CONDIŢIA JURIDICĂ A

STRĂINULUI – ELEMENT
ESENŢIAL ÎN DREPTUL
INTERNAŢIONAL PRIVAT
Autor: Cristina Nicu

INTRODUCERE

Instituţia străinului a fost una dintre cele mai dezbătute şi greu evoluate în
întreaga istorie. Începînd cu epoca antică, perpetuîndu-se pîn ă la etapa actual ă,
aceasta a avut diferite reglementări de jure şi a suferit modificări esen ţiale.

Străinul, iniţial era pe o poziţie mai joasă decît sclavul, şi era tratat ca fiind un
duşman al teritoriului străin pe care se afla.

Actualmente, sub egida Dreptului Internaţional Public şi Privat, numeroaselor

tratate şi convenţii cu privire la condiţia acestuia, instituţiei i-au fost oferite
importante drepturi şi obligaţii, foarte mult asemănătoare cu cele ale cet ăţenilor
unui stat. Astfel, au fost excluse doar cîteva din drepturile pe care şi le poate
exercita în mod normal un cetăţean, cum ar fi drepturile politice.

Condiţia juridică a străinului prezintă importanţă atît pentru dreptul interna ţional
privat, cît şi pentru cel intern, pentru a i se cunoaşte statutul acestuia şi pentru
a facilita reglementarea juridică a acestuia.

În lucrarea de faţă am încercat a scoate în evidenţă, din punctul meu de vedere,

principalele aspecte care se referă la condiţia juridică a străinului, am încercat s ă
evidenţiez principalele trăsături şi deosebiri dintre un străin şi un apatrid, precum
şi am efectuat o tentativă de ilustrare a cadrului normativ interna ţional şi intern
care reglementează poziţia acestuia pe plan intern şi interna ţional.

Lucrarea de faţă este structurată în trei capitole, care şi-au propus să studieze
mai îndeaproape cele expuse mai sus.

Sursele bibliografice folosite sunt diverse. Am consultat şi analizat atît surse

autohtone, în special suporturi de curs pentru conţinutul lor sumar şi bogat în
acelaşi timp de informaţii cu privire la tema cercetată. Datele web au prezentat
şi ele o importantă sursă de studiere, avînd în vedere progresul tehnico-ştiin ţific
dezvoltat, dar şi din cauza accesului facilitat la baza legislativ ă a R. M.

CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA CONDIŢIA JURIDIC Ă A

STRĂINULUI

Prin condiţia juridică a străinului înţelegem totalitatea normelor juridice prin

care se determină drepturile şi obligaţiile pe care le poate avea străinul în ţara
forului. Noţiunea se referă atît la pesoanele fizice cît şi la cele juridice [1].
Condiţia juridică a străinului are carater unilateral, în sensul că este stabilit ă de
statul de reşedinţă a străinului. Conform dreptului internaţional privat al
Republicii Moldova străinii, au în condiţiile legii aceleaşi drepturi ca şi cet ăţenii
proprii cu excepţiile prevăzute de lege. Regimul juridic al str ăinilor se deosebeşte
de condiţia juridică a stăinilor prin aceea că are caracter complex şi se stabileşte
prin diferite acte normative şi prin reglementări internaţionale [2].

Avînd în vedere tema abordată în prezenta lucrare, se impune, în mod necesar a

da o noţiune sintagmei de „străin”, pentru a putea vorbi mai departe despre
statutul acestuia.

Străinul este persoana care se află pe teritoriul unui stat, fără a avea cet ăţenia
acestuia[3]. Fără doar şi poate, aceasta este una dintre cele mai rezumative
definiţii ale noţiunii de străin, noţiune care cuprinde însă toate elementele
necesare definirii sintagmei date.

Conform Legii cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor, se

consideră a fi cetăţeni străini persoanele care nu au cetăţenia Republicii Moldova,
dar care poate face dovada apartenenţei sale la un alt stat.

Prin urmare, conform legii sus menţionate, deducem că străinul este orice
persoană fizică care are o altă cetăţenie decît cea a R. M, precum şi apatrizii.

Legea în cauză deci, asimilează cetăţeanul străin cu apatridul. În ciuda acestui

fapt, există însă şi deosebiri, majore pe alocuri, cum ar fi[4]:

1. unele texte de lege se referă numai la cetăţenii străini, astfel, apatrizii cu

domiciliul în ţară nu se expulzează.
2. statutul personal al apatridului este supus legii domiciliului, iar în lipsa
acestuia, de legea reşedinţei.
3. dovada cetăţeniei este supusă unor reglementări personale.
4. cetăţenii străini beneficiază de acordurile încheiate dintre statul nostru cu
statul respectiv;
5. cetăţenii străini beneficiază de protecţie diplomatică şi consulară.

Condiţia juridică a străinului este reglementată de un set de acte normative în

domeniu, fapt pentru care se impune o enumerare a acestora. Astfel avem[5]:

12.Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994//Monitorul Oficial nr.1 din

12.08.1994(care instituie regimul naţional străinilor);

13.Codul civil al Republicii Moldova Nr.1107-XV din 6 iunie 2002//Monitorul

Oficial nr.82-86/661 din 22.06.2002 (care consacră la fel regimul na ţional);

14.Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225-XV, din 30 mai

2003//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.20/234 din 12.06.2003;

15.Codul familiei al Republicii Moldova Nr.1316-XIV din 26 octombrie 2000,

Moldpres, Chişinău, 2000//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.47-
48/210 din 26.04.2001;

16.Codul navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova din 30

septembrie 1999// Monitorul Oficial nr.1-4/2 din 11.01.2001;
 17.Codul silvic din 1996/Monitorul Oficial 4-5/36, 16.01.1997;

18.Legea Republicii Moldova nr.275 din 1994 cu privire la statutul juridic al

cetăţenilor străini şi al apatrizilor pe teritoriul Republicii Moldova//Monitorul
Oficial nr.20/234 din 29.12.1994;

19.Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024 din 2000//Monitorul Oficial

nr.98-101/709 din 02.06.2000;

20.Legea Republicii Moldova nr.273 din 1994 privind actele de identificare din
sistemul naţional de paşapoarte//Monitorul Oficial nr.9/89 din 09.11.1994;

21.Legea Republicii Moldova nr.100 din 2001 privind actele de stare

civilă//Monitorul Oficial nr.96-97/765 din 26.04.2001;

22.Legea Republicii Moldova nr.269 din 1994 cu privire la ieşire şi intrarea în

Republica Moldova//Monitorul Oficial nr.6/54 din 26.01.1995;

23.Legea Republicii Moldova nr.1518 din 2002 cu privire la

migraţiune//Monitorul Oficial nr.126-127/1003 din 06.12.2002;

24.Legea Republicii Moldova nr.1286 din 2002 cu privire cu privire la statutul

refugiaţilor//Monitorul Oficial nr.1-2/2 din 12.09.2002;

25.Legea nr. 459-XII din 1991 cu privire la proprietate/Monitor nr.3-4-5-6/22 din

30.06.1991, etc.

Condiţia juridică a străinului se deosebeşte de conflictele de legi în domeniul

stării şi capacităţii persoanelor. Delimitarea acestor noţiuni se concretizeaz ă sub
două aspecte diferite[6]:

1. normele care interesează condiţia juridică a străinului sunt materiale, pe

cînd un conflict de legi se soluţionează prin norme conflictuale.
2. drepturile şi obligaţiile străinului sunt stabilite de legea statului unde se afl ă
şi nu de legea lui personală.

Prin urmare, condiţia juridică a străinului se referă la capacitatea de folosin ţă, iar
conflictul de legi la capacitatea de exerciţiu. Condiţia juridic ă a str ăinului nu se
confundă cu capacitatea de folosinţă.

Aceasta din urmă impune şi anumite probleme ce dau naştere la conflicte de

legi. Astfel de probleme sunt determinarea legii ce reglementeaz ă începutul şi
sfîrşitul capacităţii de exerciţiu, precum şi a legii aplicabile anumitor incapacit ăţi
de exerciţiu[7].

Sub aspectul condiţiei juridice a străinului, trebuie să menţionăm faptul că

interesează şi domeniul capacităţii de folosinţă a străinului, care este determinat ă
de legea statului în care se află sau cu jurisdicţia căruia are legătur ă.

Există o legătură între condiţia juridică a străinului şi conflictul de legi, în sensul

că se poate pune problema conflictului de legi numai în măsura în care se
recunoaște străinului un anumit drept, ceea ce conduce la concluzia c ă studiul
condiției străinului se face în cadrul dreptului internaţional privat.
CAPITOLUL II. FORME ALE CONDIŢIEI JURIDICE A STRĂINULUI

Condiţia juridică a străinului, impune, prin excelenţa dreptului interna ţional privat,
şi anumite forme, sub care se prezintă.

Principalele forme ale condiţiei juridice a străinului sunt:

1. regimul naţional,
2. regimul reciprocităţii,
3. regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate,
4. regimul special.

Regimul naţional. Regimul naţional are în vedere acel tratament de care

beneficiază străinii pe teritoriul altui stat. Egalitatea de tratament între cet ăţenii
proprii şi străini priveşte drepturile civile şi garanţiile individuale.

Aplicarea acestui tratament exclude drepturile politice pentru str ăini, fapt care
poate fi dedus şi din prevederile Constituiției R. M[8].

Pe lîngă aceasta, străinii nu au dreptul să participe la viaţa politic ă prin

intermediul partidelor politice, aceştia avînd interdicţia de a le constitui [9].

Aceste restrîngeri ale drepturilor cetăţenilor străini au drept scop protejarea

intereselor statului şi reglementarea politicii interne doar prin intermediul
cetăţenilor proprii. Astfel, aceste restrîngeri pot fi interpretate şi ca nişte
veritabile instrumente de protecţie a suveranităţii şi independenţei statului.

Regimul naţional este apropiat dar nu identic cu cel al cetăţenilor. Pentru str ăini
există anumite instituţii care nu se referă şi la cetăţeni. De exemplu, regimul
intrării, şederii şi ieşirii străinilor. Legea locală poate să impună şi unele condi ţii
pentru exercitarea unor drepturi de către străini. În acest sens, angajarea în
muncă a străinilor. Tot potrivit legii locale, străinul poate să aibă mai multe
drepturi decît în propria ţară[10].

Regimul naţional mai este consacrat şi în Codul civil.

Art. 1588, Codul Civil al R. M.

Cetăţenii străini se bucură în Republica Moldova de capacitatea juridic ă civil ă în

aceeaşi măsură ca şi cetăţenii Republicii Moldova. Anumite excepţii pot fi
stabilite de legea Republicii Moldova.

Regimul reciprocităţii. Regimul reciprocităţii presupune aplicarea unui tratament

identic cetăţenilor străini aflaţi în R. M., sub condiţia că statul din care face parte
străinul să acorde, la rîndul lui, acelaşi tratament cetăţenilor R. M, de unde reiese
şi principiul reciprocităţii între state.

La rîndul ei, reciprocitatea poate fi de 3 feluri:

1. Legislativă – presupune o identitate între dispoziţiile normative, care

reglementează condiţia străinului, în cele două state. În ţara străinului,
legislaţia trebuie să acorde aceleaşi drepturi şi celor care nu sunt cet ăţeni.
Cu titlu de drept comparat şi exemplificativ, menţionăm art. 2582 alin. 2 Cod
Civil Romînia, referitor la recunoașterea în Romînia a persoanelor juridice
fără scop lucrativ sub condiția reciprocității;
2. Diplomatică – derivă din prevederile convențiilor internaționale, la care sunt
părți statele în cauză. Exemplu: Membrii personalului administrativ şi tehnic,
 membrii familiilor lor care nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova se bucur ă,
pe bază de reciprocitate, de privilegii şi imunităţi doar în cazurile în care
imunitatea faţă de jurisdicţia civilă şi administrativă a Republicii
Moldova se extinde numai asupra acţiunilor exercitate în cadrul func ţiilor de
serviciu[11].
3. Reciprocitate de fapt, care constă din practica statelor în cauză. Cu titlu de
drept comparat, exemplificăm următorul text de lege din Codul Civil al
României[12]:

Codul Civil al României. Capitolul IV. Împlinirea prescripţiei. Art. 256.

Reciprocitatea

(1) Aplicarea legii străine este independentă de condiţia reciprocit ăţii.

(2) Dispoziţiile speciale prin care se cere condiţia reciprocit ăţii în anumite materii
rămîn aplicabile. Îndeplinirea condiţiei reciprocităţii de fapt este prezumat ă pîn ă
la dovada contrară care se stabileşte de Ministerul Justiţiei, prin consultare cu
Ministerul Afacerilor Externe.

Din punct de vedere al conținutului, reciprocitatea diplomatică şi cea legislativ ă

se împarte în două categorii[13]:

1. materială, cînd se acordă persoanelor (fizice şi juridice) aparţinînd statului

străin aceleaşi drepturi de care se bucură resortisanţii acestuia pe teritoriul
statului în cauză;
2. formală, cînd se acordă resortisanţilor străini unele drepturi care decurg din
legislaţia statului de reşedinţă, cu condiţia ca cetăţenii statului care acord ă
acest regim să se bucure în statul contractant de drepturile care decurg din
legislaţia acestuia din urmă.

În relaţiile Republicii Moldova cu statele străine în multe cazuri acordarea

străinilor a aceluiaşi volum de drepturi este practic imposibil datorit ă
deosebirilor de reglementare. Deci, reciprocitatea în practica noastr ă de drept
internaţional privat trebuie înţeleasă ca formală şi nu ca materială.

Regimul clauza naţiunii celei mai favorizate. Prin regimul clauzei naţiunii celei
mai favorizate se înţelege că străinii, cetăţeni ai unui anumit stat, beneficiaz ă de
drepturi la fel de favorabile cu acelea acordate cetăţenilor oric ărui alt stat
terţ[14].

În literatura de specialitate română, clauza naţiunii celei mai favorizate este

definit ca o prevedere ce poate fi inserată în convenţii interna ţionale – de cele
mai multe ori bilaterale – prin care părţile contractante îşi acord ă aceleaşi
avantaje şi privilegii pe care le-au acordat sau ar putea să le acorde în viitor unui
stat terţ[15].

Clauza naţiunii celei mai favorizate se practică în două forme[16]:

1. forma necondiţionată şi fără compensare, care obligă fiecare parte

contractantă să extindă asupra celeilalte părţi contractante toate
avantajele, drepturile, înlesnirile, privilegiile acordate sau care ar urma s ă
fie acordate unei terţe ţări;
2. forma condiţionată sau cu compensare, în care avantajele, drepturile,
înlesnirile, privilegiile acordate sau care ar urma să fie acordate unei ter ţe
 ţări se vor aplica ţării contractante numai în mod condiţionat sau în
compensare.

Domeniile la care se referă C.N.F. sunt[17]:

 perceperea de taxe vamale la import, export şi tranzit;

 eliberarea licenţelor de export-import;
 tranzitul de mărfuri;
 navigaţia maritimă şi fluvială;
 situaţia juridică a firmelor, reprezentanţelor comerciale şi alte persoane
juridice dintr- o ţară ce exercită acte de comerţ pe teritoriul altei ţări
semnatare;

Principiul naţiunii celei mai favorizate se deosebeşte de principiul

nediscriminării. Dacă potrivit principiului nediscriminării orice stat are dreptul s ă
ceară de la alte state crearea aceloraşi condiţii de care se bucură toate statele,
adică generale şi comune pentru toţi, atunci potrivit principiului na ţiunii celei mai
favorizate se creează condiţii mai favorabile[18].

Principiul naţiunii celei mai favorizate se stabileşte întotdeauna pe cale

convenţională, în timp ce principiul nediscriminării nu necesită prevederea sa pe
cale convenţională. Aceasta este o regulă generală care decurge din principiul
egalităţii statelor[19].

Regimul special. Prin regim special se înţelege că drepturile acordate străinilor

sunt precizate prin legi sau convenţii internaţionale[20].

Într-o altă accepţie, prin regim special se înţelege că drepturile acordate

străinilor sunt precizate prin legi sau convenţii internaţionale [21].

Drepturile recunoscute străinilor de către legi ori convenţii interna ţionale sunt
individualizate prin enumerarea lor. Această modalitate se practic ă în tratatele
de asistenţă juridică, acorduri de prevederi sociale sau convenţii de cooperare
economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională[22].

Regimul special se completează şi cu tratamentul naţional şi clauza na ţiunii celei

mai favorizate. Tot regimul special se poate folosi împreună cu
reciprocitatea[23].

CAPITOLUL III. REGIMUL JURIDIC AL STRĂINULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Regimul juridic al străinului presupune reglementarea la nivel de legi speciale a

regimurilor de intrare, ieşire, azil, şedere, etc., cît şi norme juridice cu privire la
misiunile diplomatice aflate pe teritoriul R. M.

Cetăţenilor străini şi apatrizilor domiciliaţi în Republica Moldova li se garanteaz ă:

1. libertatea conştiinţei, opiniei şi exprimării;

2. inviolabilitatea persoanei şi locuinţei;
3. aceleaşi drepturi procedurale în procesele de judecată ca şi cet ăţenii
Republicii Moldova[24].

Ca şi cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, beneficiaz ă de

drepturile şi libertăţile prevăzute de legislaţia în vigoare, cu anumite restric ţii şi
anume[25]:
 1. privind dreptul de a alege şi de a fi ales în organele legislative, executive,
alte organe eligibile, de a participa la sufragiu universal;
2. desemnarea în funcţii sau antrenarea în activităţi pentru care se cere
cetăţenia Republicii Moldova;
3. de a fi membri de partid sau a altor organizaţii social-politice;
4. să organizeze sau să participe la întruniri care aduc atingere ordinii publice
sau securităţii naţionale;
5. să organizeze partide politice, alte grupări similare şi să fie membri ai
acestora, să le finanţeze;
6. să satisfacă serviciul militar în forţele armate ale Republicii Moldova;
7. să desfăşoare activitate de muncă fără a obţine permis de muncă;
8. să procure terenuri cu destinaţie agricolă.

Îndatoririle fundamentale reprezintă obligaţii ale cetăţenilor asumate în via ţa

socială şi determinate de scopurile societăţii ce le conferă valoare reflectat ă în
consacrarea lor juridică şi prevăzute pentru cetăţenii Republicii Moldova,
respectiv, cetăţenii străini şi apatrizii aflaţi în Moldova. Obligaţiile fundamentale
prevăzute de legea supremă sunt grupate în două categorii şi vizeaz ă atît
cetăţenii Republicii Moldova, cît şi cetăţenii străini şi apatrizii[26]:

1. obligaţii fundamentale faţă de stat, care cuprind: apărarea patriei;

devotamentul faţă de ţară; respectarea Constituţiei şi a celorlalte legi; de a
contribui prin taxe şi impozite la cheltuielile publice;
2. îndatoririle fundamentale destinate să asigure convieţuirea paşnic ă a
cetăţenilor şi a celorlalte persoane aflate pe teritoriul ţării, şi anume: de a
respecta drepturile, interesele legitime şi demnitatea altor cetăţeni; de a-şi
exercita drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă;
obligativitatea protecţiei mediului înconjurător şi a ocrotirii monumentelor
de istorie şi cultură.

Pentru cetăţenii străini şi apatrizi sunt nominalizate obligaţii specifice lor, cum ar
fi:

1. respectarea legislaţiei în vigoare;

2. respectarea procedurii intrării pe teritoriul Republicii Moldova conform
prevederilor legale, respectiv, legalizarea şederii;
3. prezentarea, în termen de 3 zile de la data eliberării adeverin ţei de imigrant,
la autoritatea de evidenţă şi documentare a populaţiei pentru ob ţinerea
permisului de şedere;
4. părăsirea teritoriului Republicii Moldova la expirarea termenului de şedere
stabilit;
5. achitarea de impozite, taxe, alte plăţi pe baze generale ca şi cet ăţenii
Republicii Moldova;
6. efectuarea examenului medical în scopul depistării virusului imunodeficitar
uman (HIV), maladiei SIDA şi altor maladii ce prezintă pericol pentru
sănătatea publică.

Intrarea străinilor în Republica Moldova. Străinii pot intra în Republica Moldova

în scop oficial, pentru afaceri, pentru activităţi de presă, pentru angajare în
muncă sau pentru studii, ca turişti, în tranzit sau în alte interese [27].
Conform legislaţiei R. M., cetăţenii străini intră pe teritoriul ţării în baza actelor de
identitate care le confirmă identitate, precum şi a actelor prin care se acord ă
dreptul de intrare, fapt care poate fi dedus şi din legea cu privire la statutul
juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor în Republica Moldova, art. 6, alin. 1.

Dreptul de a invita în Republica Moldova persoane particulare din str ăin ătate îl
au, de la vârsta de 18 ani, cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii str ăini şi
apatrizii domiciliaţi pe teritoriul ei[28]. Temei pentru eliberarea invitaţiei îl
constituie cererea acestora sau a reprezentanţilor lor legali.

Această procedură de eliberare a invitaţiei nu se referă la cetăţenii str ăini care

intră în Republica Moldova cu chestiuni de serviciu, pe linie de stat, inclusiv în
componenţa unor delegaţii oficiale. Intrarea străinilor în ţara noastr ă poate fi
refuzată în unele situaţii.

Cetăţeanului străin sau apatridului i se poate refuza eliberarea invita ţiei sau
permisului de şedere în cazul în care[29]:

1. prezintă pericol pentru siguranţa naţională, ordinea, sănătatea şi morala

publică.
2. a comis infracţiuni contra păcii, infracţiuni grave de altă natură, inclusiv
militare sau crime contra umanităţii.
3. în timpul şederii anterioare în Republica Moldova a încălcat legisla ţia în
vigoare.
4. a comunicat cu premeditare informaţii false despre sine.

Şederea străinilor în Republica Moldova. Străinii pot veni în ţara noastră pentru o
şedere temporară ori cu intenţia de a-şi stabili domiciliul. Ei vor fi lua ţi în eviden ţa
de către organele competente.

Dreptul de şedere a străinului în Republica Moldova este stabilit în invita ţia

eliberată de organele competente. Această invitaţie este valabilă în decursul unui
an de la data eliberării[30].

Anterior modificărilor aduse Legii cu privire la intrarea şi ieşirea din Republica

Moldova, art.7 menţiona faptul că cetăţenii şi apatrizii care au intrat în Republica
Moldova pentru un termen de până la 90 de zile sunt obligaţi să se înregistreze la
organele afacerilor interne teritoriale, iar cei care au intrat pentru un termen de
peste 90 de zile se pot stabili temporar sau permanent numai dup ă ce Ministerul
Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei le eliberează o autorizaţie în al c ărei temei
organele afacerilor interne le acordă permise de şedere.

Actualmente, străinii care intră pe teritoriul R. M. cu diferite scopuri, sunt obliga ţi

de a se înregistra la Biroul Migraţie şi Azil, din cadrul M. A. I[31].

Ieşirea străinilor din Republica Moldova. Străinii pot ieşi din Republica Moldova
prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat ori prin alte locuri
legal stabilite în baza actelor de trecere a frontierei. Dacă str ăinul se afl ă
temporar în ţara noastră, el trebuie să părăsească teritoriul Republicii Moldova în
termenul de valabilitate a invitaţiei. De asemenea, străinul domiciliat în ţar ă este
obligat să părăsească teritoriul Republica Moldova într-un anumit termen, dac ă i
s-a ridicat dreptul de a rămâne în ţara. Străinul urmărit pentru crean ţe exigibile
datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, poate p ăr ăsi ţara
numai după executarea lor[32].
Străinul învinuit sau inculpat într-o cauză penală nu poate ieşi din ţar ă, dac ă
magistratul dispune instituirea măsurii interdicţiei de a părăsi localitatea, în
scopul bunei desfăşurări a procesului penal, indiferent de faza în care acesta se
află. De asemenea, străinul care a fost condamnat prin hotărâre judec ătoreasc ă
rămasă definitivă şi are de executat o pedeapsă privativă de libertate, nu poate
părăsi ţara. În aceste situaţii, străinul poate ieşi din ţară dacă dovedeşte că s-a
dispus neînceperea urmării penale, a fost scos de sub urmărirea penal ă, ori s-a
dispus încetarea urmării penale, a fost achitat ori s-a dispus încetarea procesului
penal[33].

Personalul diplomatic şi consular. Intrarea, şederea, evidenţa şi ieşirea din ţară a

persoanelor din această categorie, inclusiv membrii lor de familie, sunt supuse
unui regim special. Unii străini se bucură de imunităţi şi privilegii în calitatea lor
de reprezentanţi sau funcţionari ai unor organizaţii interna ţionale [34].

Dreptul de azil. Străinii care au primit drepturi de azil în Republica Moldova pot fi
scutiţi de unele obligaţii ce le revin. Potrivit art.19 al. 2 din Constitu ţie, dreptul de
azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte. În cazul c ă s-a acordat
azilul, celor ce beneficiază de el le revine obligaţia de a respecta legile Republicii
Moldova[35].

Expulzarea şi extrădarea străinilor. Extrădarea poate fi solicitată sau dispusă în

lumina convențiilor multilaterale sau a unor tratate bilaterale care R.M. le-a
încheiat cu alte state[36].

Expulzarea este actul prin care un stat constrânge pe un străin aflat pe teritoriul
lui să-l părăsească. În general, se expulzează numai străinii. Potrivit art.17 al.3
din Constituţie cetăţenii Republicii Moldova nu pot fi expulzaţi din ţar ă.

Străinul aflat temporar în Republica Moldova căruia i s-a ridicat dreptul de şedere
şi străinul domiciliat în ţară căruia i s-a ridicat dreptul de a rămâne în Republica
Moldova trebuie să părăsească ţara în anumite termene. Dacă nu se conformeaz ă
acestei obligaţii, va fi expulzat. Când plecarea din ţară nu este posibil ă, se va
stabili străinului obligaţia de şedere într-o localitate determinat ă, pân ă ce
plecarea din ţară va fi posibilă[37].

Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot fi expulzaţi în ţara în care exist ă dovezi c ă pot fi
urmăriţi din motive de apartenenţă rasială, naţională, religioasă, din cauza
convingerilor politice sau pot fi supuşi unui tratament inuman şi degradant,
torturii ori pedepsei capitale[38].

Cetăţenii străini şi apatrizii cu statut de refugiat, în cazul în care sunt lips ţit de
mijloace necesare pentru existenţă, au dreptul la ajutor bănesc, acordat cu
condiţia: depunerii unei cereri; asumării unui angajament de rambursare a sumei
primite; existenţei disponibilităţilor financiare ale statului. Termenul de acordare
a ajutorului bănesc nu va depăşi 6 luni[39].

CONCLUZII

Studierea, analiza şi cercetarea temei propusă pentru cercetare a condus la

formularea următoarelor concluzii cu privire la instituţia persoanei fizice str ăine
în dreptul internaţional privat.
Instituţia în cauză prezintă importanţă din următoarele considerente:

1. s-a eliminat discriminarea între cetăţenii străini persoane fizice, avînd în

vedere transpunerea condiţiei acestora de la o epocă la alta;
2. s-au operat importante modificări în legislaţia internaţională şi cea intern ă
care stabileşte un cadru normativ al condiţiei acestora, în acest sens,
existînd evitarea conflictelor de legi;
3. operarea modificărilor introduse au fost bazate, pe Declaraţia universal ă cu
privire la drepturile omului;
4. statele au operat modificări atît la nivel de lege organică, cît şi la nivel de
lege constituţională, stabilind astfel, importanţa acestei instituţii.

Reglementarea instituţiei în cauză a permis elaborarea de numeroase studii de

cercetare prin care s-a evidenţiat tratamentul străinilor şi apatrizilor de c ătre
state la nivel internaţional, elaborarea de diverse opere şi lucr ări ştiin ţifice
doctrinare din domeniul jurisprudenţei, care au pus în dezbatere şi criticat
proiectele de legi, legile naţionale/internaţionale, etc.

BIBLIOGRAFIE

CĂRŢI, MANUALE, REVISTE, NOTE DE CURS

2013. Sergiu Bivol, Drept Internaţional Privat, note de curs, Chişinău, 2013.

2014. Corneliu Vrabie, Drept Internaţional Privat, suport de curs, B ăl ţi,

2009.

2015. Dan Andrei Popescu, Marius Harosa, Drept internaţional privat, vol. I,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999.

2016. Ioan Macovei, Drept internaţional privat, Editura Ars Longa, Iaşi,
1999.

2017. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept internaţional privat, Ed.

Actami, Buc., 2005.

2018. Ion Capaţînă, Victor Băieșu, Drept internaţional privat, Ed. Guarda-art,
Chişinău, 2000.

LEGISLAŢIE

10.LEGE Nr. 275 din 11.1994 cu privire la statutul juridic al cet ăţenilor str ăini şi
al apatrizilor în Republica Moldova;

11.HOTĂRÎRE DE GUVERN Nr. 331 din 05.2011 cu privire la eliberarea

invitaţiilor pentru străini;

12.LEGE Nr. 269 din 11.1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica

Moldova;
 13.LEGE Nr. 761 din 12.2001 cu privire la serviciul diplomatic.

RESURSE WEB

1. http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-2561-reciprocitatea-implinirea-
prescriptiei;
2. http://www.crispedia.ro/Principiul_reciprocitatii;
3. http://www.crispedia.ro/Clauza_natiunii_celei_mai_favorizate;
4. http://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/clauza-natiunii-celei-mai-
favorizate-si-clauza-regimului-national-324469.html;
5. http://www.ombudsman.md/sites/default/files/comunicare/
activitate_editoriala/cadrul_juridic.pdf;
6. http://www.bma.gov.md/content/6504;
7. http://www.justice.gov.md/public/files/file/
GHID_cu_privire_la_cooperarea_juridica_internationala.pdf;
8. http://hummer9999.files.wordpress.com/2010/09/dr-international-privat.pdf ;
9. http://protlc.net/statutul-persoanei-fizice-in-dreptul-international-privat/ ;
10.http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/070_-
_Dreptul_international_privat.pdf.