Cuprins

I. Noțiuni generale
II. Părţile contractului de mandat
III. Caracterele juridice ale contractului de mandat
IV. Forma contractului de mandat
V. Efectele contractului de mandat
VI. Încetarea contractului de mandat
Concluzii
 I. Noțiuni generale

Contractul de mandat este definit de noul cod civil ca fiind contractul prin care o parte,
numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte
părţi, numită mandant. Articolul preia noţiunea mandatului din reglementarea anterioară,
eliminând, însă, din definiţie, prezumţia de gratuitate a contractului de mandat.
Doctrina defineşte mandatul ca fiind “contractul în temeiul căruia o persoană, numită
mandant, împuterniceşte o altă persoană, numită mandatar, să încheie în numele ei şi pentru
ea anumite acte juridice”.
Cu privire la originea etimologică a noţiunii de mandat, nu există o unanimitate de
vederi. Astfel, un autor a fost de părere că mandatul consacră operaţiunea de dare a mâinii
(mandatarul işi punea mâna sa în mâna mandantului, ca simbol al hotărării sale de a-i fi
credincios în executarea mandatului primit mandantului) – manum dare. Acelaşi autor
opinează, însă, ca originea cuvântului mandat ar putea pleca de la cuvântul latin mandare, cu
sensul de a porunci.

II. Părţile contractului de mandat

Părţile contractului de mandat sunt:

a) mandantul (persoana care dă însărcinarea încheierii actelor primite de la mandant,
încheie acte juridice pe seama şi în numele acestuia).
b) mandatarul (persoana care, în urma însărcinării primite actelor juridice de la mandant,
încheie acte juridice pe seama şi în numele acestuia).
În general, mandatul este rodul exclusiv al voinţelor părţilor contractante, însă raporturile
juridice de mandat pot fi generate şi de litera legii. Mandatul, în sens larg, are un domeniu
extins de acţiune: de la activităţi simple de reprezentare – de exemplu, exercitarea votului
într-un consiliu de administraţie – până la activităţi complexe – de exemplu, administrarea
unui patrimoniu.
 Contractul de mandat se poate încheia între persoane fizice, între persoane fizice şi
juridice, precum şi între persoane juridice, în acest din urmă caz doar cu respectarea
principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

III. Caracterele juridice ale contractului de mandat

Mandatul prezintă următoarele caractere juridice: este un contract numit, cu titlu gratuit
şi cu titlu oneros, sinalagmatic, consensual, intuitu personae.
Articolul 2010, Noul Cod civil, reglementează caracterul oneros sau gratuit al
contractului de mandat, instituind unele prezumţii în acest sens, în acord cu noul concept al
codului civil care încorporează în prezent şi norme aplicabile în materie comercială. Astfel,
potrivit alin. (1), când mandatul este încheiat între persoane fizice va fi prezumat a fi un
contract cu titlu gratuit, în lipsa unei stipulaţii exprese în sens contrar. Totuşi, chiar şi în
această ipoteză, dacă mandatul este dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale
se prezumă cu titlu oneros.
Atunci când este cu titlu oneros, mandatul este un contract sinalagmatic, existând
obligaţii reciproce între părţi. În schimb, când este cu titlu gratuit, mandatul, este un contract
sinalagmatic imperfect deoarece în sarcina mandantului pot să apară numai obligaţii
ulterioare, exterioare contractului.
Mandatul, de regulă, este un contract consensual, el ia naştere prin simplul acord de
voinţă al părţilor. Cel mai frecvent înscris, folosit în practică, prin care se constată acest tip
de contract este procura sau împuternicirea. În plus, contractul de mandat poate fi şi tacit,
rezultând din simple împrejurări de fapt. Cu toate acestea, caracterul tacit al contractului este
incompatibil cu anumite forme de reprezentare, iar în aceste cazuri întocmirea unui înscris
este necesară pentru a demonstra mandatul.
Caracterul intuitu personae al contractului de mandat semnifică faptul că acesta este
încheiat în considerarea calităţilor mandatarului, astfel el încetează la moartea uneia dintre
părţi. Potrivit unor opinii, mandatul nu încetează la moartea oricăreia dintre părţi, ci doar la
moartea mandantului.
 Mandatul este cu sau fără reprezentare. Dăcă din împrejurări nu rezulta altfel, mandatarul
îl reprezintă pe mandant la încheierea actelor pentru care a fost împuternicit. Împuternicirea
pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o constată se numește procură.

Obligaţiile mandatarului
Principala obligaţie a mandatarului este aceea de a executa mandatul. Neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare a acestei obligaţii fac ca mandatarul să fie răspunzător nu numai
de dol (intenţie), dar şi de culpă simplă.
Diligenţa cerută mandatarului în îndeplinirea mandatului, inclusiv păstrarea sumelor de
bani sau a altor bunuri primite de la sau pentru mandant, va fi apreciată cu mai puţină
rigurozitate dacă mandatul este cu titlu gratuit (art. 2.018 alin. 1 C.civ.). În acest caz, culpa
mandatarului se apreciază în concret (culpa levis in concreto), deci în funcţie de diligenţa pe care
o depune în propriile sale afaceri. Dacă mandatul este cu titlu oneros, răspunderea lui se va
aprecia după tipul abstract (culpa levis in abstracto) al unui bun proprietar (bonus pater
familias).
Mandatarul este obligat să îl înştiinţeze pe mandant despre împrejurările care au apărut
ulterior încheierii mandatului şi care pot determina revocarea sau modificarea acestuia. Această
obligaţie derivă tot din obligaţia de loialitate a mandatarului în raport cu mandantul, obligaţie
care incumbă mandatarului pe toată durata derulării contractului de mandat. De exemplu,
mandatarul trebuie să îl informeze pe mandant cu privire la ivirea unui potenţial conflict de
interese între mandant şi mandatar ori cu privire la anumite constatări necunoscute mandantului
în momentul încheierii contractului de mandat (de pildă, mandatarul află că o casă pe care
mandantul dorea să o cumpere prin intermediul său se află într-o zonă inundabilă sau nu este
suficient de solidă) sau cu privire la apariţia unei reglementări care ar putea să-l determine pe
mandant să-şi reconsidere poziţia (de pildă, să renunţe la vânzarea sau la cumpărarea unui bun).
Orice mandatar este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot
ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale – bunuri sau documente, primite de la mandantul
însuşi sau de la terţi – în acest din urmă caz, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat
mandantului, deoarece terţul păgubit va cere, dacă este cazul, restituirea plăţii nedatorate de la
mandant.
 În principiu, mandatarul trebuie să execute personal însărcinarea primită, deoarece
contractul de mandat este încheiat intuitu personae, având la bază încrederea mandantului în
mandatar. Prin excepţie, în contractul de mandat se poate prevedea dreptul mandatarului de a-şi
substitui o terţă persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului.

Condiţiile de validitate ale contractului de mandat:

Condiţiile de validitate sunt cele generale, stabilite pentru toate contractele: capacitate,
consimţământ, obiect şi cauză. Cu toate acestea, capacitatea şi obiectul prezintă interes.
Referitor la capacitate, trebuie precizat că mandantul trebuie să fie capabil de a încheia el
însuşi actele pe care îl împuterniceşte pe mandatar să le îndeplinească. Astfel, e suficientă
capacitatea restrânsă de exerciţiu pentru actele de administrare şi conservare, dar pentru
încheierea unor acte de dispoziţie e necesar ca mandatarul să aibă capacitate deplină de exerciţiu.
Obiectul mandatului îl reprezintă încheierea, de către mandatar, a actelor juridice cu care a
fost împuternicit de către mandant. Aceste acte juridice sunt încheiate în numele şi pe seama
mandantului. De aici rezultă că mandatarul nu poate încheia acte juridice cu caracter strict
personal unde este necesar consimţământul expres al mandantului, spre exemplu căsătoria sau
testamentul.

Consimţământul părţilor
Mandatul fiind un contract consensual, este necesar consimţământul părţilor, care poate fi:
tacit sau expres. Este necesar ca, consimţământul să nu fie viciat. Fiind un contract intuitu
personae, eroarea asupra persoanei mandatarului va avea drept consecinţă nulitatea mandatului.
Consimţământul (acordul părţilor), ca în cazul oricărui contract se realizează prin două
operaţii juridice distincte: ofertă şi acceptare.
Actul cu sine însuşi – Mandatarul încheie actul juridic ce formează obiectul mandatului cu
sine însuşi, nu cu un terţ, locul terţului cu care ar fi trebuit să încheie actul în numele
mandantului, luându-l chiar el însuşi.
Dubla reprezentare – Contractul este încheiat numai de mandatar, în numele şi pe seama
altor două persoane pe care le reprezintă concomitent.
 IV. Forma contractului de mandat

Mandatul este, de regulă, un contract consensual care ia naştere prin simplu acord de
voinţă al părţilor, fără a fi supus vreunei forme speciale. În acest sens, art. 1533 Codul civil
precizează că “mandatul poate fi expres sau tacit. Mandatul expres poate fi dat în formă scrisă
sau verbală.
Ca formă, mandatul este aparent şi poate fi general sau special. Mandatul aparent este în
cazul în care nu există voinţa mandantului de a fi reprezentat sau voinţa există, dar mandatarul
şi-a depăşit limitele împuternicirii, iar terţii contractează cu credinţa că mandatarul are puteri de
reprezentare. Mandatul general este atunci când împuternicirea mandatarului nu are limite.
Mandatul este special atunci când se dă pentru o singură operaţie juridică.
Art. 1533 prevede că: “mandatul poate fi expres sau tacit.” Existenţa mandatului tacit
rezultă din acele împrejurări de fapt, care fac neîndoielnică intenţia părţilor. Rămâne la
aprecierea judecătorului, să stabilească întinderea mandatului tacit. El va putea fi dovedit cu
orice mijloc de probă.
Mandatul tacit nu trebuie confundat cu mandatul aparent. În cazul mandatului aparent, terţii
încheie contractul cu convingerea că mandatarul are puterea de a reprezenta. O asemenea situaţie
apare de obicei atunci când mandantul revocă mandatul, fără să încunoştinţeze terţii despre acest
fapt.
În cazul mandatului aparent, terţii încheie contractul cu convingerea că mandatarul are
puterea de a reprezenta. Mandatul aparent nu se poate confunda nici ca gestiunea de afaceri.
Gerantul nu săvârşeşte decât acte materiale care nu-l angajează pe gerat, decât dacă i-au fost
utile; la mandatul aparent se săvârşesc doar acte juridice şi nu interesează utilitatea lor.

Întinderea mandatului

Întinderea împuternicirii conferită mandatarului este diferită, în funcţie de felul mandatului:

general sau special. În cazul mandatului general, mandatarul este autorizat să încheie doar acte
de conservare şi de administrare. În schimb, în cazul mandatului general, mandatarul trebuie să
fie împuternicit în mod expres pentru încheierea actelor de dispoziţie, în acest sens fiind necesară
indicarea naturii şi obiectului actului ce urmează să fie încheiat.

V. Efectele contractului de mandat

În raportul dintre mandant şi mandatar constatăm faptul că rezultă obligaţii reciproce

între aceste părţi. Astfel, mandatarul este obligat, conform Codului Civil să execute contractul cu
diligenţa unui bun proprietar ( în cazul mandatului oneros) şi în final să dea socoteală despre
gestiunea sa.
Executarea contractului de către mandatar apare, până la urmă, ca şi o obligaţie de
mijloace dacă ne raportăm la faptul că mandatarul nu se poate obliga de la încheierea
contractului să obţină un rezultat favorabil mandantului. Acest fapt înseamnă că mandatarul este
obligat să depună aceeaşi diligenţă pe care ar depune-o în propriile afaceri.
Cât despre obligaţiile mandantului putem să ne raportăm la prevederile Codului civil,
unde la articolul 2025 şi următoarele sunt prevăzute ca fiind următoarele: plata sumelor necesare
executării mandatului, despăgubirea mandatarului pentru eventualele prejudicii suferite în
executarea mandatului şi remunerarea mandatarului în cazul mandatului cu titlu oneros.
În ceea ce priveşte raporturile mandatarului cu terţii, de remarcat este faptul că datorită
naturii contractului de mandat, între aceştia nu se nasc în mod direct obligaţii. Încheind în
numele şi pe seama mandantului acte juridice, terţii încheie, practic, cu mandantul.

VI. Încetarea contractului de mandat

În primul rând, conform articolului 2030 mandatul poate fi revocat de către mandant.
Mandantul care a acordat mandatarului împuternicirea de a-l reprezenta, este oricând
îndreptăţit să-i retragă această împuternicire, fie revocând pur şi simplu mandatul, fie
revocând doar persoana mandatarului şi împuternicind o altă persoană să-l reprezinte în
afacerea respectivă.
 În al doilea rând, contractul de mandat mai poate înceta şi prin renunţarea
mandatarului. Având în vedere că este vorba de un contract bazat pe încredere, această
opţiune apare la fel de logică ca şi cea precedentă. În situaţia în care încrederea dintre cele
două părţi dispare, reprezentarea mandantului poate apărea ca fiind deficitară, deci încetarea
contractului se impune.
O ultimă cauză specifică de încetare este situaţia morţii mandatarului sau mandantului,
ori incapacitatea sau falimentului acestora. Codul civil mai stipulează faptul că dacă ne aflăm
în situaţia unui contract ce are ca obiect încheierea unor acte successive, mandatul trebuie
continuat de către moştenitori.

Concluzii

În primul rând, contractul de mandat este utilizat des în practică, fiind structurat în aşa
fel încât prin intermediul său să poată fi încheiate acte juridice de către o persoană fără a fi
necesară prezenţa sa fizică la momentul încheierii actului respectiv. Această situaţie denotă
faptul că mandatul conferă circuitului civil o dinamică şi o elasticitate care facilitează
încheierea actelor juridice între diferite persoane.
În al doilea rând, mandatul este un contract, în principiu gratuit, dar conform
dispoziţiilor Noului Cod acesta poate fi încheiat şi sub formă oneroasă în măsura în care
acest lucru este specificat în contract.
În al treilea rând, importanţa acestui contract rezultă şi din faptul că este bazat, şi acest
lucru este extrem de important, pe o relaţie de încredere reciprocă între părţi motiv pntru care
menţinerea acestei stări pe toată durata executării contractului este vitală. În acest sens,
Codul permite posibilitatea atât mandantului cât şi mandatarului de a denunţa contractul
tocmai în ideea protejării intereselor acestora.
În ultimul rând, contractul de mandat, prin mecanismul său specific, creează efecte
direct între mandant şi persoanele cu care mandatarul încheie actele juridice. Între mandatar
şi terţ pot apărea obligaţii doar în cazurile prevăzute de lege.