1.

INTRODUCERE
Prin conflict de legi se înţelege situaţia în care unui raport cu element de extraneitate îi sunt
susceptibile de a i se aplica două sau mai multe legi aparţinând unor sisteme de drept diferite,
sisteme alături care raportul prezintă legătură prin elementul străin.
De regulă, conflictul apare între legea ţării căreia îi aparţine instanţa sesizată cu soluţionarea
litigiului („lex fori”) şi legea străină în care raportul are legătură prin elementul său internaţional.
Când aceste legi se găsesc în conflict, instanţa sesizată trebuie să aleagă care dintre legi urmează
să fie aplicată.
Cauza apariţiei conflictului de legi rezidă în faptul că reglementările din sistemele de drept ale
statelor sunt deosebite unele de altele, cu privire la aceeaşi problemă de drept.
Conflictul de legi este o noţiune specifică dreptului internaţional privat, deoarece poate apărea
numai în raporturile juridice reglementate de această ramură de drept. În ceea ce priveşte
obiectul reglementării, art. 2557 alin. (1) din N.C.C. dispune: „Prezenta carte cuprinde norme
pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat”.
Pentru a fi în prezenţa unui conflict de legi în timp este necesară îndeplinirea a două condiţii
cumulative:
-să fie vorba de un act, fapt sau situaţie juridică care a luat naştere sub imperiul vechii
reglementări şi continuă să producă efecte şi după intrarea în vigoare a noii legi;
-cele două dispoziţii legale succesive să reglementeze diferit actul, faptul sau situaţia juridică
respectivă.

2. APLICABILITATEA LEGII ÎN TIMP ŞI SPAŢIU

2.1. INTRAREA ÎN VIGOARE A LEGII

Indiferent de organul emitent de la care provine, legea trebuie să fie întâi publicată în
Monitorul Oficial pentru a putea fi pusă în aplicare. Articolul 78 din Constituție prevede că orice
lege se publică în Monitorul Oficial și intră în aplicare la 3 zile de la publicarea ei sau de la data
la care se prevede expres în lege.

2.2. CONFLICTE DE LEGI ÎN TIMP

Legile pot fi abrogate, pentru a fi înlocuite cu unele noi, așadar ele se succed. Din această
împrejurare se naște posibilitatea ca legile să între în conflict unele cu celelalte.

1
 Succesiunea în timp a normelor juridice care au același domeniu de reglementare dau naștere
unor conflicte de legi în timp și problema care se pune este sub efectul cărei legi se rezolvă o
situație juridică dată, sub aspectul legii vechi ori legii noi.
Înainte de a ajunge la cele două mari principii care rezolvă această problemă și anume
principiul aplicării legii imediate cu excepția lui ultraactivitatea legii și principiul
neretroactivității legii, trebuie să menționăm că  aceste conflictele de legi în timp se pot rezolva
și prin norme tranzitorii, care ar fi catalogate de jurisprudență ca fiind metoda ideală de rezolvare
a conflictelor de legi intertemporale.

2.3. APLICAREA LEGII CIVILE ÎN TIMP

Constituția României din 1991 prevede în articolul 15 alin. (2) că “Legea dispune numai
pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”
Articolul 6 alin. (1) C.Civil prevede că legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în
vigoare și că nu are putere retroactivă. Iar după intrarea în vigoare se prezumă că toată lumea
cunoaște legea și nimeni nu poate invoca necunoașterii acesteia.
Abrogarea este metoda prin care o lege iese din vigoare. Abrogarea poate fi expresă, atunci
când în legea nouă, se precizează care dispoziții urmează a fi abrogate la data intrării în vigoare a
legii noi și abrogarea expres indirectă, atunci când în actul normativ nou se precizează că se
abrogă toate dispozițiile contrare actualei reglementări.
Mai există un tip de abrogare și anume abrogarea tacită, în actul normativ nou nu se
precizează că dispozițiile contrare se abrogă dar se subînțelege pentru că actul normativ nou
conține dispoziții evident contrare față de actul normativ vechi.
Ca o ultimă formă de abrogare, deși nu este o abrogare propriu-zisă, este căderea în
desuetudine. Această cădere în desuetudine, nu este altceva decât imposibilitatea aplicării unor
norme, deoarece nu există situațiile pentru care ele au fost create.

2.4. PRINCIPIUL NERETROACTIVITĂŢII

Prin acest principiu se înțelege că legea civilă se aplică numai situațiilor juridice care iau
naștere după intrarea ei în vigoare.
Dacă o situație juridică s-a născut, s-a modificat și s-a încheiat și imediat după aceea intră în
vigoare o nouă lege, situația juridică nu este afectată, ,,Actele și faptele juridice încheiate ori,
după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte

2
juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori
producerii lor". 1
Dacă situația juridică și-a produs o parte din efecte, la intrarea în vigoare a legii noi, însă mai
sunt efecte care trebuie să se producă, legea nouă nu le afectează pe cele care s-au produs deja,
astfel, se va aplica legea nouă doar pentru efectele care vor începe să se curgă după intrarea în
vigoare a legii noi. ,,Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale
situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea
persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de
proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste
situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi".2
Când un act juridic este lovit de nulitate, potrivit legii vechi, chiar dacă legea nouă l-ar
consideră un act juridic valabil el va rămâne tot nul deoarece nulitatea se aprecieaza conform
legii în vigoare la data nașterii actului juridic. Astfel Noul Cod Civil, prevede ,,Actele juridice,
nule anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt
supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit
dispozițiilor legii noi".3

2.5. APLICAREA LEGII CIVILE ÎN SPAŢIU

Când vine vorba despre aplicarea legii civile în spațiu sau în teritoriu, aceasta trebuie
prezentată sub două aspecte : sub aspect intern și sub aspect internațional.
Aplicarea legii sub aspect intern este reglementată de articolul 7 din Noul Cod Civil. Astfel,
legea se aplică în interiorul granițelor de stat asupra subiectelor de drept. Trebuie menţionat
faptul că sunt două tipuri de norme emise și anume: norme emise de organele centrale care se
aplică pe întreg teritoriul țării; norme care sunt emise de autoritățile locale și se aplică numai în
unitățile administrativ teritoriale unde acestea își desfășoară competența.

2.6. APLICAREA LEGII CIVILE ASUPRA PERSOANELOR

Legea civilă trebuie să se aplice persoanelor, iar în acest sens există două tipuri de subiecte de
drept: persoana fizică şi persoana juridică (aşa cum sunt reglementate în Noul Cod Civil, art.25,
alin.1).

1
Art.6 (2), Cod Civil.
2 Art. 6 (6), Cod Civil.

3 Art. 6 (3), Cod Civil.

3
 Ne vom raporta doar la aspectele care privesc persoana fizică, întrucât acestea sunt cele care
ne interesează în lucrarea de faţă.
Persoana fizică este omul, privit individual, că titluar de drepturi și obligații civile.4
Sunt necesare a fi precizate câteva chestiuni care țin de persoană fizică și anume faptul că
orice persoană fizică are capacitate de folosință, care apare odată cu nașterea și se stinge odată cu
moartea subiectului şi reprezintă aptitudinea subiectului de drept de a avea drepturi și obligații.
O altă componență a capacități este, capacitatea de exercițiu, care nu este altceva decât
aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile. Această capacitate de exercițiu
apare când persoana este majoră, iar în statul român persoana devine majoră la vârstă de 18 ani.
Capacitatea de exercițiu poate apărea sub două forme: restrânsă  în cazul minorului cu vârsta
cuprinsă între 0-14 ani; deplină în cazul persoanelor cu vârstă peste 18 ani.

3. Cap 3
Determinarea legii aplicabile capacităţii persoanei fizice prezintă o importanţă deosebită în
dreptului internaţional privat, având în vedere faptul că modul în care este reglementată această
instituţie juridică influenţează şi alte instituţii ale dreptului internaţional privat, cum ar fi:
fraudarea legii, retrimiterea, ordinea publică, actul juridic cu element străin, delictul civil, etc.
Sistemele de drept naţional conţin reglementări diferite privind determinarea legii aplicabile
capacităţii persoanei fizice, astfel că dreptul internaţional privat a trebuit să găsească soluţii
pentru realizarea compatibilităţii dintre aceste sisteme.

3.1. DETERMINAREA LEGII APLICABILE CAPACITĂŢII PERSOANEI FIZICE

Statutul personal al persoanei fizice este reglementat de legea personală a acesteia (lex
personalis) care este concepută în mod diferit de la un sistem de drept la altul: unele sisteme
adoptă ca lege personală legea ţării al cărei cetăţean este persoana fizică; alte sisteme adoptă ca
lege personală legea ţării în care persoana fizică şi-a stabilit domiciliul (lex domicilii), iar
sisteme de drept practică un sistem mixt, capacitatea persoanei fizice se determină pentru străini
după legea statului unde se găsesc în calitate de străini, iar pentru proprii cetăţeni aflaţi în
străinătate, după legea naţională a persoanei fizice.
Pentru a alege între ele se ţine seama de interesele statelor şi indivizilor, de securitatea şi
certitudinea pe care trebuie să le prezinte regulile, rezolvările din dreptul internaţional privat.

4
Art. 25 (2), Codul Civil.

4
 În sprijinul sistemului lex patriae au fost aduse următoarele argumente: cetăţenia reprezintă
legătura politicojuridică dintre individ şi stat, cel din urmă fiind în măsură să reglementeze
condiţia juridică a cetăţenilor săi; legea naţională oferă posibilitatea ocrotirii propriilor cetăţeni şi
în afara teritoriului naţional; cetăţenia are un caracter mai accentuat de stabilitate în raport cu
domiciliul; legea naţională ţine cont de specificul naţiunii respective, de obiceiurile şi tradiţiile
naţionale, conţinând reglementări specifice cetăţenilor unui stat; dobândirea unei noi cetăţenii
presupune, de regulă, acceptarea unui nou regim al statutului personal; noţiunea de cetăţenie are
acelaşi conţinut în toate sistemele de drept, fiind mai uşor de probat, în timp ce noţiunea de
domiciliu are un conţinut diferit de la un sistem de drept la altul, dovedirea lui fiind realizată
după regulile fixate de fiecare stat.
Sistemul lex domicilii ca lege personală este, de asemenea, susţinut de o serie de argumente:
domiciliul reprezintă centrul vieţii juridice a persoanei fizice, reprezentând locuinţa principală şi
statornică a persoanei, aşa cum este sediul pentru persoana juridică; domiciliul ca şi criteriu de
determinare a legii personale este preferabil cetăţeniei, deoarece este unic pentru membrii unei
familii, care pot avea cetăţenii diferite; domiciliul stabilit într-o ţară exprimă voinţa persoanei
respective de a se supune legii acelei ţări; domiciliul înlătură dezavantajul dublei cetăţenii, fiind
unic şi determinând aplicarea unei singure legi; domiciliul reprezintă criteriul unic de
determinare a legii personale în cazul statelor – federaţii sau statelor cu reglementări regionale
diferite; domiciliul exclude, sub aspectul legii aplicabile, diferenţa dintre cetăţeni şi străini,
asigurând aplicarea unitară a regimului acordat persoanei fizice tuturor indivizilor.
Adoptarea unuia sau altuia dintre sistemele de determinare a legii personale depinde de
interesele statelor şi de împrejurările de ordin istoric, social, politic.
În general, ţările de imigrare adoptă sistemul legii domiciliului, iar ţările de emigrare adoptă
sistemul legii naţionale.
Legiuitorul român a optat, ca regulă, pentru sistemul lex patriae, aplicând însă în subsidiar şi
lex domicilii pentru situaţii special prevăzute de lege. În sistemul nostru de drept, normele
conflictuale privind statutul persoanei fizice au un caracter imperativ, în sensul că părţile nu pot
deroga de la ele prin manifestarea lor de voinţă.

4. CONCLUZII

5
 Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București sau consiliile județene, după
caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor,
caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură și arheologice și altele asemenea.5
Consiliile locale pot institui taxe pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor și utilajelor
destinate obținerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza localității unde
acestea sunt utilizate, precum și taxe pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător.
Taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă este în cuantum de 500
lei și poate fi majorată prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăși 50%
din această valoare. Taxa se face venit la bugetul local.
Pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea
planuri, deținute de consiliile locale, consiliul local stabilește o taxă de până la 32 lei.

5
Art.486, alin.1, din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal al României.