Student: Grigore Andrei-Florin

Anul: II Grupa: 9

Facultatea de Management Turistic si Comercial

Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir

Precizari prealabile
 În zilele noastre, viaţa oricărui om reclamă, aproape la orice pas cunoaşterea dreptului, înţeles ca
îndreptar al conveţuirii sociale. Prin urmare a cunoaşte dreptul nu este un lux, ci o necesitate socială din ce
în ce mai resimţită. Pentru aceasta se cere în primul rând cunoaşterea legilor, adică a regulilor de drept
stabilite de puterea legiuitoare.

Esenţială în încheierea contractului comercial este existenţa şi concordanţa manifestărilor de voinţă ale
părţilor contractante, indiferent din ce anume rezultă acestea. În mod excepţional, legea comercială
impune încheierea contractului în formă scrisă. În anumite cazuri, forma scrisă este cerută pentru
validitatea actului juridic. Acestea pot fi: cambia, biletul la ordin, cecul; în alte cazuri forma scrisă este
cerută pentru probă: contractul de garanţie reală mobiliară.

În vechiul drept roman pentru încheierea contractelor nu era suficient simplu acord de voinţă, acestea
fiind supuse unui ritual rigid şi complicat, care era diferit în funcţie de importanţa economică a obiectului
său. Formalismul a fost atenuat mai târziu, când au apărut contractele care se formau re verbis litteris,
consensum, care însă nu au avut finalitatea de a despovăra negoţul juridic şi rigorile lui în dreptul feudal,
influenţat de concepţia conform căreia actele omului îşi au izvorul în voinţa sa, care singură poate da
naştere obligaţiilor juridice fără îndeplinirea unei formalităţi. Contractele consensuale s-au înmulţit
concomitent cu restrângerea contractelor formale, ajungându-se în mod firesc la impunearea regulii
consensualismului.

Dedusă din voinţa autonomă a omului, libertatea contractuala nu mai este concepută ca o libertate
absolută, ci ca o libertate concretă, dedusă din ,,Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, din
Constituţie, din Codul civil şi din alte legi organice”. Este aşadar, o libertate ,,limitată de normele legale
de ordine publică şi de regulile sociale de comportare care privesc ordinea publică, adică de norme şi
reguli superioare contractului, întrucât fac parte din ordinea de drept a societăţii” determinate prin
contractul social. Ca element component al societăţii, individul trebuie să se încadreze în ordinea
statornicită de societatea din care face parte. Baza realizării coexistenţei sociale se găseşte în individ, în
voinţa sa liberă. Voinţa individuală îşi trage puterea creatoare de obligaţii din ea însăşi şi nu de la lege,
adică când oamenii îşi asumă obligaţii prin încheierea unui contract, concomitent ei îşi limitează libertatea
prin propria voinţă. În acest sens ea, devine autonomă.

Puterea contractului, în raporturile dintre părţi este asimilată forţei legii. Interesul personal este motorul
esenţial al vieţii economice. Şi cred că nimeni, nu poate prin încheierea unui contract, a se obliga la ceea
ce nu este în conformitate cu interesele sale. Libertatea voinţei particulare asigură maximum de producţie,
preţuri scăzute şi afirmarea liberei concurenţe.

În materia contractelor, legea are un rol subsidiar şi anume, acela de a suplini la nevoie voinţa
neexprimată a părţilor. Reprezentarea, reflectarea subiectivă a unor asemenea nevoi în mintea omului, sau
mai exact formularea scopului urmărit.

Este foarte important să se stabilească dacă părţile au dorit să realizeze doar un act pur aparent, simulat,
care în realitate nu exprimă adevărata lor voinţă. Situaţie în care un asemenea act nu produce neapărat
efecte juridice, pentru că este greu de stabilit dacă părţile au acţionat cu adevărat în sensul asumării unor
angajamente juridice privind săvârşirea unei prestaţii.

Prin încheierea unui contract, se transmite dreptul asupra unui lucru, dreptul asupra lucrului la care se
referă contractul. E de menţionat faptul, conform art.963 C.civ. ,,Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi
obiectul unui contract. Părţile sunt libere de a alege, pentru securitatea contractuala, forma încheierii
contractului şi de a-şi preconstitui sau nu mijloace de dovedire a contractului.

Contractul de agenţie

Contractul de agenţie comercială nu este reglementat expres în legislaţia comercială românească, fiind
tratat de doctrină ca o specie a contractului de mandat, în legislaţia comunitară este tratat ca un contract de
sine-stătător, având o reglementare unitară pentru toate statele membre, anume Directiva CEE nr. 86/653.

Această Directivă a fost adoptată pentru că existau diferenţe între legile statelor membre referitoare la
reprezentarea comercială, iar aceste diferenţe afectau concurenţa şi desfăşurarea activităţii în cadrul
Comunităţii. Mai mult decât atât, aceste diferenţe aveau efecte majore asupra încheierii şi desfăşurării
contractelor de agenţie comercială în cazul în care principalul şi agentul aveau sediul în state membre
diferite.

Având în vedere că dispoziţiile Acordului european de asociere între România şi Comunităţile

Europene şi statele membre ale acestora1 stabilesc ca o condiţie importantă a integrării economice a
României în Comunitate armonizarea legislaţiei prezente şi viitoare a României cu cea a Comunităţii,
considerăm deosebit de util demersul nostru de a prezenta condiţiile de încheiere ale contractului de agenţie
comercială.

Noţiunea, caracteristicile şi natura juridică a contractului de agenţie

Definiţia contractului de agenţie.

O definiţie a contractului de agenţie se poate da pe baza dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 509/2002 prin
care se caracterizează calitatea de agent comercial permanent.

Contractul de agenţie este contractul prin care o parte, denumită comitent, împuterniceşte in mod
statornic cealaltă parte, denumită agent, să negocieze afaceri sau să negocieze şi să încheie afaceri în
numele şi pe seama comitentului, în schimbul unei remuneraţii.

Contractul de agenţie comercială este un contract nenumit, sinalagmatic, cu titlu oneros şi comutativ
prin care un agent comercial, persoană fizică sau juridică, se obligă să negocieze şi/sau să încheie contract
de vânzare-cumpărare pe seama şi/sau în numele altei persoane, numită principal, în schimbul unui
comision.

Potrivit definiţiei din dreptul anglo-saxon, contractul de agenţie comercială (agency contract) este
caracterizat de următoarele elemente:

1
Cas. I, decizia nr. 656/1925, în Practică judiciară în materie comercială, vol. II, p. 41.

A se vedea Supra, nr. 232.Pentru o expunere a regimului juridic al contractului de agenţie în Uniunea
Europeană, a se vedea Marilena Ene, op. cit., in„Revista de drept comercial" nr. 11/2004. p. 33 şi urm.

A se vedea St.D. Cărpenaru. Contractul de agenţie în reglementarea Legii nr. 509/2002, în „Curierul judiciar"
nr. 11/2003, p. 84 şi urm
  O persoană, numită principal, împuterniceşte o altă persoană, numită agent, să acţioneze în
numele său, adesea să negocieze un contract între principal şi o terţă parte;

 în cazul în care un agent dezvăluie terţei persoane numele principalului (sau măcar existenţa
acestuia), agentul nu obţine nici un drept şi nu va fi ţinut de nici o obligaţie în baza
contractului;

 Un principal nedezvăluit este acela a cărui existenţă nu este revelată de către agent;
principalul va avea anumite drepturi şi va fi ţinut de anumite obligaţii în baza contractului,
dar şi agentul va fi responsabil;

 Principalul nedezvăluit nu va avea nici un drept în baza unui contract dacă contractul de
agenţie nu este în concordanţă cu contractul încheiat de către agent cu terţul sau dacă terţul a
urmărit încheierea contractului cu agentul;

 Un agent general este acela care este împuternicit să acţioneze pentru principal într-un
anumit domeniu al afacerilor sale comerciale sau care acţionează în baza activităţii sale
comerciale curente (agenţia fiind activitatea sa profesională).

 Un agent special este cel care acţionează într-un anumit scop care nu este activitatea sa
comercială profesională.

 Principalul unui agent general este responsabil pentru toate actele agentului său care sunt
incidente activitătăţii obişnuite a agentului sau executării efective a obligaţiilor sale;

 Principalul unui agent special nu este responsabil pentru actele agentului care depăşesc
limitele împuternicirii acordate;

 în ambele cazuri, principalul poate ratifica un contract neautorizat;

 Un agent del credere este un agent de vânzări de bunuri care este de acord să îl protejeze pe
principalul său de riscul insolvabilităţii cumpărătorului, angajându-şi răspunderea în cazul în
care terţul cumpărător nu plăteşte preţul bunurilor cumpărate.

Caracterele juridice ale contractului de agenţie sunt:

  Contractul este bilateral (sinalagmatic); el dă naştere la obligaţii în sarcina agentului şi a
comitentului:

 Contractul este cu titlu oneros; ambele părţi contractante urmăresc realizarea unor foloase
patrimoniale;

 Contractul este comutativ; existenţa şi întinderea obligaţiilor asumate de către părţi sunt certe,
fiind determinabile chiar de la încheierea contractului;

 Contractul este cu executare succesivă; obligaţiile părţilor se execută eşalonat pe durata

determinată sau nedeterminată a contractului;

 Contractul este consensual; el se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, însă poate fi
dovedit numai prin înscris.

Natura juridică a contractului.

Potrivit art 1 alin. (2) din Legea nr. 509/2002, agentul este împuternicit să negocieze afaceri ale
comitentului sau să negocieze şi să încheie afaceri in numele şi pe seama comitentului.

In cazul împuternicirii de a negocia afaceri ale comitentului, agentului i se conferă de către comitent un
mandat fără reprezentare; agentul negociază cu terţii condiţiile unor viitoare contracte, urmând ca aceste
contracte să se încheie direct între comitent şi terţi. In fapt, în acest caz, împuternicirea agentului se
rezumă la procurarea de comenzi (oferte) de la terţi, pe care le pune la dispoziţia comitentului pentru
perfectarea unor contracte, potrivit intereselor acestuia.

In cazul împuternicirii de a negocia şi de a încheia afaceri în numele şi pe seama comitentului,

agentului i se conferă de către comitent un mandat cu reprezentare; agentul este împuternicit să negocieze
şi să încheie contracte cu terţii, în numele şi pe seama comitentului, în limitele împuternicirii.

Din cele arătate rezultă că raporturile juridice care se stabilesc între comitent şi agent pe baza
împuternicirii sunt, în esenţă, raporturi de mandat comercial.

Deosebirile dintre contractul de agenţie şi contractul de mandat comercial. Raporturile juridice dintre
agent şi comitent sunt, în esenţă, raporturi de mandat. Dar, între contractul de agenţie şi contractul de
mandat comercial există anumite deosebiri; motiv pentru care contractul de agenţie este reglementat
printr-o lege specială:

a) Activitatea de intermediere în baza contractului de agenţie are un caracter profesional şi de durată,

iar nu un caracter ocazional, ca în cazul contractului de mandat comercial. Acest caracter particular
privind contractulde agenţie rezultă din dispoziţiile Legii nr. 509/2002,care prevăd ca "agentul comercial
permanent este împuternicit "in mod statornic să negocieze şi să încheie afaceri in numele şi pe seama
comitentului, iar contractul de agenţie se încheie "pe durata determinată'' sau "pe durată nedeterminata

b) Pe baza contractului de agenţie, agentul desfăşoară activitatea "in calitate de intermediar

independent" ; el "nu este prepusul comitentului"

Potrivit Legii nr. 509/ 2002, agentul este un comerciant specializat in activitatea de intermediere cu
caracter profesional. El desfăşoară această activitate cu titlu principal sau accesoriu, in schimbul unei
remuneratii.

Prin urmare, faţă de mandatarul comercial, care acţionează strict la ordinele mandantului, agentul işi
organizează in mod independent activitatea, in vederea aducerii la îndeplinire a împuternicirii
comitentului. Rezultă, deci. că între agent şi comitent sunt excluse raporturile de muncă.

c) Activitatea de intermediere bazata pe contractul de agentie se caracterizeaza prin interesul comun al

agentului şi comitentului in realizarea activităţii de intermediere. Spre deosebire de cazul mandatului
comercial, in cadrul căruia activitatea de intermediere se desfăşoară în interesul precumpănitor al
mandantului. în contractul de agenţie desfăşurarea activităţii de intermediere urmăreşte satisfacerea unor
interese ale ambelor parti contractante.Intr-adevar. comitentul este interesat, prin încheierea contractului
de agentie, sa îşi valorifice produsele fabricate şi să presteze serviciile care fac obiectul activităţii sale
comerciale, iar agentul este interesat să negocieze sau să negocieze şi sa încheie în numele şi pe seama
comitentului cât mai multe contracte comerciale, in funcţie de care va fi remunerat. Acest interes comun
justifică şi dreptul agentului de a primi o compensare, chiar după încetarea contractului de agenţie.

Datorita interesului lor comun, părţile contractante trebuie să îndeplinească obligaţiile asumate prin
contractul de agenţie cu loialitate şi cu diligenta unui comerciant.

d) Activitatea de intermediere in baza contractului de agenţie, faţă de cea în temeiul contractului de

mandat comercial, care vizează unul sau mai multe acte juridice concrete are ca obiect o multitudine de
acte juridice care privesc una sau mai multe regiuni determinate. Exclusivitatea se poate referi la anumite
zone geografice ori la anumite categorii de comercianti.

e) Caracterul specific al activităţii de intermediere in temeiul contractului de agenţie face ca acest

contract să înceteze în cazurile prevăzute expres de lege; agentul nu poate fi revocat ad nutum de către
comitent, aşa cum este cazul mandatarului din contractul de mandat.

Cuprinsul şi forma contractului de agenţie

Părţile contractului.

Contractul de agenţie se încheie între comitent şi agent.Calitatea de comitent o poate avea orice
comerciant interesat să apeleze la serviciile unui intermediar profesionist pentru vânzarea mărfurilor şi
prestarea serviciilor care reprezintă obiectul activităţii sale comerciale.

Calitatea de agent o poate avea un comerciant, persoană fizică sau persoană juridica, care, în mod
independent, permanent şi profesional, desfăşoară activitate de intermediere în favoarea comercianţilor.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 509/2002, nu constituie agent, în sensul acestei legi, persoana care
are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice şi atribuţii de reprezentare a acesteia,
precum şi asociatul sau acţionarul împuternicit în mod legal să îi reprezinte pe alţi asociaţi sau acţionari în
adunarea generală a societăţii.

De asemenea, nu este considerat agent persoana care are calitatea de administrator judiciar sau lichidator
în procedura insolvenţei, precum şi persoana care îndeplineşte calitatea de tutore, curator, custode sau
sechestru, în raport cu comitentul.

Imputernicirea.

In contractul de agenţie trebuie să se prevadă clauze referitoare la obiectul împuternicirii date de

comitent agentului; negocierea cu terţii a condiţiilor unor contracte sau negocierea şi încheierea
contractelor cu terţii, in numele şi pe seama comitentului.
Se înţelege că, în contract trebuie să se menţioneze şi elementele esenţiale ale viitoarelor acte juridice
avute în vedere (bunurile şi serviciile, preţurile lor). Aceste elemente vor putea fi concretizate sau
adaptate, ţinând seama de interesele şi posibilităţile comitentului, de conjunctura activităţii comerciale etc.

în contractul de agenţie se poate stabili zona geografică de exercitare a împuternicirii, prin precizarea
uneia sau mai multor regiuni unde va acţiona agentul.

Potrivit legii, în lipsa unei stipulaţii contrare în contractul de agenţie, agentul poate acţiona pentru mai
mulţi comitenţi, pe baza împuternicirilor acestora, după cum comitentul la rându-i se poate folosi, în
acelaşi timp, în aceeaşi regiune şi pentru acelaşi comerţ, de mai mulţi agenţi.

Trebuie arătat însă că, pentru regiunea precizată în contract; agentul poate primi împuternicirea de a
negocia sau de a negocia şi încheia acte juridice pentru mai mulţi comitenţi concurenţi numai dacă în
contractul de agenţie se prevede în mod expres o asemenea promisiune.

Pentru a proteja pe comitent, legea interzice agentului să negocieze şi să încheie contracte, pe contul său,
fără consimţământul expres al comitentului, în regiunea determinată prin contract, având ca obiect bunuri
şi/sau servicii similare celor care fac obiectul contractului de agenţie.

Clauzele de neconcurenţă.

Prin clauză de neconcurenţă, legea înţelege acea clauză contractuală al cărei efect constă in
restrângerea activităţii profesionale a agentului pe durata desfăşurării şi/sau ulterior încetării contractului
de agenţie. Această clauză trebuie redactată în scris, sub sanctiunea nulităţii (art. 4 din lege)

Clauza de neconcurenta se aplică numai pentru regiunea geografica sau grupul de persoane şi regiunea
geografică la care se referă contractul de agenţie şi numai pentru bunurile şi serviciile în legătură eu care
agentul este împuternicit sa negocieze sau sa negocieze şi să încheie actele juridice Orice extindere a
sferei clauzei de neconcurenta îndreptăţeşte pe agent să ceară anularea ei.

Restrângerea activitatii agentului, ca urmare a clauzei de neconcurenta, se produce in cursul duratei

contractului şi pe cel mult doi ani de la încetarea contractului de agenţie

Remuneraţia agentului.
 In contractul de agenţie trebuie sa se prevadă clauze privind remuneraţia la care are dreptul agentul
pentru prestaţiile executate pentru comitent

Potrivit legii, remuneraţia agentului poate consta, fie într-o suma fixa, fie intr-un comision, fie în parte o
suma fixă şi în parte un comision. Forma remuneraţiei se stabileşte prin acordul părţilor (art, 10 din lege).

Prin comision, legea înţelege orice forma de remuneraţie al carei cuantum se obţine prin raportare la
volumul sau ia valoarea operaţiunilor comerciale executate de agent in beneficiul comitentului.

In lipsa unor prevederi legale sau a unor clauze derogatorii în contractul de agenţie, agentul are dreptul
să primească o remuneraţie in conformitate cu uzantele comerciale ale zonei şi sectorului de piaţa în care
acesta operează Daca asemenea uzanţe nu exista, agentul este îndreptăţit să primească o remuneraţie
corespunzătoare, ţinând seama de toate aspectele caracteristice operaţiunilor efectuate,

Durata contractului.

Contractul de agenţie se încheie pe o durată determinata sau pe o durată nedeterminată, potrivit voinţei
părţilor contractante, în interesul partilor, legea prevede că un contract pe durată determinată, care
continuă să fie executat de părţi după expirarea termenului, se consideră transformat automat (ex lege într-
un contract pe durată nedeterminată.

Forma contractului de agenţie

Contractul de agenţie se încheie în formă scrisă. Condiţia formei scrise este necesară şi pentru
modificarea şi completarea ulterioară a contractului.

Aşa cum prevede legea, contractul de agenţie poate fi probat numai prin inscris indiferent de valoarea
contractului. Această cerinţă a legii priveşte atât raporturile dintre părţi, cât şi faţă de terţi.

De vreme ce contractul nu poate fi probat decât prin înscris, înseamnă că forma scrisa prevăzută de
lege este cerută ad probationem şi nu ad validitatem\ Absenţa înscrisului a afectează existenţa
contractului, ci proba existenţei sale . Este adevărat că, în caz de litigiu, în absenţa înscrisului,
imposibilitatea dovedirii contractului echivalează, practic, cu inexistenţa contractului, atât în raporturile
dintre părţi, cât şi fată de terţi.

Efectele contractului de agenţie

 Efectele contractului în raporturile dintre agent şi comitent

Având în vedere specificul contractului de agenţie, normele care reglementează obligaţiile părţilor au
un caracter imperativ. In acest sens, art. 9 din lege prevede că părţile nu pot deroga prin convenţie contrară
de la dispoziţiile art. 5 şi 6 din lege.

Acelaşi specific al contractului de agenţie impune un comportament exigent din partea părţilor
contractante în executarea obligaţiilor contractuale. In acest sens, Legea nr. 509/2002 prevede că în
îndeplinirea obligaţiilor care le revin agentul şi comitentul trebuie să acţioneze cu bună-credinţă şi
diligenta unui profesionist. Aceasta înseamnă că agentul şi comitentul răspund pentru nerespectarea
obligaţiilor contractuale, indiferent de forma şi gradul culpei (art. 1540 C. civ.).

Obligaţiile agentului.

Principalele obligaţii ale agentului sunt reglementate de art. 5 din Legea nr. 509/2002.

a) Agentul este ţinut să îndeplinească obligaţiile care decurg din împuternicirea primită din partea
comitentului.

Agentul trebuie să acţioneze în conformitate cu instrucţiunile primite şi în scopul realizării intereselor

comitentului.

Obligaţiile care îi revin trebuie aduse la îndeplinire personal de către agent sau prin prepuşii săi.Drept
urmare, agentul este răspunzător pentru subagent, dacă nu a avut acordul comitentului pentru substituire
sau. dacă, având un acord de principiu (fără arătarea persoanei), subagentul ales era cunoscut ca necapabil
şi insolvabil (art. 1542 C. civ.).

b)Agentul este obligat să procure şi să-i comunice comitentului informaţiile

privitoare la regiunea sau regiunile stabilite în contract, care îl interesează pe comitent
pentru executarea contractului de agenţie şi, pe un plan general, pentru desfăşurarea
activităţii sale comerciale. Aceste informaţii pot avea ca obiect cererea şi oferta privind
bunurile şi serviciile oferite de comitent, preţurile practicate, operaţiunile comercianţilor
concurenţi etc.

c) Agentul este obligat să îndeplinească împuternicirea în condiţii cât mai avantajoase pentru
comitent. In acest sens, legea impune agentului obligaţia de a depune diligenta necesară pentru negocierea
sau, după caz, pentru negocierea şi încheierea contractelor care fac obiectul împuternicirii, în condiţii cât
mai profitabile pentru activitatea comitentului

d) Agentul are obligaţia să respecte în mod corespunzător instrucţiunile rezonabile primite din partea
comitentului.

Prin instrucţiuni rezonabile trebuie să înţelegem instrucţiunile care se înscriu în limite normale, obişnuite,
în activitatea de intermediere comercială în baza unui contract de agenţie.

In executarea acestei obligaţii trebuie să se ţină seama de caracterul imperativ, indicativ sau facultativ
al instrucţiunilor.

Instrucţiunile imperative au un caracter obligatoriu; ele exprimă un ordin al comitentului, care trebuie
respectat întocmai.

Instrucţiunile indicative au caracter de îndrumare, de orientare în executarea împuternicirii de către agent.

Instrucţiunile facultative sunt instrucţiunile a căror aplicare este lăsată la aprecierea agentului.

e) Agentul este obligat să ţină evidenţa operaţiunilor comerciale efectuate în baza împuternicirii
comitentului.

Evidenţa operaţiunilor comerciale se ţine într-un registru special al agentului. Dacă agentul acţionează
pentru mai mulţi comitenţi, evidenţa trebuie ţinută în partide separate pentru operaţiunile care îl privesc pe
fiecare comitent.

f) Agentul are obligaţia să păstreze în condiţii corespunzătoare bunurile şi eşantioanele primite din
partea comitentului. Bunurile şi eşantioanele primite de agent de la comitent ca mostre pentru negocieri
sau, după caz, încheierea unor contracte cu terţii, trebuie depozitate în condiţii care să păstreze însuşirile
lor, pentru a nu prejudicia „imaginea” comerciantului comitent.

In cazul în care agentul lucrează pentru mai mulţi comitenţi, bunurile şi eşantioanele primite de la aceştia
trebuie depozitate astfel încât să permită identificarea celor aparţinând fiecărui comitent.

g) Agentul este ţinut să îndeplinească orice altă obligaţie stabilită în contractul de agenţie sau
prevăzută de lege.
 Obligaţiile comitentului sunt:

a)Comitentul are obligaţia să pună la dispoziţia agentului mostre, cataloage, tarifa şi orice alte documente
referitoare la bunurile şi serviciile pe care le oferă spre valorificare, prin perfectarea unor contracte. In
negocierea sau, după caz, negocierea şi încheierea contractelor cu terţii, agentul foloseşte mostrele,
cataloagele, tarifele şi orice alt material documentar pus la dispoziţie de comitent.

In acest caz, legea prevede obligaţia comitentului de a pune la dispoziţia agentului, în timp util şi într-o
cantitate corespunzătoare, mostrele, cataloagele, tarifele etc. necesare pentru îndeplinirea împuternicirii.

b) Comitentul este obligat să furnizeze agentului informaţiile necesare executării contractului de

agenţie.

Condiţiile în care trebuie să acţioneze agentul sunt stabilite în contractul de agenţie. Pe lângă acest
cadru general, aducerea la îndeplinire a împuternicirii poate să necesite şi anumite informaţii concrete, pe
care comitentul trebuie să le pună la dispoziţia agentului.

Asemenea informaţii sunt necesare, mai ales, în cazul unor schimbări conjuncturale ale activităţii
comerciale în regiunea sau regiunile care privesc sfera de activitate a agentului. Aducându-i-se la
cunoştinţă aceste schimbări, comitentul este obligat să dea agentului instrucţiunile necesare, precum şi să-i
furnizeze informaţiile de care are nevoie pentru îndeplinirea mandatului său.

Comitentul este obligat să-l informeze pe agent şi în cazul unor modificări privind activitatea
comercială a comitentului. Legea obligă pe comitent să îl înştiinţeze pe agent într-un termen util atunci
când va prevedea că volumul operaţiunilor comerciale va fi sensibil inferior celui pe care l-ar fi putut
anticipa în mod normal.

In sfârşit, comitentul este obligat să-1 informeze pe agent în timp util, potrivit naturii operaţiunii,
despre acceptarea, refuzul ori neexecutarea unei operaţiuni comerciale negociate sau, după caz, încheiate
de agent.

c) Comitentul are obligaţia să plătească agentului remuneraţia cuvenită. Plata remuneraţiei trebuie
făcută în condiţiile stabilite în contractul de agenţie sau în cele prevăzute de lege.
 In cazul în care prin contractul de agenţie părţile au convenit plata unui comision cu titlu de
remuneraţie totală sau parţială, comitentul este obligat la plata comisionului dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de art. 12-17 din Legea nr. 509/2002.

Comitentul este obligat la plata comisionului şi, corelativ agentul este îndreptăţit să primească
comision pentru o operaţiunea realizată pe durata existenţei contractului de agenţie, dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii: operaţiunea este încheiată ca urmare a intermedierii agentului; operaţiunea este
încheiată, fară intermedierea agentului, cu o terţă persoană care a fost procurată anterior de acesta drept
client, cu condiţia ca această operaţiune să aibă o natură similară celei încheiate anterior cu acel client;
operaţiunea este încheiată cu un client dintr-o regiune determinată sau care face parte dintr-un grup de
persoane determinat, pentru care agentul a primit împuternicire exclusivă prin contractul de agenţie (art.
12 din lege).

Comitentul este obligat la plata comisionului, respectiv agentul are dreptul să primească comision şi
pentru o operaţiune încheiată după încetarea contractului de agenţie, dacă sunt îndeplinite condiţiile legii:
operaţiunea s-a încheiat într-un termen rezonabil de la data încetării contractului de agenţie, iar încheierea
ei se datorează în principal activităţii prestate de agent în cursul duratei contractului de agenţie; comanda
terţului a fost primită de comitent sau de agent anterior încetării contractului de agenţie (art. 13 din lege).

Dacă agentul este înlocuit noul agent nu are dreptul la comision, dacă acesta se cuvine, potrivit legii,
agentului iniţial. Totuşi, comisionul se împarte între agentul iniţial si noul agent, dacă din circumstanţele
concrete rezultă că este echitabil ca acel comision să se împartă între cei doi agenţi (art. 14 din lege).

Potrivit legii, obligaţia de plată a comisionului se naşte la data la care se îndeplineşte una din
următoarele condiţii: comitentul îşi execută obligaţiile contractuale faţă de terţa persoană; comitentul ar fi
trebuit să îşi execute obligaţiile contractuale potrivit convenţiei sale cu terţa persoană; terţa persoană îşi
execută obligaţiile contractuale.

Legea prevede, fără a se putea deroga în detrimentul intereselor agentului, că obligaţia se naşte cel mai
târziu la data la care terţa persoană îşi execută obligaţiile sau ar fi trebuii să le execute, dacă comitentul şi-
ar fi executat în mod corespunzător obligaţiile sale (art. 15 din lege).
 Comitentul datorează comisionul şi pentru operaţiunile încheiate, dar la a căror executare părţile au
renunţat. In aceste cazuri se aplică în mod corespunzător regulile privind naşterea obligaţiei de plată a
comisionului.

Legea prevede, fără putinţa de a se deroga în detrimentul intereselor agentului, ca dreptul ia comision
al agentului nu se stinge dacă operaţiunea încheiată între comitent şi terţa persoană nu se execută datorită
unor circumstanţe imputabile comitentului.

In cazul unei executări parţiale din partea terţei persoane, agentul este îndreptăţit numai la plata unei
cote-părţi din comision, proporţională cu suma încasată de comitent (art. 16 din lege).

Comisionul trebuie plătit agentului cel mai târziu în ultima zi a lunii care urmează trimestrului în cursul
căruia s-a născut obligaţia de plată, respectiv dreptul la comision al agentului (art. 17 din lege).

d) Comitentul este ţinut să îndeplinească orice altă obligaţie care îi revine potrivit contractului şi
dispoziţiilor prevăzute de lege.

Efectele faţă de terţi

Comitentul îl împuterniceşte pe agent să negocieze anumite acte juridice cu terţii pentru comitent sau
să negocieze şi să încheie anumite acte juridice cu terţii, în numele şi pe seama comitentului.

In primul caz, contractele se încheie direct şi nemijlocit între comitent şi terţi. Rolul agentului este
găsirea terţilor interesaţi şi negocierea condiţiilor viitoarelor contracte pe care comitentul le va încheia
personal cu terţii.Daca, primind înştiinţarea agentului privind o anumită operaţiune negociată, comitentul
nu comunică în timp util terţului, direct sau prin agent, acceptarea sa, operaţiunea se consideră abandonată
şi, deci, contractul nu se va încheia (art. 7 din lege).

In al doilea caz, contractele se negociază şi se încheie de către agent, în numele şi pe seama

comitentului. în virtutea regulilor mandatului, prin încheierea contractelor între agent (mandatar) şi terţi se
stabilesc raporturi juridice directe între comitent (mandant) şi terţi. Aceasta înseamnă că obligaţiile
născute din aceste contracte se execută de către comitent şi terţi (predarea mărfii şi plata preţului).

întrucât în cele două cazuri, raporturile juridice se stabilesc, în mod diferit, între comitent şi terţi,
înseamnă că acel contract de agenţie, care a stat la baza perfectării raporturilor juridice dintre comitent şi
terţi, nu produce nici un efect faţă de terţi. Cu alte cuvinte, din contractul de agenţie nu se nasc raporturi
juridice între agent şi terţi.

Plata preţului bunurilor şi serviciilor.

In toate cazurile, deoarece raporturile juridice se stabilesc între comitent şi terţi, plata preţului bunurilor
şi serviciilor oferite de comitent se face de către terţi direct comitentului.

Potrivit art. 1541 C. civ., mandatarul este obligat să remită mandantului tot ceea ce a primit în puterea
mandatului, chiar dacă nu s-ar fi cuvenit mandantului.

In temeiul acestor dispoziţii legale, se poate spune că, în cazul în care agentul a negociat şi încheiat un
contract cu terţul, în numele şi pe seama comitentului, plata preţului de către terţ se poate face şi agentului,
cu obligaţia acestuia de a remite suma de bani comitentului.

Articolul 8 din Legea nr. 509/2002 derogă de la dispoziţiile art. 1541 C. civ., precizând că agentul nu
poate, fară împuternicire specială, să primească plata din partea terţului.

De asemenea, agentul nu poate, în absenţa unei împuterniciri speciale, să acorde reduceri sau amânări
pentru creanţele comitentului.

Reclamarea viciilor bunurilor sau serviciilor.

Stabilindu-se raporturi juridice directe între comitent şi terţi, reclamaţiiie terţilor privind viciile
bunurilor şi serviciilor comitentului trebuie remise comitentului.

Articolul 8 alin. (2) din Legea nr. 509/2002 prevede însă că agentul poate primi reclamaţii referitoare la
viciile bunurilor sau serviciilor. Totodată, agentul poate solicita orice măsuri de asigurare în interesul
comitentului (de exemplu, constatarea viciilor, în condiţiile stabilite în contract, efectuarea remedierilor
etc).Despre primirea reclamaţiilor şi măsurile luate, agentul este obligat să-l înştiinţeze pe comitent.

Incetarea contractului de agenţie

Cazurile de încetare a contractului

Contractul de agenţie inceteaza în condiţii diferite, in functie de durata determinată sau nedeterminată a
contractului.
 Expirarea termenului.

In cazul in care contractul de agenţie s-a încheiat pe o durată determinată, contractul de agenţie
încetează la data expirări termenului.Potrivit legii, dacă după expirarea termenului, părţile continuă să
execute obligaţiile lor, contractul se consideră transformat de drept (ex lege) într-un contract pe durata
nedeterminată1 (art. 19 din lege).

Denunţarea unilaterală a contractului.

In cazul în care contractul de agenţie s-a încheiat pe o durată nedeterminată, contractul poate înceta
prin denunţare unilaterali din partea oricăreia dintre părţi, cu acordarea obligatorie a unui preaviz (art. 20
din lege).

In aceleaşi condiţii poate înceta contractul de agenţie şi în cazul când a fost încheiat pe o durată
determinată, dar s-a transformat în contract pe durată nedeterminată, ca şi în cazul contractului pe durată
determinată, care cuprinde o clauză expresă privind posibilitatea denunţării unilaterale anticipate.

Potrivit legii, termenul de preaviz care însoţeşte declaraţia unilaterală de denunţarea contractului
trebuie să fie de cel puţin o lună, pentru primul an de contract.

Dacă durata contractului este mai mare de un an, termenul minim de preaviz se măreşte cu câte o lună
pentru flecare an suplimentar început, fără însă ca termenul de preaviz să depăşească 6 luni.Termenele de
preaviz nu pot fi mai scurte decât cele stabilite de lege; prin convenţia lor, părţile pot prevedea termene
mai lungi decât cele legale, dar aceleaşi atât pentru agent, cât şi pentru comitent.

Legea nr. 509/2002 reglementează şi un caz special de denunţare unilaterală a contractului. Potrivit art.
21 alin. (2) din lege, contractul de agenţie poate fi denunţat imediat de către oricare dintre părţi, atunci
când circumstanţe excepţionale, altele decât forta majoră ori cazul fortuit, fac imposibilă continuarea
colaborării dintre comitent şi agent.

Contractul se prezumă că a încetat la data notificării scrise a intenţiei de denunţare a contractului şi a

motivului denunţării. In acest caz, partea care a denunţat contractul de agenţie este obligată să repare
eventualele prejudicii suferite de către cealaltă parte contractantă.

Rezilierea contractului.
 Făcând aplicarea principiilor generale, art. 21 din Legea nr. 509/2002 prevede că oricare dintre părţile
contractante poate rezilia contractul de agenţie, în cazul unei neîndepliniri din culpă gravă a obligaţiilor
contractuale de către cealaltă parte. Reţinem însă că rezilierea contractului poate interveni numai în cazul
unei culpe grave a părţii contractante.

Rezilierea contractului se poate cere fară preaviz şi înainte de expirarea termenului privind durata
contractului.

Indemnizaţiile şi despăgubirile datorate încetării contractului

Specificul operaţiunilor comerciale realizate în baza contractului de agenţie justifică dreptul agentului
la anumite indemnizaţii şi despăgubiri la încetarea contractului.

Indemnizaţiile.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 509/2002, la încetarea contractului de agenţie, agentul are dreptul să
primească de la comitent o indemnizaţie, dacă a procurat noi clienţi comitentului sau a sporit semnificativ
volumul operaţiunilor comerciale cu clienţii existenţi, iar comitentul obţine încă foloase substanţiale din
operaţiunile cu aceşti clienţi.

Legea cere ca plata acestei indemnizaţii să fie considerată echitabilă, având în vedere circumstanţele
concrete, în special comisioanele pe care agentul ar fi trebuit să le primească în urma operaţiunilor
încheiate de comitent cu agenţii respectivi, precum şi posibila restrângere a activităţii profesionale a
agentului, datorită existenţei în contractul de agenţie a unei clauze de neconcurenţă.

Suma indemnizaţiei nu poate depăşi o sumă echivalentă cuantumului unei remuneraţii anuale, calculată
pe baza mediei anuale a remuneraţiilor încasate de agent pe parcursul ultimilor 5 ani de contract; în cazul
unei durate de sub 5 ani a contractului, remuneraţia anuală se calculează pe baza mediei remuneraţiilor
încasate în perioada respectivă.

Acelaşi drept la indemnizaţie este recunoscut de lege şi în cazul încetării contractului de agenţie ca urmare
a decesului agentului.

Dreptul la indemnizaţie al agentului sau, după caz, al succesorului acestuia se stinge, dacă comitentul
nu este pus în întârziere cu privire la plata indemnizaţiei, în termen de un an de la data încetării
contractului de agenţie.
 Agentul nu are drept la indemnizaţie în următoarele cazuri: comitentul reziliază contractul de agenţie
datorită unei încălcări de către agent a obligaţiilor, din culpă gravă a acestuia; agentul denunţă unilateral
contractul, fiind exclusă denunţarea din cauza vârstei, infirmităţii ori bolii agentului, care împiedică
continuarea activităţii; în cazul înlocuirii agentului cu o altă persoană prin novaţia contractului de agenţie
(art. 23 din lege).

Pentru protejarea agentului, legea prevede că părţile nu pot deroga în detrimentul intereselor agentului
de la dispoziţiile care reglementează dreptul la indemnizaţie, înainte de încetarea contractului de agenţie
(art. 24 din lege).

Despăgubirile.

Articolul 22 alin. (3) din Legea nr. 509/2002 prevede că acordarea indemnizaţiei la încetarea
contractului de agenţie nu aduce atingere dreptului agentului de a cere despăgubiri, în condiţiile legii.

Prin urmare, dacă încetarea contractului de agenţie cauzează anumite prejudicii agentului, acesta este
îndreptăţit să ceară despăgubiri de la comitent, în condiţiile dreptului comun (art. 1082-1086 C. civ.).

In sfârşit, la încetarea contractului de agenţie, comitentul nu se poate prevala de clauza de neconcurenţă,

dacă încetarea are loc în situaţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 509/2002.

Concluzii si propuneri de lege ferenda

Contractul de agenţie este contractul prin care una dintre părţi (comitent) împuterniceşte în mod
statornic cealaltă parte (agent) să negocieze şi/sau să încheie afaceri în numele şi pe seama
comitentului, în schimbul unei remuneraţii.

Sediul materiei îl reprezintă Legea nr. 509/2002 care reglementează activitatea agentului
comercial permanent.

Caracterele juridice ale contractului de agenţie sunt următoarele:

  -contractul are un caracter bilateral (sinalagmatic);

 -contractul este cu titlu oneros;

 -contractul este comutativ;

 -contractul este consensual;

 -contractul este cu executare succesivă.

Contractul de agenţie poate fi încheiat pe o durată determinată sau nedeterminată, potrivit voinţei
părţilor contractante.

Cazurile de încetare a contractului:

 expirarea termenului;

 denunţarea unilaterală a contractului

 rezilierea contractului.

La încetarea contractului de comision, agentul are potrivit legii, dreptul să primească de la

comitent o indemnizaţie dacă a procurat noi clienţi comitentului sau a sporit semnificativ volumul
operaţiunilor comerciale cu clienţii existenţi, iar comitentul încă mai obţine foloase substanţiale din
aceste operaţiuni.

Dacă încetarea contractului de agenţie cauzează anumite prejudicii agentului, acesta este
îndreptăţit să ceară despăgubiri de la comitent, în condiţiile dreptului comun (art. 1082-1086 C. civ.).
Dupa parerea mea in toate situatiile este avantajoasa incheierea contractelor in forma scrisa.
Trebuie delimitata cu precizie etapa tratativelor de cea a desfasurarii raporturilor
contractuale.Fiecare parte contractanta trebuie sa cunoasca cu exactitate drepturile si obligatiile sa
1 STANCIU D. CARPENARU – Drept comercial roman , Editia a VI- a, Editura Universal Juridic,
Bucuresti , 2007

2 MARILENA ENE – Revista de drept comercial, nr 11, anul 2004

3 www.regielive.ro