CUPRINS

1. INTRODUCERE...................................................................................................................3
2. NOŢIUNEA DE CETĂŢENIE.............................................................................................3
3. PRINCIPIILE REGLEMENTĂRII CETĂŢENIEI ROMÂNE............................................4
4. MODURI DE DOBÂNDIRE A CETĂŢENIEI ROMÂNE.................................................5
5. MODURI DE PIERDERE A CETĂŢENIEI ROMÂNE......................................................7
6. BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................8

1
 1. INTRODUCERE

Conceptul de cetăţenie îşi are rădăcinile îm primele comunităţi umane sedentare. El se referă
la cei care sunt (sau nu sunt) membrii aceleiaşi comunităţi. Termenul de cetăţean derivă de la
expresia „civis romanus” care în perioada imperiului roman semnifica om al cetăţii.
Altfel spus, cetăţenia poate fi descrisă ca participarea la o comunitate sau prin calitatea de
membru al acelei comunităţi. Diferite tipuri de comunităţi politice dau naştere la diferite forme
de cetăţenie. Aceste principii simple au fost formulate pentru întâia oară acum aproape două
milenii şi jumătate în a treia carte a Politicii lui Aristotel unde cetăţenia se identifica cu statutul
privilegiat al grupului conducător în statul-cetate. În cazul statului democratic modern, la baza
cetăţeniei stă posibilitatea de a participa la exercitarea puterii politice prin intermediul procesului
electoral.

2. NOŢIUNEA DE CETĂŢENIE
Organizarea concretă a statului nu se poate realiza decât în raport cu populaţia şi cu teritoriul.
Cetăţenia a fost considerată ca fiind „acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile
permanent social – economice, politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind
apartenenţe sa la statul român şi atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul
drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţia şi legile României”.
„Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea
organică”.1 Astfel, cetăţenia este o instituţie de drept constituţional deoarece este o expresie a
suveranităţii puterii politice şi numai cetăţenii români au dreptul de a participa la exercitarea
puterii în formele instituţionalizate ale democraţiei directe (referendum-ul) sau în cele ale
democraţiei reprezentative (alegerea şi exercitarea prerogativelor ca membru al consiliului local,
ca primar, ca deputat sau senator, ca Preşedinte al României).
Calitatea de cetăţean primează faţă de celelalte situaţii în care se poate afla o persoană
(cetăţean străin, apatrid) prin deplinătatea drepturilor conferite, pe când la celelalte persoane
drepturile recunoscute şi asigurate de stat sunt numai drepturi civile. Mai precis cetăţeanul
beneficiază în plus de drepturi politice: de a alege, de a fi ales, de a exercita funcţii publice,
libertatea de asociere şi întrunire.
Cetăţenia a fost calificată şi ca apartenenţă a persoanei la stat, în virtutea căreia persoana are
faţă de stat drepturile stabilite prin lege, precum şi obligaţiile corespunzătoare drepturilor statului

1
Art.5, alin.1, Constituţia României.

2
faţă de ea. Această concepţie se reflectă şi în „Legea cetăţeniei române”: „Cetăţenia română este
legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român.”2
Din toate aceste trăsături rezultă că cetăţenia exprimă un ansamblu organic de drepturi şi
obligaţii, iar acestea trebuie evaluate în cadrul raporturilor generale existente între stat şi cetăţenii
săi, raporturi care au, fără îndoială, un caracter juridic. În consecinţă, cetăţenia este situaţia
juridică care rezultă din raporturile juridice statornice care intervin între o persoană fizică şi
statul român, exprimând apartenenţa persoanei la stat.

3. PRINCIPIILE REGLEMENTĂRII CETĂŢENIEI ROMÂNE

Principiile reglementării cetăţeniei române sunt acele reguli care guvernează întreaga materie
a cetăţeniei. Aceste reguli sunt următoarele:
A. Consacrarea egalităţii între cetăţeni. Statul este acelaşi pentru toţi cetăţenii săi, imparţial şi
proteguitor „fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de
sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială”3.
B. Cetăţenia se dobândeşte, de regulă, ca efect al legăturii de sânge, astfel încât, copiii,
indiferent de locul naşterii lor, sunt cetăţeni români, dacă ambii părinţi sau numai unul dintre ei
are cetăţenia. română.
C. Nici o discriminare nu este admisă între părinţi cât priveşte stabilirea cetăţeniei copilului
lor pe baza legăturii de sânge, acesta dobândind cetăţenia română, indiferent unde s-a născut.
“chiar dacă numai unul din părinţi este cetăţean român”4.
D. Încheierea, declararea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei, între un cetăţean român
şi unul străin, nu produc efecte asupra cetăţeniei soţilor. Cu alte cuvinte, cetăţenia română nu se
dobândeşte şi nici nu se pierde prin căsătorie;
E. Dobândirea cetăţeniei române de către unul din soţi sau pierderea acestei cetăţenii, nu
produce nici un efect asupra cetăţeniei copiilor.
F. Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care o dobândit-o prin naştere exprimându-se
astfel ideea de apartenenţă genetică a unei persoane la generaţiile care s-au succedat pe teritoriul
românesc, ideea de permanenţă a identităţii naţionale.

4. MODURI DE DOBÂNDIRE A CETĂŢENIEI ROMÂNE

2
Art.1, alin.1, Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române.
3
Art.4, alin.2, Constituţia României.
4
Art.5, alin.2, Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române.

3
 Modurile de dobândire a cetăţeniei române, sunt expres şi limitativ prevăzute de lege. Ele pot
fi:
A. De drept- Unica şi cea mai importantă modalitate de drept de dobândire a cetăţeniei
române este cea reglementată de art. 5 din lege: dobândirea cetăţeniei române ca efect al naşterii.
Copii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni români, sunt cetăţeni români. Sunt
de asemenea cetăţeni români cei care:
- s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean
român;
- s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română.
Copilul găsit pe teritoriul statului român este cetăţean român dacă nici unul dintre părinţi nu
este cunoscut. Considerăm că şi în acest caz s-a făcut aplicarea principiului ius sanguinis,
prezumându-se că, cel puţin unul dintre părinţii săi este cetăţean român. Este o prezumţie
relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de dovadă.
B. Prin efectul unui act juridic.
Dobândirea cetăţeniei române prin efectul unui act juridic cuprinde mai multe modalităţi:
dobândirea cetăţeniei române prin adopţie, dobândirea cetăţeniei române prin repatriere,
dobândirea cetăţeniei române la cerere, dobândirea cetăţeniei române prin acordul părinţilor
copilului minor, dobândirea cetăţeniei române prin hotărârea instanţei judecătoreşti competente.
Se poate observa că suntem în prezenţa unor acte juridice diferite (act de dreptul familiei –
adopţia; act administrativ unilateral – actul de aprobare a repatrierii şi a cererii de redobândire a
cetăţeniei române, actul Guvernului de acordare a cetăţeniei; act jurisdicţional al instanţei;
contractul – convenţie al părinţilor).
Cetăţenia română se dobândeşte, de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie, prin
adopţie doar în următoarele cazuri:
- adoptatorii sunt cetăţeni români sau , atunci când adopţia se face de către o singură
persoană iar aceasta este cetăţean român;
- adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani5. Încuviinţarea adopţiei este de competenţa
instanţei judecătoreşti. În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit
18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă domiciliază în străinătate sau
dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate (art. 7, alin 1 din lege). Aceasta înseamnă că,
în ipoteza neîndeplinirii condiţiilor arătate, chiar dacă adopţia a fost declarată nulă sau ea a fost
anulată, copilul care a dobândit cetăţenia română prin adopţie păstrează această cetăţenie.

5
Art.6, alin.1,3, Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române.

4
- redobândirea cetăţeniei române prin repatriere este reglementată de art. 8 al legii 21/1991:
„Persoana care a pierdut cetăţenia română o poate redobândi prin efectul repatrierii, dacă îşi
exprimă dorinţa în acest sens. Fiind vorba despre o persoană care a avut cetăţenia română, legea
a stabilit o cale mai uşoară pentru redobândirea acestei cetăţenii. Persoana trebuie să solicite
repatrierea, precum şi redobândirea cetăţeniei române, iar cererea sa trebuie să fie aprobată, în
condiţiile prevăzute de lege.”
Redobândirea cetăţeniei de către unul din soţi nu are nici o consecinţă asupra cetăţeniei
celuilalt soţ. Soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei care se repatriază poate cere
dobândirea cetăţeniei române, dacă întruneşte condiţiile prevăzute de art. 9.
Redobândirea cetăţeniei române poate fi solicitată şi de către persoana care a avut această
cetăţenie, dar doreşte să-şi păstreze domiciliul în străinătate. Într-o asemenea situaţie, persoana
trebuie să întrunească unele din condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea cetăţenie române la
cerere (art. 11 al legii cetăţeniei).
Dobândirea cetăţeniei române la cerere este supusă câtorva condiţii:
- cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care solicită acordarea cetăţeniei române
trebuie să se fi născut şi să domicilieze, la data cererii, pe teritoriul României sau, dacă nu s-a
născut pe acest teritoriu, să domicilieze în România de cel puţin 5 ani sau, în cazul în care este
căsătorit cu un cetăţean român, de cel puţin 3 ani. Pentru motive temeinice, aceste termene pot fi
reduse;
- să dovedească prin comportarea şi atitudinea sa ataşamentul faţă de statul şi de poporul
român;
- să fi împlinit vârsta de 18 ani;
- să aibă asigurate mijloacele legale de existenţă;
- să fie cunoscut cu o bună comportare şi să nu fi fost condamnat în ţară sau în străinătate
pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
- să cunoască limba română în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială.
În privinţa copiilor minori, dobândirea cetăţeniei române se poate realiza prin efectul
schimbării cetăţeniei părinţilor. În acest sens, art. 10, din lege arată: „Copilul născut din părinţi
cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobândeşte cetăţenia
română odată cu părinţii săi”. În cazul adopţiei, când numai unul dintre adoptori este cetăţean
român, cetăţenia minorului adoptat va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptori.

5. MODURI DE PIERDERE A CETĂŢENIEI ROMÂNE

5
 Actul juridic este sinuâgura modalitate prin care se poate pierde cetăţenia română.
Modurile de pierdere a cetăţeniei române reglementate de lege sunt: reglementarea cetăţeniei
române, aprobarea renunţării la cetăţenia română, adopţia copilului minor cetăţean român de
către un cetăţean străin; pierderea cetăţeniei române de către copilul minor ca urmare a renunţării
la cetăţenia română de către ambii părinţi, stabilirea filiaţiei faţă de părinţii cetăţeni străini ai
copilului găsit pe teritoriul statului român.
Cetăţenia română se poate retrage persoanei care:
- aflată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele
statului român sau lezează prestigiul României;
- aflată în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt
relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război;
- a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase.
Cetăţenia română se pierde prin adopţia atunci când:
- adoptatul cetăţean român este minor;
- adoptorii sau adoptorul sunt cetăţeni străini;
- cel sau cei care adoptă solicită expres ridicarea cetăţeniei române pentru copilul adoptat;
- adoptatul, potrivit legii naţionale a adoptorilor poate dobândi cetăţenia acestora.
În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care a împlinit vârsta de 18 ani
este considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română.
 Minorul care a dobândit cetăţenia română, în considerarea faptului că el a fost găsit pe
teritoriul statului român şi nici unul dintre părinţii săi nu este cunoscut, pierde această cetăţenie
dacă, până la împlinirea vârstei de 18 ani, i s-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi, iar aceştia
sunt cetăţeni străini. De asemenea, el pierde cetăţenia română şi în cazul în care filiaţia s-a
stabilit numai faţă de un părinte cetăţean străin, celălalt părinte rămânând necunoscut. 6

6
Art. 30, Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române.

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Constituţia României.
2. Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române.