CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE MANDAT

SECTIUNEA 1

CONSIMTAMANTUL PARTILOR. FORMA SI DOVADA MANDATULUI

Contractul de mandat ia nastere prin simplul consimtamant al partilor,

care trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de dreptul comun in
materie.

Mandatul este, deci, un contract consensual. Aceasta rezulta atat din

dispozitiile art. 1532, cat mai ales din cele ale art. 1532 C. civ., potrivit
caruia "mandatul poate fi expres sau tacit, iar acceptarea lui de catre
mandatar poate fi si ea tacita, rezultand din executarea contractului". De
vreme ce conferirea si acceptarea lui pot rezulta din elementele de fapt din
care se poate deduce neindoielnic intentia partilor de a da sau accepta
insarcinarea, inseamna ca, in principiu, mandatul nu este supus nici unei
reguli de forma[1].

Chiar daca, in principiu, pentru formarea lui valabila nu este necesara

forma scrisa, in practica, mandatul este constatat de obicei printr-un inscris
numit "procura" sau "imputernicire".

Termenul "procura" are un dublu inteles. In sensul folosit in alineatul

precedent, ca instrumentum , procura este " inscrisul doveditor al
mandatului"[2].

Intr-o a doua acceptiune, ca negotium procura este actul juridic

unilateral supus comunicarii prin care mandantul imputerniceste pe
mandatar sa incheie, in numele sau, unul sau mai multe acte juridice cu
terte persoane.

In doctrina se arata ca procura nu se confunda cu mandatul, ea fiind

un act juridic distinct[3]. Prin manifestarea unilaterala a vointei sale,
mandantul stabileste prin procura, dupa aprecierea sa, intinderea si
continutul imputernicirilor mandatarului. Procura determina limitele in care
mandatarul il poate angaja pe mandant in raporturile cu tertii cu care
contracteaza.

Contractul de mandat reglementeaza raporturile interne dintre

mandant si mandatar. Procura exprima "oferta de mandat"[4] a
mandantului, prin ea se determina actele juridice ce urmeaza sa fie
indeplinite de mandatar in numele mandantului. In acest fel, procura
stabileste intinderea raporturilor juridice externe care - datorita participarii
mandatarului - se pot forma intre mandant si persoanele cu care
mandatarul va contracta .

Asadar, procura nu se emite pentru a determina raporturile dintre

mandant si mandatar, ci pentru a fi prezentata diverselor persoane cu care
mandatarul savarseste acte juridice, astfel incat acestea sa fie in masura sa
verifice intinderea imputernicirilor sale.

Procura este un act juridic unilateral; ea este, insa, emisa in legatura

cu raporturi contractuale stabilite anterior intre cel care da procura si cel
care o primeste. Cum am vazut, aceste raporturi deriva de obicei din
contractul de mandat, dar ele isi pot avea izvorul si intr-un contract de
munca sau de societate.

Astfel, procura data juristului unei unitati pentru un proces isi are
temeiul in contractul sau de munca Tocmai aceste contracte, iar nu
procurile, determina drepturile si obligatiile reciproce ale emitentului procurii
si ale procuratorului (cuantumul remuneratiei mandatarului, actele pe care
trebuie el sa le indeplineasca, etc.). De exemplu, obligatiile de serviciu ale
unui jurisconsult nu se marginesc numai la pledoariile in fata justitiei sau
organelor de arbitraj, desi in procura care i se da se vorbeste, de obicei,
numai despre aceste activitati.

Sa vedem, in cele ce urmeaza, cum se face dovada calitatii de

reprezentant in cazul reprezentarii judiciare.

Prin reprezentare judiciara se intelege " indeplinirea actelor procesuale

ale titularului dreptului litigios, parte in proces, de catre o alta persoana -
reprezentantul - care participa la raporturile procesuale in locul titularului" .
 Cu rare exceptii[7], partea in proces, persoana fizica sau persoana
juridica, nu este obligata sa stea in procesul civil personal, ci poate sta
printr-un reprezentant conventional . Aceasta facultate este consacrata de
art. 67 alin. 1 C. proc. civ., care arata ca "partile pot sa exercite drepturile
procedurale personal sau prin mandatar".

Reprezentarea judiciara conventionala in cazul persoanelor fizice ia

nastere prin acordul partilor, in baza unui contract de mandat, reglementat,
in principiu, de dispozitiile art. 1532 - 1559 C. civ si normele de procedura
specificate de art. 67 - 73 C. proc. civ. .

Din dispozitiile Codului de procedura civila (art. 67, art. 68 si art. 70)
rezulta ca persoana fizica poate fi reprezentata in instanta printr-un
mandatar avocat sau printr-o persoana care nu are aceasta calitate.

Potrivit art. 68 alin. 1 C. proc. civ. mandatarul care nu e avocat isi

justifica calitatea de reprezentant printr-o procura care trebuie facuta, din
punct de vedere al formei, prin inscris sub semnatura legalizata.

Acelasi text prevede ca avocatul s-ar legitima tot printr-o procura,

semnatura fiind certificata potrivit legii avocatilor. Legea privind organizarea
si exercitarea profesiei de avocat contine dispozitii in sensul ca avocatul are
dreptul sa reprezinte pe baza unui contract de asistenta juridica, incheiat in
forma scrisa, intre avocat si client ori mandatarul acestuia. Contractul
prevede in mod expres intinderea puterilor pe care clientul le confera
avocatului, iar in baza acestuia avocatul se legitimeaza prin imputernicirea
avocatiala. Deosebirea intre cele doua texte este numai una terminologica.