Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Portofoliu la disciplina
dreptului internațional public
Tema cercetării:Cetățenia în dreptul
internațional.Modalitățile de dobândire și de pierdere.

A elaborat studenta anului II :Țoncu Andreea

Conducător științific :Dorul Olga doctor în drept, conferenţiar
universitar
 Cuprins:
Evoluția istorică a cetățeniei.
Condițiile necesare pentru valabilitatea de acordare a cetățeniei.
Cadrul normativ juridic internațional ce reglementează cetățenia.
Cadrul normativ juridic internațional cu privire la problemele cetățeniei.
Modalitățile de dobândire a cetățeniei.
Modalitățile de pierdere a cetățeniei.
 Evoluția istroică a cetățeniei

Primele state ce consacră noțiunea de cetățean sunt :

Franța ce utilizează la data de 3 septembrie 1791 întroduce
Apărut mai întâi în cetăţile-stat din Grecia antică, apoi
termenul în Constituția țării.
preluat de Roma antică odată cu alte produse ale culturii
Spania ce recunoaște instituția cetățeniei la fel prin
antice greceşti şi cunoscând aici o nouă dezvoltare,
consacrarea sa la data de 19 martie 1812 ce se regăseste la
legată îndeosebi de asocierea cu virtutea civică ce oferea
art.27
așa-zisă cetățenie doar bărbaților, uitat pentru o
perioadă de mai bine de o mie de ani în epoca feodală

Conceptul de cetăţenie reapare în timpul Revoluţiei Franceze din

1789, fiind asociat cu drepturile omului, prin Declaraţia franceză a
drepturilor omului şi cetăţeanului s-a introdus noţiunea
contemporană de cetăţenie, lichidîndu-se supuşenia şi legînd-o
de participarea activă a persoanei la viaţa publică. Liberalismul a
accentuat această dimensiune: cetăţenia înseamnă un statut ce
presupune, mai întâi de toate, drepturi şi libertăţi acordate
individului.
 Condițiile necesare pentru valabilitatea de acordare a cetățeniei
• Fiecare stat este competent sa stabileasca, prin legea nationala, conditiile de acordare a
cetateniei. Efectele cetateniei fata de alte state ale comunitatii internationale pot fi limitate de
normele dreptului international. Pentru a fi valabila, acordarea cetateniei trebuie sa se realizeze
în anumite conditii:
a. pentru a fi opozabila unor state terte, cetatenia acordata de un stat trebuie sa fie licita din
punct de vedere al dreptului international, adica sa nu fie acordata pe baz unor criterii
discriminatorii (rasiale, religioase sau politice);
b. acordarea cetateniei sa aiba în vedere legatura efectiva a individului cu statul;
c. acordarea cetateniei sa aiba la baza principiile si normele dreptului international.

Datorită cooperării active a statelor în cadrul ONU, al

Consiliului Europei și al altor organizații internaționale, au fost
dezvoltate principii generale ale cetățeniei:
dreptul la cetățenie, evitarea apatridiei, inadmisibilitatea
privării arbitrare de cetățenie etc. totodată, principiile de bază
ale cetăţeniei stabilesc cadrul legal în care statul îşi poate
reglementa cetăţenia
 Cadrul normativ juridic internațional. Principalele sunt:
Actul normativ internațional de cea mai mare importanță care
stabilește principii și reguli în problema cetățeniei persoanelor
este, Convenția Europeană cu privire la Cetățeniei de la
Strasbourg, 6 octombrie 1997.În Convenție
cetățenia ,,desemnează legătura juridică între o persoană și un
stat și nu indică originea etnică a persoanei”.În același timp în
Convenție sunt consacrate princiipile cetățeniei care urmează a fi
respectate de statele semnatare:
-fiecare individ are dreptul la cetățenie.
-apatridia trebuie să fie evitată.
-nimeni nu poate fi lipsit de mod arbitrar de cetățenie sa.
-nici căsătoria ,nici desfacerea căsătoriei între un resortisant al
unui stat parte și un străin, nici schimbarea naționalității unuia
din soți în timpul căsătoriei nu poate avea efecte de drept asupra
cetățeniei celuilalt soț. În 1966 O.N.U. a adoptat Pactul Internațional cu
privire la drepturile civile și politice și Pactul
Internațional cu privire la drepturile
economice,socialeși culturale prin care au fost
stabilite un șir întreg de drepturi de care trebuie să se
bucure cetățenii statelor semnatare.
 În 1930 la Haga a avut loc o Conferință la care s-a încercat
codificarea dreptului internațional, care a cuprins și problemele
vizând cetățenia.Convenția adoptată confirmă dreptul suveran al
statelor de a stabili normele privind reglementarea cetățeniei,
obligația reciprocă a statelor de a respecta acest drept în măsură
în care el nu contravine principiilor dreptului internațional.
În Convenție au fost stipulate și principiile care trebuie să stea la
baza reglementării cetățeniei:
• Egalitatea cetățenilor din diferite state.
• Negarea cetățeniei duble.
• Dreptul persoanei la expatriere și la naturalizare în noul stat.
• Declarația Universală a Drepturilor
Omului din 10 decembrie 1948 prin
dispoziţiile art. 15, conform cărora
fiecare individ are dreptul la o
cetăţenie. Nimeni nu poate fi lipsit în
mod arbitrar de cetăţenia sa nici de
dreptul de a-şi schimba cetăţenia.
 Cadrul juridic internațional cu privire la problemele cetățeniei

o Convenția privind naționalitatea femeilor căsătorite din 20 februarie 1957.

o Convenția privind reducerea apatridiei din 30 august, 1961,adoptată în pe baza
Rezoluţiei Generale ONU nr. 896 (IX) din 4 decembrie 1954, intrată în vigoare la 13
decembrie 1975 afirmă dorinţa statelor membre ale ONU de a limita cazurile
persoanelor fără cetăţenie şi de a acţiona pentru reducerea acestora.
o Convenția privind reducerea cazurilor de multinaționalitate și obligațiile militare în
cazurile de multinaționalitate .
o Convenția privind egalitatea cetățenilor statului străinii și apatrizii în domeniul
asigurărilor sociale nr. 118.
o Protocolul privind cazul specific al apatridiei din 12 aprilie 1930.
o Protocolul special privind apatridia și o serie de alte acte cu caracter internațional.
 Modalitățile de dobândire a cetățeniei
Generale
• Dreptul sângelui când noul născut dobândeşte cetăţenia
părinţilor indiferent de locului de naştere.Dreptul
sângelui îl aplică astfel de state: Italia, Belgia, Franţa,
Japonia, Republica Moldova.
• Dreptul solului când noul născut va dobândi cetăţenia
statului pe teritoriul căruia se naşte indiferent de
cetăţenia părinţilor. Dreptul solului îl aplică aşa state:
Argentina, Paraguay.
• Prin naturalizare se realizează numai la cererea
persoanei interesate şi în urma unui act al autorităţii
statului care o acordă. Naturalizarea se înfăptuieşte cu
îndeplinirea unor condiţii stabilite de lege:
-Domicilierea de diferită durată pe teritoriul statului care
acordă cetăţenie (5,7,8,10 ani);
-Cunoaşterea şi respectarea prevederilor Constituţiei;
-Cunoaştere limbii de stat;
- Prezenţa surselor legale de existenţă;
Speciale
• Dobândirea în grup a cetăţeniei sau
naturalizarea colectivă (strămutarea de
populaţie);
• Opţiunea sau alegerea cetăţeniei;
• Reintegrarea sau redobândirea cetăţeniei
Alte condiţii în vederea dobândirii cetăţeniei din perspectiva dreptului
internaţional Doctrina identifică câteva condiţii, pe care statele le pot ridica
în procesul acordării cetăţeniei dobândite ulterior naşterii. În primul rând
este vorba despre consacrarea şi aplicarea principiului efectivităţii
cetăţeniei.
Efectivitatea cetăţeniei a fost definită de Curtea Internaţională de Justiţie
de la Haga astfel: ”[...] obligatia juridica avand la baza un fapt social de
atasament, o legatura reala de existenta, interese si sentimente, precum si
existenta unor drepturi si obligatii reciproce”. Efectivitatea cetăţeniei nu
reprezintă însă o limitare din punct de vedere juridic a suveranităţii
statutului de a adopta orice model sau element în dreptul cetăţeniei.
Statele sunt îndemnate să acorde doar atunci cetăţenia, când poate fi
probată o legătură strânsă între individ şi stat. Statele care nu aplică
această recomandare sunt libere să aibă această atitudine, singura
problemă ce poate apărea este în cazul coliziunii multiplelor cetăţenii în
domeniul protecţiei diplomatice.
 Modalitățile de pierdere a cetățeniei
Prin renunțare
•  Se face printr-o cerere expresă,
în forma autentica, de către
persoana înteresata în
dobândirea altei cetățenii.
Prin retragere
Reprezintă o sancțiune aplicată persoanei care a comis fapte
grave împotriva statului a cărui cetățenie o poarta sau care a
obtinut cetățenia în mod fraudulos. Are loc în baza aplicării
dreptului penal intern adoptata ca sancțiune împotriva
cetățeanului locuind în străinatate, care a avut o conduita prin
care legea penala prevede sanctiunea retragerii cetateniei. In
unele tari retragerea cetateniei are loc prin actul unei autoritati
executive. Acest mod de pierdere a cetateniei poate sa intervina
doar fata de persoanele care au dobândit cetatenia prin
naturalizare, nu si prin nastere.
 Concluzie

În concluzie pot conchide că esența statutului politic și juridic al unei persoane

în calitate de cetățean al unui anumit stat constă în participarea unui individ la
problemele de guvernare a societății și a statului, folosindu-și activ drepturile și
îndeplinind cu conștiință îndatoririle care îi sunt atribuite prin lege.
Mai mult, stabilirea unui asemenea statut este apanajul exclusiv al acestui
stat. Dar în unele cazuri, acest lucru dă naștere unui conflict de norme privind
cetățenia diferitelor state, care își poate găsi soluționarea doar la nivelul
dreptului internațional prin încheierea unui acord corespunzător între statele în
cauză.