Tema 6

POPULAȚIA
ÎN
DREPTUL
INTERNAȚIONAL
 Populaţia constituie alături de teritoriu şi guvern, unul din
cele trei elemente materiale ale existenţei statului. Statul este,
înainte de orice, o colectivitate umană; el nu poate exista fără
populaţie, aşa cum nu poate exista fără teritoriu sau guvern.

Noțiunea de În termeni lingvistici – populația unui stat este definită ca

totalitatea persoanelor aflate pe teritoriul acestui stat.
populație
În sensul larg - populaţia unui stat cuprinde toate persoanele
fizice care se găsesc la un moment dat pe teritoriul său.
 Elementele populației

Populaţia, ca element constitutiv al statului, cuprinde deci

„comunitatea naţională‖ a acelui stat, reprezentată de persoanele
fizice legate de stat prin cetăţenie, indiferent dacă locuiesc pe
teritoriul acelui stat ori se află în alte state.

Alături de cetăţenii proprii, pe teritoriul unui stat se pot afla şi

străini, fie permanenţii (cetăţeni ai altor state dar cu domiciliu
de bază în statul de reşedinţă, indivizi fără cetăţenie şi
refugiaţi), fie în mod temporar (turişti, oameni de afaceri etc.).

Populaţia unui stat cuprinde totalitatea persoanelor – cetăţeni

străini, persoane fără cetăţenie ori cu dublă cetăţenie,
refugiaţi sau persoane strămutate – care trăiesc pe teritoriul
statului respectiv şi sunt supuse jurisdicţiei sale.
 În dreptul internaţional
Cetăţeanul este un membru al
public, se utilizează noţiunea
statului, considerat din punct
de naţionalitate, respectiv
de vedere al obligaţiilor şi
ASPECTE naţional sau resortisant,
pentru a desemna această
drepturilor sale civile şi
politice.
PRIVIND situaţie juridică.

CETĂȚENIA ÎN
DREPTUL
INTERNAȚIONAL În decizia Curţii Internaţionale de Justiţie, în
cazul Nottebohm, dată în anul 19550, întâlnim o
încercare de definire a cetăţeniei cu valoare
doctrinară de drept internaţional, astfel
„cetăţenia este legătură juridică între o persoană
şi statul ei, pe baza unui fapt social de ataşare, de
solidaritate efectivă de interese şi sentimente care
presupun drepturi şi obligaţii reciproce”
 Cetăţenia, ca statut juridic, este de competenţa
exclusivă a statului, care stabileşte prin legea sa
internă modalităţile de dobândire, pierdere,
ASPECTE drepturile şi obligaţiile cetăţeanului. De asemenea,
statul este îndreptăţit să acorde protecţie propriilor
PRIVIND cetăţeni atunci când aceştia se află în străinătate.
CETĂȚENIA ÎN
DREPTUL
Dreptul internaţional public priveşte cetăţenia doar
INTERNȚIONAL din perspectiva raporturilor internaţionale sub
incidenţa cărora ar fi persoana în cauză.
 ASPECTE PRIVIND CETĂȚENIA ÎN DREPTUL
INTERNAȚIONAL
Instrumentele juridice internaţionale actuale pornesc de la regula potrivit căreia fiecare om
are dreptul la o cetăţenie, ca un drept fundamental al său, fără de care persoana ar fi lipsită de
protecţia statului şi de exerciţiul unor drepturi şi libertăţi proprii numai cetăţeanului.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului consacră acest drept în termenii următori:

„Orice om are dreptul la o cetăţenie. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia
sa sau de dreptul de a -şi schimba cetăţenia”.

Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat în anul 1966, stabileşte
că orice om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea sa juridică şi că
„orice copil are dreptul de a dobândi o cetăţenie‖, nerecunoscând practic dreptul
fundamental al omului la o cetăţenie, ca un prim eşec în acest domeniu.

Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite stabileşte reguli potrivit cărora încheierea şi
desfacerea căsătoriei între resortisanţi şi străini, sau schimbarea cetăţeniei soţului nu poate
avea ipso facto asupra cetăţeniei soţiei, dar nici dobândirea sau renunţarea la cetăţenie de
către soţ nu poate împiedica soţia să-şi păstreze cetăţenia sa.
 LEGEA Nr. 1024 din 02-06-2000
cetăţeniei Republicii Moldova

Articolul 3, alin. (1) Cetăţenia Republicii Moldova stabileşte între persoana fizică şi Republica
Moldova o legătură juridico-politică permanentă, care generează drepturi şi obligaţii reciproce
între stat şi persoană.

Articolul 10. Temeiurile dobîndirii cetăţeniei

(1) Cetăţenia Republicii Moldova se dobîndeşte prin:
a) naştere;
b) recunoaştere;
c) adopție;
d) redobîndire;
e) naturalizare.
(2) Cetăţenia Republicii Moldova poate fi dobîndită şi în temeiul acordurilor internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
 PRINCIPII ȘI MODURI DE DOBÂNDIRE ȘI
PIERDERE A CETĂȚENIEI
Cetăţenia se dobândeşte prin naştere şi prin naturalizare.

1) Prin naştere cetăţenia se poate dobândi fie urmând:

- principiul „dreptului sângelui” (jus sanguinis), copilul având cetăţenia

părinţilor

- Dreptul solului (jus soli) potrivit căruia copilul capătă cetăţenia statului pe
teritoriul căruia s-a născut, indiferent de cetăţenia părinţilor.

2)) Prin naturalizare, are loc la cererea persoanei interesate şi pe baza deciziei
autorităţilor competente ale statului solicitant. Legislaţiile naţionale prevăd o
serie de condiţii pentru acordarea cetăţeniei la cererea persoanei.
PRINCIPII ȘI MODURI DE DOBÂNDIRE ȘI
PIERDERE A CETĂȚENIEI
Problema dobândirii cetăţeniei
se pune în situaţiile în care are
loc fie un transfer de teritoriu, fie
de populaţie de la un stat la altul.
Când intervine un transfer de
teritoriu, persoanele care
locuiesc pe teritoriul respectiv au
dreptul de a opta în sensul
manifestării de voinţă privind
alegerea unei cetăţenii şi anume
fie a statului căruia i-a aparţinut
teritoriul, fie a noului stat.
 Renunţarea la cetăţenie este un act voluntar,
se face la cererea persoanei în cauză, potrivit
unor proceduri stabilite de legea internă a
fiecărui stat, fiind un act amiabil de rezolvare
MODALITĂȚILE a unor probleme ce ţin de statutul juridic al
persoanei.
DE PIERDERE
ALE
CETĂȚENIEI Retragerea cetăţeniei apare ca o modalitate
de sancţionare a comportamentului unei
persoane. Motivele pentru retragerea
cetăţeniei sunt reglementate de legislaţia
internă a statelor.
ASPECTE INTERNAȚIONALE ALE MODULUI
DE DOBÂNDIRE ȘI PIERDERE A CETĂȚENIEI

Apatridia este situaţia juridică a unei persoane

care nu a avut o cetăţenie sau care şi-a pierdut-o
fără a dobândi alta. Apatridia s-a extins, devenind
o problemă de drept internaţional în perioada
interbelică. Astfel, copiii din părinţi fără cetăţenie Bipatridia sau dubla cetăţenie este situaţia acelei
se nasc apatrizi. Devine apatridă şi femeia care persoane care are în acelaşi timp cetăţenia a două
căsătorindu-se cu un străin, pierde cetăţenia ţării state, se poate întâlni şi situaţia de pluricetăţenie,
sale de origine, fără a fi obţinut cetăţenia soţului. atunci când o persoană are mai multe cetăţenii.
Apatridia este generată de deosebirile între
legislaţiile diferitelor state cu privire la persoane
care îşi pierd cetăţenia, fără a căpăta cetăţenia
altui stat.
 PROTECȚIA CETĂȚENILOR AFLAȚI PE
TERITORIUL UNUI ALT STAT

Străinul care se află pe teritoriul unui stat este supus jurisdicţiei acestuia.

În acelaşi timp el menţine însă legăturile sale cu statul a cărui cetăţenie o

are. În virtutea acestei legături protecţia apare ca o regulă generală a
dreptului internaţional în temeiul căruia statului i se recunoaşte dreptul de a
acţiona prin mijloace diplomatice şi juridice adecvate raporturilor
interstatale în apărarea intereselor cetăţenilor săi, prejudiciate pe teritoriul
unui stat străin.

Dreptul de protecţie se exercită ca o manifestare de suveranitate cu privire

la persoana care are calitatea de cetăţean, dobândită potrivit legislaţiei sale.
(Protecţia se poate exercita atât sub forma protecţiei diplomatice conform
convenţiilor de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961) şi relaţiile
consulare (1963), cât şi în cadrul răspunderii statelor.)
 REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR

Prin străin se înţelege o
persoană care se află pe
teritoriul unui stat fără a
avea cetăţenia acestuia ci
a unui alt stat, sau nu au
nici o cetăţenie.
Sunt asimilaţi străinilor
persoanele fără cetăţenie
(apatrizi), ca şi refugiaţii.
Regimul străinilor este, în principiu, stabilit
de fiecare stat, care determină prin legislaţia
sa, ca şi prin actele administraţiei şi ale justiţie
i, drepturile şi obligaţiile străinilor, condiţiile
de intrare şi ieşire din ţară etc.
 FORME DE TRATAMENT PENTRU STRĂINI

Regimul naţional. Potrivit acestui mod de tratament un stat recunoaşte pe teritoriul său
străinilor aceleaşi drepturi pe care le acordă propriilor săi cetăţeni, cu excepţia drepturilor
politice (dreptul de alege, de a fi ales), a dreptului de a ocupa funcţii publice. Străinul nu
poate fi obligat să satisfacă serviciul militar pe teritoriul statului în care se află.

Regimul special constă în acordarea de către stat pentru unele categorii de străini şi în
domenii de activitate determinate a anumitor drepturi prevăzute în legislaţia naţională
sau în acorduri internaţionale.

Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. Tratamentul străinilor se poate baza pe
clauza naţiunii celei mai favorizate, consacrată într-un acord internaţional, de regulă
acord de navigaţie sau comercial. Potrivit acestui regim străinii aparţinând statului cu
care se încheie tratatul, vor beneficia de un tratament la fel de avantajos ca acela
conferit prin tratate străinilor unor state terţe, aici activează principiul reciprocităţii.

Regimul mixt. Acesta constă în combinarea regimului naţional cu acela al clauzei

naţiunii celei mai favorizate
MODALITĂȚI DE ÎNCETARE A PREZENȚEI
UNOR STRĂINI PE TERITORIUL UNUI STAT

Instituţia expulzării este reglementată de

Expulzarea este o măsură care se ia în baza
dreptul intern al fiecărui stat. Expulzarea nu
unui act prin care un stat constrânge unul sau
este o sancţiune penală, ci o măsură de
mai mulţi străini care se află pe teritoriul său,
siguranţă, dispusă printrun act administrativ
să-l părăsească în cel mai scurt timp. În
individual, motivat pin raţiuni de ocrotire a
general, nu se expulzează decât străinii. Un
ordinii publice, a regimului politic, sistemului
străin nu se poate întoarce în ţara din care a
economic, securitatea naţională. Datorită
fost expulzat decât prin anularea ordinului de
acestui caracter drepturile patrimoniale ale
expulzare sau prin dobândirea cetăţeniei
celui expulzat rămân sub protecţia dispoziţiilor
statului expulzat.
care reglementează regimul străinilor.
MODALITĂȚI DE ÎNCETARE A PREZENȚEI
UNOR STRĂINI PE TERITORIUL UNUI STAT

 Extrădarea este un act de asistenţă juridică interstatală în materie penală care urmăreşte
transferul unui individ urmărit sau condamnat penal, din domeniul suveranităţii judiciare a
unui stat în domeniul celuilalt stat. Un astfel de act este consecinţa teritorialităţii legii penale
şi se bazează pe colaborarea internaţională în ce priveşte asistenţa juridică între state.
Extrădarea are loc la cererea statului interesat ca persoana extrădată să fie cercetată, judecată
sau să execute pedeapsa la care a fost condamnată. Extrădarea fiind un atribut suveran al
statului acesta poate admite sau refuza predarea persoanei a cărei extrădare se cere.
 Principalele condiţii de fond ale extrădării sunt: fapta pentru care se cere extrădarea să fi fost
prevăzută ca infracţiune în legislaţia ambelor state (principiul dublei incriminări), persoana
extrădată să nu fie judecată pentru o altă infracţiune decât cea pentru care a fost cerută,
persoana extrădată să nu fie supusă la executarea altei pedepse decât cea pentru care a fost
obţinută, neextrădarea propriilor cetăţeni precum şi a persoanelor care au comis infracţiuni
politice