FACULTATEA CONSTRUCȚII, GEODEZIE ȘI CADASTRU

DEPARTAMENTUL INGINERIA GIVILĂ ȘI GEODEZIE
SPECIALITATEA CADASTRU ȘI ORGANIZAREA TERITORIULUI

LUCRAREA DE EVALUARE

LA DISCIPLINA”BAZELE STATULUI ȘI DREPTULUI”

TEMA”Dobândireacetățeniei R. Moldova”

A efectuat studenta grupei

Anul 2022
 Conținut:

1. Întroducere;
2. Noțiuni,definiții;
3. Dobândirea cetățeniei R. Moldova;
4. Drepturi.
5. Concluzii

Bibliografie
 1. Întroducere.

Cetățenia r. Moldova –e o legătură rezistentă, nelimitată în spațiu dintre o persoană fizică

și statul. Această legătură se bazează pe recunoaștere juridică a acestei persoane de către
stat ca cetățean, rezultatul legaturii dintre persoana și stat este dobîndirea a drepturilor și
obligaîțiuni reciproce prevazute de Constituția r.Moldova și legislației r.Moldova.
Dovada cetățeniei a unei persoane e legatura cu stat:
- Legătura juridico-politică permanentă;
- Nelimitarea în spațiul și timp;
- Drepturi și obligațiuni reciproce.
Cetățenia Republicii Moldova este păstrată atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în
alte state, precum și în spațiul în care nu se exercită suveranitatea nici unui stat. Cetățenii
Republicii Moldova beneficiază de protecția statului atât în țară, cât și în străinătate.
Cetățenii Republicii Moldova nu pot fi extrădați sau expulzați din r. Moldova.
Instituţia cetăţeniei în Republica Moldova este reglementată prin:
- Constituția republicii Moldova;
- legea cetăţeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 02.06.2000;
- tratatele internaționale la care r. Moldova este parte;
- actele normative adoptate.
Conform legislaţiei naţionale Cetăţenia Republicii Moldova se dobîndeşte prin:
            a) naştere;
            b) recunoaştere;
            c) înfiere;
            d) redobîndire;
            e) naturalizare.
Dovada cetățeniei Republicii Moldova se face cu buletinul de identitate, cu
pașaportul, cu certificatul de naștere în cazul copilului sau cu un certificat eliberat de
organele competente ale Republicii Moldova.
Cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice,
beneficiază în egală măsură de toate drepturile social-economice şi politice şi de libertăţile
proclamate şi garantate de Constituţie şi de alte legi, de acordurile internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
        Numai cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a alege şi de a fi aleşi, de a ocupa
funcţii ce implică exercitarea autorităţii publice şi de a participa la referendum, în modul
stabilit de lege.
 Cetăţenia Republicii Moldova se dobîndeşte, se păstrează ori se pierde în condiţiile
prevăzute de legea organică.
Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa şi nici de dreptul de a-şi schimba
cetăţenia.
  Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de protecţia statului atît în ţară, cît şi în
străinătate.
Cetăţenii Republicii Moldova nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din ţară.
 Oricărui cetăţean al republicii Moldova îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei,
precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
Dreptul cetăţenilor Republicii Moldova la proprietatea intelectuală, interesele lor
materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sînt apărate
de lege.
Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în
ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcînd cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.
Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot,
în condiţiile legii.
Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor
publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.
Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică.
Cetăţenii se pot asocia liber în partide şi în alte organizaţii social-politice. Ele
contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi, în condiţiile legii,
participă la alegeri.

2. Noțiuni,definiții.

Prin noțiunea «cetățenie» se înțelege apartenența legală a unei persoane fizice la un stat.
Conținutul său este dezvăluit în primul rând în instituția cetățeniei, principii și drepturi și
libertăți constituționale reale.
Noțiunea de cetățenie apare în prima perioadă a antichitățtii in orașele republicii romane și
își trage rădăcina de la expresie latină ”civis romanus”.
De la început, în Sparta, Athena, Roma se considerau cetățeni numai cei, care
participau la rezolvarea treburilor publiceprin untermediul adunărilor populare. Ulterior,
prin edictul din anul 212 al lui Caracala, cetățenia era acordată tuturor locuitorilor
imperiului roman.
Mai tîrziu, cînd romii și bizantii au devenit supuși ai împăratului, cetățenia își pierde
aproape complect conținutul său juridic.
În epoca feudală, cetățenia își pierde aproape complect conținutul său juridic, o bună parte
a membrelor statului fiind calificați ca supuși, situașâția care presupunea foarte multe
obligațiuni și foarte puține drepturi. De regulă supușii nu posedau drepturi politice și nu
puteau participa la rezolvarea treburilor publice.
Primei perioade de evoluție de cetățenie îi este caracteristică apariția instituției și aflarea
într-o stare incipentă pînă la 1789,marginînduse mai mult la determinarea apartenenței
persoanei la un anumit stat.
În sens larg, cetăţenia desemnează un ansamblu dedrepturi ataşate unei persoane, raportul
instituţionalizatstabilit între indivizi şi stat, sentimentul de apartenenţă la unanumit
teritoriu, calitatea de membru într-o comunitate, oidee filosofică sau un ideal moral.
Pornind de la clasicataxonomie propusă acum o jumătate de secol deT.
H.Marshall,cetăţenia presupune trei componente: civilă, politică şi socială, cărora le
corespund trei perioade istorice distincte.
 Componenta civilă a cetăţeniei a apărut, odată cu dezvoltareaburgheziei, cu
creşterea urbanizării şi avântul industrializării, însecolul al XVIII-lea. Ea se
fundamentează pe generoaseleprincipii iluministe şi presupune promovarea unui set
dedrepturi individuale: libertatea, egalitatea în faţa legii,asocierea liberă, proprietatea.
Componenta politică acetăţeniei, manifestată prin accesul la polii de decizie
politică,sufragiul universal, dreptul de a alege şi de a fi ales, reflectăcererile clasei
muncitoare pentrucetăţenie şi corespundesecolului al XIX-lea. Este perioada expansiunii
statului naţionalşi arevoluţiilor purtate în numele naţiunii, aromantismuluicăutării unei
lumi mai bune şi aegalităţii sociale.
Componentasocială a cetăţeniei, care presupune accesul lărgit labunăstare, securitate
personală, educaţie şi servicii sociale,defineşte cetăţenia în secolul al XX-lea. Aceasta este
perioada disoluţiei statului naţional, a globalizării, a descentralizării conceptuale şi a
desemantizării cetăţeniei
Odată cu dezvoltarea comunităţilor umane în forme statale un alt criteriu al
cetăţeniei se impune: participarea. Apartenenţa şi participarea conferă cetăţeniei
trăsăturile care o definesc şi o particularizează şi care delimitează raportulcare se
instituie între cetăţean şi stat. Ca individ, parte a unui anumit grup etnic sau naţional, o
persoană aparţine statului; ca cetăţean, participant la viaţa publică, persoana este parte a
acelui stat.
Cetățenia e un instrument de instituționalizare a principiilor relației dintre stat și
individ, creînd drepturi și obligații reciproce.
Cel mai obiectiv și cel mai real mod de a dobîndi cetățenia este filiația sau
dobîndirea cetățeniei prin naștere. Filiația este legată cu momentul de naștere a persoanei,
iar conținutul său este determinat prin cele două sisteme de acordare a cetățeniei”jus
sanguinis” și ”jus soli”.
Prin ”Jus sanguinis” (în trad. lat. „Jus sanguinis”, "dreptul sângelui", sau, cum se
spunea inițial în limba română : dreptul strămoșesc, cu referire la originea etnică a
cetățenilor) este unul din cele două sisteme de acordare a cetățeniei. Ius sangvinis este
forma cea mai veche a dreptului cetățeniei, și a avut o răspândire foarte largă, atât
în Europa cât și în Africa și în Asia (de exemplu în sistemul Millet-urilor din Imperiul
otoman, în care cetățenia, datoriile și drepturile erau diferite după religie și
origini). Dreptul roman inițial (Jus sanguinis) a fost de asemenea dreptul strămoșesc, dar a
dispărut în sec. III, odată cu acordarea cetățeniei romane tuturor oamenilor liberi din
imperiu, indiferent de originea și religia lor.sau dreptul de sînge este statul de drept
atribuind copiilor cetățenia părinților lor, indiferent de locul lor de naștere. Acest
principiul este dominant în majoritatea țărilor.
Prin ”Jus soli”(în trad. lat. „Jus soli”, "dreptul pământului", sau, cum se spunea
inițial: dreptul pământean, cu referire la locul nașterii)cetățenia unui stat se dobândește
automat prin nașterea pe teritoriul acelui stat. Acest sistem definește națiunea ca populația
unui anumit teritoriu, indiferent de etnie, limbă sau religie. Primele elemente ale lui ius
soli apar în cadrul reformelor lui Clistene în Atena antică, prin care cetățeanul nu mai era
legat de o familie (genos) conform dreptului strămoșesc ius sangvinis, prevalent până
atunci, ci de un teritoriu (trittya). Dreptul pământean s-a răspândit în Imperiul
Roman (care și el cunoștea inițial ius sangvinis), când cetățenia romană a fost acordată
tuturor oamenilor liberi din imperiu, indiferent de originile, neamul și religia lor. Apoi a
dispărut în Evul Mediu, care s-a revenit la arhaicul ius sangvinis. În secolul al XVIII-
lea, Revoluția americană și Revoluția franceză răspândesc din nou principiile dreptului
pământean. Acesta progresează în decursul secolului XIX, odată cu generalizarea
statelor constituționale și cu intensificarea mișcărilor migratorii legate de industrializare.
În secolul XX, din ce în ce mai multe state adoptă doze din ce în ce mai mari de drept
pământean, dreptul internațional și Declarația Universală a Drepturilor Omului fiind de
asemenea bazate pe principiile dreptului pământean : astfel, un Moldovan este, pe acest
plan, un cetățean al Republicii Moldova, indiferent de originile, naționalitatea (etnia) și
religia, sa (pe când conform dreptului strămoșesc, un moldovean ar fi numai o persoană de
naționalitate/etnie română, indiferent de cetățenia sa).
Dreptul constituţional studiază cetăţenia atât sub aspect politic, cât şi sub
aspect juridic. Cetăţenia apare ca o legătură între o persoană fizică şi stat, ca o
apartenenţă juridică a acestuia la statul respectiv. Cetăţenia fiind o legătură
indisolubilă dintre cetăţeni şi stat, totodată este exprimată prin totalitatea repturilor şi
obligaţiilor reciproce dintre persoană şi stat.
Potrivit art. 3 al Legii cetăţeniei R. Moldova 73, „Cetăţenia Republicii
Moldova stabileşte între persoana fizică şi Republica Moldova o legătură juridico-
politică permanentă, care generează drepturi şi obligaţii reciproce între stat şi persoană”.
Relaţiile politice se manifestă prin faptul că cetăţenii statului, fiind integraţi în
marea colectivitate ce poartă numele de popor (naţiune), sunt reprezentanţi ai
suveranităţii naţionale (puterii publice).
Relaţiile juridice au un triplu conţinut:
– pe plan extern ele se păstrează şi se prelungesc oriunde sar afla persoana;
– cetăţenii fiind participanţi la raporturi juridice, au calitatea de a fi titulari de drepturi
şi obligaţii;
– toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţii publice fără deosebire.
Reieşind din cele menţionate mai sus, putem defini cetăţenia ca o calitate
indispensabilă a persoanei fizice, dobândită în raport cu statul, nelimitată în timp şi
spaţiu, bazată pe fidelitatea politică a persoanei, în temeiul căreia aceasta devine
titularul tuturor drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, dobândind
protecţia statului şi a legislaţiei în vigoare.

3. Dobândirea cetățeniei R. Moldova

Principiile ce stau la baza dobîndirei cetățeniei a R. Moldova sunt:

1. Jus sanguinis (dreptul sîngelui);
2. Jus soli (dreptul pămîntului);
3. Naturalizare sau acordarea cetățeniei la cerere.
Potrivit art.10 al Legii Cetățeniei Republicii Moldova, cetățenia republicii Moldova
poate fi dobîndită prin:
a) naştere;
b) recunoaşter;
c) adopție;
d) redobîndire;
e) naturalizare.
Cetăţenia Republicii Moldova poate fi dobîndită şi în temeiul acordurilor internaţionale la
care Republica Moldova este parte.

a) Dobîndirea cetăţeniei prin naştere.

În baza acestui mod de dobîndire a cetăţeniei stau două principii Jus sanguinis şi Jus
soli. Legislația R. Moldova aplică ambele principii univoc.
Conform art. 11 al Legii Cetățeniei Republicii Moldova, este considerat cetățean al R.
Moldova copilul:
 născut din părinţi, ambii sau unul dintre care, la momentul naşterii copilului, este
cetăţean al Republicii Moldova (Jus sanguinis);
 născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi apatrizi sau beneficiari de
protecţie internaţională;
 născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi care au cetăţenia unui alt
stat sau unul dintre care este apatrid, iar celălalt cetăţean străin.
 copilul găsit pe teritoriul Republicii Moldova este considerat cetăţean al ei, atît timp
cît nu este dovedit contrariul, pînă la atingerea vîrstei de 18 ani.
Copilul găsit pe teritoriul Republicii Moldova este considerat cetăţean al ei, atât
timp cât nu este dovedit contrariul, până la atingerea vârstei de 18 ani.

Dobîndirea cetăţeniei R. Moldova prin recunoaştere:

Conform art. 12 al Legii Cetățeniei Republicii Moldova sînt recunoscute ca cetăţeni

ai Republicii Moldova persoanele care au dobîndit şi au păstrat această cetăţenie potrivit
legislaţiei anterioare, precum şi persoanele care au dobîndit cetăţenia conform prezentei
legi.
Persoanele cu vîrsta de peste 18 ani, născute pe teritoriul Republicii Moldova, care nu sînt
luate în evidenţă de autoritatea competentă ca cetăţeni ai Republicii Moldova şi care nu
deţin dovada cetăţeniei sînt recunoscute ca cetăţeni ai Republicii Moldova, iar data
dobîndirii cetățeniei se consideră data exprimării consimțămîntului în scris în acest sens.
În cazul în care persoana nu este de acord cu data dobîndirii cetăţeniei, la solicitarea
acesteia, autoritatea competentă determină data dobîndirii cetăţeniei în temeiul
documentelor care confirmă că persoana respectivă întrunea sau întruneşte condiţiile
prevăzute de legislaţia în vigoare sau de cea anterioară în materie de cetăţenie, prin care a
fost declarată cetăţean al Republicii Moldova.
Sînt recunoscute ca cetăţeni ai Republicii Moldova persoanele care şi-au exprimat
dorinţa de a deveni cetăţeni ai Republicii Moldova şi anume:
a) persoanele născute în străinătate care au cel puţin unul dintre părinţi, bunici sau
străbunici născut pe teritoriul Republicii Moldova;
b) persoanele care pînă la 28 iunie 1940 au locuit în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în
ţinutul Herţa şi în R.A.S.S.M., urmaşii lor;
c) persoanele deportate sau refugiate de pe teritoriul Republicii Moldova începînd cu 28
iunie 1940, precum şi urmaşii lor;
d) persoanele care la data de 23 iunie 1990 locuiau legal şi obişnuit pe teritoriul Republicii
Moldova şi care continuă să locuiască în prezent.

b) Dobândirea cetățeniei R. Moldova prin adopție (art. 13 al Legii

Cetățeniei Republicii Moldova):

Copilul apatrid dobîndeşte automat cetăţenia Republicii Moldova prin adopție dacă
părinții adoptivi (părintele adoptiv) sînt cetăţeni ai Republicii Moldova.
Asupra cetăţeniei copilului apatrid, înfiat de soţi unul dintre care este cetăţean al
Republicii Moldova, iar celălalt cetăţean străin hotărăsc, de comun acord, înfietorii.
În cazul când înfietorii nu cad de comun acord, asupra apartenenţei copilului la
Republica Moldova, va decide instanţa de judecată, ţinând cont de interesele
acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani, se cere consimţământul lui,
autentificat de notar.
Copilul cetăţean străin înfiat de soţi ambii sau numai unul dintre ei fiind cetăţean al 
Republicii Moldova, iar celalalt cetăţean străin sau apatrid poate deveni cetăţean al
Republicii Moldova daca renunţăla cetăţenia statuluistrăin, cu excepţia cazurilor prevăzute
de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

c) Dobîndirea cetățeniei R. Moldova prin redobîndirea (art. 16 al Legii

Cetățeniei Republicii Moldova):

Persoana care a avut anterior cetăţenia Republicii Moldova o poate redobîndi la

cerere, păstrîndu-şi, la dorinţă, cetăţenia străină, dacă nu cade sub incidenţa art. 20 lit. a)-
d) al Legii Cetățeniei Republicii Moldova:
a) a săvîrşit crime internaţionale, militare sau crime împotriva umanităţii;
b) a fost implicată în activitate teroristă;
c) în perioada de examinare a cererii, execută sau are de executat pedeapsa penală
privativă de libertate în temeiul sentinţei instanţei de judecată, are antecedente penale
nestinse sau se află sub urmărire penală;
d) desfăşoară activitate care periclitează securitatea statului, ordinea publică, sănătatea şi
moralitatea populaţiei.
Persoana căreia i s-a retras cetăţenia Republicii Moldova pe motiv că a
săvârşit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esenţiale statului, nu o
mai poate redobândi, iar în restul cazurilor de pierdere a cetățeniei o poate
redobândi numai în condiţiile naturalizării şi numai după 5 ani de domiciliu legal şi
obişnuit pe teritoriul Republicii Moldova din momentul retragerii cetăţeniei.
d) Dobândirea cetățeniei R. Moldova prin naturalizare (art. 17 al Legii
Cetățeniei Republicii Moldova).

Cetăţenia Republicii Moldova poate fi acordată la cerere cetățeanului străin sau

apatridului cu domiciliul legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova, care respectă
prevederile Constituţiei, a susţinut testul pentru evaluarea nivelului de cunoaştere a limbii
de stat și are surse legale de venit, cu respectarea uneia dintre următoarele condiții:
a) are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova cel puţin în ultimii 10 ani. Pentru
apatrizi, refugiaţi şi beneficiarii de protecție umanitară și azil politic, termenul respectiv
este de 8 ani;
b) are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova timp de 5 ani înaintea împlinirii vîrstei
de 18 ani;
c) este căsătorit cu un cetăţean al Republicii Moldova de cel puţin 3 ani şi a avut
domiciliul în mod continuu pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 3 ani;
d) are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 3 ani la părinţi sau la copii
(inclusiv părinți adoptivi sau copii adoptați) cetăţeni ai Republicii Moldova.
Condiţiile pentru acordarea cetăţeniei sunt următoarele:
a) cunoaşterea şi respectarea Constituţiei Republicii Moldova
b) cunoaşterea limbii de stat în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socialăD
c) surse legale de existenţă
d)pierderea sau renunţarea la cetăţenia unui alt stat dacă o are, cu excepţia cazurilor cînd
pierderea sau renunţarea nu este posibilă sau nu poate fi rezonabil cerută.
Procedura acordării cetăţeniei este stipulată în art. 32-40 ale Legea cetăţeniei
Republicii Moldova din 2 iunie 2000, nr. 1024-XIV. Cererea privind dobândirea sau
redobândirea cetăţeniei R.M. se adresează Preşedintelui R.M. şi se depune, personal
sau prin mandatar (în baza procurii autentificate notarial), la organul teritorial al
Agenției Servicii Publice în al cărui rază îşi are domiciliu solicitantul, sau la
Ministerul Economiei, iar în cazul persoanei cu domiciliu legal şi obişnuit în străinătate,
la reprezentanţa diplomatică sau instituţia consulară a Republicii Moldova sau la
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

Pluritatea de cetățenie.

În Republica Moldova e permisă pluritatea de cetățenie:

– copiilor care au dobândit automat la naştere cetăţen Republicii Moldova şi
cetăţenia unui alt stat;
– cetăţenilor săi, care deţin concomitent cetăţenia unui stat, când această
cetăţenie este dobândită automat prin căsătorie;
– copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova care au dobând cetăţenia unui alt stat
în urma înfierii;
 – dacă această pluralitate rezultă din prevederile acorduril internaţionale la care
Republica Moldova este parte;
– în cazul în care renunţarea la cetăţenia unui alt stat sau pierderea ei nu este
posibilă sau nu poate fi rezonabil cerută;
– în alte cazuri prevăzute de lege.
În interesele republicii şi în cazuri excepţionale, cetăţen unor alte state pot
deveni şi cetăţeni ai Republicii Moldova, prin decret al Preşedintelui Republicii
Moldova, dacă nu cad sub incidenţa art. 20 lit. a)-d)din Legea cetăţeniei.
Dobândirea de către cetăţeanul Republicii Moldova cetăţeniei altui stat nu atrage
pierderea cetăţeniei R. Moldova.

Documentele necesare dobîndirii cetăţeniei

Pentru dobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova, în funcţie de temei, solicitantul

prezintă următoarele documente:
a) cererea;
a1) actul de identitate;
a2) documentele de stare civilă;
a3) documentele ce confirmă domiciliul legal şi obişnuit;
a4) certificatul de cazier judiciar;
b) autobiografia;
c) adeverinţă de la domiciliu despre componenţa familiei;
d) dovada achitării taxei de stat sau a taxei consulare, precum şi a tarifului stabilit pentru
prestarea serviciilor sau a plăţii ce acoperă cheltuielile aferente suportate de către
instituţiile serviciului diplomatic. În cazul în care achitarea taxelor, a tarifelor și a plăţilor a
fost efectuată prin instrumentele de plăți electronice, dovada achitării se verifică prin
sistemele informaționale instituționale de către persoana responsabilă din cadrul autorității
competente, fără a fi solicitată dovada achitării pe purtător de hîrtie;
e) fotografii de format respectiv;
f ) alte documente ce rezultă din prezenta lege.
Documentele enumerate la alin. (1) se prezintă în limba de stat.
Autorităţile publice care deţin informaţii despre faptul că solicitantul nu întruneşte
condiţiile pentru acordarea sau redobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova le vor
comunica Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lîngă
Preşedintele Republicii Moldova.

4. Drepturi.

Drepturi şi libertăţi fundamentale – ansamblu al drepturilor şi libertăţilor

cetăţenilor consacrate prin Constituţie în vederea asigurării şi liberei manifestări a lor.
Cetăţenii sânt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Nimeni nu este mai presus de lege.
Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective indespensabile pentru libera
dezvoltare a persoanelităţilor umane drepturi stabilite prin constituţie şi garanţie prin
constuţie şi legi.
Constituţia utilizează termenul drept, atunci când consacră: dreptul la viaţă şi la
integritate fizică şi psihică (art.24), dreptul la apărare (art. 26), dreptul la informaţie
(art. 34),dreptul de vot şi dreptul de a fi ales (art. 38) etc. În schimb, Constituţia
foloseşte termenul libertate atunci când reglementează libertatea conştiinţei (art. 31),
libertatea de opiniei şi a exprimării (art. 32), libertatea întrunirilor (art. 40) etc.
Observăm că terminologia constituţională, deşi nuanţată, desemnează o singură
categorie juridică şi anume dreptul fundamental. Astfel văzute lucrurile, juridiceşte,
dreptul este o libertate, iar libertatea este un drept. Nu există deosebiri de natură
juridică, suntem deci în prezenţa unei singure noţiuni juridice.
Potrivit opiniei cercetătorilor autohtoni, drepturile şi libertăţile omului
prevăzute de Constituţia Republicii Moldovapot fi clasificate în următoarele
categorii: drepturi civile;drepturi politice; drepturi social-economice şi culturale.
Din categoria drepturilor civile fac parte: Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi
psihică (art.24), Libertatea individuală şi siguranţa persoanei (art.25), Dreptul la
apărare (art.26), Viaţa intimă, familială şi privată (art. 28), Inviolabilitatea
domiciliului (art.29), Secretul corespondenţei (art. 30), Familia (art.48), Dreptul
persoanei vătămate de o autoritate publică (art.53).
Din categoria drepturilor politice, fac parte: Libertatea conştiinţei (art. 31),
Libertatea opiniei şi a exprimării (art.32), Dreptul la informaţie (art. 34), Dreptul la
vot şi dreptul de a fi ales (art.38), Dreptul la administrare (art. 39), Libertatea
întrunirilor (art.40), Libertatea partidelor şi altor organizaţii social-politice (art. 41).
La categoria drepturilor economice şi sociale se enumeră: Dreptul la
ocrotirea sănătăţii (art. 36), Dreptul la un mediu înconjurător sănătos (art. 37),
Dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate (art. 42), Dreptul la muncă şi la
protecţia muncii (art.43), Interzicerea muncii forţate (art. 44), Dreptul la grevă (art.
45), Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia (art. 46), Dreptul la asistenţă
şi protecţie socială (art.47), Protecţia familiei şi a copiilor orfani (art. 49), Ocrotirea
mamei, copiilor şi a tinerilor (art.50), Protecţia persoanelor handicapate (art. 51).
La categoria drepturilor culturale se includ: Libertatea creaţiei (art. 33) și
Dreptul la învăţătură (art. 35).Îndatoririle fundamentale sunt obligaţii esenţiale ale
cetăţenilor pentru a îndeplini sarcinile societăţii; realizarea lor se asigură prin convingere
sau, la necesitate, se foloseşte forţa coercitivă a statului; îndatoririle fundamentale sunt
reglementate de Constituţie.
Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor formează obiectul Capitolului III din Titlul
II al Constituţiei Republicii Moldova. Obligaţiile fundamentale prevăzute în acest capitol
al Constituţiei pot fi grupate în două categorii principale, după cum le sunt destinate să
apere societatea constituită în stat sau să asigure convieţuirea paşnică a cetăţenilor între ei.
Aceste două categorii principale sunt:
a) obligaţiile fundamentale faţă de stat, în care se cuprind următoarele îndatoriri ale
cetăţenilor:
 - apărarea patriei
- devotamentul faţă de ţară
- respectarea Constituţiei şi a celorlalte legi
- de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice.
b) îndatoririle fundamentale destinate să asigure convieţuirea paşnică a cetăţenilor şi a
celorlalte persoane
aflate pe teritoriul ţării. Din această categorie fac parte următoarele îndatoriri:
- îndatorirea de a respecta drepturile, interesele legitime şi demnitatea altor cetăţeni;
- îndatorirea cetăţenilor moldoveni, a cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a-şi exercita
drepturile şi
libertăţile constituţionale cu bună credinţă;
- obligativitatea protecţiei mediului înconjurător şi a ocrotirii monumentelor de istorie şi
cultură;
- îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea copiilor şi a copiilor de a le acorda ajutor
părinţilor.

Reglementarea constituţională a îndatoririlor fundamentale.

Obligaţiile fundamentale faţă de stat, care este o categorie importantă,
conţinând cele mai principale îndatoriri ale cetăţenilor. Astfel, cum s-a menţionat
deja, din această categorie de obligaţii fac parte următoarele îndatoriri:
Devotamentul (fidelitate) faţă de ţară, care presupune şi obligativitatea depunerii
jurământului de către cetăţenii cărora li s-au încredinţat funcţii publice.Această îndatorire
are un conţinut predominant moral, deoarece impune cetăţeanului o atitudine de
respect faţă de trecutul ţării, devotament participativ la străduinţele colective,
urmărind propăşirea ei.
Constituţia prevede că „fidelitatea faţă de ţară este sacră‖.Se remarcă faptul că
îndatorirea de fidelitate faţă de ţară ca obligaţie generală aparţine tuturor cetăţenilor
moldoveni, indiferent dacă aceştia se află în ţară sau în străinătate. Fidelitatea decurge din
calitatea de cetăţean al statului. Constituţia nu distinge între cetăţeni moldoveni şi cetăţeni
aparţinând minorităţilor naţionale.
Apărarea patriei, prevede obligativitatea serviciului militar. Apărarea patriei este
―o îndatorire sfântă a fiecărui cetăţean, a tuturor celor care se simt parte a acestui popor şi
a acestui pământ‖. Îndatorirea de apărare a patriei este prevăzută în Constituţie, prin care
cetăţenilor li se impune să fie întotdeauna pregătiţi pentru a da riposta cuvenită, atât în
cazul unei agresiuni armate, cât şi în cazul altor acţiuni îndreptate împotriva ţării.
Apărarea ţării este o obligaţie ce revine atât bărbaţilor, cât şi femeilor, Apărarea patriei
este un drept şi o datorie sfântă a fiecărui cetăţean.
Aliniatul 2 din art. 57 prevede satisfacerea serviciul militar. Serviciul militar
este obligatoriu pentru bărbaţii cetăţeni moldoveni care au împlinit vârsta de 18 ani,
cu excepţia cazurilor prevăzute de lege: serviciul militar este satisfăcut în cadrul
forţelor militare, destinate apărării naţionale, pazei frontiere şi menţinerii ordinii
publice în condiţiile legii.
 Îndatorirea la contribuţii financiare: această îndatorire este la fel instituită în
Constituţie: ―cetăţenii au obligaţia să contribuie prin plata impozitelor şi taxelor
stabilite prin lege la cheltuielile publice. Sistemul legal de impunere – stabileşte
Constituţia – trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale, este de natură să
reglementeze egalitatea tuturor cetăţenilor în îndeplinirea acestor obligaţii
fundamentale,conform câştigului realizat de fiecare. De asemenea, orice alte prestaţii sunt
interzise, în afara celor stabilite prin lege în situaţii excepţionale. Această prevedere se
interpretează în sensul că dacă în anumite zone ale ţării apar situaţii excepţionale,
autorităţile publice pot să ia măsurile ce se impun numai în conformitate cu legea.
Unele categorii de cetăţeni sunt scutiţi, în temeiul unor legi speciale, de obligaţia de a plăti
impozite şi taxe: veteranii de război, persoanele handicapate, pensionarii de invaliditate
etc. Astfel toţi cetăţenii Republicii Moldova, în afară de cei menţionaţi au obligaţia de
a contribui la cheltuielile publice în baza taxelor şi impozitelor stabilite prin lege.

Respectarea Constituţiei şi a celorlalte legi. Aceasta este o obligaţie elementară

ce revine tuturor persoanelor domiciliate sau rezidente în Moldova, indiferent dacă
sunt cetăţeni moldoveni, străini sau apatrizi. Această îndatorire este stipulată sub forma
unui principiu fundamental, potrivit căreia indiferent de răspunderea ce este antrenată şi de
calificarea faptei (infracţiune, contravenţie, abatere), rezultă că a fost încălcată norma
legală, iar răspunderea are valoare egală faţă de toţi cetăţenii ţării.
Obligaţia cetăţenilor moldoveni, a cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a-şi exercita
drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă. Exercitarea cu bună credinţă a
drepturilor este opusul atât al abuzului de drept, cât şi al fraudei de lege. Abuzul de drept
vizează de fapt exerciţiul unuianumit drept într-o formă aparent legală, dar prin modul în
care este exercitat aduce prejudiciu drepturilor i intereselor legitime ale altor
cetăţeni sau interesului general.
Dacă pentru moldoveni aceasta este îndatorirea fundamentală cetăţenească, pentru străini
sau apatrizi, care se află pe teritoriul Moldovei, aceasta este o obligaţie care decurge din
necesitatea respectării ordinii de drept instituită ca urmare a exercitării suveranităţii de
către fiecare stat.
Protecţia mediului înconjurător, ocrotirea monumentelor, care sunt reglementate
în art. 59 din Constituţia Republicii Moldova. Îndatorirea fiecărui cetăţean e de a proteja
mediul înconjurător, de a ocroti monumentele istorice şi culturale.
Îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, ultimii
fiind obligaţi să aibă grijă de părinţi şi să le acorde ajutor.
Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturi şi libertăţi, însă, pe lângă acestea, ei
mai au o serie de îndatoriri, care trebuie îndeplinite. Aceste îndatoriri sunt obligaţiile
fiecărui cetăţean în parte.
 5. Concluzii.

Din punct de vedere istoric, Republica Moldova este o țară cu o populație

multietnică. Cetățenii săi sunt reprezentanți ai multor națiuni și popoare - purtători de
culturi unice. Între ei și statul există întotdeauna o relație juridică stabilă, deoarece
indeferent de apartenența a unei personae la o anumită națiune, toți ei sunt cetățeni ai
Republicii Moldova. Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la
păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi
religioase.
Rolul principal al principiilor cetățeniei Republicii Moldova este unic- toate
normele a instituților cetățeniei trebuie să fiu respectate.
Atitudinea statului față de persoană, respectarea sau nerespectarea principiilor
cetățeniei sunt indicători principali a democrăției unui stat.
Cetățenii Republicii Moldova au drepturi fundamentale, stabilite prin Constituția
Republicii Moldova și garantate prin Constituția și legea. În același timp toți cetățeni
Republicii Moldova au și obligațiuni care sunt înscrise în Constituția R. Moldova. O
datorie sfîntă a fiecărui cetățean este apărarea Patriei.
 Bibliografie.

Bostan Ina, Ursu Viorica, Pisarenco Olga,Chiriac Natalia, Băbălău Denis BAZELE
STATULUI ŞI DREPTULUI, Chișinău 2017

Liviu Neagoe, Cetăţenie, naţiune şi etnicitate. O perspectivă comparată. Ed.Avalon, 2014

Teodor Cîrnaţ, Drept Constituțional, Chișinău 2004

Victor Rusu, Note de Curs Drept Cobstituțional, Chișinău 2013

Constituţia Republicii Moldova, din 29.07.1994.

Legea cetăţeniei R. Moldova nr. 1024 din 02.06.2000. În M.O. Nr. 98-101din10.08.2000,
art Nr: 709

https://www.presedinte.md

https://ro.wikipedia.org/wiki/Legea_cetaeniei_moldovenesti

https://www.britannica.com/topic/jus-soli

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ius_sangvinis