MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Specializarea: A.P.

DREPT CONSTITUŢIONAL
Lector univ. dr. Lucian-Sorin STĂNESCU

Curs 11

CETĂŢENIA ROMÂNĂ
1. Noţiunea de cetăţenie
Cetățenia exprimă apartenența unei persoane la statul român. Ea nu e, însă, o simplă relaţie
de apartenenţă, ci reprezintă situaţia juridică care rezultă din raporturile juridice statornice ce
intervin între o persoană fizică şi statul român, situaţie caracterizată prin plenitudinea drepturilor
și obligațiilor reciproce prevăzute de Constituție și de legi speciale.

Noţiunea de cetăţenie poate fi examinată prin două accepţiuni:

a) ca instituţie juridică;
b) ca termen ce desemnează statutul ce se creează prin normele dreptului acelor persoane
care au calitatea de cetăţean.

În prima accepţiune, cetăţenia constituie o categorie legată de dreptul obiectiv, pe când în cea
de-a doua ea reprezintă ideea de subiect de drept.
Art. 5, alin. 1 din Constituţie spune că: „Cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se
pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.” Astfel, izvoarele juridice ale cetăţeniei sunt:
 Constituţia României;
Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, modificată și publicată în: Monitorul Oficial nr. 576 din 13
august 2010, pentru înfiinţarea, organizarea şi funcționarea Autorității Naționale pentru
Cetăţenie, înființată prin O.U.G. publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din
10 februarie 2010
 Legea nr. 396/2002, privind ratificarea Convenţiei Europene asupra cetăţeniei adoptată la
Strasbourg, la 6 noiembrie 1997.

1
 2. Natura juridică a cetăţeniei

Cu privire la acest subiect au fost exprimate numeroase şi contradictorii puncte de vedere dintre
care trecem în revistă următoarele:
a) Potrivit unei prime opinii, cetăţenia exprimă legătura ce uneşte un individ, un grup de
indivizi sau anumite bunuri cu un anumit stat. Ea e o concepţie neştiinţifică, întrucât pune
pe plan de egalitate persoanele şi bunurile, deşi raportul juridic născut între părţi e unul
social, aflat sub incidența unei norme juridice.

b) Cetăţenia este doar un element constitutiv al statului. Organizarea puterii de stat se

realizează în raport cu populaţia şi teritoriul, cetăţenia însă presupune existenţa unui
raport juridic din care decurg drepturi şi obligaţii specifice reciproce.
c) Cetăţenia este un statut personal, cum ar fi: clasa socială, vârsta, sexul şi constă în
elementul de supunere faţă de stat. Conceptul de „statut” e de natură să constate că
producerea unor fapte juridice învesteşte o persoană cu un complex de drepturi şi
obligaţii. Alăturarea, însă, de termenul de statut a unor categorii biologice sau sociale este
inadmisibilă întrucât e generatoare de discriminare.
d) Cetăţenia a fost considerată un element al capacităţii juridice. În majoritatea ramurilor de
drept, capacitatea juridică a persoanei fizice se divide in capacitate de folosinţă şi
capacitate de exerciţiu. În dreptul constituţional nu putem vorbi de o divizare a capacităţii
juridice întrucât în această ramură a dreptului capacitatea de exerciţiu a cetăţeanului se
naşte concomitent cu capacitatea de folosinţă şi în aceleaşi condiţii cu ea.
e) Cetăţenia a fost calificată ca apartenenţă a persoanei la stat în virtutea căreia persoana are
faţă de stat drepturile stabilite prin lege, precum şi obligaţiile corespunzătoare ale statului
faţă de ea. Concepţia se reflectă art. 1, alin. 1: „Cetăţenia română exprimă apartenenţa
unei persoane la statul român”.

În concluzie, două constatări sunt necesare:

 Cetăţenia exprimă un ansamblu organic de drepturi şi obligaţii, iar sistemul acestora
formează statutul juridic al cetăţeanului;
 Aceste drepturi şi obligaţii determinate prin lege trebuie evaluate în cadrul raporturilor
generale existente între stat şi cetăţenii săi, raporturi care au un caracter juridic.

Aşadar, putem defini CETĂŢENIA ca fiind situaţia juridică care rezultă din raporturile juridice
statornice ce intervin între o persoană fizică şi statul român, exprimând apartenenţa la stat,
situaţie caracterizată prin plenitudinea de drepturi şi obligaţii reciproce determinate de
Constituţie şi lege.

2
 3. Principiul reglementării cetăţeniei române

Regulile de mare generalitate ce guvernează materia cetăţeniei sunt următoarele:

a) Consacrarea egalităţii între cetăţeni şi înlăturarea implicit a tuturor criteriilor
discriminatorii. Criteriile discriminatorii sunt prevăzute la art. 4, alin. 2, din Constituţia
României; egalitatea astfel înţeleasă e sinonimă valoric de dreptate socială ca una dintre
valorile statului român.
b) Cetăţenia se dobândeşte, de regulă, ca efect al legăturii de sânge, astfel încât copiii,
indiferent de locul naşterii lor, sunt cetăţeni români dacă ambii părinţi sau numai unul
dintre ei are cetăţenia română (principiul IUS SANGUINIS).
c) Consecinţa caracterului unitar al statului, persoanele ce aparţin statului român au o
singură cetăţenie: cetăţenia română. Nu se interzice, desigur, dobândirea şi a unei alte
cetăţenii (art. 37, Legea cetăţeniei), dar aceasta nu înfrânge principiul enunţat, căci în
raport cu statul român cetăţenia nu poat fi decât una: cea română.
d) Încheierea, declararea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei între un cetăţean român
şi unul străin nu produc efecte asupra cetăţeniei soţilor. Cu alte cuvinte, cetăţenia română
nu se dobândeşte şi nici nu se pierde prin căsătorie.
e) Dobândirea cetăţeniei române de către unul din soţi sau pierderea ei nu produce efecte
asupra cetăţeniei celuilalt soţ sau asupra cetăţeniei copilului.
f) Cetăţenia română nu poate fi retrasă celui care a dobândit-o prin naştere.

4. Modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române

I. Acestea sunt expres limitativ prevăzute de lege iar modurile de dobândire sunt de
două feluri: de drept şi prin efectul unui act juridic. Pierderea cetăţeniei române se
produce numai prin efectul unui act juridic.
a) Unica şi cea mai importantă modalitate de drept de dobândire a cetăţeniei române este
cea prevăzută de art. 5 din lege şi anume, dobândirea cetăţeniei române ca efect al
naşterii. Astfel, copiii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni români, sunt
cetăţeni români.
Sunt, de asemenea, cetăţeni români copiii născuţi în următoarele situaţii:
 s-au născut pe teritoriul statului român chiar dacă unul dintre părinţi e cetăţean român;
 s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română;
 o altă situaţie prevăzută e aceea a copilului găsit pe teritoriul statului român în condiţiile
în care nici unul dintre părinţi nu este cunoscut. Şi în acest caz copilul e cetăţean român
prezumându-se că din moment ce a fost găsit pe teritoriul statului român cel puţin unul
dintre părinţii săi este cetăţean român. E vorba de o prezumţie relativă care poate fi
răsturnată prin orice mijloc de probă. În consecinţă, copilul găsit pierde cetăţenia română
dacă i s-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi, iar aceştia sunt cetăţeni străini. Cetăţenia
română se pierde şi în cazul în care filiaţia s-a stabilit numai faţă de un părinte cetăţean
străin, celălalt rămânând necunoscut.

3
 b) Dobândirea cetăţeniei române prin efectul unui act juridic cuprinde mai multe modalităţi:

 dobândirea cetăţeniei române prin adopţie;

 redobândirea cetăţeniei române;
 dobândirea cetăţeniei române la cerere;
 dobândirea cetăţeniei române prin acordul părinţilor copilului minor;
 dobândirea cetăţeniei române prin hotărârea instanţei judecătoreşti competente.
Ne aflăm aşadar în prezenţa unor acte juridice de natură diferită, adopţia fiind act de dreptul
familiei, cererea de redobândire a cetăţeniei române – act administrativ unilateral, ca şi actul
guvernului de acordare a cetăţeniei române, hotărârea judecătorească fiind act jurisdicţional, iar
convenţia părinţilor fiind un contract.

Cetăţenia română se dobândeşte prin adopţie în condiţiile:

 dacă adoptatorii sunt cetăţeni români sau dacă singurul părinte care adoptă este cetăţean
român;
 dacă adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Atunci când adopţia este desfăcută, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani pierde cetăţenia
română la data desfacerii adopţiei, dacă acesta domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara
pentru a domicilia în străinătate.

Redobândirea cetăţeniei române se poate realiza la cererea persoanei care a avut această
cetăţenie, fie cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară, fie cu menţinerea
acestuia în străinătate.
Fiind vorba despre o persoană care a avut cândva cetăţenie română, legea a stabilit o cale mai
lesnicioasă pentru redobândirea acestei cetăţenii. Pentru aceasta, persoana trebuie să solicite
redobândirea cetăţeniei române, iar cererea sa trebuie să fie aprobată în condiţiile legii.
Părinţii care se repatriază şi solicită redobândirea cetăţeniei române hotărăsc şi în
privinţa cetăţeniei copiilor lor minori, iar în situaţia în care ei nu cad de acord va decide instanţa
de judecată.
În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani e necesar consimţământul acestuia.
Dobândirea cetăţeniei române la cerere este supusă următoarelor condiţii:
 cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care solicită acordarea cetăţeniei române
trebuie să se fi născut şi să domicilieze la data cererii pe teritoriul României, sau dacă nu
s-a născut pe acest teritoriu să domicilieze în România de cel puţin 5 ani, iar în cazul
căsătoriei cu un cetăţean român, de cel puţin 3 ani;
 trebuie să dovedească prin comportarea şi atitudinea sa loialitate faţă de statul şi poporul
român;
 să fi împlinit vârsta de 18 ani;
 să aibă asigurate mijloace legale de existenţă;
 să fie cunoscut cu o bună comportare;
 să nu fi fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care să-l facă
nedemn de a fi cetăţean român;
 să cunoască limba română în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială.

4
Dobândirea cetăţeniei române în privinţa copiilor minori se poate realiza prin efectul schimbării
cetăţeniei părinţilor (art. 10, Legea cetăţeniei): „Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără
cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobândeşte cetăţenia română odată cu părinţii săi”.

În situaţiile în care legea prevede posibilitatea acordului între părinţi, dacă nu se realizează acest
acord, hotărăşte instanţa competentă, ţinând seama de interesele minorului şi de consimţământul
său dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani.

II. Modurile de pierdere a cetăţeniei române sunt:

a) Retragerea cetăţeniei române;

b) Aprobarea renunţării la cetăţenia română;
c) Adopţia copilului minor cetăţean român de către un cetăţean străin;
d) Pierderea cetăţeniei române de către copilul minor ca urmare a renunţării la cetăţenia
română de către ambii săi părinţi şi stabilirea filiaţiei faţă de părinţii cetăţeni străini a
copilului găsit pe teritoriul statului român.

a) Cetăţenia română se poate retrage unei persoane atunci când:

 aflată în străinătate, ea săvârşeşte fapte foarte grave prin care vatămă interesele statului
român sau lezează prestigiul României;
 aflată în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România e în stare
de război;
 persoana a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase.

Se observă că retragerea cetăţeniei române operează numai cu caracter personal şi cu titlu de

sancţiune. Ea nu operează de drept, rămânând la aprecierea autorităţii competente aplicarea sau
neaplicarea acestei sancţiuni.

b) Aprobarea cererii de renunţare la cetăţenia română poate interveni numai sub următoarele
condiţii:
 titularul cererii a împlinit vârsta de 18 ani la data solicitării;
 are motive temeinice pentru renunţarea la cetăţenia română;
 nu e învinuit sau inculpat dintr-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;
 nu e urmărit pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară, ori având astfel
de debite le achită sau prezintă garanţii corespunzătoare.

c)Pierderea cetăţeniei române prin adopţie se produce atunci când:

 adoptatul cetăţean român este minor, iar adoptatorul/adoptatorii sunt cetăţeni străini;
 adoptatorul/adoptatorii solicită expres ridicarea cetăţeniei române pentru copilul adoptat;
 adoptatul poate dobândi cetăţenia adoptatorului/adoptatorilor potrivit legii naţionale a
acestora;
Data pierderii cetăţeniei române este data dobândirii de către minor a cetăţeniei
adoptatorilor.
5
 d) Pierderea cetăţeniei române de către părinţi prin aprobarea renunţării la această cetăţenie
nu produce nici un efect asupra cetăţeniei copiilor minori.
Minorul care a dobândit cetăţenia română pentru faptul că a fost găsit pe teritoriul statului
român şi nici unul dintre părinţii săi nu era cunoscut pierde această cetăţenie dacă până la
împlinirea vârstei de 18 ani i s-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi, iar aceştia sunt cetăţeni
străini. De asemenea, el pierde cetăţenia română şi în cazul în care filiaţia s-a stabilit numai faţă
de un părinte cetăţean străin, celălalt părinte rămânând necunoscut.

5. Drepturi şi obligaţii specifice condiţiei de cetăţean român

I. Drepturi
 dreptul de vot;
 dreptul de a fi ales în organele reprezentative ale statului;
 dreptul de a nu fi extrădat sau expulzat;
 dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statului român;
 dreptul la protecţie diplomatică;
 dreptul de a fi admişi în orice funcţii publice, civile şi militare;
 dreptul de acces la orice informaţie de interes public;
 dreptul de a avea şi de a păstra cetăţenia română;
 dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile.

II. Îndatoriri
 fidelitatea faţă de ţară;
 fidelitatea față de Constituție
 apărarea ţării.

 Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor

Îndatoririle fundamentale sunt obligaţii esenţiale ale cetăţenilor pentru a îndeplini sarcinile
societăţii; realizarea lor se asigură prin convingere sau, la necesitate, se foloseşte forţa coercitivă
a statului; îndatoririle fundamentale sunt reglementate de Constituţie.
Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor formează obiectul Capitolului 3 din Titlul II al
Constituţiei României. Obligaţiile fundamentale prevăzute în acest capitol al Constituţiei pot fi
grupate în două categorii principale, după cum le sunt destinate să apere societatea constituită în
stat sau să asigure convieţuirea paşnică a cetăţenilor între ei.
Aceste două categorii principale sunt:
a) obligaţiile fundamentale faţă de stat, în care se cuprind următoarele îndatoriri ale cetăţenilor:
–                      apărarea patriei
–                      devotamentul faţă de ţară
–                      respectarea Constituţiei şi a celorlalte legi
–                      de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice.

6
b) îndatoririle fundamentale destinate să asigure convieţuirea paşnică a cetăţenilor şi a
celorlalte persoane aflate pe teritoriul ţării. Din această categorie fac parte următoarele
îndatoriri:
–                     îndatorirea de a respecta drepturile, interesele legitime şi demnitatea altor cetăţeni;
–                     îndatorirea cetăţenilor români, a cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a-şi exercita
drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă;

2. Reglementarea constituţională a îndatoririlor fundamentale

Obligaţiile fundamentale faţă de stat, care este o categorie importantă, conţinând cele mai
principale îndatoriri ale cetăţenilor. Astfel, cum s-a menţionat deja, din această categorie de
obligaţii fac parte următoarele îndatoriri:
Devotamentul (fidelitatea) faţă de ţară, care presupune şi obligativitatea depunerii
jurământului de către cetăţenii cărora li s-au încredinţat funcţii publice. Această îndatorire are un
conţinut predominant moral, deoarece impune cetăţeanului o atitudine de respect faţă de trecutul
ţării, devotament participativ la străduinţele colective, urmărind propăşirea ei.
Constituţia prevede că „fidelitatea faţă de ţară este sacră”. Se remarcă faptul că
îndatorirea de fidelitate faţă de ţară ca obligaţie generală aparţine tuturor cetăţenilor, indiferent
dacă aceştia se află în ţară sau în străinătate. Fidelitatea decurge din calitatea de cetăţean al
statului. Constituţia nu distinge între cetăţeni moldoveni şi cetăţeni aparţinând minorităţilor
naţionale.
Apărarea ţării este o obligaţie ce revine atât bărbaţilor, cât şi femeilor, Apărarea patriei
este un drept şi o datorie sfântă a fiecărui cetăţean.
Îndatorirea la contribuţii financiare: această îndatorire este la fel instituită în
Constituţie: “cetăţenii au obligaţia să contribuie prin plata impozitelor şi taxelor stabilite prin
lege la cheltuielile publice”. Sistemul legal de impunere – stabileşte Constituţia – trebuie să
asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale, este de natură să reglementeze egalitatea tuturor
cetăţenilor în îndeplinirea acestor obligaţii fundamentale, conform câştigului realizat de fiecare.
De asemenea, orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege în situaţii
excepţionale. Această prevedere se interpretează în sensul că dacă în anumite zone ale ţării apar
situaţii excepţionale, autorităţile publice pot să ia măsurile ce se impun numai în conformitate cu
legea.
Unele categorii de cetăţeni sunt scutiţi, în temeiul unor legi speciale, de obligaţia de a
plăti impozite şi taxe: veteranii de război, persoanele handicapate, pensionarii de invaliditate etc.
Respectarea Constituţiei şi a celorlalte legi. Aceasta este o obligaţie elementară ce
revine tuturor persoanelor domiciliate sau rezidente în România, indiferent dacă sunt cetăţeni
români, străini sau apatrizi.
Această îndatorire este stipulată sub forma unui principiu fundamental, potrivit căreia
indiferent de răspunderea ce este antrenată şi de calificarea faptei (infracţiune, contravenţie,
7
abatere), rezultă că a fost încălcată norma legală, iar răspunderea are valoare egală faţă de toţi
cetăţenii ţării.
Obligaţia cetăţenilor români, a cetăţenilor străini şi a apatrizilor de a-şi exercita
drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă. Exercitarea cu bună credință a
drepturilor este opusul atât al abuzului de drept, cât şi al fraudei de lege.
Abuzul de drept vizează de fapt exercițiul unui anumit drept într-o formă aparent legală, dar prin
modul în care este exercitat aduce prejudiciu drepturilor și intereselor legitime ale altor cetățeni
sau interesului general.

Cetățenia europeană
Articolele 2, 3, 7 și 9-12 din TUE, articolele 18-25 din TFUE și articolele 39-46 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (4.1.2).

Legislația UE creează un număr de drepturi individuale aplicabile în mod direct în

instanțe, atât la nivel orizontal (între persoane), cât și la nivel vertical (între individ și stat).
Inspirată din libertatea de circulație a persoanelor, înscrisă în tratate, introducerea unei forme de
cetățenie europeană însoțită de drepturi și îndatoriri definite în mod precis a fost avută în vedere
încă din anii 1960. În urma lucrărilor pregătitoare care au început la mijlocul anilor 1970, TUE,
adoptat la Maastricht în 1992, menționează ca obiectiv al Uniunii „consolidarea protecției
drepturilor și intereselor resortisanților statelor membre prin instituirea unei cetățenii a Uniunii
Europene”. O parte nouă (fostele articole 17-22) din Tratatul CE este consacrată acestei cetățenii.

La fel ca și cetățenia națională, cetățenia Uniunii Europene desemnează un raport între

cetățean și Uniunea Europeană, caracterizat prin drepturi, îndatoriri și participare politică. Acest
raport are scopul de estompa decalajul tot mai mare generat de faptul că acțiunea UE are un
impact crescând asupra cetățenilor săi, în timp ce exercitarea drepturilor (fundamentale),
îndeplinirea îndatoririlor și participarea la procesele democratice au loc aproape exclusiv la nivel
național. Articolul 15 alineatul (3) din TFUE acordă oricărei persoane fizice sau juridice dintr-un
stat membru dreptul de acces la documentele instituțiilor, organelor și agențiilor Uniunii.
Articolul 16 din TFUE consacră dreptul la protecția datelor cu caracter personal (4.2.8).
Articolul 2 din TUE prevede că „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane,
libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului,
inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților”.

Articolul 7 din TUE reia o dispoziție din precedentul Tratat de la Nisa (1.1.4), care
instituie atât un mecanism de prevenire atunci când există „un risc clar de încălcare gravă” de
către un stat membru a valorilor prevăzute la articolul 2 din TUE, cât și un mecanism de
sancționare în caz de „încălcare gravă și persistentă” a acelorași valori de către un stat membru.
În primă instanță, Comisia cere Consiliului European ca, hotărând în unanimitate, să constate
existența unui astfel de risc [articolul 7 alineatul (2)]. Astfel se declanșează o procedură care
poate face ca statul membru respectiv să își piardă dreptul de vot în Consiliu. Acest mecanism a
fost activat pentru prima dată în 2017 împotriva Poloniei, din cauza reformei Curții Supreme din
această țară.

8
 În plus, trebuie să existe o protecție mai solidă a drepturilor și a intereselor resortisanților
statelor membre/cetățenilor UE în relațiile Uniunii cu restul lumii [articolul 3 alineatul (5) din
TUE.

Definirea cetățeniei Uniunii Europene

În conformitate cu articolul 9 din TUE și articolul 20 din TFUE, este cetățean al Uniunii
orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia este definită în conformitate cu
legile naționale ale statului respectiv.

Cetățenia Uniunii este complementară cetățeniei naționale, dar nu o înlocuiește. Cetățenia

UE cuprinde o serie de drepturi și de îndatoriri care se adaugă celor ce rezultă din cetățenia unui
stat membru. În cauza C-135/08 Janko Rottmann/Freistaat Bayern, avocatul general Poiares
Maduro al Curții de Justiție a Uniunii Europene a explicat diferența (punctul 23 din aviz):

„Acestea sunt două noțiuni care sunt deopotrivă asociate în mod inextricabil și
autonome. Cetățenia Uniunii presupune cetățenia unui stat membru, dar este, de asemenea, un
concept juridic și politic autonom față de cel al cetățeniei naționale. Cetățenia unui stat membru
nu numai că dă acces la beneficiul drepturilor conferite de dreptul comunitar, ci face din noi
cetățeni ai Uniunii. Cetățenia europeană constituie mai mult decât un ansamblu de drepturi
care, în sine, ar putea fi acordate chiar și celor care nu o dețin. Ea presupune existența unei
legături de natură politică între cetățenii europeni, deși nu este vorba de o legătură de
apartenență la un popor. […] Aceasta se întemeiază pe angajamentul lor reciproc de a deschide
comunitatea politică respectivă altor cetățeni europeni și de a construi o nouă formă de
loialitate civică și politică la scară europeană.”

Aceasta nu implică existența unui popor, ci este fondată pe existența unui spațiu politic
european, din care decurg drepturi și îndatoriri. În măsura în care nu implică existența unui
popor european, cetățenia este, la nivel conceptual, rezultatul unei decuplări de naționalitate.
Astfel cum a observat un autor, caracterul în mod radical inovator al conceptului de cetățenie
europeană rezidă în faptul că „Uniunea aparține și este compusă din cetățeni care, prin definiție,
nu au în comun aceeași cetățenie.

Dimpotrivă, făcând din cetățenia unui stat membru o condiție pentru a fi cetățean
european, statele membre au vrut să marcheze faptul că această nouă formă de cetățenie nu pune
în discuție apartenența noastră fundamentală la comunitățile noastre politice naționale. În acest
mod, această legătură cu cetățenia diferitelor state membre constituie o recunoaștere a faptului că
poate exista (de fapt, că există) o cetățenie care nu este determinată de naționalitate.

9
 Temă pentru seminar:

Realizați o comparație între cetățenia națională și cetățenia europeană

Lecturi suplimentare:

 Ion Deleanu – Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul

comparat, Editura C.H. Beck, 2006
 Cristian Ionescu – Tratat de drept constituţional contemporan, Ed. a 3a, Editura ALL
BECK, 2019
 Dan Claudiu Dănişor – Drept constituţional şi instituţii politice (Vol. I, Teoria generală –
Tratat), Editura C.H. Beck, 2007

 http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An1v1/nr1/art%204.pdf

 http://revistasferapoliticii.ro/sfera/116-117/art6-vintilescu.html

 https://adrvest.ro/raportul-privind-cetatenia-uniunii-europene-actiuni-concrete-si-
prioritati-pentru-cetatenii-ue/

10