SERAFIM REMUS IOAN

Facultatea de Științe Juridice și

Drept Anul I
Specialitatea Drept
Formă de învățământ ID

CETĂȚENIA ROMÂNĂ

Cetățenia este apartenența legală a unei persoane fizice la un stat. Regulile

care sunt legate de cetățenie, se aplică pe cât posibil asupra persoanelor juridice. O
persoană poate avea mai multe cetățenii. O persoană care nu are cetățenia nici unui
stat se supune că este un apatrid, în timp ce cel care trăiește la frontierele de stat a
cărui statut teritorial este nesigur, este cel de la punctul de frontieră.

I. Noțiunea și natura juridică a cetățeniei

Analizând literatura juridică se poate observa faptul că, una dintre cele mai
controversate probleme privitoare la cetățenie este natura juridică a acesteia. În
acest sens, au fost exprimate numeroase și contradictorii puncte de vedere. Potrivit
unei opinii, cetățenia exprimă legătura ce unește un individ, un grup de indivizi sau
anumite bunuri cu un anumit stat. Este o concepție neștiințifică, întrucât ea
pornește de la ideea că raporturile juridice - raporturi esențialmente sociale, aflate
sub incidenta unei norme juridice – ar putea lua naștere între bunuri și persoane, pe
de o parte, iar pe de altă, pentru că pune pe plan de egalitate persoanele cu
bunurile. Omul este subiect nu numai pentru că el este supus legilor naturii și
legilor de dezvoltare a societății, ci pentru că el este producător și purtător al
relațiilor sociale.
Dintr-un alt unghi de abordare, în stabilirea naturii juridice a cetățeniei
trebuie să se plece de la categoria de subiect al raporturilor juridice. Deși se pleacă
de la această idee, nu se poate împărtăși părerea că cetățenia este o situație juridică
a persoanei, mai ales pentru că noțiunea “situație juridică” nu este suficient
determinată.
În această ordine de idei, plecând de la categoria juridică “subiect de drept”,
se consideră că cetățenia este un element, o parte componentă a capacității juridice.
Față de această situație, trebuie explicat faptul că, fiind un element, o parte a
capacității juridice, cetățenia ar apărea ca o posibilitate abstractă, iar pe de altă
parte că în nici un caz cetățenia nu poate fi o posibilitate abstractă. Cei care
consideră capacitatea juridică ca o prerogativă abstractă iau ca punct de plecare
capacitatea de folosință din dreptul civil – și, fie spus, nici aici nu poate fi vorba de
un asemenea lucru – fără a privi și analiza capacitatea juridică, așa cum se prezintă
ea în celelalte ramuri ale dreptului. În general, în literatura juridică, noțiunile de
subiect de drept și de capacitate au fost expuse ținându-se seama în primul rând de
raporturile de drept civil și nu de variatele domenii ale raporturilor juridice.

II. Principiile care stau la baza reglementării cetățeniei române

1. Fiecare stat va determina prin legislația proprie care sunt cetățenii săi.
2. Această legislație trebuie acceptată de celelalte state, cu condiția ca ea să
fie în conformitate cu convențiile internaționale aplicabile, cu dreptul
internațional cutumiar și cu principiile de drept general recunoscute în
materie de cetățenie.

Regulile privind cetățenia fiecărui stat parte trebuie să se bazeze pe

următoarele principii:
a. Fiecare persoană are dreptul la o cetățenie;
b. Apatridia trebuie evitată;
c. Nimeni nu poate fi, în mod arbitrar, privat de cetățenia sa;
d. Nici căsătoria, nici desfacerea căsătoriei între un cetățean al unui stat
parte și un străin, nici schimbarea cetățeniei unuia dintre soți în timpul
căsătoriei nu pot avea efect deplin drept asupra cetățeniei celuilalt soț.

Reglementările unu stat parte referitoare la cetățenie nu trebuie să conțină

deosebiri sau să includă practici care să constituie o discriminare bazată pe sex,
religie, rasă, culoare sau originea națională sau etnică.
Fiecare stat parte trebuie să conducă după principiul nediscriminării între
cetățenii săi, fie că sunt cetățeni prin naștere, fie că au dobândit ulterior cetățenia
acestuia.

III. Drepturile și îndatoririle specifice condiției de cetățean al

României
 SERAFIM REMUS IOAN
Facultatea de Științe Juridice și
Drept Anul I
Specialitatea Drept
Formă de învățământ ID

Conform articolului 22 din capitolului II din Constituția României, fiecare

cetățean român are dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, nimeni nu poate
fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman ori degradant,
pedeapsa cu moartea fiind interzisă.
Conform articolului 23 libertatea individuală și siguranța persoanei sunt
inviolabile. Fiecare cetățean român are dreptul la apărare garantat, în tot cursul
procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, fie el ales sau din oficiu.
Orice cetățean român are dreptul la libera circulație, în țară și în străinătate,
fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în
orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară, precum și alte
drepturi, respectiv, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la informație, dreptul
învățătură, dreptul acces la cultură, dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la vot,
dreptul de a fi ales, șamd.

Din conținutul articolului III din Constituția României, o îndatorire

fundamentală este fidelitatea față de țară, cetățenii cărora le sunt încredințate
funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a
obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământ cerut de lege.
Cetățenii au dreptul și obligația să apere România, totodată aceștia au obligația să
contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice. Cetățenii români,
cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile
constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.

În România drepturile omului sunt în general respectate de autorități. Totuși

există îngrijorări în ceea ce privește abuzurile din partea forțelor de ordine,
discriminarea minorității rome și a minorităților sexuale, corupția guvernamentală,
condițiile precare din închisori și independența judiciară compromisă. România s-a
clasat pe locul 59 din 167 de țări întru-un studiu al revistei financiare The
Economist privind starea democrației în 2015, fiind descrisă ca o democrație
defectuoasă, asemenea altor țări din Europa Centrală și de Est. De asemenea, într-
un studiu publicat de Bertelsmann Stiftung, care măsoară calitatea democrației în
41 de țări aparținând UE și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică, România a ocupat locul 38. Primul studiu sociologic făcut în România
arată o slabă cunoaștere a drepturilor omului și a instituțiilor naționale menite să le
apere, 72% dintre români recunosc că nu sunt bine informați în privința drepturilor
pe care le au, dar 80% consideră că în România le sunt încălcate drepturile civile.
Într-un studiu efectuat de către Asociația pentru Apărarea Drepturilor
Omului în România din septembrie 2015 se arată că Guvernul (ministere, agenții
guvernamentale), instanțele de judecată și Parlamentul sunt instituțiile care încalcă
cel mai des drepturile omului în România. La nivel perceptiv, același studiu relevă
că cele mai discriminate categorii de persoane sunt cele cu o altă orientare
sexuală decât heterosexuală (67%), infectate cu HIV (66%), de etnie romă (65%),
cu handicap (63%) și femeile (50%).
Conform Constituției României, România este stat de drept, democratic și
social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera
dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori
supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor
Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate. Constituția României consacră
capitolul II al „Titlului II. Drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale”. România, în calitatea sa de membră a Organizației Națiunilor
Unite, a semnat Declarația universală a drepturilor omului și este parte la cele două
pacte adoptate în cadrul Organizației Națiunilor Unite: „Pactul internațional
privind drepturile civile și politice” și „Pactul internațional privind drepturile
economice, sociale și culturale”. România este din 1994 stat parte la Convenția
europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și se
supune jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. De
asemenea, în cadrul Uniunii Europene, România a semnat în decembrie 2007
Tratatul de la Lisabona care conține Cartea Drepturilor Fundamentale.

Bibliografie:
 Lucrări
Conf. univ. dr. Loredana Adelina Pădure, Curs de Drept Constituțional.
 Alte surse
Constituția României
Codul Penal
Articole și Publicații
Legii și Studii