acte juridice (în special pe cele
de dobândire și înstrăinare de bunuri, care sunt acte de dispoziție), deci să aibă
capacitate deplină de exercițiu.
Comisionarul, fiind un profesionist, trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi
își organizează activitatea sub forma unei întreprinderi, a unei structuri juridice
specializate, destinată realizării activităţii de comisionare; comisionarul,
profesionist care exploatează o întreprindere, exercită în mod sistematic asemenea
operațiuni vizând înstrăinarea de bunuri sau prestarea de servicii și, în consecință,
cu atât mai mult, trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu.
3.3. Obiectul contractului îl constituie achiziționarea (procurarea? – de exemplu,
prin schimb, acceptarea donației, acceptarea unei dări în plată, etc.) sau vânzarea
de bunuri ori prestarea de servicii de către comisionar, în nume propriu dar pe
seama comitentului, în schimbul unui comision. Prestațiile părților sunt identificate
corect în definiția contractului de comision și reprezintă, în formularea art. 8 alin.
(2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a codului civil, ”activități de
comerț si prestări servicii”, sintagmă care înlocuiește categoria ”faptelor sau
actelor de comerț”.
Art. 2050 C. civ. admite, în lipsa unei stipulații contrare) o importantă derogare de
la regula potrivit căreia actele încheiate de comisionar cu terții trebuie să fie
încheiate în nume propriu, dar pe seama comitentului, permițând comisionarului să
se substituie terțului, fie furnizând el titluri de credit sau mărfuri cotate pe piețe
reglementate (burse de mărfuri), cu a căror procurare a fost însărcinat, fie
cumpărând (reținând) el titlurile de credit sau mărfurile cotate cu a căror vânzare a
fost împuternicit. Pentru ca această importantă derogare, cunoscută în doctrină și
ca ”auto-contractare” (fără a se confunda cu contractul cu sine însuși), să fie
admisibilă, anumite condiții trebuie să fie îndeplinite:
- bunurile ce trebuiau să fie cumpărate de comisionar și sunt livrate de el
însuși sau cele care trebuiau să fie vândute și sunt reținute de comisionar

8
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

trebuie să se afle în circuitul comercial (”titluri de credit circulând în

comerț”) și să aibă preț la bursă ori în piață (”cotate pe o piață
reglementată”); în acest fel, operațiunea de auto-contractare beneficiază de
transparență iar comisionarul evită suspiciunile legate de posibilitatea unor
speculații defavorabile comitentului;
- împuternicirea dată comisionarului să nu interzică în mod expres auto-
contractarea sau să nu indice în mod expres persoana terțului cu care
urmează a contracta comisionarul (”în lipsă de stipulație contrară”);
- comitentul să fie înștiințat de comisionar asupra realizării operațiunii de
auto-contractare, pentru a putea verifica modul in care interesele sale au
fost respectate.
Ca o consecință a a acestei posibilități ce revine comisionarului de a se substitui
terțului, legea prevede că atunci când comisionarul nu comunică numele terțului cu
care a contractat, comitentul este îndreptățit să considere drept cumpărător sau
vânzător pe însuși comisionarul, cerându-i acestuia executarea contractului.
În final, să mai reținem că obligaţia comisionarului de a aduce la îndeplinire
mandatul primit este o obligaţie de a face; obligaţia asumată de comisionar este o
obligaţie de mijloace, de diligență, cu excepția cazului reglementat de art. 2.052 C.
civ. (a se vedea, infra, IV.4.3.).
3.4. Forma contractului. Potrivit prevederilor art. 2.044 C. civ., contractul de
comision se încheie în formă scrisă, autentică sau sub semnătură privată. Fără
îndoială că forma autentică se impune, ad validitatem, atunci când mandatul este
dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, formei autentice (art.
2.013 C. civ.) În rest, forma scrisă, în lipsa unei stipulații legale contrare, nu
constituie o condiție de validitate a contractului ci doar una ad probationem, cerută
pentru dovada contractului.
Având în vedere că, în acest raport juridic, comisionarul acționează cu titlu
profesional, ceea ce implică o diligență sporită, inclusiv sub aspectul delimitării și
dovedirii întinderii mandatului acordat de comitent, practica relevă că încheierea
unui contract de comision, altfel decât în formă scrisă, este o raritate. De altfel, în
absența unei convenții exprese din care să rezulte, fără dubiu, că mandatul
acceptat de comisionar a fost acela de a încheia acte juridice în nume propriu dar
pe seama comitentului, se prezumă că raportul intervenit între părți este unul de
mandat general, în executarea căruia mandatarul îl reprezintă pe mandant la
încheierea actelor pentru care a fost împuternicit (art. 2.012 alin. (1) C. civ).

4. EFECTELE CONTRACTULUI DE COMISION. Contractul de comision implică un

mecanism juridic propriu, în virtutea căruia se nasc raporturi interne, între
comitent şi comisionar şi alte raporturi externe, între comisionar şi terţi.
Raporturile încheiate în nume propriu între comisionar și terți prezintă semnificație

9
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

din perspectiv consecințelor care reverberează asupra contractului de comision. De

aceea, în continuare, vom examina ambele categorii de raporturi.
4.1. Raporturile juridice dintre comitent şi comisionar. Între părţile
contractului de comision se nasc raporturi juridice asemănătoare celor izvorâte din
contractul de mandat, fapt rezultat din examinarea dispozițiilor art. 2.043 C. civ.,
potrivit căror contractul de comision este o formă a mandatului.
4.1.1. Obligaţiile comisionarului. Principalele obligații ale comisionarului sunt aceea
de a executa mandatul, de a da socoteala despre executarea mandatului și de a
gestiona adecvat bunurile si valorile pe care le dobândește sau le deține pentru
comitent.
(a). Comisionarul are obligaţia de a executa mandatul cu bună-credinţă şi diligenţa
unui bun profesionist. Comisionarul este obligat să execute contractul, deci să
îndeplinească toate actele şi sarcinile pe care le reclamă încheierea actelor juridice
cu care a fost împuternicit de comitent. Comisionarul, fiind un profesionist,
remunerat prin plata unui comision, este ţinut să-şi îndeplinească obligaţiile cu
bună-credinţă şi diligența unui bun proprietar (art. 2.018 C. civ.), deci comisionarul
va răspunde faţă de comitent pentru nerespectarea obligaţiilor, atunci când
aceasta s-a făcut din culpa sa, chiar şi în cazul unei culpe foarte uşoare.
În executarea mandatului său, comisionarul se supune întocmai instrucţiunilor
comitentului şi este obligat să-l informeze pe acesta asupra modificării
împrejurărilor avute în vedere la stabilirea împuternicirii, pentru o eventuală
reconsiderare a acesteia.
Comisionarul se poate îndepărta de la instrucțiunile primite de la comitent, fără
autorizarea acestuia, numai în situații extraordinare, în care sunt întrunite
cumulativ următoarele condiții (art. 2.048 alin. (2) C. civ.):
 Natura afacerii (urgența sau caracterul efemer al oportunității de a
încheia un anumit act) nu permite suficient timp pentru informarea
comitentului și pentru obținerea autorizării sale prealabile;
 Comitentul este, în mod rezonabil, îndreptățit să considere că, dacă
ar cunoaște împrejurările concrete care determină abaterea de la
instrucțiunile inițiale, comitentul ar autoriza schimbarea;
 Îndepărtarea de la instrucțiuni nu schimbă fundamental natura și
scopul sau condițiile economice ale împuternicirii primite.
În aceste situații, comisionarul are obligația de a informa pe comitent cu privire la
cauzele și dimensiunile abaterii de la instrucțiuni, de îndată ce este posibil.
Dacă comisionarul a depăşit limitele împuternicirii, operațiunile astfel încheiate
rămân în sarcina sa. Când comisionarul a vândut bunuri pe un preţ mai mic decât
cel hotărât de comitent, el este obligat să plătească comitentului diferența. 3 Dacă,
3
C.S.J. - Secția Comercială, decizia nr. 858/1999, în Buletinul Jurisprudenței, Editura All

10
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

dimpotrivă, comisionarul a cumpărat bunuri pe un preţ mai mare decât cel stabilit,
comitentul poate refuza operaţiunea, dacă nu i se restituie de către comisionar
diferența de preț.
De asemenea, atunci când vinde pe credit, fără autorizarea comitentului,
comisionarul răspunde personal și, la cererea comitentului, va fi ținut să plătească
creditele și dobânzile aferente. Chiar dacă i-a fost încuviințată vânzarea pe credit,
comisionarul are obligația de a arăta comitentului persoana cumpărătorului și
termenul acordat, sub sancțiunea respingerii operațiunii de creditare, vânzarea
fiind considerată ca fiind pe bani gata, proba contrară nefiind admisă. (art. 2.047
C. civ.).
Este evident că, în toate aceste cazuri, când comitentul refuză operaţiile făcute de
comisionar cu depăşirea mandatului, aceste operații rămân a fi considerate ca acte
proprii ale comisionarului.
(b) Comisionarul are obligaţia să- l înştiinţeze pe comitent despre executarea
mandatului. Această obligaţie revine comisionarului în mod firesc, pentru că
împrejurările care ar putea modifica mandatul primit trebuie să fie cunoscute
comitentului.
Întrucât contractele cu terţii sunt încheiate în nume propriu, dar pe seama
comitentului, se consideră că dreptul dobândit de comisionar şi obligaţiile asumate
de acesta trec direct asupra comitentului care este, în realitate, stăpânul afacerii.
Ca efect al celor de mai sus, dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile ce fac
obiectul unui contract încheiat între comisionar şi un terţ precum şi riscurile
aferente se transmit direct, de la terţ la comitent sau, după natura operaţiei, de la
comitent la terţ. În consecință, efectele patrimoniale ale operaţiunilor încheiate de
comisionar se răsfrâng direct în patrimoniul comitentului, care este adevăratul
beneficiar al efectelor actului juridic. De aceea, comitentul este in mod direct
interesat să fie informat asupra modului de îndeplinire a mandatului, pentru a
putea evalua momentul la care aceste efecte se localizează în patrimoniul său.
(c) Comisionarul are obligația de a gestiona adecvat bunurile si valorile pe care le
deține pentru comitent. Este o obligație ce derivă din calitatea de mandatar a
comisionarului, în virtutea art. 2.041 C. civ.
4.1.2. Obligaţiile comitentului.Comitentul are obligația de a pune la dispoziția
comisionarului mijloacele necesare executării mandatului, de a plăti comisionul și
de a restitui cheltuielile efectuate de comisionar în cursul și în legătură cu
executarea împuternicrii primite.
(a). Comitentul este obligat să pună la dispoziţia comisionarului mijloacele
necesare pentru executarea mandatului. In temeiul prevederilor art. 2.043 C. civ,
potrivit cărora contractul de comision este un mandat, rezultă că între comitent și
comisionar există aceleași drepturi și obligații ca între mandant și mandatar și, în

Beck, 2005

11
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

consecință, își găsește aplicare si textul art. 2.025 C. civ., care menționează
obligația mandantului de a procura mandatarului mijloacele necesare pentru
îndeplinirea mandatului.
(b). Comitentul are obligaţia de a plăti comisionarului remuneraţia datorată pentru
îndeplinirea mandatului. Remuneraţia cuvenită comisionarului (numită comision
sau, în doctrina mai veche, proviziune - termen inspirat de termenul italian
provvigione), este stabilită fie sub forma unei sume fixe de bani, fie sub forma unui
procent calculat la valoarea afacerii, fie printr-o combinație a acestor două metode.
Nu de puține ori, în practică, remunerația cuprinde o cotă fixă (necesară pentru
acoperirea cheltuielilor imediate și inevitabile ale comisionarului) și o cotă variabilă,
raportată la valoarea afacerii încheiate de comisionar.
Având în vedere că obligaţia comisionarului este o obligaţie de a face şi nu de a da
şi este o obligaţie de mijloace şi nu de rezultat, acesta este îndreptăţit la plata
comisionului din momentul încheierii de către el a actelor juridice cu terţii, chiar
dacă obligaţiile respective nu au fost realizate de către terți sau de către comitent.4
În acest sens, art. 2.049 C. civ. și art. 2.051 C. civ. stabilesc condițiile în care
comitentul este ținut la plata comisionului:
- atunci când comisionarul a încheiat actul juridic cu respectarea
împuternicirii și instrucțiunilor primite și dacă terțul a executat întocmai obligațiile
ce-i reveneau din contractul încheiat cu comisionarul;
- în lipsă de stipulație contrară, chiar și atunci când terțul nu și-a executat
obligațiile sau când invocă excepția neexecutării contractului;
- atunci când mandatul este revocat după încheierea de către comisionar a
actului pentru care a primit împuternicire; dacă mandatul este revocat înaintea
acestui moment, comisionarul are dreptul la o parte din comision, proporțională cu
stadiul îndeplinirii mandatului și cheltuielile efectuate;
- în cazul special al împuternicirii exclusive date unui comisionar pentru
vânzarea unui imobil, comisionul se datorează chiar dacă vânzarea s-a făcut prin
intermediul unui terț; această regulă acoperă, în lipsa oricărei distincții făcute de
lege, atât ipoteza în care terțul este un intermediar folosit de comisionar, cât și cea
în care terțul primește mandat de la comitent, cu încălcarea exclusivității acordate
comisionarului inițial.
Dacă părțile nu au stabilit cuantumul comisionului, acesta se va stabili potrivit legii,
uzanțelor sau după valoarea serviciilor prestate (art. 2.010 alin. (2) C. civ). Deși
legea nu face trimitere expresă la acest text, fără îndoială că, pentru determinarea
valorii serviciilor prestate, devin incidente prevederile art. 1.233 C. civ., potrivit
cărora dacă un contract încheiat între profesioniști nu stabilește prețul și nici nu
indică o modalitate pentru a-l determina, se presupune că părțile au avut în
4
C.S.J. - Secția comercială, decizia nr. 1743/2002, în Revista Română de Drept al
Afacerilor nr. 3/2004, p.108.

12
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

vedere prețul practicat în mod obișnuit în domeniul respectiv, pentru aceleași

prestații, realizate în condiții comparabile sau, în lipsa unui asemenea preț, un
preț rezonabil.
(c). Comitentul trebuie să restituie comisionarului cheltuielile făcute pentru şi în
legătura cu executarea mandatului. Comitentul este obligat să restituie cheltuielile
făcute de comisionar pentru îndeplinirea însărcinărilor primite şi să acopere
eventualele daune suferite de acesta în cursul şi în legătura cu executarea
mandatului său.5
Plata sumelor cuvenite comisionarului este garantată prin dreptul de retenție pe
care acesta îl are asupra bunurilor comitentului, aflate în detenția sa (art. 2.053 C.
civ.).
4.2. Raporturile juridice dintre comisionar şi terţi. În contractul încheiat
între comisionar şi terţi, primul este parte contractantă în nume propriu şi, deci,
are față de terți calitatea - după caz - de debitor sau creditor al unor obligații
contractuale. În mod simetric, terțul contractant este ținut direct față de
comisionar, pentru obligațiile sale (art. 2.045 C. civ.). Cu alte cuvinte, ca în cazul
oricărui mandat fără reprezentare, terții nu au niciun raport juridic cu mandantul
(art. 2.040 C. civ.)
4.2.1. Aceasta înseamnă că deși a contractat din împuternicirea și pe seama
comitentului, comisionarul se obligă personal față de terți și urmează a răspunde
personal față de aceștia, pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, chiar dacă
neîndeplinirea provine din fapta comitentului. Rezultă deci că, cel puțin aparent,
principiul relativității efectelor contractelor este respectat în privința actelor
încheiate de comisionar și, în consecință, între comitent şi terţi nu se stabilesc
raporturi juridice în temeiul contractelor încheiate de comisionar cu terții. Astfel, ca
o consecință logică a aplicării principiului relativității efectelor contractelor,
comitentul nu are acţiune proprie împotriva persoanei cu care a contractat
comisionarul şi nici terţul nu are vreo acţiune contra comitentului.
Cu toate acestea, dacă terțul nu și-a respectat obligaţiile din contractul încheiat cu
comisionarul, comitentul, pe lângă opțiunea de a cere comisionarului să acționeze
împotriva terțului, va putea, la cerere, să se subroge în drepturile comisionarului și
să exercite, în mod direct și în nume personal, acțiunile rezultate din contractul
încheiat de acesta. Pentru a contura substituirea comisionarului, în calitate de
creditor al terțului, cu persoana comitentului, legiuitorul folosește un amalgam de
noțiuni și instituții ale dreptului civil care au semnificații, condiții de realizare și
efecte diferite. Astfel, art. 2046 C. civ. face vorbire atât despre subrogarea
comitentului în drepturile comisionarului cât și despre cesiunea acțiunilor pe care
comisionarul le are asupra terțului .

5
Tribunalul București - Secția a VI-a comercială, decizia nr. 876/2005, publicată în A-M.
Istrate, op. cit., p.164-167.

13
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

Subrogația, potrivit art. 1.593 C. civ. este instituția prin care cel care plătește în
locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului. Creditorul, poate
consimți la subrogație, atunci când primește plata de la un terț și, în momentul
plății, îi transferă acestui terț toate drepturile pe care le avea asupra debitorului
(art. 1.594 alin. (1) C. civ.). Aceasta ar putea fi ipoteza a cărui particularizare o
consacră art. 2.406 C. civ., cu precizarea că creditorul (comisionarul) nu primește
plata de la comitent, subrogația făcându-se fără nicio contraprestație din partea
comitentului. Deci, suntem în prezența unei subrogații improprii.
Cesiunea de acțiuni (sau a dreptului la acțiune) nu este în mod expres
reglementată în codul civil, dar constituie un efect accesoriu al cesiunii de creanțe,
care transferă cesionarului toate drepturile privind creanța, inclusiv drepturile de
garanție si toate celelalte accesorii (printre care și dreptul la acțiune).
De aceea, substituirea comisionarului cu debitorul ar trebui să se facă, în principal,
pe calea unui act de cesiune de creanță, fără contraprestație din partea
comitentului/cesionar, act în cadrul căruia cesiunea acțiunilor împotriva terțului
reprezintă doar un efect accesoriu al cesiunii de creanță.
4.2.2. În schimb, atunci când comitentul nu și-a îndeplinit obligațiile contractate pe
seama sa, terțul nu va avea nici o acțiune directă împotriva comitentului, ci doar
împotriva comisionarului, partenerul său contractual, care se va putea apoi regresa
împotriva comitentului sau va putea să-l cheme pe acesta în garanție.6
4.3. Răspunderea părților. În ceea ce privește efectele contractului încheiat de
comisionar cu terții asupra raporturilor dintre comitent și comisionar, art. 2.052 C.
civ. stabilește regula potrivit căreia comisionarul nu este răspunzător față de
comitent pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de către persoanele cu care a
contractat în temeiul împuternicirii primite de la comitent; prin derogare de la
această regulă, comisionarul va putea să garanteze față de comitent executarea
din partea terţilor. Această obligație specială asumată de comisionar (aşa numita
obligaţie star del credere, reglementată de art. 1736 C. Civ. Italian) crează o
răspundere suplimentară în sarcina comisionarului, motiv pentru care acesta este
îndreptățit la o remunerație (proviziune) specială, numită ”pentru garanție” sau
”pentru credit”. Aceasta se adaugă comisionului stabilit prin convenția părților; în
absența unei convenții, ea va fi determinată de instanța de judecată competentă.

5. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE COMISION.

Fiind o specie a mandatului, contractul de comision încetează în aceleaşi condiţii și

cu aceleași efecte ca si contractul de mandat (revocarea împuternicirii, renunţarea
la împuternicire, moartea, interdicţia, insolvabilitatea sau falimentul părţilor
contractante).

6
C.S.J. - Secția comerciala, Decizia nr. 2323/2003, publicată în Revista de Drept
Comercial nr. 4/2004, p. 293

14
 IOAN SCHIAU DREPT COMERCIAL – PARTEA SPECIALĂ
MATERIAL DESTINAT STUDENȚILOR FACULTĂȚII DE DREPT - UNITBV
TOATE DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

15