CAPITOLUL VI

CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

CAPITOLUL VI

CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER

TEHNOLOGIC

6.1. Contractele de concesiune în comerţul internaţional

6.1.1. Contractul de concesiune exclusivă
6.1.2. Contractul de franchising
6.2. Contractele de transfer de tehnologie în comerţul internaţional
6.2.1. Contractul de licenţă
6.2.2. Contractul de cesiune de brevet
6.2.3. Contractul de know–how
6.2.4. Contractul de consulting-engineering

I.1. CONTRACTELE DE CONCESIUNE ÎN COMERŢUL

INTERNAŢIONAL

Contractul de concesiune în comerţul internaţional este o creaţie a practicii

comerciale şi se foloseşte în activitatea de desfacere a mărfurilor şi serviciilor.
Acestea reprezintă tehnici contractuale moderne care permit desfăşurarea relaţiilor
comerciale în condiţii avantajoase, deşi includ elemente de intermediere, dar diferite de
mandat şi comision.
Diferenţa faţă de mandat constă în aceea că concesionarul acţionează în nume
propriu. Contractul de concesiune comercială stabileşte între părţi raporturi de interes
comun şi permite integrarea concesionarului în reţeaua comerciala a concedentului.
Diferenţa faţă de comision constă în aceea că concesionarul acţionează pe cont
propriu, fiind proprietar al mărfurilor tranzacţionate. Contractul de concesiune implică o
legătură între părţi şi exercitarea unei activităţi de promovare a vânzărilor.

6.1.1. CONTRACTUL DE CONCESIUNE EXCLUSIVĂ

Noţiune, trăsături, avantaje
Concesiunea exclusivă este operaţiunea prin care o persoană (concedent) vinde
mărfurile sale într-o anumită zonă teritorială unei alte persoane (concesionar) ce le
cumpără spre a le revinde clienţilor săi.
Denumire: contract de distribuire specială, contract de vânzare exclusivă, contract de
concesiune comercială, contractul de concesiune exclusivă, contract de concesiune de
vânzare exclusivă.
Contractul cuprinde unele elemente ale operaţiunii de vânzare şi intermediere;
rezultă că sunt reunite două operaţiuni într-o anumită succesiune.
Concesionarul are o dublă calitate: cumpărător şi vânzător şi lucrează în nume şi pe
cont propriu.
80
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

Caractere juridice şi caracteristici

Contractul de concesiune exclusivă este un contract bilateral, consensual, intuitu
personae, comutativ şi cu titlu oneros.
În raport de interesele părţilor contractul de concesiune exclusivă are următoarele
variante:
- se poate încheia cu o clauză de exclusivitate de vânzare sau aprovizionare;
- poate fi completat cu un contract de depozit, concesionarul obligându-se să păstreze
mărfurile concedentului.
Caracteristici:
- dublă legătură de exclusivitate prin care cedentul se obligă să vândă anumite mărfuri
şi concesionarul să le cumpere şi revândă clientelei sale;
- activitatea concesionarului se desfăşoară în mod independent, el fiind ţinut să
răspundă pentru afacerea întreprinsă;
- remuneraţia concesionarului constă în diferenţa dintre preţul de cumpărare şi
revânzare;

Avantajele concedentului:
- îşi asigură desfacerea mărfurilor sau serviciilor;
- îşi asigură pătrunderea pe noi pieţe fără cheltuieli de investiţii;
- îşi asigură o simplificare contabilă a bilanţului;
- integrează activitatea partenerului în politica sa comercială;
- obţine creşterea vitezei de rotaţie a fondurilor circulante.
Avantajele concesionarului:
- beneficiază de câştigul realizat faţă de preţul mărfii şi de marca de fabrica a
concedentului;
- are siguranţa limitării riscurilor comerciale la nivelul comerţului cu amânuntul şi
evitării concurenţei.

Efectele contractului de concesiune exclusivă

1. Obligaţiile concedentului
1. Să livreze mărfurile către concesionar, excepţie făcând rezervele privind vânzările
directe anumitor clienţi.
2. Conform clauzei de exclusivitate, concedentul se obligă să vândă produsele sale
numai concesionarilor dintr-o anumită zonă teritorială determinată. Concedentul
trebuie să asigure o aprovizionare susţinută şi condiţii de credit avantajoase.
3. Să respecte exclusivitatea teritorială a concesionarului: să-i remită comenzile primite
de la clienţi; să-i permită folosirea mărcii sale de fabrică; să-l informeze asupra
posibilităţii sale de livrare.

II. Obligaţiile concesionarului

1. Să comercializeze mărfurile stabilite în contract. Pentru realizarea unei concesiuni
eficiente, concesionarul e ţinut să cumpere o anumită cantitate de mărfuri într-o
perioadă de timp determinată.
2. Să nu facă concurenţă concedentul prin vânzarea de produse similare ale altor
producători. În scopul realizării gestiunii comerciale, concesionarul poate fi obligat:
81
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

să cumpere şi să vândă o cotă anuală minimă; să aibă un stoc determinat de mărfuri;

să efectueze unele servicii după vânzare; să organizeze publicitatea comercială.

Încetarea contractului de concesiune exclusivă

Contractul de concesiune exclusivă încetează:
1. prin ajungerea la termen, pentru contractele încheiate pe durată determinată;
2. prin reziliere, pentru contractele pe durată nedeterminată.
Posibilitatea părţilor de a rezilia unilateral contractul este condiţionată de respectarea
unui termen prevăzut sau de acordarea unei despăgubiri.
Pe timpul duratei contractului, rezilierea este admisă numai în cazuri justificate:
nerespectarea sau violarea clauzelor contractuale ori prejudicierea materială sau
morală adusă prin conduita partenerului contractant.
În funcţie de rezultatele obţinute concesiunea poate fi reînnoită, în caz contrar se
poate încredinţa altei persoane. Refuzul de înnoire a contractului se sancţionează
prin daune-interese numai în situaţia unui abuz de drept. Concesionarul are
posibilitatea de a prelua o concesiune similară, utilizând reţeaua comercială
existentă.
3. Prin moartea sau declararea incapacităţii concesionarului (datorită caracterului
intuitu personae).
4. Unele clauze specifice privind solvabilitatea părţilor: falimentul uneia din părţi;
protestul unei cambii; neplata unui CEC.

Contractul se deosebeşte substanţial de un contract de distribuţie exclusivă

pentru că în ipoteza distribuţiei exclusive proprietar al mărfii rămâne reprezentatul şi
dacă marfa prezintă deficienţe calitative, spre exemplu, răspunderea revine
reprezentatului.
În ipoteza contractului de concesiune exclusivă, concesionarul devine
proprietarul mărfii pe care o revinde şi, în consecinţă, răspunderea pentru calitatea mărfii
revine concesionarului care este proprietar al mărfii.
Părţile la contract pot alege legea aplicabilă, pentru că în materie nu există norme
uniforme. Dacă părţile nu au ales legea aplicabilă, în practică sunt două soluţii:
 cea mai răspândită supune contractul legii în vigoare la sediul
concesionarului, pornind de la ideea că el este vânzătorul sau revânzătorul
mărfii pe de o parte; pe de altă parte, clauza de exclusivitate este supravegheată
pe această piaţă;
 a doua ipoteză, când contractul este supus legii concedentului ca vânzător
primar al mărfii, cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară (norme de
poliţie=monitory law) de la locul de activitate al concesionarului, respectiv
regulile cu privire la exclusivitate practicate pe piata concesionarului.

II.1.1. CONTRACTUL DE FRANCHISING

Definiţie
Franchising-ul este operaţiunea prin care o persoană denumită concedent
(franchisor), acordă altei persoane numită concesionar (franchisee), dreptul de a vinde
82
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

anumite bunuri sau de a presta anumite servicii si de a beneficia de un sistem de relaţii

pe care le cuprinde marca, renumele, know-how - ul si asistenţa tehnică, în schimbul
unui preţ ce constă într-o sumă de bani iniţială si o redevenţă periodică numită franchise
free.
În sistemul românesc de drept, franciza este definită ca un sistem de comercializare
bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct
de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane,
denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o
tehnologie sau un serviciu1.
Acest tip de contract a apărut în SUA, ca urmare a interdicţiei legale de a se
comercializa automobilele direct de producătorii lor, dar s-a extins cu privire la alte
produse si pe alte continente.
Sub aspectul conţinutului se aseamănă cu alte operaţiuni comerciale, cum ar fi
intermedierea, vânzarea cu monopol, licenţa sau reprezentarea. Spre deosebire de
contractul de concesiune exclusivă, obiectul său nu este reprezentat numai de produse ci
si de marca sub care acestea vor fi vândute sau distribuite.
Părţi în contractul de franchising sunt: concedentul – franchizor – şi concesionarul –
franchisee sau beneficiar.
Francizorul – în relaţiile cu partenerul său are în vedere realizarea unei activităţi
eficiente. El este un comerciant care:
- este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate; drepturile trebuie să fie
exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză;
- conferă dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie
sau un serviciu;
- asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
- utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale,
cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi viabilitatea produsului.
Concesionarul – comerciant independent care se integrează în sistemul politicii
comerciale a unui producător sau a unei întreprinderi prestatoare de servicii, aderând
la principiul omogenităţii reţelei de franciză, aşa cum este ea definită de către
francizor.
Caractere juridice
Contractul de franchising este un contract consensual, sinalagmatic, intuitu
personae, comutativ, cu executare succesivă şi cu titlu oneros.
Prin prisma elementelor pe care le cuprinde are un caracter complex şi general;
prezintă caracterele juridice ale unor alte operaţiuni: realizarea unui monopol, know-
how-ul şi licenţa-reprezentarea.

Obiectul contractului de franchising

Obiectul contractului de franchising poate fi:
- concesiunea unei mărci de fabrică sau de serviciu;
- asistenţa tehnică şi toate cunoştinţele necesare.
Concesionarul poate să aibă o dublă calitate – distribuitor şi producător –
cunoştinţele tehnice transmise vor fi de natură comercială şi industrială. Prin intermediul
franchisingului se creează o unitate economică între întreprinderea producătoare şi
1
O.G. nr. 52 din 28 august 1997 privind regimul juridic al francizei, republicată în M .Of. nr.
180 din 14 mai 1998
83
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

societatea specializată în vânzarea exclusivă a produselor sau serviciilor. Activitatea

concedentului este prelungită astfel, până în stadiul comercializării, asigurându-se o
clientelă constantă, cu posibilităţi şi pe riscul concedentului.
Avantaje:
Concedentul poate pătrunde pe pieţele străine fără eforturi de investiţii şi beneficiază
de existenţa unei reţele de distribuţie a produselor sau serviciilor şi de dreptul de a primi
taxa plătită de concesionar la încheierea contractului şi de redevenţele periodice. Prin
integrarea activităţii concesionarului în cadrul politicii sale comerciale, concedentul are
posibilitatea de a efectua investiţii pentru diversificarea activităţii. Concedentul îşi
asigură clientela şi extinderea operaţiunilor economice.
Concesionarul îşi desfăşoară activitatea cu mijloacele concedentului, folosindu-i
numele, marca, experienţa tehnică şi comercială, sistemul de organizare şi de publicitate.
Cu toate că îşi menţine independenţa juridică, concesionarul este integrat în sistemul
politicii economice a concedentului, care îi supraveghează activitatea. Concesionarul are
dreptul de a revinde concesiunea acordată unei persoane agreate de concedent.

Efectele contractului de franchising

Obligaţiile părţilor sunt prevăzute prin clauze generale şi specifice, care se
elaborează în baza principiului libertăţii contractelor şi care reflectă raporturile de
colaborare existente între părţi.
În faza precontractuală, francizorul are obligaţia să furnizeze beneficiarului
informaţii despre:
- experienţa dobândită şi transferabilă;
- condiţiile financiare ale contractului, respectiv redevenţa iniţială sau taxa de
intrare în reţea, redevenţele periodice, redevenţele din publicitate, determinarea tarifelor
privind prestările de servicii şi tarifele privind produsele, serviciile şi tehnologiile, în
cazul clauzei obligaţiilor contractuale de cumpărare;
- elementele care permit beneficiarului să facă calculul rezultatului previzionat şi
să-şi întocmească planul financiar;
- obiectivele şi aria exclusivităţii acordate;
- durata contractului, condiţiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii.
(a) Obligaţiile concedentului.
- Să transmită concesionarului know-how-ul
- Să cedeze concesionarului folosinţa mărcii sale şi un complex de elemente tehnice.
Pentru realizarea operaţiunii concedentul trebuie să furnizeze partenerului: elemente
de inginerie privind amenajarea şi organizarea întreprinderii; elemente de marketing
cuprinzând metodele, mijloacele şi tehnicile de comercializare; mijloacele pentru
pregătirea profesională a personalului.
- Să asigure exclusivitate teritorială beneficiarului
- Să garanteze rentabilitatea investiţiilor făcute de concesionar
- Să acorde concesionarului o asistenţă continuă în domeniul: comercial, tehnic,
financiar, juridic.
- Să modernizeze produsele şi serviciile pe care le oferă concesionarul.

(b) Obligaţiile concesionarului:

- Să nu divulge know-how-ul şi să nu îl folosească după încetarea contractului.

84
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

- Să exploateze investiţiile făcute de concedent. Pentru realizarea acestei obligaţii

trebuie să respecte marca sau formula de proprietate a concedentului şi să asigure un
anumit nivel de calitate, cu respectarea strictă a indicaţiilor.
- Să se aprovizioneze cu produsele concedentului în condiţiile prevăzute în contract
- Să furnizeze toate informaţiile care ar contribui la perfecţionarea tehnicilor de
comercializare
- Să plătească în momentul încheierii contractului o taxă de intrare
- Să plătească redevenţe periodice. Cuantumul redevenţelor se calculează proporţional
cu valoarea cifrei de afaceri.

Încetarea contractului de franchising

Contractul de franchising încetează:
- prin ajungerea la termen. De regulă, termenul va fi fixat astfel încât să permită
beneficiarului amortizarea investiţiilor specifice francizei; Perioada de încheiere a
contractului este determinată de părţi între 1-20 ani. La expirarea duratei stabilite
părţile au posibilitatea să prelungească contractul pentru o noua perioadă.
Ca o măsură de protecţie a beneficiarului, în sistemul românesc de drept, francizorul
are obligaţia de a înştiinţa pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra
intenţiei de a nu reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou
contract.
- prin rezilierea contractului. Aceasta operează de plin drept în cazul în care una din
părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile stabilite. Eventuala punere în întârziere a
partenerului contractant se realizează prin simpla trimitere a unei scrisori
recomandate.
- prin dispariţia uneia dintre părţi.

Părţile la contract pot să aleagă legea aplicabilă; dacă nu au făcut-o contractul

este supus legii în vigoare la sediul francizorului cu respectarea normelor de
aplicaţiune necesară de la locul de activitate al beneficiarului. Aceasta este forma clasică
a acestui contract. El a dobândit în timp valenţe sporite, a devenit un contract complex
pentru că de foarte multe ori francisorul, datorită relaţiilor sale de comercializare poate
cere beneficiarului ca aprovizionarea cu materie primă şi materiale să se facă de la
anumiţi furnizori sau chiar de la el însuşi. Aceasta aprovizionare are la baza contract
independent de vânzare cumpărare.

II.2. CONTRACTELE DE TRANSFER DE TEHNOLOGIE ÎN

COMERŢUL INTERNAŢIONAL

În cadrul schimburilor comerciale internaţionale un loc important îl ocupă comerţul

cu inteligenţa umană. Elementul esenţial în această formă de comerţ este transferul sau
schimbul de tehnologie.
Tehnologia reprezintă mijlocele tehnice, produsele tehnologice şi cunoştinţele de
specialitate legate de aplicarea lor.
Transferul de tehnologie poate constitui obiectul unui contract principal sau adiacent
sau al unei clauze într-un contract complex.

85
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

II.2.1. CONTRACTUL DE LICENŢĂ

Definiţie, avantaje, caractere juridice

Contractul de licenţă (denumit şi contractul de licenţă de brevet), este contractul prin
care titularul unui brevet (licenţiator) transmite unui beneficiar (licenţiat) dreptul de
folosinţa al unei invenţii.
Avantaje pentru licenţiator:
- evitarea barierelor vamale şi măsurilor restrictive cu caracter netarifar;
- repartizarea zonelor de desfacere şi înlăturarea concurenţei pe piaţă;
- stimularea exporturilor de utilaje, maşini şi materii prime;
- valorificarea rezultatelor cercetării, precum şi a potenţialului de proiectare;
- facilitatea pătrunderii pe pieţele externe;
- obţinerea de participaţii directe la beneficiul obiectivelor realizate.
Avantaje pentru licenţiat:
- realizarea de economii valutare prin reducerea importurilor de mărfuri similare sau
identice;
- introducerea unei tehnici avansate;
- asimilarea unor produse tehnice complexe;
- promovarea exporturilor de mărfuri produse sub licenţă.

Caractere juridice şi obiectul contractului de licenţă

Contractul de licenţă este un contract încheiat intuitu personae, deoarece se încheie
în vederea calităţilor personale ale licenţiatului. Contractul de licenţă este un contract
incesibil în lipsa unor prevederi exprese.
Obiectul contractului de licenţă îl constituie autorizarea sau acordarea dreptului ca o
licenţă să fie folosită de partener. Contractul de licenţă nu implică un act de dispoziţie
asupra dreptului exclusiv de brevet, licenţiatorul transmite numai folosinţa totală sau
parţială a dreptului de exploatare.
Formele contractului de licenţă
În funcţie de întinderea drepturilor care se atribuie prin contract licenţa poate fi:
1. Licenţă exclusivă când licenţiatorul renunţă la posibilitatea de a mai acorda alte
licenţe, iar licenţiatul are un drept exclusiv de utilizare a licenţei.
a) licenţa nelimitată sau deplină – licenţiatorul beneficiază de exclusivitate pe toată
durata de valabilitate a brevetului.
b) licenţe limitate – dreptul de folosire a invenţiei, deşi e exclusiv, prezintă unele
îngrădiri: modul de aplicare a invenţiei; utilizarea obiectului contractului şi
perioada de timp.
2. Licenţa neexclusivă sau simplă când licenţiatorul are dreptul de a utiliza sau
transmite brevetul, iar licenţiatul are dreptul de a folosi invenţia în condiţiile
convenite.
a) licenţa deplină
b) licenţe limitate – întinderea în spaţiu, cantitatea de obiecte produse, preţurile de
vânzare.
În situaţia în care există mai mulţi licenţiaţi, condiţiile create pot fi diferite. Pentru
existenţa unui regim identic, în contract se poate insera clauza naţiunii celei mai
favorizate sau clauza licenţei colective.
86
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

Efectele contractului de licenţă

1. Obligaţiile licenţiatorului sunt:
- să asigure beneficiarul de o exploatare optimă a invenţiei
- să garanteze existenţa dreptului acordat.
2. Obligaţiile licenţiatului sunt:
- să folosească invenţia în condiţiile stabilite
- să plătească preţul.
Preţul se poate plăti prin folosirea următoarelor modalităţi: o sumă forfetară
integrată; o sumă globală iniţială; un procent aplicat la valoarea producţiei sau
vânzărilor; sume suplimentare pentru compensarea diferenţelor.
În caz de nerespectare a obligaţiilor contractuale, în raport de gravitatea încălcării,
partea prejudiciată poate cere plata de compensaţii sau rezilierea contractului.

Încetarea contractului de licenţă

Contractul de licenţă încetează în următoarele situaţii:
- expirarea duratei pentru care licenţa a fost acordată;
- intrarea invenţiei în domeniul liberei concurenţe, după perioada stabilită de lege.

Întrucât în materie există numai norme uniforme privind protecţia titlurilor de

proprietate industrială (protecţia brevetului), dar nu există norme uniforme privind
contractul de licenţă, problemă nesoluţionată nici prin tratatul încheiat în cadrul OMC
referitor la transmiterea proprietăţii intelectuale legate de comerţ, părţile la contract pot
alege legea aplicabilă. Dacă nu au făcut-o, de regulă, contractul este supus legii în
vigoare la sediul licenţiatorului, cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la
locul utilizării invenţiei, care de regulă este sediul licenţiatului2.

6.2.1. Contractul de cesiune de brevet

Este contractul care se încheie între proprietarul brevetului, în calitate de

cedent şi dobânditorul acestuia, în calitate de cesionar şi este de 2 feluri: cesiune
totală de brevet şi cesiune parţială.
În ipoteza cesiunii totale, titularul brevetului transmite în proprietate
dobânditorului (cesionarului), brevetul respectiv, inclusiv dreptul de licentiere a acestuia,
rezervându-si eventual, daca el este creatorul numai dreptul personal nepatrimonial de
autor.
Cesiunea poate fi parţială când cedentul îşi rezervă pentru sine şi numai pentru
a fi utilizat de el însuşi, în uzina sa, dreptul de licenţă. Cu alte cuvinte, transmite
cesionarului proprietatea asupra brevetului, dreptul de licenţiere, cu păstrarea
posibilităţii de utilizare şi în uzina cedentului.
Contractul presupune ca obligaţii ale părţilor:
- cedentul: obligaţia de a transmite în proprietate brevetul respectiv cu toată
documentaţia aferentă care să permită utilizarea acestuia. Implicit presupune

2
Spre exemplu, în statele Pactului Andin un contract de licenţă de brevet nu poate depăşi durata de 5 ani,
pentru că se consideră că după 5 ani nu se mai poate vorbi de tehnologie de vârf.
87
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

obligaţia de a nu face, de a nu mai transmite unui terţ acel brevet sau de a nu

licenţia unui terţ invenţia respectivă.
- cesionarul: obligata de a proteja în ţara sa, dacă nu a fost anterior protejat
brevetul respectiv, invenţia respectivă, şi de asemenea de a proteja calitatea
creatorului invenţiei de titular, dreptul intelectual de titular al acelei invenţii. Are
obligaţia de a-l plăti pe cedent. Plata poate cuprinde fie o sumă importantă care
se plăteşte la încheierea contractului, fie o sumă modică la care, pe un anumit
număr de ani, de asemenea stabilit la încheierea contractului, cesionarul se obligă
să adauge anuităţi, respectiv redevenţe asupra cifrei de afaceri pe care o
înregistrează cesionarul ca urmare a licenţierii respectivei invenţii.
Părţile pot alege legea aplicabilă, iar dacă nu au făcut-o, se aplică legea în
vigoare la sediul cedentului.

II.2.2. CONTRACTUL DE KNOW-HOW

Noţiune şi caracteristici
Contractul de know-how se caracterizează prin transmiterea unor cunoştinţe
tehnice, informaţii, documentaţii sau procedee complexe, care reprezintă o noutate
relativă si subiectivă, nefiind brevetate din cauza elementelor insuficiente de
originalitate sau a lipsei de interes.
În noţiunea de know-how se cuprind mai multe elemente, care pot consta în:
abilitate tehnică, ingeniozitate, experienţă, cunoştinţe tehnice, procedee noi etc. Prin
acestea se urmăreşte optimizarea si punerea în valoare a calităţilor produsului sau a
procedeelor folosite, scăderea preţului de cost, evitarea erorilor etc.
Noutatea si secretul referitor la acestea nu vizează stadiul tehnicii, raportându-se
numai la persoana sau întreprinderea care vrea să le dobândească. Deşi are elemente
comune cu secretul de fabricaţie, se distinge de acesta prin existenţa abilităţii si a
experienţei tehnice, împreună cu un ansamblu de elemente care nu au valoare în mod
dispersat, nu au caracter de noutate si nu reprezintă un secret absolut.
Deosebirile faţă de contractul de antrepriză constau în existenţa unei colaborări
din partea beneficiarului si în neobligativitatea asumării unor garanţii pentru rezultatele
obţinute.
Caracteristicile contractului de know-how sunt:
- noutatea – deşi este relativă şi subiectivă – are valoare prin eficacitatea şi utilitatea
rezultatului;
- secretul – trebuie păstrat de către părţile contractului;
- complexitatea elementelor componente – se pot concretiza în forme variate;
- dinamismul operaţiunii – proces în continuă transformare.

Clasificare
1. După gradul de complexitate al operaţiunilor efectuate:
- contracte prin care se transferă o tehnologie sau un procedeu, în stadiul
determinat de momentul încheierii, prin acte simple;
- contracte care cuprind aceleaşi operaţiuni de transfer, dar prin acte complexe şi
succesive, stabilite în mai multe faze;

88
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

- contracte prin care se transferă produse sau procedee tehnice dintr-un domeniu
de activitate, care au rezultat din cercetări proprii sau se vor obţine succesiv, pe o
perioadă de timp determinată.
2. În raport cu gradul de interferare cu alte operaţiuni tehnico-economice contractele de
know-how sunt:
- pure – transferul nu este condiţionat de o altă operaţiune;
- combinate – transferul este un accesoriu sau consecinţă a altor operaţiuni;
- complimentar – condiţionat de transferul necesar realizării unor convenţii
distincte, se stabilesc separat.

Obiectul contractului know-how

Obiectul contractului de know-how îl reprezintă transmiterea de cunoştinţe tehnice,
de la informaţii şi documentaţii simple, până la procedee sau tehnologii complexe.
Transferul de know-how poate avea loc prin următoarele modalităţi:
- transmiterea de documente, planuri, desene, manuale, modele, formule;
- furnizarea de material sau părţi de material;
- trimiterea de tehnicieni în întreprinderea beneficiarului;
- primirea de tehnicieni pentru specializare.

Efectele contractului de know – how

1. Obligaţiile furnizorului sau transmiţătorului sunt:
- să transmită anumite cunoştinţe tehnice;
- să acorde beneficiarului garanţii asupra rezultatului; dreptul exclusiv de
folosinţă; asistenţa tehnică şi dreptul de folosire a mărcii sale de fabrică.
2. Obligaţiile beneficiarului sau dobânditorului sunt:
- plata preţului. Poate fi în bani – o sumă globală ori forfetară sau cote părţi din
valoarea producţiei rezultate – poate fi în produse sau poate fi în alte cunoştinţe
tehnice.
- păstrarea secretului – obligaţie esenţială datorată absenţei unui brevet;
Beneficiarul este ţinut să nu divulge altor persoane informaţiile primite, pentru ca
know-how să nu intre în domeniul publicităţii.
- menţinerea calităţii produselor obţinute – beneficiarul poate comercializa
produsele obţinute sub marca furnizorului.
Părţile de comun acord pot stipula în contract şi alte obligaţii reciproce: comunicarea
eventualelor perfecţionări şi modificările aduse obiectului contractului; răspunderea
pentru neexecutarea obligaţiilor contractului; regimul taxelor fiscale.

Încetarea contractului de know – how

Contractul de know-how încetează în următoarele situaţii:
- la expirarea termenului stipulat;
- în caz de denunţare a contractului;
- în caz de reziliere a contractului.

89
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

Părţile la contract pot alege legea aplicabilă; dacă nu au făcut-o contractul se

supune legii în vigoare la sediul comunicantului de know-how cu respectarea
normelor de aplicaţiune necesară de la locul utilizării acestuia3.

II.2.3. CONTRACTUL DE CONSULTING-ENGINEERING

Noţiune
Activitatea de consulting-engineering a apărut în ţările industrializate, ca urmare
a tendinţei unor întreprinderi de a evita să se angajeze în probleme de concepţie si
coordonare a lucrărilor de investiţii cu propriii specialişti.
În cadrul acestui contract se pot include operaţiuni diverse, ca studii preliminare,
realizarea planurilor, furnizarea de idei în legătură cu realizarea unui proiect sau alte
prestaţii de natură intelectuală.
CONSULTING – reprezintă studierea şi cercetarea pentru un beneficiar a
posibilităţilor tehnice şi comerciale în baza stadiului actual al ştiinţei şi practicii într-un
anumit domeniu şi acordarea corespunzătoare de asistenţă tehnică. Consultantul propune
numai soluţiile, fără a lua parte la luarea deciziilor.
ENGINEERING – reprezintă un complex de operaţiuni prealabile sau concomitente
de concepţie şi elaborare, de coordonare şi executare a proiectelor şi lucrărilor pentru
realizarea unui obiectiv. Operaţiunile de engineering se îndeplinesc în cadrul a două
faze:
- studii constituind cercetările în baza cărora se elaborează un proiect;
- executare constituind realizarea sau punerea în stare de serviciu a unui obiectiv.
Consulting–engineering reprezintă activitatea de natură intelectuală, care se
concretizează, în principal, prin furnizarea de sfaturi sau studii tehnice. Studiile tehnice
sunt rezultatul unor cercetări regulile antemeţionate, oferind partenerului contractual
posibilitatea de a lua deciziile obiective şi eficiente. Consulting – engineering se
desfăşoară de ingineri şi tehnicieni grupaţi în societăţi sau organizaţii de specialitate.
În consecinţă, contractul internaţional de consulting-engineering este acela prin
care un specialist sau o întreprindere specializată se obligă ca, în schimbul unei sume
de bani, să presteze servicii diferite de natură intelectuală, de fundamentare tehnico-
economică, de proiectare, de conducere si supraveghere a lucrărilor de recepţii de
lucrări, toate urmărind realizarea în condiţii de maximă eficienţă a obiectivului
respectiv.
Acest contract este complex, ca urmare a întrepătrunderii unui număr mare de
operaţii de prestare de servicii, într-un mod original, cu reguli proprii, care îi deosebesc
de contractele de mandat, antrepriză sau know-how. Contractul poate avea caracter
autonom sau poate fi accesoriu altui tip de contract.

Societăţile:
1. după forma organizatorică societăţile sunt:
- societăţi autonome – reprezintă organizaţii sau cabinete de ingineri consultanţi;

3
În ţările Pactului Andin, prin Codul Investiţilor Străine adoptat în 1992 s-a precizat că dacă un know-how
a fost constituit ca aport la capitalul social al unei societăţi constituite ca expresie a unei investiţii străine directe,
societatea fiind în statele andine, beneficiarul (societatea) nu este obligată să transmită comunicantului eventualele
perfecţionări aduse know-how-lui. Iată de ce trebuie întotdeauna observate normele de aplicaţiune necesare de la locul
utilizării know-how-lui.
90
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

- societăţi integrate – depind nemijlocit de firmele industriale, fiind filiale sau

servicii de studii ce lucrează pentru terţi.
2. În funcţie de obiectul lor sunt:
- societăţi de proiectare şi construcţii;
- societăţi specializate în conducerea activităţii întreprinderii;
- societăţi de cercetare.

Formele contractului de consulting – engineering

1. Contractul în regie – cheltuielile firmei de engineering pentru lucrările efectuate se
controlează de beneficiar şi sunt retribuite contra cost şi plus onorar.
2. Contractul la cheie – firma de engineering livrează beneficiarului un anumit obiectiv
în stare de funcţionare şi este plătita printr-o sumă globală sau forfetară.
3. Contractul pentru servicii – retribuţia se face printr-o sumă fixă sau procentuală,
raportată la costul obiectivului.
4. Contractul mixt sau combinat – echipamentul şi serviciile prestate se plătesc printr-o
sumă fixă globală, iar materialele şi serviciile locale contra cost plus onorar.

Obiectul contractului de consulting-engineering

Obiectul contractului de consulting-engineering îl constituie operaţiunile prestate, de
la simple consultaţii, până la realizarea unor proiecte sau obiective. Sfera largă a
activităţilor impune stabilirea riguroasă a obiectului contractului, domeniul său de
cuprindere trebuie determinat printr-o descriere succintă şi exactă.
În general, fără ca distincţia să fie netă contractul de consulting-engineering
cuprinde obligaţii de mijloace, iar contractul comercial engineering obligaţii de rezultat.

Efectele contractului de consulting-engineering

În raport de specificul contractului, prestatorul de consulting–engineering poate avea
următoarele obligaţii: efectuarea de studii; prestarea de asistenţă tehnică; conducerea
realizării obiectivului industrial; coordonarea activităţii antreprenorilor; verificarea
lucrărilor de montaj; predarea documentaţiei obiectivului; garantarea funcţiei şi
capacitaţii obiectivului; păstrarea secretului informaţiilor şi realizărilor.
Obligaţiile clientului sau beneficiarului sunt: să plătească preţul şi să predea toate
datele şi informaţiile cerute.
Plata preţului – se aplică următoarele principii:
- plata se face numai de către client;
- valoarea retribuţiei include şi cheltuielile cu caracter permanent întreprinse de
societate pentru sporirea potenţialului tehnico – ştiinţific;
- modul şi condiţiile de efectuare a plăţii sunt stabilite de către părţi.
Metode de calcul a preţului:
- metoda timpului folosit – aplicarea unor nivele de plată pe unitatea de timp consumat
plus cheltuielile suplimentare;
- metoda cost plus onorar – cheltuielile societăţii plus onorariul (suma convenită
anticipat);
- metoda suma forfetară – retribuţia reprezintă suma globală ce cuprinde toate
activităţile societăţii;

91
 CAPITOLUL VI
CONTRACTELE DE CONCESIUNE ŞI DE TRANSFER TEHNOLOGIC

- metoda procentajului – aplicarea la valoarea lucrării a unei taxe proporţionale fixe,

prevăzută în contract.
Contractul de consulting-engineering nu cunoaşte norme uniforme, acesta nu
este un contract numit. În practică se utilizează mai ales contractele tip elaborate de
asociaţiile internaţionale de ingineri consultanţi constituite pe domenii. Este raţiunea
pentru care în doctrină şi în practică s-a pus problema calificării juridice a contractului
nenumit pentru a fi reglementat prin analogie.
S-a redus acest contract la un moment dat de unele instanţe judecătoreşti la
contractul de mandat – considerându-se că prestatorul de consulting-engineering este
mandatarul beneficiarului. Total inexact, deoarece spre deosebire de mandatar care poate
doar să încheie acte juridice pentru mandant (pentru reprezentant), prestatorul de
consulting-engineering săvârşeşte mai ales fapte materiale - verifică calcule, verifică
măsurători.
O a doua încercare a redus contractul de consulting-engineering la contractul de
antrepriză ignorându-se însă că într-un contract de antrepriză antreprenorul are faţă de
beneficiar o obligaţie de rezultat, trebuie sa facă o construcţie care să placă clientului, în
timp ce la contractul de consulting-engineering prestatorul se obligă la prestaţii, la
obligaţii de diligenţă, de mijloace. Pentru înlăturarea dificultăţilor de calificare juridică,
se impune elaborarea unor reglementări specifice acestui contract.

Răspunderea părţilor contractului de consulting-engineering

În caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale, societatea de consulting-
engineering va răspunde în raport cu întinderea misiunii şi caracterul obligaţiilor.
Societatea poate fi obligată să plătească daune-interese şi penalităţi. În practică, pentru a
se preciza limita răspunderii se aplică următoarele reguli:
Societatea răspunde numai dacă a săvârşit o greşeală profesională şi prin culpa sa a
cauzat o pagubă. Repararea prejudiciului nu cuprinde decât consecinţele directe şi este
proporţională cu onorariul, fără a-i depăşi cuantumul.
Clientul este ţinut să răspundă pentru respectarea dreptului de proprietate materială
şi intelectuală a societăţii şi de exactitatea datelor transmise.
Dacă misiunea a fost întreruptă, redusă, anulată, fără vreo culpă a societăţii, clientul
trebuie să plătească lucrările executate şi să restituie cheltuielile efectuate plus să
plătească o despăgubire (20% din sumele ce ar fi revenit societăţii).
Părţile pot alege legea aplicabilă contractului; dacă nu au făcut-o practica
cunoaşte mai multe soluţii:
1. contractul este supus legii în vigoare la locul realizării investiţiei;
2. contractul este supus legii în vigoare la sediul prestatorului;
3. cea mai răspândită soluţie: contractul este supus legii în vigoare la sediul
prestatorului, cu respectarea normelor de aplicaţiune necesară la locul investiţiei;
4. o ultimă soluţie – contractul este supus legii în vigoare la sediul beneficiarului cu
respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la locul investiţiei (pentru ca eu
pot să închei contractul cu un prestator din România, beneficiarul să fie în Franţa
şi investiţia să se realizeze în Germania, atunci aplic legea beneficiarului cu
respectarea normelor de aplicaţiune necesară de la locul investiţiei din
Germania).

92