UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

DEPARTAMENTUL DREPT INTERNAȚIONAL ȘI EUROPEAN

LUPEI SERGIU

PROBLEME DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT PRIVIND

PERSOANA FIZICĂ

CIFRUL 381 SPECIALITATEA DREPT

Teză de licenţă

CHIŞINĂU-2017

2
 CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR…………………………………………………………..……..……3
INTRODUCERE..………………………………………………………………………..……..4

I. PERSOANA FIZICĂ ÎN CADRUL CONFLICTELOR DE LEGI

1.1. Consideraţii generale privind starea civilă şi capacitatea civilă…………………….…10
1.2. Concepţia aplicării legii personale în diferite sisteme de drept…………………..….... 15
1.3. Legea aplicabilă statutului personal………………………………………………..….....21
1.4. Teoria interesului naţional – excepţie de la aplicarea legii personale……………...…..25

II. PERSOANA FIZICĂ ÎN CADRUL REGIMULUI JURIDIC AL STRĂINULUI

2.1. Noţiunea de străin şi condiţie juridică a străinului…………………………………..….29
2.2. Formele regimului juridic al străinului………………………………………………..…32
2.3. Relaţia între regimul juridic al străinului şi conflictul de legi……………………..……37
2.4. Regimul juridic al străinilor în Republica Moldova…………………………………….39

CONCLUZII………………………………………………………….……………………...…54
BIBLIOGRAFIE……………………...………………………………………………………...57

3
 LISTA ABREVIERILOR

art.- articol
alin.- aliniat
CSI- Comunitatea Statelor Independente
ed.- editura
p.- pagina
R.M.- Republica Moldova
SUA - Statele Unite ale Americii
USARB - Universitatea de Stat ”Alecu Russo„ din Bălți
USEM - Universitatea de Studii Europene din Moldova

4
 INTRODUCERE
Persoana fizică ca subiect de drept, sau ca individ luat în parte, într-o lume a globalizării, în
orice caz aceasta era tendința până nu demult, constituie o materie foarte importantă, fiind
abordată atât de legislațiile interne ale statelor, cât și de reglementările internaționale. Aceasta se
datorează faptului că la nivel global individului uman i s-au recunscut anumite drepturi și
libertăți fundamentale, care în principiu nu ar trebui să difere esențial, în cazul când persoana
călătorește dintr-o țară în alta.
Aici ar trebui să remarcăm că evoluția societății contemporane nu ar fi fost posibilă fără
dezvoltarea sistemelor de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, aceasta
se explică prin faptul că este mai simplu pentru o societate să evolueze dacă există o bază bine
stabilită, prin care fiecare persoană este protejată, se simte în siguranță ori unde s-ar afla, și
astfel este stimulată de a respecta prevederile legale și de a contibui la dezvoltarea societății. De
asemenea această tendință este întărită de consolidarea statelor de drept.
Ca urmare protecția drepturilor omului s-a cristalizat sub următoarele forme: protecția
drepturilor și libertăților cetățenilor de către statul ai cărui cetățeni sunt, protecția drepturilor și
libertăților cetățenilor străini și apatrizilor de către alte state, crearea organelor internaționale
care să supravegheze protejarea drepturilor și libertăților persoanelor de către state.
Astăzi în virtutea acestor drepturi și libertăți fundamentale, și în special al dreptului la libera
circulație, individul ca persoana fizică, are posibilitatea de a alege unde ar vrea să locuiască, în
interiorul statului a cărui cetățenie o are, sau chiar mai mult, poate alege un alt stat străin, față
de care nu are nici o legătură juridico-politică. Astfel ca rezultat al liberei circulații, dar uneori și
din cauza migrației din varii motive, persoanei fizice în dreptul internațional privat i se poate
stabili statutul de străin, apatrid sau refugiat.
Termenul migrație poate fi privit în două sensuri, în sens larg se are în vedere toate tipurile
de mișcări ale populației, atât migrația legală cât și cea ilegală, și în sens restrâns care presupune
numai mișcările ce implică doar o schimbare de reședință. Mișcările umane sau migrația nu sunt
un fenomen nou, ele au însoțit omenirea dea lungul dezvoltării sale istorice. Cercetările
arhiologilor au stabilit că miscările populației au existat în toate regiunile lumii, ca urmare a
cuceririlor, invaziilor sau simplelor deplasări ale populațiilor.
Nu cred că cineva poate pune la îndoială rolul, influențele, consecințele mișcărilor
migraționiste, ori lumea în care astăzi trăim este rodul acestor mișcări.
Actualitatea temei este indiscutabilă, și aici avem în vedere numărul imens de cetățeni ai
Republicii Moldova care se află peste hotarele țării, la lucru sau cu alte scopuri, precum și
cetățeni străini aflați pe teritoriul Republicii Moldova. În general astăzi în lume se constată un

5
nou val migraționist, în special spre țările Uniunii Europene. Deși Republica Moldova este mai
mult o țară de origine, de tranzit a migranților, și în cele din urmă de destinație, necesitatea unor
reglementări clare și în concordanță cu standardele internaționale a acestor materii, este necesară
și utilă.
Inportanța temei rezidă din necesitatea de a cunoaște, în cazul unui raport juridic cu
element de extranietate în care figurează un străin care v-a fi legea aplicabilă statutului său
personal, privind capacitate și starea familială a străinulu, care va fi cuantumul de drepturi și
obligații de care se bucură persoană fizică străină, în baza teoriei drepturilor acordate, sau în
baza legii sale personale. De asemnea este important de a stabili dacă capacitatea de folosință și
cpacitatea de exercițiu din dreptul internațional privat au același conținut și sens ca în dreptul
intern. Nu în ultimul rând este important de a cunoaște condițiile în care dreptul străin nu se mai
aplică, ca consecință a intervenției teoriei interesului național.
Este destul de important de a cunoaște regimul juridic al străinului, formele regimului
juridic care pot fi aplicate, precum și legătura între conflictul de legi și regimul juridic.
Premisele care au stat la baza alegerii acestei lucrări mai întâi de toate au fost de ordin
subiectiv care mai apoi sau intercalat cu cele de ordin obiectiv. Astfel, am fost tentat să găsesc
răspuns la următoarele întrebări: dacă o persoană străină ca de exemplu un bărbat căsătorit în țara
sa de origine, se stabilește cu traiul în Republica Moldova cu toată familia sa, mai ia ca a doua
soție o altă femeie, fapt permis de legea sa personală, va fi recunoscută ca valabilă această
căsătorie de legislația Republicii Moldova ? Care lege va determina capacitatea de exercițiu a
persoanei fizice străine ? Se aplică oare în toate cazurile principiul unicității și indivizibilității
statutului personal ? Care lege va guverna încheierea căsătoriei dintre doi cetățeni străini în
Republica Moldova ? Dar în cazul încheierii căsătoriei de către doi cetățeni ai Republicii
Moldova în străinătate ? Care sunt legile care stabilesc regimul juridic al străinului ? Oferă
aceste legi protecția necesară străinului conform standardelor internaționale ? etc.
Scopul lucrării a fost cercetarea cât mai minuțioasă a persoanei fizice în cadrul dreptului
internațional privat, a problemelor care apar la determinarea legii aplicabilă statutului personal,
a regimulu juridic aplicat străinului, etc. Pentru început cercetarea s-a axat pe analiza și sinteza
pozițiilor doctrinarilor expuse în literatura de specialitate națională și cea a altor țări, în special
cea a României, urmată de expunerea și examinarea prevederilor legislației interne,
internaționale și străine. Examinarea respectivă fiind utilă pentru individualizarea unei viziuni
multiaspectuale și complete asupra esenței obiectului cercetării, problematicii acestuia, precum
și în vederea propunerii unor recomandări proprii ce ar înbunătăți legislația la acest capitol.

6
 Obiectivele lucrării sunt sarcinile care trasează și realizează scopul lucrării, deci aceste
obiective sunt:
 determinarea atributelor de identificare a persoanei fizice în cadrul dreptului
internațional privat;
 indentificarea problemelor care pot apărea la determinarea legii aplicabile statutului
personal, și analiza lor comparativă în diferite sisteme de drept;
 analiza comparativă a legislației naționale și a altor state, privind legea aplicabilă
statutului personal a persoanei fizice;
 determinarea și analiza cirmustanțelor în care legea străină nu va fi aplicabilă;
 determinarea și analiza noțiunilor de străin, apatrid, refugiat, condiție juridică a
străinului;
 identificarea formelor regimurilor juridice ce pot fi aplicate străinului,
 analiza problemelor ce țin de conflictele de legi și regimul juridic al străinului;
 determinarea și analiza regimului juridical străinului în Republica Moldova;
 formularea unor opinii proprii, idei, recomandări vizavi de cele menționate mai sus.
Metodele de cercetare folosite la studierea temei sunt general științifice, astfel ca: metoda
logică, ce presupune utilizarea silogismelor raționamentelor și altor categorii logice pentru
efectuarea unei cercetări argumentate și fundamentate logic; metoda istorică în scopul
evidențierii aspectelor privind apariția și evoluția a unor noțiuni, concepte, instituții, pe
parcursul dezvoltării istorice; metoda comparativă care permite evidențierea elementelor comune
și a celor specifice a unor instituții, noțiuni în legislațiile diferitor state, sau chiar în diferite
sisteme de drept. Cât privește interpretarea actele normative sau folosit metodele: sistemică;
gramaticală.
Suportul teoretico-știunțific al lucrării se bazează mai întâi de toate pe legislația
Republicii Moldova, în special Constituția RepubliciiMoldova, Legea nr.200 din 16.07.2010
privind regimul juridic al străinilor în Republica Moldova, Codul civil (cartea a cincea) al
Republicii Moldova, etc. La cerceterea temei au fost studiate lucrările doctrinarilor autohtoni cât
și a celor străini care abordează această temă. De asemenea s-au folosit o serie de articole
juridice ale unor autori care au pus în discuție diferite aspecte ale statutului personal, capacitatea
de exercițiu, capacitatea de folosință, a personei fizice în cadrul dreptului internațional privat.
Prin urmare la baza elaborării tezei au stat o serie de lucrări de valoare ale autorilor în materie,
cum ar fi: Veleriu Babără, Corneliu Vrabie, Victor Băieșu, Ion Căpăţână, Mihai Vasile Jakota,
Sitaru Dragoş-Alexandru, Ion Filipescu, Nicoleta Diaconu, Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru.

7
 Importanța teoretică a lucrării rezidă din faptul că conținutul lucrării conține multiple
interpretări, opinii, viziuni, oferite de doctrină în ceea ce privește persoana fizică în cadrul
dreptului internațional privat. Totodată analizînd diferite opinii a doctrinarilor s-a acordat
preferință argumentată unor sau altor autori, ori am expus o opinie proprie. Fiind un studiu
aprofundat, lucrarea poate aduce un autentic plus de conoaștere, facilitând înțelegerea la un
nivel superior a instituțiilor juridice abordate privind persoana fizică în cadrul conflictelor de
legi.
Valoarea aplicativă a acestei lucrări ar putea rezulta, ca urmare a procesului de analiză și a
cercetărilor efectuate, atât a legislației naționale cât și a legislațiilor străine, în a formula unele
recomandări, propuneri referitoare la modificarea unor termeni ambigui din actele normative,
ba mai mult, la ajustarea legislației Republicii Moldova standardelor internaționale din domeniu,
favorizînd astfel crearea unor mecanisme eficiente în vederea protejării drepturilor și libertăților
fundamentale ale străinului. În același sens, un aspect aplicativ ar avea lucrarea din posibilitatea
de a fi utilizată ca material didactic pentru viitorii juriști în cadrul procesului de instruire.
Structura lucrării este compusă din foaia de titlu, cuprins, introducere, două capitole, opt
paragrafe, concluzie, bibliografie, anexe. În continuare vom relata rezumativ conținutul fiecărui
capitol.
Primul capitol este întitulat „Persoana fizică în cadrul conflictelor de legi”. Din însăși
denumirea capitolulu se poate de dedus că materia care va fi abordată privește persoana fizică în
cadrul unui raport juridic cu element de extranietate și legea care va fi aplicabilă statutului
personal al acestei persoane.
Primul paragraf al repectivului capitol cu denumirea ” Consideraţii generale privind starea
civilă şi capacitatea civilă”, vine cu noțiuni introductive privind satrea civilă și capacitatea civilă
în dreptul internațional privat. Se definesc noțiunile de stare civilă din perspectiva abordărilor
doctrinare, cât și legale, se determină conținutul stării civile, faptele și actele juridice care o pot
modifica. Se analizează noțiunea de capacitate civilă, atât din perspectiva dreptului intern cât și
a dreptului internațional privat. În același sens se examinează cele două componente, capacitatea
de folosință, capacitatea de exercițiu, incapacitățile și rolul lor. În finalul paragrafului se face o
analiză a legăturii dintre starea civilă și capacitatea civilă și a modului în care acestă legătură se
manifestă.
În paragraful doi supunem analizei concepția aplicării legii personale în diferite sisteme de
drept. Aici cercetăm cele două aspecte care determină legea personală (lex personalis) și anume
legea domiciliului (lex domicilii) și legea națională (lex patriae). Se face o retrospectivă istorică
a apariție și evoluției acestor instituții, se analizează argumentele pro și contra pentru fiecare din

8
cele două principii, se menționează sistemele de drept care au preluat la determinarea legii
statutului personal al persoanei fizice, un principiu sau altul. Se analizează și sitemul mixt care
a preluat ambele principii. În finalul paragrafului cu titlu de concluzie menționăm că majoritatea
statelor lumii la determinarea legii aplicabile statutului personal, acordă prioritate fie legii
naționale fie legii domiciliului.
Paragraful trei ”Legea aplicabilă statutului personal” reprezintă o analiză a legislației
Republicii Moldova în această materie, expunem opiniile autorilor autohtoni precum si venim cu
propria opinie argumentată. Tot aici facem un studiu comparat a unor noțiuni utilizate de
legislația Republicii Moldova și legislația altor state. În final venim cu unele conluzii privind
unicitatea și indivizibilitatea statutului personal, care după cum vedem din acest paragraf este
doar un deziderat și nu o stare de fapt.
Ultimul paragraf reprezintă o analiză a așa zisei „Teoria interesului național”. Aici facem o
incursiune în istoria apariției acestei teorii, identificăm originea ei (speța Lizzardi) cauzele și
motivele care au servit la statuarea acestei teorii în legislațiile mai moltor state. Totodată facem
o anliză comparativă a formei (de normă juridică) pe care o îmbracă teoria interesului național
în legislațiile statelor străine. În finalul paragrafului am identificat condițiile în care survine
acestă excepție de neaplicare a legii personale, și efectele ei asupra persoanei fizice.
Capitolul doi cu titlu ”Persoana fizică în cadrul regimului juridic al străinului„ are ca scop
studierea regimului juridic al străinului, formele regimului juridic, coraportul regimului juridic
cu conflictul de legi, precum și cuantumul de drepturi și obligații de care se bucură străinii în
Republica Moldova.
În paragraful unu al capitolului doi facem o analiză a noțiunilor de străin, apatrid , refugiat,
persoană strămutată, precum și condiție juridică a străinului. De asemenea în acest paragraf
analizăm comparativ noțiunile de străin din legislațiile mai multor state, precum și ne expunem
asupra evoluției istorice a conținutului regimului juridic. Totodată venim cu o opinie proprie
privind criza refugiaților din țările Uniunii Europene.
În paragraful doi al capitolului respectiv identificăm și analizăm formele regimului juridic
care pot fi acordate striinilor, precum și aplicarea lor combinată. Tot aici analizăm actele
normative ale Republicii Moldova prin care s-a statuat regimul juridic acordat străinilor, și aici
ne referim la regimul național, precum și regimuri speciale acordate prin convenții și tratate
internaționale.
În paragraful trei al capitolului doi analizăm relația între regimul juridic al străinului și
conflictul de legi, determinăm în ce măsură regimul juridic ține de capacitatea de folosință a
persoanei fizice, iar capacitatea de exercițiu interesează conflictul de legi.

9
 Ultimul paragraf din capitolul doi este o analiză a legislației Republicii Moldova în ceea ce
privește volumul de drepturi și obligații acordate străinilor, precum și a condițiilor și modului în
care străinii pot intra, ieși de pe teritoriul Republicii Moldova, a modalității și condițiilor
necesare pentru obținerea permisului de ședere provizoriu sau permanent pe teritoriul Republicii
Moldova, etc.

Cuvinte-cheie utilizate în teză sunt: persoana fizică, capacitate de exercițiu, capacitate de

folosință, stare civilă, conflict de legi, statut personal, legea personală, legea națională, legea
domiciliului, teoria interesului național, regim juridic, străin, apatrid, refugiat, regim național.

10
 I. PERSOANA FIZICĂ ÎN CADRUL CONFLICTELOR DE LEGI

1.1. Considerații generale privind starea civilă și capacitatea civilă

Participarea ființelor umane la raporturile juridice de drept privat nu poate fi concepută fără
o identificare corespunzătoare a acestora. Identificarea persoanei fizice în raporturile juridice în
care aceasta participă, înseamna individualizarea ei concretă cu ajutorul unor atribute sau
elemente de identificare stabilite de lege. Starea civilă alături de nume și domiciliu, face parte
din cadrul acestor atribute. Normele dreptului internațional privat vor fi acelea care vor desemna
legea aplicabilă acestor atribute atunci când în raportul legat de identificarea persoanei fizice se
întîlnește un element de extranietate.
Noțiunea de stare civilă, sau statut civil vine de la latinescul status civitatis care în dreptul
roman era unul din atributele necesare pentru a poseda calitatea de subiect de drept. În dreptul
roman aceste atribute erau trei: status libertatis, status civitatis și status familiae care semnificau
situația de a fi liber de a fi cetățean și de a fi cap de familie.
În accepțiune contemporană, starea civilă este o noțiune complexă, ce înglobează în sine o
totalitate de elemente și care au rolul de a individualiza persoana fizică în raport cu alte persoane.
Deși legislația Republicii Moldova nu definește starea civilă, suntem de acord cu părerea că:
starea civilă reprezintă un ansamblu de elemente rezultînd din actele și faptele de stare civilă prin
intermediul cărora are loc individualizarea persoanei fizice 1. Necătînd la faptul că nu este
definită, starea civilă este reglementată de lege, deoarece persoanele fizice nu pot să-și aleagă o
stare civilă care contravine legii sau să înregistreze acte sau fapte de stare civilă care nu sunt
prevăzute de lege.
Starea civilă reprezintă o noțiune de sinteză care contribuie la determinarea calității de
subiect de drept a persoanei fizice.2
Starea civilă este condiția juridică a persoanei care constă în totalitatea calităților inerente
persoanei fizice, calități care izvorăsc din acte și fapte de stare civilă, și care servesc pentru
identificarea persoanei în familie și societate. Astfel calitățile personale care configurează starea
civilă a persoanei fizice, sunt următoarele elemente: născută din căsătorie, din afara căsătoriei,
din părinți necunoscuți, adoptat, căsătorit, necăsătorit, divorțat, văduv, rudă sau afin cu altă
persoană, bărbat, femeie, de o anumită vârstă etc.
Din cele menționate mai sus rezultă că strea civilă:

1 Valeriu Babără, Drept Internațional Privat, Curs universitar ,ed. a V-a , Elan Poligraf, Chișinău, 2016, p.177.
2 Nicoleta Diaconu, Drept Internațional Privat, Curs universitar, ed. LUMINA LEX, București 2002, p.137.

11
 a) este un ansamblu de elemente;
b) acestea izvorăsc din actele și faptele de stare civilă;
c) legea leagă de aceste elemente anumite efecte juridice;
d) aceste elemente servesc la identificarea persoanei în familie și societate.3
Starea civilă este o noțiune distinctă de elementele ei componente. Deși uneori starea civilă
rezultă, în condițiile prevăzute de lege, dintr-un act juridic al părților, de exemplu căsătoria ori
adopția, totuși starea civilă nu se confundă cu actul pe care se bazează, acestea fiind distincte. În
aceeași ordine de idei starea civilă nu se confundă cu efectele, urmările pe care le produce
privind capacitatea de exercițiu și cea de folosință a persoanei fizice. De aici rezultă că legile
aplicabile stării civile, elementelor ori urmăilor acesteia pot să difere de la un sistem de drept la
altul. Norma conflictuală din legislația națională și anume art.1587 alin.(1) din Codul civil
„Starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea națională” exprimă regula
care de altfel este valabilă și pentru alte state.
În dreptul internațional privat, pentru a menține unicitatea și indivizibilitatea stării civile s-
a susținut ideia că toate schimbările care au loc în starea civilă și capacitate, ca rezultat al unor
fapte și acte juridice, urmează a fi supuse unei singure legi și anume legii naționale. Aceasta
poate avea loc doar dacă țara străină unde intervine modificarea stării civile admite același
criteriu al legii naționale. În practică însă, apar situații care nu corespund acestui deziderat, ca de
exemplu când doi soți căsătoriți conform legii lor naționale, vor să divorțeze într-o țară unde
divorțul este supus legii forului ca de exemplu Republica Moldova art. 158 alin.(1) Codul
familiei. În acest caz este clar, ca legea națională nu poate urma oriunde persoana fizică privind
starea civilă, deoarece sunt cazuri când modificarea stării civile poate fi guvernată de alte legi, și
anume de legea desemnată de dreptul internațional privat din statul în care are loc modificarea
stării civile.
După cum am menționat starea civilă este determinată de anumite fapte și acte juridice de
care legea leagă producerea anumitor efecte care interesează statutul persoanei fizice.
Starea civilă este determinată de anumite fapte juridice care se produc independent de voința
persoanei (de exemplu, nașterea și moartea reprezintă fapte juridice care constituie începutul și
sfîrșitul calității de subiect de drepturi și obligații a unei persoane fizice), precum și de unele
manifestări de voință făcute, în conformitate cu legea, pentru a dobândi o anumită stare civilă (de
exemplu, căsătoria, divorțul, schimbarea numelui, etc., sunt acte juridice care se produc ca
urmare a manifestării de voință).4

3 Ion P.Filipescu, Drept Internațional Privat, București: Editura ACTAMI, ,1999, p.272.
4 Valeriu Babără, op.cit., p.177.

12
 Starea civilă se dovedeşte cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza actelor de stare
civilă întocmite în modul prevăzut de legea privind actele de stare civilă, Art.12 alin.(1) Legea
Nr. 100 din 26.04.2001, privind actele de stare civilă. Întocmirea actelor și faptelor de stare
civilă nu este guvernată de legea personală dar în dependență de caz:
a) de legea locului încheierii actului respectiv, conform regulii – locus regit actum;
b) de legea autorității care efectuează înregistrarea conform regulii – auctor regit actum.
În dreptul international privat, privind înregistrarea actelor de stare civilă cu element de
extranietate se abordează din două situații. Astfel distingem situația când străinii înregistrează
acte de stare civilă în țara noastră, și a doua situație când cetățenii Republicii Moldova
înregistrează acte de stare civilă în străinătate.
Conform art.10 alin.(1) din Legea 100-XV din 26.04.2001 privind actele de stare civilă,
„cetăţenii străini care locuiesc sau se află temporar în Republica Moldova pot cere înregistrarea
actelor de stare civilă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii Republicii Moldova”, în acelaș context în
alin.(2) se stipulează, „apatrizii cu domiciliul în Republica Moldova, solicitanţii de azil şi
refugiaţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii la înregistrarea actelor de stare civilă ca şi cetăţenii
Republicii Moldova”. Aici se cere de făcut remarca, că deși nu este stipulat expres, totuși
implicit străinii și apatrizii pot înregistra și fapte de stare civilă ( nu numai acte de stare civilă),
în aceleași condiții ca și cetăţenii Republicii Moldova.
În ceea ce privește „înregistrarea actelor de stare civilă a cetățenilor Republicii Moldova
care au reședința în afara teritoriului ei se efectuează de către oficiile consulare ale Republicii
Moldova, iar în lipsa acestora, de către ambasade” Art. 1595 Codul Civil al Republicii Moldova
din 22.06.2002. Pe lîngă posibiltatea de mai sus, legislația Republicii Moldova și anume Legea
100-XV din 26.04.2001 privind actele de stare civilă, precum și Codul Familiei al Republicii
Moldova oferă cetățenilor noștri posibilitatea de a înregistra actele și faptele de stare civilă la
autoritățile străine competente. În asemenea caz actele și faptele de stare civilă înregistrate la
autăritățile competente în străinătate pentru a căpăta forță juridică în țara noastră necesită a fi
supuse transcrierii în registrele de stare civilă a Republicii Moldova, care este o procedură
specială prevăzută de legislație.
Alături de statrea civilă ca element al statutului personal este și capacitatea juridica a
persoanei fizice. În ceea ce privește capacitatea persoanei fizice, ar fi de remarcat că
personalitatea umană presupune existența capacității juridice, care reprezintă aptitudinea
abtractă a subiectului de drept de a avea drepturi și obligații (ființa umană fiind premisa
capacității juridice)5. Orice persoană fizică are o capacitate juridica care îi permite să participe la

5 Valeriu Babără, op.cit., p.178.

13
raporturile juridice ca subiect de drept. Calitatea de subiect de drept civil nu poate fi separată de
calitatea de persoană fizică, de om; orice om este subiect de drept civil.6
Noțiunea de capacitate se prezintă sub două aspecte diferite.
Capacitatea de folosință conform Codului civil art.18 este capacitatea de a avea drepturi și
obligații civile, este recunscută în egală măsură tuturor persoanelor fizice, apare în momentul
nașterii și încetează odată cu decesul persoanei. Legislația Republicii Moldova în art.1587 alin.
(1) menționează că capacitatea persoanei este supusă legii naționale, iar în art art.1588 se
menționează că; „în materie de capacitate juridică, cetățenlor străini și apatrizilor li se acordă
regim național, cu excepția cazurilor prevăzute de Constituție, de alte legi ale Republicii
Moldova sau de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte”. De aici putem
trage concluzia că la determinarea capacității de folosință și a conținutului acesteia se aplică
cumulativ legea națională a străinului cât și legea materială a Republicii Moldova. Totuși
conform opiniei unor autori7, capacitate de folosință interesează dreptul conflictual numai când
se pune problema legii aplicabile începutului și încetării capacității de folosință deoarece aceste
momente coincid cu începutul și sfîrșitul calității de subiect de drept a persoanei fizice, adică cu
durata personalității sale juridice. În ceea ce privește conținutul capacității de folosință, nu
interesează dreptul conflictual deoarece noțiunea de capacitate în sensul art. 1588 Codul civil se
referă la regimul juridic al drepturilor și oligațiilor a unei persoane care raportat la străini
formează condiția juridică a străinilor.
În dreptul internațional privat un interes deosebit s-a acordat așa numitelor incapacități de
folosință, care lipsesc persoana de a avea anumite drepturi și obligații, și constituie conținutul
negativ al capacității de folosință. În literatura de specialitate se menționează că: conflictul de
legi, în fond, este generat numai de situația când legea forului nu stabilește într-un anumit
domeniu incapacități de folosință, dar acestea sunt prevăzute de legea personală a străinului.8
Așadar incapacitățile sunt afectate de conflictul de legi doar atunci când legea personală a
străinului prevăd aceasta expres, iar în cazul când legea personală nu prevede un drept, dar legea
țării de reședință prevede acest drept, atunci străinul v-a beneficia de acest drept. În aceeași
ordine de idei, străinul nu v-a putea invoca drepturi ce sunt consacrate de dreptul statului său,
dacă aceste drepturi nu sunt recunoscute în statul forului.

6 Sergiu Baieș, Nicolae Roșca, Drept Civil, Partea generală, Persoana Fizică, Persoana juridică, Ediția a IV-a
Chișinău 2011, p.243.
7 Corneliu Vrabie, Conținutul legii aplicabile capacității de folosință a persoanei fizice, Buletinul Științific al
Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Ediție simestrială, seria Științe Sociale 2(4), 2016,
p.135
8 Ibidem, p.136.

14
 În literatura de specialitate 9 incapacitățile de folosință au fost clasificate în două categorii:
incapacități cu caracter de sancțiune și incapacități cu caracter de ocrotire.
Incapacitățile cu caracter de sancțiune au menirea de a îngrădi exercitarea anumitor
drepturi ca rezultat a săvârșirii unei infracțiuni ( în cazul unei incapacități cu caracter de
pedeapsă penală art.62 din Codul penal, persoana care a săvîrșit o infracțiune poate fi pedepsită
cu privațiune de libertate și poate fi privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a
exercita o anumită activitate), incapacități cu caracter de sancțiune civilă ca decăderea din
drepturile părintești art.67 Codul familiei, limitări în materie succesorală. Trebuie de remarcat că
cel puțin în cazul îngrădirilor cu caracter de sancțiuni civile, acestea vor fi guvernate de legea
națională a persoanei fizice.
Incapacități cu caracter de ocrotire: sunt incapacități speciale fie de a încheia anumite acte
juridice, fie de a dobândi anumite drepturi și obligații. Aceste îngrădiri sunt instituite pentru a
ocroti interesele unor anumite categorii de persoane, avîndu-se în vedere situația specifică în care
se află.10
„Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie și de a
exercita drepturi civile, de a-și asuma personal obligații civile și de a le exercita”, art. 19 Codul
civil al Republicii Moldova.
Ca și capacitatea de folosință, capacitatea de exercițiu are următoarele caractere juridice:
legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea și intangibilitatea.
Legalitatea capacității de exercițiu constă în faptul că această capacitate este opera
legiuitorului, că instituirea, stabilirea conținutului și încetarea ei sunt stabilite prin lege, voința
individuală a omului neavând nici un rol11.
Generalitatea se referă la conţinutul acesteia şi constă în aptitudinea omului de a dobândi şi
exercita drepturile civile, de a-şi asuma şi executa obligaţiile civile prin încheierea oricăror acte
juridice civile, cu excepţia celor oprite de lege. Gradul de generalitate diferă, după cum
capacitatea de exerciţiu este deplină sau restrânsă.12
Inalienabilitatea capacității de exercițiu a persoanei fizice constă în faptul că nimeni nu
poate renunța total sau parțial la capacitatea de exercițiu. Aceasta este prevăzut expres în art. 23
alin. (4) Codul civil, Republica Moldova care prevede că: „renunțarea totală sau parțialăla la

9 Dragoș-Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat. Tratat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 168.
10 Sergiu Baieș, Nicolae Roșca, op. cit.,p.249.
11 Ibidem, p.252.
12 Constantin Diaconu, Cristian Firică, Drept Civil, Partea generală, Persoanele, Editura fundației ROMÂNIA DE
MÂINE, București 2014, p. 253.

15
capacitatea de folosință sau capacitatea de exercițiu, alte acte juridice îndreptate spre limitarea
persoanei în capacitatea de folosință sau de exercițiu sînt nule”.
Intangibilitatea este prevăzută la art. 23 alin. (3) din Codul civil care dispune că: „nimeni
nu poate fi limitat în capacitatea de exercițiu decât în cazul ți în modul prevăzut de lege.
Prin urmare, capacitate de folosință are orice persoană fizică, (din momentul nașterii și pînă
la moarte) iar capacitate de exercițiu numai persoana fizică care are o anumită maturitate psihică
sau discernămînt, de care legea leagă dobândirea acestei capacități. Astfel capacitatea de
exercițiu nu poate fi egală, ea fiind prezentă în dependență de gradul de discernămînt al
persoanei.
Potrivit prevederilor art. 20 din Codul civil al Republicii Moldova, capacitatea deplină de
exerciţiu începe la data când persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani.
Capacitatea deplină de exerciţiu poate fi dobândită înainte ca minorul să împlinească vârsta
de 18 ani, în cazul când acesta se căsătoreşte. Desfacerea căsătoriei nu va afecta capacitatea
deplină de exerciţiu a minorului. În cazul declarării nulităţii căsătoriei, instanţa de judecată îl
poate lipsi pe soţul minor de capacitatea deplină de exerciţiu din momentul stabilit de ea.
Starea civilă și capacitatea civilă fiind noțiuni distincte au totuși anumite legături între ele.
Orice persoană are o stare civilă indiferent daca ea are capacitate de exercițiu sau este incapabilă.
Starea civilă poate influența capacitate de exercițiu, în sensul că potrivit art. 20 alin.(2) din
Codul civil al Republicii Moldova, minorul care se căsătorește înainte de înplinirea vîrstei de 18
ani, dobândește capacitate deplină de exercițiu. Starea civilă poate determina conținutul
capacitații de folosință, astfel că cel care este titular într-un raport de familie (căsătorie, filiație,
etc.) are drepturi și obligații pe care nu le-ar avea în lipsa unor asemenea raporturi13.

1.2. Concepția aplicării legii personale în diferite sisteme de drept.

Noțiunea de statut personal este abordată diferit în literatura de specialitate astfel: Prin statut
personal se înțelege ansamblul materiei care, în dreptul intern aparține stării civile și capacității
persoanei, iar în dreptul internațional privat este supusă legii personale.14
Prin statut personal se înțelege ansamblul de reguli privind starea persoanei, capacitatea și
familia ei. Tot prin statut se înțelege condiția persoanei așa cum este determinată de legea ei
personală.15

13 Ion P.Filipescu, op. cit., p. 274

14 Ibidem, p. 285
15 Mihail Vasile Jakotă, Drept Internațional Privat, vol.I, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1997, p.259.

16
 În ce ne privește, statutul personal se poate de definit ca o totalitate de norme juridice care
reglementează starea civilă și capacitatea juridică a cetățenilor unui stat. Datorită caracterului
relativ permanent al stării civile și a capacității, care de fapt urmează persoana oriunde s-ar afla,
e necesar ca legea care le guvernează, legea personală (lex personalis) să se bucure de o
anumită permanență.
În dreptul internațional privat legea care cîrmuiește statutul personal este concepută diferit
în diferite sisteme de drept, și se poate prezenta sub două aspecte: a) legea națională (lex patriae)
sau b) legea domiciliului (lex domicilii). Astfel cetățenia și domiciliul sunt instituții juridice care
au evoluat pe parcursul dezvoltării istorice a societății, și ca noțiuni au avut sensuri diferite în
diferite perioade, dar care treptat s-au cristalizat desemnind cele două criterii menționate mai sus,
care guvernează statutul personal al persoanei fizice.
Sistemele de drept civil law, ca de exemplu țările Franța, Italia, Germania, Polonia,
România au ca lege personală care determină statutul personal, legea națională, adică legea
statului a cărei cetățenie o are persoana în cauză.
Încă din antichitate legislatorul și-a pus problema regimului juridic al persoanei, care se
află în dependență de legătura juridico-politică a persoanei cu acel stat, și a neuniformității
drepturilor și obligațiilor de care se bucură populația față de stat. O asemenea abordare se
conține în cele mai vechi codificări legislative, în care regimul juridic era în dependență de
patrimoniul persoanei și aparteneța acesteia unei anumite caste din societate. Străinului nefiindu-
i recunoscute careva drepturi, era asemuit dușmanului iar mai apoi lucrurilor. În aceeași
perioadă pentru prima oară apare noțiunea de cetățean care desemna apartenența unei persoane
la o cetate, situație care a fost reglementată mai pe larg în legislația Statului Roman. Deși în
dreptul roman, cetățeni sunt considerați toate persoanele care fac parte din civitas romanum și
posedă status civitas (statutul cetățeanului), cetățenia romană avea un sens restrîns și se înțelegea
ca apartenență a persoanei la o pătură socială deosebită care are posibilitatea de a participa la
administrarea cetății.16
Se consideră totuși că originea ideilor și termenilor de statut personal se găsește în teoria
statutelor, teorie dezvoltată în Evul Mediu de juriștii școlii italiene, fiind primii care au făcut
unele legături între capacitate și legea personală în cadrul unui sistem conflictual de legi.
Teoria statutelor a fost ulterior dezvoltată de școală franceză a statutelor, teorie care a
exercitat o influență deosebită asupra literaturii conflictuale din Europa. Teoria statutelor
franceze, anterior revoluției franceze susțineau ideia existenței unui corp de reguli care guvernau
starea și capacitatea persoanei și care urmăreau persoana oriunde s-ar duce. Astfel s-a admis

16 Victor Băieșu, Ion Căpățînă, Drept internațional privat, Note de curs, Tipografia Centrală, Chișinău, 2000, p.172.

17
ideiea că legile pot fi recunoscute și dincolo de granițile unei provincii. Dat fiind faptul că în
acea perioadă noțiunile de stat național și de cetățenie nu erau cunoscute, legea personală se
prezenta sub forma legii domiciliului care trebuia să se bucure de o mare fixitate, și de regulă
era domiciliul de origine adică locul unde s-a născut persoana. Acest punct de legătură nu se
schimba întreaga viață, indiferent de peregrinările persoanei. O asemenea abordare era eficientă
la acea vreme datorită existenței mai multor regiuni, provincii în care se aplicau diferite cutume.
După revoluția franceză din 1789 și promulgarea Codului civil francez din 1804, statutul
personal supus legii domiciliului este înlocuit cu legea națională, care avea ca punct de legătură
cetățenia. În acest sens Codul civil francez menționa că, legile privind starea civilă și capacitatea
persoanelor urmăreau pe francezi chiar dacă își aveau reședința în străinatate. Deși la început
această reglementare era recunoscută doar francezilor, nerecunoscând-o străinilor, totuși această
prevedere a fost preluată de majoritatea codurilor civile a țărilor europene, constituind așa
numită regulă în materia statutului personal al persoanei fizice. Treptat printr-un proces de
”bilateralizare„ atât francezii în străinătate cât și străinii în Franța erau conduși de legea lor
națională în materia stării și capacității. Ca rezultat noile norme admise, reprezentând dreptul
pozitiv în vigoare, prevedeau o aplicare prea larga, decât era posibil să se admită, a dreptului
străin în materia capacității persoanei stării și familiei. În aceste condiții practica a creat instituții
care limitau sau înlăturau aplicarea legii străine, cum ar fi calificarea, ordinea publică,
retrimiterea, fraudarea legii, teoria interesului național, și alte instituții asemănătoare..
În ceea ce privește cel deal doilea aspect, lex domicilii are o dezvoltare istorică bogată și
are la bază principiul teritorialității legilor. În prezent se aplică în sistemele de drept common
law.
Este de remarcat că sistemele de drept common law resping cu vehemență criteriul
permanenței legilor referitoare la persoană în comparație cu sistemele civil law care dupa cum
am menționat au acceptat criteriul permanenței legilor referitoare la statutul personal. Deci în
fiecare caz în parte în dependență de anumite interese se va stabili legea aplicabilă, sau
capacitatea de a încheia un anumit act juridic se va examina separat potrivit actului juridic în
cauză.
În țările de common law ca Argentina Brazilia, Danemarca, Guatemala, Norvegia, S.U.A,
Marea Britanie domiciliului ca punct de legătură în stabilirea legii competente îi sunt atribuite
anumite funcții. Domiciliul nu este un simplu element de identificare a persoanei fizice, prin
localizare spaţială; el este, în egală măsură, un factor ce exprimă apartenenţa prezumată a

18
individului la stat.17 Domiciliul este locul unde î-și are sediul legal persoana fizică, unde
locuiește permanent sau cu precădere, este locul prin care individul stabilește legătura sa de
apartenență la un anumit stat.
În common law, noţiunea de domiciliu presupune reunirea cumulativă a două elemente:
faptul de a locui, cu caracter permanent, într-un anumit loc (element de natură obiectivă) şi
intenţia prezumată a persoanei de a avea domiciliul într-un anumit loc (element de natură
subiectivă)18. Doctrina britanică enumeră cinci principii fundamentale care cârmuiesc domiciliul:
orice persoană are un domiciliu („domiciliul de origine”); o persoană nu poate avea, simultan,
două sau mai multe domicilii; un domiciliu care există, este prezumat a avea un caracter
continuu, dacă nu s-a făcut dovada dobândirii altui domiciliu; domiciliul indică o conexiune cu
un sistem teritorial de drept; legea în funcţie de care se determină domiciliul este legea engleză
(în sensul în care calificarea noţiunii de domiciliu se va face, de către instanţele britanice, după
legea engleză).
Sensul juridic al acestui criteriu de determinare a regimului personal al persoanei fizice
constă în faptul că domiciliul este un centru principal al vieții economice și sociale cotidiene al
persoanei fizice, centru care crează o legătură juridică între persoană și statul (echivalent legile
statului) în care persoana își are domiciliul.19
În privința ambelor criterii (lex patriae și lex domicilii) de determinare a legii personale în
literatura juridică au fost aduse argumente pro și contra pe care le vom examina în
continuare.
În favoarea legii naționale lex patriae adică a legii a cărei cetățenie o are persoana în cauză,
au fost aduse următoarele argumente:
 Cetățenia are un grad de stabilitate mai accentuat decât domiciliul și permanența statutului
personal poate fi asigurată mai eficient de legea națională, ba mai mult ca atât, cetățenia nu
depinde de voința persoanei dobândirea și perderea cetățeniei sunt strict reglementate de
lege, în Republica Moldova Legea cetățeniei nr. 1024-XIV din 02.06.200020;
 Cetățenia fiind legătura jurico-politică între un individ și stat, evident statul este cel care
determină regimul juridic al propriilor cetățeni;

17 Călina Jugastru, Identificarea persoanei fizice- aspecte de drept internațional privat, Revista Universul Juridic,
Nr. 8, august 2016, p.61.
18 Ibidem.
19 Victor Băieșu, Ion Căpățînă, op.cit., p.175.
20 Monitorul Oficial al R.M., nr. 98-101, art. Nr:709, publicat 10.08.2000.

19
 Legile statului sunt adaptate în funcție de particularitățile națiuni respective de obiceiuri,
tradiții, religie asigurând o mai bună ocrotire a intereselor persoanelor, chiar și când aceștea
se află în afara graniților statului a cărui cetățenie o dețin;
 Procedura modificării (renunțării sau dobândirii) cetățeniei unui stat se face într-un
asemenea mod că practic este imposibil pierderea unei cetățenii până la dobândirea cetățeniei
altui stat, evitându-se apatridia se oferă o garanție în plus privind protecția drepturilor
persoanei.
 Cetățenia prezintă un grad de certitudine mai mare, are același conținut în toate sistemele de
drept, putând fi probată prin acte autentice eliberate de către organele competente ale statelor,
în timp ce domiciliul are un conținut diferit de la un sistem de drept la altul. Probațiunea
domiciliului cere o procedură mai complicată și se face după regulile fixate de fiecare stat în
parte. Datorită acestui caracter, există garanții mai mari de înlăturare a fraudei la lege, care
este posibilă prin schimbarea domiciliului.
Dezavantajele sistemului lex patriae ar fi:
 Cetățenia nu prezintă un criteriu adecvat de determinare a legii personale în cazul apatrizilor,
precum și în cazul statelor compuse - federații sau confederații sau alte cazuri, în care există
concomitent două sisteme de drept sau există reglemetări diferite de la o regiune la alta în
materia statutului personal.
 Sitemul lex patriae este dezavantajat și atunci când membrii unei familii au cetățenii diferite
și prin urmare statutul personal al acestora va fi guvernat de legi diferite, iar domiciliul fiind
comun va fi reglementat de legile acelui stat.
 Deasemenea se constată dificultăți în determinarea legii naționale în cazul când persoana
are dou au mai multe cetățenii.
În sprijinul aplicării legii domiciliului (lex domicilii) în calitate de lege personală sau adus
mai multe argumente dintre care menționăm:
 Alegerea benevolă a domiciliului într-o anumită țară exprimă voința persoanei fizice de a se
supune legii acelei țări.
 Domiciliul este de preferat în stabilirea legii personale în cazul raporturilor de familie, care
este în general unic pentru toți membrii ei, deși aceștea pot avea cetățenii diferite. Fiind unic,
domiciliul determină aplicarea unei singure lege înlăturând dezavantajul dublei cetățenii.
 Domiciliul reprezintă unicul criteriu de determinare a legii personale în cadrul statelor
federații sau cu reglementări regionale diferite, ca exemplu Anglia, SUA.
 Domiciliul în esență este centru social-economic și privat al persoanei, asigură securitatea
creditului și exigențele comerțului internațional, deoarece este mai ușor de cunoscut, fiind o

20
 situație de fapt, evită situațiile în care s-ar invoca incapacități, necunoscute legii domiciliului,
dar cunoscute legii naționale.
 Domiciliul asigură mai bine interesele persoanei, ale terților și statului pe teritoriul căruia se
găsește persoana în cauză, înlăturînd deosebirea de reglementare dintre cetățeni și necetățeni
domiciliați, și asigură integrarea acestora din urmă mai ușor în viața social-economică din
țara domiciliului, și în aceste înprejurări legea domiciliului poate fi mai repede și mai bine
cunoscută decât legea națională21.
În literatura de specialitate22 sau formulat și unele dezavantaje ale criteriului lex domicilii.
 Domiciliul poate fi diferit pentru membrii unei familii în timp ce aceștea pot avea cetățenia
comună, în consecință unicitatea reglementărilor în statutul familial nu poate fi asigurată.
 Uneori domiciliul nu are caracter de realitate, avîndu-se în vedere noțiunea de domiciliu de
origine din dreptul englez, care nu corespunde cu domiciliul de fapt al persoanei într-o
anumită țară.
 Domiciliul fiind o circumstanță de fapt, poate fi modificat la voința persoanei, facilitînd
fraudarea legii.
 Domiciliul este greu de stabilit în unele situații, referirea fiind făcută la intenția persoanei de
a avea domiciliul într-o anumită țară23.
În legislațiile unor state ca Mexic, Venesuela, Ecuador, Peru, Uruguay,etc., se constată o
combinare a celor două sisteme lex patriae și lex domicilii, așa numitul sistem mixt, în care
capacitatea persoanei se determină pentru străini potrivit legii statului unde se află străinii, iar
pentru cetățenii proprii aflați în străinatate potrivit legii naționale. În acest sens nu ar fi de
neglijat părerea că soluția indicată în determinarea legii aplicabile în determinarea legii
aplicabile statutului personal ar fi combinarea celor două sisteme (lex patriae și lex domicilii),
adică legea aplicabilă în funcție de cetățenie și domiciliu.
Argumentele aduse în favoarea aplicării legii personale sub forma legii naționale sau legii
domiciliului nu trebuie privite separat, în mod abstract ci în contextul intereselor statelor și
persoanelor fizice într-o anumită perioadă istorică și asupra unor circumstanțe sociale.
În concluzie putem menționa că aplicare unui criteriu sau a celuilat nu se realizează într-o
formă strict determinată, ci cu anumite intercalări, influențe de așa natură că cei care au preluat
principiul legii naționale aplică în unele situații legea domiciliului, iar pe de altă parte țările care
au preluat legea domiciliului acordă acestuia o accepțiune diferită de statele care au adoptat legea
națională, dar care se apropie prin stabilitate de noțiunea de cetățenie. În final putem vorbi că la
21 Ion P.Filipescu, op.cit., p. 287
22 Nicoleta Diaconu, op.cit., p.142
23 Ion P.Filipescu, op.cit., p. 287

21
determinarea legii personale care guvernează statutul persoanei fizice în diferite sisteme de drept
se se acordă prioritate fie legii naționale, fie legii domiciliului.

1.3. Legea aplicabilă statutului personal

Legea care cârmuiește statutul personal (lex personalis) este concepută în mod diferit în
diferite sisteme de drept.
Legislaţia şi practica ţărilor dreptului continental şi a ţărilor dreptului comun propun
două soluţii în vederea stabilirii legii personale menite de a guverna starea şi capacitatea
persoanei fizice. Sistemul de drept common law a preluat legea domiciliului, înţelegând prin
domiciliu locul de origine a persoanei fizice, apropiindu-se prin concepția de stabilitate, de
instituţia cetăţeniei. În sistemul de drept civil law , situația este diferită, punctul de pornire
este legea naţională, înţelegînd prin aceasta legea cetăţeniei, de la care sun prevăzute unele
excepţii cu referire la apatrizi, cărora li se aplică legea domiciliului sau a reşedinţei, după caz.
Republica Moldova fiind parte din sistemele de drept civil law a preluat ca criteriu de
stabilire a statutului personal legea națională (lex patriae). Consacrarea principiului legii
naționale privind statutul personal este justificat din perspectiva caracterului de permanență a
statutului personal, precum și că legile statului de cetăţenie asigură, în principiu, cea mai bună
ocrotire a intereselor persoanelor fizice resortisante, indiferent unde acestea s-ar afla. Aceste
deziderate sunt exprimate printr-o formulare de maximă generalitate în Constituţie, precum şi
în Legea cetăţeniei Republicii Moldova, conform căreia cetăţenii Republicii Moldova se
bucură în străinătate de protecţia statului de cetăţenie.
În această ordine de idei, am putea adăuga că normele conflictuale privind statutul
persoanei fizice au un caracter imperativ, în sensul că părțile nu pot deroga de la ele prin
manifestarea lor de voință. Ba mai mult ca atât din prevederile Codului civil, Codului familiei,
Legii cuprivire la înregistrarea actelor de stare civilă, reiese că în dreptul internațional privat al
Republicii Moldova normele conflictuale privind capacitatea și starea civilă a cetățenilor
Republicii Moldova sunt de ordine publică.
În art.1587 alin.(1) din Codul civil se stipulează că starea civilă și capacitatea persoanei
fizice sunt cârmuite de legea națională.
La alin.(2) al aceluiași articol se face calificarea noțiunii de lege națională, conform căruia
legea națională este considerată legea statului a cărui cetățenie o are persoana. Prin urmare,
pentru cetățeanul Republicii Moldova legea națională este legea Republicii Moldova. În alin.(3)

22
al art. 1587 din Codul civil se menționează că legea națională a apatridului se consideră legea
statului în care el își are domiciliul sau reședința. Respectiv alin.(4) același articol spune că
legea națională a refugiatului se consideră legea statului care îi acordă azil. Din prevederile de
mai sus rezultă că aplicarea legii naționale, deci luarea cetățeniei ca punct de legătură, constituie
regula în materia statutului personal, de la care există și unele excepții, în cazurile când se aplică
legea domiciliului sau reședinței.
Considerăm necesar a face unele precizări referitoare la alin.(3) și alin.(4) menționate mai
sus, precizări ce țin de terminologia folosită de legiuitor la edictarea acestor aliniate. Susținem
părerea unor autori autohtoni24 care menționează că legiuitorul a formulat confuz și eronat unii
termeni ca, legea națională a apatridului, expresie alogică de fapt, ori nu putem vorbi de lege
națională neavând cetățenie, precum și legea națională a refugiatului. După părerea autorilor sus
menționați confuzia s-ar fi făcut prin confudarea termenilor, legea personală cu legea națională,
deși între acestea există o corelație ca parte și întreg. Astfel legea personală este întregul, format
din două părți, legea națională (ca regulă generală) și legea domiciliului (ca excepție de la
regulă). În sprijinul acestor idei vine dreptul internațional privat comparat, ca de exemplu,
Codul civil al Federației Ruse conține norme de drept internațional privat care prevăd la
art.1195 următoarele: „Личным законом физического лица считается право страны,
гражданство которой это лицо имеет” (alin.1); „Личным законом лица без гражданства
считается право страны, в которой это лицо имеет место жительства” (alin.5); „Личным
законом беженца считается право страны, предоставившей ему убежище” (alin.6).
Există opinia că problema sub aspect terminologic din codul civil moldovenesc s-a
iscat dintr-o traducere nereuşită a prevederilor articolului nominalizat mai sus din legislaţia
rusă.25
Din cele relatate mai sus am fi de acord cu opinia 26 că textul art.1587 Cod civil, ar putea să
aibă următorul conţinut: starea şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea
personală; legea personală a cetăţeanului este legea sa naţională; legea personală a
apatridului se consideră legea statului în care el îşi are domiciliului sau în lipsa acestuia
reşedinţa; legea personală a refugiatului se consideră legea statului care îi acordă azil.
Evident formularea de mai sus, este în concordanță cu rigorile dreptului internațional privat,
nelăsând loc de confuzii sau interpretări eronate. Totodată în art.1587 alin. (3) pe lîngă sintagma

24 Corneliu Vrabie, Unele aspecte privind statutul personal în dreptul internaţional privat, Corneliu Vrabie //
Consideraţii privind realitatea socio-juridică din Republica Moldova : Materiale conf. şt. dedicate Zilei juristului, 19
noiem. 2004. - Bălţi. - 2005. - P.16-28., USARB, 2005, p.23.
25 Ibidem, p.28.
26 Ibidem, p.24.

23
legea națională a apatridului, care nu există, pentru determinarea legii aplicabile se utilizează
expresia domociliu sau reședința. Aceasta ar lăsa impresia, că instanța determinând legea
personală aplicabilă ar putea utiliza oricare din aceste legi, sau legea domiciliului, sau reședinței.
Fapt care nu este corect, probabil că legiuitorul a avut în vedere că domiciliul trebuie considerat
ca punct de legătură principal, iar reședința ca punct de legătură subsidiar, în sensul că instanța
trebuie să aplice, cu prioritate, legea statului unde apatridul își are domiciliul, și numai în cazul
când acesta nu are domiciliu, se va aplica legea statului unde acesta își are reședința.
Determinarea cetățeniei se face potrivit legii statului a cărui cetățenie se invocă. De altfel
formularea respectivă este în totală concordanţă cu art.(1) al Convenţiei de la Haga din 12
aprilie 1930 cu privire la anumite chestiuni referitoare la conflictele de legi în materia
cetăţeniei. De exemplu dacă o persoană invocă cetățenia franceză în fața instanțelor din
Republica Moldova, într-o problemă de capacitate de exercițiu, stabilirea dacă această persoană
este sau nu cetățean francez, va fi soluționată de instanța din Republica Moldova în conformitate
cu legea franceză. Astfel, determinarea cetățeniei echivalează cu determinarea legii naționale a
persoanei fizice respective. În acelaștimp această prevedere este și o excepție de la regula
calificării după legea forului stabilită de art.1577 alin.(1), în sensul că calificarea noțiunii de
lege națională va fi efectuată conform legii statului a cărui cetățenie o deține persoana
respectivă, și nu conform legii forului.
Dispoziția alin. (2) art. 1587 ne oferă soluția în cazul când persoana are două sau mai multe
cetățenii dintre care nici una nu este a Republicii Moldova, în asemenea caz legea națională se
consideră legea statului cu care persoana are cele mai strânse legături, iar cele mai strânse
legături persoana le poate avea prin intermediul domiciliului sau reședinței, prezumție legală
instituită de art. 455 alin.(2) Codul de procedură civilă a Republicii Moldova.
În R.Moldova o bună parte din cetățeni dețin dubla cetățenie soluția în acest caz este oferită
de alin.(5) din articolul sus citat. Așadar, legea națională a cetățeanului R. Moldova care, potrivit
legii străine, este considerat că are o altă cetățenie este legea Republicii Moldova. Şi această
prevedere este în conformitate cu Convenţia de la Haga din 12 aprilie 1930 şi anume cu art. 3 al
acesteia care prevede că persoana care posedă cetăţenia a două sau mai multe state poate fi
privită de către fiecare dintre aceste state ca fiind resortisant propriu. De aici rezultă că în
cazul dublei cetățenii, din care una este a forului, legea națională se consideră cea a forului. Prin
urmare legea moldovenească se aplică pentru cetăţenii Republicii Moldova, chiar dacă
aceştia au dobândit şi o altă cetăţenie (situaţia dublei sau multiplei cetăţenii), atâta timp
cât ei nu au pierdut cetăţenia Republicii Moldova în conformitate cu dispoziţiile Legii

24
cetăţeniei nr.1024 din 2000, în care sunt stipulate modurile de dobândire şi de pierdere a
cetăţeniei Republicii Moldova.
În art. 1588 din Codul civil se prevede, ”în materie de capacitate juridică cetățenilor străini
și apatrizilor în R.Moldova li se acordă regim național, cu excepția cazurilor stabilite de
Constituție, de alte legi ale R.Moldova sau de tratatele internaționale la care R: Moldova este
parte”.
Acest text conform opiniei unor autori 27 trebuie înțeles sub aspectul regimului juridic al
străinului, fiind vorba de capacitate de folosință a persoanei, conținutul căreia este determinat de
legea națională a persoanei și se aplică cumulativ cu legea materială a Republicii Moldova. Ba
mai mult ca atât, exită opinia28 că termenul de capacitate juridică se folosește inadecvat, deoarece
în art 1587 Codul civil stabilește că capacitatea este stabilită confor legii naționale a persoanei
fizice. Astfel termenul mai oportun ar fi ca în loc de capacitate juridică de la art. 1588 Cod civil,
să se utilizeze condiția juridică a străinului sau conținutul capacității de folosință
Privitor la capacitatea de exercițiu a străinilor art.1590 alin.(1) Cod civil, stipulează,
„capacitatea de exercițiu a cetățenilor străini și apatrizilor este guvernată de legea lor națională”.
În privința confuziei privind, legea națională a apatridului ne-am referit anterior, care este
valabil și pentru acest articol.
În cazurile încheierii de acte juridice sau de reparare a prejudiciului cauzat de cetățenii
străini și apatrizi, capacitatea lor de exercițiu va fi determinată de legislația Republica Moldova.
Astfel alin.(3) al art.1590 al Codului civil prevăd, „capacitatea de exercițiu a cetățenilor străini
și a apatrizilor în materie de acte juridice încheiate pe teritoriul Republicii Moldova și în materia
de obligații din cauzarea de prejudiciu se stabilește conform legislației Republicii Moldova”.
În același timp, art.1591 Cod civil, prevede că cetățeanul străin sau apatridul poate fi
declarat incapabil sau limitat în capacitatea de exercițiu conform legislației Republicii Moldova.
Aici ar fi de remarcat că norma conflictuală uniformă cuprinsă în Convenția cu privire la
asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă familială și penală din 22.01.1993 CSI ,
inpune anumite condiții: Între Republica Moldova și statul naționalității persoanei fizice să
existe o prevedere din conținutul unui tratat că se acordă acest drept Republicii Moldova; statul
de naționalitate să nu reacționeze nici într-un fel la informația primită privind cetățeanul său
timp de trei luni; conform legii statului de naționalitate persoana să poată fi considerată
incapabilă sau limitată în capacitate.

27 Corneliu Vrabie, Dreptul internațional privat, suport de curs, Universitatea de sat „Alecu Russo” din Băți, Bălți,
2009, p.61.
28 Ibidem.

25
 În alin.(2) al aceluiaș articol se prevede „reprezentarea legală a cetățeanului străin sau
apatridului lipsit de capacitate de exercițiu, precum și asistarea cetățeanului străin sau apatridului
limitat în capacitatea de exercițiu sînt supuse legii care reglementează raporturile juridice de
reprezentare sau asistare”. Cât privește tutela și curatela, art.1592 Codul civil, conține o
reglementare specială, în sensul că acestea sunt supuse legii naționale a persoanei ocrotite. În
cazul în care persoana ocrotită locuiește pe teritoriul Republicii Moldova și legea Republicii
Moldova este mai favorabilă se va aplica legea Republicii Moldova.
Ca o concluzie am putea spune că capacitatea şi starea civilă dobândite sub imperiul
legii naţionale vor fi recunoscute pretutindeni asigurîndu-se eficacitatea şi permanenţa acestor
situaţii juridice şi în alte state. Totodată legea care va guverna statutul personal va fi, de
cele mai multe ori, legea naţională, fapt ce contribuie la realizarea unicităţii şi indivizibilității
capacităţii şi stării persoanei fizice. Cu toate acestea, ca urmare a diferenţelor de reglementare
în diferite sisteme de drept principiul enunţat apare astăzi mai mult ca un deziderat. Totuşi,
practica arată că lucrurile stau cu totul altfel. Unele sisteme de drept adoptă soluţii în favoarea
legii domiciliului, legii reşedinţei, legea instanţei sau a autorităţii solicitate ori o altă lege,
atunci când raporturile juridice de stare civilă au loc în faţa şi cu concursul autorităţilor
acelor state. Un exemplu elocvent ar fi stipulările art.158 alin.(1) din Codul familiei al
Republicii Moldova care prevede că: „desfacerea căsătoriei cu element de extraneitate pe
teritoriul Republicii Moldova are loc conform legislaţiei Republicii Moldova”, sau a celor de la
art.159 Codul familiei conform căruia indiferent de cetăţenia părinţilor (părintelui) sau de
cetăţenia copilului paternitatea (maternitatea) asupra acestuia pe teritoriul Republicii Moldova
se stabileşte şi se contestă conform legislaţiei Republicii Moldova.

1.4. Teoria interesului național - excepție de la aplicarea legii personale

Teoria interesului naţional reprezintă o creaţie jurisprudenţială, apărută ca o excepţie de la
competenţa normală a legii naţionale în privinţa capacităţii persoanelor fizice. Această concepție
a aparut ca rezultat al tendinței de a diminua aplicarea legii străine asupra legii forului, cât si
coordonării intereselor naționale cu cerinţele securităţii juridice pe plan internaţional. Ulterior,
această teorie a fost consacrată legislativ în mai multe sisteme de drept, cât şi în documente
internaţionale.
În mod normal aplicarea legii personale, fie legea națională, fie legea domiciliului, ar trebui
să producă următoarele efecte juridice:

26
  Dacă o persoană este capabilă potrivit legii sale personale, aceasta va fi considerată
capabilă în orice altă țară;
 Dacă o persoană este incapabilă după legea sa personală, aceasta va fi considerată
incapabilă în orice țară s-ar afla.
Deseori, în practica internațională doar prima situație are o aplicare consecventă. În cazul
celei dea doua situație lucrurile stau diferit, deoarece se poate întâmpla ca o persoană
considerată incapabilă conform legii sale personale, să fie considerată capabilă în altă țară. Aici
și intervine teoria interesului național, care constituie o limitare a sistemului legii personale.
La originea acestei teorii stă mult cunoscuta sentința pronunțată în cazul Lizzardi, sentință
pronunțată de instatnțele franceze în anul 1861. Un mexican, Lizzardi, care locuia la Paris, în
vîrstă de 22 ani, minor după legea sa națională care fixa majoratul la 25 de ani a cumpărat pe
credit lucruri de mare valoare și a înprumutat pe polițe o mare sumă de bani. Ulterior când urma
să facă plata obligațiilor asumate, Lizzardi prin tutorele său a cerut anularea actelor juridice pe
motivul că, potrivit normei conflictuale franceze, capacitatea persoanei este cârmuită de lex
patriae, iar după această lege, Lizzardi era minor. După art.1307 din Codul civil francez
„Simpla declarație de majoritate făcută de minor nu se opune restituirii”. Instanța franceză a
anulat polițele, dar a validat vânzarea-cumpărarea bijuteriilor cu următoarele motivații:
a) bancherul ar fi avut posibilitatea să se intereseze de capacitatea contractantului său, ba mai
mult ca atât, bancherul putea și trebuia în cursul discuțiilor cu clientul său, să se intereseze
dacă străinul era sau nu capabil să încheie un înprumut atât de important;
b) motivarea în privința comerciantului a fost, „ Că în acest caz, francezul nu poate fi ținut să
recunoască legile diverselor națiuni și dispozițiile lor privind în special minoritatea,
majoritatea,.. că este suficient pentru validarea contractului ca francazul să fi tratat fără
ușurință, fără imprudență și cu bună credință”.29
Instanțele franceze au considerat că, atunci când capacitatea unui străin, dată de legea lui
națională duce la lezarea interesului național francez, prin prejudicierea unui cetățean național
care a acționat cu bună credință, legea națională a străinului trebuie înlăturată și înlocuită cu
legea locală, care îl declară capabil pe respectivul străin30. În cazul în care contractul de vînzare-
cumpărare ar fi fost anulat, vânzătorul francez (bijutierul) ar fi fost prejudiciat prin faptul că
bijuteriile nu ar mai fi putut fi restituite, find înstrăinate între timp de către cumpărătorul
Lizzardi.
În principiu cele menționate mai sus, sunt esența concepției, sau teoriei interesului național.

29 Mihail Vasile Jakotă, Drept Internațional Privat, vol.IIEditura Fundației Chemarea, Iași: 1997, p.11.
30 Dragoș-Alexandru Sitaru, op.cit., p.171.

27
 Desigur soluția Lizzard a fost criticată și din perspectiva justificării juridice a hotărîrii.
J.P.Niboyet31, explică jurisprudența în afacerea Lizzardi prin teoria înbogățirii fără justă cauză.
Străinul a contractat în Franța, a primit mărfurile dar nu lea plătit. Art.1312 din Codul civil
francez prevede că nimeni nu trebuie să se înbogățească în dauna altuia. Niboyet a mai adus ca
argumente securiteata vieții juridice, sau n-ar fi posibilă o viață juridică dacă un străin ar putea să
obțină anularea unei cumpărături făcută în magazine. Astfel justificată sentința în afacerea
Lizzardi nu încalcă principiul legii naționale în materie de capacitate. Totodată Niboyet a făcut
distincție între două categorii de acte în viața juridică internațională. Există vânzări și contracte
curente și a doua cetegorie , acte importante care trebuie înconjurate cu precauție. Iar atunci când
partenerul a recurs la acțiuni frauduloase pentru a trece drept capabil, atunci este un delict civil și
autorul este răspunzător după legea locului unde a fost comis delictul.
În literatura de specialitate se menționează că teoria interesului național a fost criticată de
mulți autori, totuși jurisprudența a rămas fixată în sensul indicat de procesul Lizzardi, și treptat
s-a transformat într-o regulă importantă, care a fost preluată de legislația mai multor state,
precum și convenții internaționale.
Teoria interesului național a fost păreluată de legea introductivă la Codul civil german din
1900, în art.7, de Codul civil italian din 1942, în art.17, de legea suedeză din 8 iulie 1904, în
art.5, de Convenția de la Geneva cu privire la soluționarea conflictelor de legi în materia
cambiei, în art.2, de Convenția de la Geneva din 19 martie 1931 privitoare la conflictele de legi
în materie de cecuri, în art.3. În reglementările convențiilor, se apără nu numai interesul unui
național care a contractat cu un străin, ci interesele oricărei persoane care contractează cu un
străin, care este capabilă după legea locului unde încheie actul.
În legislațiile actuale teoria interesului național se aplică În Codul civil (nou) al Românie,
art.2579 alin.(1) „Persoana care, potrivit legii nationale, este lipsită de capacitate sau are
capacitate de exercitiu restrânsă nu poate să opună această cauză de nevaliditate celui care, de
bună-credintă la momentul încheierii actului si conform legii locului unde actul a fost încheiat, a
considerat-o ca fiind deplin capabilă. Această regulă nu se aplică actelor juridice referitoare la
familie, mostenire si la drepturi reale asupra imobilelor situate în alt stat decât cel al locului
încheierii actului”, în Codul civil al Federației Ruse art.1197 alin.(2) „Физическое лицо, не
обладающее гражданской дееспособностью по своему личному закону, не вправе
ссылаться на отсутствие у него дееспособности, если оно является дееспособным по праву
места совершения сделки, за исключением случаев, когда будет доказано, что другая
сторона знала или заведомо должна была знать об отсутствии дееспособности”.

31 Mihail Vasile Jakotă,.. vol.II, op.cit., p.13.

28
 În legislația R. Moldova această excepție de la aplicarea legii naționale se conție în norma
conflictuală cu privire la capacitatea persoanelor fizice din Codul civil art.1590 alin.(2)
„Persoana care nu beneficiază de capacitate de exerciţiu conform legii sale naţionale nu este în
drept să invoce lipsa capacităţii de exerciţiu dacă are capacitate de exerciţiu conform legii locului
de încheiere a actului juridic, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că cealaltă parte la act
ştia sau trebuia să ştie despre lipsa capacităţii de exerciţiu”.
Teoria interesului național după părerea mai multor autori 32. Implică îndeplinirea în mod
cumulativ a următoarelor condiții:
a) persoana în cauză să fie incapabilă potrivit legii sale personale (lex patriae sau lex
domicilii);
b) această persoană să fie capabilă potrivit legii locului încheierii actului juridic (locus regit
actum);
c) contractantul local să fie de bună credință, prin aceasta înțelegându-se că acesta trebuie să
nu fi cunoscut, și nici nu ar fi putut cunoaște în mod rezonabil, cauza de nevaliditate a
actului juridic, rezultînd din starea de incapacitate a străinului după legea sa națională;
d) anularea actului ar putea produce un prejudiciu nejustificat pentru cetățeanul propriu.
Această condiție deși nu este menționată expres poate fi dedusă din interpretarea
articolului menționat mai sus.
În cazul în care aceste condiții sunt întrunite, se produce efectul juridic al teoriei și anume
legea personală (lex patriae sau lex domicilii) este înlocuită cu legea locală, a locului încheierii
actului (lex loci actus), operând, astfel, o transmutație la nivelul punctului de legătură al normei
conflictuale aplicabile.33
În fine, am susține opinia că, fundamentul teoretic al excepției de la aplicarea legii străine
privind capacitatea persoanei fizice este ocrotirea bunei credințe a partenerului local34.

II. PERSOANA FIZICĂ ÎN CADRUL REGIMULUI JURIDIC AL STRĂINULUI

2.1. Noțiunea de străin și condiție juridică a străinului

32 Ion P.Filipescu, op.cit., p. 290.

33 Dragoș-Alexandru Sitaru, op.cit., p. 172
34 Ibidem.

29
 În dreptul internațional privat prin străin se înțelege acea persoană care nu are cetățenia
statului pe teritoriul căruia se află.
Instituția străinului cunoaște o dezvoltare istorică destul de interesantă, și a fost obiectul a
numeroase reglementări. În decursul istoriei, condiţia juridică a străinului a suferit transformări
profunde determinate de schimbările produse în sfera relaţiilor de producţie, în raporturile dintre
state pe plan internaţional şi de o serie de factori ca: dezvoltarea economică, contextul istoric
concret, regimul libertăţilor, gradul cooperării economice, starea de pace din zona respectivă.
Din perioada antică când străinul era asemuit cu pericolul, cu dușmanul și putea oricând
transformat în rob, s-a ajuns la condiția că majoritatea legislațiilor lumii acordă străinilor un
regim asemănător, în ceea ce privește volumul de drepturi și obligații, cu a propriilor cetățeni, cu
unele excepții. Ba mai mult, la nivel internațional sau semnat convenții, tratate care consfințesc
drepturile străinului și prezintă instrumentele necesare pentru protejarea acestor drepturi.
Dacă să analizăm legislațiile naționale ale diferitelor state ajungem la concluzia că nu a fost
formulată o noțiune a străinului unanim recunoscută, cu toate că există opinia 35că în această
privință pe plan internațional au existat tentative de definire a acesteia.
Ordonanța franceză nr.45-2658 din 2 noiembrie 1945 precizează în art.l că sunt considerați
străini, în înțelesul ordonanței toate persoanele care nu au naționalitatea franceză, fie că au
naționalitate străină, fie că n-au nici o naționalitate.
În Grecia, potrivit Legii nr.1975/1991 privind regimul juridic al străinilor, prin străin se
înțelege orice persoană care nu are cetățenia greacă sau persoana fără cetățenie.
Art.2 din legea străinilor din Polonia, din 13 ianuarie 2003 definiția noțiunii de străin ca
fiind orice persoană care nu are cetățenia poloneză.
În Austria, Legea nr.838/1992 privind regimul străinilor definește străinul ca o persoană
care nu are cetățenia austriacă.
În România Ordonanța de urgență a Guvernului nr.194 din 2002 privin regimul străinilor
prevede în art.2 lit. a) că prin străin se înțelege persoana care nu are cetățenia Română.
Pentru prima dată o definiție comună a noțiunii de străin o întâlnim în Dreptul Uniunii
Europene. Statele Europene membre ale Acordului Shengen din 14 iunie 1985 au convenit in
art.l al Conventiei de aplicare a Acordului Shengen, semnat la 19 iunie 1990 ca prin străin se
înțelege orice persoana, alta decât cetațenii statelor membre ale Uniunii Europene.
În Republica Moldova conform art.3 din Legea nr.200 din 16.07.2010 privind regimul
străinilor stabilește că străin este persoana care nu deține cetățenia Republicii Moldova sau care
este apatrid.

35 Valeriu Babără, op.cit., p.150

30
 Prin urmare, străinul care se gasește la un moment dat pe teritoriul unui stat poate avea
statutul de apatrid, refugiat, persoana străina, persoană strămutată.
Notiunea de străin poate fi pusă mai bine în evidență raportând-o la cea de cetățean, aceasta
fiind persoana care beneficiază de cetățenie. Cetățenia reprezintă o legătură politico-juridică între
cetățean și stat, este inseparabilă de persoana acestuia, în mod obișnuit apare în momentul
nașterii cetățeanului și dispare odată cu decesul lui. Cetățeanul rămâne purtător de drepturi și
obligații față de stat și în cazul când se află în afara teritoriului lui, iar statul își păstrează
obligațiile de a proteja pe cale diplomatică cetățenii săi aflați în străinătate. Faptul ca o persoană
nu are cetățenia unui stat în care se află, locuiește în acel stat, sau este în trecere, este considerat
ca probă a situației sale de străin.
Spre deosebire de străin ca persoană fizică, legislațiile statelor cunosc ca subiect de drept și
străinul persoană juridică (elementul de extraneitate fiind dat în acest caz de existența sediului în
alt stat, precum si de altă naționalitate)36.
Apatridul (persoana fără cetățenie) în legislația mai multor state, inclusiv și legislația
Republicii Moldova, este asimilat cu cetățeanul străin. Apatridia apare datorită faptului că de
multe ori legile care reglementează cetățenia în diferite state vin în contradicții între ele, ducând
astfel la apariția acesteia. Această se petrece atunci când o persoană își pierde cetățenia unui stat
dar nu a obținut o altă cetățenie. Respectiv un copil născut din părinți apatrizi, este la rândul său
apatrid.
Doctrina autohtonă 37 reliefează anumite deosebiri între apatrid și străin care sunt
următoarele:
a) unele reglementări privesc doar străinii, care pot fi expulzați, apatrizii care au domiciliu
legal în țară nu se expulzează;
b) statutul personal al apatridului este supus legii domiciliului iar în lipsa domiciliului, legii
reședinței;
c) dovada cetățeniei este supusă unor reglementări personale;
d) cetățenii străini beneficiază de protecție diplomatică și consulară;
e) cetățenii străini beneficiază de acordurile și tratatele semnate de către statul de cetățenie
și statul în care are statut de străin.

36 Alexandru Burian, et al, Drept Internaţional public,Univ. de Stat din Moldova, Univ. de Studii Europene din
Moldova, Asoc. de Drept Intern. din R.Moldova, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.)., Chișinău, 2009, p,190.
37 Corneliu Vrabie, Dreptul internațional privat, suport de curs, Universitatea de sat „Alecu Russo” din Băți, Bălți,
2009, p.54.

31
 Pentru a reduce cazurile de apatridie și a proteja drepturile acestora la nivel internațional a
fost adoptată Convenției privind statutul apatrizilor la New York 28 septembrie 1954 și intrată
în vigoare la 6 iunie 1960. Reglemetările convenției oferă apatrizilor un standard minim de
tratament din punct de vedere legal. În această linie de idei menționăm că, Republica Moldova
este parte la Convenţia Europeană a Cetăţeniei şi Convenţia Consiliului Europei privind evitarea
apatridiei în situaţia de succesiune a statelor. Legislaţia naţională actuală încorporează
standardele internaţionale pentru prevenirea apatridiei, cetăţenia este acordată copiilor născuţi în
Moldova, inclusiv persoanelor apatride şi cetăţenilor străini. Retragerea şi renunţarea la
cetăţenie sunt condiţionate de existenţa sau obţinerea unei alte cetăţenii.
În termeni generali, prin refugiat se înţelege o persoană care caută să se sustragă unor
condiţii sau împrejurări din ţara sa de origine, pe care le consideră insuportabile, şi să găsească
adăpost şi protecţie în altă ţară. Motivele părăsirii ţării de origine pot fi: opresiune; persecuţie;
ameninţarea vieţii sau libertăţii; sărăcie chinuitoare; război sau lupte civile; dezastre naturale
(cutremure, inundaţii, secetă foamete)38.
Convenţia de la Geneva din 28.07.1951 privind statutul refugiaților, în art.l, alin. (2), cât şi
Protocolul din 31.01. 1967, de la New York, prin art. 1.2, definesc refugiatul ca orice “persoană
care în urma unor temeri justificate de a fi persecutată, pe motive de rasă, religie, naţionalitate,
apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se găseşte în afara ţării sale de origine şi
nu poate, sau din cauza acestor temeri, nu doreşte să revină în această ţară”. Această definiție a
fost preluată de toate legislațiile care au aderat la Convenție și la Protocol. De altfel și
R.Moldove este printre statele aderante.39
Ne permitem să remarcăm doar în linii generale următorul aspect, la etapa actuală statele
europene se confruntă cu o mare criză a refugiaților, fapt care s-a soldat cu numeroase atentate
teroriste, săvârșite cu cruzime, cu pierderi de vieți omenești, în număr tot mai mare sau atestat
cazuri de agresare a femeilor băștinașe de către barbații refugiați. Suntem de părerea că aceste
probleme sociale vor avea repercusiuni negative asupra țărilor europene și Uniunii Europene,
dacă nu va fi găsit un consens multiaspectual, juridic, economic, social, religios, educațional,
integrațional.
Noțiunea de strămutat se consideră cetățenii unor state care au fost deportați din țările lor cu
forța, în alte state. Cel mai mare număr a persoanelor strămutate s-a constatat după cel de al
Doilea Război Mondial, ca consecință a deportărilor a milioane de oameni din ţările ocupate de
Germania.

38 Alexandru Burian, et al, op.cit.,p.195.

39 Monitorul Oficial al R.M. Nr. 150 din 11.12.2001, art. Nr.1199, Legea nr.677-XV din 23.11.2001.

32
 Prin condiţia juridică a străinilor se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le
au străinii într-o anumită ţară (alta decât cea de origine).
Intr-o opinie, condiţia juridică este privită lato sensu (cuprinzând toate normele specifice
aplicabile străinilor) şi stricto sensu (folosită spre a delimita o altă instituţie, cea a conflictului de
legi, care reglementează legea după care să se exercite drepturile şi obligaţiile străinului)40.
Prin condiția juridică a străinului se înțelege ansamblul normelor juridice care
reglementează capacitate de folosință a străinului, adică drepturile și obligațiile pe care acesta le
are într-un anumit stat, în care are calitatea de străin.41
Din analiza definiților de mai sus se pot trage următoarele concluzii:
Condiția juridică a străinului are un caracter unilateral deoarece este stabilită de legea statutlui
pe teritoriul căruia se află persoana fizică străină. Volumul drepturilor acordate străinilui de
legea statului de aflare poate fi diferit de volumul drepturilor și obligațiilor oferite de statul său,
astfel încât străinul poate beneficia de unele drepturi, pe care nu le avea în țara sa.
Volumul drepturilor și obligațiilor persoanei fizice străine într-un stat, depind în mare parte
de relațiile de colaborare a statului de ședere și a statului său de cetățenie, precum și de
convențiile și tratele internaționale la care sunt parte statele menționate.
La stabilirea regimului juridic al străinului, statul în care străinul se află poate urmări două
aspecte: acordarea unui regim juridic străinului reieșind din propriile interese, și acordarea unui
regim juridic străinului cât mai apropiat de cel al cetățenilor săi.

2.2. Formele regimului juridic al străinului

Condiţia juridică a străinului, cunoaște mai multe forme de tratamet acordat acestora de
către legislația statului în care aceștia au calitatea de străin. Cele mai importante și mai des
aplicate regimuri sunt: regimul naţional, regimul reciprocităţii, regimul clauzei naţiunii celei mai
favorizate, regimul special.
Regimul naţional semnifică de fapt recuoașterea străinilor același volum de drepturi
(fundamentale și civile) de care beneficiază cetățenii statului respectiv. Egalitatea de tratament
între cetăţenii proprii şi străini priveşte drepturile civile şi garanţiile individuale. Drepturile
politice nefiind incluse în această categorie, rămânând prerogativa exclusivă a cetățenilor proprii.

40 Virginia Marcu, Nicolae Diaconu, Regimul juridic al străinilor în România, Bucureşti, 2003, p.2., apud
Alexandru Burian, et al, op.cit.,p.190.
41 Nicoleta Diaconu, op.cit., p.113

33
Prin urmare, străinii nu pot fi aleși în organele legislative, cele executive sau în organele
administrației publice locale, nu au dreptul de a participa la sufragiul universal, precum și nu au
dreptul de a participa la viața politică prin intermediul partidelor politice, avînd interdicția de a
le constitui, fapt menționat expres în Constituția Republicii Moldova art.41 alin.(6), precum și
art. 841alin. (8),(9),(10) a Legii Nr.200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în Republica
Moldova.
Aceeste restrângeri ale drepturilor cetăţenilor străini au drept scop protejarea intereselor
statului şi reglementarea politicii interne doar prin intermediul cetăţenilor proprii. Astfel, aceste
restrângeri pot fi interpretate şi ca nişte veritabile instrumente de protecţie a suveranităţii şi
independenţei statului.
Trebuie să menționăm că regimul naţional acordat străinilor este apropiat dar nu identic cu
cel al cetăţenilor proprii. Unele reglementări privesc doar străinii. De exemplu, regimul intrării,
şederii şi ieşirii străinilor. Legea locală poate să impună şi unele condiţii pentru exercitarea unor
drepturi de către străini. În acest sens, angajarea în muncă a străinilor. Tot potrivit legii locale,
străinul poate să aibă mai multe drepturi decât în propria ţară.
În R.Moldova regimul național este consacrat în mai multe acte normative. Astfel acest
regim este consacrat în Constituția Republicii Moldova art.19 alin.(1) „Cetățenii străini și
apatrizii au aceleași drepturi și îndatoriri ca și cetățenii Republicii Moldova, cu excepțiile
stabilite de lege”. În Legea Nr.200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în Republica
Moldova art. 841alin.(1) se menționează „Străinii aflaţi în Republica Moldova se bucură de
aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi cetăţenii Republicii Moldova, garantate de Constituţia
Republicii Moldova şi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele internaţionale la
care Republica Moldova este parte, cu excepţiile stabilite de legislaţia în vigoare”. Codul civil în
art.1588 stipulează „În materie de capacitate juridică, cetăţenilor străini şi apatrizilor în
Republica Moldova li se acordă regim naţional, cu excepţia cazurilor prevăzute de Constituţie,
de alte legi ale Republicii Moldova sau de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte”.
Legislația Republicii Moldova cunoaște și instituția retorsiunii. În acest sens art.1584 din
Codul civil prevede că, Republica Moldova poate stabili restricţii similare (retorsiune)
drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale cetăţenilor şi persoanelor juridice ale
statelor în care există restricţii speciale ale drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale
ale cetăţenilor şi persoanelor juridice ale Republicii Moldova.
Regimul reciprocității este regimul prin care anumite drepturi sunt acordate străinilor
numai în măsura în care și statul străin asigură un tratament identic cetățenilor Republicii

34
Moldova aflați în țările cărora le aparțin străinii. Acest tratament poate fi aplicat separat sau
înpreună cu regimul național.
Regimul recipricității este de trei feluri: legislativă, diplomatică și de fapt.
Reciprocitatea legislativă presupune o identitate de reglementări juridice între normele
juridice cuprinse în sistemele de drept ale celor două state.
Reciprocitatea diplomatică rezultă din prevederile incluse într-o convenție sau tratat
internațional prin care aceasta se realizeză. Principalele norme aplicabile sunt conţinute în
Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire la relaţiile diplomatice, Convenţia de la
Viena din 24 aprilie 1963 cu privire la relaţiile consulare şi Convenţia asupra reprezentării
statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu caracter de universalitate din 14 martie
1975. Astfel intrarea, şederea şi ieşirea străinului, membru al personalului diplomatic şi
consular, a personalului tehnico-administrativ şi membrii lor de familie cunoaşte un regim
special, la fel ca şi în cazul reprezentanţilor sau funcţionarilor unor organizaţii internaţionale.
Reciprocitatea de fapt presupune o anumită practică internaţională privind recunoaşterea
drepturilor de care beneficiază străinii în altă ţară. Potrivit practicii existente, hotărârile
pronunțate de autoritățile dintr-o țară sunt susceptibile de efecte în statul de origine.
Deseori legislațiile străine sunt neuniforme, adică prezintă unele diferențe de reglemntare
privind statului juridic a cetățenilor străini, fapt care a dus la divizarea regimului reciprocității în
două categorii, materială și formală.
Reciprocitatea materială este atunci când persoanelor (fizice și juridice), aparținând unui
stat străin li se acordă în statul de reședință, același volum de drepturi, de care se bucură
naționalii statului de reședință în statul străin.
Reciprocitatea formală este atunci când străinilor li se recunoaște un anumit volum de
drepturi conform legislației statului de reședință, cu condiția ca cetățenii statului care acordă
acest regim, în statul străin să se bucure de anumite drepturi recunoscute conform legislației
statului străin.
În practica dreptului internațional privat, după cum am menționat, datorită diferențelor de
reglementări în legislațiile statelor în materia regimului juridic al străinilor, practic nu se poate
de acordat același volum de drepturi, prin urmare reciprocitatea în practica noastră de drept
internaţional privat trebuie înţeleasă ca formală şi nu ca materială.
Regimul clauzei națiunii celei mai favorizate stabilește că străinii beneficiază de drepturi
la fel de favorabile ca și acelea acordate cetățenilor oricărui alt stat terț. De obicei această clauză
este înserată într-o cenvenție internațională bilaterală sau multilaterală.

35
 Clauza națiunii celei mai favorizate are un caracter ipotetic, ba chiar abstract aceasta
semnificând că volomul drepturilor acordate nu se cunoaște la momentul semnării convenției.
De fapt clauza națiunii celei mai favorizate își produce efectul atunci când un stat parte la o
convenție (bilaterală sau multilaterală) încheie o convenție cu un alt stat terț, care nu este parte
la prima convenție, acordând acelui stat un regim mai favorabil. Ca rezultat în virtutea clauzei
națiunii celei mai favorizate, statelor părți la prima convenție li se va aplica și lor acest regim
mai favorabil.
Domeniile în care se acordă clauza națiunii celei mai favorizate sunt: comerțul și plățile
internaționale; transportul internațional; drepturile și obligațiile persoanelor fizice și juridice;
stabilirea misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, privilegiile, imunitățile și tratamentul lor;
proprietatea intelectuală (dreptul de inventator și cel de autor pentru opere literare și artistice);
administrarea justiției.42
Regimul clauzei națiunii celei mai favorizate se practică în două moduri: a) în mod
necondiționat (fără compensare), obligând fiecare parte să extindă asupra celeilalte părți toate
avantajele, drepturile înlesnirile sau privilegiile acordate sau care ar urma să fie acordate unui
stat terț; b) în mod condiționat (cu compensare), în care toate avantajele, înlesnirile și privilegiile
acordate sau care ar urma să fie acordate unei terțe țări se vor extinde asupra celeilalte părți
contractante doar la compensare43. În prezent se utilizează forma necondiționată deoarece
favorizează dezvoltarea economică și cooperarea între state, deși pînă la mijlocul sec XIX s-a
aplicat forma condiționată.
Totodată există și limite de aplicare a clauzei națiunii cele mai favorizate datorită
complexității anumotor situații juridice. Rezervele la aplicarea clauzei au în vedere apărarea unor
situații preferențiale și punerea la adăpost de pretențiile terților (restricții cantitative, zone ale
liberului schimb, uniuni vamale, trafic de frontieră etc.).44
Potrivit unei opinii45 principiul națiunii celei mai favorizate se deosebește de principiul
nediscriminării. Dacă potrivit principiului nediscriminării orice stat are dreptul să ceară de la alte
state crearea acelorași condiții de care se bucură toate statele, adică generale și comune pentru
toți, atunci potrivit națiunii celei mai favorizate se crează condiții mai favorabile. În această
ordine de idei, principiul națiunii celei mai favorizate se stabilește întodeauna pe cale
convențională, în timp ce principiul nediscriminării nu necesită prevederea sa pe cale

42 Ion P.Filipescu, op.cit., p. 227

43 Valeriu Babără, op.cit., p.154
44 Nicoleta Diaconu, op.cit., p.115.
45 Corneliu Vrabie, Dreptul internațional privat, suport de curs, Universitatea de sat „Alecu Russo” din Băți, Bălți,
2009, p.57.

36
convențională. Aceasta este o regulă generală care decurge din principiul egalității statelor. În
același timp introducerea în convenția internațională a clauzei națiunii celei mai favorizate
împiedică promovarea măsurilor discriminatorii.
Regimul special presupune că anumite categorii de străini și în domenii de activitate
determinate, pot beneficia de alte drepturi (decât cele fundamentale și cele civile, cele politice
făcând și în această situație excepție) prevăzute în tratatele și acordurile internaționale. 46 Astfel
prin lege sau tratat internațional se poate acorda străinului un regim special. De obicei regimul
special înseamnă admiterea unor privilegii într-o anumită sferă de activitate pentru cetățenii
unor state luate aparte în raport cu alți străini, însă nu și față de cetățenii proprii. De exemplu,
dreptul de a intra liber într-o ţară fără vize şi fără paşaport; drepturile şi privilegiile diplomaţilor
străini, ale funcţionarilor internaţionali, etc.
Drepturile recunoscute străinilor de către legi ori convenţii internaţionale sunt
individualizate prin enumerarea lor. Această modalitate se practică în tratatele de asistenţă
juridică, acorduri de prevederi sociale sau convenţii de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică
internaţională.
Regimul special se se poate aplica cu tratamentul naţional şi clauza naţiunii celei mai
favorizate. În acelaș timp regimul special se poate aplica împreună cu reciprocitatea. Anumite
reglementări speciale sunt prevăzute pentru cetățenii statelor membre din CSI în acordurile
dintre aceste state, și privesc domenii ca intrarea și șederea, învățămîntul, politici sociale.
Un exemplu de regim special în istorie, a fost cel al capitulaţiilor, stabilit prin convenţii
internaţionale. Asemenea regimuri au fost impuse de exemplu, Turciei în secolul 18, în cursul
secolului 19, Egiptului, Chinei, Japoniei, Coreei. Acest tip de regim prevedea că străinii, cetăţeni
ai unor mari puteri erau scoşi de sub jurisdicţia statului în care se aflau. Astfel litigiile acestor
străini erau soluţionate de către consulii străini, și nu cum ar fi trebuit de autorităţile locale
competente. De fapt, aceste capitulaţii, stabileau, în favoarea străinilor, avantaje speciale în
materie de comerţ, impozite, taxe, regimuri de extrateritorialitate, de scoatere de sub jurisdicţie
locală, de inviolabilitate a persoanei şi bunurilor. În esență aceste regimuri reprezentau de fapt,
realizarea în practică a politicilor discriminatorii, şi a negării independenţei statelor promovată
de marile puteri.
Am considera că o formă de regim special cumulat cun un regim de reciprocitate sunt
următoarele tratate: Tratatul între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în
materie civilă şi penală, încheiat la Chişinău la 06.07.1996 (în vigoare din 20.03.1998), Tratatul
între Republica Moldova şi Federaţia Rusă privitor la asistenţa juridică şi raporturile juridice în

46 Nicoleta Diaconu, op.cit., p.115.

37
materie civilă, familială şi penală, încheiat la Moscova la 25.02.1993 (în vigoare din
26.01.1995), etc.

2.3. Relația între regimul juridic al străinului și conflictul de legi

După opinia mai multor autori,47 există o legătură între condiția juridică a străinului și
conflictul de legi, care constă în aceea că numai în măsura în care se recunoaște străinului un
anumit drept se poate pune problema conflictului de legi.
Conform aceleiași opinini în această situație se disting două consecințe:
a) Referitor la ordinea în care se invocă. Problema privind condiția juridică a străinului se
ridică întodeauna înaintea conflictului de legi. Astfel numai în cazul recunoașterii unui
drept se pune problema determinării legii aplicabile raportului juridic cu element de
extranietate.
b) Referitor la legea aplicabilă. Fiecare stat este îndreptățit să reglementeze intrarea șederea
și ieșirea străinilor de pe teritoriul său, precum și de a stabili drepturile și obligațiile ce le
pot avea. Astfel, conținutul capacității de folosință a străinilor este determinat de statul
pe teritoriul căruia se află străinul și nu statul la acare acesta aparține prin cetățenie. Acest
drept al statelor nu exclude posibilitatea încheierii unor tratate sau convenții privind
regimul juridic al străinilor.
Trebuie de remarcat că condiția juridică a străinului cade sub incidența a duă categorii de
legi, în prima categorie sunt incluse toate normele specifice aplicabile străinilor, și a doua
categorei, normele conflictuale, care stabilesc legea după care să se exercite drepturile şi
obligaţiile străinului. Deoarece cele două cetegorii acționând în ansamblu determină drepturile și
obligațiile ce sunt atribuite străinilor apare problema, dacă acestea prezintă sau nu un obiect de
reglementare distinct.
Pentru delimitarea condiției juridice a străinului de conflictul de legi, trebuie avute în
vedere următoarele aspecte:
a) condiția juridică a străunului cuprinde drepturile și obligațiile acestuia în toare ramurile
sistemului de drept al forului, în timp ce conflictul de legi se referă doar la raporturile
juridice cu element de extranietate din domeniul dreptului civil în sens larg;

47 Ion P.Filipescu, op.cit., p.216, Valeriu Babără, op.cit., p.154.

38
 b) normele juridice care reglementează condiția juridică a străinului sunt norme materiale
sau substanțiale, în timp ce normele juridice prin care se soluționează conflictul de legi
sunt norme conflictuale;
c) se consideră, în general că regimul juridic al străinului ține de capacitatea de folosință, în
timp ce conflictul de legi interesează capacitatea de exercițiu48.
Referitor la cele menționate mai sus se cer unele precizări. Regimul juridic al străinului
implică în toate cazurile aplicarea legislației forului, în schimb conflictul de legi poate supune
raportul juridic cu element de extranietate fie legislației proprii, fie unui sistem de drept străin.
Cât privește obiectul reglementărilor, regimul juridic al străinilor cuprinde o sferă mai
largă, obiectul căruia include adăugător și raporturi de drept administrativ și constituțional
(intrarea, șederea și ieșirea din țară a străinilor), iar conflictul de legi se limitează la raporturile
de drept privat cu element de extranietate.
În privința capacității de folosință, capacității de exercițiu și regimului juridic al străinilor
ar putea apărea unele confuzii. Astfel pentru evitarea unor eventuale confuzii, este indicat să se
folosească noțiunea de capacitate de folosință privind persoana fizică numai când aceasta este
considerată în raport cu legea țării căreia aparține prin cetățenie sau domiciliu, iar pentru
capacitatea de folosință considerată din punctul de vedere al legii unde persoana se află în
calitate de străin, să se folosească formularea „drepturile și obligațiile acordate străinilor”49.
Există opinia50că, din punct de vedere al reglementărilor, regimul juridic al străinului are un
accentuat conținut politic, pe când în dreptul conflictual predomină tehnica juridică. În
comparație cu regimul străinilor, conflictul de legi pune o problemă de selectare între mai multe
legislații, care ar putea fi aplicabile unei situații concrete în care există un raport de drept
internațional privat. Fapt ce se realizează de normele conflictuale prin intermediul punctelor de
legătură (cetățenia , domiciliul, reședința) cu utilizarea unor procedee de tehnică juridică.

2.4. Regimul juridic al străinilor în Republica Moldova

Drepturile cetăţenilor străini şi ale apatrizilor reprezintă prerogativele acordate de stat ce
asigură persoanei condiţii de viaţă adecvate pentru dezvoltarea calităţilor intelectuale şi
satisfacerea cerinţelor spirituale şi materiale, inerente fiinţei umane, indiferent de raportul său cu

48 Nicoleta Diaconu, op.cit., p.114.

49 Valeriu Babără, op.cit., p.155
50 Ibidem.

39
statul în care se află, fiind recunoscute universal, precum şi drepturile care sînt rezervate
străinilor în temeiul regimului acordat de statul-gazdă.
Drepturile și interesele cetățenilor străini și apatrizilor pe teritoriul Republicii Moldova se
bucură atât de protecțiia asigurată de convențiile și tratale internaționale, (Anexa nr.1) cât și de
protecția cadrului juridic național,(Anexa nr.2) care crează mecanisme de promovare, protecţie
şi asigurare a exercitării lor.
În special trebuie de menționat Legea nr. 200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în
Republica Moldova care reprezintă de fapt, legea principală sau mai bine zis legea care conție
reglementări în cele mai vaste domenii privind regimul juridic al străinilor în Republica
Moldova, unele dintre care vor fi analizate în continuare.
Intrarea străinilor în Republica Moldova se face prin orice punct de trecere a frontierei
de stat deschis traficului internațional. Străinii pot trece frontiera de stat și prin alte locuri, în
condițiile stabilite de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
Străinii potrivit art.6 alin.(1) din legea nr.200 din 16.07.2010, pot intra pe teritoriul
Republicii Moldova doar dacă întrunesc următoarele condiţii :
a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, recunoscut sau acceptat de
Republica Moldova, dacă prin tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte
nu se prevede altfel;
b) posedă viză acordată în condiţiile prezentei legi sau, după caz, permis de şedere valabil ori
buletin de identitate pentru refugiați sau pentru beneficiarii de protecţie umanitară, dacă prin
tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu s-a stabilit altfel;
c) prezintă documente care justifică scopul intrării şi fac dovada existenţei unor mijloace
corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcere în ţara de
origine sau pentru tranzit către un alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea;
d) prezintă garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor
părăsi teritoriul Republicii Moldova, în cazul străinilor aflaţi în tranzit;
e) nu sînt incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interdicţiei de
intrare în Republica Moldova conform art. 9 sau care au fost declaraţi indezirabili conform
art.55;
f) nu prezintă pericol pentru securitatea naţională, ordinea şi sănătatea publică;
g) nu a fost instituit un consemn nominal de nepermitere a intrării în Republica Moldova.
Sunt scutiți de la aceste condiţii străinii care staţionează în zonele de tranzit internaţional ale
aeroporturilor, în zonele de tranzit de la frontiera de stat fie în centrele de cazare cu regim de
zonă de tranzit ori pe ambarcaţiuni ancorate în porturi fluviale.

40
 Străinii care intră în Republica Moldova pot rămîne pe teritoriul ei numai în perioada
stabilită în viză, cu excepţia cazurilor când li s-a acordat drept de şedere provizorie sau de şedere
permanentă. (Legea nr. 200 din 16.07.2010 art.14 alin.(2))
Dacă în tratatele internaţionale sau în actele normative prin care se desfiinţează unilateral
regimul de vize nu este prevăzută perioada pentru care vizele sânt desfiinţate, străinilor care nu
au obligaţia obţinerii vizei pentru a intra în Republica Moldova li se permite accesul pe teritoriul
ei. Aceştia pot să rămînă pentru o şedere neântreruptă sau pentru mai multe şederi a căror durată
nu va depăşi 90 de zile calendaristice în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice,
ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de
şedere. (art.14 alin.(2)).
În unele situații (art. 8 alin.(1)) intrarea străinilor pe teritoriul Republicii Moldova poate fi
refuzată:
a) nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1);
b) organizaţiile internaţionale al căror membru este Republica Moldova sau autorităţile publice
care desfăşoară activităţi de combatere a terorismului semnalează că aceştia finanţează,
pregătesc, sprijină în orice mod sau comit acte de terorism;
c) există indicii că fac parte din grupuri criminale organizate cu caracter transnaţional sau că
sprijină în orice mod activitatea acestor grupuri;
d) există indicii să se presupună că au săvârşit sau că au participat la săvârşirea unor infracţiuni
contra păcii şi omenirii ori a unor crime de război, ori a unor crime contra umanităţii,
prevăzute în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
e) au prezentat informaţii false la perfectarea documentelor de intrare în Republica Moldova;
f) au încălcat regimul frontierei de stat şi regimul punctului de trecere a frontierei de stat;
g) au săvîrşit infracţiuni în perioada unor alte şederi în Republica Moldova ori în străinătate
împotriva statului sau a unui cetăţean al Republicii Moldova şi au antecedente penale
nestinse;
h) au introdus ori au încercat să introducă ilegal în Republica Moldova alţi străini, ori sînt
implicaţi în traficul de fiinţe umane;
i) au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau la intrarea pe
teritoriul Republicii Moldova;
j) anterior au fost îndepărtaţi de pe teritoriul ţării şi nu au restituit cheltuielile legate de
îndepărtarea lor;
k) au interdicţie de intrare în Republica Moldova;

41
l) şi-au epuizat durata de aflare sau de şedere pe teritoriul Republicii Moldova acordată prin
lege.
Autorităţile publice sau instituţiile care deţin date şi informaţii cu privire la existenţa unor
situaţii de natura celor indicate la alin.(1) au obligaţia să informeze organele abilitate în
domeniu.
Măsura nepermiterii intrării în Republica Moldova a străinului va fi motivată de Poliţia de
Frontieră şi va fi comunicată persoanei în cauză, faptul consemnîndu-se în Sistemul
informaţional integrat automatizat în domeniul migraţiei şi al azilului. Decizia privind aplicarea
măsurii nepermiterii intrării în Republica Moldova poate fi contestată în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Străinul căruia nu i se permite intrarea în Republica Moldova este obligat să părăsească
imediat punctul de trecere a frontierei de stat către ţara de origine sau către orice altă destinaţie
pe care o doreşte, cu excepţia teritoriului Republicii Moldova.
În cazul în care părăsirea imediată a punctului de trecere a frontierei de stat de către străinul
prevăzut la alin. (1) nu este posibilă, organul abilitat va dispune cazarea lui într-un loc amenajat
în acest scop, până la încetarea motivelor care fac imposibilă plecarea acestuia, dar nu mai mult
de 24 de ore de la data cazării. Dacă motivele care fac imposibilă plecarea nu încetează în 24 de
ore de la data cazării, străinul va fi predat autorităţii competente pentru străini în vederea
îndepărtării de pe teritoriul Republicii Moldova, în condiţiile legii.
Pentru a intra pe teritoriul Republicii Moldova unele categorii de străini au nevoie de vize.
Regimul acordării vizelor este reglementat în Capitolul III din Legea nr.200 privind
regimul străinilor în Republica Moldova. Potrivit art.14 viza oferă titularului dreptul de intrare
pe teritoriul Republicii Moldova numai dacă la momentul prezentării acesteia la punctul de
trecere a frontierei de stat organele de control constată că nu există nici unul din motivele de
nepermitere a intrării în R.Moldova stabilite de art.8 alin.(1).
Vizele se acordă în funcție de scopul declarat și pot fi:
a) de tip „A”, – viză de tranzit aeroporuar (cel mult 5 zile);
b) de tip „B„ – viză de tranzit (cel mult 5 zile cu una sau multiple intrări și ieșiri);
c) de tip „C„ – viză de scurtă ședere ( nu mai mult de 90 de zile în decurs de 180 de zile, cu una
sau multiple intrări și ieșiri);
d) de tip „D„ – viză de lungă ședere (pe o perioadă de 12 luni dar cu șederi ce nu depășesc 90 de
zile în decursul a 180 de zile, cu una sau multiple intrări și ieșiri).
Viza se acordă străinilor de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii
Moldova. Viza electronică se acordă străinilor de către Direcţia generală afaceri consulare din

42
cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. În situații de excepții prevăzute de
art.21viza poate fi acordată și la punctele de trecere a frontierii de stat de către poliția de
frontieră.
Cazurile de excepție sunt stabilite de art.21, care sunt:
a) în caz de urgență determinată de dezastre, calamități naturale sau accidente;
b) în caz de deces sau de îmbolnăvire gravă a unei rude aflate pe teritoriul Republicii fapt
confirmat prin documente;
c) în cazul echipajelor şi pasagerilor navelor sau aeronavelor aflate în situaţii de extreme,
nevoite să acosteze ori să aterizeze ca urmare a unor defecţiuni, intemperii sau a pericolului
de atac terorist;
d) în cazul funcţionarilor din cadrul organizaţiilor internaţionale, delegaţi să îndeplinească
misiuni oficiale în Republica Moldova într-un interval de timp scurt, care nu va depăşi
perioada de 15 zile calendaristice;
e) în cazul participanţilor la acţiunile internaţionale, organizate în Republica Moldova cu
acordul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, dacă nu este timp suficient
pentru obţinerea vizelor;
În situaţii de excepţie, viza se eliberează la punctele de trecere a frontierei de stat dacă sînt
întrunite anumite condiții:
a) solicitantul întruneşte condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), c), d), e), f) şi g);
b) solicitantul nu a reușit să solicite în prealabil viza, și prezintă documente care dovedesc
existența unor motive neprevăzute și imperative de intrare;
c) întoarcerea solicitantului în ţara sa de origine ori de reşedinţă sau tranzitarea de către acesta a
altor state este considerată certă în baza documentelor justificative prezentate de solicitant.
Aceste vize de excepție conferă titularului drept de şedere pentru o perioadă de maximum
15 zile, în funcţie de scopul şi condiţiile şederii prevăzute. În cazul tranzitului, durata şederii
autorizate nu trebuie să depășească 5 zile.
Referitor la documentele de călătorie art. 6 1menționează că la data intrării străinului pe
teritoriul Republicii Moldova, durata de valabilitate a documentului de călătorie trebuie să
depăşească cu cel puţin 3 luni data stabilită pentru părăsirea teritoriul Republicii Moldova. În
situaţiile de excepţie prevăzute la art. 21 alin. (1), precum şi în cazul funcţionarilor internaţionali
care urmează să participe la evenimente de anvergură cu caracter naţional sau internaţional,
organizate de către autorităţile publice centrale, se permite intrarea în Republica Moldova în baza
unui document de călătorie a cărui valabilitate va depăşi cu mai puţin de 3 luni data stabilită
pentru părăsirea teritoriului Republicii Moldova. Documentul de călătorie trebuie să conțină cel

43
puțin două pagini libere. Documentul trebuie să fie eliberat în ultimii 10 ani. Prevederile alin. (3)
şi (4) nu se răsfrâng asupra cărţilor de identitate acceptate pentru trecerea frontierei de stat.
În condițiile legii (art. 9 din Legea nr.200) pentru unele categorii de străini poate fi
dispusă interdicția de intrare în Republica moldova. Interdicția de intrare pe o perioadă anumită
de timp este dispusă de:
a) de autoritatea competentă pentru străini, în privinţa străinului returnat de pe teritoriul
Republicii Moldova;
b) de Poliţia de Frontieră, în privinţa străinului care a ieşit din Republica Moldova după data la
care şederea sa a devenit ilegală.
Măsura interdicției de intatre pe teritoriul Republici Moldova se dispune şi împotriva
persoanelor specificate la art. 8 alin. (1) lit. b)–e). Instituirea măsurii interdicţiei de intrare în
Republica Moldova se comunică străinilor în scris de către organul care a adoptat măsura,
împreună cu motivele care stau la baza dispunerii ei.
Interdicţia de intrare în Republica Moldova se aduce la cunoştinţa străinului printr-o decizie
separată fie concomitent cu o decizie de returnare (art. 9 alin. (5)). Termenele interdicției care pot
fi dispuse pentru străini, sunt stabilite în art.10 din Legea nr.200, și pot varia de la un an până la
zece ani, în dependență de gravitatea încălcării stabilită de lege.
De menționat că art.10 1stipulează cazurile și condițiile când autoritatea competentă poate
dispune ridicarea interdicției de intrare în Republica Moldova, care sunt:
a) străinul este căsătorit cu un cetăţean al Republicii Moldova, iar căsătoria nu este fictivă;
b) străinul este căsătorit cu un alt străin cu drept de şedere permanentă în Republica Moldova,
iar căsătoria nu este fictivă;
c) străinul are copii minori sau copii inapţi pentru muncă, comuni cu cetăţeni ai Republicii
Moldova, dacă aceștia se află la întreţinerea lui sau dacă există obligaţia plăţii pensiei
alimentare, obligaţie pe care străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate;
d) străinul beneficiază de dreptul de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova prin
recunoaştere.

Șederea străinilor în Republica Moldova este de două tipuri: provizorie și permanentă,

reglementată de capitolul IV și V a Legii nr.200 din 16.07.2010 privind regimul străinilor în
Republica Moldova.

44
 Potrivit art.31 străinul poate solicita autorităţii competente pentru străini acordarea dreptului
de şedere provizorie în Republica Moldova în baza unei vize de lungă şedere în scopul pentru
care a fost eliberată, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.421 şi art.422.
Dreptul de ședere provizorie poate fi acordat:
a) pentru imigrare la muncă;
b) pentru studii;
c) pentru reântregirea familiei;
d) pentru activităţi umanitare, de voluntariat sau religioase;
e) pentru tratament medical de lungă durată, balneosanatorial şi de recuperare;
f) pentru protecţia victimelor traficului de fiinţe umane;
g) pentru protecţia victimei violenţei în familie;
h) pentru alte scopuri, în care activitatea străinului nu contravine legislaţiei Republicii Moldova
sau prezenţa lui pe teritoriul Republicii Moldova este necesară în interes public sau de
securitate naţională;
i) investitorilor străini.
Pentru acordarea dreptului de şedere provizorie, străinul trebuie să adreseze autorităţii
competente pentru străini, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului
pentru care i s-a acordat dreptul de aflare, o cerere în acest sens.
Cererea trebuie să fie însoțită de paşaportul naţional în original şi în copie, de dovada
spaţiului de locuit, de dovada asigurării medicale şi a mijloacelor de întreţinere, de cazierul
judiciar tradus și legalizat/apostilat de autorităţile statului a cărui cetăţenie străinul o deţine, de
actele de stare civilă în original şi în copii. În cazul în care străinul are o şedere legală de cel
puţin 2 ani într-o altă ţară decât țara a cărei cetăţenie o deţine, acesta urmează să prezinte cazierul
judiciar eliberat de autorităţile statului de reşedinţă, tradus și legalizat/apostilat, precum şi
documentul ce confirmă dreptul de şedere.
În termen de până la 30 de zile calendaristice din data depunerii cererii, autoritatea
competentă pentru străini va emite o decizie privind acordarea sau refuzul acordării dreptului de
şedere provizorie. Decizia va fi consemnată în Sistemul informaţional integrat automatizat în
domeniul migraţiei şi azilului. În cazul în care termenul de aflare pe teritoriul Republicii
Moldova expiră până la emiterea deciziei, autoritatea pentru străini va elibera străinului un
certificat ce confirmă statutul lui (certificat de confirmare).
În funcţie de motivul solicitării, dreptul de şedere provizorie poate fi acordat pentru o
perioadă de până la 5 ani, iar în cazurile prevăzute de lege, şi pentru o altă perioadă.
Decizia privind refuzul acordării dreptului de şedere provizorie se emite în cazul în care:

45
a) străinul nu întruneşte condiţiile de intrare în Republica Moldova prevăzute la art. 6 alin. (1)
lit. a), b), c), e), f) şi g);
b) există vreunul din motivele de nepermitere a intrării pe teritoriul Republicii Moldova
prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c), d), e), g), h), i), j), k) și l).
Decizia privind refuzul acordării dreptului de şedere provizorie se comunică în scris
solicitantului în termen de 3 zile lucrătoare de la emitere. Respectiv aceasta poate fi contestată în
instanţă de contencios administrativ.
În condițiile legii poate fi cerută acordarea și prelungirea dreptului de ședere provizorie:
lucrătorului imigrant, investitorilor străini, pentru studii, pentru reântregirea familiei cu
străini care au drept de şedere în Republica Moldova, pentru reântregirea familiei cu cetăţeni ai
Republicii Moldova, activități umanitare de voluntariat sau religioase, pentru tratament, pentru
victimele traficului de ființe umane, pentru victimele violenţei în familie, pentru alte cazuri.
Dreptul de şedere permanentă (art.45) se acordă la cerere, în condiţiile prezentei legi, pe o
perioadă nedeterminată străinului, titular al dreptului de şedere provizorie dacă întruneşte
cumulativ următoarele condiţii:
a) are drept de şedere provizorie legală şi continuă pe teritoriul Republicii Moldova de cel puţin
3 ani - în cazul străinului căsătorit cu un cetăţean al Republicii Moldova;
b) are drept de şedere provizorie legală şi continuă pe teritoriul Republicii Moldova de cel puţin
5 ani - în cazul străinului din alte categorii;
c) face dovada faptului că deţine mijloace suficiente de întreţinere; excepţie fac străinii
căsătoriţi cu cetăţeni ai Republicii Moldova;
d) dispune de spaţiu de locuit;
e) vorbeşte limba de stat la un nivel satisfăcător;
f) îndeplineşte în continuare condiţiile de intrare în Republica Moldova prevăzute la art. 6 alin.
(1) lit. a), c), e), f) şi g);
g) nu a intervenit, în perioada şederii în Republica Moldova, nici unul dintre motivele de
nepermitere a intrării pe teritoriul Republicii Moldova prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c),
d), e), g), h), i), j), k) și l);
h) nu a avut în ultimii 3 ani antecedente penale.
Pentru străinii căsătoriţi cu cetăţeni ai Republicii Moldova, durata căsătoriei trebuie să fie în
mod obligatoriu de cel puţin 3 ani, în caz contrar fiind aplicabile prevederile alin. (1) lit. b).
Străinilor a căror şedere este în interesul Republicii Moldova li se poate aproba acordarea
dreptului de şedere permanentă fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1).

46
 În cazul în care ambii părinţi sânt titulari ai dreptului de şedere permanentă, străinul minor
obţine stabilirea domiciliului în Republica Moldova concomitent cu părinţii săi. Minorul este în
drept să obţină stabilirea domiciliului în Republica Moldova şi în cazul în care numai unul dintre
părinţi este titular al dreptului de şedere permanentă dacă se află la întreţinerea acestuia.
Dreptul de şedere permanentă se acordă şi străinilor care, conform legislaţiei în vigoare,
beneficiază de dreptul la dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova prin recunoaştere şi întrunesc
condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. d) şi h).
Dreptul de ședere permanentă se acordă cetățenilor străini și membrilor familiilor acestora
în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (11) și (31) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024-
XIV din 2 iunie 2000.
Sînt exceptaţi de la prevederile art.45 străinii înmatriculaţi la studii.
Dreptul de şedere permanentă încetează sau se retrage:
a) la cererea titularului;
b) la plecarea străinului din ţară pentru a-şi stabili domiciliul pe teritoriul unui alt stat;
c) în cazul absenţei străinului pe teritoriul Republicii Moldova în o perioadă mai mare de 12
luni consecutive;
d) în cazul declarării străinului persoană indezirabilă;
Absenţa motivată a străinului de pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă mai mare
de 12 luni consecutive nu conduce automat la încetarea sau retragerea dreptului de şedere
permanentă. În toate situaţiile, după 6 ani de absenţă de pe teritoriul Republicii Moldova,
străinul îşi pierde dreptul de şedere permanentă.
Dreptul de şedere permanentă poate fi anulat sau revocat în condiţiile prezentei legi.
În ceea ce privește condițiile de depunere a cererii de e acordare a dreptului de şedere
permanentă în Republica Moldova art.46 alin. (1) prevede că cererea se depune personal la
autoritatea competentă pentru străini. La alin (2) se prevede că cererea se întocmește în limba de
stat și se însoțește de următoarele documente:
a) certificatul de stare civilă;
b) documentul valabil pentru trecerea frontierei de stat;
c) actul ce confirmă deţinerea legală a spaţiului de locuit;
d) actul ce confirmă mijloacele de întreţinere;
e) cazierul judiciar sau un alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile
din ţara de origine;
f) dovada asigurării medicale.

47
 Autoritatea competentă pentru străini va emite, în termen de pînă la 90 de zile
calendaristice din data înregistrării cererii, o decizie privind acordarea sau refuzul acordării
dreptului de şedere permanentă, care va fi consemnată în Sistemul informaţional integrat
automatizat în domeniul migraţiei şi azilului.
În cazul în care, după depunerea cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă în
Republica Moldova, nu sînt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 46 alin.(1) şi (2), autoritatea
competentă pentru străini respinge cererea.
Autoritatea competentă pentru străini comunică solicitantului în scris, în termen de 10 zile
lucrătoare, decizia de respingere a cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă în
Republica Moldova, precum şi motivele care au stat la baza deciziei.
Decizia de respingere a cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă în Republica
Moldova poate fi contestată în instanţa de contencios administrativ.
Cererea repetată privind acordarea dreptului de şedere permanentă în Republica Moldova
poate fi depusă după înlăturarea motivelor care au condus la respingerea ei.
Ieșirea străinilor din Republica Moldova potrivit art.11 din Legea nr.200 din 16.07.2010
se face în baza unui document valabil pentru trecerea frontierei de stat în al cărui temei au intrat
în ţară. Dacă străinul nu mai este în posesia acestui document, la ieșirea din țară străinul trebuie
să prezinte un nou document valabil pentru trecerea frontierei de stat, eliberat de misiunea
diplomatică sau de oficiul consular străin ori de un alt organ competent, conform legislaţiei în
vigoare.
Poliţia de Frontieră poate permite străinului ieşirea din ţară şi în baza documentului care
atestă o altă cetăţenie, în cazul pierderii, furtului sau deteriorării documentului cu care acesta a
intrat în Republica Moldova.
Conform art.12 , din aceeași lege străinului nu i se permite să iasă din țară, în următoarele
situații:
a) străinul execută o pedeapsă penală privativă de libertate în temeiul unei hotărâri a instanţei
de judecată a Republicii Moldova;
b) în cadrul unui proces de urmărire penală sau de judecare a cauzei penale pe teritoriul
Republicii Moldova, străinul este anunţat în căutare de către organul abilitat sau i s-a aplicat
una din următoarele măsuri preventive, conform Codului de procedură penală:
 obligarea de a nu părăsi localitatea;
 obligarea de a nu părăsi ţara;
 transmiterea sub supraveghere a minorului;
 arestul la domiciliu;

48
  arestul preventiv;
 liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, cu obligaţia de a nu părăsi
localitatea.
c) străinului i-au fost aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, în condiţiile legii
penale;
d) străinul are interdicţie de a părăsi ţara în temeiul unei încheieri a instanţei de judecată,
conform Codului de executare.
În vederea punerii în executare a măsurilor prevăzute la alin. (1), autorităţile care au dispus
aplicarea lor au obligaţia de a le comunica autorităţii competente pentru străini.
În toate situaţiile, se vor preciza motivele pentru care se solicită măsura nepermiterii ieşirii
din ţară şi, după caz, vor fi prezentate documentele confirmative.
Măsura de nepermitere a ieșirii de pe teritoriul Republicii Moldova se realizează:
a) instituirea unui consemn nominal în Sistemul informaţional integrat automatizat în domeniul
migraţiei şi azilului;
b) aplicarea, de către autoritatea competentă pentru străini, în actele de identitate a ştampilei
privind nepermiterea ieşirii din Republica Moldova.
Cât privește revocarea măsurii nepermiterii ieşirii din ţară se face conform art. 13 prin
anularea consemnului nominal din Sistemul informaţional integrat automatizat în domeniul
migraţiei şi azilului şi prin aplicarea de către autoritatea competentă pentru străini a ştampilei în
documentul de identitate privind revocarea nepermiterii ieşirii.
Măsura nepermiterii ieşirii din ţară încetează de drept dacă se dovedeşte că:
a) în privinţa străinului s-a dispus neânceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire
penală ori încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal ori revocarea
măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara;
b) străinul a executat pedeapsa, a fost graţiat, beneficiază de amnistie sau a fost condamnat, prin
hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Returnarea străinilor de pe teritoriul Republicii Moldova este prevăzută la art.51 Legea
nr.200, astfel împotriva străinilor care au intrat ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, a căror
şedere pe acest teritoriu a devenit ilegală, a căror viză sau al căror drept de şedere a fost anulat
sau revocat, cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere provizorie, al căror drept de
şedere permanentă a încetat, a căror cerere privind recunoaşterea statutului de apatrid a fost
respinsă, a fost încetată procedura respectivă sau al căror statut de apatrid a fost anulat, precum şi
împotriva foştilor solicitanţi de azil, autoritatea competentă pentru străini dispune măsura

49
returnării de pe teritoriul Republicii Moldova şi aplică interdicţia intrării în Republica Moldova
pentru o perioadă determinată conform art. 10.
Decizia de returnare este un act administrativ al autorităţii competente pentru străini prin
care şederea unui străin este declarată ca fiind ilegală şi care obligă străinii indicaţi la art. 51 să
părăsească teritoriul Republicii Moldova într-un anumit termen, după cum urmează:
a) în maximum 15 zile calendaristice– străinul căruia i s-a anulat viza sau a cărui şedere a
devenit ilegală;
b) în 30 de zile calendaristice – străinul căruia i s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere ori
căruia acest drept a fost anulat sau revocat, precum şi străinul care solicită emiterea unei
decizii de returnare înainte de a fi depistat în situaţie de şedere ilegală;
c) în 3 luni - străinul care trebuie să lichideze o investiţie;
d) în 15 zile calendaristice – foştii solicitanţi de azil, solicitanţii statutului de apatrid sau străinii
al căror statut de apatrid a fost anulat.
Aceste termene se calculează de la data la care străinului i s-a adus la cunoştinţă decizia de
returnare, în condiţiile prezentei legi.
În situaţii temeinic justificate, ţinând cont de circumstanţele specifice ale fiecărui caz în
parte, cum ar fi durata şederii legale, existenţa copiilor care frecventează şcoala şi existenţa altor
legături familiale, termenul acordat poate fi prelungit, la cerere, cu până la 30 de zile. Decizia
privind prelungirea termenului de părăsire a teritoriului Republicii Moldova sau privind refuzul
prelungirii acestui termen se comunică în scris străinului. Decizia de refuz poate fi atacată în
instanţa de judecată în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării.
În privinţa străinilor care nu au executat decizia de returnare, care au trecut sau au încercat
sa treacă ilegal frontiera de stat, care au intrat în ţară în perioada de interdicţie dispusă anterior, a
căror identitate nu a putut fi stabilită, autoritatea competentă pentru străini va emite decizia de
returnare sub escortă, care va fi însoţită, după caz, de luarea în custodie publică în condiţiile
prevăzute la art. 64.
Declararea străinului persoană indezirabilă, conform art. 55 Legea nr.200, este o măsură
asigurătorie de autoritate, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a
cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună
în pericol securitatea naţională sau ordinea publică. Măsura se dispune de autoritatea competentă
pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniul ordinii
publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor indicate.
Autoritatea competentă pentru străini emite o decizie motivată privind declararea străinului
persoană indezirabilă după ce s-a constatat că este ca atare. Atunci când decizia privind

50
declararea străinului persoană indezirabilă se întemeiază pe raţiune de securitate naţională, în
decizie nu vor fi menţionate motivele care stau la baza ei. Dreptul de şedere al străinului
încetează de drept la data emiterii deciziei privind declararea sa persoană indezirabilă. Străinul
poate fi declarat persoană indezirabilă de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului cu
o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că motivele care au
determinat luarea acestei măsuri nu au încetat.
Măsura declarării străinului persoană indezirabilă se consemnează în Sistemul informaţional
integrat automatizat în domeniul migraţiei şi azilului.
Decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă se aduce la cunoştinţă acestuia
de către autoritatea competentă pentru străini, în condiţiile art. 53.
Conform art.57 în decurs de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, decizia privind
declararea străinului persoană indezirabilă poate fi atacată în instanţa de judecată.
Îndepărtarea sub escortă a străinului, potrivit art.58 Legea 200, presupune însoţirea
acestuia de către personalul specializat al autorităţii competente pentru străini până la punctul de
trecere a frontierei de stat deschis traficului internaţional ori până în ţara de origine, de tranzit
sau de destinaţie. Îndepărtarea sub escortă se aplică străinilor:
a) care nu au părăsit voluntar teritoriul Republicii Moldova la expirarea termenului acordat prin
decizia de returnare prevăzut la art. 52 alin. (1);
b) care au trecut sau care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat ori a căror identitate nu a
putut fi stabilită;
c) care au intrat în Republica Moldova în perioada de interdicţie dispusă anterior;
d) care au fost declaraţi indezirabili;
e) împotriva cărora a fost dispusă expulzarea;
f) care prezintă un risc de sustragere de la procedura de îndepărtare.
Pe timpul îndepărtării sub escortă pot fi utilizate procedee şi mijloace speciale, în condiţiile
legislației în vigoare, numai în cazurile în care acestea sânt necesare pentru protejarea vieţii sau
integrităţii fizice a personalului din escortă, a străinului ori a altor persoane, pentru împiedicarea
producerii de pagube materiale sau pentru îndeplinirea obiectivului îndepărtării sub escortă.
Măsurile se aplică cu respectarea demnităţii străinului, gradual şi proporţional cu starea de
pericol ce trebuie înlăturată.
Dacă străinul posedă document de identitate valabil pentru trecerea frontierei de stat şi
mijloace financiare şi dacă nu este necesară efectuarea unor alte formalităţi, măsura va fi pusă în
aplicare în 24 de ore, iar dacă măsura nu poate fi aplicată în acest termen, străinul este luat în
custodie publică sau i se poate acorda tolerarea rămânerii pe teritoriul Republicii Moldova.

51
 Drepturile, libertățile și obligațiile fundamentale ale străinilor sunt reglementate la cap
IX1 Legea 200 din 16.07.2010.
La general, străinii în Republica Moldova se bucură de regim național, astfel ei se bucură
de aceleaşi drepturi, libertăţi şi îndatoriri ca şi cetăţenii Republicii Moldova, cu anumite excepţii
stabilite de lege, atunci când prin aceasta nu sunt lezate interesele statului, drepturile şi interesele
legitime ale cetăţenilor R. Moldova şi ale altor persoane.
Străinii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosibire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială.
În conformitate cu legislația Republicii Moldova străinii au dreptul:
 dreptul la muncă şi la protecţia ei;
 dreptul la odihnă şi la ocrotirea sănătăţii;
 dreptul la asigurări sociale (indemnizaţii, pensii, și alte prestații sociale);
 dreptul la domiciliu și la locuinţă;
 dreptul la proprietate şi dreptul de proprietate intelectuală (străinii au dreptul de a deține
bunuri în proprietate privată, de a moşteni, de a testa, de a exercita dreptul de autor al unei
opere literare, artistice sau ştiinţifice, al unei descoperiri, invenţii, alte drepturi personale
nepatrimoniale);
 dreptul la educaţie (străinii au acces la învăţămîntul preşcolar, primar, secundar, profesional
tehnic, universitar, în condițiile legii);
 dreptul la asociere (străinii se pot asocia în diverse societăţi culturale, ştiinţifice, sportive,
în organizaţii cooperatiste, etc.);
 dreptul la libertatea conştiinţei şi a opiniei;
 dreptul la familie (străinii se pot căsători şi de a desface căsătoria cu cetăţeni ai Republicii
Moldova, cu alte persoane în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ei se bucură de dreptul la
familie şi au îndatoriri în relaţiile de familie);
 dreptul la libera circulaţie pe întreg teritoriul Republicii Moldova;
 dreptul la inviolabilitatea persoanei și a locuinței, precum și dreptul la satisfacţie efectivă din
partea instanţelor judecătoreşti competente, a altor autorităţi publice împotriva actelor ce le
violează drepturile, libertăţile şi interesele legitime;
 dreptul să adreseze cereri Avocatului Poporului;
 în procesele de judecată străinii beneficiază de aceleaşi drepturi procedurale ca şi cetăţenii
Republicii Moldova;
 de asistenţă juridică gratuită sau pe bază de contract din partea avocaţilor, precum şi a altor
persoane autorizate conform legii;

52
 străinilor li se garantează dreptul de a cere protecţie la misiunea diplomatică a statului lor.
Obligațiile străinilor sunt menționate în art.841 al Legii nr.200 astfel străinii sunt obligați:
o străinii sânt obligaţi să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de intrare şi, după
caz, dreptul de şedere pe teritoriul ţării, de asemenea să părăsească teritoriul Republicii
Moldova la expirarea termenului de şedere acordat;
o străinii sînt obligaţi să respecte legislaţia Republicii Moldova şi să se supună, în condiţiile
legii, controlului organelor abilitate;
o străinii sînt obligaţi să declare la autoritatea competentă pentru străini, în termen de 15 zile
calendaristice, despre schimbarea documentului de călătorie în baza căruia a fost obţinut
dreptul de şedere, despre chimbarea domiciliului sau reşedinţei,despre schimbarea cetăţeniei,
despre desfacerea sau anularea căsătoriei;
o străinul este obligat să declare la organul de poliţie teritorial în termen de 15 zile
calendaristice, furtul sau pierderea documentului de călătorie, a permisului de şedere sau a
buletinului de identitate pentru apatrizi;
o străinii sânt supuşi la impozite, taxe şi alte plăţi pe baze generale ca şi cetăţenii Republicii
Moldova, dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu stabilesc
altfel.
După cum am mai menționat străinului îi sunt inpuse unele restricții privind exercitarea
drepturilor politice, astfel străinii nu au dreptul:
 de a alege şi de a fi aleşi în organele legislative, executive sau în alte organe eligibile, şi nici
de a participa la sufragiul universal;
 de a fi membri ai unor partide sau ai altor organizaţii social-politice;
 de a satisface serviciul militar în forţele armate ale R. Moldova.
Aici ar fi de remarcat că dreptul de posesiune, de folosinţă sau de dispoziţie asupra unui bun
imobiliar aflat pe teritoriul Republicii Moldova nu oferă străinului prioritate la obţinerea
dreptului de şedere pe teritoriul Republicii Moldova.
Cu titlu de concluzii ne permitem să remacăm că materia privind regimul juridic al
străinului este abordată insistent de către legiuitorul moldav, avînd în vedere numărul mare de
modificări ale legislației, deși Legea nr.200 din 16.07.2010 este relativ nouă, și această
insistență ne permit să facem două concluzii probabile: legislatorul nostru manifestă o grijă
sporită față de cetățenii străini și ajustează legislația la scimbările survenite intre timp, sau a doua
concluzie care este că, legislația Republicii Moldova privind regimul juridic al străinilor a fost
adoptată cu mari carențe, fapt care este corectat prin modificările pe carele vedem. Astfel ar fi

53
recomandabil ca legislația privind regimul juridic al străinilor să se bucure de o anumită
stabilitate și previzibilitate în timp, fapt care ar contribui la mărirea numărului de vizitatori
străini în țara noastră.

CONCLUZII

54
 Cu riscul de a ne repeta menționăm că gradul de civilizație, de dezvoltare economică,
tehnico-științifică, culturală etc., la care a ajuns astăzi omenirea nu ar fi fost posibil fără de
mișcarea persoanelor fizice dintr-un stat în altul, de pe un continet pe altul, și probabil în viitor
acestă mișcare v-a fi de pe planeta pământ pe alta planetă. Istoria și Arheologia ne-au
demonstrat că deplasându-se dintr-un loc în altul, persoanele străine transmiteau băștinașilor
cunoștințele și cultura lor, iar în schimb preluau cunoștințele și cultura băștinașilor. Astfel prin
schimbul de cultură și cunoștințe s-a ajuns la un progres calitativ al civilizației noastre. Probabil
din aceste considerente vechii legislatorii au acordat o deosebită atenție statutului juridic a
persoanelor străine, care a pornit după cum am menționat în capitolul unu, de la negarea oricăror
drepturi străinului, până la recunoaștereaacestuia același volum de drepturi ca și propriilor
cetățeni, cu unele excepții. Ba chiar mai mult, majoritatea statelor au stabilit proceduri legale
prin intermediul cărora străinii pot dobândi cetățenia acelor state.
În capitolul unu am stabilit, că încă din Evul Mediu juriștii de la acea vreme, au fost
interesați de legătura dintre capacitate și legea personală în cadrul unui sistem conflictual de
legi. Totodată am menționat că în prezent, sistemele de drept, și aici ne referim la civil law și
common law la determinarea legii personale a persoanei fizice au preluat două principii, în care
se acordă prioritate fie legii naționale, fie legii domiciliului. Tot aici am constatat că legislația
Republicii Moldova a preluat principiul legii naționale ca prioritar. Prin urmare legea care v-a
guverna statutul personal al persoanei fizice străine, va fi legea sa personală, iar legea personală
este legea națională adică legea statului a cărei cetățenie o deține persoana în cauză. În același
context se oferă soluția în cazul când persoana este apatridă, astfel legea personală a apatridului
va fi legea statului în care acesta își are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, legea statului în care
acesta își are reședința. Deci prioritar se aplică legea națională iar subsidiar legea domiciliului.
Nu putem omite nici constatările referitoare la faptul: că starea civilă și capacitatea civilă țin
de ordine publică, prin urmare recunoașterea, cât și căsătoria între persoane de același sex în
Republica Moldova nu sunt permise; unicitatea și indivizibilitatea statutului personal sunt doar
un deziderat în realitate sunt cazuri când legea care guvernează schimbarea statutului personal
poate fi alta decât legea personală, ca de exemplu legea locului efectuării actului juridic; în
vederea protejării propriilor cetățeni cât și a altor persoane, în actele normative ale Republicii
Moldova sau introdus stipulări excepție de la aplicarea legii personale a persoanei fizice străine ,
cunoscută în literatura de specialitate ca ”Teoria interesului național”.
Cât privește capitolul doi putem face următoarele concluzii: în legislația Republicii
Moldova noțiuniea de apatrid se echivalează cu noțiunea de străin, ele totuși rămânând
distincte, deoarece sunt unele reglementări care privesc numai apatrizii, sau viceversa numai

55
străinii, străinii se bucură de protecția consulară a statului de origine, apatrizii de protecția
convențiilor internaționale; în Republica Moldova străinii se bucură de regim național privind
cuantumul de drepturi acordate, cu unele excepții menționate expres de lege, fapt statuat în
Constituția Republicii Moldova, Legea nr.200 din 16.07.2010, cât și ate legi.
Este destul de importantă concluzia privitoare la relația dintre regimul juridic al străinului și
conflictul de legi, astfel conform opiniilor doctrinarilor menționate în lucrare, problema
conflictului de legi se poate pune doar în cazul când străinului i se recunoaște un anumit drept.
Astfel condiția juridică a străinului este invocată prealabil, după care se pune problema legii
aplicabile. Tot aici am menționa că regimul juridic al străinilor interesează capacitatea de
folosință, iar conflictul de legi interesează capacitatea de exercițiu a acestora.
În ultumul paragraf al capitolului doi am stabilit că străinii în Republica Moldova
beneficiază de protecția drepturilor lor atât după legislația națională cât și după tratatele
internațonale. Regimul juridic acordat străinilor este apropiat de regimul național, prin urmare
legea Republicii Moldova ii situeaza pe o pozitie aproximativ egală cu naționalul. Evident că
această situație aduce unele beneficii sporind interesul străinului de a intra pe teritoriul
Republicii Moldova, ba chiar mai mult, de a se stabili cu traiul aici, de a se implica activ în viața
economică din țară.
Totuși sunt unele restricții care îngrădesc accesul străinului la viața publică, dreptul de a fi
ales în organele de conducere și de a participa la vot, suntem de părere că în unele fucții în
organele publice locale totuși ar fi posibilă implicarea străinilor, referitor la interdicția de a
participa la vot o consideram ca neoportună, ori avînd în vedere faptul că străinul s-a stabilit cu
traiul permanent în Republica Moldova, s-a integrat în societate, achită taxe impozite din care se
formează bugetul public, are dreptul să-i aleagă pe cei care vor gestiona acești bani.
Recomandările care pot fi făcute ca rezultat al studiului dat țin de următoarele aspecte:
În primul rînd, corectarea terminologiei folosite în art.1587 Codul civil al Republicii Moldova
și anume sintagma legea națională de corectat cu sintagma legea personală astfel ca art. 1587
Codul civil să aibă următoarea formulare: starea şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite
de legea personală; legea personală a cetăţeanului este legea sa naţională; legea
personală a apatridului se consideră legea statului în care el îşi are domiciliului sau în
lipsa acestuia reşedinţa; legea personală a refugiatului se consideră legea statului care îi
acordă azil.
Republica Moldova are imperios nevoie de a-și revigora sectorul economic, de aceea
politica dusă de stat în privința regimului juridic al străinului trebuie să fie cât mai puțin
restrictivă, pentru a le capta interesul acestora.

56
 Ajustara legislației privind regimul juridic al străinilor standardelor internaționale,
dezvoltarea unei politici comune cu Uniunea Europeană în acest sens, în special asupra
controlului imigrărilor de natură economică, precum și o mai bună gestionare a frontierilor.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, monografii, cursuri

57
1. BURIAN A., ș. a., Drept Internaţional public,Univ. de Stat din Moldova, Univ. de Studii
Europene din Moldova, Asoc. de Drept Intern. din R.Moldova, Ed. a 3-a (rev. şi adăug.).,
Chișinău, 2009.
2. BURIAN C., Fenomenul migrației și statutul juridic al străinului în dreptul internațional
public, Chișinău, 2010.
3. BABĂRĂ V., Drept internațional privat, Curs universitar, ed.-V-a, Elan Poligraf, Chișinău,
2016.
4. BAIEȘ S., ROȘCA N., Drept Civil, Partea generală, Persoana Fizică, Persoana juridică, Ediția
a IV-a , Chișinău 2011.
5. BĂIEȘU V., CĂPĂȚÎNĂ I., Drept internațional privat, Note de curs, Tipografia Centrală,
Chișinău, 2000.
6. CEBOTARI V., Dreptul familiei, Ed. a III-a, Tipografia ”Reclama” Chișinău, 2014.
7. DIACONU N., Drept internațional privat, Curs universitar, ed. Lumina Lex, București,
2002.
8. DIACONU C., FIRICĂ C., Drept Civil, Partea generală, Persoanele, Editura fundației:
ROMÂNIA DE MÂINE, București, 2014,
9. FILIPESCU I. P., Drept internațional privat, București: ed. ACTAMI, 1999.
10. JAKOTĂ M. V., Drept internațional privat, vol.I, ed. Fundației Chemarea, Iași, 1997.
11. JAKOTĂ M. V., Drept internațional privat, vol.II, ed. Fundației Chemarea, Iași, 1997.
12. PRICOPI A., FUEREA A., Drept internaţional privat, Note de curs, Ed. a II-a, ed. ACTAMI,
București, 1999.
13. SITARU D.-A., Drept internaţional privat,Tratat, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 200.
14. SLONOVSHI V., Drept internațional public, Note de curs, USEM, Cahul, 2013.
15. TARLEV V., LITRA S., Statutul juridic al străinului în dreptul internațional public, Note
de curs, USEM, Chișinău, 2013,
16. UNGUREANU O., JUGASTRU C., Manual de drept internațional privat, ed. ALL BECK,
București, 1999.
17. UNGUREANU O., JUGASTRU C.,, Manual de drept internațional privat, ed. Rosetti,
București, 2001.
18. VRABIE C., Dreptul internațional privat, suport de curs, Universitatea de stat „Alecu
Russo” din Băți, Bălți, 2009.

II. Articole științifice în reviste de specialitate

58
19. JUGASTRU C., Identificarea persoanei fizice - aspecte de drept internațional privat,
Revista Universul Juridic, Nr. 8, august 2016, pp.58-91.
20. JUGASTRU C., Protecția persoanelor capabile. Regimul de drept internațional privat,
Revista Universul Juridic, Nr. 10, octombrie 2016, pp.36-47
21. VRABIE C., Unele aspecte privind statutul personal în dreptul internaţional privat / Corneliu
Vrabie // Consideraţii privind realitatea socio-juridică din Republica Moldova : Materiale conf.
şt. dedicate Zilei juristului, 19 noiem. 2004. - Bălţi. - 2005. - P.16-28.
22. VRABIE C., Conținutul legii aplicabile capacității de folosință a persoanei fizice, Buletinul
Științific al Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Ediție simestrială, seria
Științe Sociale 2(4), 2016, p.130-140.

III. Acte normative internaționale

23. Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, 28 iulie 1951, ratificată prin Legea
Parlamentului Republicii Moldova Nr.677 din 23.11.2001 pentru aderarea Republicii Moldova la
Convenția privind statutul refugiaților precum şi la Protocolul privind statutul refugiaţilor.
24. Protocolul privind statutul refugiaţilor, New York, 31 ianuarie 1967, ratificat prin Legea
Parlamentului Republicii Moldova Nr.677 din 23.11.2001 pentru aderarea Republicii Moldova
la Convenția privind statutul refugiaților precum şi la Protocolul privind statutul refugiaţilor.
25. Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice, de la Viena din18 aprilie 1961, ratificată prin
Hotărârea Parlamentului Nr.1135 din 04.08.1992 despre aderarea Republicii Moldova la
convenţiile internaţionale, în vigoare 30.08.1992.
26. Convenţia cu privire la relaţiile consulare de la Viena din 24 aprilie 1963, ratificată prin
Hotărârea Parlamentului Nr.1135 din 04.08.1992 despre aderarea Republicii Moldova la
convenţiile internaţionale, în vigoare 30.08.1992.
27. Convenție cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială și
penală încheită între statele membre ale Comunității Statelor Independente la 22 ianuarie 1993
la Minsk, ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova Nr.402-XIII din
16.03.1995, în vigoare pentru Republica Moldova de la 26 martie 1996.
28. Tratatul între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie civilă şi
penală, încheiat la Chişinău la 06.07.1996, în vigoare din 20.03.1998.

59
29. Tratatul între Republica Moldova şi Federaţia Rusă privitor la asistenţa juridică şi raporturile
juridice în materie civilă, familială şi penală, încheiat la Moscova la 25.02.1993, în vigoare din
26.01.1995.
30. Codul civil al României, Legea 287/2009 cu toate modificările ce iau fost aduse prin legea
71/2011 republicată în Monitorul Oficial al României nr. 505 din 15 iulie 2011,
http://www.dsclex.ro/coduri/cod.civil.pdf.
31. Гражданский кодекс Российской Федерации, часть третья, от 26.11.2001, N 146-ФЗ,
(ред. от 28.03.2017),
http://www.consultant.ru/cons/cgi/online.cgi?
req=doc&base=LAW&n=214559&rnd=261745.1198522097#0.

IV Acte normative naționale

32. Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, în vigoare de la 27.08.1994, cu

modificări și completări conform situației din 29.03.2016, Chișinău, Tipografia centrală, 2016.
33. Legea privind regimul juridic al străinilor în Republica Moldova, Nr. 200 din 16.07.2010,
în Monitorul Oficial al Republicii Moldova 24.09.2010, Nr. 179-181.
34. Legea cetățeniei Republicii Moldova Nr.1024 din 02.06.2000, în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova 10.08.2000, Nr 98-101.
35. Legea privind actele de stare civilă Nr.100 din 26.04.2001, în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 17.08.2001, Nr. 97-99.
36. Legea cu privire la ieșirea și intrarea în Republica moldova Nr. 269 din 09.11.1994, în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.01.1995, Nr.6.
37. Codul civil al Republicii Moldova Nr. 1107 din 06.06.2002, în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova 22.06.2002, Nr. 82-86.
38. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Nr. 225 din 30.05.2003, în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova 21.06.2013, Nr. 130-134.
39. Codul familiei al republicii Moldova Nr.1316 din 26.10.2000, în Monitorul oficial al
Republicii Moldova 26.04.2001, Nr.47-48.

V. Surse internet

60
40. CRIȘAN HOREA, Drept internațional privat, Note de curs, Cluj-Napoca,
http://file.ucdc.ro/cursuri/8_4_do4747_Drept_international_privat_Crisan_Horea.pdf.
41. NICOLAE OSMOCHESCU, Regimul juridic al străinilor și al apatrizilor în dreptul național
al Republicii Moldova, www.ara-as.org/index.php/proc/article/download/1159/1031.
42. Biroul Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova , Ghidul
Migrantului în Republica Moldova, Chișinău, 2013, http://infoeuropa.md/files/ghidul-
migrantului-in-republica-moldova.pdf.
43. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, Cadrul juridic privind drepturile cetățenilor
străini și apatrizilor, Chișinău, 2011,
http://ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/cadrul_juridic.pdf.

61