TITLUL VII – CETĂȚENIA

CAPITOLUL I Cetățenia română

Secțiunea 1 – Noțiunea de cetățenie

Întrucât unul dintre elementele constitutive ale statului este populaţia, apare justificată
analiza raporturilor existente între acestea şi stat, mai precis între fiecare individ, ca membru al
populaţiei şi statul respectiv. Legătura dintre stat şi populaţia de pe teritoriul său – indiferent de
naţionalitate – stă la baza drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, dar şi la baza
îndatoririlor lor faţă de stat. În dreptul constituţional modern, o asemenea legătură este
exprimată prin termenul de cetăţenie.

Noţiunea de cetăţenie este utilizată atât într-un sens juridic cât şi într-un sens politic,
atunci când este privită ca o apartenenţă a unui individ la o colectivitate umană (naţiune, popor)
organizată în stat. În general cetăţenia este privită ca fiind legătura politică şi juridică
permanentă dintre o persoană fizică şi un anumit stat.

Cetăţenia română reprezintă acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile

permanente social-economice, politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind
apartenenţa sa la statul român şi atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul
drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţia şi de legile României.

Secțiunea 2 - Natura juridică a cetățeniei

În literatura de specialitate au fost formulate diverse opinii privind natura juridică a

cetăţeniei, ea fiind considerată pe rând fie:
 Un statut personal
 Un contract tacit sinalagmatic
 Un act unilateral de putere publică
 O situaţie juridică
 Un raport contractual
 Un raport juridic de supuşenie
  O parte a stării civile a persoanei etc.
În stabilirea naturii juridice a cetăţeniei trebuie să se plece de la categoria subiectelor
raporturilor juridice. Plecând de la această categorie juridică („subiect de drept”) cetăţenia este
un element, o parte componentă a capacităţii juridice. Capacitatea juridică nu este altceva decât
posibilitatea de a fi subiect de drept şi de a avea anumite drepturi şi obligaţii.

Capacitatea juridică este deci condiţia necesară, premisa pentru a deveni subiect al
raportului juridic şi pentru a-şi asuma în cadrul raportului juridic drepturile subiective şi
obligaţiile corelative. Legile au restrâns însă capacitatea juridică în anumite categorii de
raporturi juridice pentru străini sau apatrizi, dând o capacitate juridică deplină doar cetăţenilor.
Persoana fizică, cetăţean, poate fi subiect al tuturor raporturilor juridice, adică al acelor raporturi
juridice al căror conţinut îl formează drepturile şi îndatoririle fundamentale, şi în special
drepturile politice.

Prin urmare, cetăţenia este un element al capacităţii juridice cerută subiectelor raporturilor
juridice de drept constituţional.

Secțiunea 3 Reglementarea juridică a cetăţeniei române

1. Principii fundamentale

Normele care reglementează cetăţenia sunt norme de drept constituţional. Acestea se

regăsesc în Constituţie precum şi în legea cetăţeniei române ( Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei
române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010)

Analiza normelor juridice care formează instituţia juridică a cetăţeniei, permite formularea
unor principii care stau la baza cetăţeniei române, şi anume:

1) Numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de Constituţie şi

legi.(ex: dreptul de a alege şi de a fi ales în organele reprezentative etc.)
2) Numai cetăţenii sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţie şi legile
ţării.( ex: obligaţia de fidelitate faţă de ţară, îndatorirea de apărare a patriei etc.)
3) Cetăţenii români sunt egali în drepturi şi îndatoriri, fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, de avere sau origine
socială şi indiferent de modul cum au dobândit cetăţenia
 4) Cetăţenia este în exclusivitate o chestiune de stat (ex: modul de dobândire şi de pierdere
a cetăţeniei române constituie un atribut exclusiv al statului)
5) Căsătoria nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei soţilor.
6) Schimbarea cetăţeniei unuia din soţi nu produce nici un efect asupra cetăţeniei române
a celuilalt soţ

2. Dobândirea cetăţeniei române

2.1 Modurile de dobândire a cetăţeniei române

Dobândirea cetăţeniei române, în general cunoaşte două sisteme şi anume:

- sistemul care are la bază principiul jus sangvinis (dreptul sângelui)- Conform acestui
principiu, copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte din părinţi care, amândoi sau numai
unul, au cetăţenia statului respectiv;
- sistemul care are la bază principiul jus soli ( dreptul locului, adică al teritoriului pe
care s-a născut persoana respectivă)- Conform acestui principiu, copilul devine cetăţeanul unui
stat dacă se naşte pe teritoriul statului respectiv.
În dreptul român a fost adoptat sistemul care are la bază jus sangvinis, el fiind expresia
legăturii dintre părinţi şi copii, a continuităţii neîntrerupte pe pământul strămoşesc a generaţiilor
care au luptat pentru împlinirea idealurilor de libertate socială şi naţională.

Astfel, Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române stabileşte următoarele modalităţi de

dobândire a cetăţeniei române: naştere, adopţie, la cerere, precum şi condiţiile redobândirii
cetăţeniei române.

a) Dobândirea cetăţeniei române prin naştere- este cetăţean român copilul care se
naşte din părinţi cetăţeni români, sau dintr-un părinte cetăţean român şi un părinte străin sau
apatrid, indiferent de teritoriul unde s-a născut sau domiciliază unul sau ambii părinţi ai
copilului;

b) Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie- cetăţenia română se dobândeşte de

către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie, prin adopţie, dacă adoptatorii sunt cetăţeni
români iar cel adoptat nu a împlinit 18 ani. Desigur copilului care a împlinit 14 ani i se cere
consimţământul. În cazul în care dintre cei doi adoptatori, numai unul este cetăţean român,
cetăţenia va fi hotărâtă, de comun acord, de către ei, iar în caz de dezacord va decide instanţa
de judecată în funcţie de interesul adoptatului.
 c) Dobândirea (acordarea) cetăţeniei române la cerere- acest mod de dobândire a
cetăţeniei priveşte pe cetăţenii străini sau persoanele fără cetăţenie care îşi manifestă dorinţa de
a se integra în societatea românească.
Potrivit legii, cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau
cetăţeanului străin, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

- s-a născut şi domiciliază la data cererii pe teritoriul României ori deşi nu s-a născut pe acest
teritoriu, domiciliază pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau de cel puţin 5 ani în cazul
în care este căsătorit cu un cetăţean român;

- dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa ataşament faţă de statul şi poporul român, nu

întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară
că nici în trecut nu a întreprins aceste acţiuni;

- a împlinit vârsta de 18 ani;

- are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite
de legislaţia privind regimul străinilor;

- este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru
o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;

- cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească,

în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;

- cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.

Termenele arătate pot fi reduse până la jumătate în următoarele situaţii:

- solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internaţional;

- solicitantul este cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene;

- solicitantul a dobândit statut de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare;

- solicitantul a investit în România sume care depăşesc 1.000.000 de euro.

Copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani, născut din părinţi cetăţeni străini sau fără
cetăţenie, dobândeşte cetăţenia română odată cu părinţii săi. Dacă însă numai unul dintre părinţi
dobândeşte cetăţenia română, cetăţenia copilului o vor hotărî părinţii de comun acord, iar în caz
de dezacord tribunalul de la domiciliul minorului, ţinând cont de interesele acestuia.
Consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar, iar cetăţenia se
dobândeşte pe aceeaşi dată cu părintele său.

De asemenea, legea mai prevede două situaţii speciale de dobândire a cetăţeniei române, la
cerere, în care în considerarea persoanelor solicitante, acestea trebuie să facă dovada doar a
unora dintre condiţiile mai sus enumerate, precum şi, după caz, a unor condiţii specifice.

Astfel, cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului
străin care a contribuit în mod deosebit la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi
spiritualităţii româneşti, cu posibilitatea stabilirii domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia
în străinătate, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

– dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa ataşament faţă de statul şi poporul român, nu

întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară
că nici în trecut nu a întreprins aceste acţiuni;

– a împlinit vârsta de 18 ani;

– este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru
o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;

Cetăţenia română poate fi acordată, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin
care poate contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin performanţe
deosebite în domeniul sportului, cu posibilitatea stabilirii domiciliului în ţară sau cu menţinerea
acestuia în străinătate, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

– solicitantul va reprezenta România în loturile naţionale, în conformitate cu reglementările

statutare ale federaţiei sportive internaţionale la care România este afiliată;

– dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa ataşament faţă de statul şi poporul român, nu

întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară
că nici în trecut nu a întreprins aceste acţiuni;

– a împlinit vârsta de 18 ani;

– este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru
o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
 – solicitantul îşi exprimă ataşamentul faţă de România şi faţă de sistemul de valori specific
societăţii româneşti.

d) Redobândirea cetăţeniei române

Redobândirea cetăţeniei române este de fapt o situaţie particulară de dobândire a cetăţeniei

române la cerere, vizând situaţia unei categorii de persoane care au avut cetăţenia română, dar
au pierdut-o, iar în mod distinct, în cadrul acestei categorii, a persoanelor care au pierdut
cetăţenia română din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia
lor. În considerarea faptului că persoanele în cauză au fost cetăţeni români, nu mai este necesară
întrunirea tuturor condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul care nu a avut
niciodată această cetăţenie, ci numai a unora dintre acestea.

Legea prevede astfel că cetăţenia română se poate acorda şi persoanelor care au pierdut
această cetăţenie, precum şi descendenţilor acestora până la gradul II inclusiv şi care cer
redobândirea ei, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu
menţinerea acestuia în străinătate. În acest caz, dintre condiţiile enumerate pentru dobândirea
cetăţeniei la cerere nu mai este necesar să se facă dovada şederii pe teritoriul României o
anumită perioadă de timp şi nici a cunoaşterii limbii române, a elementelor de cultură
românească, a Constituţiei şi imnului naţional.

Persoanele care au fost cetăţeni români, dar au pierdut cetăţenia română din motive
neimputabile lor sau cărora această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi
descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia
română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu
menţinerea acestuia în străinătate. Şi în acest caz trebuie îndeplinite o parte dintre condiţiile mai
sus enumerate, respectiv: persoana în cauză dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa
ataşament faţă de statul şi poporul român; nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii
de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins aceste acţiuni; a
împlinit vârsta de 18 ani; este cunoscută cu o bună comportare şi nu a fost condamnată în ţară
sau în străinătate pentru o infracţiune care o face nedemnă de a fi cetăţean român.

2.2. Cetăţenia de onoare

Cetăţenia de onoare se poate acorda unor străini care au adus servicii deosebite ţării şi
naţiunii române. Autoritatea competentă în acest sens este Parlamentul României la propunerea
Guvernului. Beneficiarul cetăţeniei de onoare se bucură de toate drepturile civile şi politice
recunoscute cetăţenilor români, cu excepţia drepturilor electorale şi de a ocupa o funcţie
publică.

2.3 Procedura de acordare/redobândire a cetăţeniei române

Aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin ordin al
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, pe baza propunerilor Comisiei pentru
cetăţenie. În cazul situaţiei speciale a persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin care poate
contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin performanţe deosebite în
domeniul sportului, acordarea cetăţeniei române se face prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de
Ministerul Tineretului şi Sportului.

Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române se formulează în limba
română, se adresează Comisiei pentru cetăţenie şi se depune personal sau, în cazuri temeinic
justificate, prin mandatar cu procură specială şi autentică la sediul Autorităţii Naţionale pentru
Cetăţenie, fiind însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Cererile de redobândire a cetăţeniei române pot fi depuse şi la misiunile diplomatice sau la

oficiile consulare ale României. În cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice
sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi trimise de îndată Comisiei pentru cetăţenie
din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Cererile de acordare a cetăţeniei române, în situaţia specială a persoanei care a contribuit în

mod deosebit la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti, pot fi
depuse şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României din statul pe teritoriul
căruia solicitantul îşi are domiciliul. În acest caz, cererea va fi trimisă, de îndată, Comisiei
pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, prin intermediul Ministerului
Afacerilor Externe, însoţită de un punct de vedere emis de misiunea diplomatică sau oficiul
consular cu privire la îndeplinirea condiţiei ca solicitantul să fi contribuit în mod semnificativ
la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti. În situaţia în care
cererea a fost depusă la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Comisia pentru cetăţenie
va solicita Ministerului Afacerilor Externe punctul de vedere cu privire la îndeplinirea condiţiei
ca solicitantul să fi contribuit în mod semnificativ la protejarea şi promovarea culturii,
civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti.

Cererea de acordare a cetăţeniei române referitoare la persoane fără cetăţenie sau cu cetăţenie
străină care pot contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin
performanţe deosebite în domeniul sportului se depune la Ministerul Tineretului şi Sportului,
în calitate de unică autoritate publică care formulează propuneri privind acordarea cetăţeniei
române în baza acestui temei. Ministerul Tineretului şi Sportului va înainta Comisiei pentru
cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cererea însoţită de actele doveditoare
şi de propunerea privind acordarea cetăţeniei române, în vederea verificării îndeplinirii
condiţiilor prevăzute de lege.

În cazul în care constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, preşedintele
Comisiei solicită, prin rezoluţie, completarea dosarului. Dacă în termen de cel mult 6 luni de la
primirea solicitării nu sunt transmise actele necesare cererea se va respinge ca nesusţinută.

Preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, stabileşte termenul la care se va dezbate cererea de

acordare sau redobândire a cetăţeniei, dispunând, totodată, solicitarea de relaţii de la orice
autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

În cazul în care sunt întrunite condiţiile pentru acordarea cetăţeniei române, Comisia
stabileşte, într-un termen ce nu va depăşi 6 luni, programarea persoanei la interviul organizat
pentru verificarea condiţiilor constând în cunoaşterea limbii române, a Constituţiei, a imnului
naţional, respectiv a unor noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească.

Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru acordarea ori redobândirea
cetăţeniei, precum şi în situaţia nepromovării interviului prevăzut ori al neprezentării, în mod
nejustificat, la susţinerea acestuia, Comisia, printr-un raport motivat, propune preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie respingerea cererii. O nouă cerere de acordare sau de
redobândire a cetăţeniei române se poate depune după 6 luni de la respingerea cererii anterioare.

Dacă solicitantul este declarat admis la interviu, Comisia va întocmi un raport în care va
menţiona întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei.
Raportul, însoţit de cererea de acordare ori de redobândire a cetăţeniei, va fi înaintat
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Acesta, constatând îndeplinite condiţiile
prevăzute de prezenta lege, emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române,
după caz. În situaţia în care constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, preşedintele
Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie respinge, prin ordin, cererea de acordare sau de
redobândire a cetăţeniei.

Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare sau de redobândire

a cetăţeniei române, respectiv ordinul de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a
cetăţeniei române se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire.

Ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi

atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
a Tribunalului Bucureşti. Hotărârea Tribunalului poate fi atacată cu recurs la Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

În cazul cererilor de acordare a cetăţeniei române formulate de persoane fără cetăţenie sau
cetăţeni străini care au contribuit în mod deosebit la protejarea şi promovarea culturii,
civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti, Comisia, printr-un raport motivat, elaborat cu luarea în
considerare a punctului de vedere al Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a celorlalte
documente necesare soluţionării cererii, prevăzute de lege, constată îndeplinirea sau
neîndeplinirea condiţiilor pentru acordarea cetăţeniei române.

În cazul persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin care poate contribui în mod
semnificativ la promovarea imaginii României prin performanţe deosebite în domeniul
sportului, pe baza raportului Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru
Cetăţenie, care constată îndeplinirea condiţiilor legale, Ministerul Tineretului şi Sportului
propune Guvernului acordarea cetăţeniei române. Dacă se constată că nu sunt îndeplinite
condiţiile legale, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie respinge, prin ordin,
cererea de acordare a cetăţeniei. Ordinul va fi comunicat, de îndată, solicitantului, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, precum şi Ministerului Tineretului şi Sportului.

Cetăţenia română se acordă sau se redobândeşte la data depunerii jurământului de

credinţă. Acesta reprezintă o afirmare solemnă a angajamentului persoanei respective faţă de
statul al cărei cetăţean devine. Jurământul se depune în faţa ministrului justiţiei sau a
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie sau a unuia dintre cei doi vicepreşedinţi ai
autorităţii delegaţi în acest sens. Jurământul trebuie depus în termen de 6 luni de la data
comunicării ordinului prin care s-a acordat cetăţenia română. Nedepunerea, din motive
imputabile persoanei care a obţinut cetăţenia română, a jurământului de credinţă, în termenul
prevăzut de lege, atrage încetarea efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei
române faţă de persoana în cauză.

După depunerea jurământului, Comisia eliberează certificatul de cetăţenie română, care va

fi întocmit în două exemplare, semnate de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie,
dintre care un exemplar va fi înmânat titularului. În situaţia în care copiii minori dobândesc
cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul dintre ei, aceştia vor fi înscrişi în certificatul de
cetăţenie al părinţilor şi nu depun jurământul.

3. Pierderea cetăţeniei române

3.1 Modurile de pierdere a cetățeniei române

Cetăţenia română se pierde prin:

a)retragerea cetăţeniei române;

b)aprobarea renunţării la cetăţenia română;

c)în alte cazuri prevăzute de lege

a) Retragerea cetăţeniei române

Retragerea cetăţeniei române apare ca o sancţiune. De asemenea, trebuie avut în vedere
că în conformitate cu art. 5 (2) din Constituţie, cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia
care a dobândit-o prin naştere.

Se poate retrage cetăţenia română celui care:

- aflându-se în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele
statului român sau lezează prestigiul României;
- aflându-se în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a
rupt relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război
- a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase;
- este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă,
ori a săvârșit alte fapte care pun în pericol siguranța națională

b) Renunţarea la cetăţenia română

Retragerea cetăţeniei române nu mai reprezintă o sancţiune, ea este doar un mod amiabil
de rezolvare a unor probleme ce ţin de statutul juridic al persoanei. Legea stabileşte că se poate
aproba renunţarea la cetăţenia română numai cetăţeanului român care a împlinit vârsta de 18
ani şi numai pentru motive temeinice. Poate cere renunţarea la cetăţenia română cel care:
 - nu este învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă
penală;
- nu este urmărit pentru debite către stat sau faţă de persoane juridice ori fizice din ţară
sau, având asemenea debite le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru
achitarea lor;
- a dobândit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie
Cererea de renunţare la cetăţenia română, fiind o cerere individuală, nu produce efecte decât
faţă de cel ce o face şi nu şi faţă de soţ sau copii. În cazul când ambii părinţi obţin aprobarea
renunţării la cetăţenia română odată cu părinţii sau, dacă aceştia au pierdut cetăţenia română la
date diferite, pe ultima dintre date, îşi pierde cetăţenia şi copilul lor minor. Legea cere şi
consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani.

c) Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei române:

Adopţia- în cazul în care un copil minor, cetăţean român, este adoptat de către cetăţeni
străini, pierde cetăţenia română, dacă adoptatorul(adoptatorii) solicită aceasta în mod expres şi
dacă adoptatul este considerat , potrivit legii străine, a dobândit cetăţenia străină. Legea
precizează că data pierderii cetăţeniei române este data dobândirii de către minor a cetăţeniei
adoptatorului.
Stabilirea filiaţiei- copilul găsit pe teritoriul României căruia i se stabileşte ulterior
filiaţia faţă de părinţi cetăţeni străini, pierde cetăţenia română.
Anularea, declararea nulităţii sau desfacerea adopţiei- dacă un copil străin a fost
adoptat de cetăţeni români, iar această adopţie a fost anulată sau declarată nulă este firesc ca
acesta să piardă şi cetăţenia română. Legea prevede în acest sens că se consideră, că acel copil,
nu a avut niciodată cetăţenia română. În cazul desfacerii adopţiei copilul pierde cetăţenia
română pe data când adopţia a fost desfăcută.

3.2 Procedura retragerii cetăţeniei române şi aprobării renunţării la cetăţenia

română

Cererea de renunţare la cetăţenia română, însoţită de actele doveditoare, se depune la

secretariatul tehnic al Comisiei sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României
din ţara în care solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie dispune, prin ordin, aprobarea sau,
după caz, respingerea cererii de renunţare la cetăţenia română, pe baza raportului Comisiei, prin
care aceasta constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 27. Ordinul
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de aprobare sau, după caz, de respingere a
cererii de renunţare la cetăţenia română se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată
cu confirmare de primire.

Ordinul de respingere a cererii de renunţare la cetăţenia română poate fi atacat, în termen

de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti. Hotărârea curţii de apel este
definitivă şi este supusă recursului la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.

Pierderea cetăţeniei române prin renunţare are loc la data eliberării adeverinţei de
renunţare la cetăţenia română.

Dovada renunţării la cetăţenia română se face cu adeverinţă eliberată de secretariatul

Comisiei, pentru persoanele cu domiciliul în România, ori de misiunile diplomatice sau oficiile
consulare ale României, pentru persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, în baza
ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.

Orice autoritate sau persoană care are cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru
retragerea cetăţeniei române poate sesiza, în scris, Comisia, având obligaţia să prezinte dovezile
de care dispune.

Preşedintele Comisiei stabileşte, prin rezoluţie, termenul la care se va dezbate sesizarea

de retragere, dispunând totodată: solicitarea punctului de vedere al autorităţilor competente cu
privire la îndeplinirea condiţiilor legale privind retragerea cetăţeniei; invitarea persoanei care a
formulat sesizarea, precum şi a oricărei persoane care ar putea da informaţii utile soluţionării
cererii; citarea persoanei în cauză la domiciliul cunoscut sau, dacă acesta nu se cunoaşte, prin
publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

La termenul stabilit pentru dezbaterea sesizării, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor

necesare retragerii cetăţeniei române. Aceasta audiază persoanele citate potrivit alin. (2) lit. b),
precum şi persoana în cauză. Lipsa persoanei legal citate nu împiedică desfăşurarea
procedurilor de retragere a cetăţeniei române. În cazul în care constată îndeplinirea sau, după
caz, neîndeplinirea condiţiilor legale de retragere a cetăţeniei române, Comisia va propune
preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, printr-un raport motivat, aprobarea
retragerii cetăţeniei române sau, după caz, respingerea sesizării.
 Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, constatând îndeplinite condiţiile
prevăzute de lege, emite ordinul de retragere a cetăţeniei române, respectiv de respingere a
sesizării de retragere a cetăţeniei, în cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute
de lege.

Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de admitere sau de

respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei se comunică persoanei în cauză, precum şi
persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Ordinul
poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios administrativ
a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are
domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la Secţia de
contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea curţii de apel este definitivă şi
irevocabilă.

Pierderea cetăţeniei române prin retragere are loc la data emiterii ordinului preşedintelui
Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de aprobare a retragerii cetăţeniei române.

4. Dovada cetăţeniei

Dovada cetăţeniei se face prin buletinul sau cartea de identitate. Cât priveşte copii până
la vârsta de 14 ani, ei dovedesc cetăţenia cu certificatul de naştere însoţit de buletinul sau cartea
de identitate al oricăruia dintre părinţi.

Dovada cetăţeniei se poate face şi cu certificatul constatator.

În străinătate, dovada cetăţeniei române se face prin actul valabil de trecere a frontierei
emis de autorităţile române.

5. Străinii şi apatrizii
Străin în România este persoana care are cetăţenia unui alt stat.

Apatridul este persoana care nu are nici o cetăţenie, fiind desemnat în general prin expresia:
cetăţean al lumii.
 Regimul juridic al străinilor în România rezultă atât din Constituţie cât şi din legea specială
privitoare la aceştia. Astfel, potrivit art.18 alin.(1) din Constituție, ” Cetăţenii străini şi apatrizii
care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată
de Constituţie şi de alte legi. ”

CAPITOLUL II Cetățenia europeană

Prima reglementare cu privire la cetățenia Uniunii Europene a fost introdusă prin

Tratatul de la Maastricht (intrat în vigoare în 1993) care prevedea expres că se instituie o
cetățenie a Uniunii, continuând cu precizarea că este cetățean al Uniunii orice persoană care are
cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii Europene completează cetățenia națională, fără
a se substitui acesteia. Aceste dispoziții sunt întărite și dezvoltate ulterior prin Tratatele de la
Amsterdam (intrat în vigoare în 1999), Nisa (intrat în vigoare în 2003) și Lisabona (2009).

În prezent, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene reglementează cetățenia Uniunii

Europene în art.20-25. Astfel, potrivit art.20 din Tratat, este cetăţean al Uniunii orice persoană
care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se
adaugă acesteia. Potrivit acelorași dispoziții, detaliate în cuprinsul art.21-25 din TFUE, cetăţenii
Uniunii au drepturile şi obligaţiile prevăzute în tratate. Aceştia se bucură, printre altele, de:

(a) dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre;

(b) dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European, precum şi la alegerile locale

în statul membru unde îşi au reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanții acestui stat;

(c) dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru ai cărui
resortisanţi sunt nu este reprezentat, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare
ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat;

(d) dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, de a se adresa Ombudsmanului

European, precum şi dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în
oricare dintre limbile tratatelor şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă;

e) dreptul de inițiativă legislativă.

Aceste drepturi se exercită în condiţiile şi limitele definite prin tratate şi prin măsurile
adoptate pentru punerea în aplicare a acestora.